ÎCCJ, decizie (scj.ro #83101)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83101) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Cerere
reconvențională disjunsă. Competența de soluționare a
cererii. Declinare de competență. Admisibilitate și efecte
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența
instanțelor
Index alfabetic: acțiune în constatare
-
cerere
reconvențională
-
disjungere
-
nulitate
absolută
-
prorogare
legală de competență
C.
proc
.
civ
., art. 17
Măsura
disjungerii cererii reconvenționale este luată de instanța de
judecată în scopul soluționării cererii principale care se
află în stare de judecată, în interesul mai bunei judecăți
a cauzelor și a unei mai bune administrări a justiției.
Prevederile
art.
17 C
.
proc
.
civ
. stabilesc
prorogarea legală de competență a cererilor accesorii sau
incidentale, așa încât ele vor fi judecate de instanța
competentă să soluționeze cererea principală. Deși
sistemul de drept nu consacră un caracter obligatoriu jurisprudenței,
totuși, în această materie, în mod constant, instanțele au
statuat asupra efectelor judecății deosebite a cererii incidentale,
disjunsă ulterior sesizării, considerându-se competentă
instanța investită să judece cererea principală, astfel
că disjungerea urmată de hotărârea de declinare de
competență este nelegală.
Secția comercială, Decizia nr. 3325 din
14 octombrie
2010
Reclamantul P.A. a chemat în judecată pe pârâta
SC
Cez
D. SA Craiova solicitând obligarea acesteia
să respecte dreptul de proprietate asupra terenului său, prin
ridicarea instalațiilor ce aparțin pârâtei sau obligarea la plata
unei indemnizații lunare pentru exercitarea dreptului de uz și
servitute asupra proprietății private afectate de
capacitățile energetice.
Prin cerere reconvențională, pârâta a
solicitat constatarea nulității parțiale absolute a contractelor
de vânzare-cumpărare încheiate de reclamant și soția acestuia cu
H.V. și R.S.D., cerere disjunsă.
Tribunalul Comercial Argeș, prin sentința
comercială nr. 308/C/2010 a declinat competența de soluționare a
cererii reconvenționale în favoarea Judecătoriei Curtea de
Argeș, considerând că tribunalele judecă în primă
instanță cereri a căror valoare depășește 100.000
lei iar acțiunea în constatarea nulității este evaluabilă,
decizia nr. 32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție în recursul în interesul legii stabilind caracterul
evaluabil al acestor acțiuni.
Judecătoria Curtea de Argeș, prin
sentința comercială nr. 136/2010 a declinat la rândul său
competența de soluționare a cererii în favoarea tribunalului, a
constatat conflictul negativ de competență și a trimis cauza
la Curtea
de Apel Pitești
în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Prin sentința nr. 26/F-C din 19 mai 2010, curtea
de apel a stabilit competența de soluționare în favoarea Tribunalului
Comercial Argeș.
Curtea de apel a reținut că prin decizia
nr. 32/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție nu a
urmărit să înfrângă dispozițiile art.
17 C
.
proc
.
civ
. în așa fel încât să permită
disjungerea unei cereri reconvenționale pentru declinarea
competenței.
Împotriva sentinței astfel pronunțată,
pârâta reclamantă a declarat recurs întemeiat pe prevederile art. 299-
316 C
.
proc
.
civ
.
Recurenta a susținut că prin încheierea din
20 ianuarie 2010, irevocabilă prin
nerecurare
,
tribunalul a dispus disjungerea cererii reconvenționale care a devenit o
cauză al cărei obiect este evaluabil în bani, iar valoarea este sub
100.000 lei. Astfel, curtea de apel nu avea să judece soluția de
disjungere ci competența de soluționare a cererii disjunse, care a
devenit cerere principală.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru
considerentele ce se vor expune:
Prevederile art.
17 C
.
proc
.
civ
. stabilesc prorogarea legală de
competență a cererilor accesorii sau incidentale, așa încât ele
vor fi judecate de instanța competentă să soluționeze
cererea principală. Numai că ele sunt formulate într-un proces deja
existent, astfel că prorogarea de competență în favoarea
tribunalului s-a realizat odată cu investirea instanței cu
soluționarea cererii reconvenționale. Deși sistemul de drept nu
consacră un caracter obligatoriu jurisprudenței, totuși în
această materie în mod constant instanțele au statuat asupra
efectelor judecății deosebite a cererilor incidentale, disjunsă
ulterior sesizării, considerându-se competentă instanța
investită să judece cererea principală.
De altfel, măsura disjungerii este luată de
instanța de judecată în scopul soluționării cererii care se
află în stare de judecată, în interesul mai bunei judecăți
a cauzelor și a unei mai bune administrări a justiției, astfel
că disjungerea urmată de hotărârea de declinare de
competență este nelegală.
Critica sentinței prin care s-a pronunțat
regulatorul de competență este nefondată și
nepertinentă întrucât nu disjungerea a format obiectul analizei, ci
prevederile art.
17 C
.
proc
.
civ
. care
reglementează una din situațiile de prorogare legală de
competență. Instanța de fond era astfel ținută numai
de caracterizarea dată acțiunilor în constatarea inexistenței
unui drept în raport de prevederile procedurale evocate.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.
312 C
.
proc
.
civ
., Înalta Curte de Casație și
Justiție a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței
nr. 26/F-CC din 19 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel
Pitești.