ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1870/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.C. a

chemat în judecată pe pârâtul Corpul Experților Contabili și Contabililor

Autorizați din România solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța

în cauză să dispună anularea Hotărârii nr. 31 din 07 iunie 2010 emisă de către

Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă autoritatea pârâtă și, implicit,

anularea sancțiunii de suspendare a dreptului de exercitare a profesiei pe o

perioadă de 6 luni, precum și obligarea pârâtului la plata daunelor materiale

în sumă de 20.900 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea contestată este nelegală, întrucât

încalcă prevederile O.G. nr. 65/1994 și ale Regulamentului de organizare și

funcționare a CECCAR.

Reclamanta a susținut

că hotărârea aflată în discuție nu arată care este obligația profesională

încălcată de parte. Fapta de a majora prejudiciul cu sumele pentru care nu

existau documente contabile justificative, conform normelor legale, nu

reprezintă o abatere disciplinară, ci o obligație care incumbă oricărui expert

contabil.

În plus, reclamanta a

precizat că i-a fost comunicată hotărârea nr. 10/204 din 01 septembrie 2010 a

Consiliului Superior al CECCAR prin care i s-a admis contestația

administrativă, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Comisia

Superioară de Disciplină.

În întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii, în

raport de conținutul Hotărârii nr. 10/204 din 01 septembrie 2010 a Consiliului

Superior al CECCAR.

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3144

din 03 mai 2011, a admis excepția invocată de pârâtul Corpul Experților

Contabili și Contabililor Autorizați din România și a respins acțiunea

reclamantei A.C. ca lipsită de obiect.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Hotărârea nr. 31

din 07 iunie 2010, Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Consiliul

Superior al CECCAR a sancționat-o pe reclamantă cu suspendarea dreptului de

exercitare a profesiei pe o perioadă de 6 luni.

Prin Hotărârea nr.

10/204 din 01 septembrie 2010, Consiliul Superior al CECCAR a admis contestația

administrativă formulată de reclamantă și a trimis cauza spre rejudecare la

Comisia Superioară de Disciplină.

Ca atare, la data

sesizării instanței, hotărârea atacată fusese desființată de către Consiliul

Superior al CECCAR, motiv pentru care cererea reclamantei este lipsită de

obiect.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta A.C., care a solicitat casarea sa și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul art. 313 teza

I C. proc. civ și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta a susținut faptul că sentința contestată este dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, modificată.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs s-a arătat de către partea recurentă faptul că

hotărârea nr. 31 din 07 iunie 2010 emisă de către Comisia Superioară de

Disciplină din cadrul CECCAR nu a fost anulată în mod explicit, ci doar s-a

dispus rejudecarea contestației administrative.

Totodată, capătul de

cerere având ca obiect acordarea despăgubirilor are ca finalitate acoperirea

prejudiciului cauzat în urma suspendării dreptului de a profesa pe o perioadă

de 3 luni.

Intimatul a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Obiectul cererii

deduse judecății îl reprezintă anularea Hotărârii nr. 31 din 07 iunie 2010

emisă de către Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior

al CECCAR prin care s-a dispus sancționarea recurentei-reclamante cu

suspendarea dreptului de exercitare a profesiei pe o perioadă de 6 luni, precum

și acordarea de despăgubiri materiale în sumă de 20.900 RON pentru prejudiciul

suferit.

Înalta Curte

apreciază că este corectă soluția primei instanțe de respingere a acțiunii

recurentei-reclamante ca lipsită de obiect, în condițiile în care, la momentul

sesizării instanței, adică 13 octombrie 2010, hotărârea contestată a fost

anulată implicit prin admiterea contestației administrative formulate de parte

și trimiterea acesteia spre rejudecare la Comisia Superioară de Disciplină de

pe lângă Consiliul Superior al CECCAR.

Potrivit prevederilor

pct. 34 lit. b) alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a

comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor și Consiliul

Superior al CECCAR, Consiliul Superior analizează în plenul său contestația și

dosarul cauzei, inclusiv punctul de vedere al Comisiei Superioare de Disciplină

referitoare la problemele contestate și se pronunță fie prin respingerea

contestației și menținerea hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină, fie

prin admiterea contestației și restituirea cauzei spre rejudecare de către

Comisia Superioară de Disciplină, într-un complet de 3 membrii, alții decât cei

care s-au pronunțat anterior.

Ca atare, soluția

pronunțată prin Hotărârea nr. 10/204 din 01 septembrie 2010 a Consiliului

Superior al CECCAR prin care s-a admis contestația recurentei-reclamante și s-a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Comisiei Superioare de Disciplină este

în conformitate cu dispoziția regulamentară anterior citată.

După cum a precizat

și prima instanță, este evident faptul că hotărârea atacată a fost implicit

anulată, în condițiile în care s-a dispus rejudecarea contestației

administrative.

Capătul de cerere

având ca obiect acordarea de despăgubiri este accesoriu în raport cu cererea de

anulare a actului administrativ aflat în discuție. Soluția pronunțată în

privința acestuia este legală, întrucât nu se poate dispune acordarea de

despăgubiri în lipsa cererii principale, având în vedere dispozițiile art. 8

alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Față de împrejurarea

că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative

anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de reclamanta A.C. împotriva Sentinței nr. 3144 din 3 mai 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 aprilie 2012.

Procesat

de GGC - NN