ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 241/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 241/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Argeș la 24 septembrie 2008, reclamanta S.C. COMPLEXUL A S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B S.A. a solicitat instanței să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 218.675,38 lei, cu titlu de penalități pentru care s-au emis facturile nr. 4573/18.04.2008 în valoare de 61.993,98 lei, nr. 4817/29.05.2008 în valoare de 17.576,98 lei, nr. 5253574/21.06.2006 în valoare de 18.737,11 lei, precum și factura nr. 3689/17.10.2007 în valoare de 122.412,44 lei, din care s-a stornat valoarea de 2.045,13 lei, rămânând de încasat valoarea de 120.367,31 lei, aferente facturilor emise și neachitate în termen având ca obiect energie electrică tranzacționată pe Piața pentru Ziua Următoare.
Tribunalului Comercial Argeș, prin sentința comercială nr. 196/C din 11 februarie 2009 a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. Complexul A S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B S.A.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel S.C. COMPLEXUL A S.A., solicitând admiterea acestuia, fără a arăta însă motivele pentru care înțelege să critice soluția primei instanțe.
Prin decizia nr. 42/A-C din 29 aprilie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. Complexul A S.A. împotriva sentinței comerciale nr. 196/C din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr. x/1259/2008.
Reclamanta S.C. Complexul A S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței comerciale nr. 196/C/2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, cu consecința admiterii pe fond a acțiunii formulate de reclamantă, având în vedere că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Prin încheierea pronunțată la 5 noiembrie 2009, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 a dispus suspendarea cauzei, ulterior măsura fiind menținută succesiv prin încheierile pronunțate la 28 octombrie 2010, 31 martie 2016 și 19 aprilie 2018, având în vedere că pe rolul Tribunalului Comercial Argeș se afla spre soluționare dosarul de insolvență al debitoarei B S.A., înregistrat sub nr. y/1259/2008.
Potrivit referatului întocmit în cauză la 15 ianuarie 2025, Înalta Curte a constatat că prin sentința nr. 481 din 25 octombrie 2022 pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei B S.A., iar prin decizia nr. 497/R-COM din 2 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, hotărârea a rămas irevocabilă.
În acest context s-a reținut că înscrisurile aflate la dosar și urmare a verificărilor efectuate în cauză, societatea pârâtă S.C. B S.A. a fost radiată, astfel că în considerarea intervalului de timp scurs de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de închidere a procedurii insolvenței față de pârâtă, la termenul din 6 februarie 2025, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția perimării recursului, asupra căreia, în temeiul art. 137 alin. (1) raportat la art. 298 cu aplicarea art. 316 C. proc. civ., reține următoarele:
Cauza a rămas suspendată mai mult de un an, astfel că, din oficiu, Înalta Curte a invocat excepția perimării judecării recursului.
Art. 248 alin. (1) C. proc. civ., declară perimată orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare rămasă în nelucrare din vina părții timp de un an.
Prin urmare, pentru a opera perimarea trebuie examinată îndeplinirea cumulativă a cerințelor art. 248 C. proc. civ. și în acest sens se constată că Înalta Curte a fost învestită cu o cerere care a declanșat calea extraordinară de atac a recursului, că după suspendarea judecății pricina a rămas în nelucrare timp de un an. Se mai constată că nu au fost invocate motive de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare.
Așadar, față de decizia nr. 497/R-COM din 2 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei B S.A., rămasă irevocabilă, se constată că cererea de recurs a rămas în nelucrare mai mult de un an de zile.
În acest sens, sunt incidente și dispozițiile art. 250 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, „cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată”.
În acest context, potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ. „perimarea se constată din oficiu…” pe cale de excepție întrucât normele care reglementează această sancțiune procedurală sunt de ordine publică, partea neformulând nicio apărare cu privire la această excepție, deși a fost legal citată.
În consecință, față de cele ce preced urmează să se constate perimată cererea de recurs, cu consecința prevăzută de art. 254 alin. (1) C. proc. civ., text ce declară ineficiente toate actele de procedură îndeplinite în fața instanței care a aplicat această sancțiune procedurală și în consecință, imposibilității analizării pe fond a recursului declarat împotriva deciziei nr. 42/A-C din 29 aprilie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPLEXUL C S.A. (fostă COMPLEXUL A) împotriva deciziei nr. 42/A-C din 29 aprilie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B S.A. - prin lichidator judiciar D IPURL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2025.