ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1870/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.C. a chemat în judecată pe pârâtul Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Hotărârii nr. 31 din 07 iunie 2010 emisă de către Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă autoritatea pârâtă și, implicit, anularea sancțiunii de suspendare a dreptului de exercitare a profesiei pe o perioadă de 6 luni, precum și obligarea pârâtului la plata daunelor materiale în sumă de 20.900 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea contestată este nelegală, întrucât încalcă prevederile O.G. nr. 65/1994 și ale Regulamentului de organizare și funcționare a CECCAR. Reclamanta a susținut că hotărârea aflată în discuție nu arată care este obligația profesională încălcată de parte. Fapta de a majora prejudiciul cu sumele pentru care nu existau documente contabile justificative, conform normelor legale, nu reprezintă o abatere disciplinară, ci o obligație care incumbă oricărui expert contabil. În plus, reclamanta a precizat că i-a fost comunicată hotărârea nr. 10/204 din 01 septembrie 2010 a Consiliului Superior al CECCAR prin care i s-a admis contestația administrativă, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Comisia Superioară de Disciplină.

În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii, în raport de conținutul Hotărârii nr. 10/204 din 01 septembrie 2010 a Consiliului Superior al CECCAR. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3144 din 03 mai 2011, a admis excepția invocată de pârâtul Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România și a respins acțiunea reclamantei A.C. ca lipsită de obiect. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin Hotărârea nr. 31 din 07 iunie 2010, Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior al CECCAR a sancționat-o pe reclamantă cu suspendarea dreptului de exercitare a profesiei pe o perioadă de 6 luni.

Prin Hotărârea nr. 10/204 din 01 septembrie 2010, Consiliul Superior al CECCAR a admis contestația administrativă formulată de reclamantă și a trimis cauza spre rejudecare la Comisia Superioară de Disciplină. Ca atare, la data sesizării instanței, hotărârea atacată fusese desființată de către Consiliul Superior al CECCAR, motiv pentru care cererea reclamantei este lipsită de obiect. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A.C., care a solicitat casarea sa și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul art. 313 teza I C. proc. civ și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată. În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat de către partea recurentă faptul că hotărârea nr. 31 din 07 iunie 2010 emisă de către Comisia Superioară de Disciplină din cadrul CECCAR nu a fost anulată în mod explicit, ci doar s-a dispus rejudecarea contestației administrative. Totodată, capătul de cerere având ca obiect acordarea despăgubirilor are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat în urma suspendării dreptului de a profesa pe o perioadă de 3 luni. Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă anularea Hotărârii nr. 31 din 07 iunie 2010 emisă de către Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior al CECCAR prin care s-a dispus sancționarea recurentei-reclamante cu suspendarea dreptului de exercitare a profesiei pe o perioadă de 6 luni, precum și acordarea de despăgubiri materiale în sumă de 20.900 RON pentru prejudiciul suferit.

Înalta Curte apreciază că este corectă soluția primei instanțe de respingere a acțiunii recurentei-reclamante ca lipsită de obiect, în condițiile în care, la momentul sesizării instanței, adică 13 octombrie 2010, hotărârea contestată a fost anulată implicit prin admiterea contestației administrative formulate de parte și trimiterea acesteia spre rejudecare la Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior al CECCAR.

Potrivit prevederilor pct. 34 lit. b) alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor și Consiliul Superior al CECCAR, Consiliul Superior analizează în plenul său contestația și dosarul cauzei, inclusiv punctul de vedere al Comisiei Superioare de Disciplină referitoare la problemele contestate și se pronunță fie prin respingerea contestației și menținerea hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină, fie prin admiterea contestației și restituirea cauzei spre rejudecare de către Comisia Superioară de Disciplină, într-un complet de 3 membrii, alții decât cei care s-au pronunțat anterior. Ca atare, soluția pronunțată prin Hotărârea nr. 10/204 din 01 septembrie 2010 a Consiliului Superior al CECCAR prin care s-a admis contestația recurentei-reclamante și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Comisiei Superioare de Disciplină este în conformitate cu dispoziția regulamentară anterior citată.

După cum a precizat și prima instanță, este evident faptul că hotărârea atacată a fost implicit anulată, în condițiile în care s-a dispus rejudecarea contestației administrative. Capătul de cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri este accesoriu în raport cu cererea de anulare a actului administrativ aflat în discuție. Soluția pronunțată în privința acestuia este legală, întrucât nu se poate dispune acordarea de despăgubiri în lipsa cererii principale, având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată. Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta A.C. împotriva Sentinței nr. 3144 din 3 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2012. Procesat de GGC - NN