ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6060/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul O.S., în temeiul art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a chemat în judecată pe pârâtul Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați în România (C.E.C.C.A.R.), solicitând instanței să dispună: - Anularea Hotărârii nr. 27 din 09 mai 2011, pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R., în Dosarul nr. 164/2010; - Anularea hotărârii nr. 11/228, pronunțată de Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R.

la 09 septembrie 2011, și în consecință, încetarea suspendării dreptului de exercitarea profesiei; - Respingerea plângerilor formulate de V.V. și Z.V. ca neîntemeiate; - Obligarea C.E.C.C.A.R. la publicarea în M. Of. a hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză. În temeiul art. 15 raportat la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a solicitat suspendarea executării Hotărârii nr. 11/228 pronunțată de Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. la 09 septembrie 2011. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat următoarele: Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. a emis Hotărârea nr. 27 din 09 mai 2011 prin care a admis plângerile petenților V.V.

și Z.V., sancționându-l pe reclamant cu suspendarea dreptului de exercitare a profesiei pe o perioada de 12 luni. Contestația administrativă formulată împotriva hotărârii nr. 27/2011 a fost respinsă de Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. prin hotărârea nr. 11/228 din 1 septembrie 2011. A mai arătat reclamantul că a fost desemnat, prin Ordonanța din 24 martie 2004, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași să întocmească un raport de expertiză în Dosarul nr. 375/D/P/2004, care viza activitatea din cadrul Combinatului de Fire și Fibre Sintetice din Iași, al doilea ca mărime din Europa - TEROM. Expertiza a fost dispusă într-o fază incipientă a anchetei penale, de către procurorul șef de zonă al D.I.I.C.O.T.

ulterior, expertiza a fost extinsă pe direcțiile solicitate de procurorul șef, în cadrul obiectivelor fixate prin mai multe ordonanțe. Atât ancheta penală, cât și lucrările expertizei au fost (cel puțin în primii ani) atent monitorizate de serviciile speciale, inclusiv S.R.I. Pe parcursul derulării lucrărilor expertizei s-au emis 8 (opt) ordonanțe care vizau, în mod direct sau indirect, activitatea reclamantului (spre exemplu, obiective suplimentare, numirea unor noi experți parte ș.a.). În perioada desfășurării expertizei, dosarul a fost mutat de la Parchetul din Iași la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. Structura Centrală - datorită interesului manifestat atât de organele de anchetă, cât și de alte structuri ale Statului Român.

De la apariția ordonanței de efectuare a expertizei și până la depunerea acesteia în dosar au fost schimbați trei procurori. A mai precizat că expertiza a fost efectuată în condiții extrem de dificile de lucru, deoarece nu de puține ori s-a întâmplat ca același document cu valoare de original să apară în două sau mai multe exemplare, având ștampile originale aplicate și același număr de înregistrare, dar conținut diferit. În ceea ce privește suspendarea executării Hotărârii nr. 11/228, pronunțată de Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. la 09 septembrie 2011, a arătat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat” și „paguba iminentă”.

În cauză au formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului C.E.C.C.A.R., numiții V.V. și Z.V., solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Pârâtul C.E.C.C.A.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Față de susținerile reclamantului, pârâtul a arătat că norma profesională nr. 35, privind expertizele contabile, a fost aprobată de către Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. prin Hotărârea nr. 01/42 din 11 august 2001, în calitatea sa de organ de conducere al C.E.C.C.A.R. De asemenea, pct. 121 alin. (2) lit. m) din Regulamentul de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R.

prevede în mod expres ca abatere disciplinară nerespectarea normelor și standardelor profesionale emise de corp cu ocazia efectuării lucrărilor pentru terți, iar în ceea ce privește nerespectarea standardelor profesionale și a normelor emise de corp cu privire la efectuarea expertizelor contabile este prevăzută aplicarea sancțiunii cu suspendarea dreptului de a mai efectua expertize contabile pentru o perioadă de 6-12 luni. Astfel, rezultă în mod clar că încălcarea dispozițiilor normei profesionale nr. P1. constituie abatere disciplinară, astfel cum este definită de pct. 121 al Regulamentului de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R., cum în mod corect s-a reținut în hotărârile a căror anulare se solicită.

A învederat instanței faptul că sesizările formulate de către V.Z. și V.V. priveau calitatea raportului de expertiză contabilă întocmit de către reclamant în dosarul penal nr. 9/P/2003, transformat în nr. 375/D/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, ulterior transferat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu solicitarea de completare sau refacere a raportului în cauză, motiv pentru care Comisia superioară de disciplină a apelat, în temeiul prevederilor mai sus menționate, la serviciile auditorului de calitate pentru întocmirea referatului de verificare tehnico profesională, referat care a stat la baza Hotărârilor Comisiei superioare de disciplină nr. 27/2011, respectiv a Consiliului superior nr. 11/228 din 09 septembrie 2011. Cu privire la capătul de cerere privind respingerea plângerilor formulate de V.V.

și Z.V., a arătat că acesta excede competenței materiale a instanței judecătorești de contencios administrativ, plângerile formulate împotriva experților contabili fiind soluționabile de către C.E.C.C.A.R., potrivit dispozițiilor O.G. nr. 65/1994, republicată, Regulamentului de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R., republicat, și Regulamentului de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor și Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea C.E.C.C.A.R. la publicarea în M. Of. a hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză, s-a arătat că, potrivit prevederilor art. 8 din Legea contenciosului administrativ, obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ îl constituie anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

Mai mult decât atât, potrivit art. 44 din O.G. nr. 65/1994, republicată, C.E.C.C.A.R. publică în M. Of. al României hotărârile și deciziile de interes general, adoptate de Consiliul Superior, Biroul Permanent și Conferința Națională. Prin urmare, actul a cărui publicare este solicitată de către reclamant, respectiv hotărârea judecătorească, nu se circumscrie categoriilor de acte prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 65/1994, republicată. În consecință, față de cele prevăzute mai sus, a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca fiind inadmisibil. În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării Hotărârii Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R.

nr. 11/228 din 09 septembrie 2011, a învederat instanței faptul că reclamantul a introdus acțiune separată cu această solicitare, care a format obiectul Dosarului nr. 9438/2/2011, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, asupra căreia s-a pronunțat instanța de judecată prin sentința din data de 15 decembrie 2011, în sensul admiterii cererii și suspendării hotărârii în cauză până la pronunțarea instanței de fond, motiv pentru care a invocat excepția puterii lucrului judecat, solicitând instanței admiterea acesteia și respingerea cererii ca inadmisibilă. 2. Hotărârile primei instanțe Prin încheierea din 5 martie 2012, instanța a respins ca inadmisibile cele 2 cereri de intervenție formulate de Z.V.

și V.V., reținând că scopul pentru care au fost formulate nu are nicio legătură cu prezenta cauză și că, deși sunt formulate în interesul pârâtului, din redactarea acestora este evident că sunt formulate în interesul propriu al intervenienților. Prin sentința civilă nr. 2985 din 7 mai 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a a dmis acțiunea formulată de reclamantul O.S. în contradictoriu cu pârâtul C.E.C.C.A.R. și a anulat hotărârea nr. 27 din 9 mai 2011 și hotărârea nr. 11/228 din 9 septembrie 2011, emise de autoritatea pârâtă, cu consecința respingerii plângerilor formulate de V.V. și Z.V., ca nefondate. În temeiul art. 14, raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării Hotărârii nr. 11/228 din 9 septembrie 2011, emisă de pârât, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În considerentele sentinței, instanța de fond a reținut următoarele: Cei doi petenți intervenienți au sesizat Comisia Superioară de Disciplină cu o plângere, prin care au contestat raportul de expertiză contabilă întocmit în cauza penală în care sunt cercetați, susținând că reclamantul, în calitate de expert contabil, a încălcat Norma profesională 35, cât și prevederile art. 113, 115 alin. (2) , 121 alin. (2) și (3) C. proc. pen. Analizând abaterile disciplinare imputate reclamantului, instanța de fond a constatat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 121 din Regulamentul de organizare și funcționare al C.E.C.C.A.R.

potrivit cărora „fapta săvârșită de un membru al Corpului, indiferent de funcția deținută în structurile alese și funcționale prin care se încalcă dispozițiile legii, ale Regulamentului de organizare și funcționare al C.E.C.C.A.R., ale Codului etic național al profesioniștilor contabili, hotărârile organelor de conducere ale Corpului constituie abatere disciplinară”. Una dintre condițiile răspunderii disciplinare o reprezintă săvârșirea unei fapte ilicite. S-a mai reținut că, din cele 2 hotărâri ale Consiliului Superior și Comisiei Superioare de pe lângă Consiliul Superior de disciplină al C.E.C.C.A.R., rezultă că faptele reținute în sarcina reclamantului reprezintă critici ale raportului de expertiză, fără a fi concretizată o faptă ilicită care ar fi fost săvârșită de reclamant privind încălcarea normelor și standardelor profesionale în efectuarea expertizei contabile.

Comisiile de disciplină sunt organe care activează pe lângă Consiliul Superior, iar nu organe de control, nu sunt abilitate să efectueze lucrări de control sau expertiză contabilă care să constituie probe în soluționarea plângerilor sau sesizărilor primite, nemulțumirile care vizează probele de natură tehnic - contabilă urmând să fie soluționate de către organul de cercetare penală care a dispus efectuarea expertizei, așa cum reține și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție. A mai constatat prima instanță că, în referatul de verificare tehnico - profesională care a stat la baza emiterii celor două hotărâri contestate, auditorul de calitate a constatat că expertul a prezentat mai multe rapoarte de expertiză contabilă, dintre care unele intermediare, iar expertul contabil parte și-a prezentat separat opinia, contrar prevederilor Normei profesionale.

De asemenea, s-a reținut că aprecierile și afirmațiile formulate în rapoartele de expertiză contabilă întocmite de reclamant exced competenței acestuia de expert contabil și obiectivelor stabilite de către organul de cercetare penală, contrar prevederilor Normei profesionale, potrivit căreia „Expertul contabil numit din oficiu sau la recomandarea unei părți nu trebuie să prezinte mai mult decât se cere. El trebuie să invoce în raportul său de expertiză contabilă judiciară evenimente și tranzacții probate cu documente justificative și/sau evidențieri contabile care au legătură cauzală cu obiectivul (întrebarea care i-a fost fixată de organul în drept care a dispus expertiza contabilă judiciară)”.

Norma profesională prevede că nedocumentarea și nefundamentarea științifică a expertizelor contabile judiciare pot fi sancționate de organele în drept care le-au dispus, cu înlocuirea expertului contabil și dispunerea unei noi expertize, iar în cazul unor expertize care conțin concluzii diferite, organul în drept care le-a dispus are disponibilitatea de a se opri la aceea pe care o consideră mai fundamentată sub aspect științific și de o mai bună calitate. În speță, singurele obiecțiuni la raportul de expertiză depuse la procurorul de caz aparțin petentei Z.V. și au fost respinse de procuror ca nefondate.

În ce privește încălcarea Normei profesionale care statuează asupra utilității rapoartelor de expertiză contabilă, Comisia Superioară de Disciplină nu se poate pronunța asupra utilității raportului de expertiză la o dată anterioară pronunțării instanței de fond, instanța fiind singura în măsură să aprecieze asupra acestui aspect și să înlăture concluziile expertizei. S-a mai reținut că, în speță, procurorul care a instrumentat dosarul penal în cadrul căruia a fost dispusă efectuarea raportului de expertiză contabilă nu a dispus înlocuirea reclamantului și nici efectuarea unui alt raport de expertiză contabilă, ceea ce conduce la concluzia că raportul a fost apreciat ca fiind o probă utilă în dosarul de urmărire penală.

S-a constatat, astfel, că niciuna dintre comisiile de disciplină care au emis hotărârile contestate nu a lămurit în concret în ce constă abaterea disciplinară săvârșită de reclamant. În acest context, s-a constatat că nu s-au încălcat Norma, privind redactarea raportului de expertiză contabilă, Norma, privind redactarea raportului de expertiză contabilă ori Norma. Referitor la petitul cererii de chemare în judecată privind suspendarea executării hotărârilor contestate, Curtea de Apel a reținut ca fiind îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat” și „paguba iminentă”. Prin sentința civilă nr. 5923 din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de completare a sentinței civile nr. 2985 din 7 mai 2012, formulată de reclamantul O.S., în sensul admiterii petitului referitor la obligarea C.E.C.C.A.R.

la publicarea sentinței în M. Of. și pe site-ul autorității pârâte. A reținut prima instanță că sunt îndeplinite condițiile art. 281 1 alin. (1) din C. proc. civ. 3. Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2985 din 7 mai 2012 și a sentinței civile nr. 5923 din 22 octombrie 2012 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs C.E.C.C.A.R. Recurentul - pârât și-a întemeiat recursul formulat împotriva sentinței nr. 2985 din 7 mai 2012 pe prevederile art. 304 pct. 4 și 3 și art. 304 1 C. proc. civ., formulând, în esență, următoarele critici: - Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a încălcat flagrant prevederile art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, referitoare la soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ, prin aceea că a soluționat plângerile formulate de V.V.

și Z.V., substituindu-se organelor cu atribuții jurisdicționale ale C.E.C.C.A.R., a căror activitate este reglementată de O.G. nr. 65/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentul de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R., republicat în M.Of. al României nr. 601 din 12 august 2008 și Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor și Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R., republicat în M. Of. al României nr. 25 din 13 ianuarie 2010. - Instanța a reținut că faptele intimatului - reclamant nu constituie abateri disciplinare, prin interpretarea eronată a legii și a probatoriului administrat. În dezvoltarea acestei critici, recurentul - pârât a expus pe larg faptele care, în opinia sa, constituie încălcări ale normelor profesionale și a citat prevederile art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (1) și (2) și 27 alin. (1) din O.G.

nr. 65/1004, pct. 121 al Regulamentului de organizare și funcționare al C.E.C.C.A.R., republicat, art. 14 și 15 din Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor și Consiliul Superior și ale Hotărârii nr. 0142 din 11 august 2001, pentru aprobarea Standardului profesional nr. 35, privind expertizele contabile.

Prin hotărârea pronunțată, bazată pe considerente greșite și contradictorii, instanța a ignorat competența C.E.C.C.A.R., prin organele sale de specialitate, de a evalua calitatea lucrărilor întocmite de membrii săi sub aspectul respectării normelor și standardelor profesionale, de a investiga abaterile de la norme și de a aplica sancțiunile prevăzute de lege, în cadrul unui raport juridic existent între expertul contabil și structurile profesiei, distinct de măsurile referitoare la administrarea probelor, ce pot fi aplicate de organul de urmărire penală sau instanța care a dispus efectuarea expertizei contabile. În acest context, recurentul - pârât a conchis că Comisia superioară de disciplină și Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R.

au făcut aplicarea dispozițiilor legale în materie, fără a-și depăși atribuțiile și fără a avea drept scop influențarea probatoriului în dosarul în care s-a dispus expertiza sau perturbarea anchetei aflate în curs. În motivarea recursului formulat împotriva sentinței nr. 5923 din 22 octombrie 2012, recurentul - pârât a invocat prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. și a arătat că obligarea sa la publicarea hotărârii judecătorești în M. Of. al României nu are temei legal nici în conținutul Legii nr. 554/2004, care în art. 23 se referă la publicarea hotărârilor prin care sunt anulate acte administrative cu caracter normativ (condiție care nu este întrunită în speță, hotărârile atacate fiind acte administrativ - jurisdicționale), nici în C. proc.

civ., care prevede, în art. 330 alin. (7), doar publicarea deciziilor pronunțate asupra recursului în interesul legii. Pe rolul Înaltei Curți, recursul formulat de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinței nr. 5923 din 22 octombrie 2012 a fost înregistrat sub nr. 7451/1/2012, iar prin încheierea din data de 24 mai 2013 s-a dispus conexarea acestuia la Dosarul nr. 8880/2/2011, având ca obiect recursul împotriva sentinței nr. 2985 din 7 mai 2012, constatându-se identitatea de părți și strânsa legătură de obiect și cauză, în condițiile în care hotărârea de completare a dispozitivului face corp comun cu sentința inițială, neavând o identitate distinctă. Petenta - intervenientă Z.V. a formulat recurs împotriva Încheierii din 5 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fără a motiva recursul conform art. 303 alin. (1) - (2) C. proc.

civ. 4. Apărările intimatului Intimatul - reclamant O.S. a depus la dosar întâmpinări cu privire la toate recursurile declarate în cauză, conținând apărări ample și detaliate, cu referiri la doctrina procesual - civilă și la practica instanțelor de contencios administrativ. În ceea ce privește recursul formulat de petenta Z.V., intimatul - reclamant a arătat că instanța a constatat corect neîndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 49 - 56 C. proc. civ. pentru admisibilitatea cererilor de intervenție voluntară în proces în raport cu obiectul acțiunii principale și cu temeiurile de fapt și de drept invocate în cererile de intervenție. Referitor la recursul formulat de C.E.C.C.A.R.

împotriva sentinței nr. 2985 din 7 mai 2012, intimatul - reclamant a arătat că hotărârea recurată nu încalcă atribuțiile puterii judecătorești și prevederile art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, soluționarea petitului accesoriu constând în respingerea plângerilor formulate de V.V. și Z.V. fiind o măsură care decurgea firesc din cea a anulării hotărârilor emise de C.E.C.C.A.R. în baza plângerilor celor doi petenți menționați. În ceea ce privește fondul raportului juridic dedus judecății, intimatul - reclamant a arătat că instanța a analizat judicios probatoriul administrat și a aplicat corect prevederile legale considerate a fi fost încălcate de recurentul - pârât, ajungând la concluzia fundamentată că în speță nu pot fi reținute abaterile disciplinare identificate de structurile profesionale cu temei al aplicării sancțiunii disciplinare.

În susținerea apărărilor sale, intimatul - reclamant a invocat jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, indicând deciziile nr. 1770 din 17 mai 2006, 759 din 27 februarie 2008, 5638 din 9 decembrie 2009, 1627 din 23 martie 2010 și 608 din 5 februarie 2010. În combaterea recursului formulat împotriva sentinței nr. 5923 din 22 octombrie 2012, intimatul - reclamant a arătat că instanța de fond a dispus admiterea cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 2985 din 07 mai 2012 în sensul admiterii petitului referitor la obligarea C.E.C.C.A.R. la publicarea sentinței în M. Of.

și pe site-ul autorității pârâte, ca o consecință firească, o măsură echitabilă de reparare a unui prejudiciu moral, fără a depăși atribuțiile puterii judecătorești, respectiv fără încălcarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, care reglementează soluțiile pe care le poate da instanța de contencios administrativ. În opinia intimatului - reclamant, de vreme ce dispozițiile cuprinse în art. 17 alin. (2), art. 49 și art. 127 din Regulamentul de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R. permit Corpului să publice hotărârile prin care se aplică sancțiuni disciplinare, pentru egalitate de tratament, se impune și publicarea hotărârii judecătorești de anulare a actelor C.E.C.C.A.R. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor.

1. Recursul formulat de Z.V. împotriva încheierii din 5 martie 2012. Așa cum rezultă din cele expuse anterior, recurenta Z.V. este autoarea unei cereri de intervenție accesorie în interesul pârâtului, respinsă ca inadmisibilă în principiu prin încheierea din data de 5 martie 2012, în temeiul art. 52 C. proc. civ. Cu toate că încheierea i-a fost comunicată recurentei la data de 26 aprilie 2013 (dovada de comunicare aflată la dosarul de recurs), aceasta nu a formulat motivele căii de atac, potrivit art. 303 alin. (1) - (2) C. proc. civ., corelat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În consecință, potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va constata nulitatea acestui recurs.

2.Recursul formulat de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinței nr. 2985 din 7 mai 2012. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul - pârât și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest recurs nu este fondat. Intimatul - reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 1 alin. (1) și (8) alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea nr. 27 din 9 mai 2011, prin care Comisia Superioară de Disciplină din cadrul C.E.C.C.A.R. i-a aplicat sancțiunea suspendării dreptului de exercitare a profesiei pe o perioadă de 12 luni, potrivit prevederilor art. 10 lit. c) din Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor și Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R., admițând o sesizare formulată de petenții V.V.

și Z.V., și hotărârea nr. 11/228 din 9 septembrie 2011, prin care Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. a respins contestația formulată de expertul sancționat. Hotărârile au fost adoptate în cadrul procedurii de jurisdicție disciplinară reglementată prin art. 33 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată și prin pct. 23 - 35 din Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor și Consiliului Superior al C.E.C.C.A.R., aprobat prin Hotărârea nr. 07/58/2007, publicat în M. Of. nr. 305 din 8 mai 2007, în forma în vigoare la data respectivă.

În esență, din motivarea hotărârii de sancționare pot fi identificate următoarele abateri reținute în sarcina intimatului - reclamant: - Încălcarea normei profesionale, privind redactarea raportului de expertiză contabilă, prin prezentarea raportului de expertiză fără a consemna opinia expertului - parte. - Încălcarea normei profesionale, potrivit căreia expertul contabil numit din oficiu sau la recomandarea unei părți nu trebuie să prezinte mai mult decât se cere, prin faptul că a făcut aprecieri care-i depășeau atribuțiile, a stocat un volum foarte mare de documente, a efectuat verificări asupra semnăturilor de pe unele înscrisuri și și-a exprimat suspiciunile asupra unor documente. - Nerespectarea normei profesionale, privind calitatea expertizelor contabile, prin efectuarea unor calcule eronate, care au dus la diferențe mari față de situația reală.

- Încălcarea normei profesionale, referitoare la documentarea lucrărilor privind expertizele contabile, prin efectuarea expertizei pe baza altor documente decât cele puse la dispoziție de părți. Expertului contabil i s-a reproșat și efectuarea unor rapoarte intermediare de expertiză financiar - contabilă, care nu sunt prevăzute în reglementările privind desfășurarea activității și în standardul profesional. În demersul de evaluare a legalității actului administrativ contestat, instanța de fond a făcut o analiză amplă și detaliată a documentelor care au stat la baza sancționării disciplinare a intimatului-reclamant prin prisma legislației primare și secundare incidente în cauză, ajungând în mod judicios la concluzia că hotărârile contestate sunt nelegale.

Referitor la motivele invocate în recurs, Înalta Curte reține următoarele. Critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., care sancționează depășirea atribuțiilor judecătorești, nu este fondată, pentru că modalitatea în care sunt reglementate în Legea nr. 554/2004 dreptul persoanei vătămate de a se adresa instanței [art. 1 alin. (1) și (2)], obiectul acțiunii judiciare (art. 8) și soluțiile pe care le poate pronunța instanța (art. 18) configurează un contencios administrativ subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța investită cu exercitarea controlului de legalitate are nu doar atribuția de a anula actul administrativ sau de a obliga autoritatea publică la o anumită conduită concretizată în emiterea unui act sau în efectuarea unei operațiuni administrative, ci poate dispune măsuri pentru înlăturarea completă a efectelor vătămătoare și restabilirea dreptului ori interesului legitim lezat.

În speță au fost deduse judecății acte administrative adoptate în cadrul unei proceduri disciplinare ce a fost declanșată nu din oficiu, din inițiativa organismelor competente din cadrul ordinului profesional, ci urmare a unei sesizări formulate de două persoane care s-au considerat vătămate prin faptele intimatului - reclamant. De aceea, în economia cauzei, măsura cuprinsă în dispozitivul sentinței, de respingere a plângerilor care au declanșat procedura disciplinară, nu constituie o ingerință nepermisă în competența autorității emitente, ci, după cum a reținut și judecătorul fondului, o consecință firească a soluției de anulare, ca nelegale, a hotărârilor prin care s-a aplicat și menținut sancțiunea disciplinară.

Cu privire la criticile încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., ce vizează fondul raportului juridic litigios, Înalta Curte pornește de la premisa, reținută și în jurisprudența sa anterioară, invocată la pct. 1.4. din cuprinsul prezentei decizii, că în cadrul procedurii disciplinare nu pot fi efectuate lucrări contabile, de control sau de expertiză contabilă pe care să se fundamenteze soluțiile date plângerilor sau sesizărilor primite, nemulțumirile care vizează probleme de natură tehnică și contabilă în lucrările executate, a căror soluționare presupune completarea sau refacerea lucrărilor de expertiză judiciară, fiind rezolvate numai prin dispoziția organelor de cercetare sau instanțelor de judecată care au încuviințat proba.

Aspectele privind modalitatea în care s-a răspuns la obiectivele stabilite pentru expertiza tehnic - contabilă sau privind documentația pe baza căreia se întocmește raportul de expertiză țin de atribuțiile exclusive ale organului de cercetare penală sau ale instanței care a dispus efectuarea probei în discuție și care ar avea abilitatea să aprecieze asupra gradului în care expertiza corespunde scopului pentru care a fost dispusă. Analizând pe rând abaterile reținute în sarcina intimatului - reclamant, instanța de control judiciar își însușește concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul inexistenței unui fundament al antrenării răspunderii disciplinare, în contextul înlăturării nejustificate a tuturor apărărilor și argumentelor pe care intimatul - reclamant le-a prezentat Comisiei Superioare de Disciplină și Consiliului Superior al C.E.C.C.A.R.

Astfel, împrejurarea că opinia separată a expertului parte C.M. nu a fost înglobată în cuprinsul raportului de expertiză contabilă efectuat de expertul desemnat nu poate fi considerată o încălcare a normei profesionale, de vreme ce teza a II-a a normei menționate prevede că: „Dacă sunt deosebiri de păreri între experți, opiniile separate trebuie consemnate în cuprinsul raportului de expertiză contabilă sau într-o anexă a acestuia”. Norma profesională are ca scop protejarea secretului profesional și a confidențialității, în acest context impunându-i-se expertului contabil, prin comentariul, să nu „prezinte mai mult decât se cere”.

Dar de vreme ce aceeași normă administrativă prevede în continuare că expertul „trebuie să invoce în raportul său de expertiză contabilă judiciară numai acele evenimente și tranzacții probate cu documente justificative și/sau evidențieri contabile care au legătură cu obiectivul (întrebarea) care i-a fost fixat/(ă) de organul în drept care a dispus expertiza contabilă judiciară”, este firesc ca expertul să dispună de o marjă de apreciere și să explice, motivat, pentru ce a reținut unele dintre înscrisurile care i-au fost puse la dispoziție ca întrunind condițiile de formă și fond pentru a fi socotite „documente justificative (...) care au legătură cauzală cu obiectivul” expertizei, și care au fost motivele pentru care a înlăturat anumite documente și/sau evidențieri contabile.

Nici abaterea constând în încălcarea normei profesionale, prin efectuarea expertizei pe baza altor documente decât „cele puse la dispoziție de părți”, nu are un fundament în probele cauzei, pentru că documentele pe baza cărora s-a efectuat raportul de expertiză sunt cele administrate în cadrul dosarului de urmărire penală, conform măsurilor dispuse de procuror. Materialul documentar pe care trebuie să-l studieze expertul contabil este prevăzut în comentariul al normei profesionale în discuție și nu se limitează nicidecum la documentele „puse la dispoziție de părți”, ci include documente și registre contabile aflate în arhivele terțelor persoane „care au vreo legătură cu obiectivele expertizate”, iar expertul are dreptul să ia cunoștință de conținutul dosarului penal, cu încuviințarea organului de urmărire penală sau a instanței, fiind abilitat să ceară lămuriri în legătură cu faptele sau împrejurările cauzei.

De asemenea, potrivit comentariului, expertul contabil trebuie să aibă în vedere explicațiile date de părți cu încuviințarea și în condițiile stabilite de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, dar este dator să le analizeze în raport cu actele justificative și contabile expertizate „menționând în raportul de expertiză contabilă concordanța sau neconcordanța dintre explicațiile părților și actele examinate”. Textele citate, ca de altfel întregul standard profesional nr. 35, constituie, în sine, un argument în sensul că normele administrative adoptate de C.E.C.C.A.R. conferă experților contabili un drept de apreciere - circumscris competenței prevăzute de lege și obiectivelor stabilite pentru expertiza dispusă în fiecare caz în parte -, drept de apreciere care, în speță, pare a fi negat de structurile disciplinare ale C.E.C.C.A.R.

prin motivarea hotărârii de aplicare a sancțiunii disciplinare. Prezentarea așa-numitelor „rapoarte parțiale” nu poate fi încadrată în conținutul constitutiv al unei abateri disciplinare, pentru că procurorul de caz a dispus, prin Ordonanța din 24 martie 2004, ca experții să prezinte informări privind stadiul expertizei și să solicite precizări privind obiectivele, iar raportul parțial a constituit instrumentul ales de expert pentru a efectua informarea, răspunzând astfel măsurii dispuse de organul de urmărire penală.

În fine, legat de încălcarea normei profesionale, privind calitatea expertizei contabile, prin efectuarea unor calcule eronate în determinarea cuantumului prejudiciului, instanța de fond a reținut corect că remediul legal în cazul în care obiecțiunile părților ar fi întemeiate ar fi acela al refacerii raportului de expertiză, așa cum prevede, de altfel, comentariul normei menționate, atribuția verificării calității expertizei în raport cu obiectivele încuviințate revenind organului de urmărire penală sau instanței de judecată, după caz. 3. Recursul formulat de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinței nr. 5923 din 22 octombrie 2012. Potrivit celor consemnate anterior la pct. 1.2. prima instanță a dispus completarea dispozitivului sentinței nr. 2985 din 7 mai 2012, în temeiul art. 281 2 C. proc.

civ., în sensul admiterii petitului referitor la obligarea C.E.C.C.A.R. la publicarea sentinței în M. Of. și pe site-ul autorității pârâte, fără a motiva în vreun fel, în fapt sau în drept, fondul soluției. Dacă în ceea ce privește publicarea hotărârii de anulare a sancțiunii disciplinare pe site-ul Corpului, măsura dispusă pentru înlăturarea consecințelor vătămătoare ale actelor administrative anulate poate fi justificată, din rațiuni de simetrie juridică, prin prisma art. 17 și 127 din Regulamentul de organizare și funcționare al C.E.C.C.A.R., în temeiul cărora se aduc la cunoștință publică hotărârile de sancționare, Înalta Curte constată că sentința este susceptibilă de critici ce impun reformarea ei sub aspectul publicării în M. Of.

al României. Cele două hotărâri anulate de instanța de contencios administrativ au natura juridică a unor acte individuale, cu caracter administrativ - jurisdicțional, care nu se încadrează în conceptul de „hotărâri de interes general” pentru care art. 17 alin. (3) din Regulament prevede publicarea în M. Of. al României. Reglementarea citată utilizează sintagma respectivă cu sensul de hotărâri cu caracter normativ, iar nu cu referire la aptitudinea lor, privită in concreto, de a suscita interesul publicului. De asemenea, este întemeiată critica formulată de recurentul - pârât, în sensul că natura juridică de acte administrative individuale a hotărârilor anulate exclude aplicarea art. 23 din Legea nr. 554/2004, care prevede publicarea în M. Of.

a hotărârilor judecătorești irevocabile prin care se anulează acte administrative cu caracter normativ. În plus, Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 202/1998, Monitorul Oficial al României este publicația oficială a statului român, în care se publică numai actele prevăzute de Constituție, de legea menționată și de alte acte normative, cu o structură expres reglementată în art. 4-11 din aceeași lege. De aceea, fără a pune în discuție legimitatea interesului privind protecția imaginii și reputației persoanei lezate prin actele administrative anulate, instanța de control judiciar constată că publicarea hotărârii în M. Of. nu are fundament legal în textele invocate de intimatul - reclamant, postarea pe site-ul Corpului constituind un remediu suficient, rezonabil, pentru înlăturarea vătămării produse.

4. Soluția adoptată în recurs și temeiul legal al acesteia. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinței nr. 2985 din 7 mai 2012, va admite recursul formulat de aceeași parte împotriva sentinței nr. 5923 din 22 octombrie 2012, pe care o va modifica în parte, în sensul înlăturării obligației de publicare a primei sentințe în M. Of. al României, va menține celelalte dispoziții ale sentinței și va constata nulitatea recursului declarat de Z.V. împotriva încheierii din 5 martie 2012, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinței civile nr. 2985 din 7 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de C.E.C.C.A.R., împotriva sentinței civile nr. 5923 din 22 octombrie 2012 a aceleiași instanțe. Modifică în parte sentința menționată, în sensul că respinge cererea de obligare a C.E.C.C.A.R. la publicarea sentinței nr. 2985 din 7 mai 2012 în M. Of. al României, ca nefondată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Constată nulitatea recursului declarat de Z.V. împotriva încheierii din 5 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iulie 2013.