ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4761/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1.Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la data de 18 februarie 2011, reclamanta SC U.C. SRL Mangalia a solicitat anularea Deciziei de impunere fiscală nr. 724 din 4 iunie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 5 din 3 iunie 2010 emise de pârâta D.G.F.P. a Jud. Constanța pentru suma de 593.433 lei, reprezentând T.V.A. neadmisă la deducere pentru perioada 1 iulie 2008 – 31 martie 2010, recunoașterea dreptului său la deducerea T.V.A. în sumă de 593.433 lei și obligarea pârâtelor A.N.A.F. și D.G.F.P. Jud. Constanța să-i ramburseze această sumă. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin actele întocmite de pârâta D.G.F.P.

a Jud. Constanța, precum și prin Decizia nr. 354 din 9 decembrie 2010 emisă de pârâta A.N.A.F., a fost respinsă în mod nelegal cererea sa de rambursare a T.V.A. în sumă de 593.433 lei, dat fiind că beneficiază de dreptul de deducere a acestei sume în condițiile prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. a) din C. fisc., pentru că a realizat operațiuni taxabile. Prin cererea depusă la 16 septembrie 2011, reclamanta a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, solicitând să fie anulată și Decizia nr. 354 din 9 decembrie 2010 emisă de pârâta A.N.A.F. – D.G.S.C. Pârâta D.G.F.P.

Constanța a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității acțiunii, prin care se solicită direct instanței de contencios administrativ să anuleze decizia de impunere, deși normele de procedură fiscală reglementează cu caracter obligatoriu procedura administrativă prealabilă, astfel că actul care poate fi contestat la instanța de contencios administrativ este decizia prin care se soluționează contestația pe cale administrativă. 2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Sentința civilă nr. 6458 din 4 noiembrie 2011, prin care a respins ca prescrisă cererea de anulare a Deciziei nr. 354 din 9 decembrie 2010 emisă de A.N.A.F., reținând că deși această decizie a fost comunicată reclamantei la data de 15 decembrie 2010, anularea s-a solicitat la data de 16 septembrie 2011, cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Prin aceeași sentință, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de anulare a Deciziei de impunere nr. 724 din 4 iunie 2010, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 205 C. proc. civ., se poate contesta numai decizia de soluționare a contestațiilor, iar Decizia nr. 354 din 9 decembrie 2010 care a fost emisă pentru soluționarea contestației formulate de intimată nu poate fi examinată în cauză, datorită respingerii cererii de anulare a actului respectiv ca prescrisă. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta SC U.C. SRL Mangalia, solicitând ca, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 alin. (1) C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul anulării actelor administrativ fiscale întocmite de autoritățile pârâte, să fie recunoscut dreptul de deducere pentru T.V.A.

în sumă de 593.433 lei, cu obligarea pârâtelor la rambursarea acestei sume. În primul motiv de recurs, s-a susținut că instanța de fond a admis în mod greșit excepțiile prescripției și inadmisibilității cererilor formulate, dat fiind că a fost îndeplinită procedura prealabilă sesizării instanței, prin depunerea contestației administrative în condițiile prevăzute de art. 205 C. proc. fisc. Recurenta a arătat că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, fără să aibă în vedere că, la data introducerii inițiale - 18 februarie 2011, s-a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 724/4. - 06.2010, dar și a Deciziei nr. 354 din 9 decembrie 2010 emisă în soluționarea contestației administrative.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, formulat pe fondul cauzei, recurenta a susținut că se impunea anularea actelor administrativ fiscale prin care intimatele au respins în mod nejustificat cererea de deducere a T.V.A. în sumă de 593.435 lei. Recurenta a învederat că, potrivit dispozițiilor art. 145 și 146 din C. fisc., coroborate cu prevederile H.G. nr. 44/2004, beneficiază de dreptul de deducere a sumei de 593.435 lei, reprezentând T.V.A. achitată pentru importul de utilaje și creanța sa pentru această sumă s-a născut în perioada 1 iulie 2008 – 31 martie 2010. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și drept relevante Prin raportul de Inspecție fiscală nr. 5 din 3 iunie 2010 întocmit de D.G.F.P. Constanța – A.I.F. s-a constatat că, în perioada verificată 1 iulie 2008 – 31 martie 2010, societatea recurentă a preluat în mod eronat suma de 593.435 lei în decontul T.V.A. aferent trim.IV 2008, deși aceasta făcuse obiectul actului de control anterior, încălcându-se prevederile art. 145 și 146 din C. fisc. În baza acestui raport de inspecție fiscală, aceeași autoritate administrativă a emis Decizia de impunere nr. 724 din 4 iunie 2010, prin care a fost respinsă la rambursare T.V.A. în sumă de 593.435 lei, reprezentând contravaloarea O.P.

nr. 30 din 25 iunie 2008, beneficiar Vama Constanța Sud cu specificația „depozit obligații vamale”. În condițiile prevăzute de art. 205 și următoarele C. proc. fisc., republicat, recurenta a formulat împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. 5 din 3 iunie 2010 și a Deciziei de impunere nr. 724 din 4 iunie 2010 contestația administrativă, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 354 din 9 decembrie 2010 emisă de A.N.A.F. – D.G.S.C. Cererea de chemare în judecată, formulată la data de 18 februarie 2011 în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., republicat, are ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. 724 din 4 iunie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 5 din 3 iunie 2010 întocmite de D.G.F.P.

Constanța, precum și anularea Deciziei nr. 354 din 9 decembrie 2010 emisă de A.N.A.F., cu obligarea celor două autorități administrative la restituirea sumei de 593.435 lei. Obiectul acțiunii pentru soluționarea căreia a fost legal sesizată instanța de contencios administrativ a fost greșit interpretat prin hotărârea pronunțată în cauză, întrucât nu s-a avut în vedere că, toate actele administrativ fiscale contestate au fost emise în cadrul unei singure proceduri administrative, finalizată prin Decizia nr. 354 din 9 decembrie 2010, dedusă judecății prin primul act de inițiere a procedurii judiciare la data de 18 februarie 2011, exercitat în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În mod necontestat, Decizia nr. 354 din 9 decembrie 2010 a fost comunicată recurentei la data de 15 decembrie 2010, iar acțiunea în justiție a fost formulată la data de 18 februarie 2011, cu respectarea termenului de 6 luni, calculat de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă. Instanța de fond a calculat în mod greșit acest termen în raport cu data de 16 septembrie 2011, la care a fost precizată acțiunea, dat fiind că anularea Deciziei nr. 354 din 9 decembrie 2010 a fost solicitată chiar prin cererea inițială, înregistrată în termenul legal, astfel că în privința acestei decizii, s-a constatat în mod eronat prescrierea dreptului la acțiunea.

Instanța de fond a admis de asemenea în mod greșit excepția inadmisibilității cererii de anulare a Raportului de inspecție fiscală nr. 5 din 3 iunie 2011 și a Deciziei de impunere nr. 724 din 4 iunie 2010, dat fiind că acestea au fost contestate în termenele și în condițiile prevăzute de art. 205 și următoarele C. proc. fisc., republicat și ca urmare a finalizării procedurii administrative prin Decizia nr. 354 din 9 decembrie 2010, se impunea examinarea și soluționarea cauzei pe fond. Pentru considerentele care au fost expuse, constatându-se că prin hotărârea atacată au fost greșit admise excepțiile de procedură privind prescrierea și inadmisibilitatea acțiunii, fără cercetarea pe fond a cauzei, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa sentința supusă recursului și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Față de soluția dată recursului, prin admiterea primului motiv de casare formulat, nu se mai impune să fie examinate criticile formulate pe fondul pricinii, urmând ca acestea să fie avute în vedere, sub forma unor apărări de fond, cu ocazia rejudecării cauzei. 2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (3) și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC U.C. SRL împotriva Sentinței civile nr. 6458 din 4 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012.