ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3846/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 429 din 22 noiembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC T.T. SRL Cârcea, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Craiova, a obligat pârâta să soluționeze cererea reclamantei privind decontul de T.V.A. cu opțiune de rambursare din 27 decembrie 2011 și a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 6.658,1 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia reclamanta a depus la data de 27 decembrie 2011 decontul de T.V.A.

aferent lunii noiembrie a anului 2011, prin care a solicitat rambursarea soldului negativ al acestei taxe în cuantum de 924.787 lei, cerere înregistrată la pârâtă din 27 decembrie 2011 și, analizând cronologic corespondența purtată între societate și organele fiscale, Curtea a constatat că acestea au dispus suspendarea soluționării decontului de rambursare T.V.A. din 27 decembrie 2011, având în vedere că mai exista alt decont de T.V.A. cu opțiune de rambursare de soluționat, ce privea o perioadă anterioară (01 iulie 2010-31 martie 2011) și pentru care inspecția fiscală a fost suspendată, urmând ca după finalizarea inspecției fiscale aferente perioadei 01 iulie 2010-31 martie 2011, să fie soluționate și solicitările ulterioare de rambursare de T.V.A., inclusiv cea aferentă lunii noiembrie 2011. Astfel, având în vedere și dispozițiile Ordinul M.F.P.

263/2010, în care se arată că deconturile de T.V.A. se prelucrează și se analizează în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, s-a constatat că în mod corect nu a fost soluționată cererea ce privește solicitarea rambursării de T.V.A.

aferentă lunii noiembrie 2011 atâta timp cât nu fusese finalizată inspecția fiscală aferentă perioadei 01 iulie 2010-31 martie 2011. Curtea a observat, de asemenea, că inspecția a fost reluată la data de 31 iulie 2013, iar la cererea reclamantei a fost din nou suspendată pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 06 august 2013, urmând ca aceasta să fie reluată la data de 06 septembrie 2013, așa cum rezultă din adresa din 06 august 2013 (fila 43). Cu toate acestea, s-a constatat că de la data de 06 septembrie 2013 nu a mai intervenit nicio împrejurare care să împiedice organul fiscal să soluționeze cererea și totuși aceasta nu a fost soluționată, astfel că acțiunea reclamantei este întemeiată întrucât cererea nu a fost soluționată în termenul 45 de zile prevăzut de lege, în cauză fiind depășit cu mult acest termen.

Astfel, potrivit Ordinul M.F.P. 263/2010, solicitările de rambursare se soluționează, în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, în termenul prevăzut la art. 70 C. proc. fisc. În speță, s-a apreciat că nu se poate constata că ar fi lipsită de obiect cauza pe considerentul că inspecția fiscală privind soluționarea decontului de T.V.A. se află în derulare, așa cum a invocat reprezentantul pârâtei, atâta timp cât, așa cum s-a arătat anterior, cererea nu a fost soluționată în termenul de 45 de zile, prevăzut de lege, o astfel de situație putând fi invocată doar în situația în care nu ar fi expirat cele 45 zile. Ca urmare a celor arătate mai sus, constatând că organele fiscale nu au soluționat cererea reclamantei privind decontul de T.V.A.

cu opțiune de rambursare în termenul legal de 45 de zile, instanța, având în vedere și dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins excepția lipsei de obiect, invocată la termenul din data de 15 noiembrie 2013 de reprezentantul pârâtei și a admis acțiunea reclamantei, în sensul obligării pârâtei să soluționeze cererea reclamantei privind decontul de T.V.A. cu opțiune de rambursare din 27 decembrie 2011. În baza art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, pârâta a fost obligată către reclamantă la plata sumei de 6.658,1 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constituite din onorariu avocat (6.653,8 lei) și taxe de timbru și timbru judiciar (4,3 lei). Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta D.G.R.F.P.

Craiova a declarat recurs. Criticile recurentei au fost circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au vizat atât dezlegarea dată fondului litigiului cât și obligarea autorităților fiscale la plata cheltuielilor de judecată în pofida inexistenței unei culpe procesuale a acesteia, solicitându-se totodată și o analiză a hotărârii atacate în temeiul art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs referitor la greșita obligare a D.G.F.P. Craiova de a soluționa cererea intimatei-reclamante privind decontul de T.V.A. cu opțiune de rambursare din 27 decembrie 2011, recurenta a apreciat că instanța de fond a reținut o situație de fapt eronată. În acest sens s-a precizat că prin Decizia nr. 236 din 03 noiembrie 2011 D.G.F.P.

Dolj a desființat parțial R.I.F. din 31 mai 2011 și Decizia de impunere nr. 614 din 3 mai 2011, urmând ca organele de inspecție fiscală să efectueze reverificarea perioadei 1 iulie 2010-31 martie 2011; deoarece în reverificare societatea reclamantă nu a prezentat valabilitatea codurilor de T.V.A. la data emiterii facturilor inspecția a fost suspendată conform adresei de comunicare din 22 decembrie 2011, fiind înaintată și nota de fundamentare pentru obținerea de informații suplimentare de la autoritățile fiscale italiene cu privire la valabilitatea codurilor de T.V.A. pentru partenerii comunitari și realitatea tranzacțiilor efectuate de către reclamantă cu aceștia. Potrivit metodologiei de inspecție fiscală a T.V.A., din 2007 (cap. 4) și adresei A.N.A.F.

din 2010, pentru soluționarea deconturilor cu sume negative de T.V.A. cu opțiune de rambursare se va efectua o inspecție fiscală parțială, iar perioada supusă inspecției fiscale va fi cuprinsă între data până la care contribuabilul a fost verificat, la ultimul control privind T.V.A. și data de sfârșit a lunii /perioadei pentru care a fost depus decontul de T.V.A. cu sumă negativă cu opțiune de rambursare. Totodată, conform Ordinul M.F.P. nr. 263/2010 solicitările de rambursare se soluționează în ordine cronologică a înregistrării lor la organul fiscal. În acest context, soluționarea decontului de T.V.A. în discuție a fost reluată în data de 25 septembrie 2013, iar în data de 24 octombrie 2013 a fost consemnată în registrul unic de control al reclamantei începerea inspecției fiscale, inspecție fiscală al cărei obiect constă atât în verificarea deconturilor de T.V.A.

cu sumă negativă soluționate cu control ulterior aferente perioadei septembrie - octombrie 2011, cât și soluționarea deconturilor de T.V.A. cu sumă negativă aferente perioadei noiembrie 2011-februarie 2012. În ceea ce privește decontul de T.V.A. din 27 noiembrie 2011, s-a învederat că reclamanta a înregistrat în evidența contabilă livrări intracomunitare și către clienții SC T. SRL, SC C. SRL și SC C.D.R. SRL, livrări care, în situația în care nu îndeplinesc condițiile de scutire de T.V.A. ar genera T.V.A. în sarcina reclamantei cu mult peste valoarea solicitată prin decontul respectiv.

Pentru a stabili dacă marfa înscrisă pe facturile emise de către societatea reclamantă a fost taxată pe teritoriul U.E., se impune transmiterea acestor solicitări de informații către Italia și Franța, întocmindu-se în acest sens Nota de fundamentare solicitare din 20decembrie 2013. S-a constatat că în lanțul tranzacțiilor supus analizei se regăsește ca furnizor reclamanta și clienții finali societăți din Italia/Spania, dar care nu sunt regăsite în C.M.R.-urile întocmite de reclamantă la încărcare, ci într-un alt C.M.R. întocmit de furnizorul M.C. sau R. și, deci, există suspiciuni cu privire la faptul că mărfurile respective ar putea fi obiectul unor fraude intracomunitare, fapt confirmat de răspunsurile primite de la autoritățile fiscale spaniole care au cerut „anularea înregistrării comerciantului O.”, acesta preluând începând cu luna martie 2012 activitatea de livrare intracomunitară de T.V.

a reclamantei. Date fiind neconcordanțele identificate de către inspecția fiscală și lipsa unor răspunsuri de la autoritățile fiscale din statele membre U.E., termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data când vor fi comunicate răspunsurile. Ca urmare, arată recurenta, în mod legal a fost dispusă suspendarea decontului de T.V.A. din 27 decembrie 2011 și următoarele începând cu data de 20 decembrie 2013 și până la primire răspunsurilor de la autoritățile fiscale din statele membre de la care au fost solicitate informații privind tranzacțiile cu televizoarele al căror furnizor este SC T.T. SRL. Referitor la cheltuielile de judecată, recurenta consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 C. proc.

civ., prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții putând fi combătută prin proba contrară, situație care reiese în mod clar în speță. Reclamantei îi este imputabil motivul prelungirii termenului de 45 de zile, căci sarcina probei în dovedirea regimului de scutire de T.V.A. pentru livrările intracomunitare revenea societății reclamante. Pe de altă parte, s-a apreciat că în raport cu probele administrate în cauză cuantumul cheltuielilor de judecată este exagerat de mare, instanța putând face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în sensul micșorării onorariului avocațial potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale. Prin întâmpinare, intimata SC T.T. SRL a solicitat menținerea sentinței recurate, apreciindu-se că aceasta este legală și temeinică, atât în ceea ce privește concluzia pe fondul pricinii la care prima instanță a ajuns, cât și în ceea ce privește aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., precizând că cheltuielile de judecată acordate sunt într-un cuantum adecvat care corespunde valorii obiectului cererii de chemare în judecată (924.787 lei), onorariul de avocat fiind proporțional cu complexitatea activității depuse de reprezentantul convențional al părții. Răspunzând punctual aspectelor imputate prin cererea de recurs, s-a subliniat totodată că probatoriul existent la dosar demonstrează că instanța a reținut în mod corect situația de fapt din prezenta cauză, conchizând că organul fiscal a transmis o primă solicitare de informații abia în data de 20 decembrie 2013 prin Nota de fundamentar. A mai arătat instanța că deși soluționarea decontului din 27 decembrie 2011 a fost suspendată în baza art. 2 lit. g) din Ordinul A.N.A.F.

nr. 467/2013, începând cu data de 20 decembrie 2013, totuși organul fiscal nu a dat eficiență art. 5 lit. g) pct. 2 din același ordin potrivit căruia „reluarea inspecției fiscale se va face în funcție de motivul care a determinat suspendarea, în următoarele condiții (...) pentru art. 2 lit. g), după (...) împlinirea unui termen de 6 luni de la data solicitării de date de la autoritățile fiscale simulare din alte state membre al U.E”. Examinând cauza prin prisma obiectului ei, a normelor legale aplicabile, a probatoriului administrat, a criticilor aduse de recurentă, Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge în consecință, pentru cele ce vor fi punctate în continuare. Instanța de control judiciar constată că soluția pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, este legală și temeinică, neexistând motive pentru reformarea ei, nici din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și nici a art. 304 1 C. proc. civ. Criticile formulate de D.G.R.F.P. Craiova vizează modul în care prima instanță a reținut situația de fapt și în raport de care a apreciat că a fost depășit termenul de 45 de zile instituit de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. Nu este combătut de către recurentă raționamentul expus în considerentele sentinței atacate și redate rezumativ în prezenta decizie, mai exact nu sunt indicate motivele în raport de care hotărârea recurată este considerată ca nelegală și netemeinică. În demersul său, recurenta înțelege să justifice suspendarea termenului de 45 de zile prin neconcordanțele identificate de către organul de inspecție fiscală și prin neprimirea răspunsurilor de la autoritățile fiscale de alte state membre ale U.E.

Practic, prin cererea de recurs nu se prezintă o altă situație de fapt decât cea pe larg descrisă în considerentele sentinței recurate. Prin adresa din 17 septembrie 2013 D.G.F.P. Dolj a comunicat, la solicitarea instanței, că inspecția fiscală suspendată în data de 30 decembrie 2011 a fost încheiată prin întocmirea Raportului de inspecție fiscală din 2 iulie 2013, fiind soluționate prin reverificare alte două deconturi de T.V.A., cererea de rambursare aferentă decontului de T.V.A. din 27 decembrie 2011 fiind inclusă în programul de activitate al lunii iulie 2013. A început o nouă inspecție fiscală în baza ordinului de serviciu din 31 iulie 2013, însă, începând cu data de 6 august 2013, la cererea reclamantei, a fost dispusă suspendarea inspecției fiscale pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 6 august 2013. Instanța de fond a observat, în mod corect, că în raport de prevederile Ordinul M.F.P.

nr. 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de T.V.A. cu opțiune de rambursare, potrivit cărora deconturile de T.V.A. se prelucrează și analizează în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, cererea de rambursare T.V.A. aferentă lunii noiembrie 2011 nu a fost soluționată întrucât nu fusese finalizată inspecția fiscală aferentă perioadei 1 iulie 2010 - 31 martie 2011 și mai exista alt decont de T.V.A. cu opțiune de rambursare ce privea perioada de timp menționată mai înainte. Ordinul M.F.P. nr. 263/2010 stabilește că solicitările de rambursare se soluționează în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, în termenul prevăzut de art. 70 C. proc.

fisc. În mod corect prima instanță și-a axat argumentarea soluției pronunțate pe dispozițiile art. 70 alin. (1) și (2) C. proc. fisc., subliniind că situația prevăzută în alin. (2), mai exact când „sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei”, termenul prevăzut de 45 de zile instituit de alin. (1) se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate. În acest context legal s-a reținut că în cauză nu s-a dovedit că au fost necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, fiind așadar incidente dispozițiile alin. (1) al art. 70 C. proc. fisc.

S-a constatat că de la data de 6 septembrie 2013 (data când trebuia reluată inspecția fiscală, mai exact la expirarea termenului de 30 de zile pentru care a fost suspendată la cererea reclamantei inspecția fiscală) nu s-a dovedit că a mai intervenit vreo împrejurare care să împiedice organul fiscal să soluționeze cererea de rambursare aferentă decontului de T.V.A. din 27 decembrie 2011, astfel că depășirea termenului de 45 de zile este nejustificată. Potrivit art. 2 lit. g) din Ordinul A.N.A.F. nr. 467/2013 privind condițiile și modalitățile de suspendare a inspecției fiscale, într-adevăr, inspecția fiscală poate fi suspendată pentru solicitarea de informații suplimentare de la autoritățile fiscale similare din alte state membre ale U.E.

În cauză însă nu s-a probat că termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. ar fi fost suspendat anterior împlinirii sale, prin transmiterea unor solicitări către autoritățile fiscale din alte state membre ale U.E. Este pertinentă observația intimatei potrivit căreia chiar recurenta menționează, în cererea de recurs, că o primă solicitare de informații apreciate ca necesare pentru soluționarea decontului din 27 decembrie 2011 a fost făcută prin întocmirea notei fundamentare solicitare din 20 decembrie 2013, deci, după împlinirea termenului de 45 de zile prevăzut de Codul de procedură fiscală la care s-a făcut referire la înainte. Rezultă, așadar, că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, obligând autoritatea pârâtă să soluționeze cererea reclamantei privind decontul T.V.A.

cu opțiune de rambursare din 27 decembrie 2011. Nu este fondată nici critica recurentei privind modul de aplicare de către instanța fondului a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aceste prevederi instituind prezumția de culpă procesuală în sarcina celui care, prin conduita sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă cu ocazia purtării procesului. Nu există motive pentru reducerea cuantumului onorariului avocațial perceput (6.653,8 lei) fiind proporțional cu complexitatea cauzei și activitatea desfășurată efectiv de reprezentantul convențional al intimatei-reclamante. Având în vedere cele expuse, dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.R.F.P. Craiova (în calitate de succesoare a D.G.F.P. Dolj) împotriva sentinței nr. 429 din 22 noiembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2014.