ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6060/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6060/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursurilor de
față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii și
procedura derulată în primă instanță
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
reclamantul O.S., în temeiul art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ, a chemat în judecată pe pârâtul Corpul Experților Contabili și Contabililor
Autorizați în România (C.E.C.C.A.R.), solicitând instanței să dispună:
- Anularea Hotărârii
nr. 27 din 09 mai 2011, pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă
Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R., în Dosarul nr. 164/2010;
- Anularea hotărârii nr.
11/228, pronunțată de Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. la 09 septembrie 2011,
și în consecință, încetarea suspendării dreptului de exercitarea profesiei;
- Respingerea plângerilor
formulate de V.V. și Z.V. ca neîntemeiate;
- Obligarea C.E.C.C.A.R.
la publicarea în M. Of. a hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză.
În temeiul art. 15 raportat
la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a
solicitat suspendarea executării Hotărârii nr. 11/228 pronunțată de Consiliul Superior
al C.E.C.C.A.R. la 09 septembrie 2011.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a arătat următoarele:
Comisia Superioară de
Disciplină de pe lângă Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. a emis Hotărârea nr.
27 din 09 mai 2011 prin care a admis plângerile petenților V.V. și Z.V., sancționându-l
pe reclamant cu suspendarea dreptului de exercitare a profesiei pe o perioada de
12 luni.
Contestația administrativă
formulată împotriva hotărârii nr. 27/2011 a fost respinsă de Consiliul Superior
al C.E.C.C.A.R. prin hotărârea nr. 11/228 din 1 septembrie 2011.
A mai arătat reclamantul
că a fost desemnat, prin Ordonanța din 24 martie 2004, de către Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Iași să întocmească un raport de expertiză în Dosarul nr. 375/D/P/2004,
care viza activitatea din cadrul Combinatului de Fire și Fibre Sintetice din Iași,
al doilea ca mărime din Europa - TEROM.
Expertiza a fost dispusă
într-o fază incipientă a anchetei penale, de către procurorul șef de zonă al D.I.I.C.O.T.
ulterior, expertiza a fost extinsă pe direcțiile solicitate de procurorul șef, în
cadrul obiectivelor fixate prin mai multe ordonanțe. Atât ancheta penală, cât și
lucrările expertizei au fost (cel puțin în primii ani) atent monitorizate de serviciile
speciale, inclusiv S.R.I.
Pe parcursul derulării
lucrărilor expertizei s-au emis 8 (opt) ordonanțe care vizau, în mod direct sau
indirect, activitatea reclamantului (spre exemplu, obiective suplimentare, numirea
unor noi experți parte ș.a.).
În perioada desfășurării
expertizei, dosarul a fost mutat de la Parchetul din Iași la Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. Structura Centrală - datorită
interesului manifestat atât de organele de anchetă, cât și de alte structuri ale
Statului Român. De la apariția ordonanței de efectuare a expertizei și până la depunerea
acesteia în dosar au fost schimbați trei procurori.
A mai precizat că expertiza
a fost efectuată în condiții extrem de dificile de lucru, deoarece nu de puține
ori s-a întâmplat ca același document cu valoare de original să apară în două sau
mai multe exemplare, având ștampile originale aplicate și același număr de înregistrare,
dar conținut diferit.
În ceea ce privește suspendarea
executării Hotărârii nr. 11/228, pronunțată de Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R.
la 09 septembrie 2011, a arătat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute
de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat” și „paguba
iminentă”.
În cauză au formulat cerere
de intervenție în interesul pârâtului C.E.C.C.A.R., numiții V.V. și Z.V., solicitând
respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Pârâtul C.E.C.C.A.R. a
formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Față de susținerile reclamantului,
pârâtul a arătat că norma profesională nr. 35, privind expertizele contabile, a
fost aprobată de către Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. prin Hotărârea nr. 01/42
din 11 august 2001, în calitatea sa de organ de conducere al C.E.C.C.A.R.
De asemenea, pct. 121
alin. (2) lit. m) din Regulamentul de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R. prevede
în mod expres ca abatere disciplinară nerespectarea normelor și standardelor profesionale
emise de corp cu ocazia efectuării lucrărilor pentru terți, iar în ceea ce privește
nerespectarea standardelor profesionale și a normelor emise de corp cu privire la
efectuarea expertizelor contabile este prevăzută aplicarea sancțiunii cu suspendarea
dreptului de a mai efectua expertize contabile pentru o perioadă de 6-12 luni.
Astfel, rezultă în mod
clar că încălcarea dispozițiilor normei profesionale nr. P1. constituie abatere
disciplinară, astfel cum este definită de pct. 121 al Regulamentului de organizare
și funcționare a C.E.C.C.A.R., cum în mod corect s-a reținut în hotărârile a căror
anulare se solicită.
A învederat instanței
faptul că sesizările formulate de către V.Z. și V.V. priveau calitatea raportului
de expertiză contabilă întocmit de către reclamant în dosarul penal nr. 9/P/2003,
transformat în nr. 375/D/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași,
ulterior transferat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
iar nu solicitarea de completare sau refacere a raportului în cauză, motiv pentru
care Comisia superioară de disciplină a apelat, în temeiul prevederilor mai sus
menționate, la serviciile auditorului de calitate pentru întocmirea referatului
de verificare tehnico profesională, referat care a stat la baza Hotărârilor Comisiei
superioare de disciplină nr. 27/2011, respectiv a Consiliului superior nr. 11/228
din 09 septembrie 2011.
Cu privire la capătul
de cerere privind respingerea plângerilor formulate de V.V. și Z.V., a arătat că
acesta excede competenței materiale a instanței judecătorești de contencios administrativ,
plângerile formulate împotriva experților contabili fiind soluționabile de către
C.E.C.C.A.R., potrivit dispozițiilor O.G. nr. 65/1994, republicată, Regulamentului
de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R., republicat, și Regulamentului de organizare
și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor și Consiliul
Superior al C.E.C.C.A.R.
În ceea ce privește capătul
de cerere privind obligarea C.E.C.C.A.R. la publicarea în M. Of. a hotărârii judecătorești
pronunțate în prezenta cauză, s-a arătat că, potrivit prevederilor art. 8 din Legea
contenciosului administrativ, obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ
îl constituie anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate
și, eventual, reparații pentru daune morale.
Mai mult decât atât, potrivit
art. 44 din O.G. nr. 65/1994, republicată, C.E.C.C.A.R. publică în M. Of. al României
hotărârile și deciziile de interes general, adoptate de Consiliul Superior, Biroul
Permanent și Conferința Națională. Prin urmare, actul a cărui publicare este solicitată
de către reclamant, respectiv hotărârea judecătorească, nu se circumscrie categoriilor
de acte prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 65/1994, republicată.
În consecință, față de
cele prevăzute mai sus, a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca fiind
inadmisibil.
În ceea ce privește capătul
de cerere privind suspendarea executării Hotărârii Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R.
nr. 11/228 din 09 septembrie 2011, a învederat instanței faptul că reclamantul a
introdus acțiune separată cu această solicitare, care a format obiectul Dosarului
nr. 9438/2/2011, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, asupra căreia s-a pronunțat instanța de judecată prin sentința
din data de 15 decembrie 2011, în sensul admiterii cererii și suspendării hotărârii
în cauză până la pronunțarea instanței de fond, motiv pentru care a invocat excepția
puterii lucrului judecat, solicitând instanței admiterea acesteia și respingerea
cererii ca inadmisibilă.
Hotărârile primei instanțe
Prin încheierea din 5
martie 2012, instanța a respins ca inadmisibile cele 2 cereri de intervenție formulate
de Z.V. și V.V., reținând că scopul pentru care au fost formulate nu are nicio legătură
cu prezenta cauză și că, deși sunt formulate în interesul pârâtului, din redactarea
acestora este evident că sunt formulate în interesul propriu al intervenienților.
Prin sentința civilă
nr. 2985 din 7 mai 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, a a
dmis acțiunea formulată de
reclamantul O.S. în contradictoriu cu pârâtul C.E.C.C.A.R.
și a
anulat hotărârea nr. 27 din 9 mai 2011 și hotărârea
nr. 11/228 din 9 septembrie 2011, emise de autoritatea pârâtă, cu consecința respingerii
plângerilor formulate de V.V. și Z.V., ca nefondate.
În temeiul
art. 14, raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării
Hotărârii nr. 11/228 din 9 septembrie 2011, emisă de pârât, până la soluționarea
irevocabilă a cauzei.
În considerentele sentinței,
instanța de fond a reținut următoarele:
Cei doi petenți intervenienți
au sesizat Comisia Superioară de Disciplină cu o plângere, prin care au contestat
raportul de expertiză contabilă întocmit în cauza penală în care sunt cercetați,
susținând că reclamantul, în calitate de expert contabil, a încălcat Norma profesională
35, cât și prevederile art. 113, 115 alin. (2) , 121 alin. (2) și (3) C. proc.
pen.
Analizând abaterile disciplinare
imputate reclamantului, instanța de fond a constatat că, în speță, sunt aplicabile
dispozițiile art. 121 din Regulamentul de organizare și funcționare al C.E.C.C.A.R.
potrivit cărora „fapta săvârșită de un membru al Corpului, indiferent de funcția
deținută în structurile alese și funcționale prin care se încalcă dispozițiile legii,
ale Regulamentului de organizare și funcționare al C.E.C.C.A.R., ale Codului etic
național al profesioniștilor contabili, hotărârile organelor de conducere ale Corpului
constituie abatere disciplinară”.
Una dintre condițiile
răspunderii disciplinare o reprezintă săvârșirea unei fapte ilicite.
S-a mai reținut că, din
cele 2 hotărâri ale Consiliului Superior și Comisiei Superioare de pe lângă Consiliul
Superior de disciplină al C.E.C.C.A.R., rezultă că faptele reținute în sarcina reclamantului
reprezintă critici ale raportului de expertiză, fără a fi concretizată o faptă ilicită
care ar fi fost săvârșită de reclamant privind încălcarea normelor și standardelor
profesionale în efectuarea expertizei contabile.
Comisiile de disciplină
sunt organe care activează pe lângă Consiliul Superior, iar nu organe de control,
nu sunt abilitate să efectueze lucrări de control sau expertiză contabilă care să
constituie probe în soluționarea plângerilor sau sesizărilor primite, nemulțumirile
care vizează probele de natură tehnic - contabilă urmând să fie soluționate de către
organul de cercetare penală care a dispus efectuarea expertizei, așa cum reține
și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A mai constatat prima
instanță că, în referatul de verificare tehnico - profesională care a stat la baza
emiterii celor două hotărâri contestate, auditorul de calitate a constatat că expertul
a prezentat mai multe rapoarte de expertiză contabilă, dintre care unele intermediare,
iar expertul contabil parte și-a prezentat separat opinia, contrar prevederilor
Normei profesionale.
De asemenea, s-a reținut
că aprecierile și afirmațiile formulate în rapoartele de expertiză contabilă întocmite
de reclamant exced competenței acestuia de expert contabil și obiectivelor stabilite
de către organul de cercetare penală, contrar prevederilor Normei profesionale,
potrivit căreia „Expertul contabil numit din oficiu sau la recomandarea unei părți
nu trebuie să prezinte mai mult decât se cere. El trebuie să invoce în raportul
său de expertiză contabilă judiciară evenimente și tranzacții probate cu documente
justificative și/sau evidențieri contabile care au legătură cauzală cu obiectivul
(întrebarea care i-a fost fixată de organul în drept care a dispus expertiza contabilă
judiciară)”.
Norma profesională prevede
că nedocumentarea și nefundamentarea științifică a expertizelor contabile judiciare
pot fi sancționate de organele în drept care le-au dispus, cu înlocuirea expertului
contabil și dispunerea unei noi expertize, iar în cazul unor expertize care conțin
concluzii diferite, organul în drept care le-a dispus are disponibilitatea de a
se opri la aceea pe care o consideră mai fundamentată sub aspect științific și de
o mai bună calitate.
În speță, singurele obiecțiuni
la raportul de expertiză depuse la procurorul de caz aparțin petentei Z.V. și au
fost respinse de procuror ca nefondate.
În ce privește încălcarea
Normei profesionale care statuează asupra utilității rapoartelor de expertiză contabilă,
Comisia Superioară de Disciplină nu se poate pronunța asupra utilității raportului
de expertiză la o dată anterioară pronunțării instanței de fond, instanța fiind
singura în măsură să aprecieze asupra acestui aspect și să înlăture concluziile
expertizei.
S-a mai reținut că, în
speță, procurorul care a instrumentat dosarul penal în cadrul căruia a fost dispusă
efectuarea raportului de expertiză contabilă nu a dispus înlocuirea reclamantului
și nici efectuarea unui alt raport de expertiză contabilă, ceea ce conduce la concluzia
că raportul a fost apreciat ca fiind o probă utilă în dosarul de urmărire penală.
S-a constatat, astfel,
că niciuna dintre comisiile de disciplină care au emis hotărârile contestate nu
a lămurit în concret în ce constă abaterea disciplinară săvârșită de reclamant.
În acest context, s-a
constatat că nu s-au încălcat Norma, privind redactarea raportului de expertiză
contabilă, Norma, privind redactarea raportului de expertiză contabilă ori Norma.
Referitor la petitul cererii
de chemare în judecată privind suspendarea executării hotărârilor contestate, Curtea
de Apel a reținut ca fiind îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 din
Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat” și „paguba iminentă”.
Prin sentința civilă
nr. 5923 din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a admis cererea de completare a sentinței civile nr. 2985
din 7 mai 2012, formulată de reclamantul O.S., în sensul admiterii petitului referitor
la obligarea C.E.C.C.A.R. la publicarea sentinței în M. Of. și pe site-ul autorității
pârâte.
A reținut prima instanță
că sunt îndeplinite condițiile art. 281
1
alin. (1) din C. proc. civ.
Recursurile exercitate
în cauză
Împotriva sentinței civile
nr. 2985 din 7 mai 2012 și a sentinței civile nr. 5923 din 22 octombrie 2012 ale
Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a
declarat recurs C.E.C.C.A.R.
Recurentul - pârât și-a
întemeiat recursul formulat împotriva sentinței nr. 2985 din 7 mai 2012 pe prevederile
art. 304 pct. 4 și 3 și art. 304
1
C. proc. civ., formulând, în esență,
următoarele critici:
- Instanța a depășit atribuțiile
puterii judecătorești și a încălcat flagrant prevederile art. 18 alin. (1) și (2)
din Legea nr. 554/2004, referitoare la soluțiile pe care le poate pronunța instanța
de contencios administrativ, prin aceea că a soluționat plângerile formulate de
V.V. și Z.V., substituindu-se organelor cu atribuții jurisdicționale ale C.E.C.C.A.R.,
a căror activitate este reglementată de O.G. nr. 65/1994, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, Regulamentul de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R.,
republicat în M.Of. al României nr. 601 din 12 august 2008 și Regulamentul de organizare
și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor și Consiliul
Superior al C.E.C.C.A.R., republicat în M. Of. al României nr. 25 din 13
ianuarie 2010.
- Instanța a reținut că
faptele intimatului - reclamant nu constituie abateri disciplinare, prin interpretarea
eronată a legii și a probatoriului administrat.
În dezvoltarea acestei
critici, recurentul - pârât a expus pe larg faptele care, în opinia sa, constituie
încălcări ale normelor profesionale și a citat prevederile art. 16 alin. (1),
art. 17 alin. (1) și (2) și 27 alin. (1) din O.G. nr. 65/1004, pct. 121 al Regulamentului
de organizare și funcționare al C.E.C.C.A.R., republicat, art. 14 și 15 din Regulamentul
de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor
și Consiliul Superior și ale Hotărârii nr. 0142 din 11 august 2001, pentru aprobarea
Standardului profesional nr. 35, privind expertizele contabile.
Prin hotărârea pronunțată,
bazată pe considerente greșite și contradictorii, instanța a ignorat competența
C.E.C.C.A.R., prin organele sale de specialitate, de a evalua calitatea lucrărilor
întocmite de membrii săi sub aspectul respectării normelor și standardelor profesionale,
de a investiga abaterile de la norme și de a aplica sancțiunile prevăzute de lege,
în cadrul unui raport juridic existent între expertul contabil și structurile profesiei,
distinct de măsurile referitoare la administrarea probelor, ce pot fi aplicate de
organul de urmărire penală sau instanța care a dispus efectuarea expertizei contabile.
În acest context, recurentul
- pârât a conchis că Comisia superioară de disciplină și Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R.
au făcut aplicarea dispozițiilor legale în materie, fără a-și depăși atribuțiile
și fără a avea drept scop influențarea probatoriului în dosarul în care s-a dispus
expertiza sau perturbarea anchetei aflate în curs.
În motivarea recursului
formulat împotriva sentinței nr. 5923 din 22 octombrie 2012, recurentul - pârât
a invocat prevederile art. 304 pct. 9 și 304
1
C. proc. civ. și a arătat
că obligarea sa la publicarea hotărârii judecătorești în M. Of. al României nu are
temei legal nici în conținutul Legii nr. 554/2004, care în art. 23 se referă la
publicarea hotărârilor prin care sunt anulate acte administrative cu caracter normativ
(condiție care nu este întrunită în speță, hotărârile atacate fiind acte administrativ
- jurisdicționale), nici în C. proc. civ., care prevede, în art. 330 alin. (7),
doar publicarea deciziilor pronunțate asupra recursului în interesul legii.
Pe rolul Înaltei Curți,
recursul formulat de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinței nr. 5923 din 22 octombrie
2012 a fost înregistrat sub nr. 7451/1/2012, iar prin încheierea din data de 24
mai 2013 s-a dispus conexarea acestuia la Dosarul nr. 8880/2/2011, având ca obiect
recursul împotriva sentinței nr. 2985 din 7 mai 2012, constatându-se identitatea
de părți și strânsa legătură de obiect și cauză, în condițiile în care hotărârea
de completare a dispozitivului face corp comun cu sentința inițială, neavând o identitate
distinctă.
Petenta - intervenientă
Z.V. a formulat recurs împotriva Încheierii din 5 martie 2012 a Curții de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fără a motiva recursul conform
art. 303 alin. (1) - (2) C. proc. civ.
Apărările intimatului
Intimatul - reclamant
O.S. a depus la dosar întâmpinări cu privire la toate recursurile declarate în cauză,
conținând apărări ample și detaliate, cu referiri la doctrina procesual - civilă
și la practica instanțelor de contencios administrativ.
În ceea ce privește recursul
formulat de petenta Z.V., intimatul - reclamant a arătat că instanța a constatat
corect neîndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 49 - 56 C. proc. civ. pentru
admisibilitatea cererilor de intervenție voluntară în proces în raport cu obiectul
acțiunii principale și cu temeiurile de fapt și de drept invocate în cererile de
intervenție.
Referitor la recursul
formulat de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinței nr. 2985 din 7 mai 2012, intimatul
- reclamant a arătat că hotărârea recurată nu încalcă atribuțiile puterii judecătorești
și prevederile art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, soluționarea petitului
accesoriu constând în respingerea plângerilor formulate de V.V. și Z.V. fiind o
măsură care decurgea firesc din cea a anulării hotărârilor emise de C.E.C.C.A.R.
în baza plângerilor celor doi petenți menționați.
În ceea ce privește fondul
raportului juridic dedus judecății, intimatul - reclamant a arătat că instanța a
analizat judicios probatoriul administrat și a aplicat corect prevederile legale
considerate a fi fost încălcate de recurentul - pârât, ajungând la concluzia fundamentată
că în speță nu pot fi reținute abaterile disciplinare identificate de structurile
profesionale cu temei al aplicării sancțiunii disciplinare.
În susținerea apărărilor
sale, intimatul - reclamant a invocat jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, indicând deciziile
nr. 1770 din 17 mai 2006, 759 din 27 februarie 2008, 5638 din 9 decembrie 2009,
1627 din 23 martie 2010 și 608 din 5 februarie 2010. În combaterea recursului formulat
împotriva sentinței nr. 5923 din 22 octombrie 2012, intimatul - reclamant a arătat
că instanța de fond a dispus admiterea cererii de completare a dispozitivului sentinței
civile nr. 2985 din 07 mai 2012 în sensul admiterii petitului referitor la obligarea
C.E.C.C.A.R. la publicarea sentinței în M. Of. și pe site-ul autorității pârâte,
ca o consecință firească, o măsură echitabilă de reparare a unui prejudiciu moral,
fără a depăși atribuțiile puterii judecătorești, respectiv fără încălcarea dispozițiilor
art. 18 din Legea nr. 554/2004, care reglementează soluțiile pe care le poate da
instanța de contencios administrativ.
În opinia intimatului
- reclamant, de vreme ce dispozițiile cuprinse în art. 17 alin. (2), art. 49 și
art. 127 din Regulamentul de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R. permit Corpului
să publice hotărârile prin care se aplică sancțiuni disciplinare, pentru egalitate
de tratament, se impune și publicarea hotărârii judecătorești de anulare a actelor
C.E.C.C.A.R.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursurilor.
Recursul formulat de
Z.V. împotriva încheierii din 5 martie 2012.
Așa cum rezultă din cele
expuse anterior, recurenta Z.V. este autoarea unei cereri de intervenție accesorie
în interesul pârâtului, respinsă ca inadmisibilă în principiu prin încheierea din
data de 5 martie 2012, în temeiul art. 52 C. proc. civ.
Cu toate că încheierea
i-a fost comunicată recurentei la data de 26 aprilie 2013 (dovada de comunicare
aflată la dosarul de recurs), aceasta nu a formulat motivele căii de atac, potrivit
art. 303 alin. (1) - (2) C. proc. civ., corelat cu art. 20 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004.
În consecință, potrivit
art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va constata
nulitatea acestui recurs.
2.Recursul formulat de
C.E.C.C.A.R. împotriva sentinței nr. 2985 din 7 mai 2012.
Examinând cauza prin prisma
motivelor invocate de recurentul - pârât și a prevederilor art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest recurs nu este fondat.
Intimatul - reclamant
a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ,
în temeiul art. 1 alin. (1) și (8) alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea
nr. 27 din 9 mai 2011, prin care Comisia Superioară de Disciplină din cadrul C.E.C.C.A.R.
i-a aplicat sancțiunea suspendării dreptului de exercitare a profesiei pe o perioadă
de 12 luni, potrivit prevederilor art. 10 lit. c) din Regulamentul de organizare
și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor și Consiliul
Superior al C.E.C.C.A.R., admițând o sesizare formulată de petenții V.V. și Z.V.,
și hotărârea nr. 11/228 din 9 septembrie 2011, prin care Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R.
a respins contestația formulată de expertul sancționat.
Hotărârile au fost adoptate
în cadrul procedurii de jurisdicție disciplinară reglementată prin art. 33
alin. (3) și (4) din O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză
contabilă și a contabililor autorizați, republicată și prin pct. 23 - 35 din Regulamentul
de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor
și Consiliului Superior al C.E.C.C.A.R., aprobat prin Hotărârea nr. 07/58/2007,
publicat în M. Of. nr. 305 din 8 mai 2007, în forma în vigoare la data respectivă.
În esență, din motivarea
hotărârii de sancționare pot fi identificate următoarele abateri reținute în sarcina
intimatului - reclamant:
- Încălcarea normei profesionale,
privind redactarea raportului de expertiză contabilă, prin prezentarea raportului
de expertiză fără a consemna opinia expertului - parte.
- Încălcarea normei profesionale,
potrivit căreia expertul contabil numit din oficiu sau la recomandarea unei părți
nu trebuie să prezinte mai mult decât se cere, prin faptul că a făcut aprecieri
care-i depășeau atribuțiile, a stocat un volum foarte mare de documente, a efectuat
verificări asupra semnăturilor de pe unele înscrisuri și și-a exprimat suspiciunile
asupra unor documente.
- Nerespectarea normei
profesionale, privind calitatea expertizelor contabile, prin efectuarea unor calcule
eronate, care au dus la diferențe mari față de situația reală.
- Încălcarea normei profesionale,
referitoare la documentarea lucrărilor privind expertizele contabile, prin efectuarea
expertizei pe baza altor documente decât cele puse la dispoziție de părți.
Expertului contabil i
s-a reproșat și efectuarea unor rapoarte intermediare de expertiză financiar - contabilă,
care nu sunt prevăzute în reglementările privind desfășurarea activității și în
standardul profesional.
În demersul de evaluare
a legalității actului administrativ contestat, instanța de fond a făcut o analiză
amplă și detaliată a documentelor care au stat la baza sancționării disciplinare
a intimatului-reclamant prin prisma legislației primare și secundare incidente în
cauză, ajungând în mod judicios la concluzia că hotărârile contestate sunt nelegale.
Referitor la motivele
invocate în recurs, Înalta Curte reține următoarele.
Critica întemeiată pe
prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., care sancționează depășirea atribuțiilor
judecătorești, nu este fondată, pentru că modalitatea în care sunt reglementate
în Legea nr. 554/2004 dreptul persoanei vătămate de a se adresa instanței [art.
1 alin. (1) și (2)], obiectul acțiunii judiciare (art. 8) și soluțiile pe care le
poate pronunța instanța (art. 18) configurează un contencios administrativ subiectiv
de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța investită cu exercitarea controlului
de legalitate are nu doar atribuția de a anula actul administrativ sau de a obliga
autoritatea publică la o anumită conduită concretizată în emiterea unui act sau
în efectuarea unei operațiuni administrative, ci poate dispune măsuri pentru înlăturarea
completă a efectelor vătămătoare și restabilirea dreptului ori interesului legitim
lezat.
În speță au fost deduse
judecății acte administrative adoptate în cadrul unei proceduri disciplinare ce
a fost declanșată nu din oficiu, din inițiativa organismelor competente din cadrul
ordinului profesional, ci urmare a unei sesizări formulate de două persoane care
s-au considerat vătămate prin faptele intimatului - reclamant.
De aceea, în economia
cauzei, măsura cuprinsă în dispozitivul sentinței, de respingere a plângerilor care
au declanșat procedura disciplinară, nu constituie o ingerință nepermisă în competența
autorității emitente, ci, după cum a reținut și judecătorul fondului, o consecință
firească a soluției de anulare, ca nelegale, a hotărârilor prin care s-a aplicat
și menținut sancțiunea disciplinară.
Cu privire la criticile
încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 și 304
1
C. proc. civ., ce vizează
fondul raportului juridic litigios, Înalta Curte pornește de la premisa, reținută
și în jurisprudența sa anterioară, invocată la pct. 1.4. din cuprinsul prezentei
decizii, că în cadrul procedurii disciplinare nu pot fi efectuate lucrări contabile,
de control sau de expertiză contabilă pe care să se fundamenteze soluțiile date
plângerilor sau sesizărilor primite, nemulțumirile care vizează probleme de natură
tehnică și contabilă în lucrările executate, a căror soluționare presupune completarea
sau refacerea lucrărilor de expertiză judiciară, fiind rezolvate numai prin dispoziția
organelor de cercetare sau instanțelor de judecată care au încuviințat proba.
Aspectele privind modalitatea
în care s-a răspuns la obiectivele stabilite pentru expertiza tehnic - contabilă
sau privind documentația pe baza căreia se întocmește raportul de expertiză țin
de atribuțiile exclusive ale organului de cercetare penală sau ale instanței care
a dispus efectuarea probei în discuție și care ar avea abilitatea să aprecieze asupra
gradului în care expertiza corespunde scopului pentru care a fost dispusă.
Analizând pe rând abaterile
reținute în sarcina intimatului - reclamant, instanța de control judiciar își însușește
concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul inexistenței unui fundament
al antrenării răspunderii disciplinare, în contextul înlăturării nejustificate a
tuturor apărărilor și argumentelor pe care intimatul - reclamant le-a prezentat
Comisiei Superioare de Disciplină și Consiliului Superior al C.E.C.C.A.R.
Astfel, împrejurarea că
opinia separată a expertului parte C.M. nu a fost înglobată în cuprinsul raportului
de expertiză contabilă efectuat de expertul desemnat nu poate fi considerată o încălcare
a normei profesionale, de vreme ce teza a II-a a normei menționate prevede că: „Dacă
sunt deosebiri de păreri între experți, opiniile separate trebuie consemnate în
cuprinsul raportului de expertiză contabilă sau într-o anexă a acestuia”.
Norma profesională are
ca scop protejarea secretului profesional și a confidențialității, în acest context
impunându-i-se expertului contabil, prin comentariul, să nu „prezinte mai mult decât
se cere”.
Dar de vreme ce aceeași
normă administrativă prevede în continuare că expertul „trebuie să invoce în raportul
său de expertiză contabilă judiciară numai acele evenimente și tranzacții probate
cu documente justificative și/sau evidențieri contabile care au legătură cu obiectivul
(întrebarea) care i-a fost fixat/(ă) de organul în drept care a dispus expertiza
contabilă judiciară”, este firesc ca expertul să dispună de o marjă de apreciere
și să explice, motivat, pentru ce a reținut unele dintre înscrisurile care i-au
fost puse la dispoziție ca întrunind condițiile de formă și fond pentru a fi socotite
„documente justificative (...) care au legătură cauzală cu obiectivul” expertizei,
și care au fost motivele pentru care a înlăturat anumite documente și/sau evidențieri
contabile.
Nici abaterea constând
în încălcarea normei profesionale, prin efectuarea expertizei pe baza altor documente
decât „cele puse la dispoziție de părți”, nu are un fundament în probele cauzei,
pentru că documentele pe baza cărora s-a efectuat raportul de expertiză sunt cele
administrate în cadrul dosarului de urmărire penală, conform măsurilor dispuse de
procuror.
Materialul documentar
pe care trebuie să-l studieze expertul contabil este prevăzut în comentariul al
normei profesionale în discuție și nu se limitează nicidecum la documentele „puse
la dispoziție de părți”, ci include documente și registre contabile aflate în arhivele
terțelor persoane „care au vreo legătură cu obiectivele expertizate”, iar expertul
are dreptul să ia cunoștință de conținutul dosarului penal, cu încuviințarea organului
de urmărire penală sau a instanței, fiind abilitat să ceară lămuriri în legătură
cu faptele sau împrejurările cauzei.
De asemenea, potrivit
comentariului, expertul contabil trebuie să aibă în vedere explicațiile date de
părți cu încuviințarea și în condițiile stabilite de organul de urmărire penală
sau de instanța de judecată, dar este dator să le analizeze în raport cu actele
justificative și contabile expertizate „menționând în raportul de expertiză contabilă
concordanța sau neconcordanța dintre explicațiile părților și actele examinate”.
Textele citate, ca de
altfel întregul standard profesional nr. 35, constituie, în sine, un argument în
sensul că normele administrative adoptate de C.E.C.C.A.R. conferă experților contabili
un drept de apreciere - circumscris competenței prevăzute de lege și obiectivelor
stabilite pentru expertiza dispusă în fiecare caz în parte -, drept de apreciere
care, în speță, pare a fi negat de structurile disciplinare ale C.E.C.C.A.R. prin
motivarea hotărârii de aplicare a sancțiunii disciplinare.
Prezentarea așa-numitelor
„rapoarte parțiale” nu poate fi încadrată în conținutul constitutiv al unei abateri
disciplinare, pentru că procurorul de caz a dispus, prin Ordonanța din 24 martie
2004, ca experții să prezinte informări privind stadiul expertizei și să solicite
precizări privind obiectivele, iar raportul parțial a constituit instrumentul ales
de expert pentru a efectua informarea, răspunzând astfel măsurii dispuse de organul
de urmărire penală.
În fine, legat de încălcarea
normei profesionale, privind calitatea expertizei contabile, prin efectuarea unor
calcule eronate în determinarea cuantumului prejudiciului, instanța de fond a reținut
corect că remediul legal în cazul în care obiecțiunile părților ar fi întemeiate
ar fi acela al refacerii raportului de expertiză, așa cum prevede, de altfel, comentariul
normei menționate, atribuția verificării calității expertizei în raport cu obiectivele
încuviințate revenind organului de urmărire penală sau instanței de judecată, după
caz.
Recursul formulat de
C.E.C.C.A.R. împotriva sentinței nr. 5923 din 22 octombrie 2012.
Potrivit celor consemnate
anterior la pct. 1.2. prima instanță a dispus completarea dispozitivului sentinței
nr. 2985 din 7 mai 2012, în temeiul art. 281
2
C. proc. civ., în sensul
admiterii petitului referitor la obligarea C.E.C.C.A.R. la publicarea sentinței
în M. Of. și pe site-ul autorității pârâte, fără a motiva în vreun fel, în fapt
sau în drept, fondul soluției.
Dacă în ceea ce privește
publicarea hotărârii de anulare a sancțiunii disciplinare pe site-ul Corpului, măsura
dispusă pentru înlăturarea consecințelor vătămătoare ale actelor administrative
anulate poate fi justificată, din rațiuni de simetrie juridică, prin prisma art.
17 și 127 din Regulamentul de organizare și funcționare al C.E.C.C.A.R., în temeiul
cărora se aduc la cunoștință publică hotărârile de sancționare, Înalta Curte constată
că sentința este susceptibilă de critici ce impun reformarea ei sub aspectul publicării
în M. Of. al României.
Cele două hotărâri anulate
de instanța de contencios administrativ au natura juridică a unor acte individuale,
cu caracter administrativ - jurisdicțional, care nu se încadrează în conceptul de
„hotărâri de interes general” pentru care art. 17 alin. (3) din Regulament prevede
publicarea în M. Of. al României. Reglementarea citată utilizează sintagma respectivă
cu sensul de hotărâri cu caracter normativ, iar nu cu referire la aptitudinea lor,
privită in concreto, de a suscita interesul publicului.
De asemenea, este întemeiată
critica formulată de recurentul - pârât, în sensul că natura juridică de acte administrative
individuale a hotărârilor anulate exclude aplicarea art. 23 din Legea nr. 554/2004,
care prevede publicarea în M. Of. a hotărârilor judecătorești irevocabile prin care
se anulează acte administrative cu caracter normativ.
În plus, Înalta Curte
reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 202/1998, Monitorul Oficial al României
este publicația oficială a statului român, în care se publică numai actele prevăzute
de Constituție, de legea menționată și de alte acte normative, cu o structură expres
reglementată în art. 4-11 din aceeași lege.
De aceea, fără a pune
în discuție legimitatea interesului privind protecția imaginii și reputației persoanei
lezate prin actele administrative anulate, instanța de control judiciar constată
că publicarea hotărârii în M. Of. nu are fundament legal în textele invocate de
intimatul - reclamant, postarea pe site-ul Corpului constituind un remediu suficient,
rezonabil, pentru înlăturarea vătămării produse.
Soluția adoptată în
recurs și temeiul legal al acesteia.
Având în vedere toate
considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și al
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat
de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinței nr. 2985 din 7 mai 2012, va admite recursul
formulat de aceeași parte împotriva sentinței nr. 5923 din 22 octombrie 2012, pe
care o va modifica în parte, în sensul înlăturării obligației de publicare a primei
sentințe în M. Of. al României, va menține celelalte dispoziții ale sentinței și
va constata nulitatea recursului declarat de Z.V. împotriva încheierii din 5 martie
2012, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinței civile nr. 2985 din 7 mai 2012 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat
de C.E.C.C.A.R., împotriva sentinței civile nr. 5923 din 22 octombrie 2012 a aceleiași
instanțe.
Modifică în parte sentința
menționată, în sensul că respinge cererea de obligare a C.E.C.C.A.R. la publicarea
sentinței nr. 2985 din 7 mai 2012 în M. Of. al României, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții
ale sentinței.
Constată nulitatea recursului
declarat de Z.V. împotriva încheierii din 5 martie 2012 a Curții de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 9 iulie 2013.