ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2973/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2973/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată la data de 30 septembrie 2010, reclamanta SC E.P. SA a formulat,
în contradictoriu cu pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni
Vamale (D.J.A.O.V.) Constanța, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr.
554/2004, o cerere de suspendare a efectelor Deciziei de impunere nr. 7 din 11
august 2010, până la pronunțarea instanței în mod irevocabil asupra
contestației formulate de reclamantă, înregistrată sub nr. 2330 din 27
septembrie 2010.
În motivarea cererii,
reclamanta a arătat că în urma solicitărilor acesteia de restituire a sumei de
11.399.953 lei, reprezentând acciza plătită în plus la bugetul statului în anul
2005, comunicate A.F.P. pentru Contribuabili Mijlocii Constanța (A.F.P.C.M.),
au avut loc o serie de controale la societatea reclamantei pentru verificarea
evidenței fiscale și stabilirea certă a sumelor de restituit.
Astfel, la data de 11
august 2010, D.J.A.O.V. Constanța a finalizat inspecția fiscală și a întocmit
Raportul de Inspecție Fiscală RC2/2341 din 11 august 2010 și a emis și Decizia
de Impunere nr. 7 din 11 august 2010 privind alte obligații suplimentare de
plată stabilite de inspecția fiscală, care nu au legătură cu suma solicitată de
reclamantă și care au fost contestate de către societatea reclamantă.
Împotriva Deciziei de
Impunere nr. 7 din 11 august 2010, societatea reclamantă a formulat plângere
prealabilă, pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând anularea parțială a
acesteia, contestația fiind înregistrată la D.J.A.O.V. Constanța sub nr. 10108 din 27 septembrie 2010, în termen legal.
Ca urmare a Deciziei
de Impunere nr. 7 din 11 august 2010, A.F.P.C.M. a emis Titlul executoriu nr.
39071 din 22 septembrie 2010 și Somația de plată nr. 13/35/1/2010/4835 pentru
următoarele sume:
- 662.025 lei acciză
de plată – contestată prin plângerea prealabilă;
- 1.226.426 lei
majorări, penalități, dobânzi acciză – contestate prin plângerea prealabilă;
- 2.000 lei – amendă,
achitată deja prin O.P. nr. 554 din 18 august 2010;
- 79 lei, impozit
profit achitat cu O.P. nr. 639 din 29 septembrie 2010.
S-a arătat că
executarea silită s-a inițiat pentru patru sume din cele stabilite a se plăti,
din care două sume sunt contestate, respectiv 662.025 lei, acciză și 1.226.426
lei majorări, penalități, dobânzi aferente sumei precedente, iar celelalte două
sume, respectiv 2000 lei și 79 lei, sunt deja achitate.
Reclamanta a arătat
că inițiindu-se procedura executării silite, există posibilitatea popririi
conturilor bancare, fapt ce ar determina blocarea totală a activității
acesteia, cu consecințe sociale ireparabile și irecuperabile, existând chiar
riscul de intrare în incapacitate de plată.
S-a mai arătat că în
speță se verifică existența unui caz bine justificat, respectiv posibilitatea
stingerii datoriei prin compensarea din oficiu/de drept ca urmare a Raportului
de Inspecție Fiscală încheiat, care certifică suma de 11.600.932 lei, dar și
prin posibilitatea anulării sumelor respective prin admiterea contestației
formulate.
Reclamanta a arătat
că prin suspendarea efectelor actului administrativ se previne o pagubă
iminentă în patrimoniul E.P., fiind emis deja un titlu executoriu însoțit de o
somație de plată.
Direcția Județeană
pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, în numele și pe seama Autorității
Vamale, a formulat întâmpinare, pe calea căreia a invocat lipsa calității sale
procesuale pasive, iar pe fondul cererii a solicitat respingerea acesteia ca
nefondată.
În cauză s-a făcut de
către reclamantă dovada achitării cauțiunii stabilite de către instanță.
Prin sentința civilă
nr. 417/CA din 6 decembrie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția comercială,
maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca
nefondată cererea de suspendare a efectelor deciziei de impunere nr. 7 din 11 august
2010, formulată de reclamanta SC E.P. SA, în contradictoriu cu pârâta Direcția
Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale , în numele și pentru Autoritatea
Națională a Vămilor .
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin actul fiscal a
cărui suspendare se solicită s-au reținut în sarcina reclamantei obligații de
plată suplimentare cu titlu de accize, amenzi, impozit profit și majorări și
penalități de întârziere, fiind pornită și executarea silită pentru o parte din
sumele neachitate.
S-a invocat existența
cazului bine justificat din perspectiva existenței posibilității stingerii
datoriei prin compensare din oficiu, urmare a raportului de inspecție fiscală
întocmit, dar și a faptului că actele administrative emise sunt nelegale.
Referitor la excepția
lipsei calității procesuale pasive invocată de Direcția Regională pentru Accize
și Operațiuni Vamale Constanța instanța a reținut că analizarea acesteia nu s-a
impus în contextul în care reclamanta a arătat că înțelege să se judece cu
A.N.V. prin Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale, ca emitent
al actului.
Pe fondul cererii de
chemare în judecată, instanța a reținut faptul că a rezultat din actele și
lucrările dosarului că reclamanta a obținut prin hotărâre judecătorească
irevocabilă suspendarea provizorie a efectelor a acestui act administrativ până
la soluționarea prezentei cereri de suspendare întemeiată pe dispozițiile art.
14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, s-a reținut
că reclamanta a solicitat suspendarea efectelor unui act administrativ până la
pronunțarea irevocabilă de către instanța de judecată asupra contestației
formulate împotriva acestui act administrativ, a cărui suspendare se cere în
prezenta cauză.
S-a apreciat de către
instanță că suspendarea nu intervine de drept, ci în fiecare caz în parte
trebuie prezentate de către partea interesată indicii suficiente de răsturnare
a prezumției de legalitate și care să facă verosimilă iminența producerii unei
pagube.
Or, în speță, s-a constatat
că reclamanta a invocat generic că actele fiscale emise sunt nelegale, existând
posibilitatea compensării datoriilor din oficiu sau de drept și că începerea
executării acestora ar fi de natură să conducă la blocarea activității sale,
fără ca cele arătate să conducă la răsturnarea prezumției de legalitate și să
facă verosimilă iminența producerii unei pagube.
În acest context,
instanța a reținut că existența unei posibilități pur teoretice de a se
compensa datoriile reciproce ale părților nu face dovada unui caz bine
justificat.
S-a mai arătat în
considerentele hotărârii atacate că începerea executării silite pentru o parte
din datorie nu echivalează cu iminența producerii unei pagube ce nu ar putea
ulterior, cu ocazia exercitării acțiunii în anularea actului vătămător, să fie
reparată.
S-a apreciat de către
instanță faptul că cererea formulată nu poate fi primită nici din perspectiva
obiectului solicitării reclamantei, care, prevalându-se de art. 14 din lege (ce
permite suspendarea efectelor unui act administrativ până la soluționarea
cauzei de către instanța de fond), dorește suspendarea unei decizii de impunere
împotriva căreia a formulat contestație la organul fiscal, până la soluționarea
irevocabilă a litigiului pe care l-a inițiat, însă împotriva unui alt act
administrativ, respectiv acțiune în anularea deciziei emise cu ocazia
soluționării acestei contestații.
În consecință,
instanța a respins cererea ca nefondată.
Împotriva hotărârii
instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC E.P. SA Constanța,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea
recursului, reclamanta, a arătat, în esență, următoarele:
Între SC E.P. SA
Constanța și T.S. a fost încheiat un contract de vânzare cumpărare în anul
2005, prin care reclamanta a achiziționat de la cealaltă societate motorină la
un preț care conținea toate taxele legale, inclusiv acciza și taxa pe valoarea
adăugată, fără să existe în sarcina sa vreo obligație legală sau contractuală
privind plata accizelor.
Livrarea produselor
energetice către SC E.P. SA Constanța nu constituia o „eliberare pentru consum”
așa cum o definea art. 166 alin. (1) C. fisc., la data de 1 ianuarie 2005, ci
era doar o operațiune de vânzare cumpărare de motorină, astfel că nu se punea
problema unei verificări a plății accizelor în sarcina acestei societăți
comerciale.
Evidențierea
facturilor fiscale în contabilitatea proprie nu are nicio legătură și nicio
implicație fiscală, legală sau de orice altă natură, cu regimul juridic al
accizei stabilit de Codul fiscal. În concluzie, în facturile fiscale respective
nu avea cum să fie evidențiată o valoarea a accizei, indiferent care ar fi fost
aceasta.
Reclamanta are de
recuperat de la bugetul de stat suma de 11.399.953 lei reprezentând tot acciză,
astfel cum rezultă din adresa nr. 2715 din 28 februarie 2006, sumă pe care nu a
încasat-o de mai mulți ani și pe care Administrația Finanțelor Publice
Constanța nu a restituit-o și nici nu a procedat la compensarea din oficiu cu
suma stabilită în titlul executoriu, deși sunt îndeplinite pe deplin condițiile
prevăzute de O.G. nr. 92/2003 și de art. 1455 C. civ., privind compensația de
drept.
Pentru motivele
expuse mai sus, se verifică existența unui caz bine justificat deoarece sumele
de plată au fost stabilite în mod nelegal, iar stingerea eventualei datorii trebuia
făcută, conform normelor legale, prin compensarea din oficiu.
Prin suspendarea
efectelor actului administrativ se previne o pagubă iminentă în patrimoniul
societății, fiind emis deja un titlu executoriu și o somație de plată, astfel încât
acel titlu poate fi executat oricând, pe de o parte, iar pe de altă parte, suma
foarte mare de executat, 1.888.451 lei poate duce reclamanta în faliment
deoarece o astfel de sumă nu se regăsește în conturile acesteia.
Mai mult, începerea
executării silite va atrage imediat exigibilitatea contractelor de credit,
leasing, alte creanțe bugetare și datorii contractuale, care vor duce în final
la încetarea funcționării societății.
Examinând sentința
atacată prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele
expuse în continuare.
Este de principiu că
actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la
rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde
decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii
echivalează cu a nu executa legea. Pentru
aceasta, suspendarea executării unui act
administrativ nu poate fi
ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de
excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum
sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Curtea constată că în
art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt
precizate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea
executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei
condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile,
b) condiția cazului bine justificat și c) condiția prevenirii unei pagube
iminente.
Acestor trei condiții
li se adaugă în materia contenciosului fiscal și condiția plății anticipate a
unei cauțiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proc. fisc.
Art.
14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul
conținut: „în cazuri
bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după
sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității
ierarhic superioare, persoana
vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării
actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. în
cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în
termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio
formalitate."
Art. 215 C. proc.
fisc. prevede că: „Suspendarea executării actului administrativ fiscal: (1)
Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă
executarea actului administrativ fiscal. (2) Dispozițiile prezentului articol
nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării
actului administrativ fiscal, în temeiul Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004. cu modificările ulterioare. Instanța
competentă poate suspenda executarea, dacă se
depune o cauțiune de până
la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect
nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei."
În
ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea observă că, această
exigență legală
trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin
cazuri bine justificate se precizează în
textul legal mai sus menționat,
se înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de
natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului
administrativ".
Referitor la condiția
iminenței producerii unei pagube, de asemenea,
l
egea Contenciosului administrativ conține o definiție a ei.
î
n termenii art. 2 lit. ș) din Legea
nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor și
previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei
autorități publice sau a unui serviciu public".
În speță, judecătorul
fondului a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, reținând ca
doua dintre condițiile cumulative nu au fost îndeplinite în cauză: condiția
cazului bine justificat și condiția prevenirii unei pagube iminente.
În privința condiției
definite în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că
este îndeplinită. Cu ocazia examinării satisfacerii acestei cerințe legale,
judecătorul de contencios administrativ nu poate să facă o examinare pe fond a
legalității actului administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să
se limiteze la o simplă „pipăire” a fondului. Scopul acestei analize se rezumă
doar la a constata dacă există argumente juridice aparent valabile în contestarea
legalității actului, care să creeze o îndoială serioasă în privința
conformității acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis/adoptat . Or, reclamanta
a învederat instanței argumente juridice aparent valabile în contestarea
legalității deciziei de impunere nr.7 din 11 august 2010 a Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța. Astfel, a arătat că în mod
nelegal s-a stabilit în sarcina sa obligația de a plăti accize și accesorii
aferente, în condițiile în care pârâta nu a indicat un text de lege care să o
oblige ca în calitate de cumpărător să verifice dacă acciza pentru marfa
achiziționată a fost plătită la bugetul de stat, iar livrarea produselor
energetice către respectiva societate comercială nu reprezenta o „eliberare pentru
consum”, în sensul art. 166 alin. (1) C. fisc., cum era în vigoare la data încheierii
contractului de vânzare – cumpărare, că nu a avut o legătură cu un antrepozitar
autorizat, iar achiziționarea motorinei nu s-a făcut în regim suspensiv și nu
era utilizator final, astfel că în facturile fiscale nu se evidențiază valoarea
accizei.
În privința condiției
pagubei iminente, este de observat că împotriva reclamantei a fost deja
declanșată procedura executării silite, conform dovezilor anexate la dosar, că
având în vedere cuantumul ridicat al sumei de plată stabilite în sarcina
acestei societăți există posibilitatea producerii unui prejudiciu în sensul
art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, la dosar fiind depuse înscrisuri
doveditoare, în principal contracte de credit încheiate de către SC E.P. SA
Constanța, în derulare, iar executarea, în aceste condiții, a deciziei de
impunere în mod cert ar afecta negativ activitatea respectivei societăți
comerciale.
Prin urmare, reclamanta
a dovedit și îndeplinirea acestei condiții.
Față de cele ce
preced, reținând ca hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea și
interpretarea greșită a legii, Înalta Curte va admite recursul reclamantei,
potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica
sentința atacată, în sensul că va admite cererea formulată de reclamantă și, în
consecință, va suspenda efectele deciziei de impunere până la pronunțarea
instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC E.P.
SA Constanța împotriva sentinței civile nr. 417/CA din 6 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și
fiscal.
Modifică sentința
atacată, în sensul că admite cererea de suspendare a efectelor deciziei de
impunere nr. 7 din 11 august 2010 formulată de reclamanta SC E.P. SA Constanța
până la pronunțarea instanței de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 24 mai 2011.