ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3516/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

a) cererea de chemare

în judecată

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta SC W.P.R. SRL a

chemat în judecată pârâtele A.N.V., D.R.A.O.V. Timișoara și D.J.A.O.V. Arad,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea

Deciziei de impunere nr. 1/ CIF din 25 februarie 2010 privind obligațiile

fiscale suplimentare și a Raportului de inspecție fiscală cu aceeași dată emise

de D.J.A.O.V. Arad, prin care s-au stabilit drepturi de plată accize în sumă de

47.456.421 lei pentru perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008 și majorări

de întârziere de 36.136.554 lei; repararea pagubei cauzate al cărei cuantum o

va arăta și motiva printr-un înscris separat.

La data de 07 iunie 2011,

prin înscris depus la dosarul cauzei, reclamanta a învederat instanței că

renunță la judecata primului capăt de cerere deoarece prin Decizia nr. 53 din 28

februarie 2011 emisă de A.N.A.F. s-a admis contestația administrativă, s-a

anulat decizia de impunere și s-a dispus ca organele de inspecție fiscală să

procedeze la o nouă verificare.

b) întâmpinarea

formulată în cauză

Prin întâmpinare,

pârâta D.R.A.O.V. Timișoara a invocat excepția inadmisibilității acțiunii față

de împrejurarea că prin Decizia nr. 53 din 28 februarie 2011, D.G.S.C. din

cadrul A.N.A.F. București a fost desființată decizia de impunere contestată

pentru suma de 88.051.721 lei și s-a dispus efectuarea unei noi verificări pe

aceeași perioadă și pentru același tip de taxă.

Având în vedere că

procedura prealabilă prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură

fiscală a fost finalizată, iar reclamanta nu a înțeles să atace refuzul

organului competent de soluționare în procedura prealabilă a contestației sau

decizia emisă în procedura prealabilă, pârâta solicită respingerea acțiunii

față de actul administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere nr. 1/ CIF

din 25 februarie 2010, ca inadmisibilă.

Cu referire la

capătul de cerere privind repararea pagubei, solicită respingerea acestuia ca

nemotivat în fapt și nedovedit, reclamanta neindicând care este paguba cauzată

și nefăcând nicio dovadă a existenței acesteia.

Pârâta a mai solicitat

respingerea ca tardiv a acestui capăt de cerere, nefiind introdus în termenul

prevăzut de art. 11 alin. 1 lit. c), coroborat cu prevederile art. 2 alin. (1) lit.

h) din Legea nr. 554/2004.

c) sentința și

considerentele primei instanțe

Prin Sentința nr. 386

din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara s-a luat act de renunțarea

reclamantei SC W.P.R. SRL la judecata cererii de anulare a Deciziei de impunere

nr. 1/ CIF din 25 februarie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 1939

din 25 februarie 2010 emise de pârâta D.J.A.O.V. Arad.

A fost respinsă ca

tardiv formulată cererea în despăgubiri formulată de reclamanta SC W.P.R. SRL

în contradictoriu cu pârâții A.N.V., D.R.A.O.V. Timișoara și D.J.A.O.V. Arad,

întemeiată pe Decizia de impunere nr. 1/ CIF din 25 februarie 2010 emisă de

pârâta D.J.A.O.V. Arad.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că excepția inadmisibilității

invocată de pârâți, a rămas fără obiect, ca urmare a faptului că reclamanta a

renunțat la petitul privind anularea deciziei de impunere și a

procesului-verbal de inspecție fiscală.

În ceea ce privește

tardivitatea cererii, prima instanță a reținut că s-a soluționat contestația la

data de 28 februarie 2011, cu depășirea termenului de 45 de zile prevăzut de art.

213 raportat la art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. (termenul s-a împlinit la data

de 24 aprilie 2010).

Instanța a fost

sesizată la data de 01 martie 2011 printr-o cerere de chemare în judecată

depusă la poștă în data de 24 februarie 2011, adică după 10 luni de la

împlinirea termenului de 45 de zile.

Potrivit art. 11 alin.

(1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „Cererile prin

care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract

administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se

pot introduce în termen de 6 luni de la (…) data expirării termenului de

soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal

de soluționare a cererii”.

A arătat prima

instanță că nu numai cererile prin care se solicită anularea actului

administrativ ci și cele care vizează repararea pagubei sunt supuse unui termen

de 6 luni (având natura unui termen de prescripție cf. art. 11 alin. (5) din

Legea nr. 554/2004).

Prima instanță a explicat

că susținerea reclamantei în sensul că nu art. 11 ci art. 19 din Legea nr. 554/2004

este incident în cauză (termenul fiind în acest caz de un an) deoarece art. 19

se referă la ipoteza în care s-a cerut anularea actului fără să se ceară în

același timp și despăgubiri, adică la o ipoteză diferită decât cea de față.

Acțiunea în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 19 este condiționată

întotdeauna de soluționarea unei acțiuni anterioare în contencios administrativ,

ceea ce nu este cazul în speță.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC W.P.R. SRL.

a) Motivele de recurs

În motivele de recurs

s-a apreciat că acțiunea în despăgubire care formează obiectul acestei cauze se

introduce în termen de un an de la data când a cunoscut întinderea pagubei, așa

cum rezultă din prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

S-a mai susținut că

acțiunea în despăgubiri este o acțiune de sine stătătoare, deoarece a renunțat

la cererea privind anularea deciziei de impunere.

b) Întâmpinarea

formulată în cauză

Prin întâmpinare,

pârâta D.R.A.O.V. Timișoara, a solicitat respingerea recursului cu precizarea

că cererea de despăgubiri reprezintă o cerere secundară, alăturată cererii

principale de anulare a actului.

c) Analiza motivelor

de recurs

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, probele cauzei și legislația aplicabilă, reține

că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în

continuare.

Obiectul prezentei

acțiuni, așa cum a rezultat după precizarea acțiunii, îl constituie obligarea

pârâtei D.R.A.O.V. Timișoara la repararea pagubei cauzate de pârâtă prin

emiterea unui act administrativ nelegal.

Înalta Curte

precizează că obiectul acțiunii judiciare la instanța de contencios

administrativ este reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text

de lege, persoana vătămată în dreptul sau interesul său, printr-un act

administrativ unilateral, poate solicita anularea actului, repararea pagubei și

eventuale daune morale.

Analiza conținutului

normativ al art. 8 din Legea nr. 554/2004 relevă că cererea de reparare a

pagubei, a prejudiciului are caracter subsidiar și nu poate fi formulată

independent, fără a se solicita și anularea actului administrativ, care a avut

ca efect producerea unei pagube în patrimoniul reclamantului.

Potrivit art. 19 din

Legea nr. 554/2004 cererea de acordare a despăgubirilor poate fi introdusă și

separat, atunci când persoana vătămată a cerut anularea actului fără a cere în

același timp și despăgubiri.

Admisibilitatea cererii

de despăgubiri formulată separat este condiționată de soluționarea unei acțiuni

anterioare în contencios administrativ.

Așadar, cererea de

despăgubiri materiale poate fi introdusă odată cu acțiunea în anularea actului

sau separat, după soluționarea acțiunii în anularea actului administrativ, în

ambele cazuri regimul său juridic fiind în indisolubilă dependență de

exercitarea acțiunii în anularea actului administrativ.

Cum în cauză s-a

renunțat la petitul principal privind anularea deciziei de impunere și a

raportului de inspecție fiscală, recursul este nefondat pentru că așa cum s-a

explicat în precedent, acțiunea în despăgubiri poate fi introdusă separat, dar

numai după anularea actului administrativ pretins vătămător.

Actul pe care

reclamantul l-a considerat vătămător a fost desființat în procedura prealabilă,

ca urmare a exercitării contestației administrative, iar despăgubirile pe calea

contenciosului administrativ se pot acorda numai concomitent cu anularea

actului sau ulterior, după anularea actului.

d) Soluția instanței

de recurs

În consecință,

criticile reclamantei sunt neîntemeiate, iar apărările pârâtei sunt fondate,

astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC W.P.R. SRL împotriva Sentinței civile nr. 386 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 septembrie 2012.