ÎCCJ, decizie (scj.ro #132474)

Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă. Condiții de admisibilitate.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuirea.

Index alfabetic :

hotărâre penală

-excepția autorității de lucru judecat

-inadmisibilitate

C.proc.civ. 1865, art. 322 pct. 7

NCPP, art. 453 alin. (2)

Condiția ca excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost invocată și soluționată în primul litigiu, deși nu este expres prevăzută de art. 322 pct. 7 C.proc.civ. 1865, rezultă din interpretarea acestui text prin raportare la regulile care guvernează autoritatea de lucru judecat, o hotărâre definitivă neputând fi cenzurată sub aspectul legalității și temeiniciei soluției date cu privire la excepția autorității de lucru judecat, această soluție beneficiind la rândul său de autoritate de lucru judecat.

Această condiție de admisibilitate nu este îndeplinită, în condițiile în care, astfel cum reiese din motivarea sentinței penale care face obiectul cererii de revizuire sub aspectul laturii civile, instanța a avut în vedere argumentele susținute de inculpați decurgând din pretinsa autoritate de lucru judecat a sentinței civile pronunțate de judecătorul sindic, argumente pe care le-a înlăturat motivat. Or, câtă vreme excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile a fost invocată și soluționată în procesul penal, o eventuală reanalizare a incidenței triplei identități, de părți, obiect și cauză, în cadrul căii extraordinare de atac a revizuirii, ar echivala cu exercitarea controlului judiciar în ceea ce privește modul de soluționare de către instanța penală a excepției autorității de lucru judecat.

Secția I civilă, decizia nr. 831 din 7 aprilie 2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 30.07.2015, revizuentele A. și B. SPRL au solicitat revizuirea sentinței penale nr. 662/F din 11.12.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, rămasă definitivă, ca urmare a respingerii apelurilor, prin decizia penală nr.248/A din 02.07.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în ceea ce privește latura civilă.

În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că hotărârea supusă revizuirii, în ceea ce privește latura civilă, este contrară sentinței nr. 7482 din 24.11.2010 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a comercială în dosarul nr. x/3/2009, irevocabilă prin decizia nr.1037/R din 10.06.2011, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă.

Prin sentința nr. 7482 din 24.11.2010, pronunțată de judecătorul sindic, s-a confirmat planul de reorganizare propus de debitoarea SC C. SA, conform art. 12 din Legea nr. 85/2006, această hotărâre judecătorească este definitivă și executorie și are, conform art. 1201 Cod civil din 1864, autoritate de lucru judecat.

În concluzie, existența și validitatea creanței, categoria în care a fost inclusă, ordinea de plată reprezintă împrejurări stabilite cu putere de lucru judecat, această hotărâre fiind confirmată sub aspectul legalității și temeiniciei de către instanța de recurs, prin decizia comercială nr. 1037/R/2011.

Prin cea de a doua hotărâre definitivă – sentința penală nr. 662/F din 11.12.2013 (latura civilă) pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2/2012, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către debitoarea SC C. SA și au fost obligați inculpații  B. SPRL, D., E. și A. în solidar la plata către partea civilă SC C. SA a sumei de 20.475.578,18 lei.

În baza art. 348 C.proc.pen., prin sentința penală au fost desființate parțial următoarele înscrisuri: completarea la tabelul preliminar, cuprinzând creanțele înregistrate împotriva averii debitoarei SC C. SA; tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC C. SA; lista creditorilor prevăzuți de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 a SC C. SA, în sensul înlăturării din aceste înscrisuri a creanței numitei F.

Au mai arătat revizuentele că, din considerentele sentinței penale nr. 662/F/2013, reiese că pentru a se pronunța pe latura civilă, în sensul obligării acestora la plata sumei de 20.475.578,18 lei, curtea de apel a reținut că în  tabelul definitiv al creanțelor SC C. SA creanța F., în cuantum de 29.558,220 lei, figurează la poziția 22 ca o creanță pură și simplă, din extrasul de cont emis la 5.09.2011 rezultând că în contul F. a fost virată suma de 14.044.603,67 lei, reprezentând o plată parțială a creanței înscrise în tabel, iar la data de 30.11.2010 a fost achitată către F. suma de 6.430.974,51 lei, având în vedere calitatea sa de furnizor, în urma înscrierii creanței în lista creanțelor prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr.85/2006, așa cum reiese din  fișa furnizor aferentă perioadei 1.01.2007-28.02.2012.

S-a mai reținut că lista respectivă a fost întocmită de administratorul special, inculpatul E. și avizată de inculpata A., în calitate de reprezentant al B. SPRL, în temeiul căreia urma a se plăti cu prioritate creanța către F., deși aceasta nu putea fi inclusă în listă, neîntrunind condițiile prevăzute de lege.

Prejudiciul reținut prin sentința penală este în cuantum de 20.475.578,18 lei, compus din suma de 14.044.603,67 lei, achitată către F. la data de 5.09.2011 și suma de 6.430.974,51 lei, achitată la data de 30.11.2010.

Revizuentele consideră că dispozițiile pronunțate de instanța penală în ceea ce privește latura civilă sunt contrare sentinței nr. 7482 din 24.11.2010 pronunțată de Tribunalul București, deoarece potrivit acestei din urmă hotărâri civile, prin planul de reorganizare al SC C. SA s-a prevăzut plata atât către creditorii din categoria prevăzută de art. 96 alin. (1), cât și către creditorii din categoria creanțelor chirografare, a aceluiași procent din creanța admisă în tabelul definitiv rectificat de creanțe, respectiv 71,27%, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de  art. 101 alin. (2) lit. a), b), c) din Legea

nr.85/2006.

În caz de reorganizare, legiuitorul nu a prevăzut o ordine de achitare a creanțelor, iar norma aplicabilă în organizarea plăților în ipoteza reorganizării judiciare este 101 alin. (1)-(2) din Legea nr. 85/2006.

Instanța penală a considerat că prin includerea creanței F. în categoria prevăzută de art. 96 alin. (1) din Legea nr.85/2006, aceasta a beneficiat de regimul privilegiat de plată al acestei categorii, considerent care vine în contradicție cu hotărârea civilă, care a statuat în mod definitiv că în cazul reorganizării judiciare nu există nicio ordine de achitare a creanțelor, singura condiție fiind aceea că în cadrul unei categorii de creanțe să se achite creanțele în același procent.

Se mai arată că, potrivit hotărârii civile, SC C. SA a fost descărcată de diferența dintre valoarea obligației pe care o avea înainte de confirmarea planului față de creditoarea F. și obligația prevăzută în plan, rezultând o diferență de 6.430.974,51 lei care a fost înregistrată de SC C. SA în fișa furnizorului F. la data de 30.11.2010. Potrivit hotărârii penale, înregistrarea în fișa furnizorului F. a descărcării de obligație pentru suma menționată a fost reinterpretată de către instanța penală ca fiind o plată care s-ar fi efectuat către F. în calitatea sa de furnizor în urma înscrierii creanței în Lista creanțelor prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. În acest mod, revizuentele au fost obligate la plata către SC C. SA chiar a sumei reprezentând descărcarea de datorie de care a beneficiat aceasta în temeiul art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 și al sentinței de confirmare a planului de reorganizare.

În concluzie, au arătat revizuentele, pentru a se pronunța asupra laturii civile din procesul penal, instanța penală a dat o nouă interpretare, încălcând autoritatea lucrului judecat asupra chestiunilor tranșate în mod definitiv de către instanța civilă, încălcând astfel principiul securității juridice.

Acest aspect atrage existența contradictorialității de hotărâri, cu consecința aplicării sancțiunii anulării celei de a doua hotărâri (sentința penală nr. 662/F/2013, în ceea ce privește latură civilă), conform prevederilor art. 513 alin. (4) C.proc.civ.

Referitor la termenul de formulare a cererii de revizuire, s-a arătat că, prin raportare la art. 511 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., prezenta cerere a fost formulată în termenul legal de o lună, termen care curge de la data de 2.07.2015, când a devenit definitivă cea de a doua hotărâre (prin respingerea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a apelurilor declarate împotriva sentinței penale nr. 662/F/2013).

În drept, au fost invocate prevederile art. 453 alin. (2) C.proc.pen., art. 509 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., art. 20, art. 21, art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, art. 6 paragraf 1 din CEDO, art. 513 alin. (4) C.proc.civ.

Intimata D. a depus la 15.09.2015 întâmpinare, solicitând admiterea cererii de revizuire, așa cum a fost formulată, iar intimatul E. a depus la 18.09.2015 note de ședință, arătând că achiesează în integralitate la cererea de revizuire și solicită judecarea pricinii în lipsa sa.

În ședința publică de la 21.09.2015, revizuentele A. și B. SPRL au depus cerere modificatoare a cererii de revizuire, prin care au arătat că, în cazul în care instanța va considera că în speță sunt incidente prevederile Codului de procedură civilă din 1865, temeiul de drept al cererii de revizuire este art. 322 pct. 7 din acest cod, precum și art. 6, art. 13 din CEDO, respectiv, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Revizuentele au arătat că există neconcordanță între prevederile dreptului intern în privința condițiilor de admisibilitate a unei cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă din 1865, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 8 din noul Cod de procedură civilă și principiul securității juridice statuat de jurisprudența CEDO și implicit art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la acces la o instanță, precum și art. 13 din CEDO privind dreptul la un recurs efectiv. În opinia revizuentelor, autoritatea de lucru judecat are un înțeles mai larg potrivit CEDO decât înțelesul pe care i l-a dat legislația internă. Solicită să se aplice direct și prioritar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 47 din Carta drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și principiul securității juridice, așa cum a fost el statuat de jurisprudența CEDO.

Prin decizia nr. 176 din 21.09.2015, Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței materiale pusă în discuție din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile Codului

de procedură civilă din 1865, în vigoare la data deschiderii procedurii de insolvență a debitoarei SC C. SA, prin sentința comercială nr. 1786 din 25.03.2009, pronunțată în dosarul nr. x/3/2009, de Tribunalul București, Secția a VII-a comercială, în acest dosar fiind pronunțată și sentința comercială nr. 7482 din 24.11.2010, de confirmare a planului de reorganizare propus de debitoarea SC C. SA.

Curtea de Apel a mai reținut că planul de reorganizare  propus de către debitoare și modalitatea de achitare a creanțelor, astfel cum a fost prevăzută prin acest plan, au stat și la baza sentinței penale nr. 662/F/2013 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, în dosarul nr. x/2/2012, iar la data punerii în mișcare a acțiunii penale soldate cu pronunțarea sentinței penale menționate, a cărei revizuire și anulare parțială se solicită (pe latură civilă) prin cererea de revizuire pendinte, era în vigoare același Cod de procedură civilă din 1865.

Ca urmare, instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire este determinată de reglementările în vigoare la data pronunțării hotărârilor și nu la momentul introducerii cererii de revizuire.

În acest sens, art. 323 alin. (2) teza I C.proc.civ. 1865 dispune că, în cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.

Având în vedere că hotărârea a cărei revizuire se solicită de către revizuente în temeiul art. 322 pct. 7 C.proc.civ. 1865 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, iar hotărârile despre care revizuentele susțin că sunt potrivnice au fost pronunțate de Tribunalul București și Curtea de Apel București, în baza art. 137 alin. (1), art. 158 alin. (1)-(3), art. 159 pct. 2, art. 322 pct. 7 și art. 323 alin. (2) C.proc.civ. 1865, Curtea a admis excepția invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența soluționării cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul din 28.01.2016, în dosarul înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a declinării cauzei de la curtea de apel, revizuenta A. a invocat excepția de neconstituționalitatea a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012  și a art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865, arătând că acestea contravin prevederilor constituționale din art. 1 alin. (3) și (5), art. 11 alin. (1) și (2), art. 20, art. 21, art. 24, art. 16, art. 124, art. 129 din Constituția României și încalcă principiile securității raporturilor juridice și egalității cetățenilor în fața legii.

Prin excepția invocată, revizuenta a susținut, în esență, că prin Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă, Codul de procedură civilă din 1865 a fost abrogat (art. 83), însă acesta continuă să aibă aplicabilitate ca urmare a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012. Astfel, în prezent, sunt aplicabile două legi organice, Codul de procedură civilă din 1865 și noul Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), de valoare egală, care reglementează condițiile de acces la calea de atac a revizuirii pentru același motiv (încălcarea securității raporturilor juridice), însă în condiții diferite.

Prin încheierea din 28.01.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/ 2012  și  a art. 322  pct. 7  C.proc.civ. 1865, formulată de revizuenta A.

Cu ocazia analizării condițiilor de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte a stabilit că este competentă să soluționeze cererea de revizuire formulată în cauză și că legea de procedură civilă aplicabilă căii de atac promovate este Codul de procedură civilă din 1865.

Cu privire la aceste aspecte, în încheierea din 28.01.2016 s-a reținut că prin cererea de revizuire se solicită anularea sentinței penale în partea referitoare la modul de soluționare a laturii civile, susținându-se că aceasta este contrară sentinței irevocabile pronunțate anterior în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006.

Sentința penală ce formează obiect al cererii de revizuire a rămas definitivă prin respingerea apelurilor, prin decizia penală nr. 248/A din 2.07.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, pronunțată după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală. La pronunțarea acestei decizii, instanța penală a avut în vedere prevederilor noii legi de procedură penală, astfel cu reiese din considerentele deciziei, care fac trimitere la anumite texte din noul Cod de procedură penală.

Potrivit art. 453 alin. (2) NCPP, revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv

cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă.

Având în vedere că hotărârea supusă revizuirii în prezenta cauză a rămas definitivă prin decizia pronunțată în apel, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, iar potrivit art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010, legea nouă de procedură penală se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul legii de punere în aplicare, Înalta Curte a considerat aplicabile în cauză dispozițiile art. 453 alin. (2) NCPP, revizuirea formulată exclusiv cu privire la latura civilă revenind în competența instanței civile.

În ceea ce privește limitele revizuirii, Înalta Curte a avut în vedere precizările exprese ale revizuenților, potrivit cărora cererea vizează exclusiv latura civilă a cauzei penale, situație în care, față de prevederile art. 453 alin. 2 NCPP, aplicabile în cauză, competența revine, în această limită, instanței civile.

Subsecvent stabilirii competenței instanței civile în soluționarea cererii de revizuire deduse judecății, Înalta Curte a apreciat că se impune determinarea normei de procedură civilă aplicabile, având în vedere că, pe parcursul derulării procedurii judiciare penale, au interveni modificări legislative sub acest aspect.

Înalta Curte a constatat că instanța penală a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică din data de 6.08.2012, deci, anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, iar potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile acestui cod se aplică numai proceselor începute după intrarea acestuia în vigoare. În raport cu aceste prevederi legale, sub aspectul legii de procedură civilă aplicabile, se constată că cererea de revizuire pendinte este guvernată de dispozițiile Codului de procedură civilă din 1865, motivul de revizuire invocat de revizuenți încadrându-se în prevederile art. 322 pct. 7 C.pr.civ.,  text în vigoare la momentul începerii procesului penal.

În raport de prevederile art. 326 alin. (3) C.proc.civ. 1865, potrivit cărora dezbaterile asupra cererii de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea cererii de revizuire.

Examinând cererea de revizuire formulată în cauză, sub aspectul admisibilității, Înalta Curte reține următoarele

:

Obiectul cererii de revizuire îl constituie soluția dispusă pe latura civilă prin sentința penală nr. 662/F din 11.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, rămasă definitivă prin decizia nr. 248/A din 2.07.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală.

Prin hotărârea ce formează obiectul revizuirii, instanța penală a dispus condamnarea revizuenților pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă, iar cu privire la latura civilă a cauzei, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă SC C. SA, inculpații fiind obligați, în solidar, la plata sumei de 20.475.578, 18 lei.

În considerentele sentinței penale de condamnare s-a reținut, în esență, că inculpații B. SPRL (în calitate de administrator judiciar al societății în insolvență SC C. SA), D., A. (în calitate de reprezentanți ai administratorului judiciar) și E. (în calitate de administrator special al societății în insolvență) au întocmit, au prezentat și, respectiv, au avizat tabelul creanțelor și lista creditorilor prevăzuți la art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 consemnând în favoarea numitei F. o creanță nedatorată, în frauda celorlalți creditori.

În motivarea cererii de revizuire se susține contrarietatea sentinței penale, sub aspectul laturii civile, în raport cu sentința nr. 7482 din 24.11.2010 a Tribunalului București, Secția a VII-a comercială, prin care judecătorul sindic a confirmat planul de reorganizare propus de către SC C. SA, sentință rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1037/R din 10.06.2011 a Curții de Apel București.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 453 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și art. 509 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Ulterior, revizuenții au precizat temeiul de drept al revizuirii, arătând că, în situația în care instanța va considera că în speță sunt incidente prevederile Codului de procedură civilă din 1865, temeiul de drept în baza căruia se formulează cererea de revizuire este art. 322 pct. 7 din acest cod.

Astfel cum s-a arătat anterior, prin încheierea din 28.01.2016, Înalta Curte de Casație și

Justiție a stabilit că procedura civilă aplicabilă prezentei cereri de revizuire este Codul de procedură civilă din 1865.

Potrivit art. 322 pct. 7 C.proc.civ. 1865, revizuirea unei hotărâri judecătorești se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în

una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Admisibilitatea acestui motiv de revizuire presupune existența identității de părți, de cauză și de obiect, adică elementele caracteristice lucrului judecat. De asemenea, cererea de revizuire este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoștință de existența primei hotărâri, ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se prima hotărâre, instanța a omis să se pronunțe asupra obiecțiilor în legătură cu existența acelei hotărâri, în sensul  de a nu fi soluționat excepția autorității de lucru judecat. Dacă s-ar admite interpretarea contrară și s-ar considera că cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă în orice situație, ar însemna să se nesocotească puterea de lucru judecat rezultând din cea de-a doua hotărâre. Instanța de revizuire ar fi pusă în situația de a se pronunța cu privire la temeinicia soluției date în legătură cu excepția, realizând astfel un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepția autorității de lucru judecat, ceea ce nu este admisibil în revizuire.

Condiția ca excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost invocată și soluționată în primul litigiu, deși nu este expres prevăzută de art. 322 pct. 7 C.proc.civ. 1865, rezultă din interpretarea acestui text prin raportare la regulile care guvernează autoritatea de lucru judecat, o hotărâre definitivă neputând fi cenzurată sub aspectul legalității și temeiniciei soluției date cu privire la excepția autorității de lucru judecat, această soluție beneficiind la rândul său de autoritate de lucru judecat. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere scopul revizuirii, care nu a fost concepută pentru a deschide părții nemulțumite o nouă cale de control judiciar cu privire la legalitatea soluției pronunțate în primul proces. Necesitatea îndeplinirii acestei condiții de admisibilitate a revizuirii este recunoscută în mod constant în literatura de specialitate și în practica judiciară, neexistând vreo controversă care să justifice o abordare diferită a acestei probleme de drept.

În speță, această condiție de admisibilitate nu este îndeplinită, deoarece, astfel cum reiese din motivarea sentinței penale nr. 662 din 11.12.2013 a Curții de Apel București, Secția I penală (care face obiectul cererii de revizuire), precum și din motivarea deciziei penale nr. 248/A din 2.07.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, prin care s-au respins apelurile declarate de inculpații D., E., A. și B. SPRL împotriva sentinței penale menționate, instanțele penale au avut în vedere argumentele susținute de inculpați decurgând din pretinsa autoritate de lucru judecat a sentinței nr. 7482 din 24.11.2010 a Tribunalului București, Secția a VII-a comercială, irevocabilă prin decizia nr. 1037 din 10.06.2011 a Curții de Apel București, Secția a VI-a comercială, argumente pe care le-au înlăturat motivat.

Astfel, instanța de apel a reținut în motivarea deciziei penale nr. 248/A din 2.07.2015 că: „

Potrivit atribuțiilor pe care le are în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a confirmat planul de reorganizare propus de SC P.S.V. C. SA, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 101 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006.

Conform alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 85/2006, atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolventei.

Așa cum a reținut și instanța de fond, confirmarea de către judecătorul sindic a actelor emise în procedura insolventei nu poate fi reținută ca o chestiune prealabilă ce are autoritate de lucru judecat și care este exclusă cenzurii instanței penale.

Legalitatea înscrierii unor creanțe în tabelul preliminar nu este supusă controlului judecătorului sindic decât atunci când se formulează contestații împotriva înscrierii unei creanțe în tabelul preliminar

.”

Având în vedere considerentele mai sus citate, se constată că excepția autorității de lucru judecat a sentinței nr. 7482 din 24.11.2010 a Tribunalului București, Secția a VII-a comercială, irevocabilă prin decizia nr. 1037 din 10.06.2011 a Curții de Apel București, Secția a VI-a comercială a fost invocată și soluționată în procesul penal. O eventuală reanalizare a incidenței triplei identități, de părți, obiect și cauză, în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, ar echivala cu exercitarea controlului judiciar în ceea ce privește modul de soluționare de către instanța penală a excepției autorității de lucru judecat. Or, revizuirea întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C.pr.civ. nu poate

avea o asemenea finalitate.

Nu poate fi primită susținerea formulată de revizuenți, în concluziile scrise, în sensul că neanalizarea pe fond a cererii de revizuire ar avea ca efect încălcarea dreptului lor de acces la justiție. Astfel cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la instanță nu este absolut, ci poate fi supus unor limitări. Aceste limitări sunt implicit permise, deoarece dreptul de acces la justiție necesită, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statelor, care poate să varieze în timp și spațiu, în funcție de nevoile și resursele de care dispune comunitatea. Gradul de acces permis de legislația națională trebuie să fie însă suficient pentru a asigura accesul individual la instanță, în lumina principiului supremației dreptului într-o societate democratică.

În speță, revizuenții au beneficiat de dreptul de acces la instanță, sub aspectul analizării susținerii lor referitoare la autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 7482 din 24.11.2010 a Tribunalului București, Secția a VII-a comercială, prin care judecătorul sindic a confirmat planul de reorganizare propus de către SC C. SA, sentință rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1037/R din 10.06.2011 a Curții de Apel București. Această apărare a fost invocată în cadrul procesului penal, atât în fața primei instanțe, cât și în apel, iar instanțele s-au pronunțat, astfel încât dreptul de acces la instanță, sub acest aspect, este respectat.

Revizuenții susțin că limitarea dreptului de acces la calea de atac a revizuirii pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C.proc.civ. 1865, numai pentru situația în care hotărârile sunt date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, este în neconcordanță atât cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și cu reglementările comunitare, deoarece se încalcă dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dreptul de acces la instanță și principiul securității raporturilor juridice, motiv pentru care solicită instanței, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituția României, să aplice direct și prioritar prevederile art. 6 și art. 13 din CEDO pentru a respectarea dreptului de acces la instanță și, în consecință, să se declare admisibilă cererea de revizuire formulată.

De asemenea, se solicită să se constate că există contradicție între art. 322 pct. 7 C.proc.civ. 1865 din dreptul intern și principiul echivalenței statuat de dreptul comunitar, iar în temeiul art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, să se aplice, direct și prioritar, principiul echivalenței și, în consecință, să se constate că este admisibilă cererea de revizuire formulată și întemeiată pe încălcarea principiului securității raporturilor juridice.

Cu privire la aceste solicitări, Înalta Curte constată că ele formează, în același timp, critici de neconstituționalitate care au fost supuse spre soluționare Curții Constituționale, pe calea excepției de neconstituționalitate.

Pe de altă parte, atâta vreme cât, potrivit considerentelor anterior expuse, Înalta Curte, ca instanță de revizuire a laturii civile din hotărârea penală, nu poate face o analiză proprie a excepției autorității de lucru judecat (întrucât aceasta a fost deja făcută de instanța penală, iar o nouă verificare a existenței triplei identități ar echivala cu exercitarea unei forme de control judiciar asupra hotărârii penale), Înalta Curte, în cadrul cererii de revizuire, nu poate da curs nici solicitării revizuenților de a se examina conformitatea dispozițiilor procedurale interne, în materie de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, în raport cu normele europene.

Utilitatea unui astfel de examen de conformitate putea fi discutată  numai în măsura în care instanța învestită cu revizuirea ar fi putut soluționa ea însăși excepția autorității de lucru judecat.

În raport cu aceste considerente, cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă.