ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 608/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 608/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 2794 din 29 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului G.V. în contradictoriu

cu pârâții C.E.C.C.A. România și Comisia Superioară de

Disciplină de pe lângă C.E.C.C.A. România,

f

iliala București, în sensul că a fost anulată

hotărârea nr. 81 din 17 octombrie 2008 emisă de pârâți, a fost

suspendată executarea hotărârii până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a cauzei; au fost obligați pârâții la plata

daunelor morale și a fost respinsă în rest acțiunea ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că, prin ordonanța din 23

august 2006 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție în dosarul penal nr. 27/D/P/2006 s-a dispus

efectuarea unei expertize financiar-contabile de către expertul G.V. din

cadrul B.L.E.J.T.C. de pe lângă Tribunalul București.

Raportul de expertiză a fost

efectuat și după ce a fost vizat de către C.E.C.C.A. România, filiala

București a fost depus la dosarul penal arătat.

Împotriva expertului contabil

inculpații din dosarul penal au formulat plângere, iar prin Hotărârea

nr. 58 din 10 decembrie 2007 emisă de C.E.C.C.A. România, filiala

București s-a stabilit că nu se justifică aplicarea unei

sancțiuni.

Prin Hotărârea nr. 81 din 17

octombrie 2008, emisă de C.E.C.C.A. România, Comisia Superioară de

Disciplină, a fost admisă contestația formulată de inculpați,

a fost anulată Hotărârea nr. 58/2007 și a fost sancționat

expertul G.V. potrivit art. 10 lit. c) din Regulamentul de organizare și

funcționare a comisiilor de disciplină, cu suspendarea dreptului de

exercitare a profesiei pe o perioadă de 9 luni.

Instanța de fond a constatat că

în mod eronat Comisia Superioară de Disciplină a reținut ca

fiind abatere disciplinară opțiunea expertului de a exclude din

cadrul documentelor justificative, în baza cărora se calculează

reducerile de TVA și impozitul pe profit, acele documente care nu au completate

toate rubricile cerute de formularele legale.

Instanța a apreciat că

soluționarea obiecțiilor formulate de inculpați la raportul de

expertiză contabilă, nu intră în competența comisiilor de

disciplină, ci a organului de urmărire penală care a ordonat

efectuarea expertizei contabile, acesta putând dispune, în condițiile

legii, efectuarea unui supliment de expertiză sau a unui nou raport de

expertiză contabilă.

Instanța a constatat că punctul

de vedere exprimat de expert în cadrul raportului de expertiză efectuat este

în conformitate cu cele statuate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți

de Casație și Justiție prin decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2007,

pronunțată într-un recurs în interesul legii.

Instanța de fond a mai constatat

că prin hotărârea de sancționare disciplinară se

procedează la prezentarea conținutului normei profesionale nr. 3513.1

fără a se arăta în ce constă abaterea

săvârșită de expertul G.V., împrejurare care este de natură

să atragă nelegalitatea hotărârii de sancționare.

De asemenea, instanța a reținut

că Hotărârea nr. 81 din 17 octombrie 2008 a Comisiei Superioare de Disciplină este nelegală, întrucât expertul desemnat într-o

cauză penală, la solicitarea organului de urmărire penală

ori a instanței de judecată, poate da explicații verbale asupra

raportului de expertiză, caz în care ascultarea expertului are loc

potrivit dispozițiilor referitoare la ascultarea martorilor.

Instanța a constatat că, prin

consemnarea de către procuror a lămuririlor suplimentare date de

expertul desemnat în cauză, nu înseamnă că expertul a dobândit

calitatea de martor în aceeași cauză.

Curtea a apreciat că, în

privința capătului de cerere privind suspendarea executării hotărârii

nr. 81/2008 până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei, în cauza de față sunt întrunite

condițiile prevăzute de dispozițiile legale pentru suspendarea

actului administrativ.

Cu privire la cererea de acordare a

daunelor morale, Curtea a constatat că la baza stabilirii răspunderii

patrimoniale a pârâților, stă culpa acestora, concretizată în

emiterea hotărârii de sancționare disciplinară a reclamantului cu

nerespectarea dispozițiilor legale, iar în cea ce privește cuantumul

acestora s-a apreciat că suma de 15.000 lei reprezintă o despăgubire

echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat .

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâtul C.E.C.C.A. România, solicitând modificarea ei în sensul

respingerii acțiunii, fără a-și încadra în drept criticile

formulate.

În motivarea căii de atac,

recurentul-pârât a făcut o expunere detaliată a istoricului cauzei

și a indicat motivele de fapt și de drept pentru care, în opinia sa,

hotărârea nr. 81 din 17 octombrie 2008 a Comisiei Superioare de disciplină este legală și temeinică.

În ceea ce privește soluția

pronunțată de prima instanță, recurentul-pârât a formulat

următoarele critici:

2.1. Ignorarea competenței C.E.C.C.A.

România prin organele sale de specialitate, de a emite norme de reglementare a profesiei

de expert contabil și de contabil autorizat și de a asigura

respectarea lor, având deplinul atribut de a investiga, constata și

sancționa orice abatere de la norme.

2.2. Confuzia făcută de

instanță între soluționarea obiecțiunilor și

analizarea din punct de vedere tehnico-calitativ (al respectării normelor

de lucru specifice expertizelor contabile) de către organele competente

din punct de vedere legal și tehnic – confuzie care, precizează

recurentul-pârât aduce „atingere gravă prestigiului organismului de

interes public mandatat de stat pentru gestionarea tuturor problemelor

profesiei de expert contabil și contabil autorizat”.

2.3. Admiterea cu deosebită

ușurință, de către instanța de fond, a daunelor morale

solicitate, deși reclamantul nu a probat prejudiciul moral suferit.

Întrucât dreptul la muncă, despre care intimatul-reclamant pretinde

că i-ar fi fost încălcat, este un drept constituțional, numai

Curtea Constituțională are atributul de a se pronunța asupra

sancțiunii cu suspendarea dreptului de exercitare a pagubei, statuate

printr-o prevedere dintr-un act normativ.

În drept, recurentul-pârât a invocat în

mod generic prevederile Codului de procedură civilă, Codului de

procedură penală, Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

O.G. nr. 65/1994, republicată, Regulamentului de organizare și

funcționare a C.E.C.C.A. România, republicat, Regulamentului de organizare

și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă

consiliile filialelor și Consiliului superior al C.E.C.C.A. România, cu

modificările și completările ulterioare, Codul etic

național al profesioniștilor contabili.

intimatului-reclamant

Prin întâmpinarea depusă la

dosar, intimatul-reclamant a invocat excepția nulității

recursului pentru nerespectarea cerințelor art. 302

1

alin. (1) lit.

c) C. proc. civ., excepție respinsă în ședința publică

din data de 5 februarie 2010, conform celor consemnate în practicaua prezentei

decizii.

Cu privire la fondul cauzei,

intimatul-reclamant a formulat, în esență, următoarele

apărări:

- instanța de fond a analizat cu

profunzime și obiectivitate probatoriul administrat, reținând în mod întemeiat

nelegalitatea actului administrativ dedus judecății;

- hotărârea recurată este

legală și sub aspectul daunelor morale acordate în temeiul art. 18

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 susținerile recurentului-pârât fiind în

totală contradicție cu probele administrate la judecata fondului

precum și cu doctrina de specialitate și jurisprudența în

materie.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor

formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., ținând seama de toate susținerile și

apărările părților, Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat.

1.Argumente de fapt și de drept

relevante

Actul administrativ supus controlului de

legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ este

hotărârea nr. 81 din 17 octombrie 2008, prin care Comisia Superioară

de Disciplină din cadrul C.E.C.C.A. România i-a aplicat

intimatului-reclamant sancțiunea suspendării dreptului de exercitare

a profesiei pe o perioadă de 9 luni, potrivit pct. 10 lit. c) din

Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de

disciplină.

Hotărârea a fost adoptată în

cadrul procedurii de jurisdicție disciplinară reglementată prin

art. 33 alin. (3) din O.G. nr. 65/1994 privind organizarea

activității de expertiză contabilă și a contabililor

autorizați, republicată și prin pct. 23 – 35 din Regulamentul de

organizare și funcționare a comisiilor de disciplină de pe

lângă consiliile filialelor și Consiliului Superior al C.E.C.C.A.

România, aprobat prin Hotărârea nr. 07/58/2007, publicat în M.Of. nr. 305

din 8 mai 2007, în forma în vigoare la data respectivă.

În esență, abaterile

reținute în sarcina expertului constau în încălcarea unor principii

cuprinse în Codul etic național al profesioniștilor contabili,

secțiunea 120.1 – Obiectivitatea („principiul obiectivității

impune o obligație tuturor profesioniștilor contabili de a nu-și

compromite profesia din cauza unor erori, conflicte de interese sau din cauza

influenței nedorite a unor alte persoane”) și art. 150.1 - Comportamentul

profesional care „impune ca obligație profesioniștilor contabili de a

se conforma legilor și reglementărilor relevante și de a evita

orice acțiuni care pot discredita profesia contabilă”.

De asemenea, Comisia a reținut

că recurentul-reclamant a dat declarație de martor într-o cauză

penală în care a avut calitatea de expert contabil, încălcând norma

profesională nr. 3515.2, conform căreia calitatea de expert contabil

este incompatibilă cu cea de martor în aceeași cauză, calitatea

de martor având întâietate.

În opinia membrilor Comisiei Superioare

de Disciplină, lipsa de obiectivitate și comportamentul profesional

inadecvat al intimatului-reclamant rezultă din modul în care a efectuat

raportul de expertiză contabilă judiciară în dosarul penal nr. 27/D/P/2006

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, în care a exclus o serie de documente justificative pentru

deducere TVA și impozitului pe profit pentru unicul motiv că nu aveau

completate unele date prevăzute în formulare și a comis o gravă

eroare prin schimbarea rezultatului expertizei cu ocazia audierii sale ca

martor.

În demersul de evaluare a

legalității actului administrativ contestat, instanța de fond a

făcut o analiză amplă și detaliată a documentelor care

au stat la baza sancționării disciplinare a intimatului-reclamant

prin prisma legislației primare și secundare incidente în cauză,

ajungând în mod judicios la concluzia că hotărârea adoptată de

Comisia Superioară de Disciplină are caracter nelegal.

Cu referire concretă la motivele

invocate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Niciunul dintre considerentele pe

care prima instanță și-a fondat soluția nu conduce la

concluzia că aceasta ar fi ignorat competența C.E.C.C.A. România,

prin organele sale de specialitate, de a emite norme de reglementare a

profesiei și de a asigura și controla respectarea lor, inclusiv prin

aplicarea de sancțiuni disciplinare.

C.E.C.C.A. România este reglementat de

art. 18 din O.G. nr. 65/1994 ca persoană juridică de utilitate

publică și autonomă, din care fac parte experții contabili

și contabilii autorizați.

Atribuțiile prevăzute expres în

art. 20 al aceluiași act normativ caracterizează C.E.C.C.A. România

ca pe un ordin profesional învestit cu prerogative administrative și de

reglementare a profesiei, care asigură un anumit control public asupra

exercitării profesiei de expert contabil și contabil autorizat,

trăsături care îl încadrează în teza finală a art. 2 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia, în sensul legii

contenciosului administrativ, sunt asimilate autorităților publice

persoanele de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de

utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public,

în regim de putere publică.

Dar tocmai această calificare

juridică oferă fundamentul controlului pe care instanța de

contencios administrativ este îndrituită să îl exercite asupra

actelor administrative emise de C.E.C.C.A. România, în privința

conformității lor cu legea, a încadrării în marja de apreciere

de care se bucură autoritatea emitentă în raport cu scopul legii, a

respectării principiului proporționalității și a

celorlalte principii subsumate dreptului la o bună administrare.

Prin urmare, controlul exercitat de

instanța de fond s-a încadrat în limitele conferite de art. 1 alin. (1),

art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) – (3) din Legea nr. 554/2004, astfel

că hotărârea pronunțată nu poate fi considerată o ingerință

în atribuțiile autorității emitente a actului dedus

judecății.

1.2. În considerentele sentinței,

instanța a făcut o interpretare adecvată a prevederilor pct. 14

și 15 din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiilor

de disciplină, aprobat prin hotărârea nr. 07/58/2007 a Consiliului

Superior al C.E.C.C.A. România.

Din conținutul pct. 14, citat de

judecătorul fondului în motivarea hotărârii, rezultă că, în

cadrul activității lor, comisiile de disciplină nu pot efectua

ele însele lucrări contabile, de control sau de expertiză

contabilă pe care să-i fundamenteze soluțiile date plângerilor

sau sesizărilor primite, nemulțumirile care vizează probleme de

natură tehnică și contabilă în lucrările executate, a

căror soluționare presupune completarea sau refacerea lucrărilor

de expertiză judiciară fiind rezolvate numai prin dispoziția

organelor de cercetare sau instanțelor de judecată care au încuviințat

proba.

În aplicarea dispozițiilor pct. 15,

conform cărora „dacă sunt sesizate cu reclamații vizând

calitatea lucrărilor de expertiză contabilă, comisiile de

disciplină trebuie să apeleze la serviciile experților

verificatori de la nivelul filialei sau de la nivelul Corpului, după caz,

care, potrivit art. 9 lit. b) din Normele privind activitatea de expertiză

contabilă judiciară au ca atribuție și întocmirea

referatelor de verificare tehnico-profesională asupra lucrărilor de

expertiză contabilă aflate pe rol la comisiile de disciplină ale

filialelor, la cererea acestor comisii”, în procedura

administrativ-disciplinară a fost întocmit un referat al Direcției de

audit de calitate. Concluziile acestuia au fost însă înlăturate

motivat de instanță, care a reținut că opinia expertului

sancționat se conforma Deciziei de recurs în interesul Legii nr. 5 din 15

ianuarie 2007, prin care Secțiile Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție au reținut că nu pot fi

considerate documente justificative pentru deducerea TVA sau pentru stabilirea

deductibilității unor cheltuieli documentele care nu cuprind toate

datele ce fac parte din conținutul minimal obligatorie de informații

al formularelor respective, conform legii în vigoare la data întocmirii lor.

1.3. În contenciosul administrativ,

acordarea daunelor materiale și morale este menită să asigure

protecția efectivă a drepturilor persoanei vătămate și

repararea echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant, în raport cu

circumstanțele pricinii, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Daunele morale corespund atingerii aduse

cinstei, demnității, onoarei, imaginii publice ori prestigiului

profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu

constituie nici o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna, nici

un venit nejustificat pentru victima acesteia. De aceea, spre deosebire de

despăgubirile pentru prejudiciul material, a cărui întindere nu poate

fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor

morale nu pot fi produse probe materiale pe baza cărora să se

cuantifice pierderea suferită, judecătorul având dreptul să

aprecieze în raport cu toate circumstanțele cauzei asupra unei sume

globale care să constituie o reparație echitabilă în raport cu

efectele faptei generatoare de prejudiciu.

Consacrarea constituțională a

dreptului la muncă nu înlătură competența instanței de

contencios administrativ în cenzurarea actelor administrative prin care se

poate aduce atingere acestui drept, în sensul celor arătat de recurentu-pârât,

pentru că, pe de o parte, controlul actelor administrative pe calea

contenciosului administrativ este și el garantat prin art. 126 alin. (6)

din Constituția României, iar pe de altă parte, competența

Curții Constituționale este limitată la verificarea

conformității legilor și ordonanțelor Guvernului cu legea

fundamentală, neputându-se extinde și asupra actelor administrative,

fie ele individuale sau normative.

Prin urmare, și acest ultim motiv de

recurs este nefondat.

adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a

sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.E.C.C.A. România

împotriva sentinței nr. 2794 din 29 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 5 februarie 2010.