ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2721/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe

rolul Tribunalului Timiș, la data de 05 august 2010, reclamanta SC M.N. SRL a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, anularea deciziei de

impunere din 24 februarie 2010, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei

un TVA suplimentar de plată în sumă totală de 1.015.394 RON, anularea parțială

a raportului de inspecție fiscală din 24 februarie 2010 în ceea ce privește suma

de 1.015.394 RON reprezentând TVA solicitată la rambursare pe care organele de

inspecție fiscală au considerat-o în mod nelegal ca fiind nedeductibilă, cu

consecința admiterii cererii de rambursare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că în urma cererii pentru rambursare TVA în sumă totală de 1.973.383

RON, a fost supusă unei inspecții fiscale în perioada 13 noiembrie 2009 - 24

februarie 2010, obiectul controlului fiind soluționarea decontului cu opțiune de

rambursare a soldului sumei negative de TVA, pentru perioada 15 iulie 2008 - 30

septembrie 200.

În urma acestui control

a fost întocmit raportul de inspecție fiscală din 24 februarie 2010 prin care s-a

reținut că din suma totală de 1.973.383 RON reprezentând TVA solicitat la rambursare,

o sumă de 1.015.394 RON ar reprezenta TVA nedeductibil. Pe baza acestui raport,

a fost emisă decizia de impunere din 24 februarie 2010 prin care s-a reținut în

sarcina reclamantei obligația de plată a unui TVA suplimentar în sumă de 1.015.394

RON.

Pârâta Direcția Generală

a Finanțelor Publice Timiș a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția

necompetenței materiale a Tribunalului Timiș, raportat la prevederile art. 10 din

Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă

nr. 1354 din 08 octombrie 2010 Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței materiale

și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta SC M.N.

SRL, în favoarea Curții de Apel Timișoara, reținând că, suma contestată depășește

valoarea de 500.000 RON, astfel că, raportat la prevederile art. 10 alin. (1) Teza

a II-a din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei aparține

Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 14 ianuarie 2011, iar prin completarea

la întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș a invocat, în

principal, nulitatea cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii reprezentantului

reclamantei precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată,

raportat la faptul că reclamanta nu a solicitat anularea deciziei nr. 1014/144

din 11 mai 2010 emisă în procedura prealabilă obligatorie de către Direcția Generală

a Finanțelor Publice Timiș.

Pe fondul cauzei a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea actelor administrative atacate

ca legale și temeinice.

Prin precizarea de acțiune

depusă la termenul de judecată din 2 mai 2011, reclamanta a arătat că înțelege să

atace și decizia nr. 1014/144 din 11 mai 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Timiș în soluționarea contestației formulate în procedură prealabilă împotriva

deciziei de impunere din 24 februarie 2010 și a raportului de inspecție fiscală

din 24 februarie 2010, arătând că solicitarea privind anularea deciziei de impunere

atrage în mod implicit și anularea deciziei emisă în soluționarea contestației.

La termenul de judecată

din 06 iunie 2011, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș a invocat

tardivitatea formulării precizării de acțiune privind anularea deciziei pronunțate

în soluționarea contestației, prin raportare la prevederile art. 218 C. proc. fisc.

coroborate cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, solicitând astfel admiterea

excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată prin completarea

de întâmpinare, raportat la faptul că reclamanta nu a solicitat în termen anularea

deciziei 1014/144 din 11 mai 2010.

S-a invocat, în esență,

faptul că potrivit art. 218 C. proc. fisc., obiectul acțiunii în contencios administrativ

îl reprezintă decizia de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei

de impunere, iar în lipsa unei acțiuni privind anularea deciziei astfel pronunțate,

acțiune introdusă în termenul de 6 luni reglementat de art. 11 din Legea nr. 554/2004,

este inadmisibilă.

Prin notele de ședință

depuse la 06 iunie 2011, reclamanta a solicitat respingerea excepției de tardivitate

a precizării de acțiune, arătând că decizia nr. 1014/144 din 11 mai 2010, emisă

de pârâtă în procedura prealabilă nu rezolvă fondul cauzei, iar pe de altă parte,

în cuprinsul acțiunii introductive a criticat și această decizie, astfel încât nu

se pune problema tardivității formulării acțiunii împotriva acestei decizii care

nu are dispoziții de sine stătătoare față de decizia de impunere.

Prin sentința

nr. 237 din 06 iunie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M.N.

SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală a Finanțelor Publice Timiș, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a analizat cu prioritate excepția tardivității formulării

precizării de acțiune și implicit excepția inadmisibilității acțiunii pentru neatacarea

în termen a deciziei de soluționare a contestației, reținând următoarele:

Prin raportul de inspecție

fiscală din 24 februarie 2010 și decizia de impunere din 24 februarie 2010 s-au

stabilit în sarcina reclamantei SC M.N. SRL TVA suplimentar de plată în sumă de

1.115.394 RON.

Reclamanta a formulat

împotriva deciziei de impunere contestație administrativă prealabilă reglementată

de art. 205 și urm. C. proc. fisc., contestație soluționată de către Direcția Generală

a Finanțelor Publice Timiș prin decizia nr. 1014/144 din 11 mai 2010, prin care

s-a respins ca neîntemeiată contestația menținându-se decizia de imputare atacată

în privința TVA-ului suplimentar de plată de 1.015.394 RON.

La data de 05 august 2010

reclamanta a formulat acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat

anularea deciziei de impunere din 24 februarie 2010 și a raportului de inspecție

fiscală din 24 februarie 2010 fără a solicita și anularea deciziei de soluționare

a contestației nr. 1014/144 din 11 mai 2010.

În urma invocării de către

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș a excepției inadmisibilității

acțiunii pentru nerespectarea dispozițiilor art. 218 C. proc. fisc., respectiv pentru

faptul că nu s-a solicitat și anularea deciziei emise în soluționarea contestației,

reclamanta a formulat la data de 02 mai 2011 o precizare de acțiune prin care a

solicitat și anularea deciziei nr. 1014/144 din 11 mai 2010 emisă de Direcția Generală

a Finanțelor Publice Timiș.

Curtea a considerat că

ipoteza înaintată de reclamantă nu poate fi reținută, întrucât din cuprinsul

acțiunii introductive ce a făcut obiectul Dosarului nr. 6454/30/2010 al Tribunalului

Timiș rezultă că reclamanta a înțeles să atace în mod expres doar decizia de impunere

din 24 februarie 2010 și respectiv raportul de inspecție fiscală din 24

februarie 2010 în privința TVA-ului de plată de 1.015.394 RON, fără a solicita și

anularea deciziei pronunțate în soluționarea contestației, chiar dacă în cuprinsul

acțiunii introductive reclamanta a făcut referire la faptul că a urmat procedura

prealabilă, iar contestația a fost respinsă pentru aceleași motive reținute ca și

în raportul de inspecție fiscală.

În optica Curții

de Apel, această referire din cuprinsul acțiunii nu echivalează cu formularea unui

petit distinct privind anularea deciziei nr. 1014/144 din 11 mai 2010, petit ce

presupune în mod expres individualizarea deciziei astfel atacate, cu formularea

unor critici distincte de nelegalitate și netemeinicie care nu se regăsesc în cuprinsul

acțiunii introductive.

Curtea a reținut că reclamanta

a precizat în mod expres că solicită anularea deciziei pronunțată în soluționarea

contestației, nr. 1014/144 din 11 mai 2010 abia prin precizarea de acțiune formulată

în fața Curții de Apel Timișoara, la data de 02 mai 2011, deși reclamanta avea cunoștință

despre prevederile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. și cu atât mai mult, cu cât

în dosarul Tribunalului Timiș s-a depus și decizia de soluționare a contestației

nr. 1014/144 din 11 mai 2010, iar acțiunea introductivă a fost formulată prin avocat.

A mai reținut Curtea că

precizarea de acțiune depusă la data de 02 mai 2011, a fost formulată cu depășirea

termenului de 6 luni de la comunicarea deciziei (17 mai 2010), termen reglementat

de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, Curtea a

apreciat că tardivitatea capătului de cerere privind anularea deciziei de soluționare

a contestației, nr. 1014/144 din 11 mai 2010 a Direcției Generale a Finanțelor Publice

Timiș este de natură a atrage și inadmisibilitatea prezentei acțiuni, întrucât în

materie fiscală, obiect al acțiunii în contencios administrativ îl poate constitui

doar decizia de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei de impunere,

astfel încât cererea de anulare a titlului de creanță apare inadmisibilă, în absența

unei solicitări de desființare a deciziei pronunțată în soluționarea contestației.

Cum aceste norme au caracter

special, în raport cu cele de drept comun din Legea nr. 554/2004, în aplicarea principiului

„specialia generalibus derogant”, Curtea a concluzionat că reclamanta nu este îndreptățită

să sesizeze instanța de contencios administrativ decât printr-o acțiune prin care

se solicită anularea deciziei de soluționare a contestației cu consecința admiterii

contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere din 24

februarie 2010.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs SC M.N. SRL, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică,

impunându-se casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță,

pentru următoarele motive, respectiv argumente:

- în mod greșit instanța

de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că reclamanta ar fi precizat

tardiv că înțelege să atace inclusiv decizia de respingere a contestației administrative

prealabile. Acțiunea introductivă a fost formulată în termenul legal prevăzut de

art. 11 din Legea nr. 554/2004 și a vizat, în mod indubitabil, atât actul administrativ

nelegal și prejudiciabil (decizia de impunere din 24 februarie 2010), cât și răspunsul

negativ primit la contestația prealabilă;

- acțiunea nu putea fi

respinsă ca inadmisibilă, pentru considerentele procedurale reținute, din moment

ce procedura administrativă prevăzută de art. 205 și urm. C. proc. fisc. a fost

urmată în întregime;

- precizarea de acțiune

considerată ca fiind tardivă nu a modificat acțiunea inițială, ci a completat o

omisiune vădită din petitul acesteia, arătând numărul și data actului subsecvent

atacat.

Recurenta și-a încadrat,

din punct de vedere procedural, motivele de recurs în prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 218

alin. (2) C. proc. fisc. „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi

atacate de către contestator sau de către persoanele introduse potrivit art. 212

la instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile legii”.

În speță, prin acțiunea

înregistrată la 5 august 2010 la Tribunalul Timiș contestatoarea a criticat atât

actul administrativ fiscal de stabilire a unor obligații fiscale suplimentare, cât

și măsura de respingere a contestației sale formulată pe cale administrativă arătând,

la fila acțiunii introductive, că a urmat procedura administrativă prealabilă și

contestația sa a fost respinsă pentru aceleași argumente expuse în raportul de inspecție

fiscală, pe care „organul de soluționare a contestației și le-a însușit automat”.

În continuarea acestei mențiuni reclamanta a arătat „motivele pentru care atât cererea

(...) de rambursare TVA, cât și contestația (...) administrativă au fost respinse”

și a expus critica acestor motive.

Prin precizarea ulterioară

de acțiune reclamanta nu a făcut decât să indice numărul și data deciziei de soluționare

a contestației sale administrative (decizia nr. 1014/144 din 11 mai 2010), act pe

care l-a criticat prin însăși acțiunea introductivă, formulată în termen legal.

În raport de aceste elemente,

instanța de control judiciar apreciază că prima instanță a dat dovadă de un formalism

excesiv în stabilirea obiectului acțiunii și a încălcat prevederile art. 129

alin. (4) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorului, respingând în

mod greșit acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru considerentele

menționate, în baza art. 312 alin. (1), (2), (3) și (5) C. proc. civ., recursul

urmează a fi admis, dispunându-se casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de SC M.N. SRL împotriva sentinței nr. 237 din 06 iunie 2011 a Curții

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre

rejudecare

la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 mai 2012.