ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1219/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Topoloveni reclamanta SC P. SA București în contradictoriu pârâții

D.I. și D.E., a solicitat instanței să dispună evacuarea acestora, respectiv

obligarea lor să elibereze și să predea spațiul pe care îl ocupă ilegal, respectiv

ap.6, localitatea Leordeni, județul Argeș, precum și să achite restanțele de

chirie și utilități în sumă de 1.858,84 lei, cu penalități și dobânzi aferente,

actualizate cu rata inflației.

În motivarea demersului său judiciar

reclamanta a arătat că este proprietara locuinței ocupate de pârâți și că a

încheiat cu aceștia un contract de închiriere care a fost reziliat, fără ca

pârâții să părăsească însă locuința până la data sesizării instanței.

Reclamanta a mai arătat că imobilul a fost scos la vânzare în luna martie 2006,

iar pârâții și-au exercitat dreptului de preemțiune la cumpărare, sens în care

au încheiat cu reclamanta un antecontract de vânzare-cumpărare prin care s-au

obligat să cumpere apartamentul și să achite prețul sub sancțiunea anulării precontractului

și pierderii dreptului de preemțiune. Cu toate acestea, pârâții nu au achitat

prețul nici la termenul prevăzut în antecontract, nici la termenul convenit

prin Actul adițional nr. 1 din 17 aprilie 2007, și au continuat să locuiască

abuziv în spațiul respectiv.

Prin sentința nr. 394 din 20 mai 2008,

Judecătoria Topoloveni a admis cererea reclamantei, dispunând evacuarea

pârâților și obligarea lor la plata sumei de 1.858,84 lei chirie și utilități

restante până la 31 august 2007, cu penalități de întârziere de 0,15%/zi

începând cu data introducerii cererii - 29 octombrie 2007 - și până la data

plății efective.

Prin decizia nr. 232 din 25

noiembrie 2008, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis apelul pârâților și a

desființat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de

fond, reținând că în mod greșit judecătoria a examinat pretențiile reclamantei

prin prisma îndeplinirii obligațiilor din contractul de închiriere, deși

reclamanta a invocat expres neîndeplinirea de către pârâți a obligațiilor

prevăzute în antecontractul de vânzare-cumpărare.

Prin decizia nr. 326/R din 26

februarie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a respins ca inadmisibil

recursul formulat de reclamantă, reținând că litigiul are un caracter patrimonial,

iar valoarea acestuia este mai mică de 100.000 lei, motiv pentru care decizia

pronunțată de tribunal nu putea fi decât o decizie pronunțată în recurs, iar nu

în apel.

În rejudecare, Judecătoria Topoloveni, prin

sentința civilă nr. 863 din 10 decembrie 2009, a admis acțiunea reclamantei,

dispunând evacuarea pârâților și obligarea lor la plata sumei de 1.858,84 lei

chirie și utilități restante până la 31 august 2007, cu penalități de

întârziere de 0,15%/zi începând cu data introducerii cererii - 29 octombrie 2007

- și până la data plății efective.

Împotriva sentinței au formulat

recurs pârâții.

Prin decizia nr. 1358/R din 10

septembrie 2010 pronunță în dosarul nr. 254/109/2010, Tribunalul Argeș, secția

civilă, a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a recursului

în favoarea Tribunalului Comercial Argeș, reținând că litigiul are caracter

comercial determinat de faptul că reclamanta este societate comercială. Au fost

reținute dispozițiile art. 57 C. com.

Prin decizia nr. 271/R-C din 19 noiembrie 2010,

Tribunalul Comercial Argeș și-a declinat competența, la rândul său, în favoarea

Tribunalului Argeș, secția civilă, și a sesizat Curtea de Apel Pitești pentru

pronunțarea regulatorului de competență necesar pentru soluționarea

conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe.

În motivare, Tribunalul Comercial

Argeș a reținut că obiectul cauzei îl reprezintă evacuarea pârâților dintr-un

imobil ce a avut destinația de locuință de serviciu, iar nu o activitate

comercială, astfel cum cer dispozițiile art. 3 și art. 4 C. com.

Învestită cu pronunțarea regulatorului de

competență Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, prin sentința nr. 5/F –CC din 19 ianuarie 2011 a stabilit

competența de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Argeș, secția

civilă, reținând în esență, că actele și faptele invocate de reclamantă prin

acțiune nu se înscriu în mod clar în dispozițiile art. 3 C. com. care arată

faptele de comerț obiective, nefiind realizate în considerarea calității de

comerciant a acesteia pentru a fi considerate fapte de comerț subiective.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs

pârâții D.I. și D.E.

Deși recurenții nu-și încadrează în drept

criticile, dezvoltarea acestora permite circumstanțierea acestora motivului de

modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, recurenții-pârâți invocă nelegala

aplicare și interpretare de către instanța care a pronunțat regulatorul de

competență a dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 56-57 C. com., fapt ce

determină, în opinia acestora, stabilirea naturii civile a litigiului dedus

judecății.

În acest sens recurenții-pârâți precizează

faptul că imobilul în cauză face parte din fondul de comerț al intimatei-reclamante,

că nu au avut niciodată calitatea de salariați ai intimatei și că celelalte

apartamente din imobil au fost deja vândute foștilor chiriași.

Intimata-reclamantă SC P. SA București a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte examinând decizia recurată prin

prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele

ce se vor arăta.

Raportul juridic ce formează obiectul judecății

derivă dintr-un contract de locațiune, reziliat.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl

constituie evacuarea pârâților din imobilul ce a făcut obiectul contractului de

locațiune și care a avut destinația de locuință iar nu de activitate

comercială.

Faptul închirierii apartamentului din imobilul

proprietatea reclamantei, promisiunea de vânzare către părți ca urmare a

exercitării dreptului lor de preemțiune nu se înscriu în categoria faptelor și

actelor obiective de comerț avute în vedere de legiuitor în art. 3 C. com.,

neputând fi asimilate operațiunilor de întrepunere în schimb sau circulație, or

a celor care privesc organizarea și desfășurarea activității de producție sau

operațiunilor conexe.

Așa fiind, instanța care a pronunțat regulatorul

de competență a făcut, raportat la situația de fapt reținută, o corectă

aplicare a art. 3 și art. 4 și implicit a art. 56 - 57 C. com., statuând în mod

legal că, față de obiectul acțiunii, actul juridic dedus judecății constituie o

excepție de la prezumția de comercialitate instituită de art. 4 C. com.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte,

constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din

perspectiva criticilor aduse de recurenții-pârâți, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul acestora, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-pârâți D.I.

și D.E. împotriva sentinței nr. 5/F-CC din 19 ianuarie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Pitești, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 martie 2011.