ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4736/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4736/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

instanță

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta SC C.G.C. SRL, în

contradictoriu cu pârâtele

D.G.F.P. Timiș și A.N.A.F., a

solicitat suspendarea executării deciziei de impunere din 26 aprilie 2011,

emisă de A.N.A.F., prin Activitatea de Inspecție Fiscală a D.G.F.P. Timiș

, a raportului

de

inspecție fiscală din 26 aprilie 2011 și a procesului-verbal din 26 aprilie

2011

.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a prezentat situația de fapt potrivit căreia,

începând cu

21 octombrie 2010, societatea a făcut obiectul unei inspecții fiscale în vederea

verificării impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată pe perioada 1

ianuarie 2005-30 iunie 2010, iar în urma depunerii decontului cu suma negativă de

TVA cu opțiune de rambursare pentru luna octombrie 2010, perioada supusă inspecției

fiscale s-a suplimentat cu intervalul 1 iulie 2010-31 octombrie 2010.

Societatea reclamantă

a

susținut

că sunt îndeplinite condițiile cumulative privind existența unui caz bine justificat

și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Argumentând într-o manieră detaliată

încălcarea

de către organele fiscale atât a normelor de drept procedural fiscal, cât și a normelor

de drept fiscal substanțial și invocând jurisprudența Curții Europene de Justiție,

reclamanta a susținut că există o îndoială serioasă asupra legalității actelor administrativ-fiscale

contestate.

În ceea ce privește

iminența producerii unei pagube, societatea reclamantă a arătat că, față de cuantumul

obligațiilor fiscale reținute în sarcina sa, respectiv 23.779.221 RON și specificul

activității societății, aplicarea imediată a actelor administrativ-fiscale contestate

și plata unei asemenea sume de bani poate genera dificultăți grave în executarea

obligațiilor contractuale față de terți furnizori, de băncile finanțatoare, precum

și grave probleme sociale, prin imposibilitatea plății salariilor angajaților, mai

ales în contextul crizei economice existente la nivel general. În susținerea argumentelor

sale, a invocat Recomandarea nr. R(89)8/1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul

Consiliului Europei, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie

administrativă, instrument juridic european aplicat în mod frecvent în jurisprudența

română.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta A.N.A.F. a invocat excepția

lipsei calității sale procesuale pasive,

întrucât nu are calitatea de emitent a actelor atacate în cauză, precum și excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara în soluționarea cauzei, față

de împrejurarea că actele fiscale au fost emise de o autoritate locală, excepție

respinsă de instanță potrivit încheierii de ședință din 7 iulie 2011.

Pârâta D.G.F.P.

Timiș, prin întâmpinare, a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii, susținând

că nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar reclamanta

nu a administrat probe în susținerea celor afirmate.

apel

Prin sentința civilă

nr. 300 din 7 iulie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC C.G.C. SRL Timișoara, în contradictoriu

cu pârâta D.G.F.P. Timiș, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere fiscală

din 26 aprilie 2011, a raportului de inspecție fiscală din 26 aprilie 2011 și a

procesului-verbal din 26 aprilie 2011 emise de pârâtă până la pronunțarea instanței

de fond și a respins cererea reclamantei față de pârâta A.N.A.F. pe excepția lipsei

de calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a examinat cu prioritate

excepția lipsei

de calitate procesuală invocată de A.N.A.F.

și a constatat că autoritatea

pârâtă

nu a emis niciunul din actele fiscale ce fac obiectul cererii de suspendare

a executării.

Analizând fondul

cererii în raport cu

pârâta D.G.F.P.

Timiș, prima instanță a reținut că

măsura suspendării executării unui act administrativ

poate fi luată dacă sunt întrunite cumulativ trei cerințe legale și anume: cazul

bine justificat, iminența producerii unei pagube prin executare și dovada plângerii

prealabile, constatând îndeplinirea acestora în cauza dedusă judecății.

În ceea ce privește cazul

bine justificat, Curtea a apreciat că reclamanta are dreptul de a fi suspendată

executarea actelor contestate, până când o instanță de judecată imparțială va cenzura

respectivele acte, în condițiile în care legea contenciosului administrativ a creat

cadrul legal pentru a se verifica legalitatea unui act administrativ care se bucură

de o prezumție relativă de legalitate.

Pe de altă parte, Curtea

a reținut că actul dedus judecății este unul de impunere fiscală, executoriu prin

natura sa potrivit dispozițiilor C. proc. fisc., iar iminența producerii unei pagube

este demonstrată de pornirea executării silite față de reclamantă, prin emiterea

somației și a titlului executoriu din 7 iunie 2011 în baza deciziei de impunere

fiscală ce face obiectului dosarului, astfel încât punerea în executare a actelor

de impunere fiscală la o valoare substanțială ar crea pericolul imposibilității

de onorare a acestor relații contractuale, ceea ce ar avea consecințe negative asupra

personalului reclamantei, prin imposibilitatea plății acestuia.

La pronunțarea soluției,

prima instanță a avut în vedere exigențele acquis-ul comunitar, principiul proporționalității

reflectat în jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, precum și

Recomandarea nr. R(89)8/1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei,

potrivit căreia executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate

sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor

un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura

posibilului.

în cauză

Împotriva sentinței civile

nr. 300 din 7 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Timiș, care a criticat-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

Recurenta-pârâtă critică

hotărârea pentru aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 85

alin. (1), art. 86, art. 88, art. 205, art. 206, art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind

C. proc. fisc. actualizat, art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs,

recurenta-pârâtă susține că instanța de fond a stabilit o cauțiune în cuantum redus

față de nivelul sumei contestate și a reținut în mod greșit îndeplinirea condițiilor

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 fără o analiză aprofundată a aspectelor

invocate de reclamantă prin raportare la apărările formulate de pârâtă.

Astfel, pe fondul capătului

de cerere vizând suspendarea executării deciziei de impunere reclamanta și-a motivat

cererea pe faptul că prin executare aceasta ar fi grav prejudiciata, fără însa a

aduce în fața instanței de fond dovezi în susținerea celor afirmate, motiv pentru

care față de lipsa de la dosarul cauzei a probelor care să dovedească îndeplinirea

cerințelor legale, se impunea respingerea cererii de suspendare a executării actului

administrativ fiscal ca neîntemeiată.

O critică distinctă vizează

suspendarea raportului de inspecție fiscală și a procesului-verbal, susținând ca

acest capăt de cerere trebuia respins ca inadmisibil, deoarece raportul de inspecție

fiscală și procesul-verbal nu au caracter de act administrativ fiscal, ci reprezintă

un act premergător emiterii actului administrativ fiscal.

Intimata SC C.G.C.

SRL nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, considerând că soluția pronunțată este temeinică

și legală față de întregul material probatoriu administrat în cauză prin care a

făcut pe deplin dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului

administrativ pentru emiterea acestei hotărâri.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Argumente de fapt și de

drept relevante

Intimata-reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării

raportului de inspecție fiscală din 26 aprilie 2011, a procesului-verbal din 26

aprilie 2011 și a deciziei de impunere fiscală din 26 aprilie 2011, prin care pârâta

a stabilit în sarcina sa obligații fiscale suplimentare de plată în valoare totală

de 23.779.221 RON, compusă din impozit pe profit suplimentar pe perioada 1

ianuarie 2005-30 iunie 2010 în sumă de 4.067.476 RON și obligații fiscale accesorii

în sumă de 2.176.301 RON; TVA suplimentar pe perioada 1 ianuarie 2005-30 iunie 2010,

în suma de 11.763.614 RON și obligații fiscale accesorii în sumă de 4.912.630 RON;

TVA respins la rambursare în sumă de 601.382 RON, aferent decontului de TVA cu suma

negativă de taxa și opțiune de rambursare depus de societate pentru luna octombrie

2010, și obligații fiscale accesorii în sumă de 257.818 RON.

Prin sentința pronunțată,

prima instanță a reținut că s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute

de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Conform dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

(1) „În cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7,

a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care

persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile,

suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.”.

Cele două condiții cerute

cumulativ de norma citată au fost analizate de Curtea de apel, care a dispus suspendarea

actelor administrative, în baza prevederilor legale anterior citate.

Hotărârea Curții de apel

reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor textului de lege menționat,

intimata-reclamantă a contestat actele administrativ-fiscale sub aspectul modului

de stabilire a debitelor reținute suplimentar cu titlu de impozite, taxe și contribuții,

cât și a accesoriilor aferente.

Cu referire la motivele

reiterate prin cererea de recurs formulată împotriva hotărârii, prin care prima

instanță a admis cererea de suspendare formulată în prezenta cauză în temeiul

art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la motivul de

nelegalitate ce vizează inadmisibilitatea cererii de suspendare a raportului de

inspecție fiscală și a procesului-verbal, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Raportul de inspecție

fiscală îndeplinește întru-totul

, condițiile necesare

calificării sale drept

act administrativ-fiscal, în sensul dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 coroborate

cu cele ale art. 41 C. proc. fisc.,

și prin urmare, poate fi contestat atât

în cadrul procedurii administrative speciale reglementate de art. 205 C. proc. fisc.,

cât și ulterior, în fața instanței, pe calea acțiunii în contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor

art. 109 C. proc. fisc.,

raportul de inspecție fiscală

stă la

baza emiterii deciziei de impunere, iar analizarea

legalității acestuia, se impune a fi făcută alături de cea a deciziei impunere pe

care o precede, cele două acte fiind emise în vederea stabilirii, modificării sau

stingerii acelorași drepturi și obligații fiscale.

Contestând în bloc actele

fiscale pe care le-a considerat nelegale, măsurile inserate în conținutul acestora

făcând, în raport cu dispozițiile art. 109 C. proc. fisc., corp comun, intimata-reclamantă

a procedat în conformitate cu spiritul și rațiunea legii

, demersul său legal de inițiere a procedurii de suspendare pe cale judecătorească

a celor două acte fiscale fiind, din acest motiv, pe deplin admisibil.

Critica vizând

îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru suspendarea executării celor două

acte administrativ-fiscale este, de asemenea, nefondată.

Referitor

la cazul

bine justificat, în definiția legală a acestei noțiuni cuprinsă în art. 2 lit. t)

din același act normativ se arată că vizează „împrejurările legate de starea de

fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ” .

În mod evident, în procedura

reglementată de art. 14 alin. (1) precizat nu se poate realiza o examinare aprofundată

a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente

care să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate pe care se fundamentează

caracterul executoriu al actului administrativ.

Argumentele aduse de intimata-reclamantă

în susținerea contestației sale, sunt de natură să creeze suficiente dubii cu privire

la legalitatea actelor contestate, instanța fiind astfel, îndreptățită să admită

cererea de suspendare, pentru a înlătura riscul ca executarea să fie făcută înainte

de finalizarea acestei proceduri, și înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității

și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal.

Fără a aduce atingere

principiului legalității actului administrativ, aspectele prezentate, aparent valabile

conduc la crearea unei îndoieli în privința actelor contestate în sensul cazului

bine justificat, intimata-reclamantă invocând motive care se referă la încălcarea

de către organele fiscale atât a normelor de drept procesual, cât și a normelor

de drept fiscal substanțial, precum și faptul că au fost stabilite obligații fiscale

suplimentare, fără ca realitatea operațiuni economice să fie pusă sub semnul întrebării

așa cum arată intimata prin întâmpinare care a prezentat documente prin care s-a

dorit să dovedească operațiunile desfășurate în perioada supusă controlului.

Și în ceea ce privește

condiția pagubei iminente curtea de apel a făcut evaluare adecvată a datelor speței,

luând în considerare iminența pagubei prin aplicarea imediată a actelor administrativ

fiscale contestate, riscul de afectare a continuării activității, executării obligațiilor

contractuale, cât și a plății salariilor angajaților.

Motivul de recurs privind

cauțiunea stabilită de instanța de fond, este nefondat, deoarece potrivit acelorași

argumente susținute prin cererea de recurs în temeiul art. 215 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., instanța competentă poate suspenda executarea

„dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate”, deci

legiuitorul nu a fixat în cuantum de 20% din valoarea sumei contestată ci a stabilit

o limită maximă până la care se poate stabili cauțiunea.

În cauză, judecătorul

fondului a fixat o cauțiune care se încadrează între aceste limite și a analizat

motivele invocate în cererea de suspendare a executării actelor fiscale, astfel

încât stabilirea cauțiunii a fost particularizată în funcție de condițiile concrete

existente.

adoptate în recurs.

Având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat în temeiul art. 14 din Legea

nr. 554/2004 ca nefondat, neexistând motive de modificare a sentinței potrivit

art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. Timiș împotriva sentinței civile nr. 300 din 7 iulie 2011 a Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2011.