ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3812/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3812/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 1034/59/2010 la data de

30 septembrie 2010, reclamanta SC K.S.S. UK Ltd având desemnat ca reprezentant

fiscal pe SC K.S.S. RO SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P.

Timiș și A.N.A.F., anularea deciziei de impunere nr. 422 din 21 iunie 2010

emisă de D.G.F.P. Timiș, precum și a raportului de inspecție fiscală din 21

iunie 2010, ce a stat la baza emiterii acesteia și rambursarea sumei de 41.029 RON,

reprezentând TVA aferent perioadei iunie 2007 - iulie 2008, solicitată la

rambursare de societate.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar pentru termenul de judecată din 11 noiembrie 2010, pârâta a solicitat respingerea

acțiunii ca inadmisibilă, cu motivarea că reclamanta nu a atacat decizia de soluționare

a contestației administrative, astfel cum impun dispozițiile art. 218 C. proc.

fisc., iar în subsidiar, respingerea ca prematură, cu motivarea că reclamanta nu

a așteptat soluționarea contestației promovate în procedura prealabilă sesizării

instanței.

Excepția de inadmisibilitate

a acțiunii a fost invocată pentru aceleași motive și de pârâta A.N.A.F., care a

argumentat că termenul de 45 de zile de la înregistrarea cererii, reglementat de

art. 70 C. proc. fisc., în interiorul căruia trebuie soluționată contestația, este

unul de recomandare. Aceasta a mai arătat că, în temeiul art. 70 alin. (2) C.

proc. fisc., organul de soluționare a contestației a înțeles să solicite informații

suplimentare, astfel încât termenul de soluționare a cererii s-a prelungit cu perioada

cuprinsă între data solicitării și cea a primirii informațiilor.

Instanța a reținut că

pentru termenul de judecată din 9 martie 2011 s-a depus la dosar de către A.N.A.F.

decizia de soluționare a contestației administrative promovate de reclamantă, anume

decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2011, prin care s-a dispus desființarea parțială a

deciziei de impunere nr. 422 din 21 iunie 2010, pentru suma totală de 27.393.800

RON, reprezentând 14.596.842 RON -TVA stabilită suplimentar și 12.796.958 RON –

majorări de întârziere aferente TVA. S-a dispus ca organele de inspecție fiscală,

să procedeze la o nouă verificare a aceleiași perioade și a acelorași creanțe fiscale,

ținând cont de prevederile legale aplicabile, precum și de precizările făcute în

decizie. S-a respins ca nemotivată contestația reclamantei împotriva deciziei de

impunere nr. 422 din 21 iunie 2010, pentru TVA stabilită suplimentar în sumă de

33.324 RON.

Reclamanta și-a precizat

acțiunea, solicitând anularea parțială a deciziei nr. 3 din 18 ianuarie 2011 emisă

de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în limita sumei

de 33.324 RON, pentru care s-a respins contestația.

Prin încheiere de ședință,

instanța a respins excepția de prematuritate a acțiunii, precum și cea de inadmisibilitate

a acesteia.

Prin precizarea de acțiune,

reclamanta a solicitat anularea parțială a deciziei nr. 3 din 18 ianuarie 2011 emisă

de A.N.A.F., în privința dispoziției de respingere ca nemotivată a contestației

administrative promovată, pentru TVA suplimentară în sumă de 33.324 RON, anularea

parțială pentru aceeași sumă a deciziei de impunere nr. 422 din 21 iunie 2010 și

anularea totală a raportului de inspecție fiscală din 21 iunie 2010, susținând că

în mod eronat s-a reținut de către organul de soluționare contestației că aceasta

ar fi fost nemotivată, în limita sumei menționate.

Prin notele scrise depuse

la dosar pentru termenul de judecată din 8 iunie 2011, pârâta D.G.F.P. Timiș a invocat:

-excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara în soluționarea acțiunii,

cu motivarea că în speță deciziile de impunere și de soluționare a contestației

sunt atacate doar în limita sumei de 33.324 RON;- excepția de inadmisibilitate a

acțiunii precizate, cu motivarea că organul fiscal nu s-a pronunțat pe fond cu privire

la menționata sumă, astfel încât aceasta nu ar putea fi contestată direct în fața

instanței; - excepția lipsei de interes a capătului de cerere prin care se solicită

anularea raportului de inspecție fiscală din 21 iunie 2010, având în vedere faptul

că acesta a fost desființat pentru suma de 27.393.800 RON, dispunându-se efectuarea

unui nou control.

de fond

Prin sentința nr. 431

din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara a fost respinsă cererea formulată,

completată și precizată de reclamanta SC K.S.S. UK Ltd având desemnat ca reprezentant

fiscal pe SC K.S.S. RO SRL, împotriva pârâtelor D.G.F.P. Timiș și A.N.A.F.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că excepția de necompetență materială a fost respinsă

prin încheierea de ședință din 8 iunie 2011, excepțiile de inadmisibilitate și lipsă

de interes a acțiunii fiind unite cu fondul cauzei.

Analizând excepțiile invocate

în apărare de D.G.F.P. Timiș, unite cu fondul, instanța a reținut că excepția de

inadmisibilitate a acțiunii completate și precizate este nefondată, în condițiile

în care art. 218 C. proc. fisc. permite atacarea în fața instanței de contencios

administrativ a deciziei de soluționare a contestației administrative, indiferent

care ar fi fost soluția adoptată în cuprinsul acesteia.

În ceea ce privește excepția

privind lipsa de interes a capătului de cerere vizând anularea raportului de inspecție

fiscală din 21 iunie 2010, instanța a constatat că excepția invocată este întemeiată,

dat fiind faptul că raportul în discuție nu poate fi calificat drept act administrativ,

în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, căci nu produce efecte

juridice prin el însuși, astfel de efecte fiind produse, în privința stabilirii

obligațiilor fiscale ale contribuabililor, doar de către decizia de impunere, respectiv

cea de soluționare a contestației administrative.

A reținut instanța de

primă jurisdicție faptul că este adevărat că raportul de inspecție fiscală reprezintă

o operațiune administrativă ce stă la baza emiterii actelor administrative fiscale

deja enunțate, sens în care instanța de contencios administrativ este competentă

să se pronunțe și asupra sa, în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

însă a apreciat instanța că această împrejurare nu justifică analizarea sa în mod

distinct, față de actele administrative în discuție, ci doar în limitele în care

se solicită anularea acestora.

Instanța de fond a constatat

că decizia de impunere nr. 422 din 21 iunie 2010 a fost desființată de A.N.A.F.,

în limita sumelor pentru care aceasta s-a socotit legal învestită, iar argumentele

expuse în decizia de soluționare a contestației vizează desființarea în întregime

a raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere, motiv pentru care s-a

și impus reluarea controlului fiscal.

Instanța concluzionează

că organul de soluționare a contestațiilor a desființat, practic, în întregime raportul

de inspecție fiscală din 21 iunie 2010, că dispoziția de refacere a controlului

fiscal dovedește că actul în care s-au concretizat constatările inspecției fiscale

anterioare a fost desființat în întregime, astfel încât apare lipsită de interes

solicitarea de anulare de către instanță a acestuia.

Pentru aceste considerente

instanța de primă jurisdicție a admis excepția astfel invocată și a respins ca lipsit

de interes capătul de cerere privind anularea în întregime a raportului de inspecție

fiscală din 21 iunie 2010.

Analizând pe fond acțiunea

introductivă, astfel cum a fost precizată și completată, instanța a constatat că

aceasta este neîntemeiată, față de următoarele considerente:

Din actele și lucrările

dosarului a rezultat că reclamanta SC K.S.S. UK Ltd este companie stabilită în Regatul

Unit al Marii Britanii, având desemnat ca reprezentant fiscal pentru scopuri de

TVA în România pe SC K.S.S. RO SRL.

Din raportul de inspecție

fiscală din 21 iunie 2010 a rezultat că reprezentantul menționat s-a înregistrat

în scopuri de TVA la data de 28 iunie 2007. Reprezentantul fiscal din România a

depus la sediul D.G.F.P. Timiș deconturi de TVA cu sume negative, cu opțiune de

rambursare, aferente lunilor aprilie, mai și iulie 2008.

Organul fiscal a încadrat

societatea în categoria contribuabililor cu standard individual negativ, cu risc

ridicat, în condițiile reglementate de Ordinul Ministerul Finanțelor Publice

nr. 1857 din 01 noiembrie 2007. Ca atare, potrivit pct. 2 lit. c) din Cap. II din

Ordin, pârâta D.G.F.P. Timiș a apreciat că se impune soluționarea deconturilor depuse

cu control anticipat, motiv pentru care a demarat inspecția fiscală la reprezentantul

fiscal în România al societății.

În cursul inspecției,

pârâta D.G.F.P. Timiș a reținut că societatea datorează TVA suplimentar în sumă

de 14.630.166 RON, precum și majorări de întârziere în sumă de 12.796.958 RON, urmare

a faptului că nu a prezentat documente justificative în condițiile impuse de reglementările

naționale în vigoare, care să ateste transportul mărfurilor pentru care se pretind

a fi fost realizate livrări intracomunitare, din România într-un alt stat membru

UE, respectiv care să ateste realizarea exporturilor către state din afara UE, operațiuni

comerciale pentru care s-a solicitat rambursarea de TVA.

Prin urmare, prin raportul

de inspecție fiscală din 21 iunie 2010 s-a concluzionat că reclamanta datorează

obligații fiscale suplimentare în sumă de 27.427.124 RON, respectiv că aceasta datorează

TVA suplimentar în sumă de 14.630.166 RON, precum și majorări de întârziere de 12.796.958

RON, fiind respinsă cererea de rambursare a TVA în sumă de 41.029 RON. În baza acestui

raport s-a emis decizia de impunere nr. 422 din 21 iunie 2010, prin care s-a stabilit

în sarcina reclamantei obligația de plată a TVA suplimentar în sumă de 14.630.166

RON și 12.796.958 RON, majorări de întârziere.

Instanța de primă jurisdicție

a apreciat că reclamanta a promovat o contestație administrativă împotriva deciziei

de impunere și a raportului de inspecție fiscală, solicitând anularea acestora,

iar în soluționarea contestației s-a emis de către A.N.A.F. - Direcția Generală

de Soluționare a Contestațiilor decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2011, prin care s-a

admis în parte contestația, s-a dispus desființarea parțială a deciziei de impunere

nr. 422 din 21 iunie 2010, pentru suma totală de 27.393.800 RON, reprezentând 14.596.842

RON - TVA stabilită suplimentar și 12.796.958 RON - majorări de întârziere aferente

TVA astfel analizat. S-a dispus ca organele de inspecție fiscală, prin alte persoane

decât cele care au întocmit decizia de impunere contestată, să procedeze la o nouă

verificare a aceleiași perioade și a acelorași creanțe fiscale, ținând cont de prevederile

legale aplicabile, precum și de precizările făcute în decizie. A fost respinsă ca

nemotivată contestația reclamantei împotriva deciziei de impunere nr. 422 din

21 iunie 2010, pentru TVA stabilită suplimentar în sumă de 33.324 RON.

Instanța de primă jurisdicție

a constatat că obiectul acțiunii judiciare de față este anularea deciziei de soluționare

a contestației, în limita sumei de 33.324 RON, pentru care organul fiscal a apreciat

că nu a fost motivată cererea reclamantei, precum și anularea parțială corespunzătoare

a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală în întregime, respectiv

pentru TVA suplimentar de 14.630.166 RON și majorări de întârziere de 12.796.958

RON.

Instanța de primă jurisdicție

a reținut că deși în contestația administrativă s-a solicitat anularea actului fiscal

pentru întreaga sumă de 1.554.046 RON TVA colectat suplimentar de organul fiscal,

aferent exporturilor operate de contribuabil, aceasta a precizat expres în expunerea

motivelor de nelegalitate a deciziei de impunere că înțelege să o considere nelegală

doar pentru suma de 1.527.489 RON, deși a expus în motivarea recursului său grațios

argumente care vizează în mod egal toate sumele reținute de organul fiscal în anexa

nr. 8 la raportul de inspecție fiscală.

S-a reținut faptul că

reclamanta nu a susținut că această sumă ar fi fost indicată dintr-o eroare materială,

împrejurare față de care instanța a constatat că în mod temeinic organul de soluționare

a contestației a apreciat că aceasta a fost motivată doar în limita sumei de 1.527.489

RON, respingând-o în rest ca nemotivată, pentru suma de 26.557 RON, măsura fiind

justificată la Cap. III pct. C din decizia emisă de A.N.A.F. sub nr. 3 din 18

ianuarie 2011.

Instanța de fond a apreciat

că, în mod corect, organul de soluționare contestației a conchis că nu a fost motivată

contestația pentru aceste sume, respingând-o fără a o analiza în fond, precizând

expres la pagina 51 din decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2011 că suma de 33.324 RON,

pentru care s-a respins ca nemotivată contestația vizează TVA aferentă operațiunilor

de export efectuate de societate, pentru care nu s-au prezentat documente justificative

în cursul inspecției fiscale, respectiv TVA aferentă facturilor emise cu întârziere

pentru livrările interne de materiale, operate în lunile martie și aprilie 2008

(respectiv 26.557 RON + 6.695 RON + 72 RON = 33.324 RON).

Instanța concluzionează

că în mod corect organul fiscal a apreciat asupra contestației reclamantei, iar

la emiterea deciziei de soluționare a contestației organul fiscal a luat în considerare

toate argumentele reclamantei, a desființat integral raportul de inspecție fiscală

și a dispus reluarea controlului fiscal, astfel încât instanța a apreciat că cererea

de anulare a deciziei de impunere pentru suma de 33.324 RON este neîntemeiată.

SC K.S.S. UK Ltd având desemnat ca reprezentant fiscal pe SC K.S.S. RO SRL.

Prin motivele de recurs

formulate recurenta a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

S-a arătat că instanța

de fond nu a arătat care sunt motivele pe care se întemeiază respingerea capătului

de cerere nr. 3 din acțiunea introductivă.

A precizat că în mod greșit

s-a reținut că obiect al acțiunii introductive este doar anularea deciziei de soluționare

a contestației în limita sumei de 33.324 RON și anularea parțială corespunzătoare

a deciziei de impunere. S-a arătat că cel de-al treilea capăt de cerere este anularea

raportului de inspecție fiscală din 21 iunie 2010.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de Casație

și Justiție sesizată cu soluționarea recursului de față, mai înainte de a analiza

motivele formulate, a constatat că cererea nu a fost timbrată, deși recurenta a

fost citată cu mențiunea achitării taxei datorate.

În conformitate cu prevederile

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, recursul

trebuia timbrat cu suma de 19,5 RON și cu 0,15 RON timbru judiciar, conform prevederilor

O.G. nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997.

Având în vedere faptul

că recurenta nu și-au îndeplinit obligația ce îi revenea, conform prevederilor legale

arătate, Înalta Curte va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 20

alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 și, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul

ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat

de SC K.S.S. UK LTD împotriva sentinței nr. 431 din 5 octombrie 2011 a Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie

2012.