ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5544/2020

Ședința publică din data de 29 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.09.2017, sub nr. x/2017, A. a contestat, în contradictoriu cu pârâții FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR și cu B. S.A. PRIN C. SPRL., Decizia nr. 8048/02.08.2017, comunicată la data de 25.08.2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care s-a respins cererea de plată nr. x/30.06.2016 și prin care s-a acordat suma de 11.537 de RON cu titlu de daune morale și materiale, solicitând să fie obligat pârâtul să pună la dispoziție modul de stabilire a sumelor și metoda de calcul a acestora, modul în care s-a ajuns la suma pe care a stabilit-o cu titlu de despăgubiri; a mai solicitat acordarea sumelor solicitate cu titlu de daune materiale și daune morale la care este îndreptățit, conform cererilor și cererilor de suplimentare a acestora depuse la B. S.A. și FGA.

Prin sentința nr. 452 din 8 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, a anulat în parte Decizia nr. 8048/02.08.2017 emisă de pârâtul FGA și a obligat pârâtul să reanalizeze cererea de plată sub aspectul daunelor materiale solicitate și să emită o decizie motivată referitor la daunele materiale; a respins în rest ca neîntemeiată contestația; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 775 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate, și, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât susține că Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia ope legis obligațiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi și obligații al unui asigurător în faliment, în acest caz B.. Fondul de Garantare a Asiguraților nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul față de care se deschide procedura de faliment și nu preia riscul executării contractelor de asigurare. Fondul de Garantare a Asiguraților nu plătește în baza unei răspunderi contractuale, FGA nu are niciun raport contractual cu creditorul de asigurare.

Un alt aspect relevant în opinia recurentului se referă la faptul că, la analizarea cererii de plată depusă de petent, FGA a ținut seama de normele aplicabile în materia asigurărilor și de condițiile de asigurare ale contractului de asigurare civilă obligatorie de tip RCA a cărui încheiere este certificată, conform art. 2200 alin. (2) C. civ.

Precizează recurentul că au fost analizate înscrisurile depuse de intimatul-reclamant și au fost stabilite despăgubirile materiale având în vedere acele înscrisuri care îndeplinesc cerințele explicit stabilite la art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014.

Consideră recurentul ca fiind greșită motivarea dată de prima instanță care, aplicând greșit prevederile art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 a reținut ca fiind nemotivat actul administrativ individual sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor materiale.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În cauza de față, prin Decizia nr. 8048 din data de 02.08.2017, contestată în cauză, a fost admisă în partea cererea de plată nr. x/30.06.2016, formulată de intimatul-reclamant A., respectiv pentru suma de 11.537 RON, din care 10.000 RON daune morale și 1.537 RON daune materiale, fiind respinsă pentru restul sumei solicitate cu acest titlu.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că din lecturarea considerentelor actului atacat motivarea se referă exclusiv la daunele morale,

Astfel, instanța mai constată că Decizia nr. 8048 din data de 02.08.2017 este complet nemotivată în privința sumei acordate cu titlu de daune materiale, din cuprinsul acesteia nerezultând de ce solicitarea reclamantului-intimat a fost admisă numai pentru această sumă, care sunt documentele justificative în temeiul cărora a fost acordată numai suma de 1.537 RON, care sunt motivele pentru care au fost înlăturate celelalte documente justificative depuse de reclamantul-intimat în susținerea cererii, fiind, în concret, imposibil de cenzurat modalitatea în care recurentul a procedat la analizarea cererii de daune materiale.

Obligația motivării actului administrativ reprezintă o cerință de legalitate, atât din perspectiva dreptului intern, cât și a normelor dreptului european. Astfel, în jurisprudența europeană, s-a reținut ca motivarea actului administrativ urmărește o dubla finalitate, aceea de asigurare a transparenței și aceea de a permite instanțelor de judecată să efectueze controlul jurisdicțional, în special în cadrul controlului puterii discreționare. De asemenea, dreptul cetățeanului la o bună administrare presupune și obligația corelativă a administrației de a-și motiva în fapt și în drept deciziile.

Se observă că Decizia atacată nu respectă exigențele menționate, fiind complet nemotivată în fapt, în privința daunelor materiale, ceea ce produce o vătămare evidentă a drepturilor intimatului-reclamant, mai ales a dreptului la apărare, în condițiile în care îl pune pe acesta în imposibilitate de a cunoaște motivele pentru care unele documente justificative au fost înlăturate, iar pe cale de consecință de a contesta actul pe fond din această perspectivă și de a se apăra corespunzător.

În concluzie, în mod corect instanța de fond a dispus anularea Deciziei contestate în privința soluției pronunțate asupra daunelor materiale și reanalizarea cererii de plată sub acest aspect, urmată de emiterea unei decizii motivate care să poată fi efectiv contestată pe fond și supusă cenzurii instanței de contencios administrativ.

În ceea ce privește criticile vizând suma de 10.000 RON acordată cu titlu de daune morale, se reține că art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011 prevede că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale se au în vedere și daunele morale, "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În lipsa unor criterii și limite legale, se constată că stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc., fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate.

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a arătat că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilit, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinței recurate, prin care a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10.000, cu titlu de daune morale.

Astfel, instanța supremă a statuat în numeroase rânduri că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc prin evaluare și în acest scop și pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale, susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.

Într-adevăr, recurentul-pârât s-a raportat la un criteriu obiectiv și rezonabil - zilele de îngrijiri medicale și a stabilit cuantumul daunelor morale, prin punerea în aplicare a "Procedurii de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese"- procedură internă validată de asigurătorul B. S.A, însă cuantumul stabilit nu a fost suficient pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat.

Totodată Înalta Curte apreciază că FGA nu se putea raporta, astfel cum acesta a motivat decizia contestată, la procedura internă de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice și s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârșirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naționale și convenționale în această materie.

De asemenea, Înalta Curte reține că dispozițiile normative invocate de pârât nu justifică instituirea acestor condiții și nici nerespectarea criteriilor jurisprudențiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane - dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 noul C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.

În ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat" (Secția I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

În fine, Înalta Curte împărtășește opinia exprimată de prima instanță, reținând că despăgubirile recunoscute prin sentința recurată au un cuantum adecvat, astfel încât suferința provocată, chiar dacă nu poate fi suprimată, respectiv ștearsă din memoria afectivă, să fie într-o anumită măsură atenuată, aplanată, astfel încât să i se poată oferi victimei o satisfacție compensatorie, iar obligarea recurentului-pârât la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, s-a realizat în echitate.

În consecință, Înalta Curte apreciază că sentința prtimei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale.

Față de acestea, Înalta Curte va reține neîntrunirea criticilor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentul-pârât.

Pentru considerentele expuse, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 452 din 8 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 2500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2020.