ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1210/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2107 din 4 mai 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții Municipiul Pitești, prin primar, și Consiliul Local al Municipiului Pitești în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin acțiunea introductivă, reclamanții Municipiul Pitești și Consiliul Local al municipiului Pitești au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru a fi obligată la plata sumei de 107.100.000 RON, cu titlu de prejudiciu ce provine din neaprobarea prețurilor și tarifelor solicitate de SC T. SA Pitești, pentru producerea energiei electrice și termice, pentru perioada 01 ianuarie 2005 – 31 august 2008 și de asemenea, pentru a-i achita cheltuielile de judecată. Prin întâmpinarea formulată la data de 20 martie 2009, pârâta a invocat excepția de necompetență materială și teritorială exclusivă a Tribunalului Argeș, motivând că potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările ulterioare, speța, se soluționează obligatoriu de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.

Prin sentința nr. 166/CA din 18 mai 2009, Tribunalul Argeș a admis excepția și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând aplicabilitatea prevederilor art. 9 alin. (10) din Legea nr. 13/2007. Împotriva acestei soluții, reclamanții au declarat recurs în termen legal, însă motivarea acestuia s-a făcut tardiv. Prin decizia nr. 936/R-Com din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Pitești a constatat nul recursul formulat de reclamanți. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06 ianaurie 2010. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei București, motivat de faptul că reclamanții au sesizat instanța de contencios administrativ solicitând plata unei sume reprezentând prejudiciu suferit ca urmare a neaprobării prin deciziile Președintelui A.N.R.E.

a prețurilor și tarifelor solicitate de SC T. SA, fără ca în prealabil să fi solicitat anularea actelor administrative menționate, Curtea o apreciază ca neîntemeiată, în realitate aceasta constituind o apărare de fond și nu o condiție de exercitare a dreptului la acțiune. Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că, prin adresa din 29 septembrie 2004, s-a solicitat majorarea tarifelor începând cu 01 ianuarie 2005, iar prin decizia A.N.R.E. nr. 71/2005 s-a aprobat o majorare începând cu 19 ianuarie 2005 la 166,29 RON/Gcal., față de 222,78 RON/Gcal. cât se solicitase. De asemenea, prin decizia A.N.R.E. nr. 460/2005 s-au aprobat prețuri/tarife începând cu 22 aprilie 2005 de 175,52 RON/Gcal., față de 175,82 RON/Gcal., cât se solicitase.

Prin decizia A.N.R.E. nr. 5 din 11 ianuarie 2006 s-a aprobat majorarea la 207,29 RON/Gcal., față de 236,83 RON/Gcal., cât se solicitase, începând cu 11 ianuarie 2006; prin decizia A.N.R.E. nr. 1751 din 20 decembrie 2006 s-a aprobat majorarea prețurilor/tarifelor începând cu 01 ianuarie 2007 la 217,76 RON/Gcal., față de cel solicitat de 315,40 RON/Gcal.; prin decizia nr. 1272 din 24 iunie 2008 s-a aprobat majorarea prețurilor/tarifelor începând cu 01 iulie 2008 la 156,80 RON/Gcal., față de cel solicitat de 179,76 RON/Gcal. Instanța a reținut că reclamanta a pretins că, în acest mod, a suferit pierderi în perioada 01 ianuarie 2005 – 31 august 2008, prin neaprobarea la nivelul solicitat a majorării prețurilor/tarifelor.

Deciziile emise de A.N.R.E. nu au fost contestate de reclamanți, după cum arată și reclamanții în cererea de chemare în judecată, justificat de faptul că deciziile erau motivate și întemeiate pe documentații întocmite de serviciul de specialitate. Instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, daune morale. Soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), instanța poate să anuleze în tot sau în parte actul administrativ hotărând totodată și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale.

Ca urmare, acordarea despăgubirilor materiale se solicită pe calea unei cereri accesorii la cererea principală ce vizează anularea actului administrativ vătămător. Interpretarea logică și sistematică a prevederilor art. 8, 18, 19 din Legea nr. 554/2004 conduce la concluzia că în cadrul procesului de contencios administrativ privit în sens larg, acțiunea separată pentru despăgubiri este o etapă ulterioară acțiunii principale îndreptate împotriva actului vătămător. Așadar, reținând că reclamanții nu au solicitat anterior anularea actelor administrative vătămătoare, iar deciziile A.N.R.E. nr. 71/2005; 460/2005; nr. 5/2006; 1751/2006 și nr. 1272/2008 nefiind contestate, nu sunt susceptibile de a cauza prejudicii persoanelor cărora le sunt adresate, iar acestea din urmă nu pot pretinde daune interese corespunzătoare.

În consecință, instanța de contencios administrativ nu ar putea, soluționând o acțiune în despăgubire să înlăture efectele juridice ale deciziilor A.N.R.E., ce nu au fost anulate. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, criticând soluția instanței de fond. În motivarea recursului formulat, recurenții-reclamanți au susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea întrucât aceștia nu au solicitat anterior anularea actelor administrative vătămătoare, respectiv deciziile A.N.R.E. nr. 71/2005, nr. 460/2005, nr. 5/2006, nr. 1751/2006 și nr. 1272/2008. Au susținut recurenții că nu au contestat actele administrative întrucât acestea fiind emise în baza unei documentații întocmite de un serviciu de specialitate astfel că acestea puteau fi contestate numai în momentul în care se constata că, urmare a prețurilor și tarifelor aprobate de A.N.R.E., există prejudiciu, întrucât tarifele aprobate nu au fost corect fundamentate.

În raport de prevederile Legii nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, potrivit cărora prețurile locale se stabilesc, se ajustează sau se modifică pe baza metodologilor aprobate de autoritatea de reglementare competentă, iar pierderile tehnologice se aprobă de autoritatea administrației publice locale ca și prețurile locale pentru populație, recurenții au susținut că deciziile respective nu puteau fi contestate la momentul emiterii lor în condițiile în care nu se putea prezenta evoluția prețurilor față de condițiile economice existente. Intimata Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, susținând în esență că recursul formulat nu este motivat recurenții neindicând motivele de nelegalitate și fără a dezvolta aceste motive în cadrul cererii de recurs conform art. 312 alin .(1) C. proc.

civ. Pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat având în vederea că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale a autorității emitente. Analizând cu prioritate excepția nulității recursului în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, având în vedere dispozițiile art. 306 alin. (3) potrivit cărora indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului iar dezlegarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. În speță se constată că din dezvoltarea motivelor de recurs formulate, acestea pot fi subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pe fondul recursului, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Astfel, instanța de control judiciar constată că, în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau 304 1 C. proc. civ. în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanță reținând corect situația de fapt, având în vedere materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

În fapt prin acțiunea formulată, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea autorității pârâte la plata sumei de 107.100.000 RON reprezentând prejudiciu, cauzat prin neaprobarea prețurilor și tarifelor solicitate pentru producerea energiei electrice și termice în perioada 01 ianuarie 2005 – 31 august 2008. Într-adevăr potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și eventual daune morale.

Din interpretarea acestor dispoziții legale cât și a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2), art. 18 alin. (3) și art. 19 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, se desprinde concluzia confirmată atât de doctrina în materie, cât și de jurisprudență că despăgubirile pentru prejudiciul suportat pot fi solicitate prin cererea de daune care se formulează odată cu acțiunea principală îndreptată împotriva actului administrativ tipic sau asimilat, urmând soarta cererii principale, fie pe cale separată atunci când persoana vătămată a cerut anularea actului, fără a solicita despăgubiri, termenul de prescripție curgând de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

În mod corect instanța de fond a constatat și reținut netemeinicia cererii de despăgubiri atâta vreme cât recurenta-reclamantă nu a formulat o acțiune în anulare a actelor administrative considerate nelegale, având în vedere caracterul accesoriu al acestei cereri. De altfel, întreaga reglementare a acțiunii în contencios administrativ subiectiv conduce către ideea că acțiunea în răspundere patrimonială formulată sub forma unei cereri accesorii la cererea principală vizând anularea actului administrativ nelegal, cât și atunci când este formulată separat, are caracter subsecvent acțiunii principale. Susținerile recurenților referitoare la imposibilitatea solicitării anulării actelor administrative considerate vătămătoare, anterior formulării acțiunii având ca obiect acordarea despăgubirilor sunt nefondate având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (1) teza 1, art. 18 și art. 19 din Legea nr. 554/2004.

În consecință Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză iar hotărârea pronunțată este legală și temeinică și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității. Respinge recursul formulat de Municipiul Pitești și Consiliul Local al Municipiului Pitești împotriva sentinței nr. 2107 din 4 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 martie 2011.