ÎCCJ, decizie (scj.ro #123257)

Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă. Invocarea aplicării greșite de către instanță a unor texte de lege. Critici vizând aspecte de nelegalitate. Inadmisibilitate.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuirea.

Index alfabetic :

obiectul acțiunii

-cauză

C.proc.civ. din 1865, art. 322 pct. 2

Cele trei ipoteze prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 2, potrivit cărora revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, ”se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut” vizează inadvertența dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce a hotărât instanța.

Prin urmare, cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C.proc.civ. privește numai obiectul acțiunii nu și cauza ei, instanța neputând pune în discuție pe calea revizuirii temeiurile de drept invocate de partea pârâtă  în apărarea formulată în litigiul  soluționat prin decizia a cărei revizuire se solicită.

Dacă, în ceea ce privește depășirea limitelor învestirii instanței, o hotărâre judecătorească definitivă poate fi retractată în condițiile art.322 pct.2 C.proc.civ., criticile privind cauza acțiunii, respectiv, aplicarea greșită a normelor legale incidente în cauză, nu pot fi primite și analizate pe calea extraordinară a cererii de revizuire, întrucât dacă s-ar proceda astfel pe calea revizuirii, de fapt, s-ar permite declararea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil.

Secția I civilă, decizia nr. 1672 din 18 iunie 2015

La data de 7 noiembrie 2003, reclamanții M.Ș., M.T.N., M.S.E., L.M., P.A., D.M., S.T., G.E., C.M., C.I.A.M. și R.I.A. au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 7696/2003 emisă de Primarul municipiului Craiova, în baza Legii nr. 10/2001.

În cauză, s-au formulat cereri de intervenție accesorie în sprijinul pârâților de către intervenienții SC U. SRL, D.E., H.C., F.L., F.F., D.V. și N.F.

Prin sentința civilă nr. 294 din 31 martie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis în parte contestația formulată de reclamanți împotriva dispoziției nr. 7696/2003 emisă de Primarul municipiului Craiova, în contradictoriu cu pârâții Consiliul local al municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova.

A fost anulată dispoziția nr. 7696/2003 emisă de Primarul municipiului Craiova și s-a dispus restituirea în natură către reclamanți a următoarelor spații din imobilul situat în Craiova : parterul imobilului deținut de intervenienta SC U. SRL și intervenienta SC C.C. SRL, următoarele apartamente ce fac obiectul contractelor de închiriere : cu C.C. - suprafața utilă de 84,25 m.p. ; cu T.S. - suprafața utilă de 49,32 m.p. ; cu C.C. - suprafața utilă de 62,47 m.p., precum și a cotei indivize aferente spațiilor ce se restituie în natură din subsolul clădirii și din terenul aferent în suprafață de 663,38 m.p.

S-a stabilit dreptul reclamanților la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru apartamentele ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, ce nu se restituie în natură, precum și pentru cotele indivize aferente acestora din subsolul clădirii și din teren.

Au fost respinse cererile de intervenție accesorie formulate în sprijinul pârâților de către intervenientele SC U. SRL și intervenienta SC C.C. SRL.  S-au admis cererile de intervenție accesorie formulate în sprijinul pârâților de către intervenienții D.E., H.C., F.L., F.F., D.V. și N.F.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 2095 din 22 mai 2014, pronunțată în al doilea ciclu procesual, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 294/2006, pronunțată de Tribunalul Dolj.

A schimbat parțial sentința apelată și a dispus restituirea în natură și în indiviziune apelanților reclamanți a următoarelor suprafețe de teren aferente imobilului situat în Craiova : suprafața de 153,6 m.p., cu destinația de garaj de acces și curte interioară astfel cum este evidențiată în raportul de expertiză și schița la raport întocmită de expert D.M.; suprafața de 524 m.p., ocupată de SC M.C. SRL din care 354 m.p., ocupați de construcția C.1, 69 mp., ocupați de construcția C.2, restul de 101 m.p., fiind teren liber.

S-a dispus restituirea în natură și în integralitate a pivniței amplasată sub spațiile cu destinație comercială ce au fost restituite apelanților reclamanți, precum și a cotei de 46,74 m.p., din celelalte pivnițe.

S-a constatat că apelanții reclamanți sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 225,62 m.p., aferentă apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 și pentru cota de 53,26 m.p., aferentă subsolului înstrăinat acelorași proprietari.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

Prin cererea formulată la data de 29 decembrie 2014, revizuenții Municipiul Craiova prin primar, Consiliul local al municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova au formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 2095 din 22 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, solicitând anularea deciziei din apel și respingerea în tot a acțiunii.

În motivarea cererii, s-a susținut că este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C.proc.civ., deoarece instanța de apel a depășit obiectul acțiunii și al cererilor precizatoare formulate de contestatori, dispunând restituirea în natură a imobilului fără a avea în vedere dispozițiile pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora sintagma ”amenajări de utilitate publică” are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice. S-a susținut, că situația terenului în litigiu nu a fost pe deplin lămurită și că restituirea în natură a terenului s-a dispus fără a ține cont de normele legale ce reglementează procedura în materie.

La data de 29 decembrie 2014, revizuenții D.E., F.F., F.L., H.C., M.F. și N.F. au formulat cerere de revizuire a aceleiași decizii, invocând dispozițiile art. 322 pct. 1, 2 și 7 C.proc.civ.

În motivarea cererii, s-a susținut că decizia cuprinde dispoziții potrivnice și contradictorii între considerentele sale și dispozitiv, dispoziții care sunt contradictorii și față de cercetarea la fața locului și raportul de expertiză.

S-a arătat, că în considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că suprafața de 153,36 m.p. este subtraversată de conducte de canalizare, conducte de alimentare cu apă potabilă, situație prevăzută de pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 și, cu toate acestea, în dispozitiv s-a dispus restituirea în natură a acestei suprafețe.

Revizuenții au arătat că s-a reținut că titularii contractelor de vânzare-cumpărare au cumpărat o parte din pivnița imobilului, iar în dispozitiv s-a restituit integral această pivniță aflată sub spațiile comerciale de la parter și că este contradicție și între mențiunea referitoare la restituirea în integralitate a pivniței și cea referitoare la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de 53,26 m.p., aferentă imobilului înstrăinat.

Revizuenții au susținut că există hotărâri definitive contradictorii, date de instanțe de grade diferite, respectiv deciziile Curții de Apel Craiova și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ședința publică de la 19 februarie 2014, revizuenții M.F. și D.E. au susținut că hotărârile pe care le consideră potrivnice sunt decizia de casare cu trimitere pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (nr. 6179 din 11 octombrie 2012) și decizia civilă nr. 2095 din 22 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Curtea de Apel Craiova, Secția I civilă, prin decizia nr. 913 din 19 februarie 2015, a respins excepția tardivității cererii de revizuire a deciziei civile nr. 2095/2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, formulată de revizuenții D.E., M.F., H.C., F.F., F.L., N.F. ; a respins, ca nefondate, cererile de revizuire a deciziei civile nr. 2095/2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, formulate de Municipiul Craiova prin primar și Consiliul local Craiova, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C.proc.civ. și de revizuenții D.E., M.F., H.C., F.F., F.L., N.F., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 C.proc.civ., în contradictoriu cu intimații C.M., G.A., M.C., T.S., T.V., L.M., P.A., G.V., D.M., D.V., S.T., C.I.A.M., R.I.A., M.T.N., SC U. SRL și SC C.C. SRL și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.proc.civ. formulată de revizuenții D.E., M.F., H.C., F.F., F.L., N.F. în favoarea Înaltei Curții de Casație și Justiție, reținând următoarele :

Intimatul C.M. a invocat excepția tardivității introducerii cererii de revizuire formulată de revizuenții D.E., F.F., F.L., H.C., M.F. și N.F., raportat la data pronunțării deciziei a cărei revizuire se cere, excepție ce a fost respinsă, pentru următoarele considerente :

Potrivit art. 324 pct. 1 C.proc.civ., cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 C.proc.civ. se formulează în termen de o lună de la data când a fost comunicată hotărârea definitivă.

În speță, hotărârea definitivă supusă revizuirii a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova la data de 22 mai 2014, dosarul fiind înaintat în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 3.09.2014, după ce Municipiul Craiova a declarat recurs la data de 23.07.2014, iar intervenienții D.E., H.C., M.F. au declarat recurs la data de 28 iulie 2014, după cum rezultă din evidența dosarului în sistemul ECRIS.

La adresa înaintată de Curtea de Apel Craiova instanței supreme, prin care s-a solicitat dosarul spre atașare, s-a răspuns că acesta se află în circuitul administrativ și nu poate fi trimis deocamdată instanței investite cu soluționarea cererii de revizuire.

Cum dovezile de comunicare către părți a deciziei pronunțate de instanța de apel se află atașate dosarului și nu pot fi observate, instanța a apreciat că nu poate verifica la ce dată a fost comunicată decizia civilă nr. 2095/2014 și dacă s-a făcut comunicarea către revizuenți la adresele corecte.

Pentru a aprecia asupra tardivității cererii de revizuire trebuie avute în vedere datele exacte la care părțile au primit decizia din apel, ori în absența acestor date curtea a reținut că nu se poate raporta la alte elemente cum ar fi data înaintării dosarului în recurs sau data declarării recursului, mai ales că respectiva cale de atac nu a fost declarată de către toți revizuenții. S-a conchis că, în condițiile în care din dosar nu rezultă că a fost formulată tardiv cererea de revizuire, se va respinge excepția tardivității, cererea de revizuire formulată de revizuenții D.E., F.F., F.L., H.C., M.F. și N.F. urmând a fi analizată pe fond.

Analizând cererile de revizuire formulate în temeiul art. 322 pct. 1 și 2 C.proc.civ., instanța a reținut următoarele :

În reglementarea Codului de procedură civilă, revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi promovată doar pentru motivele și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 322 C.proc.civ.

În afara acestor motive stricte și a cadrului procesul reglementat, părțile nu pot solicita anularea hotărârilor judecătorești pentru motive care ar presupune reluarea judecății și stabilirea unei alte situații de fapt sau de drept pentru că s-ar încălca astfel principiul securității raporturilor juridice și autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești definitive și s-ar crea căi de atac care nu sunt prevăzute de lege.

Dreptul de acces la justiție, garantat de art. 21 din Constituție, trebuie raportat la alte norme constituționale care prevăd că procedura de judecată este prevăzută de lege [art. 126 alin. (2)] și că împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac în condițiile legii (art. 129). Aceste dispoziții duc la concluzia că instanța nu are posibilitatea de a aprecia ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege, inclusiv, cele referitoare la formularea cererilor pentru anumite motive.

Numai astfel se poate respecta principiul preeminenței dreptului recunoscut în preambulul Convenției Europene a Drepturilor Omului și, implicit, principiul securității raporturilor juridice potrivit cu care o hotărâre definitivă nu mai poate fi pusă în discuție în afara căilor extraordinare de atac stabilite de lege.

Criticile formulate de revizuenții Municipiul Craiova prin Primar, Consiliul local Craiova și Primarul municipiului Craiova privesc fondul cauzei, adică modul în care situația de fapt și de drept a fost stabilită prin hotărârea judecătorească supusă revizuirii și modul în care s-au aplicat dispozițiile art. 10 din Legea nr.10/2001, precum și cele ale pct. 10.3 din H.G. nr.250/2007.

În calea de atac extraordinară  a revizuirii instanța nu poate analiza dacă terenul în litigiu este afectat de utilități publice, nu se pot administra probe pentru a se stabili situația juridică a terenului ce a făcut obiectul restituirii în natură și nici nu se poate stabili dacă are temei legal cererea contestatorilor de restituire în natură a imobilului, pentru că s-ar relua o judecată finalizată irevocabil.

S-a mai reținut, că împotriva deciziei din apel s-au declarat două recursuri, cauza fiind soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3372/2014, în sensul respingerii recursurilor, ca nefondate. Criticile care vizau nelegalitatea deciziei și modul de aplicare a legii au putut fi, astfel, valorificate în calea extraordinară de atac a recursului, iar nu în cea a revizuirii.

Referirile revizuentului Municipiul Craiova la regimul juridic al terenului și la modul de aplicare a dispozițiilor legale nu constituie motiv de revizuire a hotărârii pronunțate, ci aspecte de fond care nu pot face obiectul revizuirii, nefiind circumscrise motivului prevăzut de art. 322 pct. 2 C.proc.civ.

Potrivit acestui text, se poate cere revizuirea unei hotărâri definitive dacă instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri, dacă s-a pronunțat asupra unei cereri care nu a fost formulată sau dacă a acordat mai mult decât s-a cerut.

Unul din principiile care guvernează procesul civil este cel al disponibilității, potrivit cu care reclamantul este cel care investește instanța și stabilește cadrul procesual sub aspectul persoanelor chemate în judecată și al obiectului litigiului.

Judecătorul exercită pe tot parcursul procesului un rol activ, însă acesta nu presupune modificarea obiectului acțiunii, deoarece art. 129 alin. (6) C.proc.civ. îl obligă să se pronunțe doar asupra cererilor formulate de părți.

Legea sancționează depășirea limitelor investirii instanței, fiind prevăzut de art. 322 pct. 2 C.proc.civ. motivul de revizuire legat de încălcarea principiului disponibilității.

În speță, prin contestația formulată în temeiul Legii nr.10/2001, s-a criticat modul în care autoritatea administrativă locală a răspuns notificării contestatorilor prin care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în condițiile legii, respectiv, restituirea în natură a imobilului.

Prin urmare, obiectul acțiunii l-a constituit contestația formulată potrivit Legii nr.10/2001, iar în situația în care nu s-ar fi solicitat restituirea în natură ci doar acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, instanța nu era ținută de această cerere. Principiul legii reparatorii este acela al restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat, iar această modalitate de reparație a prejudiciului suferit de foștii proprietari trebuia aleasă de instanță (sau chiar de autoritatea administrativă prevăzută de Legea nr.247/2005) ori de câte ori se apreciau ca fiind incidente condițiile impuse de lege pentru acest tip de reparație.

S-a conchis că și în absența unei cereri exprese a contestatorilor instanța a respectat cadrul

procesual dispunând restituirea în natură a imobilului care s-a apreciat ca fiind liber și că soluția a fost dată cu respectarea principiului disponibilității, așa cum este prevăzut de art. 129 alin. ultim C.proc.civ., în limitele investirii instanței, ceea ce duce la concluzia că instanța nu a acordat ceea ce nu s-a cerut și nici nu a dat mai mult decât s-a cerut.

În raport de prevederile art. 322 pct. 1 C.proc.civ., revizuirea poate fi promovată dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice care nu pot fi aduse la îndeplinire făcând astfel executarea imposibilă, ceea ce presupune că instanța a dispus executarea unor obligații care se exclud reciproc. Contrarietatea trebuie să existe în cadrul dispozitivului, nu și între dispozitiv sau considerente ori între dispozitiv și probele administrate în cauză.

După cum se observă din motivele cererii de revizuire formulată de revizuenții persoane fizice, coroborate cu dispozitivul deciziei atacate, revizuenții se referă la o contrarietate a dispozitivului cu probele cauzei sau cu considerentele deciziei. Obligația ce a fost impusă de instanța de apel și, corelativ, dreptul stabilit în favoarea contestatorilor sunt clare și precise, derivând din restituirea unor suprafețe de teren strict individualizate prin raportul de expertiză și a unei pivnițe amplasată sub spațiile cu destinație comercială ce au fost restituite apelanților reclamanți, precum și a cotei de 46,74 m.p., din celelalte pivnițe.

Nu se poate vorbi despre o contrarietate între dispoziția referitoare la restituirea în natură a pivniței aferentă spațiilor comerciale și dispoziția referitoare la restituirea unei cote din restul pivniței imobilului, cât timp se prevede clar ce suprafață se restituie și că regimul juridic al părții de imobil ce constituie dependință este identic cu regimul juridic al părții principale din imobil (spații comerciale sau de locuit). Acordarea de măsuri reparatorii s-a făcut pentru partea din pivniță ce corespunde părții din imobil care nu s-a restituit în natură, descrierea imobilului fiind făcută pe larg în raportul de expertiză și decizia din apel.

Față de aceste considerente, s-a apreciat că primul motiv din cererea de revizuire formulată de revizuenții persoane fizice nu este fondat, el cuprinzând critici de fond care au legătură cu interpretarea probelor și stabilirea situației de fapt, iar nu cu o imposibilitate de executare a obligației datorată contradictorialității dispozițiilor deciziei.

În consecință, apreciind că nu sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 C.proc.civ., întrucât criticile de fond care au fost aduse prin cererile de revizuire nu se circumscriu motivelor de revizuire, s-au respins, ca nefondate, cele două cereri de revizuire întemeiate pe aceste dispoziții legale.

În ceea ce privește cererea de revizuire formulată de revizuenții D.E., F.F., F.L., H.C., M.F. și N.F., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.proc.civ., s-a reținut că s-a invocat contrarietatea dintre decizia de casare cu trimitere, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, nr.6179/2012  și decizia civilă nr. 2095/2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Potrivit art. 323 alin. (2) C.proc.civ., cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.proc.civ. este de competența instanței mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărârile pretins potrivnice. Cum în speță una din deciziile invocate de revizuenți în susținerea acestui motiv de revizuire este pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, competența de soluționare a căii extraordinare de atac aparține instanței supreme, iar nu Curții de Apel Craiova.

Ca atare, potrivit art. 323 alin. (2) C.proc.civ. raportat la art. 158 C.proc.civ., s-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.proc.civ. către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenții Municipiul Craiova prin Primar și Consiliul local al municipiului Craiova prin Primar, criticând-o pentru următoarele considerente;

Prin cererea de revizuire formulată de revizuenți, s-a investit instanța cu o cerere care vizează retractarea hotărârii pronunțate având drept temei legal dispozițiile art.322 pct.2 C.proc.civ.

Atât norma de reglementare, cât și jurisprudența au statuat că, în temeiul art.322 pct.2 C.proc.civ., instanța de soluționare a cererii de retractare apreciază asupra temeiurilor de drept noi și neinvocate în cursul căilor ordinare de atac nici de către părțile litigante, nici de către instanță din oficiu.

Condiția de admisibilitate cu privire la reanalizarea unor temeiuri juridice noi este aceea că legislația specifică aplicabilă speței să fie contemporană cu soluționarea litigiului în căile ordinare de atac.

În  speța dedusă judecății, incidență în dezlegarea pricinii o avea și reglementarea statuată în Legea nr. 1/2009, de modificare și completare a Legii nr. 10/2001, inclusiv H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Instanța investită cu soluționarea cererilor a respins, ca nefondate, cererile de revizuire a deciziei civile nr. 2095/2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova formulate de Municipiul Craiova prin Primar și Consiliul local Craiova întemeiate pe dispozițiile art.322 pct.2 C.proc.civ. și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 C.proc.civ., formulată de revizuenții D.E., M.F., H.C., F.F., F.L. și N.F. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin hotărârea pronunțată, instanța a soluționat atât fondul cererii de revizuire, cât și declinarea de competență, nesocotind, astfel, regulile de procedură reglementate de art. 322 - 326 C.pr.civ., raportat la art.159 C.pr.civ.

Sub aspectul fondului, s-a arătat că în speța dedusă judecății, raportat la caracterul devolutiv al apelului și rolului activ al judecătorului, instanța de apel trebuia să analizeze contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și sub aspectul interzicerii concrete de restituire în natură a imobilelor înstrăinate conform Legii nr. 112/1995, respectiv, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 1/2009.

Or, în speță, din întregul material probator administrat în cauză, se constată că intervenienții sunt beneficiarii Legii nr. 112/1995 și sunt titularii unui drept real asupra construcțiilor, că  au un drept de folosință exclusivă asupra terenului de sub construcție, și că terenul prin configurația lui împiedică normala utilizare, inclusiv, accesul la proprietățile dobândite în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995.

Pe cale de consecință, nu a fost făcută aplicarea legii speciale care guvernează restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat.

S-a mai arătat, că obligația instanței de a a-și motiva hotărârea adoptată este consacrată legislativ în art. 261 C.pr.civ. și are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Or, în cauză, motivarea hotărârii instanței de fond nu răspunde acestor exigențe, deoarece aceasta nu a examinat efectiv toate cererile revizuenților, astfel încât pe calea controlului judiciar instanța de recurs să poată analiza justețea acestei hotărâri.

Sub aspect procedural, s-a arătat că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală în ceea ce privește modalitatea de soluționare a celor doua cereri de revizuire, respectiv, a respins, ca nefondate, cererile de revizuire a deciziei civile nr. 2095/2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 C.pr.civ. formulată de revizuenții D.E., M.F., H.C., F.F., F.L. și N.F. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție întrucât, făcând aplicabilitatea art. 158 - 159 C.pr.civ., soluția în dezlegarea pricinii era aceea de disjungere a celor două cereri, și prin încheiere interlocutorie să fie declinată competența în favoarea instanței care are competență materială, funcțională și teritorială în dezlegarea cererii de revizuire.

În atare situație, soluția ce se impune a fi adoptată este aceea de admitere a recursului, casării hotărârii recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare Curții de Apel Craiova, în conformitate cu prevederile art.304 pct.3, 4, 7, 8 și 9 C.proc.civ.

Examinând decizia în limita criticilor formulate de revizuenții Municipiul Craiova prin Primar și Consiliul local al municipiului Craiova prin Primar, ce permit încadrarea în art.304 pct. 5, 7 și 9 C.proc.civ., de către instanță, potrivit art. 306 alin.(3) C.proc.civ., se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește criticile formulate de recurenții revizuenți ce se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C.proc.civ., se constată că sunt nefondate, pentru cele ce succed:

Revizuenții au arătat că, făcând aplicarea art. 158 - 159 C.proc.civ., soluția corectă în dezlegarea pricinii era aceea a disjungerii cererilor de revizuire formulate de revizuenții persoane fizice printr-o încheiere interlocutorie și să se decline competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 C.proc.civ. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia recurată, instanța, cu privire la cererea de revizuire formulată de revizuenții persoane fizice, a soluționat motivele de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct.1 și 2 C.proc.civ. și, făcând aplicarea dispozițiilor art.158 C.proc.civ., a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 C.proc.civ. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art.158 alin.(1) C.proc.civ. „Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”.

Conform acestei dispoziții legale, în speță, competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 C.proc.civ., având în vedere că hotărârile pretins a fi contradictorii sunt pronunțate de Curtea de Apel Craiova și de Înalta Curte de Casație și Justiție, față de dispozițiile art.323 alin.(2) C.proc.civ., revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, situație în care corect Curtea de Apel Craiova a pus în discuția părților excepția de necompetență și s-a desesizat prin trimiterea cauzei instanței competente.

Aceasta deoarece art.323 C.proc.civ. cuprinde norme de competență materială imperativă de la care nu se poate deroga, iar instanța, având obligația de a-și verifica mai întâi competența după materie, poate să invoce chiar din oficiu această excepție.

În ceea ce privește măsura disjungerii cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 C.proc.civ., reglementată de art.165 C.proc.civ., care, în opinia revizuenților, s-a fi impus cu prioritate față de măsura declinării competenței de soluționare a acestei cererii reglementată de art.158 C.proc.civ., se constată că măsură disjungerii se ia de către instanța de judecată numai în cazul în care soluționarea uneia sau a unor cereri ar fi întreruptă de imposibilitatea soluționării alteia sau altor cereri, iar această măsură are drept scop soluționarea cererilor care sunt în stare de judecată într-un termen rezonabil.

Mai mult, această măsură se dispune în interesul unei bune judecăți a cauzelor și a unei mai bune administrări a justiției, fără a încălca prevederile cu caracter imperativ.

Or, în speță, competența de soluționare a cererii de revizuire este reglementată prin norme legale cu caracter imperativ, așa cum s-a arătat mai sus, pe de o parte, iar pe de altă parte, revizuenții nu au făcut dovada că soluționarea cererilor de revizuire întemeiate pe dispozițiile art.322 pct.1 și 2 C.proc.civ. a fost întreruptă de imposibilitatea soluționării cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 C.proc.civ., astfel că legal Curtea de Apel Craiova a declinat competența soluționării acestei cererii prin hotărârea recurată.

Față de considerentele expuse, rezultă că decizia recurată nu s-a dat cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor  art.158 - 159 C.proc.civ., și, prin urmare, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.5 C.proc.civ. apare ca  fiind neîntemeiat, urmând a fi respins în consecință.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 C.proc.civ., este, de asemenea, neîntemeiat.

În susținerea acestui motiv de recurs, revizuenții au arătat că motivarea deciziei recurate nu răspunde exigențelor art.261 C.proc.civ., deoarece instanța nu a examinat efectiv toate cererile revizuenților, astfel încât pe calea controlului judiciar instanța de recurs să poată analiza justețea acestei hotărâri.

Folosind sintagma „nu s-au examinat efectiv toate cererile revizuenților”, aceștia s-au  referit la faptul că „instanța avea obligația de a stabili situația de fapt expusă în detaliu”, ”de a examina argumentele părților” și, nu în ultimul rând, ”de a expune raționamentul logico-juridic pe care s-a fundamentat soluția adoptată”.

Dispozițiile art.261 pct.5 C.proc.civ., potrivit cărora hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților” prevăd obligația instanței de judecată de a arăta în hotărârea pronunțată considerentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea recursului.

Potrivit art.304 pct.7 C.proc.civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.

Toate cele trei situații prevăzute de acest text de lege vizează aceeași problemă de drept, respectiv, lipsa motivării hotărârii ce face obiectul căii de atac cu consecința imposibilității exercitării controlului judiciar asupra acesteia.

În speță, revizuenții au invocat prima situație, respectiv, lipsa motivării.

Or, această critică este neîntemeiată, întrucât hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care judecătorii și-au întemeiat soluția pronunțată, ceea ce  permite efectuarea controlului judiciar pe calea prezentului recurs, având în vedere obiectul cererii cu care a fost învestită instanța de judecată - revizuire, ce reprezintă o cale extraordinară de atac și care poate fi exercitată numai pentru motivele prevăzute de art.322 pct.1-9 C.proc.civ.

De fapt, nemulțumirea revizuenților, raportată la acest motiv de recurs, vizează faptul că instanța nu a analizat, prin decizia recurată, criticile formulate de aceștia  privind modul de soluționare a fondului litigiului prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat, ceea ce nu poate face obiect de analiză în cadrul căii extraordinare de atac a revizuirii pentru că dacă s-ar proceda astfel s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil.

Și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ. formulat de recurenții revizuenți este nefondat, pentru cele ce succed:

Revizuenții recurenți au invocat ca motiv al cererii de revizuire dispozițiile art.322 pct.2 C.proc.civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, „se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”. Cele trei ipoteze prevăzute de această dispoziție legală vizează inadvertența dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce a hotărât instanța.

Prin formularea de la art. 322 pct. 2 C.proc.civ., se face referire la aplicarea principiului disponibilității, care nu îngăduie instanței să depășească obiectul acțiunii sau al celorlalte cererii accesorii ori incidentale, dar nici nu-i permite să omită a se pronunța asupra unui capăt de acțiune.

Ca urmare, acest caz de revizuire privește numai obiectul acțiunii nu și cauza ei, instanța neputând pune în discuție pe calea revizuirii temeiurile de drept invocate de pârâți în apărarea formulată în litigiul  soluționat prin decizia a cărei revizuire se solicită.

În speță, revizuenții recurenți, indicând art.322 pct.2 C.proc.civ., au solicitat revizuirea deciziei nr. 2095/2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția I civilă, invocând una din ipotezele reglementate de acest text de lege, respectiv, extra petita, în sensul că instanța de apel a depășit obiectul acțiunii și al cererilor precizatoare formulată de contestatori, dispunând restituirea în natură a imobilului fără a avea în vedere dispozițiile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora sintagma „amenajări de utilitate publică” are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, precum și faptul că situația terenului în litigiu nu a fost pe deplin lămurită, întrucât restituirea în natură s-a dispus fără a ține cont de normele legale ce reglementează procedura în materie.

Aceste critici vizează atât susținerile potrivit cărora s-a depășit obiectului acțiunii, ceea ce se circumscrie art.322 pct.2 C.proc.civ., cât și cauza acțiunii, respectiv, nelegalitatea hotărârii a cărei revizuire se solicită cu privire la aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

Dacă, în ceea ce privește depășirea limitelor învestirii instanței, o hotărâre judecătorească definitivă poate fi retractată în condițiile art.322 pct.2 C.proc.civ., în ceea ce privește criticile privind cauza acțiunii, respectiv, aplicarea greșită a normelor legale ce reglementează  procedura în materie, se  constată că nu pot fi primite și analizate pe calea extraordinară a cererii de revizuire, întrucât dacă s-ar proceda astfel pe calea revizuirii, de fapt, s-ar permite declararea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil. Cu privire la criticile formulate de revizuenți ce se circumscriu art.322 pct.2 C.proc.civ., se constată că prin decizia a cărei revizuire se solicită nu s-a acordat contestatorilor ceea ce nu au cerut, respectiv, că nu s-a depășit obiectul acțiunii, câtă vreme aceștia pe calea contestației formulate, în temeiul Legii nr.10/2001, împotriva dispoziției nr.7696/2003 emisă de Primarul municipiului Craiova au solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu.

Prin urmare, legal a reținut curtea de apel că cererea de revizuire a deciziei nr.2095/2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția I civilă, formulată de recurenții revizuenți în temeiul art.322 pct.2 C.proc.civ. este nefondată, întrucât, prin restituirea în natură a terenului în litigiu, instanța nu a depășit obiectul acțiunii, ci, dimpotrivă, a acordat ceea ce s-a solicitat.

În ceea ce privește criticile potrivit cărora Curtea de Apel a dispus restituirea terenului în litigiu fără a stabili pe deplin situația acestuia, se constată că vizează netemeinicia deciziei atacate, ceea ce nu poate face obiect de analiză în cadrul căii de atac a revizuirii prin prisma motivului de revizuire prevăzut de art.322 pct.2 C.proc.civ., deoarece aceasta este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi promovată doar pentru motivele și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art.322 C.proc.civ.

În ceea ce privește susținerea intimatului D.E., cu ocazia dezbaterilor, în sensul că invocă nelegalitatea deciziei recurate, motivată de faptul că în dispozitivul hotărârii instanța nu s-a pronunțat și în legătură cu Primarul municipiului Craiova, ci doar cu Municipiul Craiova și Consiliul Local și că acest motiv poate fi invocat și de intimat se constată următoarele:

Deși nu a arătat expres, prin susținerile sale, așa cum au fost expuse mai sus, intimatul D.E. a susținut că aceste critici se constituie într-un motiv de ordine publică care poate fi invocat de părți, precum și de instanță din oficiu, potrivit art.306 alin. (2) C.proc.civ.

Aceste critici nu pot fi primite și analizate, întrucât nu constituie un  motiv de ordine publică care să poată fi invocat de intimat, pentru cele ce succed:

Faptul că instanța nu a pronunțat hotărârea recurată în contradictoriu cu o parte nu constituie motiv de ordine publică, deoarece prin neregularitatea săvârșită instanța produce o vătămare numai părții în contradictoriu cu care nu s-a pronunțat decizia recurată și numai aceasta are interesul să invoce o asemenea neregularitate, nu și instanța  din oficiu sau părțile adverse.

Fiind vorba de o nulitate relativă, reglementată de art.105 alin. (2) C.proc.civ., aceasta poate fi invocată în căile de atac numai de partea care a suferit  vătămarea prin îndeplinirea actului de procedură de către instanță,  în speță, prin pronunțarea hotărârii ce face obiectul prezentului recurs.

Prin urmare, nefiind vorba de un motiv de ordine publică, aceste critici formulate de partea adversă nu vor fi primite și analizate.

De altfel, Primarul municipiului Craiova, care a fost citat în calitate de revizuent de către Curtea de Apel Craiova, a avut cunoștință de hotărârea recurată, întrucât a semnat recursul pentru recurentele revizuente și, deci, dacă s-ar fi considerat vătămat prin faptul că decizia recurată nu s-a pronunțat și în contradictoriu cu acesta ar fi putut să invoce această neregularitate pe calea recursului, ceea ce nu a făcut.

Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art.312 alin. (1) C.proc.civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții Municipiul Craiova prin Primar și Consiliul local al municipiului Craiova prin Primar.