ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2973/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 30 septembrie 2010, reclamanta SC E.P. SA a formulat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale (D.J.A.O.V.) Constanța, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, o cerere de suspendare a efectelor Deciziei de impunere nr. 7 din 11 august 2010, până la pronunțarea instanței în mod irevocabil asupra contestației formulate de reclamantă, înregistrată sub nr. 2330 din 27 septembrie 2010. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma solicitărilor acesteia de restituire a sumei de 11.399.953 lei, reprezentând acciza plătită în plus la bugetul statului în anul 2005, comunicate A.F.P.

pentru Contribuabili Mijlocii Constanța (A.F.P.C.M.), au avut loc o serie de controale la societatea reclamantei pentru verificarea evidenței fiscale și stabilirea certă a sumelor de restituit. Astfel, la data de 11 august 2010, D.J.A.O.V. Constanța a finalizat inspecția fiscală și a întocmit Raportul de Inspecție Fiscală RC2/2341 din 11 august 2010 și a emis și Decizia de Impunere nr. 7 din 11 august 2010 privind alte obligații suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, care nu au legătură cu suma solicitată de reclamantă și care au fost contestate de către societatea reclamantă. Împotriva Deciziei de Impunere nr. 7 din 11 august 2010, societatea reclamantă a formulat plângere prealabilă, pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând anularea parțială a acesteia, contestația fiind înregistrată la D.J.A.O.V.

Constanța sub nr. 10108 din 27 septembrie 2010, în termen legal. Ca urmare a Deciziei de Impunere nr. 7 din 11 august 2010, A.F.P.C.M. a emis Titlul executoriu nr. 39071 din 22 septembrie 2010 și Somația de plată nr. 13/35/1/2010/4835 pentru următoarele sume: - 662.025 lei acciză de plată – contestată prin plângerea prealabilă; - 1.226.426 lei majorări, penalități, dobânzi acciză – contestate prin plângerea prealabilă; - 2.000 lei – amendă, achitată deja prin O.P. nr. 554 din 18 august 2010; - 79 lei, impozit profit achitat cu O.P. nr. 639 din 29 septembrie 2010. S-a arătat că executarea silită s-a inițiat pentru patru sume din cele stabilite a se plăti, din care două sume sunt contestate, respectiv 662.025 lei, acciză și 1.226.426 lei majorări, penalități, dobânzi aferente sumei precedente, iar celelalte două sume, respectiv 2000 lei și 79 lei, sunt deja achitate.

Reclamanta a arătat că inițiindu-se procedura executării silite, există posibilitatea popririi conturilor bancare, fapt ce ar determina blocarea totală a activității acesteia, cu consecințe sociale ireparabile și irecuperabile, existând chiar riscul de intrare în incapacitate de plată. S-a mai arătat că în speță se verifică existența unui caz bine justificat, respectiv posibilitatea stingerii datoriei prin compensarea din oficiu/de drept ca urmare a Raportului de Inspecție Fiscală încheiat, care certifică suma de 11.600.932 lei, dar și prin posibilitatea anulării sumelor respective prin admiterea contestației formulate. Reclamanta a arătat că prin suspendarea efectelor actului administrativ se previne o pagubă iminentă în patrimoniul E.P., fiind emis deja un titlu executoriu însoțit de o somație de plată.

Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, în numele și pe seama Autorității Vamale, a formulat întâmpinare, pe calea căreia a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, iar pe fondul cererii a solicitat respingerea acesteia ca nefondată. În cauză s-a făcut de către reclamantă dovada achitării cauțiunii stabilite de către instanță. Prin sentința civilă nr. 417/CA din 6 decembrie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea de suspendare a efectelor deciziei de impunere nr. 7 din 11 august 2010, formulată de reclamanta SC E.P.

SA, în contradictoriu cu pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale , în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor . Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin actul fiscal a cărui suspendare se solicită s-au reținut în sarcina reclamantei obligații de plată suplimentare cu titlu de accize, amenzi, impozit profit și majorări și penalități de întârziere, fiind pornită și executarea silită pentru o parte din sumele neachitate. S-a invocat existența cazului bine justificat din perspectiva existenței posibilității stingerii datoriei prin compensare din oficiu, urmare a raportului de inspecție fiscală întocmit, dar și a faptului că actele administrative emise sunt nelegale.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța instanța a reținut că analizarea acesteia nu s-a impus în contextul în care reclamanta a arătat că înțelege să se judece cu A.N.V. prin Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale, ca emitent al actului. Pe fondul cererii de chemare în judecată, instanța a reținut faptul că a rezultat din actele și lucrările dosarului că reclamanta a obținut prin hotărâre judecătorească irevocabilă suspendarea provizorie a efectelor a acestui act administrativ până la soluționarea prezentei cereri de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, s-a reținut că reclamanta a solicitat suspendarea efectelor unui act administrativ până la pronunțarea irevocabilă de către instanța de judecată asupra contestației formulate împotriva acestui act administrativ, a cărui suspendare se cere în prezenta cauză. S-a apreciat de către instanță că suspendarea nu intervine de drept, ci în fiecare caz în parte trebuie prezentate de către partea interesată indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și care să facă verosimilă iminența producerii unei pagube. Or, în speță, s-a constatat că reclamanta a invocat generic că actele fiscale emise sunt nelegale, existând posibilitatea compensării datoriilor din oficiu sau de drept și că începerea executării acestora ar fi de natură să conducă la blocarea activității sale, fără ca cele arătate să conducă la răsturnarea prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube.

În acest context, instanța a reținut că existența unei posibilități pur teoretice de a se compensa datoriile reciproce ale părților nu face dovada unui caz bine justificat. S-a mai arătat în considerentele hotărârii atacate că începerea executării silite pentru o parte din datorie nu echivalează cu iminența producerii unei pagube ce nu ar putea ulterior, cu ocazia exercitării acțiunii în anularea actului vătămător, să fie reparată.

S-a apreciat de către instanță faptul că cererea formulată nu poate fi primită nici din perspectiva obiectului solicitării reclamantei, care, prevalându-se de art. 14 din lege (ce permite suspendarea efectelor unui act administrativ până la soluționarea cauzei de către instanța de fond), dorește suspendarea unei decizii de impunere împotriva căreia a formulat contestație la organul fiscal, până la soluționarea irevocabilă a litigiului pe care l-a inițiat, însă împotriva unui alt act administrativ, respectiv acțiune în anularea deciziei emise cu ocazia soluționării acestei contestații. În consecință, instanța a respins cererea ca nefondată. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC E.P.

SA Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, reclamanta, a arătat, în esență, următoarele: Între SC E.P. SA Constanța și T.S. a fost încheiat un contract de vânzare cumpărare în anul 2005, prin care reclamanta a achiziționat de la cealaltă societate motorină la un preț care conținea toate taxele legale, inclusiv acciza și taxa pe valoarea adăugată, fără să existe în sarcina sa vreo obligație legală sau contractuală privind plata accizelor. Livrarea produselor energetice către SC E.P. SA Constanța nu constituia o „eliberare pentru consum” așa cum o definea art. 166 alin. (1) C. fisc., la data de 1 ianuarie 2005, ci era doar o operațiune de vânzare cumpărare de motorină, astfel că nu se punea problema unei verificări a plății accizelor în sarcina acestei societăți comerciale.

Evidențierea facturilor fiscale în contabilitatea proprie nu are nicio legătură și nicio implicație fiscală, legală sau de orice altă natură, cu regimul juridic al accizei stabilit de Codul fiscal. În concluzie, în facturile fiscale respective nu avea cum să fie evidențiată o valoarea a accizei, indiferent care ar fi fost aceasta. Reclamanta are de recuperat de la bugetul de stat suma de 11.399.953 lei reprezentând tot acciză, astfel cum rezultă din adresa nr. 2715 din 28 februarie 2006, sumă pe care nu a încasat-o de mai mulți ani și pe care Administrația Finanțelor Publice Constanța nu a restituit-o și nici nu a procedat la compensarea din oficiu cu suma stabilită în titlul executoriu, deși sunt îndeplinite pe deplin condițiile prevăzute de O.G.

nr. 92/2003 și de art. 1455 C. civ., privind compensația de drept. Pentru motivele expuse mai sus, se verifică existența unui caz bine justificat deoarece sumele de plată au fost stabilite în mod nelegal, iar stingerea eventualei datorii trebuia făcută, conform normelor legale, prin compensarea din oficiu. Prin suspendarea efectelor actului administrativ se previne o pagubă iminentă în patrimoniul societății, fiind emis deja un titlu executoriu și o somație de plată, astfel încât acel titlu poate fi executat oricând, pe de o parte, iar pe de altă parte, suma foarte mare de executat, 1.888.451 lei poate duce reclamanta în faliment deoarece o astfel de sumă nu se regăsește în conturile acesteia.

Mai mult, începerea executării silite va atrage imediat exigibilitatea contractelor de credit, leasing, alte creanțe bugetare și datorii contractuale, care vor duce în final la încetarea funcționării societății. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare. Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c) condiția prevenirii unei pagube iminente. Acestor trei condiții li se adaugă în materia contenciosului fiscal și condiția plății anticipate a unei cauțiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proc. fisc.

Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conținut: „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate." Art. 215 C. proc. fisc. prevede că: „Suspendarea executării actului administrativ fiscal: (1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

(2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei." În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigență legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menționat, se înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ". Referitor la condiția iminenței producerii unei pagube, de asemenea, l egea Contenciosului administrativ conține o definiție a ei. î n termenii art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public". În speță, judecătorul fondului a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, reținând ca doua dintre condițiile cumulative nu au fost îndeplinite în cauză: condiția cazului bine justificat și condiția prevenirii unei pagube iminente.

În privința condiției definite în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că este îndeplinită. Cu ocazia examinării satisfacerii acestei cerințe legale, judecătorul de contencios administrativ nu poate să facă o examinare pe fond a legalității actului administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să se limiteze la o simplă „pipăire” a fondului. Scopul acestei analize se rezumă doar la a constata dacă există argumente juridice aparent valabile în contestarea legalității actului, care să creeze o îndoială serioasă în privința conformității acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis/adoptat . Or, reclamanta a învederat instanței argumente juridice aparent valabile în contestarea legalității deciziei de impunere nr.7 din 11 august 2010 a Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța.

Astfel, a arătat că în mod nelegal s-a stabilit în sarcina sa obligația de a plăti accize și accesorii aferente, în condițiile în care pârâta nu a indicat un text de lege care să o oblige ca în calitate de cumpărător să verifice dacă acciza pentru marfa achiziționată a fost plătită la bugetul de stat, iar livrarea produselor energetice către respectiva societate comercială nu reprezenta o „eliberare pentru consum”, în sensul art. 166 alin. (1) C. fisc., cum era în vigoare la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare, că nu a avut o legătură cu un antrepozitar autorizat, iar achiziționarea motorinei nu s-a făcut în regim suspensiv și nu era utilizator final, astfel că în facturile fiscale nu se evidențiază valoarea accizei.

În privința condiției pagubei iminente, este de observat că împotriva reclamantei a fost deja declanșată procedura executării silite, conform dovezilor anexate la dosar, că având în vedere cuantumul ridicat al sumei de plată stabilite în sarcina acestei societăți există posibilitatea producerii unui prejudiciu în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, la dosar fiind depuse înscrisuri doveditoare, în principal contracte de credit încheiate de către SC E.P. SA Constanța, în derulare, iar executarea, în aceste condiții, a deciziei de impunere în mod cert ar afecta negativ activitatea respectivei societăți comerciale. Prin urmare, reclamanta a dovedit și îndeplinirea acestei condiții. Față de cele ce preced, reținând ca hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, Înalta Curte va admite recursul reclamantei, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., va modifica sentința atacată, în sensul că va admite cererea formulată de reclamantă și, în consecință, va suspenda efectele deciziei de impunere până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC E.P. SA Constanța împotriva sentinței civile nr. 417/CA din 6 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite cererea de suspendare a efectelor deciziei de impunere nr. 7 din 11 august 2010 formulată de reclamanta SC E.P. SA Constanța până la pronunțarea instanței de fond. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.