ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3516/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta SC W.P.R. SRL a chemat în judecată pârâtele A.N.V., D.R.A.O.V. Timișoara și D.J.A.O.V. Arad, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei de impunere nr. 1/ CIF din 25 februarie 2010 privind obligațiile fiscale suplimentare și a Raportului de inspecție fiscală cu aceeași dată emise de D.J.A.O.V. Arad, prin care s-au stabilit drepturi de plată accize în sumă de 47.456.421 lei pentru perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008 și majorări de întârziere de 36.136.554 lei; repararea pagubei cauzate al cărei cuantum o va arăta și motiva printr-un înscris separat.

La data de 07 iunie 2011, prin înscris depus la dosarul cauzei, reclamanta a învederat instanței că renunță la judecata primului capăt de cerere deoarece prin Decizia nr. 53 din 28 februarie 2011 emisă de A.N.A.F. s-a admis contestația administrativă, s-a anulat decizia de impunere și s-a dispus ca organele de inspecție fiscală să procedeze la o nouă verificare. b) întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinare, pârâta D.R.A.O.V. Timișoara a invocat excepția inadmisibilității acțiunii față de împrejurarea că prin Decizia nr. 53 din 28 februarie 2011, D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. București a fost desființată decizia de impunere contestată pentru suma de 88.051.721 lei și s-a dispus efectuarea unei noi verificări pe aceeași perioadă și pentru același tip de taxă.

Având în vedere că procedura prealabilă prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost finalizată, iar reclamanta nu a înțeles să atace refuzul organului competent de soluționare în procedura prealabilă a contestației sau decizia emisă în procedura prealabilă, pârâta solicită respingerea acțiunii față de actul administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere nr. 1/ CIF din 25 februarie 2010, ca inadmisibilă. Cu referire la capătul de cerere privind repararea pagubei, solicită respingerea acestuia ca nemotivat în fapt și nedovedit, reclamanta neindicând care este paguba cauzată și nefăcând nicio dovadă a existenței acesteia. Pârâta a mai solicitat respingerea ca tardiv a acestui capăt de cerere, nefiind introdus în termenul prevăzut de art. 11 alin. 1 lit. c), coroborat cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

c) sentința și considerentele primei instanțe Prin Sentința nr. 386 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara s-a luat act de renunțarea reclamantei SC W.P.R. SRL la judecata cererii de anulare a Deciziei de impunere nr. 1/ CIF din 25 februarie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 1939 din 25 februarie 2010 emise de pârâta D.J.A.O.V. Arad. A fost respinsă ca tardiv formulată cererea în despăgubiri formulată de reclamanta SC W.P.R. SRL în contradictoriu cu pârâții A.N.V., D.R.A.O.V. Timișoara și D.J.A.O.V. Arad, întemeiată pe Decizia de impunere nr. 1/ CIF din 25 februarie 2010 emisă de pârâta D.J.A.O.V. Arad. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că excepția inadmisibilității invocată de pârâți, a rămas fără obiect, ca urmare a faptului că reclamanta a renunțat la petitul privind anularea deciziei de impunere și a procesului-verbal de inspecție fiscală.

În ceea ce privește tardivitatea cererii, prima instanță a reținut că s-a soluționat contestația la data de 28 februarie 2011, cu depășirea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 213 raportat la art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. (termenul s-a împlinit la data de 24 aprilie 2010). Instanța a fost sesizată la data de 01 martie 2011 printr-o cerere de chemare în judecată depusă la poștă în data de 24 februarie 2011, adică după 10 luni de la împlinirea termenului de 45 de zile. Potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la (…) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii”.

A arătat prima instanță că nu numai cererile prin care se solicită anularea actului administrativ ci și cele care vizează repararea pagubei sunt supuse unui termen de 6 luni (având natura unui termen de prescripție cf. art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004). Prima instanță a explicat că susținerea reclamantei în sensul că nu art. 11 ci art. 19 din Legea nr. 554/2004 este incident în cauză (termenul fiind în acest caz de un an) deoarece art. 19 se referă la ipoteza în care s-a cerut anularea actului fără să se ceară în același timp și despăgubiri, adică la o ipoteză diferită decât cea de față. Acțiunea în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 19 este condiționată întotdeauna de soluționarea unei acțiuni anterioare în contencios administrativ, ceea ce nu este cazul în speță.

2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC W.P.R. SRL. a) Motivele de recurs În motivele de recurs s-a apreciat că acțiunea în despăgubire care formează obiectul acestei cauze se introduce în termen de un an de la data când a cunoscut întinderea pagubei, așa cum rezultă din prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. S-a mai susținut că acțiunea în despăgubiri este o acțiune de sine stătătoare, deoarece a renunțat la cererea privind anularea deciziei de impunere. b) Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinare, pârâta D.R.A.O.V. Timișoara, a solicitat respingerea recursului cu precizarea că cererea de despăgubiri reprezintă o cerere secundară, alăturată cererii principale de anulare a actului.

c) Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, examinând motivele de recurs, probele cauzei și legislația aplicabilă, reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Obiectul prezentei acțiuni, așa cum a rezultat după precizarea acțiunii, îl constituie obligarea pârâtei D.R.A.O.V. Timișoara la repararea pagubei cauzate de pârâtă prin emiterea unui act administrativ nelegal. Înalta Curte precizează că obiectul acțiunii judiciare la instanța de contencios administrativ este reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004. Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în dreptul sau interesul său, printr-un act administrativ unilateral, poate solicita anularea actului, repararea pagubei și eventuale daune morale.

Analiza conținutului normativ al art. 8 din Legea nr. 554/2004 relevă că cererea de reparare a pagubei, a prejudiciului are caracter subsidiar și nu poate fi formulată independent, fără a se solicita și anularea actului administrativ, care a avut ca efect producerea unei pagube în patrimoniul reclamantului. Potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004 cererea de acordare a despăgubirilor poate fi introdusă și separat, atunci când persoana vătămată a cerut anularea actului fără a cere în același timp și despăgubiri. Admisibilitatea cererii de despăgubiri formulată separat este condiționată de soluționarea unei acțiuni anterioare în contencios administrativ. Așadar, cererea de despăgubiri materiale poate fi introdusă odată cu acțiunea în anularea actului sau separat, după soluționarea acțiunii în anularea actului administrativ, în ambele cazuri regimul său juridic fiind în indisolubilă dependență de exercitarea acțiunii în anularea actului administrativ.

Cum în cauză s-a renunțat la petitul principal privind anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, recursul este nefondat pentru că așa cum s-a explicat în precedent, acțiunea în despăgubiri poate fi introdusă separat, dar numai după anularea actului administrativ pretins vătămător. Actul pe care reclamantul l-a considerat vătămător a fost desființat în procedura prealabilă, ca urmare a exercitării contestației administrative, iar despăgubirile pe calea contenciosului administrativ se pot acorda numai concomitent cu anularea actului sau ulterior, după anularea actului. d) Soluția instanței de recurs În consecință, criticile reclamantei sunt neîntemeiate, iar apărările pârâtei sunt fondate, astfel că în baza art. 312 C. proc.

civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC W.P.R. SRL împotriva Sentinței civile nr. 386 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2012.