ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1905/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, reclamanții C.V.D. și C.C.E., în

contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților, au solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 4626 din 23

aprilie 2009, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în

sensul acordării unei sume mai mari decât cea trecută în respectivul act,

precum și obligarea pârâtei la emiterea unei alte decizii, reprezentând titlu

de despăgubire în completarea celei anterioare, pentru suma ce se va stabili în

baza unui raport de expertiză.

și de drept care au stat la baza formulării acțiunii

Reclamanții au arătat

că, în decizia contestată, suma stabilită cu titlu de despăgubire este

inferioară valorii reale a imobilului, precum și faptul că au fost încălcate

dispozițiile pct. 16.13 alin. (4) din H.G. nr. 1095/2005 prin care au fost

aprobate Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr.

247/2005, întrucât evaluatorul a comunicat reclamanților doar forma scurtă a

raportului de evaluare și nu a răspuns obiecțiunilor formulate de aceștia.

formulate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinarea formulată, a

solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că valoarea stabilită prin

raportul de evaluare este corectă și că, prin efectuarea unui raport de

expertiză extrajudiciară, instanța de judecată ar substitui entitatea pârâtă,

ale cărei atribuții sunt reglementate prin lege.

În cauză, instanța de

fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice, prin care a fost stabilită

valoarea imobilului, respectiv 91.445 RON, reprezentând valoarea de piață

actualizată la data notificării, prin metoda costului standard.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

109/F-CONT din 26 mai 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții

C.V.D. și C.C.E., împotriva pârâtului Statul Român - prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, a anulat în parte Decizia nr. 4626/2009,

emisă de pârâtă, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor de

64.000 RON, obligând pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită o altă decizie (titlu de despăgubire) pentru suma

totală de 91.445 RON.

și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În cauza dedusă

judecății, sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (6) și ale art. 16 alin.

(7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora, în baza raportului

de evaluare ce stabilește cuantumul despăgubirilor, Comisia Centrală dispune

fie emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie trimiterea

dosarului spre reevaluare.

Curtea a mai reținut

și obligativitatea respectării prevederilor pct. 16.13 alin. (4) din H.G. nr.

1095/2005, care detaliază procedura efectuării raportului de evaluare.

Prin raportare la

aceste dispoziții legale și la probele administrate, prima instanță a constatat

că evaluatorul nu a comunicat și reclamanților răspunsul la obiecțiunile

formulate de către aceștia, motiv pentru care a apreciat că se impune

efectuarea unei expertize judiciare.

Având în vedere că

expertiza tehnică efectuată respectă normele de stabilire a valorii de piață a

imobilului, potrivit metodei costului standard, instanța a apreciat că

reclamanții sunt îndreptățiți să primească titlu de despăgubire pentru suma de

91.445 RON.

de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței

nr. 109/F-CONT din 26 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal.

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C.

proc. civ.

6.1. Instanța de

fond, în mod netemeinic și nelegal, a omologat raportul de expertiză și nu a

ținut cont de obiecțiunile formulate.

Raportul de expertiză

a fost întocmit de către un expert tehnic ce nu este membru al unei asociații

recunoscută ca fiind de utilitate publică, așa cum prevăd dispozițiile Titlului

VII, art. 3 lit. d) din Legea nr. 247/2005 și nu respectă Standardele

Internaționale de Evaluare, menționate în Titlul VII.

Astfel, expertul a utilizat

Decretul-Lege nr. 256/1984, nu a ținut seama de H.G. nr. 239/2004, valoarea

estimată nu este valoarea de piață, deprecierile funcționale și din cauze

externe nu sunt incluse în raportul de expertiză, coeficienții utilizați în

determinarea valorii sunt purtători de TVA, nu au fost extrași, ducând la o

creștere a valorii cu 19%.

Construcția

solicitată trebuia analizată și estimată prin una dintre cele trei metode

standardizate: comparație de piață, costuri sau venituri.

6.2. Instanța de fond

a reținut în mod greșit că răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamanți la

raportul de evaluare nu a fost comunicat.

Prin Adresa din 5

februarie 2010 a fost transmis răspunsul la obiecțiunile formulate de

reclamanți la raportul de evaluare întocmit în Dosarul nr. 295/CC.

Prin răspunsul la

obiecțiuni înregistrat la data de 11 februarie 2009, evaluatorul și-a menținut

opinia privind rezultatele evaluării, iar recurenta-pârâtă și-a însușit acest

răspuns.

formulate de intimații-reclamanți C.V.D. și C.C.E.

Prin întâmpinare,

intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că:

7.1. Susținerea

recurentei în sensul că instanța de fond a omologat raportul de expertiză

judiciară fără a ține seama de obiecțiunile formulate, este neîntemeiată.

Critica este

neîntemeiată pentru că expertul C.O. face parte din Corpul experților tehnici

din România și este membru în Asociația Națională a Evaluatorilor din România.

Celelalte critici

sunt similare cu obiecțiunile la expertiză, care au fost combătute de către

expert și respinse de instanța fondului.

7.2. Este

neîntemeiată susținerea referitoare la faptul că intimații au primit un răspuns

la obiecțiunile formulate la raportul de evaluare.

Răspunsul la

obiecțiuni nu a fost comunicat intimaților și nici întregul raport de evaluare,

astfel încât instanța de fond în mod corect a dispus efectuarea unui noi raport

de expertiză.

Potrivit art. 19

alin. (3) din Legea nr. 247/2005 este permisă administrarea probei cu expertiză

și în fața instanței de judecată.

II. Considerentele

instanței de recurs.

fondat.

1.1. Este adevărat că

dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 obligă evaluatorul desemnat în

procedura administrativă (și nu Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor) să comunice solicitanților raportul de expertiză și răspunsul

la obiecțiuni, iar raportul de expertiză a fost comunicat în forma scurtă.

Din punct de vedere

procedural, art. 19 alin. (3) din Legea nr. 247/2005 nu instituie interdicția

efectuării unui raport de expertiză de către instanța de judecată.

Motivul necomunicării

răspunsului la obiecțiuni nu poate constitui însă, în sine, un argument pentru

încuviințarea efectuării unui nou raport de expertiză de către instanță.

Ar fi fost suficient

să se numească un expert care să analizeze în primul rând dacă lucrarea

efectuată în faza administrativă corespunde standardelor acceptate, să explice

eventualele erori și, în final, să se efectueze un nou raport de expertiză.

Opțiunea instanței de

fond nu este de natură să conducă la modificarea/casarea hotărârii pe acest

aspect, astfel încât instanța de recurs va trece la analizarea motivelor de

critică ce vizează legalitatea raportului de expertiză judiciară.

1.2. Din verificarea

celor două rapoarte de expertiză, a răspunsurilor la obiecțiuni, a Standardelor

Internaționale de Evaluare depuse de recurentă, se desprinde concluzia că

expertiza tehnică judiciară nu a respectat prevederile legale în materie.

În primul rând,

expertul nu a arătat ce metodă de evaluare pentru determinarea valorii de piață

a ales.

Expertiza

administrată în faza administrativă a explicat alegerea metodei abordării prin

cost.

Mai mult, și

expertiza referitoare la imobilul din str. V.L., pe care intimații au

prezentat-o ca element de comparație a ales aceeași metodă, a abordării prin

cost.

Evaluarea

construcției nu s-a făcut conform Standardelor, deoarece nu s-a prezentat

metoda de evaluare, conform celor trei metode standardizate: comparație de

piață, costuri, venituri.

Decretul nr. 256/1984

nu poate fi invocat, datorită vechimii construcției.

Conform standardelor,

expertul avea obligația să arate care sunt deprecierile funcționale, precum și

cele din cauze externe.

Coeficienții

utilizați sunt purtători de TVA (a se vedea cele două expertize din faza

administrativă pentru imobilele de la nr. 26 și 28), iar expertul trebuia să îi

extragă, altfel valoarea crește cu 19%.

În fine, prin

răspunsul la obiecțiunile la expertiză tehnică judiciară, expertul nu a

explicat în nici un mod nerespectarea standardelor internaționale,

mulțumindu-se să concluzioneze în sensul că „au fost respectate dispozițiile

Legii nr. 247/2005 Titlul VII și Legea nr. 10/2001, inclusiv standardele de

evaluare”.

Față de acestea, se

va constata că expertul judiciar nu a efectuat o lucrare conform prevederilor

legale, astfel încât proba nu ar fi trebuit să fie omologată de către instanța

fondului.

temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 modificată și completată, urmează ca recursul să fie admis, cu

consecința casării sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 109/F-CONT din 26 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și, pe fond, respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 martie 2011.