ÎCCJ, decizie (scj.ro #114052)

Conflict negativ de competență. Cerere de chemare în garanție disjunsă. Competența de soluționare a cererii

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor

Index alfabetic: conflict negativ de competență

-cerere de chemare în judecată

-disjungere

-competență materială

Codul de procedură civilă din 1865, art. 17, art. 132, art. 159

1

Dacă după prorogarea de competență cererea incidentală, respectiv cererea de chemare în garanție, este disjunsă, instanța nu va declina competența de soluționare a acesteia în favoarea instanței care în mod normal ar fi fost competentă să judece această cerere formulată pe cale principală, chiar dacă cererea principală a fost soluționată între timp.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2708 din 25 septembrie 2014

Prin sentința nr. 1074/C/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Sibiu invocată de către pârâtă și, în consecință, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta SC C.P.S. SRL împotriva pârâtei SC C. SRL în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a avut în vedere valoarea litigiului civil de față, stabilită inițial de către reclamantă (28.829, 5 lei) și dispozițiile legale aplicabile.

Conform prevederilor imperative ale art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. aplicabil speței, tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă, al căror obiect au o valoare de peste 500.000 lei.

Coroborând aceste prevederi legale cu dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., rezultă că, competența de soluționare a acțiunii reclamantei aparține judecătoriei.

Prin sentința civilă nr. 839/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sibiu, s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în garanție formulate de  reclamanta SC C.P.S. SRL în contradictoriu cu SC C. SRL în favoarea Tribunalului Sibiu, Secția comercială, de contencios administrativ.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sibiu și Tribunalul Sibiu și a fost sesizată Curtea de Apel Alba Iulia în vederea soluționării conflictului de competență.

Instanța a constatat că cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă este o acțiune incidentală acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. xx/7872011, soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 1196/2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia și în mod corect Tribunalul Sibiu a reținut-o inițial spre rejudecare, investindu-se astfel cu soluționarea acesteia.

Potrivit art. 17 C. proc. civ. (1865), cererile incidentale și accesorii sunt de competența instanței competente să judece cererea principală, acestea vor fi soluționate prin prorogare de către instanța sesizată cu cererea principală chiar dacă formulate separat ele ar fi de competența unei alte instanțe, în speță Judecătoria Sibiu.

Prin sentința nr. 10/2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția a II-a civilă, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut că prin disjungerea cererii nu se poate provoca o nouă dezbatere a competenței instanței de soluționare a cauzei, în lipsa unor modificări ale temeiului de drept, cu respectarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. și ale art. 159

1

C. proc. civ., iar la momentul disjungerii tribunalul era instanța competentă ca urmare a prorogării de competență.

Împotriva sentinței civile nr. 10/2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs SC C. SRL considerând că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală față de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat că prin încheierea din 24 mai 2011 Tribunalul Sibiu a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție și formarea unui nou dosar identificat cu nr. xx32/85/2011, astfel că discutarea chestiunii competenței materiale devine esențial din acest punct de referință, respectiv momentul disjungerii cauzei și al învestirii propriu-zise a instanței cu soluționarea acțiunii civile - în atragerea răspunderii contractuale.

Or, în speța dedusă judecății valoarea pretențiilor este sub valoarea impusă de lege, competența în soluționarea prezentei cauze revenind judecătoriei.

Recurentul arată că potrivit art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, iar potrivit art. 159

1

alin. (2) C. proc. civ. necompetența materială și teritorială de ordine publică putea fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Verificarea competenței - a arătat recurenta - nu împiedică formularea excepțiilor de necompetență în cazurile și condițiile prevăzute la alin. (1) - (3), asupra cărora judecătorul se va pronunța în condițiile legii.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului apreciind că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a reținut că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din această perspectivă, precum și din perspectiva criticilor deciziei recurate, Înalta Curte a reținut că hotărârea recurată a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței. Astfel, în mod corect curtea de apel a reținut că prin disjungerea cererii nu se poate provoca o nouă dezbatere a competenței instanței de soluționare a cauzei, în lipsa unor modificări ale temeiului de drept, cu respectarea dispozițiilor art.132 și ale art. 159

1

C. proc. civ. Valoarea obiectului cauzei nu prezintă relevanță după momentul prorogării de competență conform art. 17 C. proc. civ.

Nu este lipsit de relevanță de a sublinia în acest context că cererea de chemare în garanție formulată într-un proces început dobândește caracter incidental urmând a fi soluționată în temeiul art. 17 C. proc. civ.

Art. 17 C. proc. civ. instituie un caz de prorogare legală de competență de către instanța competentă să judece cererea principală.

Față de art. 17 C. proc. civ., chiar dacă instanța a disjuns cererea în garanție în favoarea Tribunalului Sibiu, această cerere urmează să fie soluționată în continuare de instanța care a soluționat cererea principală, respectiv Tribunalul Sibiu, întrucât, independent de împrejurarea că a fost disjunsă, respectiva cerere și-a păstrat caracterul accesoriu.

Într-o altă exprimare, dacă după prorogarea de competență cererea incidentală, respectiv cererea de chemare în garanție este disjunsă, instanța nu va declina competența de soluționare a acesteia în favoarea instanței care în mod normal ar fi fost competentă să judece această cerere formulată pe cale principală, chiar dacă cererea principală a fost soluționată între timp.

Față de cele arătate rezultă că în cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 159 alin. (1) pct. 2 și dispozițiile art. 159

1

alin. (2) C. proc. civ. și, în consecință, prin prorogarea de competență Tribunalul Sibiu își va păstra competența și după disjungere.

În ceea ce privește cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 274 C. proc. civ. a respins-o având în vedere că din extrasul de cont depus la dosar (neînsoțit de factura fiscală) nu rezultă că suma de 800 lei a fost plătită de către aceasta în vederea efectuării apărării în cauza dedusă judecății.

Având în vedere considerentele arătate, întemeiate în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta SC C. SRL.