ÎCCJ, decizie (scj.ro #130754)

Cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza finală din Codul de procedură civilă a unei hotărâri prin care fusese admisă o altă revizuire pentru contrarietate de hotărâri. Admisibilitatea cererii. Evocarea fondului. Desființarea hotărârii judecătorești care a stat la baza admiterii cererii de revizuire formulate în baza dispozițiilor art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuirea.

Index alfabetic :

contrarietate de hotărâri

-          admisibilitate

C.proc.civ. din 1865, art. 322 pct. 5, pct. 7, art. 327

În cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C.proc.civ., instanța, dacă admite cererea, anulează cea din urmă hotărâre, soluția fiind justificată de pronunțarea unei a doua hotărâri, contrare unei hotărâri pronunțate anterior în același litigiu și care încalcă, astfel, puterea de lucru judecat a primeia.

Prin urmare, din perspectiva condițiilor desprinse din cuprinsul art. 322 C.proc.civ., este admisibilă cererea de revizuire a deciziei prin care a fost admisă revizuirea având ca temei dispozițiile art. 322 pct. 7, câtă vreme din considerentele hotărârii rezultă că a avut loc o soluționare în fond a cererilor deduse judecății, ca urmare a anulării atât a deciziei de recurs – în acest caz, instanța de revizuire comportându-se ca o instanță de recurs care a evocat fondul, soluționând fondul cererilor formulate în cauză – cât și a hotărârii de primă instanță, nemaiexistând astfel o altă hotărâre de fond sau care evocă fondul în ceea ce privește raporturile juridice dintre părți, susceptibilă de a fi atacată pe calea revizuirii.

2.

În conformitate cu dispozițiile art. 322 pct. 5 teza finală C.proc.civ., revizuirea poate fi cerută în cazul desființării sau a modificării hotărârii unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea supusă revizuirii.

Astfel fiind, ipoteza de revizuire prevăzută de norma sus menționată este întrunită în cazul în care prin decizia a cărei revizuire se cere a fost admisă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.proc.civ., fiind anulate două hotărâri judecătorești apreciate a fi contrare altor două hotărâri, acestea din urmă fiind însă, ulterior, desființate prin hotărâri irevocabile, conducând, prin urmare la lipsirea de suport a deciziei de admitere a cererii în aplicarea art. 322 pct. 7 C.proc.civ.

Secția I civilă, decizia nr. 298 din 5 februarie 2016

Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 22.07.2014

,

revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații B., C., D., Consiliul General al Municipiului București și Primăria sectorului 1 București, revizuirea deciziei civile nr.790 din 3.02.2005 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe temeiul art. 322 alin. (1) pct. 5 teza a II-a C.proc.civ., pentru ipoteza desființării sau a modificării hotărârii unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea supusă revizuirii.

În motivarea cererii, s-au arătat următoarele:

Decizia civilă nr. 790 din 3.02.2005 a Înaltei Curți a fost pronunțată într-o cale de atac de retractare, întemeiată pe art. 322 pct. 7 C.proc.civ. și a fost motivată pe împrejurarea existenței unei contrarietăți între decizia nr. 76/R/2004 a Curții de Apel Pitești și deciziile civile nr. 748/R/2002 a Curții de Apel Pitești și nr. 1813/2003 a Tribunalului Prahova, considerându-se că există autoritate de lucru judecat la momentul pronunțării deciziei nr. 76/R/2004.

Decizia nr. 748/R/2002, care a constituit suportul probator logico-juridic determinant în pronunțarea și motivarea deciziei civile nr. 790/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost desființată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Astfel, prin decizia civilă nr. 1130 din 24.06.2014, Curtea de Apel Pitești a admis cererea de revizuire, a desființat decizia nr. 748 din 11.04.2002 a Curții de Apel Pitești și a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 265 din 10.02.1998, pe care a menținut-o.

Această soluție s-a bazat pe mai multe hotărâri judecătorești civile și penale intrate în puterea lucrului judecat prin care s-a stabilit caracterul fals al înscrisurilor avute în vedere la pronunțarea deciziei nr. 748/2002, respectiv s-a dispus nulitatea lor. Este vorba despre sentința penală nr. 980/1998 a Judecătoriei Sectorului 1; decizia penală nr. 873/1999 pronunțată de Tribunalul București; sentințele civile nr. 23082/2011 și nr. 9349/2012 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București; decizia civilă nr. 342/2013 pronunțată de Tribunalul București.

Revizuentul a susținut că, întrucât decizia civilă nr. 748/R/2002 nu mai există, nici decizia nr.

790/2005 a Înaltei Curți nu mai produce efecte juridice, nemaifiind întrunită cerința contrarietății între hotărâri pronunțate în una și aceeași pricină (a cărei existență fusese reținută prin decizie).

Folosirea unor înscrisuri false, ca și a altor mijloace străine de lege folosite ca practici curente de grupul de interese care i-a preluat/furat imobilul în litigiu printr-un lanț de acte ilegale, au alterat în mod grav procesul de stabilire a adevărului de către instanțele de judecată. Din anul 1992, revizuentul se află în permanență în litigii pentru recunoașterea dreptului său, legal obținut, cu privire la un imobil aflat în perimetrul clădirii Guvernului.

În condițiile în care prin decizia civilă nr. 790/2005 revizuentul a fost grav prejudiciat în plan material și moral, iar menținerea efectelor sale juridice, întemeiate pe elemente neadevărate/fapte penale etc., echivalează cu menținerea în circuitul juridic civil a consecințelor grave ale acestor nelegalități și abuzuri, această situație nu poate fi remediată decât prin retractarea/revizuirea sa.

În ceea ce privește temeiul juridic al cererii de revizuire, s-a arătat că art. 322 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ. contravine prevederilor art. 21, 16, 53 și 124 din Constituție, în măsura în care limitează posibilitatea folosirii căii de atac a revizuirii numai împotriva hotărârilor care evocă fondul.

În acest sens, este aplicabilă Decizia nr. 233/2011 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că „dispozițiile art. 322 pct. 9 Cod procedură civilă sunt neconstituționale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au adus încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului”.

Deși prin decizie se constată neconstituționalitatea art. 322 pct. 9 C.proc.civ., practic întregul art. 322 pct. 1 - 10 a fost declarat neconstituțional, în partea care limitează posibilitatea exercitării căii de atac a revizuirii doar împotriva acelor hotărâri care „evocă fondul", deoarece art. 322 alin. (1), care include condiția de admisibilitate a evocării fondului, este parte integrantă a tuturor motivelor de revizuire.

În situația în care înalta Curte de Casație și Justiție va aprecia că Decizia nr. 233/2011 s-ar aplica numai pentru cazul de revizuire prevăzut la pct. 9, revizuentul înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 teza a II - a C.proc.civ.

S-a mai arătat că aceste dispoziții legale contravin flagrant și art. 6 paragraf 1 (dreptul la un proces echitabil) și art. 14 (interzicerea discriminării) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 paragraf 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile si politice.

S-a solicitat suspendarea judecării cererii de revizuire, pe temeiul art. 244 pct. 1 C.proc.civ., pentru ca, în prealabil, Curtea Constituțională să se pronunțe asupra acestei excepții, de a cărei soluționare depinde pronunțarea unei hotărâri legale în cauza de față.

La data de 11.11.2014, a fost atașată la dosar cererea formulată la data de 7.11.2014 de către revizuentul A., în contradictoriu cu intimații B., C., D., Consiliul General al Municipiului București și Primăria sectorului 1 București.

Prin această cerere, s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr.790 din 3.02.2005 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe temeiul art. 322 alin. (1) pct. 5 teza a II-a C.proc.civ., pentru ipoteza desființării sau a modificării hotărârii unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea supusă revizuirii.

Revizuentul a arătat că și cea de-a doua hotărâre pe care s-a fundamentat decizia nr. 790/2005 a Înaltei Curți, respectiv decizia nr. 1813/2003 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost desființată.

Astfel, prin decizia civilă nr. 848/2014, Tribunalul Prahova a admis cererea de revizuire, a schimbat în parte decizia nr. 1813/2003 și a respins apelul împotriva sentinței civile nr. 5283/2003 a Judecătoriei Ploiești, menținând, astfel, soluția de respingere a cererii de revizuire a sentinței civile nr. 14678/1999 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București.

În susținerea cererii, revizuentul a formulat motive de fapt și de drept identice cu cele inserate în cererea de revizuire înregistrată la data de 22.07.2014.

La termenul de judecată din 14.11.2014, Înalta Curte a respins solicitarea revizuentului de înregistrare separată a cererii de revizuire de la 11.11.2014, deoarece cele două cereri au același obiect și același temei juridic.

În cursul judecării cererii de revizuire, Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea cererii sub cele două aspecte presupuse de art. 322 C.proc.civ., anume ca hotărârea supusă revizuirii să fi fost pronunțată de o instanță de recurs, respectiv ca hotărârea să evoce fondul.

La termenul de judecată din 13.11.2015, revizuentul a precizat că înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 alin. (1) prin raportare la pct. 5 teza a II-a C.proc.civ., precum și a prevederilor art. 328 alin. 1 C.proc.civ., pentru motivele arătate în scris prin cererea depusă la dosar la data de 10.11.2015, prin care s-a susținut că aceste norme, interpretate în sensul că este inadmisibilă revizuirea împotriva unei hotărâri pronunțate în calea de atac a revizuirii, contravin

art. 16 alin. (1), art. 13, art. 21 alin. (1) – (3), art. 53 și art. 124 din Constituția României.

Înalta Curte a reținut cauza spre rejudecare asupra tuturor aspectelor dezbătute în contradictoriu, anume: admisibilitatea cererii de revizuire; cererea revizuentului de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 alin. (1) prin raportare la pct. 5 teza a II-a C.proc.civ. în privința cerințelor ca hotărârea supusă revizuirii să fi fost pronunțată de o instanță de recurs, respectiv ca hotărârea să evoce fondul; cererea revizuentului de suspendare a judecății pe temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională; încadrarea cererii de revizuire în ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 5 teza finală C.proc.civ.

În ceea ce privește cererile revizuentului de sesizare a Curții Constituționale și de suspendare a judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, se constată că au fost formulate pentru ipoteza în care Înalta Curte va aprecia că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire. Față de finalitatea urmărită prin formularea lor, urmează a se verifica, în prealabil, admisibilitatea cererii de revizuire, întrucât cererile nu ar mai avea obiect, în cazul unei aprecieri favorabile pe acest aspect.

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu art. 326 alin. (3) C.proc.civ., „dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".

Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, astfel încât poate fi exercitată numai împotriva anumitor hotărâri judecătorești și doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 322 C.proc.civ., „revizuirea unei hotărâri rămase definitive la instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...)".

În cauză, cererea de revizuire a fost formulată împotriva deciziei nr. 790/2005 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuenții C., D. și B., în contradictoriu cu intimații A., Primăria sectorului 1 București și Consiliul General al Municipiului București, împotriva deciziei civile nr. 76/2004 a Curții de Apel Pitești, Secția civilă. Drept urmare, au fost anulate decizia civilă nr. 76/2004, dar și sentința civilă nr. 432/2002 a Judecătoriei Pitești.

Cererea de revizuire admisă prin decizia nr. 790/2005 a Înaltei Curți a fost formulată pe baza dispozițiilor art. 322 pct. 7 C.proc.civ., iar Înalta Curte, constatând că cererea este întemeiată, dată fiind contrarietatea cu alte două hotărâri judecătorești, a făcut aplicarea prevederilor art. 327 alin. (1) C.proc.civ. și a anulat cea din urmă hotărâre. A constatat că este contrarie cu hotărârile anterioare și hotărârea primei instanțe care a fost confirmată în recurs, astfel încât a dispus și anularea acesteia.

Hotărârile pronunțate în calea de atac a revizuirii nu sunt menționate în mod expres în categoria hotărârilor susceptibile de revizuire enumerate în art. 322 C.proc.civ.

Cu toate acestea, nu se poate reține că nu ar fi deschisă calea extraordinară de retractare și împotriva unor asemenea hotărâri.

Această constatare se întemeiază pe faptul că revizuirea are drept scop remedierea unei erori în stabilirea situației de fapt, motiv pentru care această cale de atac se formulează împotriva hotărârilor de fond sau prin care s-a evocat fondul cauzei.

Cu toate că cerința evocării fondului este prevăzută explicit în text doar în cazul unei hotărâri date de o instanță de recurs, este de necontestat că atare cerință este implicită în cazul hotărârilor pronunțate de prima instanță sau de instanța de apel. Așadar, indiferent de instanța care pronunță hotărârea supusă revizuirii, este suficient să fie vorba despre o hotărâre de fond sau care evocă fondul, pentru ca revizuirea să fie admisibilă din perspectiva obiectului, respectiv a felului hotărârii susceptibile de o asemenea cale de atac.

În măsura în care hotărârea asupra revizuirii este una de fond sau care evocă fondul, fie că a fost pronunțată în primă instanță sau în căile de atac, este, la rândul său, atacabilă pe calea revizuirii. În mod evident, doar hotărârea prin care a fost admisă revizuirea se încadrează în aceste categorii, deoarece, în aplicarea art. 327 alin. (1) C.proc.civ., hotărârea revizuită este schimbată în tot sau în parte și este posibilă cercetarea fondului dreptului dedus judecății. Hotărârea prin care a fost respinsă cererea de revizuire este incompatibilă cu cerința cercetării în fond a raportului juridic dintre părți.

În contextul celor expuse, se constată că admisibilitatea revizuirii din perspectiva etapei procesuale în care a fost pronunțată hotărârea prin care s-a admis cererea de revizuire nu poate fi analizată distinct de cerința evocării fondului, cât timp aceasta reprezintă, în realitate, singura condiție veritabilă de admisibilitate a căii de atac (ca regulă, întrucât există și cazuri de excepție, precum cazul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 9 C.proc.civ., care nu interesează, însă, în speță).

De altfel, se observă că în actuala reglementare, Codul de procedură civilă nu mai enumera hotărârile supuse revizuirii în funcție de instanța care le-a pronunțat, ci prevede doar că poate fi cerută revizuirea „unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul" (art. 509). Prin interpretarea sistematico - teleologică a normelor referitoare la obiectul revizuirii, este, astfel, confirmată intenția legiuitorului la edictarea art. 322, astfel cum a fost expusă anterior.

Revizuirea prevăzută de art. 322 pct. 7 C.proc.civ. pentru ipoteza existenței unor hotărâri contradictorii, implică, însă, o nuanțare a raționamentului expus anterior.

Spre deosebire de celelalte cazuri de revizuire în cadrul cărora instanța, atunci când admite cererea, procedează la schimbarea, în tot sau în parte, a hotărârii revizuite, în cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C.proc.civ., instanța, dacă admite cererea, anulează cea din urmă hotărâre. Soluția este justificată de pronunțarea unei a doua hotărâri, contrare unei hotărâri pronunțate anterior în același litigiu și care încalcă, astfel, puterea de lucru judecat a primeia.

Nu este necesar a se discuta, de principiu, dacă o asemenea soluție poate releva o hotărâre dată de o instanță de recurs, atunci când este admisă revizuirea unei hotărâri de recurs, fără ca recursul să fie rejudecat. De asemenea, nu se va tranșa dacă, de regulă, anularea ar trebui urmată de o dispoziție asupra înseși cererii de chemare în judecată, în sensul respingerii sale pentru autoritate de lucru judecat, dată fiind tripla identitate de părți, obiect și cauză și nici măcar dacă acea dispoziție este implicită din anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece ar trebui, oricum, analizat în continuare dacă respingerea unei cereri pentru autoritate de lucru judecat evocă sau fondul cauzei.

Este suficient a se observa că, în speță, nu era întrunită tripla identitate prevăzută de art. 1201 C.civ. (părți, obiect, cauză), ceea ce indică o situație particulară a ipotezei existenței unor hotărâri contradictorii, reglementată de art. 322 pct. 7 C.proc.civ.

Rămâne, deci, de analizat dacă decizia nr. 790/2005 a Înaltei Curți, prin care s-a admis cererea de revizuire pe temeiul art. 322 pct. 7, este sau nu susceptibilă de a fi atacată, la rândul său, pe aceeași cale.

După cum rezultă din considerentele deciziei nr. 790/2005, Înalta Curte a constatat că decizia nr. 76/2004, a cărei revizuire s-a solicitat, pe temeiul art. 322 pct. 7 C.proc.civ., este contrară deciziei nr. 748/2002 a Curții de Apel Pitești și deciziei nr. 1813/2003 a Tribunalului Prahova, încălcând puterea de lucru judecat a acestora.

S-a apreciat că, deși obiectul cererilor de chemare în judecată în cele trei litigii nu este identic, operează puterea de lucru judecat a hotărârilor anterioare, deoarece acest efect se produce și atunci când raportul juridic din nou dedus în judecată este explicit sau implicit cuprins în cel anterior, fiind suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul urmărit de parte este același în ambele acțiuni.

Astfel, s-a considerat că este întrunită cerința din art. 322 pct. 7 C.proc.civ. ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate „în una și aceeași pricină", atât din punct de vedere material, cât și juridic, pricina referindu-se la valabilitatea ordinelor de repartiție emise succesiv în anul 1991 de Primăria sector 1 București pe numele lui A. și al lui B. pentru același apartament.

Se observă că prin decizia nr. 790/2005 nu s-a reținut identitatea de obiect juridic (toate litigiile au vizat același imobil) și acest lucru nici nu ar fi fost posibil, după cum urmează:

Litigiul finalizat prin decizia nr. 76/2004, a cărei revizuire s-a solicitat, a avut ca obiect cererea reclamantului A. de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între B., în calitate de vânzător, și C., în calitate de cumpărător, precum și a contractului de vânzare - cumpărare subsecvent, încheiat între C., în calitate de vânzător, și D., în calitate de cumpărător. De asemenea, pârâtul C. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între A. și CGMB.

Litigiul finalizat prin decizia nr. 748/2002 a Curții de Apel Pitești a avut ca obiect cererea reclamantului A. de anulare a ordinului de repartiție emis în anul 1991 pe numele lui B. și constatarea valabilității ordinului de repartiție emis în anul 1991 pe numele lui A. Acest litigiu a început în anul 1992.

Litigiul finalizat prin decizia nr. 1813/2003 a Tribunalului Prahova a avut drept obiect cererea reclamantului A. de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între CGMB, în calitate de vânzător, și B., în calitate de cumpărător, precum și de obligare a CGMB la

încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu A.

Este de precizat că atât decizia nr. 748/2002 a Curții de Apel Pitești, cât și decizia nr. 1813/2003 a Tribunalului Prahova, au fost pronunțate în calea de atac a revizuirii, schimbându-se hotărâri favorabile reclamantului A. - prima, din anul 1998 (decizia nr. 265/1998 a Curții de Apel București, Secția a III-a civilă pronunțată, de altfel, tot în cadrul unei revizuiri), iar cea de-a doua, din anul 1999 (sentința civilă nr. 14678/1999 a Judecătoriei sectorului 1 București). Decizia nr. 748/2002 a Curții de Apel Pitești a fost avută în vedere la pronunțarea deciziei nr. 1813/2003 a Tribunalului Prahova.

Înalta Curte constată că, în condițiile în care obiectul cererii de chemare în judecată era diferit în cele trei litigii, reținerea puterii lucrului judecat a hotărârilor anterioare s-a făcut în considerarea efectului pozitiv, și nu a celui negativ al puterii lucrului judecat.

Distincția dintre cele două efecte este esențială pentru stabilirea consecințelor în plan procesual ale valorificării fiecăreia dintre cele două funcții ale instituției în discuție.

În reglementarea anterioară noilor coduri, puterea de lucru judecat nu a fost concepută drept un efect al hotărârii judecătorești, ci ca o prezumție legală absolută și irefragabilă (art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. 2 C.civ.), precum și ca o excepție de fond, absolută și peremptorie (art. 166 C.proc.civ.).

Prezumția de lucru judecat presupune că ceea ce s-a tranșat într-un proces anterior cu privire la raporturile juridice dintre aceleași părți nu poate fi reapreciat într-un proces ulterior, chiar dacă acesta nu are același obiect cu cel din precedentul litigiu, dar obiectul juridic are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

În acest caz, nu este admisibilă nici măcar dovada contrară, între aceleași părți, dezlegările instanței anterioare impunându-se în litigiul ulterior fără a putea fi contrazise.

Prezumția lucrului judecat reflectă efectul pozitiv al puterii lucrului judecat și implică însușirea dezlegărilor instanței anterioare, ca o premisă de analiză care nu poate fi reapreciată de către instanța din procesul ulterior.

Așadar, acest efect se produce chiar atunci când litigiul ulterior nu are același obiect, dar vizează un aspect de fapt sau de drept deja dezlegat.

În schimb, puterea de lucru judecat ca excepție procesuală presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză și paralizează cea de-a doua acțiune formulată în mod identic. În acest caz, excepția de lucru judecat reflectă efectul negativ al puterii lucrului judecat, în sensul că nu este posibilă rejudecarea aceleiași acțiuni.

În toate cazurile, atunci când operează puterea de lucru judecat, hotărârea judecătorească ce beneficiază de acest efect reprezintă un mijloc de probă în litigiul ulterior.

Ca excepție procesuală, puterea de lucru judecat presupune verificarea triplei identități de elemente (părți, obiect, cauză) și, în măsura în care aceasta este întrunită, conduce la respingerea celei de-a doua acțiuni pentru autoritate de lucru judecat.

Ca prezumție absolută, însă, puterea de lucru judecat se poate valorifica numai prin intermediul unei apărări de fond și conduce la soluționarea în fond a cererii de chemare în judecată, tranșându-se raportul juridic dintre părți, considerentele de fapt și de drept în sprijinul soluției adoptate integrând dezlegările hotărârii anterioare.

Față de cele expuse, se constată, în ceea ce privește decizia nr. 790/2005, că valorificarea efectului pozitiv al puterii lucrului judecat de care beneficiau decizia nr. 748/2002 a Curții de Apel Pitești și decizia nr. 1813/2003 a Tribunalului Prahova a echivalat cu soluționarea în fond a cererilor deduse judecății, prin prisma dezlegărilor anterioare (atât a cererii reclamantului A. având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare din 26.08.1996 și din 18.03.1999, precum și a cererii reconvenționale având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare din 24.02.2000).

Înalta Curte nu poate cerceta legalitatea deciziei nr. 790/2005 în sensul dacă este admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C.proc.civ., atunci când nu este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, întrucât atare verificare excedează cadrul învestirii sale, nefiind o

instanță de control judiciar.

Din acest motiv, nu poate cenzura aplicarea soluției de anulare a celei de-a doua hotărâri, prevăzută de art. 327 alin. (1) C.proc.civ. pentru ipoteza existenței unor hotărâri contradictorii, și în cazul în care valorificarea efectului pozitiv al puterii lucrului judecat presupunea tranșarea pe fond a raporturilor juridice deduse judecății.

Este compatibilă, însă, cu cadrul învestirii acestei instanțe evaluarea efectelor produse de hotărârea judecătorească supusă revizuirii, din moment ce admisibilitatea revizuirii este legată de obiectul unei asemenea cereri.

Din această perspectivă, este suficient să se observe din considerentele deciziei nr. 790/2005 că a avut loc o soluționare în fond a cererilor deduse judecății, ca urmare a anulării atât a deciziei de recurs, cât și a hotărârii primei instanțe. Considerentele oricărei hotărâri judecătorești, făcând corp comun cu dispozitivul, în sensul că explicitează soluția adoptată, intră în puterea lucrului judecat odată cu dispozitivul și nu pot fi ignorate în evaluarea efectelor respectivei hotărâri judecătorești.

Reținând și faptul că decizia nr. 76/2004 a Curții de Apel Pitești, anulată prin decizia nr. 790/2005, era pronunțată în recurs, Înalta Curte constată că, prin pronunțarea deciziei nr. 790/2005, instanța a comportat ca o instanță de recurs care a evocat fondul, soluționând fondul cererilor formulate în cauză.

Nu în ultimul rând, este de precizat faptul că, în condițiile în care prin decizia nr. 790/2005 a fost anulată și hotărârea primei instanțe (sentința civilă nr. 432/2002 a Judecătoriei Pitești), nu mai există o altă hotărâre de fond sau care evocă fondul în ceea ce privește raporturile juridice dintre părți (valabilitatea contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de toate părțile), susceptibilă de a fi atacată pe calea revizuirii.

In acest context, nu se poate considera că partea nu are deschisă această cale extraordinară de atac împotriva singurei hotărâri care produce efecte juridice și prin care a fost evocat fondul.

Urmează a se avea în vedere, pe acest aspect, și argumente referitoare la încălcarea dreptului de proprietate al revizuentului, garantat de art. 1 Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Astfel, nu s-ar putea considera că o atare soluție încalcă însuși dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenție, întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în mod constant că această normă nu garantează dreptul la redeschiderea unei proceduri și nu se aplică unei proceduri de examinare a unei cereri de revizuire a unui proces civil, dacă această cerere este declarată inadmisibilă (a se vedea, de exemplu, hotărârea pronunțată în cauza

Ostace c. României

, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 601, din 12 august 2014, și jurisprudența acolo citată).

Cu toate acestea, Curtea a constatat că soluția de respingere a unei cereri de revizuire ca inadmisibilă aduce atingere înseși substanței dreptului subiectiv (dreptului protejat de art. 8 din Convenție, în hotărârea Curții menționată anterior).

Din această perspectivă, se constată că dreptul de proprietate al revizuentului asupra imobilului în legătură cu care s-au purtat toate litigiile avute în vedere la pronunțarea deciziei nr. 790/2005 ar fi atins în substanța sa, dacă nu s-ar permite titularului să solicite reanalizarea cererii de revizuire, prin care a fost infirmat dreptul său de proprietate și a fost consolidat dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil în patrimoniul părților adverse, în măsura în care situația de fapt avută în vedere la pronunțarea hotărârii defavorabile s-a schimbat după pronunțarea acesteia și există un temei juridic, cel invocat în cauză, care face posibilă reanalizarea cererii.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este admisibilă, din perspectiva condițiilor desprinse din art. 322 C.proc.civ., comune tuturor motivelor de revizuire.

În ceea ce privește cererile revizuentului de sesizare a Curții Constituționale și de suspendare a prezentei judecăți până la soluționarea excepției de neconstituționalitate,

întrucât au fost formulate pentru ipoteza în care Înalta Curte va aprecia că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, față de constatarea anterioară, în sensul că cererea de revizuire este admisibilă, se constată că cererile au rămas fără obiect și vor fi respinse în consecință.

În ceea ce privește încadrarea cererii de revizuire în ipoteza descrisă în art. 322 pct. 5 teza finală C.proc.civ., Înalta Curte constată că sunt întrunite condițiile de aplicare a acestei norme.

În conformitate cu dispozițiile art. 322 pct. 5 teza finală C.proc.civ., revizuirea poate fi cerută în cazul desființării sau a modificării hotărârii unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea supusă

revizuirii.

După cum s-a arătat, prin decizia nr. 790/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuenții B., C. și D., au fost anulate decizia nr. 76/2004 a Curții de Apel Pitești și sentința civilă nr. 432/2002 a Judecătoriei Pitești.

S-a constatat că aceste hotărâri sunt contrare deciziilor nr. 748/2002 a Curții de Apel Pitești și

nr. 1813/2003 a Tribunalului Prahova.

Așadar, decizia nr. 790/2005 s-a întemeiat, din punct de vedere probator, pe cele două decizii menționate anterior, întrucât, după cum s-a arătat deja, a valorificat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat de care beneficiau hotărârile respective și a adoptat soluția în considerarea dezlegărilor instanțelor anterioare.

Or, cele două hotărâri avute în vedere la pronunțarea deciziei nr. 790/2005 nu mai produc efecte juridice, ca urmare a desființării lor prin hotărâri judecătorești irevocabile.

Astfel, prin decizia civilă nr. 1130/2014, Curtea de Apel Pitești a admis cererea de revizuire, a desființat decizia nr. 748/2002 a Curții de Apel Pitești și a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 265/1998, pe care a menținut-o.

De asemenea, prin decizia civilă nr. 848/2014, Tribunalul Prahova a admis cererea de revizuire, a schimbat în parte decizia nr. 1813/2003 și a respins apelul împotriva sentinței civile nr. 5283/2003 a Judecătoriei Ploiești, menținând, astfel, soluția de respingere a cererii de revizuire a sentinței civile nr. 14678/1999 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București.

În condițiile în care hotărârile judecătorești pe care s-a întemeiat hotărârea supusă revizuirii au fost desființate, se constată că este întrunită ipoteza de revizuire prevăzută de art. 322 pct. 5 teza finală C.proc.civ.

Întrucât respectivele hotărâri judecătorești au reprezentat, în raționamentul juridic expus în decizia nr. 790/2005, singurele mijloace de probă pe baza cărora au fost anulate hotărârile contrare, desființarea lor conduce la lipsirea de suport a deciziei de admitere a cererii în aplicarea art. 322 pct. 7 C.proc.civ., fără alte verificări interesând fondul dreptului dedus judecății.

Drept urmare, Înalta Curte a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 790/2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală.

În aplicarea art. 327 alin. (1) C.proc.civ., a schimbat în tot decizia atacată, în sensul respingerii, ca nefondată, a cererii de revizuire formulate de revizuenții B., C. și D. împotriva deciziei civile nr. 76/R/2004 a Curții de Apel Pitești.