ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 716/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 716/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei.
1.Hotărârea primei
instanțe.
Prin sentința nr. 1068 din 20 noiembrie 2012,
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis
în parte acțiunea formulată de reclamantul T.A.O. în contradictoriu cu pârâții
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Președintele Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, și, în consecință, a aplicat
Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor amenda de 20%
din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data de 30 iulie 2011
și până la data de 15 martie 2012 și a obligat Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor să emită o nouă decizie, reprezentând titlu de
despăgubire pentru suma de 126.115, 68 lei, la care se adaugă actualizarea
acesteia cu indicele de inflație, calculată pentru perioada cuprinsă între 30
iulie 2011 și 15 martie 2012.
Curtea a respins
acțiunea față de pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților și Președintele acestei autorități, precum și cererile
reclamantului privind fixarea unui termen până la care pârâtele să-i achite
despăgubirile pentru întârziere, acordarea de daune morale și stabilirea datei
până la care pârâta trebuia să emită noua decizie reprezentând titlu de
despăgubire.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut faptul că, prin sentința nr. 406 din 27
septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1587/54/2010,
rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3843 din 30 iunie 2011 a Înaltei Curți de
Casație si Justiție, a fost admisă acțiunea reclamanților T.A.O. și M.C.M. în
contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul
că a fost anulată decizia nr. 7054 din 18 noiembrie 2009 emisă de această pârâtă
și a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie reprezentând titlu de
despăgubire într-un cuantum de 126.115,68 lei, reprezentând actualizarea sumei
cuprinse în decizia inițială cu indicele de inflație, în perioada iulie 2003 -
27 septembrie 2010.
Curtea a mai reținut
faptul că reclamantul s-a adresat pârâtei pentru punerea în executare a
hotărârii judecătorești mai sus arătate, însă, prin singurul răspuns primit, în
data de 05 iunie 2012 - adresa nr. 17458/RG/2012, - pârâta a justificat refuzul
emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubiri prin invocarea intrării în
vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, act normativ prin care a fost suspendată pe o
perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de
conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se
acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Evocând dispozițiile art.
24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat că pârâta
Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor trebuia să emită titlul de
despăgubire în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a Hotărârii
nr. 406/2010, adică până la data de 30 iulie 2011, obligație pe care pârâta a
refuzat să o îndeplinească.
Curtea a mai apreciat
că pârâta putea și trebuia să-și îndeplinească această obligație până la data
intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012, respectiv 15 martie 2012
- data publicării acestui act normativ în M. Of. al României; în plus,
judecătorul fondului a reținut incidența dispozițiilor acestui act normativ în
ceea ce privește stabilirea perioadei de timp pentru care se aplică amenda de
20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere și actualizarea
despăgubirilor.
Prima instanță a mai
arătat că actualizarea sumei de 126.115,68 lei reprezintă doar o măsură
compensatorie menită să asigure aceeași valoare reală a despăgubirilor, având
în vedere perioada scursă de la momentul cuantificării lor prin efectul
inflației, respectiv de la data de 27 septembrie 2010 - când a fost pronunțată
hotărârea irevocabilă și până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012,
respectiv data de 15 martie 2012.
Cererile
reclamantului privind despăgubirile de întârziere și daunele morale au fost
respinse cu motivarea că acordarea lor nu se poate face în mod automat, fiind
necesară dovedirea vătămării produse și valoarea pagubei, ceea ce în cauză nu
s-a demonstrat.
Curtea a mai apreciat
că nu se impune stabilirea exactă a numărului de zile de întârziere de care se
fac vinovate pârâtele prin neemiterea noii decizii reprezentând titlul de
despăgubire, atâta timp cât este precizată perioada pentru care conducătorul
persoanei juridice este obligat la plata amenzii pentru neexecutarea hotărârii
judecătorești.
Instanța de fond a
respins excepțiile invocate de pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor și Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor în legătură cu lipsa calității lor procesuale pasive,
motivându-se că răspunzător pentru neexecutarea hotărârii judecătorești
irevocabile este conducătorul autorității publice obligate la emiterea actului
administrativ, iar atribuția de emitere a titlurilor de despăgubire revine în
sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Excepția lipsei
calității procesuale pasive a președintelui Autorității Naționale pentru
Restituirea Proprietăților, precum și a acestei autorități, a fost însă
apreciată ca întemeiată, în raport de obiectul acțiunii și de prevederile H.G. nr.
1068/2007 care reglementează atribuțiile acestora.
Recursul declarat
de reclamantul T.A.O.
Împotriva acestei
sentințe au formulat recurs, în termenul legal, reclamantul T.A.O. și pârâta
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o ca nelegală și
netemeinică.
În recursul său, reclamantul
a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul schimbării
numărului de zile de întârziere de care se fac vinovate pârâtele și admiterii
capătului de cerere privind acordarea daunelor morale.
În motivarea căii de
atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
recurentul a susținut faptul că hotărârea contestată este lipsită de temei
legal.
În dezvoltarea
acestui motiv de recurs au fost formulate următoarele critici de nelegalitate
cu privire la hotărârea judecătorească atacată:
2.1. Numărul de zile
de întârziere de care se fac vinovate pârâtele pentru neactualizarea sumei cu
indicele de inflație trebuia să fie calculat de la data de 30 iulie 2011 și
până la data de 06 iulie 2012, dată la care Legea nr. 117/2012 a încorporat,
prin aprobare, în conținutul său O.U.G. nr. 4/2012.
Pe acest aspect,
recurentul a precizat faptul că art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind
normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
republicată, prevede că, în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate
fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel
superior. În materia de față, O.U.G. nr. 4/2012 este un act normativ de nivel
inferior legii și, din acest motiv, nu putea suspenda aplicarea dispozițiilor
din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Ca atare, pârâtele
aveau obligația de a se conforma titlului executoriu fără a invoca drept
argument pentru neexecutare prevederile O.U.G. nr. 4/2012.
2.2. Pârâtele nu au
fost obligate la plata de daune morale egale cu 20% din cuantumul salariului
minim pe economie pentru fiecare zi de întârziere, cu toate că au refuzat în
mod nejustificat să pună în executare hotărârea judecătorească care le obliga
să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire.
Recurentul a precizat
faptul că i s-a încălcat dreptul de proprietate și i-a fost afectată imaginea
și credibilitatea.
Recursul declarat
de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
În recursul său,
pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat
modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca
neîntemeiată.
3.1. În primul motiv
de recurs, încadrabil în drept în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,
recurenta a susținut faptul că sentința atacată a fost pronunțată de Curtea de
Apel Craiova în condițiile în care Președintele Comisiei Centrale pentru
Stabilirea Despăgubirilor nu a fost legal citat în cauză.
Potrivit recurentei,
nu s-a avut în vedere respectarea dreptului la apărare al părților și a
dreptului la un proces echitabil, ceea ce reprezintă încălcarea art. 6 CEDO.
Din economia
dispozițiilor art. 24 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 25 din Legea nr. 554/2004,
modificată, reiese că sancțiunea amenzii nu poate fi aplicată altcuiva decât
personal conducătorului autorității publice obligată prin hotărâre la una din
prestațiile expres prevăzute la art. 24 alin. (1) din aceeași lege.
Acest text legal
instituie un mijloc de presiune pus la îndemâna particularului atunci când
trebuie să fie executată o obligație de a face, personală, a administrației
publice.
De aceea, pentru ca
un subiect de drept să poată fi obligat la plata acestei amenzi trebuie să
îndeplinească cumulativ două condiții:
- să aibă competența
(posibilitatea concretă) de a executa personal hotărârea judecătorească
irevocabilă;
- să fie vorba despre
o persoană fizică, privată.
În speța de față,
reclamantul a solicitat aplicarea amenzii față de conducătorul autorității
publice chemate în judecată, fără să formuleze o cerere de introducere în
proces a acestuia în nume personal.
Or, pârâta,
instituție de drept public, este diferită de președintele acesteia, atât în
ceea ce privește calitatea procesuală în cauză, cât și în ceea ce privește
patrimoniul fiecăruia.
Ca atare, se impunea
ca instanța de fond, în baza art. 129 C. proc. civ., și art. 161 din Legea nr. 554/2004,
modificată, să pună în discuția părților introducerea în cauză a conducătorului
autorității obligate, fapt ce nu a fost realizat de către Curtea de Apel
Craiova.
3.2. În cel de-al
doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., recurenta a susținut faptul că hotărârea contestată este lipsită de
temei legal.
În dezvoltarea
acestui motiv de recurs a fost prezentată de către recurentă situația factuală
existentă în speță și au fost formulate următoarele critici de nelegalitate cu
privire la hotărârea judecătorească atacată:
3.2.1. Din
interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
modificată, și ale art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,reiese că
sancțiunea amenzii nu poate fi aplicată altcuiva decât personal conducătorului
autorității publice obligat prin hotărâre la una dintre prestațiile expres
prevăzute de primul text legal adus în discuție.
Or, având în vedere
faptul că, începând cu data de 23 mai 2012, Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților are un nou președinte, prevederile art. 24 alin. (2)
din Legea nr. 554/2004, modificată, nu pot fi aplicate față de foștii
conducători ai instituției, din moment ce nu au calitatea cerută de lege pentru
îndeplinirea obligației stabilite prin hotărâre judecătorească.
Suspendarea
activității Comisiei Centrale referitoare la emiterea titlurilor de despăgubire
a intrat în vigoare la un moment anterior numirii noului președinte al
acesteia, astfel că nu se poate reține culpa sa pentru perioada 15 martie 2012
- 15 mai 2013.
3.2.2. Decizia
reprezentând titlu de despăgubire urmează a fi emisă în favoarea reclamantului
în cuantumul stabilit prin sentința nr. 406/2010 pronunțată de Curtea de Apel
Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin
decizia nr. 3843 din 30 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, imediat după expirarea
termenului prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012.
Pe acest aspect,
recurenta a arătat faptul că suspendarea procedurilor de emitere a titlurilor
de despăgubire urmărește implementarea Hotărârii CEDO din cauza pilot Maria
Athanasiu și alții contra României. Această măsură a fost determinată de
imposibilitatea corelării epuizării Fondului Proprietatea cu momentul adoptării
actului normativ privind implementarea hotărârii anterior amintite, care va
reglementa, pe lângă măsurile privind reforma legislației în domeniu, și modul
în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.
Prin această
suspendare nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se va emite
titlurile de despăgubire, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul
de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și
pentru găsirea resurselor financiare necesare plății acestor despăgubiri.
Recurenta a
concluzionat în sensul că, la momentul actual, nu este posibilă stabilirea
îndeplinirii obligației privind emiterea deciziei reprezentând titlul de
despăgubire, întrucât intenția legiuitorului a fost de a opri aceste proceduri
până la reformarea legislației în domeniu.
Prin urmare,
obligația statuată va fi îndeplinită conform legii, în condițiile prevăzute de
O.U.G. nr. 4/2012 și, respectiv, de Legea nr. 117/2012.
3.2.3. Instanța de
fond în mod netemeinic și nelegal a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor să emită o nouă decizie reprezentând titlul de despăgubire
pentru suma de 126.115,68 lei, la care se adaugă actualizarea acesteia cu
indicele de inflație, calculată pentru perioada cuprinsă între 30 iulie 2011 -
15 martie 2012.
Recurenta a arătat
faptul că, în dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, nu este
prevăzută o astfel de actualizare.
Apărările
formulate în cauză
Pârâta Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare în care a
solicitat respingerea recursului introdus de reclamantul T.A.O. și menținerea
soluției primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității sale
procesuale pasive, în raport de prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din
Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și de cele ale art. 2 din H.G. nr. 361/2005 (a
se vedea filele 53-55 dosar I.C.C.J.).
De asemenea, în speța
de față a formulat întâmpinare și recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor care a solicitat respingerea recursului introdus de
reclamantul T.A.O., cu motivarea că, din data de 05 iunie 2012, autoritatea are
un nou președinte, respectiv pe dl. G.B. În plus, în raport de prevederile
O.U.G. nr. 4/2012, nu se poate pune în discuție neexecutarea culpabilă a
hotărârii judecătorești care constituie titlu executoriu (a se vedea filele
80-86 dosar I.C.C.J.).
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Analizând sentința
atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, dar și din oficiu, în
temeiul art. 304
1
C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte
apreciază că recursul formulat de reclamantul T.A.O. este nefondat, iar
recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1.Argumentele de fapt
și de drept relevante
Intimatul-reclamant T.A.O.
a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect:
- aplicarea unei
amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie Președintelui Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu titlu de sancțiune pentru
neexecutarea în termen a sentinței nr. 406/2010 pronunțată de Curtea de Apel
Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin
decizia nr. 3843 din 30 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal;
- acordarea de
despăgubiri din partea pârâtelor Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în
procent de 40% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de
întârziere;
- obligarea pârâtei
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o nouă decizie
reprezentând titlu de despăgubire pentru suma de 126.115,68 lei, actualizată cu
indicele de inflație, calculată pentru perioada cuprinsă între 30 iulie 2011 -
06 iulie 2012;
- acordarea de daune
morale din partea pârâtelor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în procent de 20%
din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere.
Detaliind problemele
de drept deduse judecății și răspunzând la motivele de recurs și la apărările
formulate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
1.1.Referitor la
recursul declarat de reclamantul T.A.O.
1.1.1.Potrivit art. 24
alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,
modificată:
„(1) Dacă în urma
admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască
sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să
efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și
irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa
unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile
a hotărârii.
(2) În cazul în care
termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau,
după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe
economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalități, în
condițiile art. 894 C. proc. civ.”
În temeiul acestor
prevederi legale, Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor era obligat ca, până la data de 30 iulie 2011, potrivit
dispozitivului sentinței nr. 406/2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția
de contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3843
din 30 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de
Contencios Administrativ și Fiscal, să ia toate măsurile pentru „anularea
deciziei nr. 7054 din 18 noiembrie 2009 emisă de C.C.S.D.” și „emiterea unei
noi decizii reprezentând titlu de despăgubire într-un cuantum de 126.115,68
lei, reprezentând actualizarea sumei cuprinse în decizia inițială cu indicele
de inflație, în perioada iulie 2003 - 27 septembrie 2010”.
Necontestat, acest
fapt nu s-a realizat, deși a trecut mai mult de 30 de zile de la data rămânerii
irevocabile a hotărârii judecătorești, motiv pentru care este legală soluția
primei instanțe, de amendare a Președintelui Comisiei Centrale pentru
Stabilirea Despăgubirilor.
1.1.2. Este nefondată
critica recurentului în sensul că numărul de zile de întârziere de care se fac
vinovate pârâtele pentru neactualizarea sumei cu indicele de inflație trebuia
să fie calculat de la data de 30 iulie 2011 și până la data de 06 iulie 2012,
dată la care Legea nr. 117/2012 a încorporat, prin aprobare, în conținutul său
O.U.G. nr. 4/2012.
Astfel, începând cu
data de 15 martie 2012, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 - act normativ cu
putere de lege - prin care s-a suspendat, pe o perioadă de 6 luni, emiterea
titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile
privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de
Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și
justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Ulterior, prin Legea nr.
117/2012, a fost aprobată cu modificări O.U.G. nr. 4/2012, în sensul că
perioada de suspendare a fost prelungită până la data de 15 mai 2013.
Ca atare, nu se poate
primi susținerea recurentului în sensul că au fost încălcate prevederile art. 66
alin. (1) din Legea nr. 24/2000.
În speța de față,
pârâtele trebuiau să se conformeze titlului executoriu până la data intrării în
vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, care a operat o suspendare legală a obligației
aflate în sarcina lor.
1.1.3. Este nefondată
critica recurentului referitoare la neacordarea daunelor morale pentru neexecutarea
sentinței anterior arătate, în condițiile în care partea nu a probat existența
prejudiciului moral suferit.
1.2. Referitor la
recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
1.2.1. Este nefondat
motivul de recurs, încadrabil în drept în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.
civ.
În
concret,recurenta-pârâtă invocă faptul că instanța de fond, în baza art. 129 C.
proc. civ., și art. 161 din Legea nr. 554/2004, modificată, trebuia să pună în
discuția părților introducerea în cauză a conducătorului autorității obligate,
ceea ce nu s-a realizat de către Curtea de Apel Craiova.
Înalta Curte constată
că, prin cererea introductivă de instanță, reclamantul a chemat în judecată, în
calitate de pârât, și pe Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor care, de altfel, a semnat întâmpinarea formulată în cauză (a se
vedea filele 1, 30-36 dosar fond).
1.2.2. Este nefondată
critica recurentei-pârâte prezentată la pct. 3.2.1.
Astfel, problema
fluctuației existente la nivelul funcției de președinte al Comisiei Centrale
pentru Stabilirea Despăgubirilor nu prezintă nicio relevanță juridică.
Cu ocazia executării
silite vor fi identificați conducătorii autorității publice sub al căror mandat
nu s-au îndeplinit dispozițiile cuprinse în titlul executoriu și se va proceda
în consecință.
1.2.3.Într-adevăr,
decizia reprezentând titlu de despăgubire urmează a fi emisă în favoarea
reclamantului în cuantumul stabilit prin sentința nr. 406/2010 pronunțată de
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, rămasă
irevocabilă prin decizia nr. 3843 din 30 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, imediat
după expirarea termenului prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 117/2012.
1.2.4. Este fondată
critica recurentei-pârâte prezentată la pct. 3.2.3.
În procedura
reglementată de art. 24-25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,
modificată, nu este posibilă obligarea autorității pârâte la emiterea unui nou
titlu executoriu, după cum solicită recurentul-reclamant în cauza de față, ci
doar aplicarea amenzii și plata de despăgubiri.
În plus, în
dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 nu este prevăzută actualizarea
sumei nominalizate în decizia ce reprezintă titlul de despăgubire.
Actualizarea cu
indicele de inflație poate avea loc doar în situația deciziilor/ordinelor
emise, în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 32 din Legea nr. 10/2001,
republicată, în favoarea persoanelor care aveau calitatea de asociat al
persoanelor juridice naționalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte
normative. Doar aceste categorii de persoane au dreptul la măsuri reparatorii
constând în acțiuni acordate cu precădere la societatea comercială care a
preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate sau cu prioritate la o
altă societate comercială tranzacționată pe piața de capital.
Or, în speța de față,
măsurile reparatorii au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească
definitivă și irevocabilă, motiv pentru care recurentul-reclamant nu se poate
încadra în situația descrisă mai sus.
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs
În consecință, în
raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1)-(3) C.
proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului
administrativ, modificată, va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, va modifica în parte
sentința atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere
privind obligarea acestei autorități publice la emiterea unei noi decizii
reprezentând titlu de despăgubire pentru suma de 126.115,69 lei, actualizată cu
indicele de inflație, pentru perioada 30 iulie 2011 - 15 martie 2012; totodată,
Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.A.O.
împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva
sentinței nr. 1068 din 20 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de
contencios administrativ și fiscal.
Modifică, în parte,
sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea
Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei noi decizii
reprezentând titlu de despăgubiri pentru suma de 126.115,69 lei, cu
actualizarea indicelui de inflație pentru perioada 30 iulie 2011 - 15 martie
2012, ca neîntemeiat.
Menține celelalte
dispoziții ale sentinței.
Respinge recursul
declarat de reclamantul T.A.O. împotriva sentinței nr. 1068 din 20 noiembrie
2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 12 februarie 2013.