ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2955/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată, reclamantul

P.N.

a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român

reprezentat prin

A.N.R.P.,

ca prin hotărârea ce se

va pronunța să fie obligată pârâta să procedeze la modificarea art. 1 al Deciziei

din 14 decembrie 2007, titlu de plată, sau la emiterea unei noi decizii, după caz,

în sensul acordării de despăgubiri, reprezentând diferența dintre valoarea de circulație

a terenului la data de 29 august 2008, data plății efective și suma de 84.683,34

RON, primită cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 247/2005, în baza titlului

de plată emis.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în calitate de moștenitor al mamei decedate

P.M., a formulat în baza Legii nr. 10/2001 notificări în vederea restituirii în

natură a terenului în suprafață de 413 mp. situat în Municipiul Pitești, str. C.

și acordării de despăgubiri bănești pentru construcția existentă pe acel teren și

ulterior demolată.

A

mai arătat reclamantul că notificările au fost soluționate prin dispoziția primarului

Municipiului Pitești nr. 1106/2005, în sensul respingerii lor și acordării de despăgubiri

în echivalent pentru teren, despăgubiri constând în titluri de valoare nominală

la nivelul sumei de 809.533.560 RON, precum și faptul că la nivelul anului 2005

aceasta era o valoare apropiată de cea reală de circulație

a terenului, ceea ce l-a determinat să nu conteste dispoziția 1106/2005.

Dosarul

a fost transferat Comisiei Centrale Pentru Stabilirea Despăgubirilor în cursul anului

2005 și, după nenumărate cereri și memorii ale reclamantului, Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a adoptat decizia din 27 martie 2006, prin care se aproba

convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire și s-a emis

titlul de despăgubire pentru reclamant în cuantum de 84.683,34 RON, reprezentând

valorile actualizate potrivit indicelui de inflație.

Reclamantul

a precizat că și la momentul emiterii deciziei din 27 martie 2006 valoarea arătată

era apropiată de valoarea de circulație a bunului, chiar dacă era mai mică decât

aceasta. Având în vedere prevederile art. 26, Titlul VII din Legea nr. 247/2005

reclamantul a considerat această sumă echitabilă, deoarece chiar dacă era o diferență

între aceasta și valoarea de piață a bunului a sperat la o despăgubire într-un timp

scurt.

S-a

mai arătat că la data de 24 octombrie 2008 P.N. a formulat în temeiul Legii nr.

554/2004 plângere prealabilă, prin care a solicitat A.N.R.P. reexaminarea deciziei

din 14 decembrie 2007, Titlu de plată, în sensul modificării acesteia, sau emiterii

unei noi decizii, după caz, în sensul acordării de despăgubiri reprezentând diferența

dintre valoarea de circulație a terenului la data de 29 august 2008 (data plății),

și suma de 84.683,34 RON efectiv plătită cu titlu de despăgubire în temeiul Legii

247/2005.

Prin sentința civilă din

22 septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins ca neîntemeiată

acțiunea reclamantului

P.N.,

în

contradictoriu cu pârâtul

Statul

Român

reprezentat prin

A.N.R.P.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Legea

nr. 247/2005 este o lege specială ce reglementează o procedură administrativă de

acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură,

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar,

pentru emiterea titlului de plată, actul normativ stabilește termenul de 15 de zile

de la data disponibilităților financiare, după ce în prealabil a fost depusă cererea

de opțiune privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Având

în vedere că valorile despăgubirilor acordate reclamantului au fost stabilite în

mod definitiv prin titlul de despăgubire, între acest titlu și cel de plată nu pot

exista neconcordanțe,

A.N.R.P.

neavând atribuții legale să actualizeze sumele de bani stabilite prin deciziile

emise de Comisia Centrală, o astfel de atribuție este stabilită în sarcina Comisiei,

care emite titlul de despăgubire.

În

consecință, instanța de fond a reținut că nu pot fi primite concluziile raportului

de expertiză tehnică, acestea fiind irelevante în raport de prevederile legale citate.

2.Motivele de recurs înfățișate

de recurentul-reclamant P.N.

Împotriva hotărârii instanței

de fond a declarat recurs reclamantul P.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Invocând motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea

primei instanțe a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii astfel că se impune,

urmare admiterii recursului, modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii astfel

cum a fost formulată și al obligării pârâtei intimate la modificarea art. 1 al deciziei

din 14 decembrie 2007, titlu de plată, sau la emiterea unei noi decizii în vederea

acordării de despăgubiri în echivalentul în RON la data plății a sumei de 305.051,

76 euro reprezentând diferența dintre valoarea de circulație a terenului și suma

ce i-a fost deja plătită cu titlul de despăgubire în temeiul Legii nr. 247/2005.

Reluând în cuprinsul cererii

de recurs și situația de fapt prezentată și în fața instanței de fond, recurentul-reclamant

a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea art. 1 din Primul

Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței

C.E.D.O. , în sensul că deși s-a parcurs integral mecanismul de despăgubire instituit

de legea specială, la final despăgubirile nu s-au ridicat la „înălțimea” bunului,

fiind evidențiată și diferența de 305.051,76 euro, pe care judecătorul fondului,

contrar jurisprudenței C.E.D.O., nu a acordat-o.

În acest sens au fost

evocate hotărârile C.E.D.O. pronunțate în cauzele V. și M.A.

S-a mai arătat că hotărârea

a fost dată cu aplicarea greșită a legii speciale, nr. 10/2001 în care se prevede

principiul despăgubirii la valoarea de piață a bunului (art. 10 alin. (9) din Legea

nr. 10/2001), instanța nesocotind numeroasele cereri adresate A.N.R.P. în vederea

urgentării soluționării cererii și actualizării despăgubirilor, mai cu seamă că

această din urmă autoritate coordonează procesul de acordare a despăgubirilor.

Recurentul a indicat că

în anul 2006 când Comisia Centrală a emis titlul de despăgubire, nu avea interes

să atace respectivul titlu, valoarea stabilită la acea dată fiind justă.

În fine, recurentul a

susținut că instanța de fond nu a observat că în cauză sunt incidente dispozițiile

răspunderii civile delictuale, legea specială completându-se cu prevederile

art. 998, 999 și 1082 C. civ. și fiind întrunite toate condițiile unei astfel de

răspunderi în sarcina pârâtei.

3.Considerentele și soluția

instanței de recurs

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de conținutul prevederilor legale

incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 304

1

C.

proc. civ., raportat și la apărările intimatei – pârâte, Înalta Curte apreciază

că niciunul dintre motivele de recurs înfățișate nu poate fi primit, în considerarea

celor în continuare expuse.

Sesizată în cadrul procedurii

speciale prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată,

cu cererea reclamantului – recurent vizând în principal modificarea art. 1 al deciziei

din 14 decembrie 2007 – titlu de plată, și în subsidiar obligarea intimatei A.N.R.P.

la emiterea unei noi decizii în sensul acordării cu titlu de despăgubiri a diferenței

dintre valoarea de circulație a terenului la data plății și suma efectiv încasată

cu titlu de despăgubire conform Legii nr. 247/2005, instanța de fond a respins ca

neîntemeiată această acțiune.

Argumentul principal pe

care judecătorul fondului și-a fundamentat soluția îl reprezintă prevederile Legii

speciale nr. 247/2005, potrivit cu care valoarea despăgubirilor acordate în cauză

recurentului, stabilite în mod definitiv prin titlul de despăgubire, nu poate fi

modificată prin titlul de plată, autoritatea pârâtă neavând atribuțiuni prevăzute

legal, în sensul actualizării sumelor stabilite prin deciziile emise de Comisia

Centrală. A mai reținut instanța de fond că între titlul de despăgubire emis de

această din urmă autoritate și titlul de plată emis de intimata – pârâtă nu pot

exista neconcordanțe.

Înalta Curte apreciază

că o astfel de interpretare a legii corespunde reglementărilor existente în materie,

care , în adevăr nu prevăd posibilitatea actualizării sau modificării de către A.N.R.P.

a sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de Comisia Centrală (Legea nr.

247/2005 – Titlul VII, pct. 18

2

din H.G. nr. 128/2008, O.U.G. nr. 81/2007,

H.G. nr. 1095/2005).

Așa fiind, nu se poate

susține că hotărârea recurată a fost dată cu greșita aplicare sau interpretare a

legii, după cum s-a arătat în motivele de recurs.

În cazul reclamantului

– recurent prin plata despăgubirilor în cuantum de 84.683,34 RON efectuată la data

de 14 decembrie 2007, în baza titlului de plată nr. 1517/2007, procedura specială

reglementată în contextul Legii nr. 247/2005 a fost epuizată, neexistând temei legal,

în cadrul aceluiași act normativ pentru a pretinde fie plata unei diferențe fie

emiterea unui nou titlu de plată în raport de valoarea de circulație pretins ar

fi fost diferită la momentul plății, distinct în adevăr față de momentul emiterii

titlului.

Din această perspectivă,

susținerile recurentului – reclamant cuprinse în acțiunea principală și reluate

de altfel și prin motivele de recurs, în special cu referire la rațiunile pentru

care pe întreg parcursul procedurii derulate în conformitate cu Legea nr. 247/2005

nu a contestat valoarea stabilită în titlul de despăgubire în termenele expres prevăzute

de legea specială, nu pot avea relevanță.

Odată finalizată această

procedură, în sensul actului normativ menționat, valoarea stabilită nu poate fi

repusă în discuție de către A.N.R.P., chiar dacă acestei autorități îi revine sarcina

de coordonare a procesului de acordare a despăgubirilor întrucât o astfel de atribuțiune

nu poate fi interpretată în sensul arătat de recurent și anume acela că implică

reactualizarea sumelor ce se cuvin cu titlu de despăgubiri, stabilite definitiv

și necontestat prin titlul de despăgubire.

Nefondat este în opinia

Înaltei Curți și motivul de recurs, vizând și încălcarea de către instanța de fond

a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței C.E.D.O.

în această materie.

Fără a nega desigur justețea

și valabilitatea argumentelor cuprinse în hotărârile C.E.D.O. în cauzele V. împotriva

României și respectiv M.A. împotriva României, la care face referire recurentul,

Înalta Curte apreciază că acestea nu sunt aplicabile în cauză în condițiile în care,

cel puțin prima facie, premizele de fapt și de drept avute în vedere în cauzele

amintite sunt parțial diferite față de cele din cauza de față în care nu sunt puse

în discuție deopotrivă, nerestituirea unui bun și lipsa acordării oricărei despăgubiri.

Nefondată este și critica

recurentului, în sensul că instanța de fond nu ar fi observat incidența în cauză

a dispozițiilor răspunderii civile delictuale.

Chiar recurentul – reclamant

și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Legii nr. 247/2005 care, reprezentând reglementarea

specială în materie, face trimitere în situațiile expres prevăzute, la legea contenciosului

administrativ, ca fiind dreptul comun în această materie, invocând un refuz nejustificat

de soluționare a cererii sale.

Înalta Curte apreciază

că instanța de fond în mod corect a soluționat cauza de față în limitele investirii

sale și raportat la normele procedurii speciale a contenciosului administrativ ,

la rândul său derogatoriu de la dreptul comun .

În fine, Înalta Curte

menționează că soluția adoptată în cauză este de altfel conformă practicii ce se

cristalizează în această materie la nivelul instanței supreme

*

, fiind astfel respectat

principiul practicii unitare statuat în jurisprudența C.E.D.O.

Față de toate cele mai

sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat

recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.N. împotriva sentinței civile nr. 3652 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 24 mai 2011.