Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.05.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2760/2011

HOTĂRÂRE
13.05.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2760/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 443 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara a fost admisă în parte acțiunea formulată și completată de reclamantul G.O.P. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință, instanța a dispus modificarea Deciziei nr. 7109 din 18 noiembrie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul că despăgubirile acordate reclamantului vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății. Instanța a respins în rest acțiunea. De asemenea, instanța a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin acțiunea introductivă, reclamantul G.O.P. a formulat în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor contestație, solicitând ca suma stabilită cu titlu de despăgubire să fie actualizată cu coeficientul de inflație pentru perioada de până la executarea plății. La termenul de judecată din 14 iunie 2010 reclamantul și-a completat acțiunea în sensul ca dispoziția contestată să cuprindă plata sumei acordate ca despăgubire în condițiile legale obișnuite prevăzute de Legea nr. 554/2004, iar nu în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii și menținerea ca legală și temeinică a Deciziei nr. 7109 din 18 noiembrie 2009, arătând că în situația reclamantului a existat o sentință definitivă și irevocabilă, prin care instanțele judecătorești au constatat dreptul reclamantului la acordarea de măsuri reparatorii fiind stabilite și întinderea acestor drepturi, astfel încât pârâta a procedat la punerea în executare a acestor sentințe, având în vedere Decizia nr. 52/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.

Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost învestită pentru emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, iar nu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesul pasiv a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, invocată de aceasta prin întâmpinare, instanța de fond a reținut că această excepție este întemeiată.

Aceasta deoarece prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost completată, reclamantul a solicitat modificarea Deciziei nr. 7109 din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar față de obiectul acțiunii și de emitentul actului administrativ atacat în cauză, instanța reține că în speță calitatea procesul pasivă aparține pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar nu pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Pe fondul cauzei instanța reține că, prin Decizia civilă nr. 6979 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr. 756/59/2007, a fost obligat Primarul Municipiului Reșița să propună acordarea de despăgubiri în cuantum de 1.490.000 RON, pentru terenul în suprafață de 5.730 mp, pentru reclamantul G.O.P.

Urmare a acestei decizii irevocabile, a fost emisă Decizia nr. 7109 din 18 noiembrie 2009 de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care s-a stabilit despăgubirea, pentru suma anterior menționată, menționându-se totodată la art. 4 al deciziei faptul că pentru valorificarea acesteia se va urma procedura prevăzută de Cap. V 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Instanța de fond a reținut că prin acțiune reclamantul solicită modificarea Deciziei nr. 7109 din 18 noiembrie 2009, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sub două aspecte: în primul rând reactualizarea sumei cu indicele de inflație conform art. 22 pct. 4 din legea nr. 247/2005, iar în al doilea rând, modificarea vizează modalitatea de valorificare a acestei decizii, reclamantul apreciind că plata despăgubirilor nu trebuie realizată în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, întrucât aceste despăgubiri au fost acordate în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și ca atare se execută potrivit dreptului comun, așa cum s-a statuat și prin decizia pronunțată în recursul în interesul Legii nr. 52 din 4 iunie 2007. În ceea ce privește pretenția reclamantului privind reactualizarea sumei stabilite cu titlul de despăgubire prin raportare la indicele de inflație, pretenție întemeiată pe dispozițiile art. 22 pct. 4 din Legea nr. 247/2005, instanța reține că dispozițiile art. 22 alin. (4) sunt cuprinse la dispozițiile tranzitorii și finale ale Cap. VII și se referă exclusiv la situația în care statul și persoanele îndreptățite au obligații reciproce de plată și respectiv de restituire a unor despăgubiri rezultate din aplicarea Legii nr. 112/1995 sau a Legii nr. 10/2001,

situație în care dispozițiile art. 22 prevăd posibilitatea adoptării măsurii compensării, până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor după deducerea sumei reprezentând despăgubirea încasată actualizată cu coeficientul de actualizare prin aplicarea indicelui de inflație. Rezultă așadar, că posibilitatea de actualizare a despăgubirilor prin aplicarea indicelui de inflație, la care face referire art. 22 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, vizează exclusiv suma reprezentând despăgubirea încasată în prealabil de persoana îndreptățită, iar nu obligația de plată a statului rezultată din aplicarea prevederilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, întrucât art. 22 alin. (4) face referire la despăgubirea încasată de către beneficiar, iar nu la despăgubirea ce i se cuvine acestuia prin aplicarea Legii nr. 247/2005.

Aceasta nu înseamnă însă că, în legislația reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu este prevăzută posibilitatea actualizării sumei stabilite cu titlul de despăgubire, așa cum pretinde pârâta, Curtea reținând că, potrivit art. 16 alin. (9) din Cap.V Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se prevede faptul că titlul de despăgubire se va emite de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse actualizate cu indicele de inflație, dispoziție care face referire expresă la prevederile art. 16 alin. (8) ce vizează situația deciziilor/ordinelor emise în baza art. 6 alin. (4) și art. 32 din Legea nr. 10/2001, în care s-au consemnat/propus sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, situație ce este pe deplin aplicabilă reclamantului.

Din această perspectivă instanța nu a reținut apărarea pârâtei, potrivit căreia hotărârea judecătorească prin care s-au acordat despăgubirile nu face nicio referire la posibilitatea de actualizare a acestora, întrucât instanța apreciază că în fapt nici nu este necesară o asemenea referire, în condițiile în care sunt direct incidente prev. art. 16 alin. (9) din Legea nr. 247/2005, fiind în intenția legiuitorului să asigure o reparație integrală a prejudiciului suferit de beneficiari prin actualizarea despăgubirilor cu indicele de inflație atât în situația în care despăgubirile au fost stabilite în procedura reglementată de Cap. V, cât și în cazul în care despăgubirile au fost consemnate în baza unor acte emise pe baza Legii nr. 10/2001, confirmate ulterior prin hotărâri judecătorești rămase irevocabile.

În ceea ce privește capătul de cerere privind valorificarea despăgubirilor potrivit procedurilor de drept comun, iar nu potrivit dispozițiilor cuprinse la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 instanța reține că, Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, a vizat unificarea practicii judiciare în ceea ce privește modalitatea de acordare a despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite, în situația în care raportul juridic dintre părți s-a născut sub imperiul Legii nr. 10/2001, nemodificată, instanța supremă statuând că în cazul notificărilor soluționate înainte de intrarea în vigoare a noii legii (Legea nr. 247/2005), contestațiile astfel formulate priveau nu doar îndreptățirea persoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, ci priveau și natura sau întinderea acestora, iar instanțele astfel învestite erau competente a se pronunța asupra contestațiilor formulate.

Rezultă așadar că de vreme ce anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, persoanele îndreptățite au sesizat instanțele judecătorești competente cu soluționarea contestațiilor privind dreptul la acordarea despăgubirilor, natura și întinderea despăgubirilor, soluționarea acestora urma să se realizeze de către instanțele judecătorești, care stabileau întinderea despăgubirilor ce urmau a se acorda, iar nu prin procedurile administrative reglementate de Cap. V din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Aceasta nu înseamnă însă că dacă reclamantului i s-a emis un titlu de despăgubire pe baza unei hotărâri judecătorești și irevocabile, iar nu prin parcurgerea procedurii reglementată de art. 16 din Legea nr. 247/2005, acesta își poate valorifica titlul de despăgubire pe altă cale decât cea prevăzută de Cap. V 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, instanța reținând astfel că potrivit Legii nr. 247/2005, valorificarea oricăror titluri de despăgubire, indiferent de procedura de acordare a despăgubirilor se poate realiza numai într-una din modalitățile prevăzute la secțiunea 1 a Cap. V 1 din Legea nr. 247/2001 (art. 18 1 alin. (1) și (2), respectiv pe baza opțiunii realizată de deținătorul titlului de despăgubire, opțiune exprimată fie în sensul acordării de despăgubirii în numerar, fie în acțiuni emise la Fondul „Proprietatea” în funcție de suma cuprinsă în titlul de despăgubire.

Soluția este confirmată și de disp. art. 19 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 care stabilesc faptul că valorificarea titlurilor de despăgubire se face numai după finalizarea procedurii administrative sau după rămânerea definitivă și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care plângerea formulată împotriva deciziei reprezentând titlul de despăgubire a fost respinsă. Valorificarea titlului de despăgubire deținut de reclamant se poate realiza numai în modalitatea prevăzută la art. 18 1 din Legea nr. 247/2005, motiv pentru care pretenția reclamantului de valorificarea a despăgubirilor pe calea dreptului comun este neîntemeiată. 2. Recursurile formulate în cauză Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs autoritatea publică pârâtă și reclamantul.

În recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au fost invocate ca temei legal, art. 304 pct. 9 și dispozițiile cu caracter general ale art. 304 1 C. proc. civ. Astfel susține recurenta-pârâtă, sentința recurată este netemeinică și nelegală în privința obligării Comisiei Centrale la modificarea Deciziei nr. 7109 din 18 noiembrie 2009, în sensul că despăgubirile acordate reclamantului vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății. Recurenta-pârâtă reia integral în cuprinsul cererii de recurs apărările formulate la judecata în fond a cauzei, referitoare la atribuțiile sale și la etapele procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fără a-și structura criticile la adresa sentinței.

Sintetizând aspectele prezentate de recurentă, Înalta Curte reține că hotărârea atacată este criticată prin prisma greșitei interpretări a Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite și a ignorării considerentelor Deciziei nr. 431 din 26 martie 2009 a Curții Constituționale. Consideră că dispozițiile legale în vigoare, ce reglementează modalitățile de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, nu prevăd posibilitatea actualizării cuantumului despăgubirilor iar în cazul concret analizat, prin hotărâre judecătorească nu s-a prevăzut posibilitatea unei astfel de actualizări cu indicele de inflație.

Referitor la prevederile art. 22 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, invocate în motivarea sentinței, recurenta afirmă că nu au legătură cu prezenta cauză întrucât privesc situația în care s-au încasat despăgubiri la preluare sau au fost acordate în temeiul Legii nr. 112/1995, acestea urmând a fi actualizate și scăzute din valoarea stabilită în raportul de evaluare întocmit în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din lege. În recursul declarat de reclamantul G.O.P. au fost invocate ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că soluția atacată este nelegală sub aspectul respingerii cererii de acordare a despăgubirilor conform procedurii comune și nu în tranșe cum prevede Legea nr. 247/2005 Titlul VII și O.U.G.

nr. 81/2007. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant reia argumentele din cuprinsul acțiunii prin care a solicitat modificarea actului atacat sub aspectul modalității de valorificare a deciziei, apreciind că plata despăgubirilor nu trebuie realizată în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deoarece aceste despăgubiri au fost acordate în temeiul unei hotărâri judecătorești anterioare, iar legea civilă conform art. 1 C. civ., nu retroactivează și trebuie aplicată situațiilor născute sub incidența ei și nu a unor situații juridice trecute a căror rezolvare se face după legea care a reglementat raportul juridic la data când el s-a născut prin crearea de drepturi și obligații în sarcina părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința prin prisma criticilor formulate de recurenți, dar și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate, exercitat de instanța de contencios administrativ potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Decizia nr. 7109 din 18 noiembrie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând anularea ei parțială, în privința cuantumului despăgubirilor. În speță, după cum rezultă din considerentele sentinței atacate, prezentate la pct. I.1 din decizie, problema de drept supusă dezlegării vizează posibilitatea actualizării despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească la nivelul anului 2004, în raport cu rata inflației, aplicabilă la data plății efective a acestora.

Înalta Curte constată, din recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, că aceasta exclude de plano posibilitatea oricărei actualizări, considerând că, în realitate, pe această cale se încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești prin care s-au stabilit despăgubirile și, implicit, principiul securității juridice. O astfel de abordare este lipsită de consistență, bazându-se pe o interpretare superficială a considerentelor Deciziei nr. LII (52) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite și ale Deciziei nr. 431 din 26 martie 2009 a Curții Constituționale.

De asemenea, sunt ignorate principii fundamentale ale dreptului, cum ar fi principiul reparării integrale a prejudiciului care își găsește o reflectare clară chiar în actul normativ aplicabil speței: Legea nr. 247/2005, în art. 4 din Titlul VII, dar și în numeroase alte dispoziții legale de drept substanțial ori procedural care consacră posibilitatea actualizării. Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte reține că actualizarea despăgubirilor nu înseamnă „stabilirea din nou” a acestora, ci este o măsură cu caracter compensatoriu, menită să asigure aceeași valoare, reală, a despăgubirilor.

Prin urmare, aplicând rata inflației la valoarea despăgubirilor stabilite prin Sentința civilă nr. 6979 din 13 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, judecătorul nu înfrânge puterea de lucru judecat a acestei hotărâri judecătorești, ci, dimpotrivă, stabilește în mod judicios valoarea despăgubirilor având în vedere că perioada mare de timp scursă de la momentul cuantificării lor, prin efectul inflației, a afectat conținutul real al despăgubirilor. A accepta soluția preconizată de recurentă înseamnă a accepta plata unor despăgubiri simbolice, rupte total de contextul avut în vedere de judecător la momentul fixării lor. Raportarea pe care o realizează recurenta la Decizia nr. LII (52) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite și la Decizia nr. 431 din 26 martie 2009 a Curții Constituționale este ineficientă.

Astfel, prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii s-a stabilit că din această perspectivă, „Prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, contestate în termenul prevăzut în Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.” Judecătorul fondului a interpretat corespunzător conținutul dispozitivului citat, reținând că în contextul existenței unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care instanțele judecătorești au constatat dreptul notificatorilor la acordarea de despăgubiri, stabilind și cuantumul acestora, nu se mai poate pune problema parcurgerii tuturor etapelor procedurii administrative reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru că verificând legalitatea măsurilor reparatorii prin echivalent sau valoarea acestora s-ar aduce atingere principiului puterii de lucru judecat.

Cât privește Decizia nr. 431 din 26 martie 2009 a Curții Constituționale prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, considerentele acesteia converg către aceeași concluzie, aceea a nelegalității repunerii în discuție a unei hotărâri judecătorești irevocabile. Premisa acestei concluzii a fost însă greșit decelată de recurentă ca fiind similară speței de față, în contextul în care autorul excepției de neconstituționalitate urmărea reevaluarea cuantumului despăgubirilor stabilite irevocabil prin hotărâre judecătorească, în cadrul procedurii reglementate de art. 16 anterior menționat, pe când intimata-reclamantă solicită numai actualizarea acestora cu rata inflației.

Posibilitatea actualizării sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor este prevăzută de altfel chiar în cuprinsul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în art. 16 alin. (9) și art. 22 alin. (4) și (5). Cât privește art. 22 alin. (4) și (5), aceste texte consacră obligativitatea actualizării despăgubirii încasate în situația în care statul și persoanele îndreptățite au obligații reciproce de plată și se dispune compensarea acestora. Or, în situația în care chiar actul normativ consacră posibilitatea actualizării despăgubirilor pentru o multitudine de situații, nu există nicio rațiune pentru a-l exclude pe intimatul-reclamant de la beneficiul acesteia.

Din această perspectivă, acționând cu exces de putere, recurenta-pârâtă trebuie să fie obligată la repararea efectivă a prejudiciului produs intimatului-reclamant, iar ca modalitate de reparare, actualizarea despăgubirilor în raport cu rata inflației, este apreciată de Înalta Curte ca fiind satisfăcătoare, motiv pentru care recursul formulat de Comisie este nefondat. În ceea ce privește recursul formulat de reclamant privind soluția dată fondului cauzei prin care a fost respinsă cererea privind acordarea despăgubirilor în condițiile dreptului comun și nu în modalitatea prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Înalta Curte reține că este neîntemeiat, instanța de fond reținând în mod legal că valorificarea oricăror titluri de despăgubire, se poate realiza numai într-una din modalitățile prevăzute la Secțiunea I a Cap. V 1 , din Legea nr. 247/2001, art. 18 1 alin. (1) și (2) pe baza opțiunii realizată de deținătorul titlului de despăgubire.

Mai mult, aceasta este o procedură ulterioară emiterii actului administrativ contestat, respectiv, titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală, în urma procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, poate fi valorificat de deținătorul acestuia după cum urmează: în cazul în care titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 RON, titularul poate solicita fie realizarea conversiei titlului în acțiuni emise de Fondul Proprietate, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar; dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă mai mare decât 500.000 RON, titularul are două posibilități de valorificare a titlului de despăgubire, în sensul că poate solicita fie primirea exclusiv de acțiuni emise, de Fondul Proprietatea, fie primirea de titluri de plată în cuantumul și condițiile prevăzute de noile reglementări privind acordarea despăgubirilor în numerar, iar, până la concurența sumei consemnate în titlul de despăgubire, de acțiuni emise de Fondul Proprietatea.

Astfel, după emiterea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în baza acestei decizii și a unei cereri de opțiune depusă de către persoana îndreptățită sau mandatarul acesteia, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite o decizie reprezentând titlul de plată/sau titlu de conversie. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În concluzie, pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca cele două recursuri să fie respinse ca fiind nefondate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

D E C I D E Respinge recursurile declarate de G.O.P. și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 443 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 mai 2011. Procesat de GGC - NN

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2513/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Prin Sentința nr. 370 din 09 septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contenci
ÎCCJ 2009-09-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3930/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 14 ianuarie 2009, reclamanta J.M. a solicitat anularea Deciziei nr. 2188 din 16 decembrie 2008 emisă de pârâta A.N.R.P. și o
ÎCCJ 2013-02-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 716/2013
în domeniu. Prin urmare, obligația statuată va fi îndeplinită conform legii, în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 4/2012 și, respectiv, de Legea nr. 117/2012. 3.2.3. Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a obligat Comisia Centrală
ÎCCJ 2018-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 413/2018
Justiție, a fost admisă acțiunea reclamanților A. și B. în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a fost anulată decizia nr. 7054/18.11.2009 emisă de această pârâtă și a fost obligată pârâta să emi
ÎCCJ 2011-05-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2955/2011
nu conteste dispoziția 1106/2005. Dosarul a fost transferat Comisiei Centrale Pentru Stabilirea Despăgubirilor în cursul anului 2005 și, după nenumărate cereri și memorii ale reclamantului, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă