ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1219/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni reclamanta SC P. SA București în contradictoriu pârâții D.I. și D.E., a solicitat instanței să dispună evacuarea acestora, respectiv obligarea lor să elibereze și să predea spațiul pe care îl ocupă ilegal, respectiv ap.6, localitatea Leordeni, județul Argeș, precum și să achite restanțele de chirie și utilități în sumă de 1.858,84 lei, cu penalități și dobânzi aferente, actualizate cu rata inflației. În motivarea demersului său judiciar reclamanta a arătat că este proprietara locuinței ocupate de pârâți și că a încheiat cu aceștia un contract de închiriere care a fost reziliat, fără ca pârâții să părăsească însă locuința până la data sesizării instanței.

Reclamanta a mai arătat că imobilul a fost scos la vânzare în luna martie 2006, iar pârâții și-au exercitat dreptului de preemțiune la cumpărare, sens în care au încheiat cu reclamanta un antecontract de vânzare-cumpărare prin care s-au obligat să cumpere apartamentul și să achite prețul sub sancțiunea anulării precontractului și pierderii dreptului de preemțiune. Cu toate acestea, pârâții nu au achitat prețul nici la termenul prevăzut în antecontract, nici la termenul convenit prin Actul adițional nr. 1 din 17 aprilie 2007, și au continuat să locuiască abuziv în spațiul respectiv. Prin sentința nr. 394 din 20 mai 2008, Judecătoria Topoloveni a admis cererea reclamantei, dispunând evacuarea pârâților și obligarea lor la plata sumei de 1.858,84 lei chirie și utilități restante până la 31 august 2007, cu penalități de întârziere de 0,15%/zi începând cu data introducerii cererii - 29 octombrie 2007 - și până la data plății efective.

Prin decizia nr. 232 din 25 noiembrie 2008, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis apelul pârâților și a desființat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, reținând că în mod greșit judecătoria a examinat pretențiile reclamantei prin prisma îndeplinirii obligațiilor din contractul de închiriere, deși reclamanta a invocat expres neîndeplinirea de către pârâți a obligațiilor prevăzute în antecontractul de vânzare-cumpărare. Prin decizia nr. 326/R din 26 februarie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a respins ca inadmisibil recursul formulat de reclamantă, reținând că litigiul are un caracter patrimonial, iar valoarea acestuia este mai mică de 100.000 lei, motiv pentru care decizia pronunțată de tribunal nu putea fi decât o decizie pronunțată în recurs, iar nu în apel.

În rejudecare, Judecătoria Topoloveni, prin sentința civilă nr. 863 din 10 decembrie 2009, a admis acțiunea reclamantei, dispunând evacuarea pârâților și obligarea lor la plata sumei de 1.858,84 lei chirie și utilități restante până la 31 august 2007, cu penalități de întârziere de 0,15%/zi începând cu data introducerii cererii - 29 octombrie 2007 - și până la data plății efective. Împotriva sentinței au formulat recurs pârâții. Prin decizia nr. 1358/R din 10 septembrie 2010 pronunță în dosarul nr. 254/109/2010, Tribunalul Argeș, secția civilă, a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Comercial Argeș, reținând că litigiul are caracter comercial determinat de faptul că reclamanta este societate comercială.

Au fost reținute dispozițiile art. 57 C. com. Prin decizia nr. 271/R-C din 19 noiembrie 2010, Tribunalul Comercial Argeș și-a declinat competența, la rândul său, în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă, și a sesizat Curtea de Apel Pitești pentru pronunțarea regulatorului de competență necesar pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe. În motivare, Tribunalul Comercial Argeș a reținut că obiectul cauzei îl reprezintă evacuarea pârâților dintr-un imobil ce a avut destinația de locuință de serviciu, iar nu o activitate comercială, astfel cum cer dispozițiile art. 3 și art. 4 C. com.

Învestită cu pronunțarea regulatorului de competență Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 5/F –CC din 19 ianuarie 2011 a stabilit competența de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă, reținând în esență, că actele și faptele invocate de reclamantă prin acțiune nu se înscriu în mod clar în dispozițiile art. 3 C. com. care arată faptele de comerț obiective, nefiind realizate în considerarea calității de comerciant a acesteia pentru a fi considerate fapte de comerț subiective. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții D.I. și D.E. Deși recurenții nu-și încadrează în drept criticile, dezvoltarea acestora permite circumstanțierea acestora motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel, recurenții-pârâți invocă nelegala aplicare și interpretare de către instanța care a pronunțat regulatorul de competență a dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 56-57 C. com., fapt ce determină, în opinia acestora, stabilirea naturii civile a litigiului dedus judecății. În acest sens recurenții-pârâți precizează faptul că imobilul în cauză face parte din fondul de comerț al intimatei-reclamante, că nu au avut niciodată calitatea de salariați ai intimatei și că celelalte apartamente din imobil au fost deja vândute foștilor chiriași. Intimata-reclamantă SC P. SA București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Raportul juridic ce formează obiectul judecății derivă dintr-un contract de locațiune, reziliat. Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie evacuarea pârâților din imobilul ce a făcut obiectul contractului de locațiune și care a avut destinația de locuință iar nu de activitate comercială. Faptul închirierii apartamentului din imobilul proprietatea reclamantei, promisiunea de vânzare către părți ca urmare a exercitării dreptului lor de preemțiune nu se înscriu în categoria faptelor și actelor obiective de comerț avute în vedere de legiuitor în art. 3 C. com., neputând fi asimilate operațiunilor de întrepunere în schimb sau circulație, or a celor care privesc organizarea și desfășurarea activității de producție sau operațiunilor conexe.

Așa fiind, instanța care a pronunțat regulatorul de competență a făcut, raportat la situația de fapt reținută, o corectă aplicare a art. 3 și art. 4 și implicit a art. 56 - 57 C. com., statuând în mod legal că, față de obiectul acțiunii, actul juridic dedus judecății constituie o excepție de la prezumția de comercialitate instituită de art. 4 C. com. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor aduse de recurenții-pârâți, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul acestora, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenții-pârâți D.I. și D.E. împotriva sentinței nr. 5/F-CC din 19 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2011.