ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 608/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 2794 din 29 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului G.V. în contradictoriu cu pârâții C.E.C.C.A. România și Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă C.E.C.C.A. România, f iliala București, în sensul că a fost anulată hotărârea nr. 81 din 17 octombrie 2008 emisă de pârâți, a fost suspendată executarea hotărârii până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei; au fost obligați pârâții la plata daunelor morale și a fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin ordonanța din 23 august 2006 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal nr. 27/D/P/2006 s-a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile de către expertul G.V. din cadrul B.L.E.J.T.C. de pe lângă Tribunalul București. Raportul de expertiză a fost efectuat și după ce a fost vizat de către C.E.C.C.A. România, filiala București a fost depus la dosarul penal arătat. Împotriva expertului contabil inculpații din dosarul penal au formulat plângere, iar prin Hotărârea nr. 58 din 10 decembrie 2007 emisă de C.E.C.C.A. România, filiala București s-a stabilit că nu se justifică aplicarea unei sancțiuni.

Prin Hotărârea nr. 81 din 17 octombrie 2008, emisă de C.E.C.C.A. România, Comisia Superioară de Disciplină, a fost admisă contestația formulată de inculpați, a fost anulată Hotărârea nr. 58/2007 și a fost sancționat expertul G.V. potrivit art. 10 lit. c) din Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, cu suspendarea dreptului de exercitare a profesiei pe o perioadă de 9 luni. Instanța de fond a constatat că în mod eronat Comisia Superioară de Disciplină a reținut ca fiind abatere disciplinară opțiunea expertului de a exclude din cadrul documentelor justificative, în baza cărora se calculează reducerile de TVA și impozitul pe profit, acele documente care nu au completate toate rubricile cerute de formularele legale.

Instanța a apreciat că soluționarea obiecțiilor formulate de inculpați la raportul de expertiză contabilă, nu intră în competența comisiilor de disciplină, ci a organului de urmărire penală care a ordonat efectuarea expertizei contabile, acesta putând dispune, în condițiile legii, efectuarea unui supliment de expertiză sau a unui nou raport de expertiză contabilă. Instanța a constatat că punctul de vedere exprimat de expert în cadrul raportului de expertiză efectuat este în conformitate cu cele statuate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii. Instanța de fond a mai constatat că prin hotărârea de sancționare disciplinară se procedează la prezentarea conținutului normei profesionale nr. 3513.1 fără a se arăta în ce constă abaterea săvârșită de expertul G.V., împrejurare care este de natură să atragă nelegalitatea hotărârii de sancționare.

De asemenea, instanța a reținut că Hotărârea nr. 81 din 17 octombrie 2008 a Comisiei Superioare de Disciplină este nelegală, întrucât expertul desemnat într-o cauză penală, la solicitarea organului de urmărire penală ori a instanței de judecată, poate da explicații verbale asupra raportului de expertiză, caz în care ascultarea expertului are loc potrivit dispozițiilor referitoare la ascultarea martorilor. Instanța a constatat că, prin consemnarea de către procuror a lămuririlor suplimentare date de expertul desemnat în cauză, nu înseamnă că expertul a dobândit calitatea de martor în aceeași cauză. Curtea a apreciat că, în privința capătului de cerere privind suspendarea executării hotărârii nr. 81/2008 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în cauza de față sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile legale pentru suspendarea actului administrativ.

Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, Curtea a constatat că la baza stabilirii răspunderii patrimoniale a pârâților, stă culpa acestora, concretizată în emiterea hotărârii de sancționare disciplinară a reclamantului cu nerespectarea dispozițiilor legale, iar în cea ce privește cuantumul acestora s-a apreciat că suma de 15.000 lei reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat . 2. Recursul pârâtului Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C.E.C.C.A. România, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii, fără a-și încadra în drept criticile formulate. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a făcut o expunere detaliată a istoricului cauzei și a indicat motivele de fapt și de drept pentru care, în opinia sa, hotărârea nr. 81 din 17 octombrie 2008 a Comisiei Superioare de disciplină este legală și temeinică.

În ceea ce privește soluția pronunțată de prima instanță, recurentul-pârât a formulat următoarele critici: 2.1. Ignorarea competenței C.E.C.C.A. România prin organele sale de specialitate, de a emite norme de reglementare a profesiei de expert contabil și de contabil autorizat și de a asigura respectarea lor, având deplinul atribut de a investiga, constata și sancționa orice abatere de la norme. 2.2. Confuzia făcută de instanță între soluționarea obiecțiunilor și analizarea din punct de vedere tehnico-calitativ (al respectării normelor de lucru specifice expertizelor contabile) de către organele competente din punct de vedere legal și tehnic – confuzie care, precizează recurentul-pârât aduce „atingere gravă prestigiului organismului de interes public mandatat de stat pentru gestionarea tuturor problemelor profesiei de expert contabil și contabil autorizat”.

2.3. Admiterea cu deosebită ușurință, de către instanța de fond, a daunelor morale solicitate, deși reclamantul nu a probat prejudiciul moral suferit. Întrucât dreptul la muncă, despre care intimatul-reclamant pretinde că i-ar fi fost încălcat, este un drept constituțional, numai Curtea Constituțională are atributul de a se pronunța asupra sancțiunii cu suspendarea dreptului de exercitare a pagubei, statuate printr-o prevedere dintr-un act normativ. În drept, recurentul-pârât a invocat în mod generic prevederile Codului de procedură civilă, Codului de procedură penală, Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, O.G. nr. 65/1994, republicată, Regulamentului de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.

România, republicat, Regulamentului de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor și Consiliului superior al C.E.C.C.A. România, cu modificările și completările ulterioare, Codul etic național al profesioniștilor contabili. 3. Apărările intimatului-reclamant Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a invocat excepția nulității recursului pentru nerespectarea cerințelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., excepție respinsă în ședința publică din data de 5 februarie 2010, conform celor consemnate în practicaua prezentei decizii.

Cu privire la fondul cauzei, intimatul-reclamant a formulat, în esență, următoarele apărări: - instanța de fond a analizat cu profunzime și obiectivitate probatoriul administrat, reținând în mod întemeiat nelegalitatea actului administrativ dedus judecății; - hotărârea recurată este legală și sub aspectul daunelor morale acordate în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 susținerile recurentului-pârât fiind în totală contradicție cu probele administrate la judecata fondului precum și cu doctrina de specialitate și jurisprudența în materie. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1.Argumente de fapt și de drept relevante Actul administrativ supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ este hotărârea nr. 81 din 17 octombrie 2008, prin care Comisia Superioară de Disciplină din cadrul C.E.C.C.A. România i-a aplicat intimatului-reclamant sancțiunea suspendării dreptului de exercitare a profesiei pe o perioadă de 9 luni, potrivit pct. 10 lit. c) din Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină. Hotărârea a fost adoptată în cadrul procedurii de jurisdicție disciplinară reglementată prin art. 33 alin. (3) din O.G.

nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată și prin pct. 23 – 35 din Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor și Consiliului Superior al C.E.C.C.A. România, aprobat prin Hotărârea nr. 07/58/2007, publicat în M.Of. nr. 305 din 8 mai 2007, în forma în vigoare la data respectivă.

În esență, abaterile reținute în sarcina expertului constau în încălcarea unor principii cuprinse în Codul etic național al profesioniștilor contabili, secțiunea 120.1 – Obiectivitatea („principiul obiectivității impune o obligație tuturor profesioniștilor contabili de a nu-și compromite profesia din cauza unor erori, conflicte de interese sau din cauza influenței nedorite a unor alte persoane”) și art. 150.1 - Comportamentul profesional care „impune ca obligație profesioniștilor contabili de a se conforma legilor și reglementărilor relevante și de a evita orice acțiuni care pot discredita profesia contabilă”. De asemenea, Comisia a reținut că recurentul-reclamant a dat declarație de martor într-o cauză penală în care a avut calitatea de expert contabil, încălcând norma profesională nr. 3515.2, conform căreia calitatea de expert contabil este incompatibilă cu cea de martor în aceeași cauză, calitatea de martor având întâietate.

În opinia membrilor Comisiei Superioare de Disciplină, lipsa de obiectivitate și comportamentul profesional inadecvat al intimatului-reclamant rezultă din modul în care a efectuat raportul de expertiză contabilă judiciară în dosarul penal nr. 27/D/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în care a exclus o serie de documente justificative pentru deducere TVA și impozitului pe profit pentru unicul motiv că nu aveau completate unele date prevăzute în formulare și a comis o gravă eroare prin schimbarea rezultatului expertizei cu ocazia audierii sale ca martor.

În demersul de evaluare a legalității actului administrativ contestat, instanța de fond a făcut o analiză amplă și detaliată a documentelor care au stat la baza sancționării disciplinare a intimatului-reclamant prin prisma legislației primare și secundare incidente în cauză, ajungând în mod judicios la concluzia că hotărârea adoptată de Comisia Superioară de Disciplină are caracter nelegal. Cu referire concretă la motivele invocate în recurs, Înalta Curte reține următoarele: 1.1. Niciunul dintre considerentele pe care prima instanță și-a fondat soluția nu conduce la concluzia că aceasta ar fi ignorat competența C.E.C.C.A. România, prin organele sale de specialitate, de a emite norme de reglementare a profesiei și de a asigura și controla respectarea lor, inclusiv prin aplicarea de sancțiuni disciplinare.

C.E.C.C.A. România este reglementat de art. 18 din O.G. nr. 65/1994 ca persoană juridică de utilitate publică și autonomă, din care fac parte experții contabili și contabilii autorizați. Atribuțiile prevăzute expres în art. 20 al aceluiași act normativ caracterizează C.E.C.C.A. România ca pe un ordin profesional învestit cu prerogative administrative și de reglementare a profesiei, care asigură un anumit control public asupra exercitării profesiei de expert contabil și contabil autorizat, trăsături care îl încadrează în teza finală a art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia, în sensul legii contenciosului administrativ, sunt asimilate autorităților publice persoanele de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Dar tocmai această calificare juridică oferă fundamentul controlului pe care instanța de contencios administrativ este îndrituită să îl exercite asupra actelor administrative emise de C.E.C.C.A. România, în privința conformității lor cu legea, a încadrării în marja de apreciere de care se bucură autoritatea emitentă în raport cu scopul legii, a respectării principiului proporționalității și a celorlalte principii subsumate dreptului la o bună administrare. Prin urmare, controlul exercitat de instanța de fond s-a încadrat în limitele conferite de art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) – (3) din Legea nr. 554/2004, astfel că hotărârea pronunțată nu poate fi considerată o ingerință în atribuțiile autorității emitente a actului dedus judecății.

1.2. În considerentele sentinței, instanța a făcut o interpretare adecvată a prevederilor pct. 14 și 15 din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiilor de disciplină, aprobat prin hotărârea nr. 07/58/2007 a Consiliului Superior al C.E.C.C.A. România. Din conținutul pct. 14, citat de judecătorul fondului în motivarea hotărârii, rezultă că, în cadrul activității lor, comisiile de disciplină nu pot efectua ele însele lucrări contabile, de control sau de expertiză contabilă pe care să-i fundamenteze soluțiile date plângerilor sau sesizărilor primite, nemulțumirile care vizează probleme de natură tehnică și contabilă în lucrările executate, a căror soluționare presupune completarea sau refacerea lucrărilor de expertiză judiciară fiind rezolvate numai prin dispoziția organelor de cercetare sau instanțelor de judecată care au încuviințat proba.

În aplicarea dispozițiilor pct. 15, conform cărora „dacă sunt sesizate cu reclamații vizând calitatea lucrărilor de expertiză contabilă, comisiile de disciplină trebuie să apeleze la serviciile experților verificatori de la nivelul filialei sau de la nivelul Corpului, după caz, care, potrivit art. 9 lit. b) din Normele privind activitatea de expertiză contabilă judiciară au ca atribuție și întocmirea referatelor de verificare tehnico-profesională asupra lucrărilor de expertiză contabilă aflate pe rol la comisiile de disciplină ale filialelor, la cererea acestor comisii”, în procedura administrativ-disciplinară a fost întocmit un referat al Direcției de audit de calitate.

Concluziile acestuia au fost însă înlăturate motivat de instanță, care a reținut că opinia expertului sancționat se conforma Deciziei de recurs în interesul Legii nr. 5 din 15 ianuarie 2007, prin care Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au reținut că nu pot fi considerate documente justificative pentru deducerea TVA sau pentru stabilirea deductibilității unor cheltuieli documentele care nu cuprind toate datele ce fac parte din conținutul minimal obligatorie de informații al formularelor respective, conform legii în vigoare la data întocmirii lor. 1.3. În contenciosul administrativ, acordarea daunelor materiale și morale este menită să asigure protecția efectivă a drepturilor persoanei vătămate și repararea echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant, în raport cu circumstanțele pricinii, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, demnității, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie nici o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna, nici un venit nejustificat pentru victima acesteia. De aceea, spre deosebire de despăgubirile pentru prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale pe baza cărora să se cuantifice pierderea suferită, judecătorul având dreptul să aprecieze în raport cu toate circumstanțele cauzei asupra unei sume globale care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudiciu.

Consacrarea constituțională a dreptului la muncă nu înlătură competența instanței de contencios administrativ în cenzurarea actelor administrative prin care se poate aduce atingere acestui drept, în sensul celor arătat de recurentu-pârât, pentru că, pe de o parte, controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ este și el garantat prin art. 126 alin. (6) din Constituția României, iar pe de altă parte, competența Curții Constituționale este limitată la verificarea conformității legilor și ordonanțelor Guvernului cu legea fundamentală, neputându-se extinde și asupra actelor administrative, fie ele individuale sau normative. Prin urmare, și acest ultim motiv de recurs este nefondat.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.E.C.C.A. România împotriva sentinței nr. 2794 din 29 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 februarie 2010.