ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1210/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2107 din 4 mai 2010 a

Curții de Apel București a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii

invocată de pârâtă și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții

Municipiul Pitești, prin primar, și Consiliul Local al Municipiului Pitești în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul

Energiei, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin acțiunea introductivă,

reclamanții Municipiul Pitești și Consiliul Local al municipiului Pitești au

chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul

Energiei pentru a fi obligată la plata sumei de 107.100.000 RON, cu titlu de

prejudiciu ce provine din neaprobarea prețurilor și tarifelor solicitate de SC

T. SA Pitești, pentru producerea energiei electrice și termice, pentru perioada

01 ianuarie 2005 – 31 august 2008 și de asemenea, pentru a-i achita

cheltuielile de judecată.

Prin întâmpinarea formulată

la data de 20 martie 2009, pârâta a invocat excepția de necompetență materială și

teritorială exclusivă a Tribunalului Argeș, motivând că potrivit dispozițiilor

art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările

ulterioare, speța, se soluționează obligatoriu de Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ.

Prin sentința nr. 166/CA

din 18 mai 2009, Tribunalul Argeș a admis excepția și a declinat competența materială

de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând aplicabilitatea

prevederilor art. 9 alin. (10) din Legea nr. 13/2007.

Împotriva acestei soluții,

reclamanții au declarat recurs în termen legal, însă motivarea acestuia s-a făcut

tardiv.

Prin decizia nr. 936/R-Com

din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Pitești a constatat nul recursul formulat

de reclamanți.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

la data de 06 ianaurie 2010.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare

în Domeniul Energiei București, motivat de faptul că reclamanții au sesizat instanța

de contencios administrativ solicitând plata unei sume reprezentând prejudiciu suferit

ca urmare a neaprobării prin deciziile Președintelui A.N.R.E. a prețurilor și tarifelor

solicitate de SC T. SA, fără ca în prealabil să fi solicitat anularea actelor administrative

menționate, Curtea o apreciază ca neîntemeiată, în realitate aceasta constituind

o apărare de fond și nu o condiție de exercitare a dreptului la acțiune.

Cu privire la fondul cauzei,

instanța a reținut că, prin adresa din 29 septembrie 2004, s-a solicitat majorarea

tarifelor începând cu 01 ianuarie 2005, iar prin decizia A.N.R.E. nr. 71/2005 s-a

aprobat o majorare începând cu 19 ianuarie 2005 la 166,29 RON/Gcal., față de 222,78

RON/Gcal. cât se solicitase.

De asemenea, prin decizia

A.N.R.E. nr. 460/2005 s-au aprobat prețuri/tarife începând cu 22 aprilie 2005 de

175,52 RON/Gcal., față de 175,82 RON/Gcal., cât se solicitase.

Prin decizia A.N.R.E.

nr. 5 din 11 ianuarie 2006 s-a aprobat majorarea la 207,29 RON/Gcal., față de 236,83

RON/Gcal., cât se solicitase, începând cu 11 ianuarie 2006; prin decizia A.N.R.E.

nr. 1751 din 20 decembrie 2006 s-a aprobat majorarea prețurilor/tarifelor începând

cu 01 ianuarie 2007 la 217,76 RON/Gcal., față de cel solicitat de 315,40 RON/Gcal.;

prin decizia nr. 1272 din 24 iunie 2008 s-a aprobat majorarea prețurilor/tarifelor

începând cu 01 iulie 2008 la 156,80 RON/Gcal., față de cel solicitat de 179,76 RON/Gcal.

Instanța a reținut că

reclamanta a pretins că, în acest mod, a suferit pierderi în perioada 01

ianuarie 2005 – 31 august 2008, prin neaprobarea la nivelul solicitat a majorării

prețurilor/tarifelor.

Deciziile emise de A.N.R.E.

nu au fost contestate de reclamanți,

după cum arată și reclamanții în cererea de chemare

în judecată, justificat de faptul că deciziile erau motivate și întemeiate pe documentații

întocmite de serviciul de specialitate.

Instanța reține că potrivit

dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, persoana vătămată

într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ

unilateral poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru

a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și,

eventual, daune morale.

Soluționând cererea la

care se referă art. 8 alin. (1), instanța poate să anuleze în tot sau în parte actul

administrativ hotărând totodată și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale.

Ca urmare, acordarea despăgubirilor

materiale se solicită pe calea unei cereri accesorii la cererea principală ce vizează

anularea actului administrativ vătămător.

Interpretarea logică și

sistematică a prevederilor art. 8, 18, 19 din Legea nr. 554/2004 conduce la concluzia

că în cadrul procesului de contencios administrativ privit în sens larg, acțiunea

separată pentru despăgubiri este o etapă ulterioară acțiunii principale îndreptate

împotriva actului vătămător.

Așadar, reținând că reclamanții

nu au solicitat anterior anularea actelor administrative vătămătoare, iar deciziile

A.N.R.E. nr. 71/2005; 460/2005; nr. 5/2006; 1751/2006 și nr. 1272/2008 nefiind contestate,

nu sunt susceptibile de a cauza prejudicii persoanelor cărora le sunt adresate,

iar acestea din urmă nu pot pretinde daune interese corespunzătoare.

În consecință, instanța

de contencios administrativ nu ar putea, soluționând o acțiune în despăgubire să

înlăture efectele juridice ale deciziilor A.N.R.E., ce nu au fost anulate.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs reclamanții, criticând soluția instanței de fond.

În motivarea recursului

formulat, recurenții-reclamanți au susținut în esență că în mod greșit instanța

de fond a respins acțiunea întrucât aceștia nu au solicitat anterior anularea actelor

administrative vătămătoare, respectiv deciziile A.N.R.E. nr. 71/2005, nr. 460/2005,

nr. 5/2006, nr. 1751/2006 și nr. 1272/2008.

Au susținut recurenții

că nu au contestat actele administrative întrucât acestea fiind emise în baza unei

documentații întocmite de un serviciu de specialitate astfel că acestea puteau fi

contestate numai în momentul în care se constata că, urmare a prețurilor și tarifelor

aprobate de A.N.R.E., există prejudiciu, întrucât tarifele aprobate nu au fost corect

fundamentate.

În raport de prevederile

Legii nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, potrivit

cărora prețurile locale se stabilesc, se ajustează sau se modifică pe baza metodologilor

aprobate de autoritatea de reglementare competentă, iar pierderile tehnologice se

aprobă de autoritatea administrației publice locale ca și prețurile locale pentru

populație, recurenții au susținut că deciziile respective nu puteau fi contestate

la momentul emiterii lor în condițiile în care nu se putea prezenta evoluția prețurilor

față de condițiile economice existente.

Intimata Autoritatea Națională

de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare solicitând respingerea

recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică,

susținând în esență că recursul formulat nu este motivat recurenții neindicând motivele

de nelegalitate și fără a dezvolta aceste motive în cadrul cererii de recurs conform

art. 312 alin .(1) C. proc. civ.

Pe fond a solicitat respingerea

recursului ca nefondat având în vederea că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile

pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale a autorității emitente.

Analizând cu prioritate

excepția nulității recursului în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă,

având în vedere dispozițiile art. 306 alin. (3) potrivit cărora indicarea greșită

a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului iar dezlegarea acestora face

posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

În speță se constată că

din dezvoltarea motivelor de recurs formulate, acestea pot fi subsumate motivelor

de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe fondul recursului,

analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale

incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor legale incidente în cauză cât

și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

Astfel, instanța de control

judiciar constată că, în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau

304

1

C. proc. civ. în vederea casării sau modificării hotărârii, prima

instanță reținând corect situația de fapt, având în vedere materialul probator administrat

în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

În fapt prin acțiunea

formulată, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea autorității pârâte la plata

sumei de 107.100.000 RON reprezentând prejudiciu, cauzat prin neaprobarea prețurilor

și tarifelor solicitate pentru producerea energiei electrice și termice în perioada

01 ianuarie 2005 – 31 august 2008.

Într-adevăr potrivit dispozițiilor

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes

legitim printr-un act administrativ unilateral poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului,

repararea pagubei cauzate și eventual daune morale.

Din interpretarea acestor

dispoziții legale cât și a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2), art. 18

alin. (3) și art. 19 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, se desprinde

concluzia confirmată atât de doctrina în materie, cât și de jurisprudență că despăgubirile

pentru prejudiciul suportat pot fi solicitate prin cererea de daune care se formulează

odată cu acțiunea principală îndreptată împotriva actului administrativ tipic sau

asimilat, urmând soarta cererii principale, fie pe cale separată atunci când persoana

vătămată a cerut anularea actului, fără a solicita despăgubiri, termenul de prescripție

curgând de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea

pagubei.

În mod corect instanța

de fond a constatat și reținut netemeinicia cererii de despăgubiri atâta vreme cât

recurenta-reclamantă nu a formulat o acțiune în anulare a actelor administrative

considerate nelegale, având în vedere caracterul accesoriu al acestei cereri.

De altfel, întreaga reglementare

a acțiunii în contencios administrativ subiectiv conduce către ideea că acțiunea

în răspundere patrimonială formulată sub forma unei cereri accesorii la cererea

principală vizând anularea actului administrativ nelegal, cât și atunci când este

formulată separat, are caracter subsecvent acțiunii principale.

Susținerile recurenților

referitoare la imposibilitatea solicitării anulării actelor administrative considerate

vătămătoare, anterior formulării acțiunii având ca obiect acordarea despăgubirilor

sunt nefondate având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (1) teza 1, art. 18 și

art. 19 din Legea nr. 554/2004.

În consecință Înalta Curte

constată că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale

incidente în cauză iar hotărârea pronunțată este legală și temeinică și în consecință,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității.

Respinge recursul formulat

de Municipiul Pitești și Consiliul Local al Municipiului Pitești împotriva sentinței

nr. 2107 din 4 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 1 martie 2011.