ÎCCJ, decizie (scj.ro #83101)

Cerere reconvențională disjunsă. Competența de soluționare a cererii. Declinare de competență. Admisibilitate și efecte Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor Index alfabetic: acțiune în constatare - cerere reconvențională - disjungere - nulitate absolută - prorogare legală de competență C. proc . civ ., art. 17 Măsura disjungerii cererii reconvenționale este luată de instanța de judecată în scopul soluționării cererii principale care se află în stare de judecată, în interesul mai bunei judecăți a cauzelor și a unei mai bune administrări a justiției. Prevederile art. 17 C . proc . civ . stabilesc prorogarea legală de competență a cererilor accesorii sau incidentale, așa încât ele vor fi judecate de instanța competentă să soluționeze cererea principală.

Deși sistemul de drept nu consacră un caracter obligatoriu jurisprudenței, totuși, în această materie, în mod constant, instanțele au statuat asupra efectelor judecății deosebite a cererii incidentale, disjunsă ulterior sesizării, considerându-se competentă instanța investită să judece cererea principală, astfel că disjungerea urmată de hotărârea de declinare de competență este nelegală. Secția comercială, Decizia nr. 3325 din 14 octombrie 2010 Reclamantul P.A. a chemat în judecată pe pârâta SC Cez D. SA Craiova solicitând obligarea acesteia să respecte dreptul de proprietate asupra terenului său, prin ridicarea instalațiilor ce aparțin pârâtei sau obligarea la plata unei indemnizații lunare pentru exercitarea dreptului de uz și servitute asupra proprietății private afectate de capacitățile energetice.

Prin cerere reconvențională, pârâta a solicitat constatarea nulității parțiale absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de reclamant și soția acestuia cu H.V. și R.S.D., cerere disjunsă. Tribunalul Comercial Argeș, prin sentința comercială nr. 308/C/2010 a declinat competența de soluționare a cererii reconvenționale în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș, considerând că tribunalele judecă în primă instanță cereri a căror valoare depășește 100.000 lei iar acțiunea în constatarea nulității este evaluabilă, decizia nr. 32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii stabilind caracterul evaluabil al acestor acțiuni. Judecătoria Curtea de Argeș, prin sentința comercială nr. 136/2010 a declinat la rândul său competența de soluționare a cererii în favoarea tribunalului, a constatat conflictul negativ de competență și a trimis cauza la Curtea de Apel Pitești în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Prin sentința nr. 26/F-C din 19 mai 2010, curtea de apel a stabilit competența de soluționare în favoarea Tribunalului Comercial Argeș. Curtea de apel a reținut că prin decizia nr. 32/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție nu a urmărit să înfrângă dispozițiile art. 17 C . proc . civ . în așa fel încât să permită disjungerea unei cereri reconvenționale pentru declinarea competenței. Împotriva sentinței astfel pronunțată, pârâta reclamantă a declarat recurs întemeiat pe prevederile art. 299- 316 C . proc . civ . Recurenta a susținut că prin încheierea din 20 ianuarie 2010, irevocabilă prin nerecurare , tribunalul a dispus disjungerea cererii reconvenționale care a devenit o cauză al cărei obiect este evaluabil în bani, iar valoarea este sub 100.000 lei.

Astfel, curtea de apel nu avea să judece soluția de disjungere ci competența de soluționare a cererii disjunse, care a devenit cerere principală. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune: Prevederile art. 17 C . proc . civ . stabilesc prorogarea legală de competență a cererilor accesorii sau incidentale, așa încât ele vor fi judecate de instanța competentă să soluționeze cererea principală. Numai că ele sunt formulate într-un proces deja existent, astfel că prorogarea de competență în favoarea tribunalului s-a realizat odată cu investirea instanței cu soluționarea cererii reconvenționale. Deși sistemul de drept nu consacră un caracter obligatoriu jurisprudenței, totuși în această materie în mod constant instanțele au statuat asupra efectelor judecății deosebite a cererilor incidentale, disjunsă ulterior sesizării, considerându-se competentă instanța investită să judece cererea principală.

De altfel, măsura disjungerii este luată de instanța de judecată în scopul soluționării cererii care se află în stare de judecată, în interesul mai bunei judecăți a cauzelor și a unei mai bune administrări a justiției, astfel că disjungerea urmată de hotărârea de declinare de competență este nelegală. Critica sentinței prin care s-a pronunțat regulatorul de competență este nefondată și nepertinentă întrucât nu disjungerea a format obiectul analizei, ci prevederile art. 17 C . proc . civ . care reglementează una din situațiile de prorogare legală de competență. Instanța de fond era astfel ținută numai de caracterizarea dată acțiunilor în constatarea inexistenței unui drept în raport de prevederile procedurale evocate.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C . proc . civ ., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței nr. 26/F-CC din 19 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.