ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5029/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 283/F-C din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Pitești – secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul M.G., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Comisia”). Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 20 septembrie 2010, reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 12257/FF din 18 mai 2010, emisă de pârâtă, sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin actul contestat, a fost stabilit în favoarea sa dreptul la despăgubiri pentru un teren de 550 mp, întinderea acestora fiind determinată la nivelul sumei de 37.081 lei, fără să se țină seama de valoarea de piață a imobilului. Evaluarea a fost făcută la valoarea de 16 euro/mp, deși, în aceeași zonă, pentru un alt teren preluat abuziv, despăgubirea a fost stabilită în raport de un preț de 120 euro/mp. Astfel, reclamantul a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 3 lit. d) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și estimează valoarea corectă a despăgubirilor la suma de 279.000 lei.

Prin decizia contestată, Comisia a emis titlul de despăgubire în favoarea reclamantului, pentru suma de 37.081 lei, sumă stabilită prin raportul de evaluare, iar, împotriva deciziei, reclamantul a formulat plângere prealabilă, primind răspuns la data de 29 iulie 2010. Raportul de evaluare a fost comunicat reclamantului la data de 18 iulie 2009, acesta formulând obiecțiuni la data de 22 iulie 2009, comunicate efectiv numai evaluatorului la data de 7 decembrie 2009. La obiecțiunile formulate, evaluatorul a răspuns, comunicând răspunsul atât reclamantului, cât și pârâtei la data de 28 iulie 2010. Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (5) și (9) din Legea nr. 247/2005 și ale pct. 16.13 alin. (4) din Normele de aplicare ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G nr. 1095/2005, persoanele nemulțumite de raportul de evaluare sunt datoare să formuleze obiecțiuni, obiecțiuni ce se comunică în mod obligatoriu Comisiei, rațiunea dispozițiilor respectiv fiind aceea de a permite Comisiei să se pronunțe asupra temeiniciei obiecțiunilor, pronunțare ce poate determina reevaluarea la care se referă art. 16 alin. (7) din lege.

Astfel fiind, în măsura în care persoanele îndreptățite nu formulează obiecțiuni sau nu comunică aceste obiecțiuni Comisiei, nu există nicio rațiune pentru care Comisia să nu emită decizia ce constituie titlu de despăgubiri. În cauză, reclamantul a formulat obiecțiuni în luna iulie 2009 și le-a comunicat numai evaluatorului, astfel că pârâta a emis decizia cu respectarea dispozițiilor legale, la data de 18 mai 2010, neavând cunoștință de obiecțiunile formulate, întrucât răspunsul la aceste obiecțiuni i-a fost comunicat de către evaluator ulterior, respectiv la data de 28 iulie 2010. 2. Recursul declarat de reclamant Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de apel, a declarat recurs reclamantul M.G., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și susținând că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În esență, recurentul-reclamant susține că instanța a aplicat greșit prevederile art. 3 lit. d) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și ale pct. 16.13 alin. (4) din Normele de aplicare ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, întrucât, din interpretarea acestor dispoziții, obligația de a comunica obiecțiunile Comisiei revine evaluatorului, iar nu persoanei îndreptățite. Totodată, recurentul-reclamant susține că dreptul de a obține măsuri reparatorii este un drept substanțial, care nu poate fi golit printr-un act normativ cu forță juridică inferioară, întrucât Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu prevede vreo obligație în sarcina persoanei îndreptățite, astfel că asemenea obligații nu pot fi prevăzute printr-un act normativ inferior legii, cum este H.G.

nr. 1095/2005. II. Considerentele instanței de recurs În raport cu circumstanțele cauzei și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept Prin criticile formulate, recurentul-reclamant susține, în esență, că nu avea obligația de a comunica și Comisiei obiecțiunile la raportul de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat în procedura reglementată de Titlul VII – „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv ”din Legea nr. 247/2005.

Circumstanțele cauzei relevă faptul, necontestat de către recurent, că raportul de evaluare a fost comunicat la data de 18 iulie 2009, reclamantul a formulat obiecțiuni la data de 22 iulie 2009, comunicate numai evaluatorului la data de 7 decembrie 2009, iar evaluatorul a răspuns la obiecțiuni, comunicând Comisiei răspunsul la data de 28 iulie 2010. Conform dispozițiilor pct. 16.13 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005: „ Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât și persoanelor îndreptățite solicitante.

În măsura în care acestea din urmă formulează obiecțiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecțiunile formulate și răspunsul la aceste obiecțiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu și Comisiei Centrale ”. Este adevărat că obligația persoanei îndreptățite de a comunica obiecțiunile și Comisiei nu este prevăzută expres în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, însă prevederea acestei obligații în cuprinsul Normelor de aplicare aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu reprezintă o atingere adusă dreptului substanțial la acordarea măsurilor reparatorii, drept care se exercită cu respectarea procedurii administrative stabilite de lege și de reglementarea secundară (H.G.

nr. 1095/2005) adoptată de Guvern în temeiul și în executarea dispozițiilor art. 31 din Titlul VII al Legii, conform cărora „ În termen de 30 de zile de la publicarea în M. Of. al României, Guvernul va emite norme metodologice de aplicarea legii, la propunerea Cancelariei Primului Ministru și a Ministerului Finanțelor Publice ”. Astfel dreptul la acordarea măsurilor reparatorii nu este golit de conținut prin dispozițiile criticate de recurentul-reclamant cuprinse în Normele metodologice. Atâta timp cât dispozițiile alin. (4) al pct. 16.13 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 sunt în vigoare, este validă obligația ce revine persoanei îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii de a comunica atât evaluatorului, cât și Comisiei obiecțiunile la raportul de evaluare, obligație pe care reclamantul nu și-a îndeplinit-o, atâta timp cât a comunicat obiecțiunile la raportul de evaluare numai evaluatorului, iar nu și Comisiei.

În aceste condiții, neavând cunoștință de obiecțiunile formulate de către reclamant cu privire la raportul de evaluare, Comisia, cu respectarea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a emis la data de 18 mai 2010 decizia reprezentând titlu de despăgubire (Decizia nr. 12257/FF din 18 mai 2010). 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.G. împotriva sentinței civile nr. 283/F-C din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Pitești – secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2011.