ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3325/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Reclamantul P.A., a chemat în judecată pe pârâta SC C.D. SA

Craiova solicitând obligarea acesteia să respecte dreptul de proprietate asupra

terenului său, prin ridicarea instalațiilor ce aparțin pârâtei sau obligarea la

plata unei indemnizații lunare pentru exercitarea dreptului de uz și servitute

asupra proprietății private afectate de capacitățile energetice.

Prin cerere reconvențională, pârâta

a solicitat constatarea nulității parțiale absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate de reclamant și soția acestuia cu cu H.V. și R.S.D.,

cerere disjunsă în ședința publică din 20 ianuarie 2010.

Tribunalul Comercial Argeș, prin

sentința comercială nr. 308/C din 3 martie 2010 a declinat competența de

soluționare a cererii reconvenționale în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș,

considerând că tribunalele judecă în primă instanță cereri a căror valoare

depășește 100.000 RON iar acțiunea în constatarea nulității este evaluabilă,

decizia nr. 32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

recursul în interesul legii stabilind caracterul evaluabil al acestor acțiuni.

Judecătoria Curtea de Argeș, prin

sentința comercială nr. 136 din 23 aprilie 2010 a declinat la rândul său

competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului, a constatat

conflictul negativ de competență și a trimis cauza la Curtea de Apel Pitești în

vederea pronunțării regulatorului de competență.

Prin sentința nr. 26/F-C din 19 mai

2010, curtea de apel a stabilit competența de soluționare în favoarea

Tribunalului Comercial Argeș.

Curtea de Apel a reținut că prin

decizia nr. 32 din 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție nu a urmărit să

înfrângă dispozițiile art. 17 C. proc. civ. în așa fel încât să permită

disjungerea unei cereri reconvenționale pentru declinarea competenței.

Împotriva sentinței astfel

pronunțată, pârâta reclamantă a declarat recurs întemeiat pe prevederile art. 299

– art. 316 C. proc. civ.

Recurenta susține că prin încheierea

din 20 ianuarie 2010, irevocabilă prin nerecurare, Tribunalul a dispus

disjungerea cererii reconvenționale care a devenit o cauză al cărui obiect este

evaluabil în bani, iar valoarea este sub 100.000 RON. Astfel, curtea de apel nu

avea să judece soluția de disjungere ci competența de soluționarea cererii

disjunse, care a devenit cerere principală.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru considerentele ce se vor expune:

Prevederile art. 17 C. proc. civ.

stabilesc prorogarea legală de competență a cererilor accesorii sau

incidentale, așa încât ele vor fi judecate de instanța competentă să

soluționeze cererea principală. Numai că, ele sunt formulate într-un proces

deja existent, astfel că prorogarea de competență în favoarea tribunalului s-a

realizat odată cu investirea instanței cu soluționarea cererii reconvenționale.

Deși sistemul de drept nu consacră un caracter obligatoriu jurisprudenței,

totuși în această materie în mod constant instanțele au statuat asupra efectelor

judecății deosebite a cererilor incidentale, disjunsă ulterior sesizării,

considerându-se competentă instanța investită să judece cererea principală.

De altfel, măsura disjungerii este

luată de instanța de judecată în scopul soluționării cererii care se află în

stare de judecată, în interesul mai bunei judecăți a cauzelor și a unei mai

bune administrări a justiției, astfel că disjungerea urmată de hotărârea de

declinare de competență este nelegală.

Critica sentinței prin care s-a

pronunțat regulatorul de competență este nefondată și nepertinentă întrucât nu

disjungerea a format obiectul analizei, ci prevederile art. 17 C. proc. civ.

care reglementează una din situațiile de prorogare legală de competență.

Instanța de fond era astfel ținută numai de caracterizarea dată acțiunilor în

constatarea inexistenței unui drept în raport de prevederile procedurale

evocate.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.

312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat

recursul declarat împotriva sentinței nr. 26/F-CC din 19 mai 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC C.D. SA Craiova împotriva sentinței nr. 26/F-CC din 19 mai 2010 a

Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 octombrie 2010.