ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6060/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6060/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

procedura derulată în primă instanță

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantul O.S., în temeiul art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, a chemat în judecată pe pârâtul Corpul Experților Contabili și Contabililor

Autorizați în România (C.E.C.C.A.R.), solicitând instanței să dispună:

- Anularea Hotărârii

nr. 27 din 09 mai 2011, pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă

Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R., în Dosarul nr. 164/2010;

- Anularea hotărârii nr.

11/228, pronunțată de Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. la 09 septembrie 2011,

și în consecință, încetarea suspendării dreptului de exercitarea profesiei;

- Respingerea plângerilor

formulate de V.V. și Z.V. ca neîntemeiate;

- Obligarea C.E.C.C.A.R.

la publicarea în M. Of. a hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză.

În temeiul art. 15 raportat

la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a

solicitat suspendarea executării Hotărârii nr. 11/228 pronunțată de Consiliul Superior

al C.E.C.C.A.R. la 09 septembrie 2011.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat următoarele:

Comisia Superioară de

Disciplină de pe lângă Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. a emis Hotărârea nr.

27 din 09 mai 2011 prin care a admis plângerile petenților V.V. și Z.V., sancționându-l

pe reclamant cu suspendarea dreptului de exercitare a profesiei pe o perioada de

12 luni.

Contestația administrativă

formulată împotriva hotărârii nr. 27/2011 a fost respinsă de Consiliul Superior

al C.E.C.C.A.R. prin hotărârea nr. 11/228 din 1 septembrie 2011.

A mai arătat reclamantul

că a fost desemnat, prin Ordonanța din 24 martie 2004, de către Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Iași să întocmească un raport de expertiză în Dosarul nr. 375/D/P/2004,

care viza activitatea din cadrul Combinatului de Fire și Fibre Sintetice din Iași,

al doilea ca mărime din Europa - TEROM.

Expertiza a fost dispusă

într-o fază incipientă a anchetei penale, de către procurorul șef de zonă al D.I.I.C.O.T.

ulterior, expertiza a fost extinsă pe direcțiile solicitate de procurorul șef, în

cadrul obiectivelor fixate prin mai multe ordonanțe. Atât ancheta penală, cât și

lucrările expertizei au fost (cel puțin în primii ani) atent monitorizate de serviciile

speciale, inclusiv S.R.I.

Pe parcursul derulării

lucrărilor expertizei s-au emis 8 (opt) ordonanțe care vizau, în mod direct sau

indirect, activitatea reclamantului (spre exemplu, obiective suplimentare, numirea

unor noi experți parte ș.a.).

În perioada desfășurării

expertizei, dosarul a fost mutat de la Parchetul din Iași la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. Structura Centrală - datorită

interesului manifestat atât de organele de anchetă, cât și de alte structuri ale

Statului Român. De la apariția ordonanței de efectuare a expertizei și până la depunerea

acesteia în dosar au fost schimbați trei procurori.

A mai precizat că expertiza

a fost efectuată în condiții extrem de dificile de lucru, deoarece nu de puține

ori s-a întâmplat ca același document cu valoare de original să apară în două sau

mai multe exemplare, având ștampile originale aplicate și același număr de înregistrare,

dar conținut diferit.

În ceea ce privește suspendarea

executării Hotărârii nr. 11/228, pronunțată de Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R.

la 09 septembrie 2011, a arătat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat” și „paguba

iminentă”.

În cauză au formulat cerere

de intervenție în interesul pârâtului C.E.C.C.A.R., numiții V.V. și Z.V., solicitând

respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Pârâtul C.E.C.C.A.R. a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Față de susținerile reclamantului,

pârâtul a arătat că norma profesională nr. 35, privind expertizele contabile, a

fost aprobată de către Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. prin Hotărârea nr. 01/42

din 11 august 2001, în calitatea sa de organ de conducere al C.E.C.C.A.R.

De asemenea, pct. 121

alin. (2) lit. m) din Regulamentul de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R. prevede

în mod expres ca abatere disciplinară nerespectarea normelor și standardelor profesionale

emise de corp cu ocazia efectuării lucrărilor pentru terți, iar în ceea ce privește

nerespectarea standardelor profesionale și a normelor emise de corp cu privire la

efectuarea expertizelor contabile este prevăzută aplicarea sancțiunii cu suspendarea

dreptului de a mai efectua expertize contabile pentru o perioadă de 6-12 luni.

Astfel, rezultă în mod

clar că încălcarea dispozițiilor normei profesionale nr. P1. constituie abatere

disciplinară, astfel cum este definită de pct. 121 al Regulamentului de organizare

și funcționare a C.E.C.C.A.R., cum în mod corect s-a reținut în hotărârile a căror

anulare se solicită.

A învederat instanței

faptul că sesizările formulate de către V.Z. și V.V. priveau calitatea raportului

de expertiză contabilă întocmit de către reclamant în dosarul penal nr. 9/P/2003,

transformat în nr. 375/D/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași,

ulterior transferat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

iar nu solicitarea de completare sau refacere a raportului în cauză, motiv pentru

care Comisia superioară de disciplină a apelat, în temeiul prevederilor mai sus

menționate, la serviciile auditorului de calitate pentru întocmirea referatului

de verificare tehnico profesională, referat care a stat la baza Hotărârilor Comisiei

superioare de disciplină nr. 27/2011, respectiv a Consiliului superior nr. 11/228

din 09 septembrie 2011.

Cu privire la capătul

de cerere privind respingerea plângerilor formulate de V.V. și Z.V., a arătat că

acesta excede competenței materiale a instanței judecătorești de contencios administrativ,

plângerile formulate împotriva experților contabili fiind soluționabile de către

C.E.C.C.A.R., potrivit dispozițiilor O.G. nr. 65/1994, republicată, Regulamentului

de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R., republicat, și Regulamentului de organizare

și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor și Consiliul

Superior al C.E.C.C.A.R.

În ceea ce privește capătul

de cerere privind obligarea C.E.C.C.A.R. la publicarea în M. Of. a hotărârii judecătorești

pronunțate în prezenta cauză, s-a arătat că, potrivit prevederilor art. 8 din Legea

contenciosului administrativ, obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ

îl constituie anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate

și, eventual, reparații pentru daune morale.

Mai mult decât atât, potrivit

art. 44 din O.G. nr. 65/1994, republicată, C.E.C.C.A.R. publică în M. Of. al României

hotărârile și deciziile de interes general, adoptate de Consiliul Superior, Biroul

Permanent și Conferința Națională. Prin urmare, actul a cărui publicare este solicitată

de către reclamant, respectiv hotărârea judecătorească, nu se circumscrie categoriilor

de acte prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 65/1994, republicată.

În consecință, față de

cele prevăzute mai sus, a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca fiind

inadmisibil.

În ceea ce privește capătul

de cerere privind suspendarea executării Hotărârii Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R.

nr. 11/228 din 09 septembrie 2011, a învederat instanței faptul că reclamantul a

introdus acțiune separată cu această solicitare, care a format obiectul Dosarului

nr. 9438/2/2011, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, asupra căreia s-a pronunțat instanța de judecată prin sentința

din data de 15 decembrie 2011, în sensul admiterii cererii și suspendării hotărârii

în cauză până la pronunțarea instanței de fond, motiv pentru care a invocat excepția

puterii lucrului judecat, solicitând instanței admiterea acesteia și respingerea

cererii ca inadmisibilă.

Prin încheierea din 5

martie 2012, instanța a respins ca inadmisibile cele 2 cereri de intervenție formulate

de Z.V. și V.V., reținând că scopul pentru care au fost formulate nu are nicio legătură

cu prezenta cauză și că, deși sunt formulate în interesul pârâtului, din redactarea

acestora este evident că sunt formulate în interesul propriu al intervenienților.

Prin sentința civilă

nr. 2985 din 7 mai 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a a

dmis acțiunea formulată de

reclamantul O.S. în contradictoriu cu pârâtul C.E.C.C.A.R.

și a

anulat hotărârea nr. 27 din 9 mai 2011 și hotărârea

nr. 11/228 din 9 septembrie 2011, emise de autoritatea pârâtă, cu consecința respingerii

plângerilor formulate de V.V. și Z.V., ca nefondate.

În temeiul

art. 14, raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării

Hotărârii nr. 11/228 din 9 septembrie 2011, emisă de pârât, până la soluționarea

irevocabilă a cauzei.

În considerentele sentinței,

instanța de fond a reținut următoarele:

Cei doi petenți intervenienți

au sesizat Comisia Superioară de Disciplină cu o plângere, prin care au contestat

raportul de expertiză contabilă întocmit în cauza penală în care sunt cercetați,

susținând că reclamantul, în calitate de expert contabil, a încălcat Norma profesională

35, cât și prevederile art. 113, 115 alin. (2) , 121 alin. (2) și (3) C. proc.

pen.

Analizând abaterile disciplinare

imputate reclamantului, instanța de fond a constatat că, în speță, sunt aplicabile

dispozițiile art. 121 din Regulamentul de organizare și funcționare al C.E.C.C.A.R.

potrivit cărora „fapta săvârșită de un membru al Corpului, indiferent de funcția

deținută în structurile alese și funcționale prin care se încalcă dispozițiile legii,

ale Regulamentului de organizare și funcționare al C.E.C.C.A.R., ale Codului etic

național al profesioniștilor contabili, hotărârile organelor de conducere ale Corpului

constituie abatere disciplinară”.

Una dintre condițiile

răspunderii disciplinare o reprezintă săvârșirea unei fapte ilicite.

S-a mai reținut că, din

cele 2 hotărâri ale Consiliului Superior și Comisiei Superioare de pe lângă Consiliul

Superior de disciplină al C.E.C.C.A.R., rezultă că faptele reținute în sarcina reclamantului

reprezintă critici ale raportului de expertiză, fără a fi concretizată o faptă ilicită

care ar fi fost săvârșită de reclamant privind încălcarea normelor și standardelor

profesionale în efectuarea expertizei contabile.

Comisiile de disciplină

sunt organe care activează pe lângă Consiliul Superior, iar nu organe de control,

nu sunt abilitate să efectueze lucrări de control sau expertiză contabilă care să

constituie probe în soluționarea plângerilor sau sesizărilor primite, nemulțumirile

care vizează probele de natură tehnic - contabilă urmând să fie soluționate de către

organul de cercetare penală care a dispus efectuarea expertizei, așa cum reține

și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A mai constatat prima

instanță că, în referatul de verificare tehnico - profesională care a stat la baza

emiterii celor două hotărâri contestate, auditorul de calitate a constatat că expertul

a prezentat mai multe rapoarte de expertiză contabilă, dintre care unele intermediare,

iar expertul contabil parte și-a prezentat separat opinia, contrar prevederilor

Normei profesionale.

De asemenea, s-a reținut

că aprecierile și afirmațiile formulate în rapoartele de expertiză contabilă întocmite

de reclamant exced competenței acestuia de expert contabil și obiectivelor stabilite

de către organul de cercetare penală, contrar prevederilor Normei profesionale,

potrivit căreia „Expertul contabil numit din oficiu sau la recomandarea unei părți

nu trebuie să prezinte mai mult decât se cere. El trebuie să invoce în raportul

său de expertiză contabilă judiciară evenimente și tranzacții probate cu documente

justificative și/sau evidențieri contabile care au legătură cauzală cu obiectivul

(întrebarea care i-a fost fixată de organul în drept care a dispus expertiza contabilă

judiciară)”.

Norma profesională prevede

că nedocumentarea și nefundamentarea științifică a expertizelor contabile judiciare

pot fi sancționate de organele în drept care le-au dispus, cu înlocuirea expertului

contabil și dispunerea unei noi expertize, iar în cazul unor expertize care conțin

concluzii diferite, organul în drept care le-a dispus are disponibilitatea de a

se opri la aceea pe care o consideră mai fundamentată sub aspect științific și de

o mai bună calitate.

În speță, singurele obiecțiuni

la raportul de expertiză depuse la procurorul de caz aparțin petentei Z.V. și au

fost respinse de procuror ca nefondate.

În ce privește încălcarea

Normei profesionale care statuează asupra utilității rapoartelor de expertiză contabilă,

Comisia Superioară de Disciplină nu se poate pronunța asupra utilității raportului

de expertiză la o dată anterioară pronunțării instanței de fond, instanța fiind

singura în măsură să aprecieze asupra acestui aspect și să înlăture concluziile

expertizei.

S-a mai reținut că, în

speță, procurorul care a instrumentat dosarul penal în cadrul căruia a fost dispusă

efectuarea raportului de expertiză contabilă nu a dispus înlocuirea reclamantului

și nici efectuarea unui alt raport de expertiză contabilă, ceea ce conduce la concluzia

că raportul a fost apreciat ca fiind o probă utilă în dosarul de urmărire penală.

S-a constatat, astfel,

că niciuna dintre comisiile de disciplină care au emis hotărârile contestate nu

a lămurit în concret în ce constă abaterea disciplinară săvârșită de reclamant.

În acest context, s-a

constatat că nu s-au încălcat Norma, privind redactarea raportului de expertiză

contabilă, Norma, privind redactarea raportului de expertiză contabilă ori Norma.

Referitor la petitul cererii

de chemare în judecată privind suspendarea executării hotărârilor contestate, Curtea

de Apel a reținut ca fiind îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat” și „paguba iminentă”.

Prin sentința civilă

nr. 5923 din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea de completare a sentinței civile nr. 2985

din 7 mai 2012, formulată de reclamantul O.S., în sensul admiterii petitului referitor

la obligarea C.E.C.C.A.R. la publicarea sentinței în M. Of. și pe site-ul autorității

pârâte.

A reținut prima instanță

că sunt îndeplinite condițiile art. 281

1

alin. (1) din C. proc. civ.

în cauză

Împotriva sentinței civile

nr. 2985 din 7 mai 2012 și a sentinței civile nr. 5923 din 22 octombrie 2012 ale

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

declarat recurs C.E.C.C.A.R.

Recurentul - pârât și-a

întemeiat recursul formulat împotriva sentinței nr. 2985 din 7 mai 2012 pe prevederile

art. 304 pct. 4 și 3 și art. 304

1

C. proc. civ., formulând, în esență,

următoarele critici:

- Instanța a depășit atribuțiile

puterii judecătorești și a încălcat flagrant prevederile art. 18 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 554/2004, referitoare la soluțiile pe care le poate pronunța instanța

de contencios administrativ, prin aceea că a soluționat plângerile formulate de

V.V. și Z.V., substituindu-se organelor cu atribuții jurisdicționale ale C.E.C.C.A.R.,

a căror activitate este reglementată de O.G. nr. 65/1994, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, Regulamentul de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R.,

republicat în M.Of. al României nr. 601 din 12 august 2008 și Regulamentul de organizare

și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor și Consiliul

Superior al C.E.C.C.A.R., republicat în M. Of. al României nr. 25 din 13

ianuarie 2010.

- Instanța a reținut că

faptele intimatului - reclamant nu constituie abateri disciplinare, prin interpretarea

eronată a legii și a probatoriului administrat.

În dezvoltarea acestei

critici, recurentul - pârât a expus pe larg faptele care, în opinia sa, constituie

încălcări ale normelor profesionale și a citat prevederile art. 16 alin. (1),

art. 17 alin. (1) și (2) și 27 alin. (1) din O.G. nr. 65/1004, pct. 121 al Regulamentului

de organizare și funcționare al C.E.C.C.A.R., republicat, art. 14 și 15 din Regulamentul

de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor

și Consiliul Superior și ale Hotărârii nr. 0142 din 11 august 2001, pentru aprobarea

Standardului profesional nr. 35, privind expertizele contabile.

Prin hotărârea pronunțată,

bazată pe considerente greșite și contradictorii, instanța a ignorat competența

C.E.C.C.A.R., prin organele sale de specialitate, de a evalua calitatea lucrărilor

întocmite de membrii săi sub aspectul respectării normelor și standardelor profesionale,

de a investiga abaterile de la norme și de a aplica sancțiunile prevăzute de lege,

în cadrul unui raport juridic existent între expertul contabil și structurile profesiei,

distinct de măsurile referitoare la administrarea probelor, ce pot fi aplicate de

organul de urmărire penală sau instanța care a dispus efectuarea expertizei contabile.

În acest context, recurentul

- pârât a conchis că Comisia superioară de disciplină și Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R.

au făcut aplicarea dispozițiilor legale în materie, fără a-și depăși atribuțiile

și fără a avea drept scop influențarea probatoriului în dosarul în care s-a dispus

expertiza sau perturbarea anchetei aflate în curs.

În motivarea recursului

formulat împotriva sentinței nr. 5923 din 22 octombrie 2012, recurentul - pârât

a invocat prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ. și a arătat

că obligarea sa la publicarea hotărârii judecătorești în M. Of. al României nu are

temei legal nici în conținutul Legii nr. 554/2004, care în art. 23 se referă la

publicarea hotărârilor prin care sunt anulate acte administrative cu caracter normativ

(condiție care nu este întrunită în speță, hotărârile atacate fiind acte administrativ

- jurisdicționale), nici în C. proc. civ., care prevede, în art. 330 alin. (7),

doar publicarea deciziilor pronunțate asupra recursului în interesul legii.

Pe rolul Înaltei Curți,

recursul formulat de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinței nr. 5923 din 22 octombrie

2012 a fost înregistrat sub nr. 7451/1/2012, iar prin încheierea din data de 24

mai 2013 s-a dispus conexarea acestuia la Dosarul nr. 8880/2/2011, având ca obiect

recursul împotriva sentinței nr. 2985 din 7 mai 2012, constatându-se identitatea

de părți și strânsa legătură de obiect și cauză, în condițiile în care hotărârea

de completare a dispozitivului face corp comun cu sentința inițială, neavând o identitate

distinctă.

Petenta - intervenientă

Z.V. a formulat recurs împotriva Încheierii din 5 martie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fără a motiva recursul conform

art. 303 alin. (1) - (2) C. proc. civ.

Intimatul - reclamant

O.S. a depus la dosar întâmpinări cu privire la toate recursurile declarate în cauză,

conținând apărări ample și detaliate, cu referiri la doctrina procesual - civilă

și la practica instanțelor de contencios administrativ.

În ceea ce privește recursul

formulat de petenta Z.V., intimatul - reclamant a arătat că instanța a constatat

corect neîndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 49 - 56 C. proc. civ. pentru

admisibilitatea cererilor de intervenție voluntară în proces în raport cu obiectul

acțiunii principale și cu temeiurile de fapt și de drept invocate în cererile de

intervenție.

Referitor la recursul

formulat de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinței nr. 2985 din 7 mai 2012, intimatul

- reclamant a arătat că hotărârea recurată nu încalcă atribuțiile puterii judecătorești

și prevederile art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, soluționarea petitului

accesoriu constând în respingerea plângerilor formulate de V.V. și Z.V. fiind o

măsură care decurgea firesc din cea a anulării hotărârilor emise de C.E.C.C.A.R.

în baza plângerilor celor doi petenți menționați.

În ceea ce privește fondul

raportului juridic dedus judecății, intimatul - reclamant a arătat că instanța a

analizat judicios probatoriul administrat și a aplicat corect prevederile legale

considerate a fi fost încălcate de recurentul - pârât, ajungând la concluzia fundamentată

că în speță nu pot fi reținute abaterile disciplinare identificate de structurile

profesionale cu temei al aplicării sancțiunii disciplinare.

În susținerea apărărilor

sale, intimatul - reclamant a invocat jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, indicând deciziile

nr. 1770 din 17 mai 2006, 759 din 27 februarie 2008, 5638 din 9 decembrie 2009,

1627 din 23 martie 2010 și 608 din 5 februarie 2010. În combaterea recursului formulat

împotriva sentinței nr. 5923 din 22 octombrie 2012, intimatul - reclamant a arătat

că instanța de fond a dispus admiterea cererii de completare a dispozitivului sentinței

civile nr. 2985 din 07 mai 2012 în sensul admiterii petitului referitor la obligarea

C.E.C.C.A.R. la publicarea sentinței în M. Of. și pe site-ul autorității pârâte,

ca o consecință firească, o măsură echitabilă de reparare a unui prejudiciu moral,

fără a depăși atribuțiile puterii judecătorești, respectiv fără încălcarea dispozițiilor

art. 18 din Legea nr. 554/2004, care reglementează soluțiile pe care le poate da

instanța de contencios administrativ.

În opinia intimatului

- reclamant, de vreme ce dispozițiile cuprinse în art. 17 alin. (2), art. 49 și

art. 127 din Regulamentul de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R. permit Corpului

să publice hotărârile prin care se aplică sancțiuni disciplinare, pentru egalitate

de tratament, se impune și publicarea hotărârii judecătorești de anulare a actelor

C.E.C.C.A.R.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor.

Z.V. împotriva încheierii din 5 martie 2012.

Așa cum rezultă din cele

expuse anterior, recurenta Z.V. este autoarea unei cereri de intervenție accesorie

în interesul pârâtului, respinsă ca inadmisibilă în principiu prin încheierea din

data de 5 martie 2012, în temeiul art. 52 C. proc. civ.

Cu toate că încheierea

i-a fost comunicată recurentei la data de 26 aprilie 2013 (dovada de comunicare

aflată la dosarul de recurs), aceasta nu a formulat motivele căii de atac, potrivit

art. 303 alin. (1) - (2) C. proc. civ., corelat cu art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

În consecință, potrivit

art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va constata

nulitatea acestui recurs.

2.Recursul formulat de

C.E.C.C.A.R. împotriva sentinței nr. 2985 din 7 mai 2012.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurentul - pârât și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest recurs nu este fondat.

Intimatul - reclamant

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ,

în temeiul art. 1 alin. (1) și (8) alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea

nr. 27 din 9 mai 2011, prin care Comisia Superioară de Disciplină din cadrul C.E.C.C.A.R.

i-a aplicat sancțiunea suspendării dreptului de exercitare a profesiei pe o perioadă

de 12 luni, potrivit prevederilor art. 10 lit. c) din Regulamentul de organizare

și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor și Consiliul

Superior al C.E.C.C.A.R., admițând o sesizare formulată de petenții V.V. și Z.V.,

și hotărârea nr. 11/228 din 9 septembrie 2011, prin care Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R.

a respins contestația formulată de expertul sancționat.

Hotărârile au fost adoptate

în cadrul procedurii de jurisdicție disciplinară reglementată prin art. 33

alin. (3) și (4) din O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză

contabilă și a contabililor autorizați, republicată și prin pct. 23 - 35 din Regulamentul

de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor

și Consiliului Superior al C.E.C.C.A.R., aprobat prin Hotărârea nr. 07/58/2007,

publicat în M. Of. nr. 305 din 8 mai 2007, în forma în vigoare la data respectivă.

În esență, din motivarea

hotărârii de sancționare pot fi identificate următoarele abateri reținute în sarcina

intimatului - reclamant:

- Încălcarea normei profesionale,

privind redactarea raportului de expertiză contabilă, prin prezentarea raportului

de expertiză fără a consemna opinia expertului - parte.

- Încălcarea normei profesionale,

potrivit căreia expertul contabil numit din oficiu sau la recomandarea unei părți

nu trebuie să prezinte mai mult decât se cere, prin faptul că a făcut aprecieri

care-i depășeau atribuțiile, a stocat un volum foarte mare de documente, a efectuat

verificări asupra semnăturilor de pe unele înscrisuri și și-a exprimat suspiciunile

asupra unor documente.

- Nerespectarea normei

profesionale, privind calitatea expertizelor contabile, prin efectuarea unor calcule

eronate, care au dus la diferențe mari față de situația reală.

- Încălcarea normei profesionale,

referitoare la documentarea lucrărilor privind expertizele contabile, prin efectuarea

expertizei pe baza altor documente decât cele puse la dispoziție de părți.

Expertului contabil i

s-a reproșat și efectuarea unor rapoarte intermediare de expertiză financiar - contabilă,

care nu sunt prevăzute în reglementările privind desfășurarea activității și în

standardul profesional.

În demersul de evaluare

a legalității actului administrativ contestat, instanța de fond a făcut o analiză

amplă și detaliată a documentelor care au stat la baza sancționării disciplinare

a intimatului-reclamant prin prisma legislației primare și secundare incidente în

cauză, ajungând în mod judicios la concluzia că hotărârile contestate sunt nelegale.

Referitor la motivele

invocate în recurs, Înalta Curte reține următoarele.

Critica întemeiată pe

prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., care sancționează depășirea atribuțiilor

judecătorești, nu este fondată, pentru că modalitatea în care sunt reglementate

în Legea nr. 554/2004 dreptul persoanei vătămate de a se adresa instanței [art.

1 alin. (1) și (2)], obiectul acțiunii judiciare (art. 8) și soluțiile pe care le

poate pronunța instanța (art. 18) configurează un contencios administrativ subiectiv

de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța investită cu exercitarea controlului

de legalitate are nu doar atribuția de a anula actul administrativ sau de a obliga

autoritatea publică la o anumită conduită concretizată în emiterea unui act sau

în efectuarea unei operațiuni administrative, ci poate dispune măsuri pentru înlăturarea

completă a efectelor vătămătoare și restabilirea dreptului ori interesului legitim

lezat.

În speță au fost deduse

judecății acte administrative adoptate în cadrul unei proceduri disciplinare ce

a fost declanșată nu din oficiu, din inițiativa organismelor competente din cadrul

ordinului profesional, ci urmare a unei sesizări formulate de două persoane care

s-au considerat vătămate prin faptele intimatului - reclamant.

De aceea, în economia

cauzei, măsura cuprinsă în dispozitivul sentinței, de respingere a plângerilor care

au declanșat procedura disciplinară, nu constituie o ingerință nepermisă în competența

autorității emitente, ci, după cum a reținut și judecătorul fondului, o consecință

firească a soluției de anulare, ca nelegale, a hotărârilor prin care s-a aplicat

și menținut sancțiunea disciplinară.

Cu privire la criticile

încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., ce vizează

fondul raportului juridic litigios, Înalta Curte pornește de la premisa, reținută

și în jurisprudența sa anterioară, invocată la pct. 1.4. din cuprinsul prezentei

decizii, că în cadrul procedurii disciplinare nu pot fi efectuate lucrări contabile,

de control sau de expertiză contabilă pe care să se fundamenteze soluțiile date

plângerilor sau sesizărilor primite, nemulțumirile care vizează probleme de natură

tehnică și contabilă în lucrările executate, a căror soluționare presupune completarea

sau refacerea lucrărilor de expertiză judiciară, fiind rezolvate numai prin dispoziția

organelor de cercetare sau instanțelor de judecată care au încuviințat proba.

Aspectele privind modalitatea

în care s-a răspuns la obiectivele stabilite pentru expertiza tehnic - contabilă

sau privind documentația pe baza căreia se întocmește raportul de expertiză țin

de atribuțiile exclusive ale organului de cercetare penală sau ale instanței care

a dispus efectuarea probei în discuție și care ar avea abilitatea să aprecieze asupra

gradului în care expertiza corespunde scopului pentru care a fost dispusă.

Analizând pe rând abaterile

reținute în sarcina intimatului - reclamant, instanța de control judiciar își însușește

concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul inexistenței unui fundament

al antrenării răspunderii disciplinare, în contextul înlăturării nejustificate a

tuturor apărărilor și argumentelor pe care intimatul - reclamant le-a prezentat

Comisiei Superioare de Disciplină și Consiliului Superior al C.E.C.C.A.R.

Astfel, împrejurarea că

opinia separată a expertului parte C.M. nu a fost înglobată în cuprinsul raportului

de expertiză contabilă efectuat de expertul desemnat nu poate fi considerată o încălcare

a normei profesionale, de vreme ce teza a II-a a normei menționate prevede că: „Dacă

sunt deosebiri de păreri între experți, opiniile separate trebuie consemnate în

cuprinsul raportului de expertiză contabilă sau într-o anexă a acestuia”.

Norma profesională are

ca scop protejarea secretului profesional și a confidențialității, în acest context

impunându-i-se expertului contabil, prin comentariul, să nu „prezinte mai mult decât

se cere”.

Dar de vreme ce aceeași

normă administrativă prevede în continuare că expertul „trebuie să invoce în raportul

său de expertiză contabilă judiciară numai acele evenimente și tranzacții probate

cu documente justificative și/sau evidențieri contabile care au legătură cu obiectivul

(întrebarea) care i-a fost fixat/(ă) de organul în drept care a dispus expertiza

contabilă judiciară”, este firesc ca expertul să dispună de o marjă de apreciere

și să explice, motivat, pentru ce a reținut unele dintre înscrisurile care i-au

fost puse la dispoziție ca întrunind condițiile de formă și fond pentru a fi socotite

„documente justificative (...) care au legătură cauzală cu obiectivul” expertizei,

și care au fost motivele pentru care a înlăturat anumite documente și/sau evidențieri

contabile.

Nici abaterea constând

în încălcarea normei profesionale, prin efectuarea expertizei pe baza altor documente

decât „cele puse la dispoziție de părți”, nu are un fundament în probele cauzei,

pentru că documentele pe baza cărora s-a efectuat raportul de expertiză sunt cele

administrate în cadrul dosarului de urmărire penală, conform măsurilor dispuse de

procuror.

Materialul documentar

pe care trebuie să-l studieze expertul contabil este prevăzut în comentariul al

normei profesionale în discuție și nu se limitează nicidecum la documentele „puse

la dispoziție de părți”, ci include documente și registre contabile aflate în arhivele

terțelor persoane „care au vreo legătură cu obiectivele expertizate”, iar expertul

are dreptul să ia cunoștință de conținutul dosarului penal, cu încuviințarea organului

de urmărire penală sau a instanței, fiind abilitat să ceară lămuriri în legătură

cu faptele sau împrejurările cauzei.

De asemenea, potrivit

comentariului, expertul contabil trebuie să aibă în vedere explicațiile date de

părți cu încuviințarea și în condițiile stabilite de organul de urmărire penală

sau de instanța de judecată, dar este dator să le analizeze în raport cu actele

justificative și contabile expertizate „menționând în raportul de expertiză contabilă

concordanța sau neconcordanța dintre explicațiile părților și actele examinate”.

Textele citate, ca de

altfel întregul standard profesional nr. 35, constituie, în sine, un argument în

sensul că normele administrative adoptate de C.E.C.C.A.R. conferă experților contabili

un drept de apreciere - circumscris competenței prevăzute de lege și obiectivelor

stabilite pentru expertiza dispusă în fiecare caz în parte -, drept de apreciere

care, în speță, pare a fi negat de structurile disciplinare ale C.E.C.C.A.R. prin

motivarea hotărârii de aplicare a sancțiunii disciplinare.

Prezentarea așa-numitelor

„rapoarte parțiale” nu poate fi încadrată în conținutul constitutiv al unei abateri

disciplinare, pentru că procurorul de caz a dispus, prin Ordonanța din 24 martie

2004, ca experții să prezinte informări privind stadiul expertizei și să solicite

precizări privind obiectivele, iar raportul parțial a constituit instrumentul ales

de expert pentru a efectua informarea, răspunzând astfel măsurii dispuse de organul

de urmărire penală.

În fine, legat de încălcarea

normei profesionale, privind calitatea expertizei contabile, prin efectuarea unor

calcule eronate în determinarea cuantumului prejudiciului, instanța de fond a reținut

corect că remediul legal în cazul în care obiecțiunile părților ar fi întemeiate

ar fi acela al refacerii raportului de expertiză, așa cum prevede, de altfel, comentariul

normei menționate, atribuția verificării calității expertizei în raport cu obiectivele

încuviințate revenind organului de urmărire penală sau instanței de judecată, după

caz.

C.E.C.C.A.R. împotriva sentinței nr. 5923 din 22 octombrie 2012.

Potrivit celor consemnate

anterior la pct. 1.2. prima instanță a dispus completarea dispozitivului sentinței

nr. 2985 din 7 mai 2012, în temeiul art. 281

2

C. proc. civ., în sensul

admiterii petitului referitor la obligarea C.E.C.C.A.R. la publicarea sentinței

în M. Of. și pe site-ul autorității pârâte, fără a motiva în vreun fel, în fapt

sau în drept, fondul soluției.

Dacă în ceea ce privește

publicarea hotărârii de anulare a sancțiunii disciplinare pe site-ul Corpului, măsura

dispusă pentru înlăturarea consecințelor vătămătoare ale actelor administrative

anulate poate fi justificată, din rațiuni de simetrie juridică, prin prisma art.

17 și 127 din Regulamentul de organizare și funcționare al C.E.C.C.A.R., în temeiul

cărora se aduc la cunoștință publică hotărârile de sancționare, Înalta Curte constată

că sentința este susceptibilă de critici ce impun reformarea ei sub aspectul publicării

în M. Of. al României.

Cele două hotărâri anulate

de instanța de contencios administrativ au natura juridică a unor acte individuale,

cu caracter administrativ - jurisdicțional, care nu se încadrează în conceptul de

„hotărâri de interes general” pentru care art. 17 alin. (3) din Regulament prevede

publicarea în M. Of. al României. Reglementarea citată utilizează sintagma respectivă

cu sensul de hotărâri cu caracter normativ, iar nu cu referire la aptitudinea lor,

privită in concreto, de a suscita interesul publicului.

De asemenea, este întemeiată

critica formulată de recurentul - pârât, în sensul că natura juridică de acte administrative

individuale a hotărârilor anulate exclude aplicarea art. 23 din Legea nr. 554/2004,

care prevede publicarea în M. Of. a hotărârilor judecătorești irevocabile prin care

se anulează acte administrative cu caracter normativ.

În plus, Înalta Curte

reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 202/1998, Monitorul Oficial al României

este publicația oficială a statului român, în care se publică numai actele prevăzute

de Constituție, de legea menționată și de alte acte normative, cu o structură expres

reglementată în art. 4-11 din aceeași lege.

De aceea, fără a pune

în discuție legimitatea interesului privind protecția imaginii și reputației persoanei

lezate prin actele administrative anulate, instanța de control judiciar constată

că publicarea hotărârii în M. Of. nu are fundament legal în textele invocate de

intimatul - reclamant, postarea pe site-ul Corpului constituind un remediu suficient,

rezonabil, pentru înlăturarea vătămării produse.

recurs și temeiul legal al acesteia.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și al

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat

de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinței nr. 2985 din 7 mai 2012, va admite recursul

formulat de aceeași parte împotriva sentinței nr. 5923 din 22 octombrie 2012, pe

care o va modifica în parte, în sensul înlăturării obligației de publicare a primei

sentințe în M. Of. al României, va menține celelalte dispoziții ale sentinței și

va constata nulitatea recursului declarat de Z.V. împotriva încheierii din 5 martie

2012, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinței civile nr. 2985 din 7 mai 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat

de C.E.C.C.A.R., împotriva sentinței civile nr. 5923 din 22 octombrie 2012 a aceleiași

instanțe.

Modifică în parte sentința

menționată, în sensul că respinge cererea de obligare a C.E.C.C.A.R. la publicarea

sentinței nr. 2985 din 7 mai 2012 în M. Of. al României, ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Constată nulitatea recursului

declarat de Z.V. împotriva încheierii din 5 martie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 iulie 2013.