ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7215/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată sub nr. 141/36 din 14 decembrie 2011 la Curtea de Apel Constanța, reclamanta SC D.P. SRL a chemat în judecată pârâții - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București. Autoritatea Națională a Vămilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor în solidar la repararea prejudiciului material și moral creat prin emiterea unui act administrativ fiscal nelegal, prejudiciu estimat la data introducerii prezentei la suma de 217.014.354,86 lei; obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, s-a arătat, in esență, că a fost înștiințată la sfârșitul anului 2009 de către A.N.A.F. că urmează sa fie supusă unui control fiscal de fond având ca obiect verificarea îndeplinirii obligațiilor bugetare, ulterior relevându-i-se faptul că acel control de fond urma a fi suspendat in scopul realizării de către organele vamale pe raza cărora își desfășura activitatea a unei inspecții referitoare la accizele datorate pentru produsele petroliere importate si distribuite. S-a precizat că, după mai bine de un an de zile de la începerea inspecției D.R.A.O.V. Constanta referitoare la regimul accizelor aferente operațiunilor desfășurate în Portul Constanta, s-a constatat fără echivoc faptul ca obligațiile suplimentare constatate în sarcina reclamantei au fost nereale si, implicit, actele si masurile adoptate împotriva reclamantei, nelegale.

A precizat că suita de masuri asigurătorii si de executare silita luate în mod succesiv asupra patrimoniului său au condus la blocarea cvasi-totala a activității curente a societății ceea ce a atras penalități din partea furnizorilor săi, pierderea surselor de finanțare si, in final, intrarea în procedura insolventei. (Dosar nr. 63863/3/2011 aflat pe rolul Secției a VII-a Civilă a Tribunalului București). A considerat reclamanta că sunt îndeplinite condițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 și că răspunderea pârâtelor pentru prejudiciile materiale si morale rezultate din emiterea unui act administrativ - fiscal nelegal și din adoptarea diverselor masuri asigurătorii ori de executare silita, decurge în principal din dispozițiile art. 227 C. proc.

fisc, coroborate cu art. 1, 8 si 19 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește prejudiciul suferit, calculat doar pana la data de 08 septembrie 2011, s-a susținut că acesta a rezultat din expertiza extrajudiciara anexată acțiunii, respectiv prejudiciu material rezultat din încetarea activității societății în perioada 23 aprilie 2010 - 09 februarie 2011, suma de 4.591.481,87 RON; prejudiciu material rezultat din litigiile intervenite cu furnizorii de marfa ca urmare a actelor si masurilor adoptate împotriva societății, suma totala de 161.510.231 RON; profit nerealizat ca urmare a blocării activității curente a societății, suma de 7.268.098,30 RON;daune morale pentru afectarea iremediabila a reputației si imaginii societății, pentru concedierea a numărate persoane etc., suma de 43.300.000,00 RON (echivalentul în RON a sumei de 10.000.000,00 euro).

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare, invocând lipsa calității procesuale pasive, motivat de împrejurarea că pretențiile reclamantei derivă din măsura dispusa prin Decizia de instituire a masurilor asigurătorii încheiată de Direcția Regionala Vamala Constanta. Pârâta Autoritatea Naționala a Vămilor - Direcția Regionala pentru Accize si Operațiuni Vamale București, a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepție, necompetența materială a instanței, motivat de faptul că obiectul prezentei cauze este de fapt o „acțiune în pretenții ” , neputând avea ca temei de drept prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

A invocat și excepția necompetentei teritoriale, apreciind că instanța competenta sa soluționeze cauza este cea de la sediul ordonatorului principal, si anume Curtea de Apel București și excepția inadmisibilității acțiunii, nefiind dovedit de către aceasta raportul de cauzalitate între presupusul act creator de prejudicii si prejudiciul invocat. Pe fond s-a arătat că nu a fost probat existența vreunui prejudiciu provocat de autoritatea vamala, singurul bun care a fost practic indisponibilizat total fiind cantitatea de 6.800 tone de motorina, care nu aparținea reclamantei. Pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, prin reprezentanții săi legali, în numele și pe seama Autorității Naționale a Vămilor a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție, inadmisibilitatea acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și excepția tardivității.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii s-a arătat că dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 condiționează în mod obligatoriu introducerea unei cereri în despăgubiri de introducerea anterioară a unei cereri în anularea actului, reclamantul obținând o hotărâre favorabilă în acest sens, situație ce nu a avut loc în cauza de față. Cu privire la excepția tardivității, s-a arătat că, raportat la data comunicării actului - 2010, precum și luarea la cunoștință despre producerea pagubei, termenul de 1 an prevăzut la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a fost depășit.

Pârâta Agenția Naționala de Administrare Fiscala a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă, în principal ca inadmisibilă, având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, iar, în subsidiar, ca fiind prescrisă, în raport de prevederile art. 19 și art. 11 din Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei, ca nefondată. La data de 13 martie 2012, s-a depus la dosar de către Casa de Insolvență Transilvania - Filiala București S.P.R.L. în calitate de administrator judiciar al reclamantei SC D.P. SRL, note prin care a arătat că s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de SC D.P.

SRL, iar debitoarei nu i s-a ridicat dreptul de administrare, aceasta optând pentru procedura reorganizării judiciare. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 199 din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au respins excepțiile necompetenței materiale și teritoriale ca nefondate; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și s-a respins acțiunea față de pârât pentru lipsă calitate procesuală pasivă. Prin aceeași sentință s-a admis excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - SC D.G.P. SRL, în contradictoriu cu pârâții Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, Autoritatea Națională a Vămilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca inadmisibilă.

Au fost respinse excepțiile inadmisibilității și prescrierii acțiunii ca rămase fără obiect. Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel a apreciat, raportat la criteriul valoric instituit de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și la prejudiciul estimat de către reclamantă, respectiv 217.014.345,86 lei prin emiterea de către D.R.A.O.V. Constanța, în urma controlului efectuat la societatea reclamantă, a deciziei de regularizare nr. 92 din 22 iunie 2010 pentru suma de 426.061.701 lei, din care 303.528.624 lei accize și T.V.A., precum și suma de 122.533.077 lei accesorii, că este competentă curtea de apel a soluționa cauza. În ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale invocată de către A.N.V.

- Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București s-a reținut că alegerea instanței aparține reclamantului, in considerarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, intre domiciliul său și sediul pârâților. În raport de limitele învestirii instanței - art. 8 și 19 din Legea nr. 554/2005, Curtea de Apel a reținut că, în cauză, calitate procesuală pasivă într-o acțiune în despăgubiri nu poate avea decât emitentul actului administrativ care în viziunea reclamantei i-a produs un prejudiciu pe care îl pretinde prin prezentul litigiu, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost apreciata ca fiind fondată.

În referire la excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a constatat in sentința atacată că acest text de lege reglementează cererea de despăgubiri formulată separat și ulterior acțiunii în anularea acrului și că aceste dispoziții au în vedere despăgubirile solicitate pentru prejudiciul cauzat de actul pretins nelegal în perioada în care acesta s-a aflat în vigoare (și-a produs efectele), prejudiciu constatat cu ocazia și ca urmare a soluționării și admiterii acțiunii în anularea actului.

S-a reținut că alin. (1) al art. 19 din actuala Legea nr. 554/2004 reglementează o situație de excepție de la regula instituită prin art. 8. coroborat cu art. 11, aceea a acțiunilor „de plină jurisdicție ” , în sensul de acțiune complexă, care să conțină și capătul de cerere referitoare la despăgubiri, atât pentru daunele morale, cât și pentru cele materiale, în baza art. 19 reclamantul având posibilitatea să formuleze în mod distinct, ulterior, o acțiune separată pentru acoperirea prejudiciului, sub condiția imperativă a respectării termenului de prescripție de 1 an, calculat în condițiile art. 19 alin. (1) din lege, ca o consecință a anulării de către instanța de contencios administrativ în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 a actului administrativ emis nelegal.

A constatat instanța de fond, raportat la aceste texte de lege că excepția inadmisibilității acțiunii în despăgubiri pe calea contenciosului administrativ este întemeiată aceasta neputând fi admisă decât în situația în care despăgubirile decurg din nelegalitatea actului administrativ atacat, nelegalitate constatată de o instanță de contencios administrativ. S-a arătat prin considerentele sentinței atacate că această condiție, impusă de legiuitor, care constituie un fine de neprimire, nu este îndeplinită întrucât nici decizia nr. 34 din 01 februarie 2011 emisă de A.N.A.F. și nici decizia nr. 92 din 22 iunie 2010 nu au fost contestate la instanța de contencios administrativ potrivit dispozițiilor art. 218 din O.G.

nr. 92/2003. În ceea ce privește excepțiile tardivității acțiunii și prescrierii dreptului la acțiune, în raport de modul de soluționare a acțiunii pe cale de excepție a inadmisibilității, au fost respinse ca rămase fără obiect. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC D.P. SRL , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. S-a susținut astfel, că sentința cuprinde motive contradictorii, reținându-se inițial că reclamanta a depus contestație împotriva Deciziei nr. 34 din 01 februarie 2011, pentru a se concluziona ulterior că aceasta nu a fost contestată.

De asemenea, s-a indicat punctul 8 din art. 304 C. proc. civ., potrivit căruia, instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit al acestuia, instanța omițând a analiza că prin desființarea Deciziei nr. 92 din 22 iunie 2010 prin Decizia A.N.A.F. nr. 34 din 01 februarie 2011, reclamanta nu mai avea interes să atace in contencios această de urmă decizie, fiind instanța in eroare și in ceea ce privește emitentul acesteia. S-a apreciat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, făcându-se o greșită aplicare a art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2204 și a art. 218 C. proc. fisc., judecătorul fondului dând dovadă de un formalism excesiv.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Procedura în fata instanței de recurs Intimata - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că, in contextul in care Decizia de regularizare a situației nr. 92 din 22 iunie 2010 nu a fost anulată de către instanța de judecată, ci desființată de către A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin Decizia nr. 34 din 01 februarie 2011 nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Intimatul - pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele si soluția instanței de recurs. Recursul nu este fondat. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinările pârâtelor intimate la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate invocate, în considerarea celor în continuare arătate. În fapt, in baza adresei Direcției de Supraveghere Accize și Operațiuni Vamale din cadrul A.N.V.

nr. 21824/SMA/NN din 15 aprilie 2010 pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța a efectuat controlul ulterior al operațiunilor vamale de import de motorină necondiționată, încadrată la poziția tarifară NC 27101941, efectuată de societatea reclamantă în perioada 01 ianuarie 2007 - 01 aprilie 2010. În baza procesului - verbal din 22 iunie 2010 a fost emisă Decizia de regularizare a situației nr. 92 din 22 iunie 2010 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei debite suplimentare în sumă de 426.061.701 lei compusă din 303.528.624 lei accize și TVA și 122.533.077 lei, accesorii aferente. Prin Decizia nr. 34 din 01 februarie 2011 emisă de Direcția generală de soluționare a contestațiilor a fost desființată decizia de regularizare a situației nr. 92 din 22 iunie 2010 emisă de D.J.A.O.V.

Constanța, dispunându-se ca organele vamale să procedeze la reanalizarea cauzei în funcție de cele reținute prin decizia nr. 34 din 01 februarie 2011. În drept, prezintă relevanță dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: (1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (l) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2). Înalta Curte apreciază că nu se pot reține criticile recurentei - reclamante circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., referitoare la omisiunea instanței de a constata că s-a uzat de procedura administrativ fiscală jurisdicțională, in ceea ce privește Decizia nr. 92/2010. Astfel, in materia contenciosului administrativ, acordarea despăgubirilor cauzate prin emiterea unui act administrativi fiscal nelegal se pot solicita odată cu acțiunea in anularea actului sau cu acțiunea in obligare, printr-o cerere accesorie, ce urmează soarta cererii principale, sau după anularea actului de către instanța de contencios administrativ, in termen de un an de la data cunoașterii pagubei, dacă paguba nu a fost cunoscută la data judecății, prin acțiune principală, adresată instanței de contencios administrativ și fiscal.

Din interpretarea dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care instituie regula in materia contenciosului administrativ și ale art. 19 din aceeași lege, care instituie excepția, rezultă că acțiunea in răspundere patrimonială are un caracter subsecvent acțiunii in anularea actului. Ca și condiție de admisibilitate, cererea întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 este strict legată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, repararea pagubei fiind o latură intrinsecă a litigiului administrativ. Pentru aceste motive, se apreciază că, in mod justificat, instanța de fond a reținut împrejurarea că atât Decizia nr. 92 din 22 iunie 2010 cât și Decizia nr. 34 din 01 februarie 2011 nu au fost anulate de către instanța de contencios administrativ, ceea ce constituie un fine de neprimire al acțiunii in despăgubiri.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC D.P. SRL împotriva Sentinței nr. 199 din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2013.