ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 650/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 4962/2/2008,

reclamantul M.E.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.E.C.C.A.R.,

pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea

Hotărârii nr. 08/115 pentru aplicarea prevederilor art. 7 din O.G. nr. 65/1994

privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor

autorizați, adoptată de pârât la data de 29 iunie 2008.

La data de 04

decembrie 2008, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a fost înregistrată, sub nr. 7816/2/2008, cererea de

chemare în judecată formulată de reclamanta C.C.F.R., în contradictoriu cu

pârâtul C.E.C.C.A.R., având ca obiect constatarea nulității Hotărârii nr. 08/115

din 29 iunie 2008 și constatarea nulității parțiale a Hotărârii nr. 90/2008, în

ceea ce privește art. 73 din aceasta, ambele hotărâri fiind adoptate de

autoritatea pârâtă.

Prin încheierea de

ședință din data de 19 mai 2009, în temeiul art. 164 C. proc. civ., s-a dispus

conexarea celor două cauze, sub nr. 4962/2/2008, în considerarea obiectului acestora.

instanțe

Prin sentința civilă nr.

3081 din 15 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus: admiterea excepției

lipsei de interes invocată din oficiu, respingerea cererii principale formulate

de reclamantul M.F.P. și a cererii conexe formulate de reclamanta C.C.F.R., ca

lipsite de interes, admiterea cererii de intervenție în interesul pârâtului

formulată de intervenientul N.C.C. și respingerea cererii reclamantei C.C.F.R.

de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Dispozițiile art. 7

din O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și

a contabililor autorizați, în aplicarea cărora au fost emise de C.E.C.C.A.R.

actele normative contestate în cauză, au suferit modificări prin O.G. nr. 23

din 23 august 2012 și Legea nr. 149/2013 de aprobare a O.G. nr. 23/2012.

Astfel, dacă la

momentul adoptării hotărârilor atacate textul de lege condiționa exercitarea

activităților de audit financiar și consultanță fiscală de către experții

contabili de respectarea reglementărilor specifice acestor activități, în

prezent se prevede în mod expres faptul că aceștia au obligația de a dobândi în

prealabil calitatea de auditor financiar și consultant fiscal și de a se

înscrie în organizațiile profesionale respective.

Hotărârea C.E.C.C.A.R.

nr. 08/115/2008 potrivit căreia, în vederea desfășurării activităților de audit

financiar și consultanță fiscală, experții contabili nu au obligația de a respecta

reglementările legate de obținerea competențelor profesionale respective, intră

în contradicție vădită cu noua formă a art. 7 din O.G. nr. 65/1994, care

prevede expres obligația dobândirii de către expertul contabil, în condițiile

legii, a calității de auditor financiar, respectiv consultant fiscal.

Concluzia care se

impune este aceea că, odată cu modificarea adusă art. 7 din O.G. nr. 65/1994

din O.G. nr. 23/2012, Hotărârea C.E.C.C.A.R. nr. 08/115 a devenit caducă, nemaifiind

în vigoare și nemaiproducând efecte juridice ulterior datei de 02 septembrie 2012,

data intrării în vigoare a O.G. nr. 23/2012.

Or, interesul,

condiție de exercitare a acțiunii civile, reprezintă folosul practic imediat pe

care îl are o parte prin punerea în mișcare a acțiunii judiciare.

Pentru a justifica

sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să fie legitim, născut și

actual, personal și direct.

Interesul de a

solicita anularea unui act administrativ cu caracter normativ ulterior ieșirii

din vigoare a acestuia subzistă numai în măsura în care se invocă necesitatea

înlăturării, în condițiile legii, a unor efecte juridice deja produse de actul

atacat.

Or, reclamanții nu au

invocat necesitatea înlăturării unor asemenea efecte juridice deja produse de

actele administrative contestate, ci au justificat interesul lor de a acționa susținând

că efectele juridice continuă să se producă și după modificările aduse art. 7

din O.G. nr. 65/1994 prin O.G. nr. 23/2012, ceea ce nu este cazul, pentru

argumentele anterior prezentate.

În concluzie, prima

instanță a apreciat că se impune admiterea excepției lipsei de interes invocată

din oficiu și respingerea, ca lipsite de interes, atât a cererii principale,

cât și a cererii conexe.

exercitată în cauză

Împotriva sentinței

civile nr. 3081 din 15 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal

reclamantul M.F.P., susținând că este nelegală și netemeinică, pentru

următoarele motive:

Din economia Legii

contenciosului administrativ se desprinde concluzia că posibilitatea formulării

unei acțiuni în contencios administrativ tinzând la anularea unui act

administrativ este conferită oricărei persoane fizice sau juridice de drept

privat sau public, care se consideră vătămată într-un drept sau interes

legitim.

În exercitarea

atribuțiilor de supraveghere publică pe care le deținea la momentul

introducerii acțiunii, M.F.P. nu a făcut decât să aplice principiul statului de

drept și să solicite instanței să exercite controlul de legalitate asupra

actelor administrative atacate, întrucât numai pe cale judecătorească se poate

stabili încălcarea unor norme de drept public.

Raționamentul primei

instanțe este greșit întrucât, chiar dacă legiuitorul a înțeles să aducă

modificări normei cuprinse în art. 7 asta nu înseamnă că acțiunea este lipsită

de interes, pe de o parte, pentru că O.G. nr. 23/2012 nu își poate produce

efectele cu privire la raporturi juridice anterioare intrării în vigoare a

acesteia, iar, pe de altă parte, Hotărârea 80/115 din 29 iunie 2008 nu a fost

abrO.G.ată și, ca atare, își produce în continuare efecte.

Modificarea adusă art.

7 din O.G. nr. 65/1994 prin O.G. nr. 23/2012 nu este una de substanță, ci a

urmărit doar să sublinieze condițiile în care experții contabili pot efectua

anumite activități, cum ar fi: consultanță fiscală, audit financiar, etc.

Nu s-a produs nicio dovadă

în sensul abrO.G.ării sau modificării Hotărârii nr. 08/115 din 29 iunie 2008,

care face obiectul acțiunii, astfel că hotărârea prin care se constată că

acțiunea este lipsită de interes apare ca fiind nelegală.

În concluzie, în

temeiul art. 312 alin. (5), coroborat cu art. 304 pct. 9 și 304

1

C.

proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea

hotărârii atacate, iar pe fond, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

formulate în cauză

Intimata Camera Consultanților

Fiscali a solicitat, prin notele de ședință înregistrate la instanță la data de

09 februarie 2015, admiterea recursului formulat de recurentul M.F.P.,

modificarea sentinței civile recurate, în sensul admiterii acțiunii,

respingerii excepției lipsei de interes și constatării nulității Hotărârii nr. 08/115/2008

adoptată de C.S.C.E.C.C.A.R., publicată în M. Of. nr. 531/2008.

Intimatul C.E.C.C.A.R.

a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat și

menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței civile nr. 3081 din 15

octombrie 2013 a primei instanțe.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința

recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările

dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că

recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Litigiul de

contencios administrativ supus judecății vizează exercitarea controlului de

legalitate asupra Hotărârilor nr. 08/115/2008 și nr. 90/2008 (în ceea ce

privește pct. 73) adoptate de C.E.C.C.A.R., în aplicarea art. 7 din O.G. nr. 65/1994

privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor

autorizați, republicată.

Procedând la

soluționarea cauzei pe excepție, în sensul respingerii cererii principale și a

celei conexe, ca lipsite de interes, prima instanță s-a raportat la dimensiunea

procedurală a noțiunii de interes, înțeleasă ca fiind folosul practic urmărit

prin promovarea acțiunii în anularea actului administrativ, și nu la noțiunea

de interes legitim vătămat, în sensul art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit.

p) și r) din Legea nr. 554/2004.

O astfel de abordare

circumstanțiază analiza legalității hotărârii primei instanțe, astfel că în cadrul

controlului judiciar nu se impun a fi examinate susținerile recurentului legate

de existența unui interes legitim vătămat în sesizarea instanței de contencios

administrativ și, cu atât mai puțin, cele privind adoptarea actelor

administrative contestate prin depășirea atribuțiilor conferite de lege C.E.C.C.A.R.

Relativ la cerința

interesului, aceea de a fi născut și actual, în acord cu prima instanță, Înalta

Curte reține că aceasta trebuie să existe nu numai la declanșarea procedurii

judiciare, ci pe tot parcursul procesului, nefiind de conceput ca un demers

judiciar să fie inițiat și întreținut, în absența unui interes.

Este de necontestat

faptul că până la intrarea în vigoare a O.G. nr. 23 din 23 august 2012,

publicată în M. Of. nr. 624 din 30 august 2012, prin care a fost modificat art.

7 din O.G. nr. 65/1994, hotărârile contestate au produs efecte juridice.

Într-adevăr,

elementele aflate la dispoziția instanței nu evidențiază faptul că reclamanții

ar fi inițiat demersuri în vederea înlăturării, în condițiile legii, a

efectelor juridice deja produse de hotărârile contestate și a reparării

eventualelor prejudicii.

Cu toate acestea, în

dezacord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că interesul reclamanților

în a solicita anularea hotărârilor contestate subzistă întrucât, subsecvent

acțiunii în anulare, în ipoteza admiterii acesteia, persoana vătămată

beneficiază de un remediu procedural pentru repararea prejudiciului cauzat prin

aplicarea actului până la anularea irevocabilă a acestuia. Acest remediu este

reprezentat de acțiunea în răspundere administrativ-patrimonială, în condițiile

art. 19 din Legea nr. 554/2004, acțiune condiționată de existența unei hotărâri

judecătorești irevocabile prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată

împotriva unui act administrativ nelegal.

Aceasta, independent

de modalitatea de soluționare a disputei dintre părți legată de efectele

juridice ale hotărârilor contestate, intervenite ulterior modificării art. 7

din O.G. nr. 65/1994.

Prin urmare, chiar în

condițiile schimbării circumstanțelor care au stat la baza adoptării

Hotărârilor C.E.C.C.A.R. nr. 08/115/2008 și nr. 90/2008, subzistă interesului

reclamanților în a solicita constatarea nelegalității acestora, pentru

neconformitatea cu actul normativ în baza și în executarea căruia au fost

adoptate.

Pentru toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. (1865) și art.

20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat

de M.F.P., casarea sentinței civile nr. 3081 din 15 octombrie 2013 și

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul M.F.P. împotriva sentinței nr. 3081 din 15 octombrie 2013

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2015.