ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1905/2011

Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanții C.V.D. și C.C.E., în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, au solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 4626 din 23 aprilie 2009, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul acordării unei sume mai mari decât cea trecută în respectivul act, precum și obligarea pârâtei la emiterea unei alte decizii, reprezentând titlu de despăgubire în completarea celei anterioare, pentru suma ce se va stabili în baza unui raport de expertiză.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării acțiunii Reclamanții au arătat că, în decizia contestată, suma stabilită cu titlu de despăgubire este inferioară valorii reale a imobilului, precum și faptul că au fost încălcate dispozițiile pct. 16.13 alin. (4) din H.G. nr. 1095/2005 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, întrucât evaluatorul a comunicat reclamanților doar forma scurtă a raportului de evaluare și nu a răspuns obiecțiunilor formulate de aceștia.

Apărările formulate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că valoarea stabilită prin raportul de evaluare este corectă și că, prin efectuarea unui raport de expertiză extrajudiciară, instanța de judecată ar substitui entitatea pârâtă, ale cărei atribuții sunt reglementate prin lege. În cauză, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice, prin care a fost stabilită valoarea imobilului, respectiv 91.445 RON, reprezentând valoarea de piață actualizată la data notificării, prin metoda costului standard.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 109/F-CONT din 26 mai 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții C.V.D. și C.C.E., împotriva pârâtului Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a anulat în parte Decizia nr. 4626/2009, emisă de pârâtă, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor de 64.000 RON, obligând pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o altă decizie (titlu de despăgubire) pentru suma totală de 91.445 RON.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În cauza dedusă judecății, sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (6) și ale art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora, în baza raportului de evaluare ce stabilește cuantumul despăgubirilor, Comisia Centrală dispune fie emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie trimiterea dosarului spre reevaluare. Curtea a mai reținut și obligativitatea respectării prevederilor pct. 16.13 alin. (4) din H.G. nr. 1095/2005, care detaliază procedura efectuării raportului de evaluare. Prin raportare la aceste dispoziții legale și la probele administrate, prima instanță a constatat că evaluatorul nu a comunicat și reclamanților răspunsul la obiecțiunile formulate de către aceștia, motiv pentru care a apreciat că se impune efectuarea unei expertize judiciare. Având în vedere că expertiza tehnică efectuată respectă normele de stabilire a valorii de piață a imobilului, potrivit metodei costului standard, instanța a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească titlu de despăgubire pentru suma de 91.445 RON.

Recursul formulat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 109/F-CONT din 26 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. 6.1. Instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, a omologat raportul de expertiză și nu a ținut cont de obiecțiunile formulate. Raportul de expertiză a fost întocmit de către un expert tehnic ce nu este membru al unei asociații recunoscută ca fiind de utilitate publică, așa cum prevăd dispozițiile Titlului VII, art. 3 lit. d) din Legea nr. 247/2005 și nu respectă Standardele Internaționale de Evaluare, menționate în Titlul VII. Astfel, expertul a utilizat Decretul-Lege nr. 256/1984, nu a ținut seama de H.G. nr. 239/2004, valoarea estimată nu este valoarea de piață, deprecierile funcționale și din cauze externe nu sunt incluse în raportul de expertiză, coeficienții utilizați în determinarea valorii sunt purtători de TVA, nu au fost extrași, ducând la o creștere a valorii cu 19%. Construcția solicitată trebuia analizată și estimată prin una dintre cele trei metode standardizate: comparație de piață, costuri sau venituri. 6.2. Instanța de fond a reținut în mod greșit că răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamanți la raportul de evaluare nu a fost comunicat. Prin Adresa din 5 februarie 2010 a fost transmis răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamanți la raportul de evaluare întocmit în Dosarul nr. 295/CC. Prin răspunsul la obiecțiuni înregistrat la data de 11 februarie 2009, evaluatorul și-a menținut opinia privind rezultatele evaluării, iar recurenta-pârâtă și-a însușit acest răspuns.

Apărările formulate de intimații-reclamanți C.V.D. și C.C.E. Prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că: 7.1. Susținerea recurentei în sensul că instanța de fond a omologat raportul de expertiză judiciară fără a ține seama de obiecțiunile formulate, este neîntemeiată. Critica este neîntemeiată pentru că expertul C.O. face parte din Corpul experților tehnici din România și este membru în Asociația Națională a Evaluatorilor din România. Celelalte critici sunt similare cu obiecțiunile la expertiză, care au fost combătute de către expert și respinse de instanța fondului. 7.2. Este neîntemeiată susținerea referitoare la faptul că intimații au primit un răspuns la obiecțiunile formulate la raportul de evaluare. Răspunsul la obiecțiuni nu a fost comunicat intimaților și nici întregul raport de evaluare, astfel încât instanța de fond în mod corect a dispus efectuarea unui noi raport de expertiză. Potrivit art. 19 alin. (3) din Legea nr. 247/2005 este permisă administrarea probei cu expertiză și în fața instanței de judecată. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este fondat. 1.1. Este adevărat că dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 obligă evaluatorul desemnat în procedura administrativă (și nu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) să comunice solicitanților raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni, iar raportul de expertiză a fost comunicat în forma scurtă. Din punct de vedere procedural, art. 19 alin. (3) din Legea nr. 247/2005 nu instituie interdicția efectuării unui raport de expertiză de către instanța de judecată. Motivul necomunicării răspunsului la obiecțiuni nu poate constitui însă, în sine, un argument pentru încuviințarea efectuării unui nou raport de expertiză de către instanță. Ar fi fost suficient să se numească un expert care să analizeze în primul rând dacă lucrarea efectuată în faza administrativă corespunde standardelor acceptate, să explice eventualele erori și, în final, să se efectueze un nou raport de expertiză. Opțiunea instanței de fond nu este de natură să conducă la modificarea/casarea hotărârii pe acest aspect, astfel încât instanța de recurs va trece la analizarea motivelor de critică ce vizează legalitatea raportului de expertiză judiciară. 1.2. Din verificarea celor două rapoarte de expertiză, a răspunsurilor la obiecțiuni, a Standardelor Internaționale de Evaluare depuse de recurentă, se desprinde concluzia că expertiza tehnică judiciară nu a respectat prevederile legale în materie. În primul rând, expertul nu a arătat ce metodă de evaluare pentru determinarea valorii de piață a ales. Expertiza administrată în faza administrativă a explicat alegerea metodei abordării prin cost. Mai mult, și expertiza referitoare la imobilul din str. V.L., pe care intimații au prezentat-o ca element de comparație a ales aceeași metodă, a abordării prin cost. Evaluarea construcției nu s-a făcut conform Standardelor, deoarece nu s-a prezentat metoda de evaluare, conform celor trei metode standardizate: comparație de piață, costuri, venituri. Decretul nr. 256/1984 nu poate fi invocat, datorită vechimii construcției. Conform standardelor, expertul avea obligația să arate care sunt deprecierile funcționale, precum și cele din cauze externe. Coeficienții utilizați sunt purtători de TVA (a se vedea cele două expertize din faza administrativă pentru imobilele de la nr. 26 și 28), iar expertul trebuia să îi extragă, altfel valoarea crește cu 19%. În fine, prin răspunsul la obiecțiunile la expertiză tehnică judiciară, expertul nu a explicat în nici un mod nerespectarea standardelor internaționale, mulțumindu-se să concluzioneze în sensul că „au fost respectate dispozițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII și Legea nr. 10/2001, inclusiv standardele de evaluare”. Față de acestea, se va constata că expertul judiciar nu a efectuat o lucrare conform prevederilor legale, astfel încât proba nu ar fi trebuit să fie omologată de către instanța fondului. 2. În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează ca recursul să fie admis, cu consecința casării sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.