ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5408/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. de dosar x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei emise de pârât în dosarul nr. x de respingere parțială a cererii de despăgubire și obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii; admiterea în tot a cererii de plată a despăgubirii, formulată de reclamantul A., și obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 86.752 de RON reprezentând diferența dintre suma plătită de F.G.A. (115.728 de RON) și suma cuvenita (11 217 RON daune materiale si 42.000 euro în echivalent in RON daune morale, in total 202 480 RON) drept despăgubire pentru daunele materiale și daunele morale pentru decesul soției, B., și pentru propria vătămare a reclamantului (95-100 de zile de îngrijire medicală), cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1695 din 04 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

A fost anulată în parte Decizia nr. 7186/4.07.2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 86 752 RON reprezentând diferența dintre daunele morale solicitate de către reclamant prin cererea de plată nr. x/28.03.2016 și cele acordate prin decizia contestată.

A fost menținută în rest decizia contestată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, reținerea cauzei spre soluționare, respingerea acțiunii formulate de reclamant, cu consecința menținerii deciziei emise de FGA, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că, în ceea ce privește daunele morale solicitate de reclamant pentru propria sa vătămare, instanța de fond nu a combătut modalitatea în care pârâtul a stabilit cuantumul despăgubirilor, ci a preluat suma stabilită prin sentința civilă nr. 310/26.01.2015 pronunțată de Tribunalul București, hotărâre care nu este definitivă, ignorând criteriile avute în vedere de fond în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Totodată, în privința daunelor morale solicitate pentru prejudiciul nepatrimonial încercat ca urmare a decesului soției reclamantului, instanța de fond nu a combătut modalitatea în care Fondul a determinat acest prejudiciu.

În vederea respectării principiului egalității de tratament în procesul de soluționare a pretențiilor de despăgubire, în cuantificarea daunelor morale, Fondul a avut în vedere Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aceasta reprezentând o procedură validată de Societatea de C. S.A. și folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de către creditorii care formulează cereri de înscriere la masa credală.

Totodată, a mai arătat că Fondul de Garantare este persoană juridică de drept public înființată prin lege ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, cu scopul protejării creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător și nu preia consecințele neexecutării contractului de către asigurătorul în faliment, nu preia drepturile și obligațiile și nici patrimoniul acestuia, ci este înființat și își desfășoară activitatea pe baza unei legi speciale, Legea nr. 213/2015 și Norma ASF nr. 16/2015 de aplicare.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentul-pârât pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin Decizia nr. 7186/4.07.2017 pronunțată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a fost admisă cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 115 728 RON, compusă din suma de 104510 RON daune morale și 11217,6 RON daune materiale, respingând în rest cererea de plată.

Prin sentința recurată a fost anulată în parte Decizia nr. 7186/4.07.2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților și a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 86 752 RON reprezentând diferența dintre daunele morale solicitate de către reclamant prin cererea de plată nr. x/28.03.2016 și cele acordate prin decizia contestată.

Având în vedere precizările recurentului-pârât din timpul ședinței de judecată din 22.10.2020, potrivit cărora recursul este întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte nu se va mai referi la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. indicat în cuprinsul cererii de recurs.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurentul-pârât a criticat sentința instanței de fond în ceea ce privește ignorarea criteriilor avute în vedere de acesta în stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate de reclamant pentru propria sa vătămare și pentru prejudiciul nepatrimonial încercat ca urmare a decesului soției sale, invocând faptul că a fost elaborată o procedură internă, fiind stabilite praguri valorice în funcție de gravitatea vătămării și numărul de zile de îngrijiri medicale. Totodată, a arătat recurentul-pârât că a fost avut în vedere și Ghidul FPVS.

Înalta Curte apreciază că nu își poate însuși concluzia recurentului, potrivit căreia normele interne, reprezentate de Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 142/26.05.2016 prevalează dispozițiilor art. 1391 din C. civ.

Pornind de la premisa că instituția reparării prejudiciului nepatrimonial este reglementată prin norme legale, reprezentate de prevederile art. 1391 C. civ., Înalta Curte subliniază faptul că o reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea nicidecum întâietate în raport de o normă legală cu forță juridică indiscutabil superioară.

De aceea, nivelurile prevăzute în Procedura mai sus menționată reprezintă cel mult repere orientative, dar nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporționalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale și situațiile concrete deduse analizei FGA și subsecvent instanțelor de judecată.

Astfel cum a arătat și instanța fondului, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

În absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinței recurate, Înalta Curte reținând că Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 142/26.05.2016 și Ghidul Fondului de protecție a victimelor străzii nu sunt acte normative, astfel că nu pot avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanța de judecată.

Prin urmare, în contextul în care nici Legea nr. 136/1996, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, un cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială rămân aplicabile dispozițiile art. 1391 C. civ. și în considerarea acestora atât FGA, cât și instanțele învestite ulterior cu contestațiile celor nemulțumiți de sumele acordate au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenței de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanțelor particulare a fiecărui caz.

Înalta Curte reține că rolul Fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege.

Totodată, Înalta Curte mai reține că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii, și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1695 din 04 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1695 din 04 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 22 octombrie 2020.