ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4639/2021

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 14 februarie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților ("FGA", "Fondul"), au formulat contestație împotriva Deciziei nr. 12365/11.02.2018, emisă de pârât, solicitând modificarea în parte a deciziei, în sensul:

- majorării daunelor morale acordate către A. și B. pentru decesul fiicei, respectiv surorii D., în sensul acordării acestora în cuantumul solicitat prin cererile de despăgubire;

- admiterii cererilor formulate de către reclamanții A. și B. privind acordarea daunelor morale pentru prejudiciul personal și direct suferit ca urmare a traumatismelor provocate de evenimentului rutier, în limita sumelor solicitate prin cererea de despăgubire;

- admiterii cererii formulate de către reclamantul C. cu privire la acordarea de daune morale pentru decesul fiicei D..

Prin sentința civilă nr. 4476 din 5 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanții A., B., prin reprezentant legal A. și C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

(ii) a anulat parțial Decizia nr. 12365/11.01.2018;

(iii) a obligat pârâtul la plata către reclamanta A. a sumei de 2000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul personal;

(iv) a obligat pârâtul la plata către reclamantul B. a sumei de 1000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul personal;

(v) a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 4476 din 5 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanții C., A. și B., cât și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanții au solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea în întregime a acțiunii.

În motivarea recursului, reclamanții susțin nelegalitatea hotărârii de fond pentru neacordarea daunelor morale aferente prejudiciului personal suferit de A. și B. pentru decesul fiicei, respectiv surorii, în cuantumul solicitat prin cerere.

Astfel, recurenții-reclamanți susțin aprecierea eronată, de către instanța de fond, a înscrisurilor prezentate și greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale ce guvernează prejudiciul, cuprinse în C. civ. și în legislația specială. Prevederile art. 998-999 și art. 1391 C. civ. nu disting după cum prejudiciul este de natură morală sau materială și nicio altă lege nu prevede criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale. Pe de altă parte, Ghidul Fondului de Protecție al Victimelor Străzii ("Ghidul") este lipsit de forță juridică, nefiind recunoscut de vreun act normativ. Consideră că instanța de fond nu a exercitat un control efectiv asupra deciziei atacate, încălcând dispozițiile legale care prevăd repararea integrală a prejudiciului, luând în considerare doar prevederile Ghidului de stabilire a prejudiciului elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

Arată recurenții-reclamanți că în cauză a fost relevată o traumă psihică de excepție, suferită de mama și fratele victimei, determinată de evenimentul rutier care a dus la decesul acesteia, iar daunele solicitate sunt menite să compenseze prejudiciul afectiv cauzat membrilor familiei, sens în care recurenții solicită a fi avute în vedere dispozițiile art. 41 din Convenția EDO, în temeiul cărora instanța cuantifică prejudiciile suferite, potrivit principiului echității (cauza Ernestina Zullo din noiembrie 2004 și cauza Comingesrol împotriva Portugaliei).

Prin urmare, arată recurenții, sumele solicitate de A. și B. sunt justificate de relațiile de familie și gradul de afecțiune existent între membrii acesteia, iar cuantumul despăgubirilor solicitate respectă limita maximă legală.

Totodată, recurenții-reclamanți prezintă argumente referitoare la criteriile și modul de cuantificare a prejudiciului moral, stabilite în jurisprudența instanțelor de judecată, în raport de care apreciază că prima instanță a stabilit în mod injust valoarea daunelor morale, fără a avea în vedere gravitatea și întinderea prejudiciului efectiv produs.

Recurenții-reclamanți susțin că este nelegală și soluția instanței de fond cu privire la admiterea în parte a daunelor morale solicitate de A. și B. pentru prejudiciul corporal suferit în mod direct și personal prin producerea accidentului rutier. În opinia recurenților, instanța de fond nu a aplicat principiul reparației integrale a prejudiciului, în condițiile în care înscrisurile medicale depuse confirmă existența unui prejudiciu corporal direct, dovedit conform art. 26 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014, a cărui întindere nu a fost avut în vedere la pronunțarea sentinței recurate.

Învederează recurenții-reclamanți că A. a suferit un prejudiciu relevat de actele medicale, care a pus-o în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea profesională curentă, precum și activitatea cotidiană, generându-i o durere semnificativă, pe o perioadă lungă de timp. Această situație necesita stabilirea unui cuantum al daunelor morale superior celui stabilit de prima instanță, apt să asigure o reparație corespunzătoare, iar o soluție similară ar fi trebuit dispusă și în privința minorului B..

Mai susțin recurenții-reclamanți și nelegalitatea soluției de respingere a cererii de despăgubire formulată de C. cu privire la daunele morale produse de decesul fiicei sale în urma accidentului rutier. Consideră recurenții că pretențiile sunt întemeiate, prin raportare la natura și gravitatea prejudiciul suferit, în raport de dispozițiile legale invocate în cazul celorlalți reclamanți.

3.2. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a acțiunii.

Recurentul-pârât susține existența unei contradicții între considerentele sentinței atacate, întrucât, deși instanța de fond a reținut că au relevanță certificatele medico-legale și că reclamanții au refuzat depunerea acestor înscrisuri, totuși a admis cererea de obligare a FGA la plata daunelor morale suferite de A. și B. pentru prejudiciul corporal. Necesitatea existenței unui certificat medico-legal în dosarul de daună este prevăzută de procedura FGA de soluționare a pretențiilor izvorând din vătămări corporale sau decese, în lipsa acestui înscris neputând fi cuantificate despăgubirile cuvenite solicitantului, astfel cum s-a reținut și în jurisprudența instanțelor naționale. Certificatul medico-legal stabilește cu valoare probatorie clară toate elementele necesare stabilirii gravității și întinderii vătămării suferite, astfel încât pârâtul FGA să se raporteze la un criteriu obiectiv de cuantificare a daunelor morale acordate în caz de vătămare corporală.

Arată recurentul-pârât că reclamanții nu au solicitat nici efectuarea unui raport de expertiză medico-legal, pentru a dovedi vătămările suferite și nici nu au depus vreo opinie medico-legală, emisă de un medic expert.

Deși prima instanță s-a raportat la procedura de acordare a daunelor morale de către FGA, stabilită prin Deciziile nr. 142/2016 și nr. 258/2016, care prevăd că dosarul trebuie să conțină copia certificatului medico-legal, totuși a considerat că se impune acordarea daunelor solicitate chiar și în lipsa acestui certificat, ceea ce face ca întreaga motivare să fie contradictorie.

Recurentul-pârât prezintă și argumente referitoare la atribuțiile FGA, stabilite conform Legii nr. 213/2015 și Normei nr. 16/2015 și la obligațiile contractuale ale asigurătorului, pe care Fondul nu le preia în urma intervenirii falimentului acestuia. În acest context, consideră că recurgerea la o procedură standardizată de stabilire a daunelor morale, prin raportare la Ghidul de stabilire a prejudiciului elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, este legală și nu lezează dreptul persoanei îndreptățite la primirea daunelor morale.

În dosarul instanței de recurs au fost depuse întâmpinări atât de către recurenții-reclamanți, cât și de recurentul-pârât, fiecare parte solicitând respingerea recursului declarat de partea adversă, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, prin raportare la motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) și pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situația familială, socială și profesională a solicitantului despăgubirilor.

Așadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu fie derizorii, dar nici să se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească despăgubirea.

Aplicând aceste considerente de ordin legislativ și teoretic la speța de față, Înalta Curte reține că, prin cererea de recurs, pârâtul FGA nu a contestat urmările negative suferite de reclamanți, astfel cum au fost constatate de instanța de fond, ci a invocat existența, conform procedurii interne, a unui singur criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, și anume numărul de zile de îngrijiri medicale stabilit printr-un certificat medico-legal sau un raport de expertiză medicală.

Înalta Curte constată că, deși prin elaborarea procedurii interne, recurentul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, conform Ghidului de stabilire a prejudiciului elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., dar și de jurisprudența instanțelor naționale, care poate justifica depășirea cerințelor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA sau de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii. Durata îngrijirilor medicale, indicată printr-un certificat medico-legal sau un raport de expertiză, este pertinentă în stabilirea daunelor acordate pentru compensarea suferințelor morale, însă nu reprezintă un criteriu unic, atât timp cât, fiind lezate valori fără conținut economic, existența și intensitatea suferințelor resimțite trebuie privită în raport de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze.

În speță, recurentul-pârât FGA absolutizează valoarea probatorie a certificatului medico-legal, deși reclamanții A. și B. au depus documente medicale din care rezultă atât existența vătămării corporale suferite în urma accidentului rutier, cât și informațiile necesare pentru a determina și cuantifica prejudiciul moral generat de suferințele fizice. În baza acestor înscrisuri, instanța de fond a avut în vedere toate urmările produse de vătămarea corporală și intensitatea acestor consecințe, apreciind asupra valorii despăgubirilor datorate de Fond reclamanților A. și B..

Nu poate fi primit argumentul recurentului-pârât în sensul că sentința recurată ar cuprinde considerente contradictorii, întrucât, pe de-o parte, are în vedere Ghidul amintit, iar pe de altă parte, admite cererea de despăgubire, deși reclamanții A. și B. nu au depus un certificat medico-legal, astfel cum pretinde Ghidul. După cum s-a arătat anterior, Ghidul de stabilire a prejudiciului elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii poate fi avut în vedere de instanța de judecată la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dar nu în mod exclusiv. Prevederile acestui Ghid se aplică prin prisma dispozițiilor legale incidente, a criteriilor de cuantificare a despăgubirii stabilite pe cale jurisprudențială și a trăsăturilor specifice fiecărei cauze. Constatarea instanței în sensul că prejudiciul material suferit de reclamanți în urma vătămării corporale se pretează la acordarea unei despăgubiri este o chestiune de apreciere, asupra căreia nu se va interveni în recurs.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condițiile art. 496 alin. (1) din același cod și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursului declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți, acesta s-a circumscris următoarelor critici:

a) neacordarea daunelor morale aferente prejudiciului personal suferit de A. și B. pentru decesul fiicei, respectiv surorii, în cuantumul solicitat prin cerere;

b) admiterea în parte a pretențiilor cu privire la daunele morale solicitate de A. și B. pentru prejudiciul corporal suferit în mod direct și personal prin producerea accidentului rutier;

c) nelegalitatea soluției de respingere a cererii de despăgubire formulată de C. cu privire la daunele morale produse de decesul fiicei sale în urma accidentului rutier.

În ceea ce privește criticile de la lit. a) și b), argumentele recurenților-reclamanți s-au circumscris, în esență, nerespectării principiului reparării integrale a prejudiciului, în condițiile inaplicabilității în cauză a Ghidului utilizat de FGA în procedura de emitere a deciziei atacate.

Înalta Curte face trimitere la considerentele anterior prezentate, cu ocazia analizării recursului declarat de pârâtul FGA, în ceea ce privește raportul dintre acest Ghid și legislația și jurisprudența instanțelor de judecată, deopotrivă aplicabile și în cazul recursului reclamanților și care nu vor mai fi reluate.

În speță, recurenții-reclamanți A. și B. nu au dovedit, nici în procedura administrativă și nici în procedura judiciară, circumstanțe extraordinare care să conducă spre concluzia că prejudiciul moral suferit prin decesul fiicei, respectiv surorii, excede valorii stabilite prin decizia contestată (75.097 RON, respectiv 29.912 RON). Aceste circumstanțe nu sunt relevate prin cererea de recurs nici în privința prejudiciului moral suportat ca urmare a vătămării corporale proprii, în raport de cuantumul stabilit prin sentința recurată (2000 RON, respectiv 1000 RON). Astfel, cum în mod corect a sesizat și instanța de fond, reclamanții nu au prezentat nici argumente punctuale și concrete, din care să rezulte că, într-o situație similară, au fost acordate despăgubiri mai mari.

Relațiile de familie și afecțiunea existentă între membrii acesteia, precum și încadrarea despăgubirilor solicitate în limita maximă legală, invocate ca argumente în recurs în vederea majorării cuantumului despăgubirilor morale acordate pentru decesul membrului de familie, nu conduc automat la concluzia stabilirii acestor despăgubiri la cuantumul maxim permis de lege. Circumstanțele sunt analizate de instanțele de judecată de la caz la caz și de la persoană la persoană; în caz contrar, s-ar putea considera că toți membrii familiei unei victime decedate în urma accidentului rutier ar fi îndreptățiți de plano la obținerea sumei maxime a despăgubirii, argument evident incorect și nerezonabil, câtă vreme suferințele morale au un pronunțat caracter personal și intensitatea acestora diferă de la persoană la persoană.

Cât privește prejudiciul moral suportat ca urmare a vătămării corporale proprii a reclamanților A. și B., Înalta Curte constată că întregul probatoriu administrat a fost analizat în mod adecvat de prima instanță, care a concluzionat cu privire la evaluarea prejudiciului moral la suma de 2000 RON, respectiv 1000 RON, în raport de intensitatea moderată a prejudiciului. Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, în analiza sa prima instanță a avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, dar această reparație nu înseamnă acordarea în întregime a sumei solicitate prin cererea de plată, dacă probele administrate (înscrisuri medicale) nu conduc spre această concluzie, consecințele negative de ordin psihic suportate de reclamanți fiind considerate acoperite prin plata sumei de 2000 RON, respectiv 1000 RON.

În recurs, recurenții-reclamanți nu au prezentat argumente care să infirme concluziile instanței de fond, rezumându-se la susțineri cu caracter general referitoare la caracterul însemnat al suferințelor resimțite, fără a contraargumenta, punctual, considerentele sentinței recurate.

Prin urmare, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților A. și B. pentru prejudiciul moral suferit, din ambele perspective invocate (decesul unui membru al familiei și vătămarea corporală proprie), instanța luând în considerare circumstanțele personale și atenuând, astfel, aplicarea criteriilor utilizate de FGA la emiterea deciziei contestate, deduse din prevederile Ghidul de stabilire a prejudiciului elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

Referitor la criticile referitoare la respingerea cererii de despăgubire formulată de C. cu privire la daunele morale produse de decesul fiicei sale în urma accidentului rutier, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate.

Argumentația recurentului-reclamant este succintă și generală, acesta solicitând a fi aplicate, și în cazul său, prevederile legale incidente avute în vedere la stabilirea despăgubirilor cuvenite celorlalți recurenți-reclamanți. Instanța de fond a reținut că în speță sunt incidente prevederile art. 1352 alin. (1) și art. 1357 C. civ., precum și cele ale art. 49 din Legea nr. 136/1995, din care rezultă că responsabilul de producerea faptei ilicite nu poate fi și beneficiar al despăgubirii achitate de asigurător în conformitate cu contractul de asigurare. Acestui considerent, care face trimitere la o reglementare specială în cazul în care cel care pretinde despăgubirea este persoana vinovată de producerea accidentului, recurentul-reclamant nu i-a opus niciun alt text de lege, care să-i confere calitatea de persoană vătămată, îndreptățită la despăgubire în condițiile poliței de asigurare RCA, astfel încât recursul va fi respins, ca nefondat.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanții C., A. și B., prin reprezentant legal A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții C., A. și B., prin reprezentant legal A., împotriva sentinței civile nr. 4476 din 5 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2021.