ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4736/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în primă instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta SC C.G.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Timiș și A.N.A.F., a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere din 26 aprilie 2011, emisă de A.N.A.F., prin Activitatea de Inspecție Fiscală a D.G.F.P.

Timiș , a raportului de inspecție fiscală din 26 aprilie 2011 și a procesului-verbal din 26 aprilie 2011 . În motivarea acțiunii, reclamanta a prezentat situația de fapt potrivit căreia, începând cu 21 octombrie 2010, societatea a făcut obiectul unei inspecții fiscale în vederea verificării impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată pe perioada 1 ianuarie 2005-30 iunie 2010, iar în urma depunerii decontului cu suma negativă de TVA cu opțiune de rambursare pentru luna octombrie 2010, perioada supusă inspecției fiscale s-a suplimentat cu intervalul 1 iulie 2010-31 octombrie 2010. Societatea reclamantă a susținut că sunt îndeplinite condițiile cumulative privind existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Argumentând într-o manieră detaliată încălcarea de către organele fiscale atât a normelor de drept procedural fiscal, cât și a normelor de drept fiscal substanțial și invocând jurisprudența Curții Europene de Justiție, reclamanta a susținut că există o îndoială serioasă asupra legalității actelor administrativ-fiscale contestate. În ceea ce privește iminența producerii unei pagube, societatea reclamantă a arătat că, față de cuantumul obligațiilor fiscale reținute în sarcina sa, respectiv 23.779.221 RON și specificul activității societății, aplicarea imediată a actelor administrativ-fiscale contestate și plata unei asemenea sume de bani poate genera dificultăți grave în executarea obligațiilor contractuale față de terți furnizori, de băncile finanțatoare, precum și grave probleme sociale, prin imposibilitatea plății salariilor angajaților, mai ales în contextul crizei economice existente la nivel general.

În susținerea argumentelor sale, a invocat Recomandarea nr. R(89)8/1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, instrument juridic european aplicat în mod frecvent în jurisprudența română. Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.N.A.F. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu are calitatea de emitent a actelor atacate în cauză, precum și excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara în soluționarea cauzei, față de împrejurarea că actele fiscale au fost emise de o autoritate locală, excepție respinsă de instanță potrivit încheierii de ședință din 7 iulie 2011. Pârâta D.G.F.P.

Timiș, prin întâmpinare, a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii, susținând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar reclamanta nu a administrat probe în susținerea celor afirmate. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 300 din 7 iulie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC C.G.C. SRL Timișoara, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Timiș, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere fiscală din 26 aprilie 2011, a raportului de inspecție fiscală din 26 aprilie 2011 și a procesului-verbal din 26 aprilie 2011 emise de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond și a respins cererea reclamantei față de pârâta A.N.A.F.

pe excepția lipsei de calitate procesuală pasivă. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a examinat cu prioritate excepția lipsei de calitate procesuală invocată de A.N.A.F. și a constatat că autoritatea pârâtă nu a emis niciunul din actele fiscale ce fac obiectul cererii de suspendare a executării. Analizând fondul cererii în raport cu pârâta D.G.F.P. Timiș, prima instanță a reținut că măsura suspendării executării unui act administrativ poate fi luată dacă sunt întrunite cumulativ trei cerințe legale și anume: cazul bine justificat, iminența producerii unei pagube prin executare și dovada plângerii prealabile, constatând îndeplinirea acestora în cauza dedusă judecății.

În ceea ce privește cazul bine justificat, Curtea a apreciat că reclamanta are dreptul de a fi suspendată executarea actelor contestate, până când o instanță de judecată imparțială va cenzura respectivele acte, în condițiile în care legea contenciosului administrativ a creat cadrul legal pentru a se verifica legalitatea unui act administrativ care se bucură de o prezumție relativă de legalitate. Pe de altă parte, Curtea a reținut că actul dedus judecății este unul de impunere fiscală, executoriu prin natura sa potrivit dispozițiilor C. proc.

fisc., iar iminența producerii unei pagube este demonstrată de pornirea executării silite față de reclamantă, prin emiterea somației și a titlului executoriu din 7 iunie 2011 în baza deciziei de impunere fiscală ce face obiectului dosarului, astfel încât punerea în executare a actelor de impunere fiscală la o valoare substanțială ar crea pericolul imposibilității de onorare a acestor relații contractuale, ceea ce ar avea consecințe negative asupra personalului reclamantei, prin imposibilitatea plății acestuia.

La pronunțarea soluției, prima instanță a avut în vedere exigențele acquis-ul comunitar, principiul proporționalității reflectat în jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, precum și Recomandarea nr. R(89)8/1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, potrivit căreia executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 300 din 7 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta D.G.F.P.

Timiș, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă critică hotărârea pentru aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 85 alin. (1), art. 86, art. 88, art. 205, art. 206, art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. actualizat, art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond a stabilit o cauțiune în cuantum redus față de nivelul sumei contestate și a reținut în mod greșit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 fără o analiză aprofundată a aspectelor invocate de reclamantă prin raportare la apărările formulate de pârâtă.

Astfel, pe fondul capătului de cerere vizând suspendarea executării deciziei de impunere reclamanta și-a motivat cererea pe faptul că prin executare aceasta ar fi grav prejudiciata, fără însa a aduce în fața instanței de fond dovezi în susținerea celor afirmate, motiv pentru care față de lipsa de la dosarul cauzei a probelor care să dovedească îndeplinirea cerințelor legale, se impunea respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal ca neîntemeiată. O critică distinctă vizează suspendarea raportului de inspecție fiscală și a procesului-verbal, susținând ca acest capăt de cerere trebuia respins ca inadmisibil, deoarece raportul de inspecție fiscală și procesul-verbal nu au caracter de act administrativ fiscal, ci reprezintă un act premergător emiterii actului administrativ fiscal.

3. Apărarea intimatei. Intimata SC C.G.C. SRL nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că soluția pronunțată este temeinică și legală față de întregul material probatoriu administrat în cauză prin care a făcut pe deplin dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ pentru emiterea acestei hotărâri. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării raportului de inspecție fiscală din 26 aprilie 2011, a procesului-verbal din 26 aprilie 2011 și a deciziei de impunere fiscală din 26 aprilie 2011, prin care pârâta a stabilit în sarcina sa obligații fiscale suplimentare de plată în valoare totală de 23.779.221 RON, compusă din impozit pe profit suplimentar pe perioada 1 ianuarie 2005-30 iunie 2010 în sumă de 4.067.476 RON și obligații fiscale accesorii în sumă de 2.176.301 RON; TVA suplimentar pe perioada 1 ianuarie 2005-30 iunie 2010, în suma de 11.763.614 RON și obligații fiscale accesorii în sumă de 4.912.630 RON; TVA respins la rambursare în sumă de 601.382 RON, aferent decontului de TVA cu suma negativă de taxa și opțiune de rambursare depus de societate pentru luna octombrie 2010, și obligații fiscale accesorii în sumă de 257.818 RON.

Prin sentința pronunțată, prima instanță a reținut că s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: (1) „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.”.

Cele două condiții cerute cumulativ de norma citată au fost analizate de Curtea de apel, care a dispus suspendarea actelor administrative, în baza prevederilor legale anterior citate. Hotărârea Curții de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor textului de lege menționat, intimata-reclamantă a contestat actele administrativ-fiscale sub aspectul modului de stabilire a debitelor reținute suplimentar cu titlu de impozite, taxe și contribuții, cât și a accesoriilor aferente. Cu referire la motivele reiterate prin cererea de recurs formulată împotriva hotărârii, prin care prima instanță a admis cererea de suspendare formulată în prezenta cauză în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată următoarele: Referitor la motivul de nelegalitate ce vizează inadmisibilitatea cererii de suspendare a raportului de inspecție fiscală și a procesului-verbal, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Raportul de inspecție fiscală îndeplinește întru-totul , condițiile necesare calificării sale drept act administrativ-fiscal, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 41 C. proc. fisc., și prin urmare, poate fi contestat atât în cadrul procedurii administrative speciale reglementate de art. 205 C. proc. fisc., cât și ulterior, în fața instanței, pe calea acțiunii în contencios administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 109 C. proc. fisc., raportul de inspecție fiscală stă la baza emiterii deciziei de impunere, iar analizarea legalității acestuia, se impune a fi făcută alături de cea a deciziei impunere pe care o precede, cele două acte fiind emise în vederea stabilirii, modificării sau stingerii acelorași drepturi și obligații fiscale.

Contestând în bloc actele fiscale pe care le-a considerat nelegale, măsurile inserate în conținutul acestora făcând, în raport cu dispozițiile art. 109 C. proc. fisc., corp comun, intimata-reclamantă a procedat în conformitate cu spiritul și rațiunea legii , demersul său legal de inițiere a procedurii de suspendare pe cale judecătorească a celor două acte fiscale fiind, din acest motiv, pe deplin admisibil. Critica vizând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru suspendarea executării celor două acte administrativ-fiscale este, de asemenea, nefondată.

Referitor la cazul bine justificat, în definiția legală a acestei noțiuni cuprinsă în art. 2 lit. t) din același act normativ se arată că vizează „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” . În mod evident, în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) precizat nu se poate realiza o examinare aprofundată a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente care să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ.

Argumentele aduse de intimata-reclamantă în susținerea contestației sale, sunt de natură să creeze suficiente dubii cu privire la legalitatea actelor contestate, instanța fiind astfel, îndreptățită să admită cererea de suspendare, pentru a înlătura riscul ca executarea să fie făcută înainte de finalizarea acestei proceduri, și înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal.

Fără a aduce atingere principiului legalității actului administrativ, aspectele prezentate, aparent valabile conduc la crearea unei îndoieli în privința actelor contestate în sensul cazului bine justificat, intimata-reclamantă invocând motive care se referă la încălcarea de către organele fiscale atât a normelor de drept procesual, cât și a normelor de drept fiscal substanțial, precum și faptul că au fost stabilite obligații fiscale suplimentare, fără ca realitatea operațiuni economice să fie pusă sub semnul întrebării așa cum arată intimata prin întâmpinare care a prezentat documente prin care s-a dorit să dovedească operațiunile desfășurate în perioada supusă controlului.

Și în ceea ce privește condiția pagubei iminente curtea de apel a făcut evaluare adecvată a datelor speței, luând în considerare iminența pagubei prin aplicarea imediată a actelor administrativ fiscale contestate, riscul de afectare a continuării activității, executării obligațiilor contractuale, cât și a plății salariilor angajaților. Motivul de recurs privind cauțiunea stabilită de instanța de fond, este nefondat, deoarece potrivit acelorași argumente susținute prin cererea de recurs în temeiul art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., instanța competentă poate suspenda executarea „dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate”, deci legiuitorul nu a fixat în cuantum de 20% din valoarea sumei contestată ci a stabilit o limită maximă până la care se poate stabili cauțiunea.

În cauză, judecătorul fondului a fixat o cauțiune care se încadrează între aceste limite și a analizat motivele invocate în cererea de suspendare a executării actelor fiscale, astfel încât stabilirea cauțiunii a fost particularizată în funcție de condițiile concrete existente. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 ca nefondat, neexistând motive de modificare a sentinței potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Timiș împotriva sentinței civile nr. 300 din 7 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2011.