ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 557/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 6454/30 la data de 05 august 2010, reclamanta SC M.N.O. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală a finanțelor Publice Timiș, anularea decizie de impunere nr. 127 din 24 februarie 2010 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei TVA suplimentar de plată în sumă totală de 1.015.394 lei, anularea parțială a raportului de inspecție fiscală nr. 1950 din 24 februarie 2010, în ceea ce privește suma de 1.015.394 lei reprezentând TVA solicitată la rambursare pe care organele de inspecție fiscală au considerat-o în mod nelegal ca fiind nedeductibilă, cu consecința admiterii cererii de rambursare, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1354/ PI din 08 octombrie 2010, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta SC M.N.O. SRL, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și faptul că RIF 1950 din 24 februarie 2010, Decizia de impunere fiscala nr. 127 din 24 februarie 2010, se referă la o sumă ce depășește valoarea de 500.000 lei. La Curtea de Apel Timișoara cauza a fost înregistrată sub nr. 6454/30/2010 la data de 14 ianuarie 2011, iar prin completarea la întâmpinare pârâta D.G.F.P.

Timiș a invocat în principal nulitatea cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii reprezentantului reclamantei precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată raportat la faptul că reclamanta nu a solicitat anularea Deciziei nr. 1014/144 din 11 mai 2010 emisă în procedura prealabilă obligatorie de către D.G.F.P. Timiș. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea actelor administrative atacate ca legale și temeinice.

Prin precizarea de acțiune depusă la termenul de judecată din 2 mai 2011, reclamanta a arătat că înțelege să atace și Decizia nr. 1014/144 din 11 mai 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș în soluționarea contestației formulate în procedură prealabilă împotriva deciziei de impunere nr. 127/24 februarie 2010 și a raportului de inspecție fiscală nr. 1950 din 24 februarie 2010, arătând că solicitarea privind anularea deciziei de impunere atrage în mod implicit și anularea deciziei emisă în soluționarea contestației. La termenul de judecată din 06 iunie 2011, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș a invocat tardivitatea formulării precizării de acțiune privind anularea deciziei pronunțate în soluționarea contestației, prin raportare la prevederile art. 218 C. proc.

fisc. coroborate cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, solicitând astfel admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată prin completarea de întâmpinare, raportat la faptul că reclamanta nu a solicitat în termen anularea Deciziei nr. 1014/144 din 11 mai 2010. Prin sentința civilă nr. 237 din 06 iunie 2011, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M.N.O. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a analizat cu prioritate excepția tardivității formulării precizării de acțiune și implicit excepția inadmisibilității acțiunii pentru neatacarea în termen a deciziei de soluționare a contestației, reținând tardivitatea capătului de cerere privind anularea Deciziei de soluționare a contestației, nr. 1014/144 din 11 mai 2010 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș și că acest fapt este de natură a atrage și inadmisibilitatea acțiunii, întrucât în materie fiscală, obiect al acțiunii în contencios administrativ îl poate constitui doar decizia de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei de impunere, astfel încât cererea de anulare a titlului de creanță apare inadmisibilă, în absența unei solicitări de desființare a deciziei pronunțată în soluționarea contestației.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamanta SC M.N.O. SRL solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea soluționării pe fond a acțiunii. Prin Decizia nr. 2721 din 31 mai 2012, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 03 decembrie 2012, sub nr. 6454/30/2010*. În cauză a fost încuviințată proba cu expertiza tehnică specialitatea fiscalitate, sens în care a fost întocmit raportul de expertiză depus la dosarul cauzei, precum și răspunsul expertului la obiecțiunile pârâtei la acest raport.

In rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.N.O. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. Timiș. A anulat în parte Raportul de Inspecție Fiscală nr. 1950 din 24 februarie 2010, Decizia nr. 1014/144 din 11 mai 2010 și Decizia de impunere nr. 127 din 24 februarie 2010, acte emise de D.G.F.P. Timiș, în ceea ce privește suma de 1.015.394 lei reprezentând TVA solicitată la rambursare, cu consecința admiterii cererii de rambursare a reclamantei pentru suma de 1.973.383 lei. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 18.512,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu experți, onorariu avocat parțial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele considerente: În urma inspecției fiscale efectuată de către pârâtă la sediul reclamantei s-a constatat că societatea reclamantă a achiziționat teren agricol de la trei societăți comerciale, și anume SC P. SRL, SC G.P. SRL și SC O.I. SRL, teren pe care ulterior la dat în arendă societății SC A. SRL.

Cu acest prilej organele fiscale au constatat nereguli în ceea ce privește aplicabilitatea prev. art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, întocmind în acest sens raportul de inspecție fiscală încheiat în data de 22 februarie 2010 și înregistrat din 24 februarie 2010 în baza căruia s-a emis Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 127 din 24 februarie 2010. Împotriva acestor acte administrative reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia nr. 1014/144 din 11 mai 2010. În fapt, Curtea a constatat că reclamanta a cumpărat de la SC P. SRL teren agricol în suprafața de 150,72 ha pe raza localității Beba Veche si in suprafața de 117,25 ha pe raza localității Dudeștii Vechi.

SC P. SRL a depus la A.FJ. Timișoara Sud nr. 1291 din 02 septembrie 2008 notificarea privind opțiunea de taxare a operațiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. prin care societatea precizează bunurile pentru care optează sa aplice taxa pe valoarea adăugata, astfel reclamanta are dreptul sa deducă taxa pe valoarea adăugata aferenta terenului agricol cumpărat de la SC P. SRL Pentru terenurile (de pe raza localității Beba Veche) cumpărate de la SC P. SRL, reclamanta a încheiat cu SC A. SRL, contractul de arenda din 04 septembrie 2008, înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Beba Veche, prin care este arendată suprafața de 150.72 ha. Pentru terenurile (de pe raza localității Dudeștii Vechi) cumpărat de la SC P. SRL, reclamanta a încheiat cu SC A. SRL., contractul de arenda din 18 februarie 2009 înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudeștii Vechi din 20 februarie 2009, prin care a dat in arenda suprafața de 106,05 ha.

Din suprafața de 267,97 ha (150,72+106.05 ha cumpărata de reclamantă de la SC P. SRL, reclamanta a dat în arenda suprafața de 256,77 ha; terenul agricol în suprafață de 11,20 ha rămânând nearendat. Reclamanta a depus la A.F.P. Sânnicolau Mare, sub nr. 10045 din 20 martie 2009, notificarea privind opțiunea de taxare a operațiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) C. fisc., 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. Pentru suprafața totală de 266,77 ha reclamanta a primit în luna septembrie 2009 ca arendă de la SC A. SRL 600 kg. grâu la hectar, totalizând suma de 12.742 lei pentru care reclamanta a emis factură. Organele fiscale au reținut în cuprinsul raportului de inspecție fiscală și în decizia de impunere că suprafața de teren de 11,20 ha teren nu a fost arendată până la data solicitării rambursării de TVA, rezultând TVA fără drept de deducere în sumă de 38,599 lei.

Totodată, Curtea a reținut că reclamanta a cumpărat de la SC P. SRL construcția zootehnică înscrisă în CF Pusta Cherestur cu taxa pe valoare adăugată în sumă de 120.931,96 lei precum și terenul aferent construcțiilor zootehnice în suprafața de 115.300 mp. cu taxă pe valoare adăugata în sumă de 349.750,86 lei, active care până la data depunerii cererii de rambursare a soldului sumei negative a TVA nu au fost date în exploatare. De asemenea, Curtea a constatat că reclamanta a perfectat la aceeași dată când a achiziționat această fermă, și anume 04 februarie 2009 un contract de comodat cu SC O.I. SRL prin care construcția zootehnică și terenul aferent s-au transmis în folosința gratuită acestei din urmă societăți pe o perioada de un an.

La data de 04 februarie 2010 s-a perfectat între reclamanta și aceeași societate un contract de închiriere prin care ferma zootehnică și terenul aferent s-au închiriat către SC O.I. SRL până la data de 18 iulie 2011, prețul lunar al chiriei fiind de 1.750 euro plus TVA, chirie care a fost facturată lunar de către reclamantă. La data de 18 iulie 2011 s-a perfectat între reclamantă și aceeași societate un act adițional la contractul de închiriere din data de 04 februarie 2010 prin care s-a prelungit durata acestui contract până la data de 31 decembrie 2012. La data de 28 ianuarie 2013 s-a încheiat între reclamantă si SC D. SRL contractul de închiriere nr. 26 prin care ferma zootehnică si terenul aferent achiziționate de reclamantă au fost închiriate către SC D. SRL până la data de 01 aprilie 2013, prețul lunar al chiriei fiind de 1.950 euro plus TVA.

Organele fiscale au apreciat că reclamanta nu a respectat prev. art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, constatând că suma de 609.282 lei aferente tranzacțiilor efectuate, anterior menționate este nedeductibilă fiscal. De asemenea, în cuprinsul raportului de inspecție fiscala s-a reținut ca reclamanta a achiziționat de la SC G.P. SRL terenuri agricole pentru care a depus la A.F.P. Sânnicolau Mare notificări privind opțiunea de taxare a operațiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., sub nr. 5370 din 17 februarie 2007, 24025 din 29 iulie 2009 și 38559 din 20 octombrie 2008. Reclamanta a cumpărat 22,66 ha de teren agricol din care 4,2 ha au fost arendate de reclamantă, diferența de teren fiind arendată de SC G.P.

SRL. În acest sens, organele de inspecție fiscală au reținut că reclamanta ar fi doar proprietara de drept a suprafeței de teren de 19,35 ha teren, proprietara de fapt a terenurilor fiind în continuare SC G.P. SRL. S-a reținut în raportul de inspecție fiscală că este nedeductibilă taxa pe valoare adăugată în sumă de 52.091 lei pentru tranzacțiile perfectate cu SC G.P. SRL. Totodată, reclamanta a achiziționat de la SC O.I. SRL - 185,46 ha teren agricol, pentru care a depus la A.F.P. - Sânnicolau Mare rectificări privind opțiunea de taxare a operațiunilor prevăzute de 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. din 23 iulie 2008, 24 octombrie 2008, 03 decembrie 2008, 12 decembrie 2008, 17 februarie 2009, 17 martie 2009 si 29 iulie 2009. Societatea verificata a dat în arenda suprafața de 18,46 ha, încheind contract de arenda cu SC A. SRL Veniturile din cultura agricola obținută de pe suprafața de 128,53 ha, vândută de SC O.I.

SRL către SC M.N. SRL, pe raza localității Dudeștii Vechi, au fost obținute de SC O.I. SRL, în baza contractului de arenda din 22 septembrie 2008, încheiat intre SC O.I. SRL și SC A. SRL. Din întreaga suprafața de teren agricol (185,46 ha) cumpărată de SC M.N. SRL de la SC O.I. SRL reclamanta a obținut venituri doar de pe suprafața de 18,46 ha iar diferența de teren este dată în arenda de către SC M.N. SRL către SC A. SRL, prin emiterea facturii din 1 septembrie 2009. Reclamanta a dat în arendă suprafața de 18,46 ha, încheind contract de arenda cu SC A. SRL. Veniturile din cultura agricola obținută de pe suprafața de 128,53 ha, vânduta de SC O.I. SRL către reclamantă, pe raza localității Dudeștii Vechi, au fost obținute de SC O.I.

SRL, în baza contractului de arenda din 22 septembrie 2008, încheiat între SC O.I. SRL și SC A. SRL. A constatat Curtea că prin raportul de inspecție fiscală s-a reținut că din întreaga suprafața de teren agricol (185,46 ha) cumpărata de reclamantă de la SC O.I. SRL, aceasta a obținut venituri doar de pe suprafața de 18,46 ha iar diferența de teren este data în arenda de către reclamantă către SC A. SRL, prin emiterea facturii 1 septembrie 2009 și că este nedeductibilă taxa pe valoare adăugată în suma de 435.074 lei aferentă tranzacțiilor efectuate cu SC O.I. SRL. Astfel, organele fiscale au apreciat, prin actele administrative emise că reclamanta nu a respectat prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 ceea ce determină ca nedeductibilă TVA în sumă de 996.447 lei aferentă terenurilor cumpărate de la SC G.P.

SRL, SC P. SRL și SC O.I. SRL, terenuri pe care organele fiscale le-au apreciat ca nefiind exploatate în favoarea societății verificate. Din cuprinsul dosarului administrativ Curtea a apreciat că achizițiile de terenuri de la societățile comerciale anterior menționate au avut la baza contracte de vânzare-cumpărare autentificate, precum și facturi fiscale prin care se justifică suma TVA aferentă terenurilor achiziționate. După cum s-a menționat anterior în considerentele sentinței pentru o parte din suprafețele de teren pe care le-a achiziționat reclamanta a perfectat contracte de arendă, urmând ca pentru celelalte suprafețe să fie încheiate contracte de arendă sau de schimb. Intenția reclamantei de a arenda sau de a încheia contracte de schimb pentru toate suprafețele de teren achiziționate a fost exprimată prin Hotărârea A.G.A.

nr. 3 din 12 octombrie 2009, unde la art. 1 se arată că reclamanta va face schimb de terenuri cu orice persoana fizica sau juridică în vederea comasării terenului. Conform prevederilor art. 145 alin. (1) C. fisc., dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată ia naștere la momentul exigibilității taxei. La art. 145 alin. (2) C. fisc. se menționează că orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul realizării de operațiuni taxabile. în cazul achiziției de bunuri imobile, exigibilitatea taxei intervine la data la care sunt îndeplinite formalitățile legale pentru transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător.

Curtea a constatat că reclamanta avea intenția de a folosi terenurile achiziționate în folosul realizării operațiunilor taxabile, câtă vreme după momentul perfectării contractelor de vânzare-cumpărare reclamanta a efectuat deja operațiuni taxabile pentru o parte dintre terenurile achiziționate. Totodată, Curtea a reținut că tranzacțiile perfectate de reclamantă îndeplinesc cerințele menționate de legiuitor la pct. 45 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004, în sensul că aceste terenuri urmau sa fie utilizate pentru operațiuni care dădeau dreptul la deducere, reclamanta deține facturi fiscale prin care justifica suma TVA aferentă terenurilor achiziționate, iar dreptul de deducere s-a exercitat in perioada legală.

S-a reținut, în acest sens și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, în cauza C-l 10/94(INZO) a statuat că, și prima cheltuială de investiție în scopul unei activități poate fi considerată activitate economică în sensul art. 4 din Directiva a VI-a (în prezent art. 9 din Directiva 112/2G06/CE) și, în acest context, autoritățile fiscale trebuie să țină cont de intenția declarată a persoanei de a desfășura activități care vor face subiectul TVA. Când o autoritate fiscală a acceptat că o companie are statut de persoană impozabilă în sensul TVA întrucât și-a declarat intenția de a desfășura activitate economică dând naștere la operațiuni taxabile, contractarea unui studiu de profitabilitate pentru activitatea dorită va fi considerată activitate economică, chiar dacă scopul este de a investiga în ce măsură activitatea pe care compania dorește să o desfășoare în viitor este profitabilă.

Având în vedere principiul stabilității și neutralității TVA și cu excepția cazurilor de abuz sau fraudă, statutul de persoană impozabilă în sensul TVA nu poate fi retras retroactiv dacă, în urma rezultatelor studiului, persoana a decis să nu desfășoare activitatea respectivă și intră în lichidare. La paragraful 15 din Cazul INZO se face trimitere la paragraful 22 din Cazul Curții Europene de Justiție C-268/83 (ROMPELMAN) unde Curtea statuează că activitățile economice prevăzute la art. 4 alin. (1) din Directiva a VI-a pot consta în câteva tranzacții consecutive și aceste activități preparatorii, cum ar fi achiziția de bunuri, de proprietăți imobiliare, trebuie tratate ca reprezentând activitate economica.

În ceea ce privește construcția zootehnica înscrisa în CF Pusta Cherestur, precum și terenul aferent acesteia, Curtea a constatat că după achiziționarea acesteia de la SC P. SRL reclamanta a încheiat contract de comodat și ulterior contract de închiriere având ca obiect acest imobil cu SC O.I. SRL iar din 28 ianuarie 2013 a închiriat acest bun către SC D. SRL, aspecte prezentate pe larg in considerentele sentinței. Prin urmare, instanța de fond a reținut că achiziționarea acestei construcții zootehnice și a terenurilor aferente acesteia s-a efectuat de către reclamantă în considerarea perspectivei de a întrebuința ulterior aceasta fermă în scopul efectuării de operațiuni taxabile si obținerii de venituri impozabile.

De asemenea, în Raportul de Inspecție Fiscală s-a reținut că prin contractul din 18 iulie 2008 încheiat între SC O.I. SRL, în calitate de prestator și reclamantă, în calitate de beneficiar, prestatorul s-a obligat să asigure asistența tehnică și managerială privind executarea operațiunilor de organizare administrativă, economică, tehnică a reclamantei, iar reclamanta, în calitate de beneficiar va achita suma de 2.000 euro plus TVA la care se adaugă suma de 5 euro plus TVA/ha, pentru terenurile aflate in proprietatea reclamantei, la sfârșitul fiecărei luni, însă reclamanta nu a respectat prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, deducând TVA, fără drept de deducere, în sumă de 15.787 lei.

Curtea a reținut că în temeiul contractului de colaborare din 18 iulie 2008 SC O.I. SRL a emis în perioada august 2008 - septembrie 2009 un număr de 14 facturi pentru suma totală de 47.726,30 euro plus TVA, din care 28.000 euro reprezintă tariful fix lunar (14 luni x 2.000 euro) și 19.726,30 euro reprezintă tariful variabil lunar de 5 euro/ha aflat in proprietatea societății reclamante la sfârșitul fiecărei luni. În cuprinsul raportului de expertiza se face precizarea că fiecare din cele 14 facturi emis de SC O.I. SRL este însoțită de un raport de activitate întocmit de prestator conform prevederilor art. 4 pct. 3 din contractul nr. X/2008 in care sunt descrise toate serviciile de administrare efectuate in fiecare lună din perioada vizată.

Față de aceste aspecte, Curtea a constatat că serviciile de administrare a terenurilor prestate de SC O.I. SRL, în temeiul contractului nr. X/2008 au fost prestate efectiv în ceea ce privește terenurile agricole achiziționate de reclamantă. Împotriva sentinței civile nr. 384 din 16 septembrie 2013 a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii menținerea actelor administrativ fiscale contestate ca temeinice și legale, cu consecința exonerării de la plata cheltuielilor de judecată. Critică hotărârea recurată pentru nelegalitate și netemeinicie și susține în cuprinsul cererii de recurs că în mod greșit prima instanță a stabilit că în speță sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA.

Sunt preluate susținerile din fața instanței de fond și se arată că în urma inspecției fiscale s-a constatat că TVA deductibilă provine în principal din TVA aferentă cheltuielilor cu achizițiile de terenuri agricole, cheltuieli cu servicii notariale și consultații juridice deși aceste terenuri nu sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile. La data achiziționării nu se cunoștea destinația utilizării acestora și nici după achiziționare nu au fost utilizate în folosul operațiunilor taxabile conform prevederilor art. 145 alin. (2) lit. a) și art. 147 alin. (5) din Legea nr. 571/2003. Intenția de a desfășura operațiuni taxabile ca urmare a achiziționării acestor terenuri nu a putut fi dovedită, societatea nu a fost în măsură să prezinte organelor fiscale contracte de arendare pentru toate suprafețele achiziționate.

Aceeași situație se regăsește și în privința construcțiilor zootehnice înscrise în Cartea funciară Pusta Cherestur pentru care s-a dedus o taxă pe valoarea adăugată de 20.931,96 lei plus 439.750,86 lei pentru terenurile aferent construcțiilor zootehnice în suprafață de 115.300 mp active care până la data depunerii cererii de rambursare a soldului sumei negative a TVA nu a fost dată în exploatare, contractele de închiriere la care face referire societatea reclamantă au fost încheiate în afara perioadei verificate. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-reclamantă SC M.N.O. SRL solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală și se arată că prin cererea de recurs formulată nu se regăsește nicio critică punctuală cu privire la soluția pronunțată de instanța de fond sau cu privire la concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză.

Se mai susține că toate bunurile achiziționate și pentru care a exercitat dreptul de deducere a TVA au fost întrebuințate efectiv în scopul obținerii de venituri impozabile, în acest sens fiind depuse actele juridice din care rezultă operațiunile efectuate. Examinând sentința recurată în raport de motivele invocate în limitele prevăzute de art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Problema de drept care se pune în discuție vizează stabilirea împrejurării dacă în speță sunt îndeplinite condițiile legale de acordare a dreptului de deducere a TVA pentru terenurile agricole și construcțiile zootehnice achiziționate de reclamantă în baza contractelor de vânzare cumpărare autentificate precum și a facturilor fiscale prin care se justifică TVA aferentă bunurilor achiziționate.

La art. 145 alin. (2) din Codul fiscal se prevede că orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul realizării de operațiuni taxabile, important pentru exercitarea dreptului de deducere fiind în astfel de situații existența la momentul achiziționări a intenției de a utiliza bunurile astfel achiziționate în folosul realizării de operațiuni taxabile și aceasta pentru că regimul deducerilor urmărește să degreveze în întregime întreprinzătorul de sarcina taxei pe valoarea adăugată datorată sau achitată în cadrul unor activității economice pe care le desfășoară. Sistemul comun de taxă pe valoare adăugată garantează în consecință perfecta neutralitate a impozitării tuturor activităților economice indiferent de scopul sau rezultatele acestor activități cu condiția ca activitățile menționate să fie în principiu ele însele supuse TVA.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții Europene de Justiție, noțiunea de activitate economică avută în vedere la art. 9 alin. (1) din Directiva 2016/112 poate consta în mai multe acte consecutive iar printre aceste acte se regăsesc și activității pregătitoare precum achiziționarea mijloacelor de exploatare astfel că acțiunea de cumpărare a unui bun imobil trebuie considerată drept activitate economică, dacă este justificată intenția de folosire în scopul operațiunilor taxabile. În speță, prin probele administrate în cauză, s-a dovedit intenția de utilizare a terenului și construcțiilor zootehnice în realizarea unor operațiuni taxabile intimata-recurentă nefiind în măsură să demonstreze existența unor împrejurări frauduloase sau abuzive.

Reiese din materialul probator administrat în cauză că terenurile achiziționate au fost date în arendă obținând venituri impozabile prin operațiunile efectuate, valoarea veniturilor realizate în perioada 2009-2013 fiind de 11.178.899,55 lei, relevante în acest sens fiind actele juridice încheiate de societate și descrise în centralizatorul depus la dosar (filele 62-161 vol. I și 23-111, 121-179, 204 vol. II). Construcțiile zootehnice au fost de asemenea utilizate în scopul operațiunilor taxabile, aceste construcții fiind închiriate obținându-se venituri din închiriere, chiria stabilită lunar fiind de 2.000 de euro plus TVA.

În privința acestor construcții organele fiscale au imputat societății faptul că nu au fost folosite imediat după achiziționare în folosul utilizării de operațiuni taxabile însă un particular care dobândește bunuri în vederea desfășurării unei activități economice în sensul acestor dispoziții, dobândește bunurile respective în calitate de persoană impozabilă chiar dacă acestea nu sunt utilizate imediat pentru această activitate economică. (În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza C-257/11, Gran Via Moinești). Pentru toate aceste considerente recursul apare ca nefondat urmând a fi respins în condițiile prevăzute de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.R.F.P. Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 384 din 16 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2015.