ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5554/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.11.2018 sub nr. x/2017, reclamanta A., în temeiul disp art. 13, alin. (5) din Legea 213/2015, coroborat cu art. 19, din Legea 503/2004, respectiv art. 8 si 10 din Legea 554/2004, a formulat CONTESTATIE împotriva Deciziei nr. 4735/06.03.2017 (comunicata la data de 27.03.2017), emisa de FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURAȚILOR solicitand Instantei de judecata, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, in cotradictoriu cu aceasta institutie, să dispuna:

- obligarea acesteia la repararea prejudiciului material si moral creat în urma producerii evenimentului rutier din data de 01.05.2013 si anume 50.000 euro cu titlu de daune morale si sumele de 13.045,91 Euro, respectiv 24.205,19 RON, cu titlu de daune materiale,

- obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 4465 din 21 noiembrie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- admite în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR,

- dispune anularea în parte a Deciziei FGA nr. 4735/6.03.2017, în ce privește stabilirea daunelor materiale, în cuantum de 11093 RON,care au fost acordate reclamantei,

- dispune obligarea pârâtei să emite o nouă decizie motivată, prin care să soluționeze cererea de plată a reclamantei privind acordarea daunelor materiale, cu respectarea considerentelor prezentei hotărâri,

- menține partea din Decizia FGA nr. 4735/6.03.2017, în ce privește stabilirea daunelor morale, în cuantum de 28.000 RON, care au fost acordate reclamantei.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile anterior menționate, a declarat " Apel" reclamanta A. și, invocând dispozițiile art. 499 și următoarele din C. proc. civ., aceasta a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului la repararea prejudiciului material si moral ce i-a fost creat, în urma producerii evenimentului rutier a cărei victimă a fost, în varianta solicitată și anume 43.804 Euro, cu titlu de daune morale si sumele de 13.045,91 Euro, respectiv 13.112,19 RON, cu titlu de daune materiale.

Recurenta consideră netemeinică hotărârea instanței de fond, în considerarea faptului că aceasta a dispus altceva decât a solicitat prin contestația depusa si anume, a admis în parte cererea de chemare in judecată formulată, în sensul anularii Deciziei FGA nr. 4735/06.03.2017, în ceea ce privește stabilirea daunelor materiale si a dispus fără ca partea să for, aceasta solicitare), obligarea paratei la emiterea unei noi decizii motivate, prin care, să i se soluționeze cererea de plata, referitoare la acordarea daunelor materiale, în condițiile în care partea a solicitat prin cererea de chemare în judecată precizată, anularea deciziei FGA, cu consecința reparării prejudiciului material și moral creat în urma producerii evenimentului rutier din data de 01.05.2013, a cărui victimă a fost, in varianta solicitata si anume: -43.804 Euro, (diferența de sumă ce rezultă din faptul ca instituția parata a achitat la data de 23.02,2017, prin virare directa în cont, suma de 28.000 RON, echivalentul sumei de 6.196 euro la cursul BNR de 1 E=4,5190, valabil pentru data de 23.02.2017) cu titlu de daune morale (50.000-6.196=42.804 euro) si 13.045.91 Euro, respectiv 13.112,19 RON cu titlu de daune materiale (diferența de suma ce rezulta din faptul ca instituția parata a achitat, prin virament bancar, la data de 23.02.2017, suma de 11.093 RON), (24.205,19-11.093=13.122,19 RON).

Raportat la faptul ca instanța de fond a soluționat prezentul dosar, în sensul obligării paratei la emiterea unei noi decizii motivate, prin care să i se soluționeze cererea de plată referitoare la acordarea daunelor materiale, fără ca să solicite acest lucru, consideră ca se impune, admiterea apelului declarat, cu consecința anularii Deciziei nr. 4735/06.03.2017 emisa de FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURAȚILOR și obligării pârâtului la repararea prejudiciului material si moral creat în urma producerii evenimentului rutier si anume 43.804 Euro, cu titlu de daune morale si sumele de 13.045,91 Euro, respectiv 13.112,19 RON, cu titlu de daune materiale.

În dezvoltarea criticilor, recurenta susține în esență că, în fapt, la data de 03.02.2016 a transmis prin intermediul poștei, o scrisoare recomandată cu confirmare de primire si conținut confirmat cu nr. x, către Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a depus cererea de despăgubire, copie conforma cu originalul de pe documentele justificative, împuternicire avocațiala, declarație anexa 7 si cartea de identitate, fiind confirmată primirea cererii subsemnatei, la data de 09.02.2016.

In data de 19.07.2016 pârâta i-a expediat adresa cu nr. x/07.07.2016, ce poarta data de sosire a plicului 03.08.2016 iar in data de 06.09.2016 a primit adresa nr. x/29.08.2016, prin care îi solicita completarea documentelor deja trimise prin scrisoarea recomandata din data de 03.02.2016, motiv pentru care la data de 29.11.2016, a expediat scrisoarea recomandata cu confirmare de primire si conținut confirmat nr. x, odată cu care a atașat din nou cererea de despăgubire si actele expediate anterior, insotita de împuternicire avocațiala, certificat IML (5 pag), extras de cont, documente doveditoare ale prejudiciului material (46 pag) si documente eliberate de organele de politie (5 pag), fiind confirmata primirea cererii, si evident a tuturor actelor însoțitoare, la data de 04.12.2016.

In data de 27.03.2017, instituția pârâtă i-a expediat Decizia nr. 4735/06.03.2017, prin care, fără o motivație temeinică si fără sa tina cont de practia judiciara in materie, i-a admis in parte cererea de despăgubire, în sensul acordării unei sume derizorii si anume 39.093 RON (11.093 RON daune materiale si 28.000 RON daune morale).

Fata de aceasta decizie, prin care nu i se acoperă nici măcar parțial cheltuielie efectuate în vederea achitării serviciilor medicale din România si Austria, consideră ca îi sunt vătămate interesele legitime, motiv pentru care consideră că se impune admiterea apelului declarat, cu consecința reparării prejudicului moral si material suferit si a anularii deciziei contestate in speță, din fapta culpabila a asiguratului instituției parate, considerând ca sunt aplicabile disp. art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că prin emiterea deciziei contestate în speță, instituția parata i-a oferit o despăgubire derizorie, raportata la prejudiciul suferit si la practica judiciara in materie, a înțeles să promoveze la data de 30.03.2017 prezenta acțiune în contencios administrativ, solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunța sa dispună admiterea acesteia, așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei la repararea integrala a prejudiciului suferit, în varianta solicitată, ca o consecință a anularii Deciziei nr 4735/2017, emisa de Fondul de garntare a asiguraților, la data de 06.03.2017:

La data de 21.11.2017, s-a pronunțat Curtea de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ si fiscal, prin sentința civila nr. 4465, instanța de judecata, dispunând netemeinic și obligarea instituției pârâte, la emiterea unei noi decizii motivate, prin care să i se soluționeze cererea de plata, referitoare la acordarea daunelor materiale, în condițiile în care partea nu a făcut această solicitare prin cererea de chemare in judecată.

Raportat la acest aspect și la faptul ca despăgubirea acordata de instituția parata este una derizorie, fata de prejudiciul moral si material suferit prin fapta culpabila a asiguratului B., consideră ca se impune admiterea apelului declarat, cu consecința anularii Deciziei nr. 4735/06.03.2017 emisa de FGA, urmând ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul să dispună obligarea acestuia la repararea prejudiciului material si moral ce i-a fost creat în urma producerii evenimentului rutier a cărui victimă a fost și anume 43.804 Euro, cu titlu de daune morale și sumele de 13.045,91 Euro, respectiv 13.112,19 RON, cu titlu de daune materiale.

Invocând dispozițiile art. 2, art. 13, art. 14 din Legea nr. 213/2015, respectiv art. 19, art. 20, 21, 22 din Legea nr. 503/2004, art. 266 din Legea nr. 85/2014, art. 96 pct. 1 din C. proc. civ. și art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004, mai susține recurenta că prejudiciile materiale și morale suferite prin accidentul cauzat de persoana care se face vinovată, au rămas nedespăgubite de către persoana care are, în baza legii, obligația legală de despăgubire, respectiv pârâta, prin preluarea creanței de despăgubire pe care subsemnata o dețin împotriva societății de asigurare în faliment, prevederi legale pe care pârâta a înțeles să le ignore.

Totodată, menționează că a suferit o tasare de vertebra L1 in zona anterioară 30% și posterioară cca 5 %, cu fractura de platou superior si interesare a peretelui posterior, Ia nivelul aceleiași vertebre L 1, in jumătatea superioara, cu proeminenta de cea 5 mm spre canalul spinal, cu deplasare de fragmente osoase si scolioza toraco-lombara dextro-convexa toracal si dextro-concava lombar iar pentru aceste leziuni i s-a eliberat de către IML Timișoara, un certificat medico-legal, în care s-a consemnat faptul că pentru vindecare îi sunt necesare un număr de 70 zile de îngrijiri medicale.

In urma producerii evenimentului rutier .mai sus amintit, pe lângă daunele materiale suferite de către subsemnata reclamanta, au existat și prejudicii morale decurgând din traumele psihice suferite, sechele rămase în urma producerii evenimentului .rutier in speța, care au afectat si afectează in continuare negativ participarea la viața socială, profesională și de familie, in comparație cu situația anterioară producerii accidentului prin fapta ilicită a asiguratului B.. Daca inaintea producerii acestui accident era o persoana sociabilă și activă, după acest eveniment, a devenit introvertită și labilă din punct de vedere emoțional si psihologic, sens în care este nevoita să urmeze tratament de specialitate.

Invocă Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra ce subliniază, între altele, că principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut, atât în cazul leziunilor corporale, cat si al decesului victmei, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei sau persoanelor cărora li se recunoaște calitatea de moștenitori.

Menționează faptul că a urmat tratament medicamentos, care a ajutat-o la recuperarea fizică și psihologică, participând in acest sens la o serie de ședințe, de specialitate.

Referitor la trauma suferită, arată că a avut și are și în prezent efecte dezastruoase, fiindu-i afectată situația familiară, profesională și socială pentru o perioada nedeterminată de timp.

Pentru a i se recunoaște calitatea de păgubita în prezenta cauza, consideră ca trebuie sa se stabilească existența, în propria persoana, a unui prejudiciu răspunzător unor exigente generale de certitudine si de legitimitate, partea suferind un prejudiciu personal, netransmisibil, care a dus la modificarea totală a vieții de zi cu zi, atât in societate cât și în familie.

Din cauza traumelor suferite, s-a creat un dezechilibru familial, puternic resimțit, acesta afectându-i personalitatea și încrederea în propria persoana.

Rezoluția nr. 75-7 a CE recomandă indemnizarea atingerilor corporale concretizate în neplăceri cum sunt durerile fizice, insomniile, sentimentele de inferioritate, privarea de posibilitatea de a desfășura anumite activități recreative.

Noua concepție, inspirata din dreptul comunitar, este mai larga. Pe de o parte, este suficient ca pierderea de agrement să fie parțiala, pe de altă parte, nu se cere ca aceasta să se raporteze la activități caracterizate, fiind suficient șa privească modalități normale de petrecere a timpului. Victima va fi indemnizată pentru că viața sa va deveni mai puțin agreabilă. De fapt, sunt avute în vedere toate actele cotidiene firești: posibilitatea de a se spăla, de a se hrăni, de a se deplasa, de a petrece timpul liber etc.

Consideră că, în realitate, prejudiciul de agrement trebuie înțeles în accepțiunea sa largă, ca având o dublă natură. Aspectul obiectiv, concretizat în tulburări fiziologice care provoacă neplăceri în viața curentă nu este altul decât prejudiciul fiziologic. Așadar, prejudiciul fiziologic se află înglobat în prejudiciul de agrement, care trebuie înțeles în sens larg. în același timp, victima conștientizează starea în care se află, privațiunile și restrângerile pe care acel prejudiciu i le provoacă. Această percepție, diferită de la individ la individ, este expresia naturii subiective a prejudiciului de agrement.

Prejudiciul estetic și prejudiciul de agrement se întâlnesc într-un punct comun - ambele se subsumează categoriei mai largi a prejudiciului corporal.

Sub aspect obiectiv, ambele prejudicii se caracterizează prin vătămări aduse sănătății sau integrității corporale. Din punct de vedere subiectiv, atât prejudiciul estetic, cât și prejudiciul de agrement implică suferințe fizice și psihice.

Dacă în cazul prejudiciului de agrement leziunile se repercutează asupra tuturor acțiunilor pe care Ie presupune o viață normală, prejudiciul estetic influențează în mod special anumite segmente ale vieții sociale.

Urmările negative ale prejudiciului moral se resimt cu precădere în plan familial și profesional, fără a pierde din vedere împrejurarea că orice persoană suferă în urma conștientizării suferințelor si transformărilor psihologice.

Categoria prejudiciului concretizat în dureri fizice sau psihice include întreaga gamă de suferințe și dureri de natură fizică sau psihică ori deopotrivă de natură fizică și psihică, pe care le încearcă victima unui fapt ilicit și culpabil, pe lângă pagubele de natură patrimonială care îi pot fi cauzate pe această cale. Durerile fizice și psihice constituie cele mai frecvente, mai obișnuite și mai firești, dar în același timp și cele mai grave dintre urmările negative ale atingerilor corporale.

Ceea ce se indemnizează este durerea fizică, adică experiența senzorială dezagreabilă și suferințele psihice consecutive unui traumatism, manifestate prin depresii, nevroze, stări de angoasă. Cauza acestor din urmă suferințe rămâne vătămarea corporală, chiar dacă există și factori favorizatori ai pagubei.

În general, indemnizarea suferințelor fizice și psihice este tratată sub apelativul pretium doloris sau prix de la douleur. Atingerile generatoare de suferințe au ocupat un,Joc aparte în vechea jurisprudentă franceză, care aprecia că orice consecințe păgubitoare (imposibilitatea fizică de a îndeplini acte ale vieții curente, de a desfășura activități domestice, teama de moarte, conștientizarea de către victimă a împrejurării că, datorită propriei neputințe, a devenit o povară pentru cei apropiați) reclamă despăgubiri.

Consideră că suferințele fizice și psihice sunt elemente constitutive ale aceluiași prejudiciu, indemnizabil sub forma lui pretium doloris.

Durerea fizică este un fenomen complex care poate fi măsurat. Medicii dispun de aparate care determină gradul de intensitate (atunci când durerea este încă prezentă) sau bareme care. în funcție de leziunile constatate, permit evaluarea durerii și ulterior încetării senzațiilor dureroase. Expertul are rolul de a prezenta și descrie dauna, iar judecătorul va determina și califica diferitele prejudicii ce decurg din aceasta. între factorii care determină importanța prejudiciului enumerăm numărul leziunilor importante, contextul accidentului si urmările imediate ale acestuia.

Orice fenomen fizic dureros este perceput prin intermediul sistemului nervos, astfel că, în mod obiectiv, durerea fizică este însoțită de suferințe psihice.

Raportat la cele menționate recurenta solicită instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună admiterea apelului declarat, cu consecința reparării prejudiciului moral cauzat, constatând în acest sens calitatea Fondului de Garantare a Asiguraților și obligând aceasta instituție, la repararea prejudiciului creat, în limita poliței de asigurare, totalul daunelor morale fiind evaluate la suma de 43.804 Euro iar daunele materiale la suma de 13.045,91 Euro si 13.112.19 RON.

La data de 06 februarie 2019 recurenta – reclamantă a depus la dosar Note de ședință, în cadrul cărora arată că înțelege să recalifice calea de atac promovată împotriva sentinței ce face obiectul controlului judiciar de față, din apel în recurs, sens în care invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Reiterează faptul că instanța de fond a dispus obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii motivate prin care să soluționeze cererea de plată referitoare la acordarea daunelor materiale, fără ca partea să formuleze o astfel de solicitare, motiv pentru care solicită admiterea recursului, cu consecința anulării Deciziei nr. 4735/06.03.2017 (comunicata la data de 27.03.2017), emisă de FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURAȚILOR, urmând ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, in contradictoriu cu aceasta instituție, instanța să dispună obligarea acesteia la repararea prejudiciului material si moral ce i-a fost creat în urma producerii evenimentului rutier, în varianta solicitată si anume 43.804 Euro, euro, cu titlu de daune morale și sumele de 13.045,91 Euro, respectiv 13.112,19 RON, cu titlu de daune materiale.

Apărările formulate în cauză

Deși cererea de recurs i-a fost comunicat în termenul legal, intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a formulat întâmpinare, ci Note de ședință în cadrul cărora solicită respingerea recursului, ca rămas fără interes, în ceea ce privește petitul privind acordarea daunelor materiale și în rest, ca nefondat, iar în caz de admitere parțială, solicită cenzurarea sumelor acordate cu titlu de daune morale și cenzurarea sumelor acordate cu titlu de cheltuieli de judecată.

Susține astfel că autoritatea a executat obligația pusă în sarcina sa prin hotărârea ce face obiectul judecății și a revocat in parte decizia contestată, în ce privește daunele materiale acordate.

Astfel, a fost emisa Decizia nr. 19765/10.04.2019 prin care a fost reanalizată cererea de plată în ceea ce privește solicitarea de acordare a daunelor materiale, fiind admisa cererea de plata a sumei de 13.391,46 RON cu titlu daune materiale, din care suma de 11.093 RON a fost achitata cu OP nr. x/22.02.2017 si rămânând o diferență de achitat în cuantum de 2298.46 RON a fost și aceasta achitată prin OP nr. x/02.04.2019.

Împotriva Deciziei nr. 19765/10.04.2019 recurenta - reclamantă a formulat contestație, fiind înregistrat dosarul cu x/2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ si Fiscal, iar la data de 02.07.2020 această instanță, pronunțând sentința civilă nr. 538 a dispus următoarele" Admite parte acțiunea.

Anulează în parte decizia FGA nr. 19765/10.04.2019 în ce privește cuantumul daunelor materiale.

Obligă pârâta la emiterea unei noi decizii prin care să acorde și suma de 11.186,46 euro în echivalent RON cu titlu de daune materiale.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (parte din cheltuielile pretinse).

Respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată."

Împotriva sentinței curții de Apel București nr. 538/2020 din 02.07.2020, intimatul – pârât Fondul de Garantare susține că a formulat recurs, dosarul fiind înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție ce a fixat termen de judecată la data de 13.01.2022.

Având în vedere că prin Decizia FGA nr. 19765/10.04.2019 a fost revocată în parte Decizia 4735/06.03.2017, al cărei control de legalitate și temeinicie face obiectul prezentei cauze, intimatul solicită respingerea apelului, recalificat in recurs, ca rămas fără obiect/pentru lipsa interes, în ce privește petitul de acordare a daunelor materiale ce face obiectul dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție.

Pe fondul cererii, în măsura în care ar fi respinse excepțiile rămânerii fără obiect a actiunii, respectiv a lipsei de interes a judecării recursului, în ce privește acordarea sumelor cu titlu de de materiale, solicită respingerea, ca nefondată, a cererii de obligare a sa la plata daunelor materiale, fiind necesar ca acestea să fie probate cu documentele justificative și să fie în relație cauzală cu producerea evenimentului rutier.

În privința daunelor morale, invocă excepția nulității recursului, apreciind că motivele de nelegalitate prin cererea de recurs privind respingerea contestației sub aspectul sumelor datorate cu titlu de daune morale, nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în concret recurenta solicitând o reapreciere a probelor și a stării de fapt, reapreciere care să ducă la o eventuală casare a hotărârii recurate.

Pe fondul cererii de recurs, susține că despăgubirile morale au fost stabilite într-un cuantum rezonabil de 28.000 RON, de natură a atesta respectul manifestat față de suferințele încercate.

Consideră că, prin prisma probelor administrate, situația recurentei se înscrie în mod obiectiv în contextul configurat de probele avute în vedere pentru a cuantifica despăgubirile acordate, respectiv 70 de zile de îngrijiri medicale, nefiind pusă în pericol viața recurentei, fără ca leziunile să fi dus la o tetraplegie iar la infirmitate/pierdere de organ/încadrare în grad de handicap.

Solicită respingerea, ca nefondat a recursului și menținerea sentinței de fond, ca legală și temeinică.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului s-a stabilit primul termen pentru judecata recursului la data de 20.04.2021, în ședință publică, cu citarea părților, apoi la data de 16.11.2021 când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare, urmând a analiza mai întâi excepția nulității recursului, respectiv excepția lipsei de interes a recurentei în susținerea recursului, invocate de intimatul - pârât și în subsidiar, eventual fondul recursului, inclusiv rămânerea fără obiect a acțiunii.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Argumente de drept și de fapt relevante

La data de 01.05.2013 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului vehiculului marca x, dl. B., înmatriculat cu nr. x, care a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un canal.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a recurentei – reclamante, doamna A., în calitate de pasageră, ce a necesitat spre vindecare 70 de zile.

La momentul producerii evenimentului rutier vehiculul cu numărul de înmatriculare x era asigurat RCA la C. S.A., conform poliței nr. x.

Urmare a avizării evenimentului rutier a fost constituit dosarul de daună nr. x (nr. unic 48852).

Prin cererea de plata înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/29.02.2016 reclamanta a solicitat sa fie despăgubită din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 50.000 Euro reprezentând 24.205,19 Euro cu titlu de daune materiale, 13.045,91 Euro daune morale, ca urmare a accidentului rutier din data de 01.05.2013.

Prin Decizia nr. 4735/06.03.2017 Fondul de Garantare a Asiguraților, a admis cererea de plată formulată de petenta A., pentru suma totală de 39.093,00 RON (11.093,00 RON daune materiale și 28.000 RON daune morale), respingând cererea de plată pentru diferenta rezultată dintre suma solicitată și suma acordată.

Nemulțumită fiind de soluția dată de Fondul de Garantare a Asiguraților, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu contestația reclamantei A. formulată împotriva Deciziei nr. 4735/06.03.2017, prin care a solicitat obligarea pârâtului la repararea prejudiciului material si moral ce i-a fost creat în urma producerii evenimentului rutier din data de 01.05.2013, în varianta solicitata și anume 50.000 euro, cu titlu de daune morale si sumele de 13.045,91 Euro, respectiv 24.205,19 RON, cu titlu de daune materiale.

Prin sentința recurată instanța de fond a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., dispunând anularea în parte a Deciziei FGA nr. 4735/6.03.2017, în ce privește stabilirea daunelor materiale, în cuantum de 11093 RON,care au fost acordate reclamantei, precum și obligarea pârâtei să emite o nouă decizie motivată, prin care să soluționeze cererea de plată a reclamantei privind acordarea daunelor materiale, cu respectarea considerentelor prezentei hotărâri, menținând deopotrivă partea din Decizia FGA nr. 4735/6.03.2017, în ce privește stabilirea daunelor morale, în cuantum de 28.000 RON, care au fost acordate reclamantei.

Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond este legală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

În prealabil, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza mai întâi excepția nulității recursului, invocată de intimatul – pârât, cu privire la criticile ce vizează soluția de menținere a deciziei în ceea ce privește stabilirea daunelor morale.

Analizând astfel cererea prin care reclamanta critică sentința civilă nr. 4465/21.11.2017, intitulată inițial " apel", recalificată ulterior de parte, ca fiind recurs, constată Înalta Curte că excepția nulității recursului, astfel a fost invocată de intimatul – pârât, este nefondată, urmând a fi respinsă, în considerarea faptului că, în ciuda numeroaselor elemente de fapt cuprinse în cadrul cererii, pot fi deduse și critici cu privire la greșita aplicare a legii, în esență invocându-se încălcarea unor dispozițiidin cadrul Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 213/2015, aceste critici putând fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează situația când " hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

În continuare, analizând și excepția lipsei de interes a recurentei – reclamante în promovarea recursului, invocată de intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, raportat la emiterea Deciziei nr. 19765/10.04.2019, de către Fondul de Garantare a Asiguraților, în executarea sentinței ce face obiectul prezentei judecăți, Înalta Curte o respinge, de asemenea, având în vedere următoarele considerente:

Astfel cum s-a arătat și anterior, prin sentința civilă recurată, judecătorul fondului a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta A., în sensul că a dispus anularea în parte a Deciziei FGA nr. 4735/06.03.2017, adică doar în ceea ce privește " stabilirea daunelor materiale în cuantum de 11093 RON, care au fost acordate reclamantei" și cu privire la aceste daune materiale instanța de primă jurisdicție a dispus obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei noi decizii motivate, prin care să soluționeze cererea de plată a reclamantei privind acordarea daunelor materiale.

Deopotrivă, instanța de fond a menținut decizia FGA în ce privește stabilirea daunelor morale în cuantum de 28.000 RON, care i-au fost acordate reclamantei.

Prin recursul ce face obiectul prezentei judecăți recurenta – reclamantă a criticat atât soluția dată de instanța de fond, de obligare a pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să se soluționeze cererea de plată privind daunele materiale, apreciind că aceasta nu a făcut obiectul contestației sale, cât și soluția de menținere a deciziei în ceea ce privește daunele morale ce au fost stabilite în cuantum de 28.000 RON, aceasta solicitând în continuare daune morale în cuantum de 43.804 Euro, precum și daune materiale în cuantum de 13.045,91 Euro, respectiv 13.112,19 RON.

Prin Decizia nr. 19765/10.04.2019, invocată de intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, în susținerea excepțiilor lipsei de interes a recurentei în promovarea recursului, respectiv a rămânerii (parțiale) fără obiect a acțiunii, emisă în executarea sentinței ce face obiectul prezentei judecăți, acesta a dispus următoarele:

"Admite parțial cererea de plată formulată de petenta A.... sub aspectul daunelor materiale până la concurența sumei de 13.391,46 RON, conform înscrisurilor depuse la dosar și menționate mai sus, din care suma în cuantum de 11.093 RON a fost achitată cu OP nr. x/22.02.2017, rămânând o diferență de achitat în cuantum de 2.298,46 RON.

Respinge în rest daunele materiale pentru considerentele mai sus expuse."

Se constată, astfel că decizia invocată privește doar daunele materiale, în timp ce recursul ce face obiectul prezentei judecăți vizează atât modul de soluționare a daunelor materiale cât și daunele morale.

Așadar, în condițiile în care recursul declarat de reclamantă nu este îndreptat doar împotriva soluției date de instanța de fond cu privire la daunele materiale, ci și împotriva soluției date cu privire la daunele morale solicitate prin aceeași cerere de plată, subzistă interesul recurentei – reclamante în susținerea recursului, acesta apreciindu-se în raport de întreg, iar nu în raport de fiecare critică de nelegalitate formulată în funcție modul de soluționare a hotărârii de fond.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 33 C. proc. civ. referitoare la interesul de a acționa menționează că "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Ori, față de aceste dispoziții, precum și față de soluția dată de instanța de fond prin hotărârea ce face obiectul judecății, raportat și la criticile formulate de recurenta – reclamantă, nu poate fi primită apărarea intimatului-pârât în sensul că promovarea recursului este lipsit de interes din perspectiva dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., deoarece Decizia nr. 19765/10.04.2019, invocată de acesta vizează doar modul de soluționare a daunelor materiale ce au fost solicitate prin cererea de plată, nu și modul de soluționare a daunelor morale.

Prin urmare, excepția lipsei de interes, invocată de intimatul – pârât, va fi respinsă, fiind îndeplinită condiția de exercițiu a interesului recurentei – reclamante în susținerea recursului, inclusiv sub aspectul caracterului de a fi actual, urmând ca și celelalte argumente ale pârâtului FGA privind rămânerea fără obiect a acțiunii în ce privește acordarea sumelor cu titlu de daune materiale să fie analizate la momentul analizării recursului, ca apărări pe fondul acestuia.

Analiza motivelor de casare invocate de recurenta – reclamantă

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât

Astfel, trecând la analizarea pe fond a recursului, constată Înalta Curte că, prin cererea inițială reclamanta a indicat ca și temei de drept al căii de atac promovate doar dispozițiile art. 466 și următoarele din C. proc. civ., apoi, prin Notele de ședință înregistrate la data de 06.02.2019, după recalificarea căii de atac, aceasta a încadrat în drept recursul în motivele de casare prevăzute la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Analizând însă cererea de recurs ce face obiectul judecății, Înalta Curte constată că, în dezvoltarea motivelor de nelegalitate nu au fost identificate, în mod concret, critici care să vizeze ipoteza când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, ce reglementează cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât se constată că acesta a fost invocat în mod formal, nefiind suficientă simpla indicare a acestui motiv de recurs.

Asadar, instanța de control judiciar constată că, în cauză, criticile expuse de recurenta –reclamantă se circumscriu doar dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă, partea susținând în esență interpretarea și aplicarea eronată a unor dispoziții cuprinse în Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, iar acestea sunt norme de drept material.

Prin urmare, Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a fost invocat pur formal și pe cale de consecință, hotărârea recurată nu va fi analizată și prin raportare la aceste dispoziții.

Reținând că argumentele recurentei – reclamante pot fi analizate doar în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează situația când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau greșita aplicare a normelor de drept material, instanța de control judiciar, verificând cererea de recurs din această perpectivă, constată următoarele:

Într-o primă critică recurenta este nemulțumită de modul de soluționare a contestației sale privind daunele materiale, în sensul obligării pârâtului la emiterea unei noi decizii motivate prin care să i se soluționeze cererea de plată privind acordarea daunelor materiale, în condițiile în care, atât prin contestația inițială cât și prin Precizarea la acțiune depusă ulterior, reclamanta a solicitat doar obligarea pârâtului la repararea prejudiciului material și moral, în sensul obligării acestuia la plata sumei de 43.804 Euro cu titlu de daune morale și 13.045,01 Euro, respectiv 13.112,19 RON, cu titlu de daune materiale.

Recurenta consideră că soluția instanței de fond de obligare a pârâtului la emiterea unei noi decizii motivate, prin care să se soluționeze cererea de plată privind acordarea daunelor materiale, este nelegală, în condițiile în care partea nu a solicitat acest lucru.

Această critică nu poate fi reținută de către instanța de control judiciar, care apreciază că, în mod judicios instanța de fond a constatat că Decizia FGA nr. 4735/06.03.2017 nu respectă cerința esențială a motivării actului administrativ în ceea ce privește acordarea daunelor materiale, în condițiile în care aceasta nu cuprinde nici o referire la modul în care a fost stabilită în concret suma de 11.093 RON, cu titlu de daune materiale și nici considerentele pentru care celelalte documente prezentate de parte au fost înlăturate iar celelalte daune materiale solicitate de către reclamantă prin cererea de despăgubire au fost respinse.

Întrucât Decizia FGA nr. 4735/06.03.2017 nu cuprinde elementele de fapt și de drept care permit înțelegerea și aprecierea legalității actului administrativ iar lipsa acestora împiedică instanța în mod obiectiv să exercite un control asupra elementelor de fapt și de drept care au servit drept bază de exercitare a puterii de apreciere de către intimatul – pârât, în mod corect instanța de fond a reținut că, deși, dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ consacră caracterul de plină jurisdicție pentru instanța de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, aceasta poate avea loc doar în măsura în care eventuala obligare a pârâtului la reevaluarea situației ar prezenta caracter exclusiv formal, lipsind litigiul de finalitatea sa firească.

Având în vedere modul în care este reglementată prin Legea nr. 213/2015 procedura soluționării cererilor adresate FGA, atât timp cât autoritatea publică nu a procedat la o examinare proprie și efectivă a cererii de plată privind daunele materiale, instanța nu se poate substitui organului administrativ, apreciind în mod direct asupra îndeplinirii de către recurenta-reclamantă a condițiilor prevăzute de lege, astfel că soluția adoptată de prima instanță, de obligare a pârâtei la emiterea unei noi decizii, motivate, prin care să soluționeze cererea de plată a reclamantei privind acordarea daunelor morale, este legală.

Cum pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților nu a analizat în mod efectiv fondul cererii de plată a reclamantei cu privire la acordarea daunelor materiale solicitate de aceasta, instanța de fond nu se putea substitui organului administrativ, apreciind în mod direct asupra îndeplinirii de către recurenta-reclamantă a condițiilor prevăzute de lege.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluția propusă de recurenta-reclamantă, de obligare directă la plata sumei pretinse, ori la emiterea unui act administrativ prin care să aprobe plata acesteia, este nelegală, conducând la o imixtiune în activitatea autorității care ar fi lipsită de posibilitatea de a analiza pe fond cererea de plată.

Astfel, în condițiile în care instanța de control judiciar a constatat legalitatea soluției date de instanța de primă jurisdicție cu privire la cererea de plată ce vizează daunele materiale, menținând astfel dispoziția acesteia, de obligare a pârâtei la emiterea unei noi decizii motivate prin care să soluționeze cererea de plată a reclamantei privind acordarea daunelor materiale, criticile recurentei din cadrul recursului, ce vizează daunele materiale nu vor mai fi analizate.

Cât privește apărarea intimatului – pârât constând în invocarea excepției rămânerii fără obiect a acțiunii privind acordarea daunelor materiale, raportat la emiterea Deciziei nr. 19765/10.04.2019, dată în executarea hotărârii ce face obiectul prezentei judecăți, trebuie precizat că obiectul căilor de atac nu poate fi confundat cu obiectul cererii de chemare în judecată. Astfel, din dispozițiile art. 457 alin. (1) și art. 460 alin. (1) C. proc. civ., din cadrul dispozițiilor generale privind căile de atac, dar și mai pregnant din dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în materia recursului, rezultă că obiectul căii de atac îl reprezintă hotărârea judecătorească supusă controlului judiciar prin intermediul recursului, ce constituie un mijloc procesual care face parte din conținutul generic al acțiunii civile.

Or, în condițiile în care partea care susține că acțiunea civilă promovată în cauză, ce are ca obiect pretenția concretă dedusă judecății, a rămas fără obiect, nu a înțeles să promoveze recurs, aceasta nu poate invoca, ca și apărare în calea de atac, excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, deoarece o astfel de "excepție", dacă ar fi admisă, ar conduce la reformarea hotărârii judecătorești ca urmare a susținerilor unei părți ce nu a utilizat mijlocul procesual oferit de lege, inclusiv recursul incident reglementat de art. 491 alin. (1) cu trimitere la art. 472 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce ar duce mai departe la încălcarea art. 502 C. proc. civ. privind neînrăutățirea situației recurentului în propria cale de atac.

Cu alte cuvinte, intimatul poate invoca în căile de atac apărări care să conducă la anularea/respingerea acestora sau, este în drept, ca utilizînd calea recursului incident sau provocat să tindă la reformarea hotărârii ce face obiectul controlului judiciar determinat prin calea de atac promovată de partea adversă, însă nu poate formula în mod direct apărări, așa cum este "excepția" analizată în cauză, prin care să tindă în mod direct la reformarea hotărârii judecătorești la care și-a exprimat adeziunea prin nepromovarea căii de atac.

În plus, mai reține instanța de control judiciar că actul pârâtului de executare voluntară a obligațiilor ce, temporal, se poziționează după soluționarea cererii de chemare în judecată prin hotărâre judecătorească, nu poate genera rămânerea fără obiect a unei astfel de cereri, ci reprezintă doar un act de executare voluntară a hotărârii judecătorești, în sensul art. 622 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte respinge, ca nefondată, apărarea intimatului-pârât ce vizează rămânerea fără obiect a acțiunii, în ce privește acordarea daunelor materiale.

În continuare, trecând la analizarea criticilor ce vizează daunele morale, constată instanța de control judiciar că, în esență, prin calea de atac exercitată, recurenta - reclamantă și-a manifestat nemulțumirea față de soluția pronunțată de prima instanță în sensul menținerii cuantumului daunelor morale la suma de 28.000 RON, astfel cum a fost stabilită de Fondul de Garantare a Asiguraților, partea solicitând majorarea acestora până la suma de 43.804 Euro, astfel cum a solicitat inițial, invocând în esență argumente similare cu cele expuse în fața primei instanțe, fiind analizate în mod corespunzător de aceasta.

Înalta Curte, contrar susținerilor recurentei, constată că soluția dată de judecătorul fondului reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente situației de fapt reținute, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, care apreciază nefondate criticile aduse de recurentă sentinței atacate.

Astfel, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

"1. în caz de vătămare corporală:

f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din Romania;."

Astfel, în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a arătat că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În raport de aceste dispoziții legale și de circumstanțele factuale concrete, instanța de control judiciar în acord cu instanța de fond constată că pârâtul a stabilit corect cuantumul daunelor morale raportându-se, în lipsa unor criterii și limite legale, la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Reține astfel Înalta Curte că întinderea și intensitatea daunelor morale cauzate de o vătămare corporală sunt determinate nu numai de gravitatea vătămării (care poate rezulta din certificatul medico – legal), ci și de natura intervențiilor medicale necesare pentru vindecarea victimei accidentului, de existența unor urme vizibile în prezent ca urmare a vătămării, de apariția unor complicații, de eventuala punere în primejdie a vieții persoanei ori pierderea capacității sale de muncă cu repercusiuni asupra sentimentului de izolare socială, de existența unui eventual prejudiciu estetic adus victimei, inclusiv de caracterul permanent/temporar al vătămării produse.

Or, având în vedere că reclamanta a necesitat spre vindecare 70 de zile de îngrijiri medicale, că leziunile suferite, prin ele însele, nu au pus în pericol viața acesteia, nu i-a fost afectată capacitatea de muncă, nu a fost încadrată în grad de handicap, Înalta Curte constată că suma solicitată de aceasta cu titlu de daune morale, în cuantum de 43.804 Euro, este exagerată, depășind granițele unor daune morale rezonabile și funcția pe care aceste daune morale o au: aceea de compensare pentru părțile vătămate care au fost supuse unor suferințe fizice si psihice.

Înalta Curte are în vedere faptul că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecințelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic și/sau psihic, precum și de importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentei-reclamante urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferință suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Înalta Curte are în vedere și faptul că intimatul - pârât nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamantă în locul asiguratorului care a intrat în insolvență, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvență a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va reține că nu are loc o înlocuire a debitorului obligației de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naștere în patrimoniul reclamanților și al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul și obligația corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor și a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanță dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 (în vigoare la momentul emiterii deciziei) potrivit cărora: "Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă așadar, din textul legii, că în aplicarea dispozițiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale și, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenței în materie, Înalta Curte apreciază că "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese aprobată prin Decizia FGA nr. 142/2016", care reprezintă o procedură internă validată de asigurător și folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reține ca fiind de necontestat faptul că viața familială și socială a recurentei – reclamante a fost alterată, suferința psihică determinată de această împrejurare neputând fi nici negată și nici cuantificată, însă, raportat la leziunile suferite de reclamantă, ce au necesitat un număr de 70 de zile de îngrijiri medicale, la faptul că nu i-a fost afectată capacitatea de muncă, nefiind încadrată în grad de handicap, vindecarea având loc fără sechele morfo funcționale, apreciază că încadrarea acesteia în Pragul 2 din Anexa 2 și propunerea valorii de 400 RON/zi de îngrijire medicală, maximul fiind de 500 RON, s-a făcut în mod corect, respectându-se și principiul proporționalății, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire a acestora nu a fost exercitat discreționar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice creditor de asigurare.

Înalta Curte constată deopotrivă și că în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanța de fond nu s-a raportat doar la criteriul privind numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare, ci a procedat la propria evaluare a prejudiciului moral ș