ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5020/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 1 noiembrie 2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând obligarea acestuia la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire depusă în data de 5 mai 2016 conform dispozițiilor art. 13 din Legea 213/2015.

Prin cererea modificatoare depusă în procedura scrisă prealabilă, reclamanții au modificat obiectul cererii, solicitând instanței în contradictoriu cu același pârât anularea Deciziei nr. 3749 din 2 februarie 2017 de respingere parțială a cererii de plată a despăgubirilor, conform dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, cu consecința admiterii în tot a cererii de despăgubire, astfel cum aceasta a fost formulată de către reclamanți prin cererea din data de 4 mai 2016, respectiv plata: către fiul defunctei, B., a sumei de 450.000 RON, cu titlu de daune morale; către A., fiul defunctei, a sumei de 450.000 RON, cu titlu de daune morale și materiale.

Prin Sentința nr. 1884 din 22 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, astfel cum a fost modificată; a anulat în parte Decizia nr. 3749 din 2 februarie 2017, exclusiv sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamanților; a stabilit cuantumul despăgubirilor morale cuvenite reclamanților la suma de 60.000 RON pentru fiecare reclamant; a menținut soluția de respingere a cererii reclamanților de acordate a diferenței de despăgubiri, până la concurența sumelor menționate în cererile de despăgubire (de 450.000 RON, respectiv 446.825 RON).

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., au formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și reclamanții A. și B. în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recursul formulat de reclamanții A. și B.

Recurenții-reclamanți invocă aplicarea greșită a disp. art. 49 pct. 2 lit. d) din anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, arătând că instanța de fond, fără a dezvolta o argumentație clară, raportată la normele legale în materie, a reținut că în mod corect, pârâtul a evaluat prejudiciul moral prin trimiterea la o medie între ceea ce a acordat anterior intrării în faliment SC C. SA, prin înțelegeri amiabile, precum și la Ghidul elaborat de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

Instanța de fond, în mod nelegal, a considerat eronată doar modalitatea în car pârâtul a avut în vedere media rezultată potrivit procedurii interne din cadrul instituției, de acordare a despăgubirilor.

În speță, susțin recurenții-reclamanți, incidentă este norma dispusă prin Ordinul nr. 14/2011 și nu Norma nr. 23/2014, cum a apreciat instanța de fond.

Conform disp. art. 49 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, în caz de deces, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Mai susțin recurenții-reclamanți, că nu există o lege care să precizeze modalitatea concretă de evaluare a cuantumului daunelor morale, acesta rămânând în apanajul instanțelor de judecată.

Doctrina și jurisprudența au statuat anumite criterii, elemente care trebuie avute în vedere în momentul când se evaluează prejudiciul nepatrimonial, cum ar fi: valoarea lezată, respectiv gravitatea prejudiciului; consecințele prejudiciului pe plan social; profesional și familial; tulburările și neajunsurile suferite de persoana vătămată.

Instanța de fond nu a făcut o apreciere proprie prin prisma textelor de lege invocate, ci se mulțumește să constate doar că evaluarea făcută de către pârât este, în principiu, obiectivă și are în vedere dispozițiile legale enunțate.

Victima pentru care se solicită daune era pasageră în mașină, iar recurenții-reclamanți care au cerut plata despăgubirilor, creditori de asigurare conform Legii nr. 213/2015 și normele emise în aplicarea legii, sunt terțe persoane față de contractul de asigurare.

Prin sentința recurată s-au făcut aprecieri în sensul că reclamanții nu au făcut "dovada" unei relații cu mama lor, victima accidentului de circulație, dincolo de "firesc" și "normalitate".

Susținerile recurenților-reclamanți au fost tot timpul în sensul că, relațiile cu mama lor au fost relații normale și firești, bazate pe dragoste, respect și stare de bine, elemente esențiale care predomină viața.

Mama recurenților-reclamanți le era acestora un sprijin de nădejde, aveau o relație frumoasă și armonioasă, formau împreună o familie unită, a avut o prezență activă în viața celor doi copii, le-a influențat principiile în viață, astfel că pierderea suferită a fost resimțită foarte puternic.

Împrejurarea că recurenții-reclamanți nu se mai aflau în întreținerea mamei, nu înseamnă că suferința lor a fost mai ușor de depășit, dimpotrivă aceștia vor rămâne cu un handicap emoțional permanent.

Alegațiile instanței de fond, în sensul că nu s-a făcut dovada unei "dependențe" de mamă din punct de vedere financiar sau emoțional, sunt eronate.

Recurenții-reclamanți invocă și disp. art. 1391 alin. (2) C. civ., care stabilesc o prezumție cu privire la rudele apropiate ale victimei, dar și disp. art. 485 C. civ., conform cărora, copilul va datora respect părinților săi, indiferent de vârsta sa.

Instanța de fond a reproșat recurenților-reclamanți că nu au făcut dovada relațiilor "excepționale", deși acest aspect nu trebuie dovedit, iar daunele morale nu se evaluează prin raportare la dependența financiară a reclamanților de victimă sau în funcție de posibilitățile financiare ale fiilor victimei.

Daunele morale trebuie să reprezinte o compensare morale efectivă, care să dea substanță și să valideze dreptul constituțional la viață.

Instanța de fond, ca și pârâtul, și-a întemeiat decizia de acordare a daunelor morale numai pe Ghidul emis de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, publicat în anul 2012, însă acesta nu are valoarea unei norme legale, iar dacă cuantumul daunelor se raportează numai la acest act, se ignoră dispozițiile legale în materie.

Fondul de Protecție a Victimelor Străzii este o asociație profesională constituită din companiile de asigurări care au dreptul să practice asigurarea RCA pe teritoriul României, astfel că acestea au interese personale și profesionale directe, strâns legate de obținerea unor despăgubiri cât mai mici.

Emitenții acestui ghid au dorit ca instanța de judecată să acorde automat suma trecută în cuprinsul actului, fără a mai aprecia asupra gravității prejudiciului moral suferit și nici asupra faptului dacă această sumă este sau nu rezonabilă, prin raportare la împrejurările concrete ale speței, respectiv la urmărire accidentului.

Un alt aspect legat de conținutul Ghidului este acela că în urma verificării hotărârilor judecătorești menționate în cuprinsul acestuia, 91,13% (858 decizii) fie nu există, fie au un alt obiect decât cel care interesează (ucidere din culpă, pretenții, daune morale). Restul de 8,87% (57 decizii)este identificat în mod corect, dar privește soluții pronunțate în anii 2009 - 2010, de către instanțele penale și reprezintă o selecție a soluțiilor cu sume dintre cele mai mici.

Mai arată recurenții-reclamanți că pârâtul nu a analizat jurisprudența din anii 2013 - 2015, care a suferit modificări majore, deoarece nivelul daunelor morale a crescut față de anii 2009 - 2010 datorită creșterii nivelului de conștientizare de către persoanele îndreptățite, a drepturilor ce le revin, dar și a aprecierii de către instanțele de judecată, într-un mod corect și individual, a criteriilor ce reprezintă factorul principal în cuantificarea prejudiciului moral și stabilirea daunelor acordate.

3.2. Recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților

Recurentul-pârât susține, prin motivele de nelegalitate invocate, aplicarea greșită disp. art. 19 alin. (1) raportat la disp. art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, cererea introductivă fiind inadmisibilă.

Din cuprinsul acțiunii rezultă că reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor solicitate, dar nu au cerut și anularea/anularea parțială a actului administrativ atacat.

Or, arată recurentul-pârât, în măsura în care dispozițiile actului administrativ considerate vătămătoare nu sunt înlăturate, cererea nu poate fi încuviințată, ci este inadmisibilă astfel cum s-a decis Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 7215/2013.

O altă critică adusă sentinței primei instanțe se referă la greșita aplicare a prevederilor art. 26 alin. (1) lit. a) coroborate cu art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier, prejudiciul moral stabilindu-se în conformitate cu Ghidul elaborat de Fondul de Protecție al Victimelor Străzii 2011.

Prin urmare, sumele ce le revin recurenților-reclamanți, ținându-se seama de prevederile legale sus-menționate, sunt în cuantum de 43.879 RON pentru fiecare dintre aceștia.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analiza motivelor de casare

Recurentul-pârât invocă faptul că reclamanții, prin cererea introductivă, au solicitat numai admiterea cererii de despăgubire, fără să ceară și anularea/anularea în parte a actului administrativ atacat, respectiv Decizia nr. 3749 din 2 februarie 2017.

Potrivit disp. art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, orie persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Conform art. 19 alin. (1) din aceeași lege, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Din coroborarea celor două dispoziții legale se desprinde, într-adevăr, concluzia potrivit căreia, anterior sau concomitent cererii de despăgubiri este obligatoriu a se solicita anularea actului administrativ, per a contrario, acțiunea va fi respinsă ca inadmisibilă.

În speță, prin cererea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire depusă în data de 5 mai 2016, conform disp. art. 13 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților.

Întrucât, până la primul termen de judecată, pârâta a emis Decizia nr. 3749 din 2 februarie 2017, prin care s-a admis în parte cererea de despăgubiri pentru suma de 90.933,00 RON, reprezentând 87.758 RON daune morale și 3.175,00 RON daune materiale, reclamanții și-au modificat cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

Prin cererea modificatoare, reclamanții au arătat că înțeleg să conteste Decizia nr. 3749 din 2 februarie 2017 și au solicitat să se admită cererea de daune morale, câte 450.000 RON pentru fiecare reclamant, iar în subsidiar, daunele să se acorde astfel cum au fost cuantificate în Sentința nr. 867 din 21 iunie 2016, pronunțată de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Contestarea actului administrativ are semnificația unei cereri de anulare totală sau parțială a acestuia, chiar dacă reclamanții nu au arătat expres în cerere această împrejurare.

Dispozițiile art. 22 C. proc. civ., conferă judecătorului un rol activ în aflarea adevăratului, astfel că prima instanță a calificat în mod corect cererea prin care s-a arătat că se contestă actul administrativ ca fiind o cerere de anulare parțială a acestuia, în privința cuantumului daunelor morale.

În concluzie, critica va fi respinsă ca nefondată, instanța de fond aplicând în mod corect dispozițiile legale analizate, fără a se înfrânge principiul disponibilității părților, acestea, înțelegând prin contestarea actului, pronunțarea unei soluții de anulare a acestuia.

Se remarcă faptul că, pe de o parte, recurentul-pârât invocă interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, iar pe de altă parte, recurenții-reclamanți evidențiază aplicarea greșită a disp. art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011.

La rândul său, instanța de fond reține că nu există niciun act normativ care să dispună în concret cu privire la nivelul despăgubirilor morale ce se acordă persoanelor în caz de vătămare corporală ori deces, astfel că în mod corect pârâta s-a raportat la legislația secundară incidentă în astfel de situații, respectiv disp. art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, care prevede că la stabilirea despăgubirilor pentru daunele morale se vor avea în vedere legislația și jurisprudența din România (lit. d).

În această situație, prima instanță apreciază că pârâta a respectat Norma ASF nr. 23/2014, prin elaborarea unei proceduri adoptate prin Decizia nr. 142/2016, prin care s-a avut în vedere valoarea medie a despăgubirilor acordate de instanțele din România în perioada de până la nivelul anului 2011.

Prima instanță reține că stabilirea cuantumului daunelor morale implică o marjă largă de apreciere a autorității învestită cu o astfel de cerere, iar reclamanții nu au reușit să expună un raționament coerent, prin a explica de ce suferința psihică la care au fost expuși prin decesul mamei ar justifica acordarea unui cuantum al despăgubirilor diferit de cel apreciat de pârâtă.

Instanța de fond aștepta din partea reclamanților ca aceștia să dovedească că ajutorul mamei decedate acordat reclamatului A. în creșterea copiilor ori ajutorul direct acordat în gospodărie reclamantului B., împreună cu care locuia defuncta, depășea limitele unei relații de întrajutorare obișnuite între mamă și fiii săi, mai ales că aceștia nu erau dependenți financiar, social sau emoțional de mama lor.

În aceste condiții, consideră prima instanță, că pârâtul s-a raportat în mod corect la evaluarea cuantumului daunelor morale la o medie între ceea ce a acordat anterior SC C. SA, cu acest titlu, prin înțelegeri amiabile, ceea ce au acordat instanțele de judecată într-o perioadă de 3 ani și rezultatul studiului realizat la nivelul anului 2011.

Pârâta a greșit însă, deoarece, conform tabelului de la dosar, deși valoarea medie a despăgubirilor morale ca urmare a decesului unui părinte este de 86.189 RON, s-a procedat la împărțirea sumei la doi copii, fără a se ține seama că despăgubirile morale nu se acordă în funcție de fiecare persoană decedată, ci în funcție de fiecare persoană prejudiciată de fapta ilicită.

Totuși, judecătorul fondului stabilește cuantumul daunelor morale de 60.000 RON pentru fiecare reclamant, apreciind relevantă situația de fapt prin care s-a reținut că aceștia nu se află în întreținerea mamei lor, ci sunt independenți financiar, social și emoțional.

În raport de cele arătate, Înalta Curte reține că rolul Fondului, în conformitate cu disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege.

Recurenții-reclamanți sunt creditori de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 și au dreptul să primească despăgubiri materiale și morale, în urma insolvenței asigurătorului SC C. SA, ca efect al decesului mamei acestora.

Niciun moment prima instanță nu a reținut că Fondul de Garantare a Asiguraților preia ope legis obligațiile asigurătorilor aflați în situația descrisă mai sus, însă trebuie să țină seama de contractele de asigurare încheiate (art. 2 alin. (3) din lege), iar creditorul de asigurare, în situația persoanelor păgubite, este fiecare persoană păgubită (art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii), motiv pentru care suma trebuia stabilită pentru fiecare reclamant.

Pentru că Legea nr. 213/2015 nu conține dispoziții exprese referitoare la modalitatea și cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, prin Ordinul nr. 14/2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor s-au emis Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, care prevăd la art. 26 alin. (1) lit. a) posibilitatea de a se acorda despăgubiri) în caz de vătămare corporală/deces, inclusiv pentru prejudiciile fără caracter patrimonial, iar la art. 49 pct. 2 lit. d) că la stabilirea despăgubirilor, în cazul decesului unei persoane, se au în vedere legislația și jurisprudența din România.

Față de împrejurarea că accidentul de circulație, soldat cu decesul mamei recurenților-reclamanți, s-a produs în data de 28.09.2012, sunt incidente prevederile Normei ASF nr. 14/2011 și nu Normele ASF nr. 23/2014, cum greșit a apreciat prima instanță.

Totuși, ținând seama că prevederile art. 50 alin. (1) pct. d) din Norma ASF nr. 23/2014 sunt identice cu cele conținute de disp. art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 14/2011, Înalta Curte reține că motivul de nelegalitate invocat nu conduce la casarea sentinței recurate.

Prin Norma ASF nr. 16/2015 s-au reluat prevederile din Legea nr. 213/2015 cu privire la stabilirea și evaluarea despăgubirilor, iar prin Decizia nr. 142/2016 a Directorului General al FGA s-a decis că, în vederea soluționării pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau de care se aprobă "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor (morale și materiale) săvârșite din cazuri de vătămări corporale și decese".

Potrivit pct. 7 lit. e) din Procedură, suma cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, în cazul vătămării sau decesului, este calculată conform Anexei 1, care este reprezentată de tabelul FPVS privind costul pe zi de îngrijire medicală, actualizat cu indicele de creștere a salariului mediu net pe economie, conform Institutului Național de Statistică, la nivelul lunii octombrie 2015, în cazuri excepționale (copil minor vătămat/decedat, vătămare corporală gravă sau handicap permanent) se poate analiza oportunitatea majorării ofertei calculate conform Anexei 1 cu până la 30%.

Ținând seama de tabelul conținut de Anexa 1 la Decizia nr. 142/2016, în care se consemnează că în cazul decesului unui părinte, despăgubirea medie, conform Studiului FPVS 2011 este de 75.097 RON, cea medie plătită de C. în instanță în 2011 - 2012, este de 136.238 RON, iar cea medie plătită de C. pe cale amiabilă 2011 - 2012 este de 39.993 RON, s-a obținut o medie a mediilor deja calculate în sumă de 86.189 RON.

Recurenta-pârâtă a decis să plătească pentru ambii fii ai persoanei decedate suma de 87.758,60 RON cu titlu de daune morale, cuantum nelegal față de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015, cum deja s-a arătat anterior.

Instanța de fond a validat modalitatea de calcul a despăgubirilor de ordin moral, oferită prin tabelul Anexei 1 la Decizia nr. 142/2016, cu mențiunea că obligația de plată incumbă pentru fiecare reclamant, dar, în final, a apreciat că se cuvine acestora numai 60.000 RON pentru fiecare, așa cum s-a specificat mai sus.

Înalta Curte, ținând seama de cele analizate reține că, o instanță de judecată, în aprecierea cuantumului daunelor morale solicitate ca urmare a aplicării dispozițiilor Legii nr. 213/2015 este obligată să se raporteze la dispozițiile legale și jurisprudența în materie.

Tabelul și calculul efectuat de recurenta-pârâtă nu sunt opozabile instanței de judecată, deoarece acestea privesc doar raporturile dintre părțile unui acord amiabil.

În situația în care reclamanții sunt nemulțumiți de cuantumul daunelor stabilite prin decizie administrativă, instanțele de judecată au obligația să se raporteze în principiu, la jurisprudența incidentă, având în vedere că nu există dispoziții legale în această materie.

Astfel, jurisprudența în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale - civilă sau penală, a stabilit că, în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Cuantificarea despăgubirilor morale presupune analizarea unei jurisprudențe relevante, pentru a se identifica situații similare, iar marja de apreciere a instanței este limitată, în cazul de față, la criteriul obiectiv al limitei sumei de 450.000 RON pentru fiecare reclamant, prevăzute de Legea nr. 213/2015.

Despăgubirea nu trebuie să se transforme într-o îmbogățire fără justă cauză, dar nici media sumelor acordate în cazuri similare de instanțele din România și jurisprudența instanțelor naționale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale, ci acestea ajută doar la estimarea unui atare prejudiciu.

În speță, este cert că viața familială și socială a recurenților-reclamanți a fost alterată în urma decesului mamei acestora, suferința psihică determinată de această împrejurare nu poate fi cuantificată în funcție de dovedirea unei relații excepționale și nu obișnuite, cum a pretins instanța de fond.

Referitor la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii - FPVS, se constată că are un caracter de recomandare și privește soluții ale instanțelor de judecată din perioada 2011, astfel că nici instanța de judecată nu este obligată să stabilească cuantumul daunelor morale în funcție de statistica arătată, Ghidul neavând putere normativă.

Înalta Curte mai reține că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Prima instanță a stabilit însă cuantumul daunelor morale cu nesocotirea dispozițiilor legale, respectiv cele ale art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, care stipulează că daunele morale, în cazul decesului unei persoane, se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din Româna, astfel că din acest punct de vedere, critica reclamanților se încadrează în cea prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a luat ca reper jurisprudența publicată în materie, a secției I civile și a secției penale, pentru perioada 2016-2019, găsind relevante Deciziile nr. 3922/2018, nr. 3948/2018 și nr. 4013/2018 pronunțate de secția I civilă, precum și Deciziile nr. 410/IA/2017 și nr. 428/RC/2016, pronunțate de secția penală.

În cadrul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-a găsit jurisprudență în materie.

Din conținutul hotărârilor judecătorești exemplificate, s-a constatat că daunele morale au fost cuantificate atunci când sunt solicitate de către copiii majori pentru părinții decedați în accidente de circulație, la sume cuprinse între 15.000 euro și 25.000 euro, adică între 70.000 RON și 120.000 RON.

Față de circumstanțele concrete ale cauzei, de cele analizate anterior, Înalta Curte apreciază că un cuantum al daunelor morale de 100.000 RON pentru fiecare recurent-reclamant, reprezintă o separație echitabilă și efectivă fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză.

La stabilirea cuantumului s-a ținut seama de plafonul maxim de 450.000 RON pentru fiecare creditor de asigurare, suma finală fiind influențată în mare parte de această prevedere legală.

Suma în cuantum de 100.000 RON pentru fiecare creditor de asigurare nu a fost stabilită în raport de Sentința nr. 867 din 21 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, hotărâre casată și fără relevanță juridică în privința cuantumului despăgubirilor.

În concluzie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va respinge recursul pârâtului ca nefondat și se va admite recursul formulat de reclamanți.

Urmează a se dispune casarea în parte a sentinței recurate și, rejudecându-se cauza, să se majoreze cuantumul daunelor morale la 100.000 RON pentru fiecare reclamant.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva Sentinței nr. 1884 din 22 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de reclamanții A. și B. împotriva Sentinței nr. 1884 din 22 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, rejudecând cauza, majorează cuantumul daunelor morale la 100.000 RON pentru fiecare reclamant.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2019.

GGC - LM