ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 650/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 4962/2/2008, reclamantul M.E.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.E.C.C.A.R., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Hotărârii nr. 08/115 pentru aplicarea prevederilor art. 7 din O.G.

nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, adoptată de pârât la data de 29 iunie 2008. La data de 04 decembrie 2008, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost înregistrată, sub nr. 7816/2/2008, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C.C.F.R., în contradictoriu cu pârâtul C.E.C.C.A.R., având ca obiect constatarea nulității Hotărârii nr. 08/115 din 29 iunie 2008 și constatarea nulității parțiale a Hotărârii nr. 90/2008, în ceea ce privește art. 73 din aceasta, ambele hotărâri fiind adoptate de autoritatea pârâtă. Prin încheierea de ședință din data de 19 mai 2009, în temeiul art. 164 C. proc.

civ., s-a dispus conexarea celor două cauze, sub nr. 4962/2/2008, în considerarea obiectului acestora. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3081 din 15 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus: admiterea excepției lipsei de interes invocată din oficiu, respingerea cererii principale formulate de reclamantul M.F.P. și a cererii conexe formulate de reclamanta C.C.F.R., ca lipsite de interes, admiterea cererii de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenientul N.C.C. și respingerea cererii reclamantei C.C.F.R. de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Dispozițiile art. 7 din O.G.

nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, în aplicarea cărora au fost emise de C.E.C.C.A.R. actele normative contestate în cauză, au suferit modificări prin O.G. nr. 23 din 23 august 2012 și Legea nr. 149/2013 de aprobare a O.G. nr. 23/2012. Astfel, dacă la momentul adoptării hotărârilor atacate textul de lege condiționa exercitarea activităților de audit financiar și consultanță fiscală de către experții contabili de respectarea reglementărilor specifice acestor activități, în prezent se prevede în mod expres faptul că aceștia au obligația de a dobândi în prealabil calitatea de auditor financiar și consultant fiscal și de a se înscrie în organizațiile profesionale respective.

Hotărârea C.E.C.C.A.R. nr. 08/115/2008 potrivit căreia, în vederea desfășurării activităților de audit financiar și consultanță fiscală, experții contabili nu au obligația de a respecta reglementările legate de obținerea competențelor profesionale respective, intră în contradicție vădită cu noua formă a art. 7 din O.G. nr. 65/1994, care prevede expres obligația dobândirii de către expertul contabil, în condițiile legii, a calității de auditor financiar, respectiv consultant fiscal. Concluzia care se impune este aceea că, odată cu modificarea adusă art. 7 din O.G. nr. 65/1994 din O.G. nr. 23/2012, Hotărârea C.E.C.C.A.R. nr. 08/115 a devenit caducă, nemaifiind în vigoare și nemaiproducând efecte juridice ulterior datei de 02 septembrie 2012, data intrării în vigoare a O.G.

nr. 23/2012. Or, interesul, condiție de exercitare a acțiunii civile, reprezintă folosul practic imediat pe care îl are o parte prin punerea în mișcare a acțiunii judiciare. Pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să fie legitim, născut și actual, personal și direct. Interesul de a solicita anularea unui act administrativ cu caracter normativ ulterior ieșirii din vigoare a acestuia subzistă numai în măsura în care se invocă necesitatea înlăturării, în condițiile legii, a unor efecte juridice deja produse de actul atacat. Or, reclamanții nu au invocat necesitatea înlăturării unor asemenea efecte juridice deja produse de actele administrative contestate, ci au justificat interesul lor de a acționa susținând că efectele juridice continuă să se producă și după modificările aduse art. 7 din O.G.

nr. 65/1994 prin O.G. nr. 23/2012, ceea ce nu este cazul, pentru argumentele anterior prezentate. În concluzie, prima instanță a apreciat că se impune admiterea excepției lipsei de interes invocată din oficiu și respingerea, ca lipsite de interes, atât a cererii principale, cât și a cererii conexe. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 3081 din 15 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamantul M.F.P., susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive: Din economia Legii contenciosului administrativ se desprinde concluzia că posibilitatea formulării unei acțiuni în contencios administrativ tinzând la anularea unui act administrativ este conferită oricărei persoane fizice sau juridice de drept privat sau public, care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim.

În exercitarea atribuțiilor de supraveghere publică pe care le deținea la momentul introducerii acțiunii, M.F.P. nu a făcut decât să aplice principiul statului de drept și să solicite instanței să exercite controlul de legalitate asupra actelor administrative atacate, întrucât numai pe cale judecătorească se poate stabili încălcarea unor norme de drept public. Raționamentul primei instanțe este greșit întrucât, chiar dacă legiuitorul a înțeles să aducă modificări normei cuprinse în art. 7 asta nu înseamnă că acțiunea este lipsită de interes, pe de o parte, pentru că O.G. nr. 23/2012 nu își poate produce efectele cu privire la raporturi juridice anterioare intrării în vigoare a acesteia, iar, pe de altă parte, Hotărârea 80/115 din 29 iunie 2008 nu a fost abrO.G.ată și, ca atare, își produce în continuare efecte.

Modificarea adusă art. 7 din O.G. nr. 65/1994 prin O.G. nr. 23/2012 nu este una de substanță, ci a urmărit doar să sublinieze condițiile în care experții contabili pot efectua anumite activități, cum ar fi: consultanță fiscală, audit financiar, etc. Nu s-a produs nicio dovadă în sensul abrO.G.ării sau modificării Hotărârii nr. 08/115 din 29 iunie 2008, care face obiectul acțiunii, astfel că hotărârea prin care se constată că acțiunea este lipsită de interes apare ca fiind nelegală. În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (5), coroborat cu art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, iar pe fond, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză Intimata Camera Consultanților Fiscali a solicitat, prin notele de ședință înregistrate la instanță la data de 09 februarie 2015, admiterea recursului formulat de recurentul M.F.P., modificarea sentinței civile recurate, în sensul admiterii acțiunii, respingerii excepției lipsei de interes și constatării nulității Hotărârii nr. 08/115/2008 adoptată de C.S.C.E.C.C.A.R., publicată în M. Of. nr. 531/2008. Intimatul C.E.C.C.A.R. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței civile nr. 3081 din 15 octombrie 2013 a primei instanțe. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Litigiul de contencios administrativ supus judecății vizează exercitarea controlului de legalitate asupra Hotărârilor nr. 08/115/2008 și nr. 90/2008 (în ceea ce privește pct. 73) adoptate de C.E.C.C.A.R., în aplicarea art. 7 din O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată. Procedând la soluționarea cauzei pe excepție, în sensul respingerii cererii principale și a celei conexe, ca lipsite de interes, prima instanță s-a raportat la dimensiunea procedurală a noțiunii de interes, înțeleasă ca fiind folosul practic urmărit prin promovarea acțiunii în anularea actului administrativ, și nu la noțiunea de interes legitim vătămat, în sensul art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. p) și r) din Legea nr. 554/2004.

O astfel de abordare circumstanțiază analiza legalității hotărârii primei instanțe, astfel că în cadrul controlului judiciar nu se impun a fi examinate susținerile recurentului legate de existența unui interes legitim vătămat în sesizarea instanței de contencios administrativ și, cu atât mai puțin, cele privind adoptarea actelor administrative contestate prin depășirea atribuțiilor conferite de lege C.E.C.C.A.R. Relativ la cerința interesului, aceea de a fi născut și actual, în acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că aceasta trebuie să existe nu numai la declanșarea procedurii judiciare, ci pe tot parcursul procesului, nefiind de conceput ca un demers judiciar să fie inițiat și întreținut, în absența unui interes.

Este de necontestat faptul că până la intrarea în vigoare a O.G. nr. 23 din 23 august 2012, publicată în M. Of. nr. 624 din 30 august 2012, prin care a fost modificat art. 7 din O.G. nr. 65/1994, hotărârile contestate au produs efecte juridice. Într-adevăr, elementele aflate la dispoziția instanței nu evidențiază faptul că reclamanții ar fi inițiat demersuri în vederea înlăturării, în condițiile legii, a efectelor juridice deja produse de hotărârile contestate și a reparării eventualelor prejudicii. Cu toate acestea, în dezacord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că interesul reclamanților în a solicita anularea hotărârilor contestate subzistă întrucât, subsecvent acțiunii în anulare, în ipoteza admiterii acesteia, persoana vătămată beneficiază de un remediu procedural pentru repararea prejudiciului cauzat prin aplicarea actului până la anularea irevocabilă a acestuia.

Acest remediu este reprezentat de acțiunea în răspundere administrativ-patrimonială, în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, acțiune condiționată de existența unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva unui act administrativ nelegal. Aceasta, independent de modalitatea de soluționare a disputei dintre părți legată de efectele juridice ale hotărârilor contestate, intervenite ulterior modificării art. 7 din O.G. nr. 65/1994. Prin urmare, chiar în condițiile schimbării circumstanțelor care au stat la baza adoptării Hotărârilor C.E.C.C.A.R. nr. 08/115/2008 și nr. 90/2008, subzistă interesului reclamanților în a solicita constatarea nelegalității acestora, pentru neconformitatea cu actul normativ în baza și în executarea căruia au fost adoptate.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. (1865) și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de M.F.P., casarea sentinței civile nr. 3081 din 15 octombrie 2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M.F.P. împotriva sentinței nr. 3081 din 15 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2015.