ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3417/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3417/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

instanțe

Prin sentința nr. 262 din 7 decembrie 2009,

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții B.C. și B.N., în

contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., prin care s-a solicitat obligarea pârâtei să

emită titlu de despăgubire pentru suma cuvenită prin reactualizarea la data

plății a despăgubirilor în sumă de 199.894, 84 lei, calculată prin aplicarea

indicilor de inflație pentru perioada septembrie 2003 - septembrie 2009. Prin

aceeași sentință, instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității

acțiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din

Legea nr. 554/2004, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele:

î

n ceea ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a reținut că, astfel cum rezultă

din lucrările dosarului, reclamanții au notificat A.N.R.P., M.F.P. și C.C.S.D.

intenția de a introduce acțiune în contencios administrativ în cazul în care

suma acordată cu titlu de despăgubiri nu va fi actualizată până în momentul

plății efective, astfel încât procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din

Legea nr. 554/2004 a fost îndeplinită.

Asupra fondului s-a

reținut că, prin sentința civilă nr. 362 din 29 aprilie 2004 a Tribunalului

Botoșani, secția civilă, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus obligarea

Statului Român, prin M.F.P., la plata de despăgubiri reparatorii prin

echivalent către reclamanții B.C. și B.N., constând în acordarea de titluri

nominative de valoare nominativă folosite exclusiv în procesul de privatizare

în valoare de 199.894, 84 lei, reprezentând contravaloarea suprafeței de 2.340

mp teren ce nu se poate restitui în natură; că prin Decizia nr. 5193 din 30

iunie 2009, C.C.S.D. a dispus emiterea titlului de despăgubire în cuantum de

199.948,84 lei, reclamanții solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să

fie obligată pârâta să emită titlu de despăgubiri și pentru diferența de sumă

care reprezintă actualizarea valorii imobilului prin aplicarea indicelui de

inflație în perioada septembrie 2003 - septembrie 2009.

Instanța a reținut că

prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 au fost reglementate sursele de

finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente

imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr.

10/2001, avându-se în vedere anumite principii, între care și acela al

acordării unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica

jurisdicțională internă și internațională, fără a fi prevăzută posibilitatea

reactualizării despăgubirilor stabilite prin hotărâri judecătorești cu indicele

de inflație, așa cum solicită reclamanții în temeiul art. 371

2

alin.

(3) C. proc. civ.

Având în vedere și

cele statuate în soluționarea recursului în interesul legii de Secțiile Unite

ale

î

naltei Curți de Casație și

Justiție, prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, precum și cele stabilite de

către Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 431 din 26 martie 2009,

curtea de apel a concluzionat că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate.

de reclamanți

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs reclamanții B.C. și B.N., invocând prevederile art.

304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenții - reclamanți au arătat că soluția instanței fond este

consecința încălcării și aplicării greșite a legii, determinate de aprecierea

eronată a fondului și sensului deciziei de recurs în interesul Legii nr. 52/2007,

pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curte de Casație și Justiție.

În acest sens,

recurenții- reclamanți au arătat că decizia menționată a vizat înlăturarea

procedurii administrative de evaluare a imobilelor în cazurile în care există o

hotărâre judecătorească prin care s-a stabilit valoarea acestora, fără a

înlătura procedura de actualizare a valorii la data plății și aplicarea

întocmai a dispozițiilor art. 371

2

alin. (2) C. proc. civ. în actul

de executare a hotărârii judecătorești, în vederea asigurării unei juste

despăgubiri a persoanelor îndreptățite.

intimatei - pârâte

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, C.C.S.D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

apărarea sa fiind centrată pe interpretarea dată prevederilor art. 16 și

următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 în decizia de recurs în

interesul Legii nr. 52 din 4 iunie 2007 în cazul deciziilor sau dispozițiilor

emise anterior intrării în vigoare a legii și contestate în termenul prevăzut

de Legea nr. 10/2001.

Cu privire la

susținerile recurenților - reclamanți, legate de incidența în cauză a

prevederilor art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ., intimata-pârâtă a

arătat că litigiul nu este supus procedurii executării silite reglementate de

Cartea V C. proc. civ., din care face parte textul legal menționat, decizia

contestată fiind emisă în cadrul procedurii administrative speciale instituite

prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În fine, intimata - pârâtă

a făcut referire la principiul securității raporturilor juridice, consacrat în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și la considerentele

reținute de Curtea Constituțională în decizia nr. 431 din 26 martie 2009,

publicată în M. Of. nr. 285 din 30 aprilie 2009, privind respingerea excepției

de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 și următoarele din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005.

II.Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenții - reclamanți și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatei-pârâte, Înalta Curte

constată că recursul este fondat.

și de drept relevante

Recurenții-

reclamanți au supus controlului de legalitate exercitat de instanța de

contencios administrativ Decizia nr. 5193 din 30 iunie 2009, emisă de C.C.S.D.

în temeiul art. 1 alin. (1), art. 13 alin. (1) și al art. 16 din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, contestând cuantumul sumei stabilite cu titlu de

despăgubire, în ceea ce privește refuzul actualizării sumei cu indicele de

inflație.

Calitatea de persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent și cuantumul despăgubirilor

au fost stabilite prin sentința nr. 362 din 29 aprilie 2004 a Tribunalului Botoșani, secția civilă, pe baza unei expertize efectuate în luna septembrie

2003.

Având în vedere

intervalul mare de timp, de aproape șase ani, scurs până la data emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, refuzul actualizării sumei cu

indicele de inflație are caracter nejustificat, pentru că aceasta este unica

modalitate de reparare efectivă a prejudiciului produs părților prin menținerea

pe o perioadă îndelungată a stării de incertitudine în privința bunului lor –

dreptul de creanță împotriva statului reprezentând un bun, în sensul art. 1 din

Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

În acest sens, Înalta

Curte reține că judecătorul național este chemat în mod direct și nemijlocit să

facă efective drepturile și libertățile consacrate de Convenția europeană, așa

cum au fost interpretate în jurisprudența C.E.D.O., cu respectarea unui just

echilibru între interesul general al comunității și imperativul salvgardării

drepturilor fundamentale ale individului.

Motivul pe care

intimata - pârâtă și-a întemeiat refuzul, însușit și de judecătorul fondului, a

constat în interpretarea dată art. 16 și următoarele din Titlul VII al Legii nr.

247/2005 prin decizia de recurs în interesul Legii nr. 52 din 4 iunie 2007,

prin care Înalta Curte a stabilit că prevederile menționate nu se aplică

deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate

în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 247/2005.

a

parent, dispozitivul

deciziei de recurs în interesul legii este lipsit de nuanțe, dar examinarea lui

prin prisma considerentelor reținute de Secțiile Unite ale Înaltei Curți

conduce la concluzia că interpretarea dată prevederilor legale care au generat

soluții contrare în practica judiciară a avut sensul de a înlătura procedura

administrativă de evaluare a imobilelor și de stabilire a cuantumului

despăgubirilor pentru situațiile în care acestea fuseseră făcut prin hotărâri

judecătorești rămase irevocabile anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005

sau în cazurile în care, la data intrării în vigoare a noii legi, pe rolul

instanțelor civile se aflau litigii care vizau atât îndreptățirea persoanelor la

măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, cât și natura sau

întinderea reparațiilor, iar nu de a înlătura dreptul la o reparație justă și

echitabilă, prin actualizarea sumelor stabilite cu indicele de inflație la data

plății lor efective.

Astfel, motivarea

deciziei pornește de la distincția pe care primele două alineate ale art. 16

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 o fac între notificările deja soluționate

la data intrării în vigoare a legii și cele care nu erau încă soluționate,

reținând că deciziile sau dispozițiile contestate în temeiul art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 rămân supuse controlului instanțelor judecătorești deja învestite,

pentru că aplicarea imediată a noilor norme ale Legii nr. 247/2005 și refuzul

de a se da curs căii de atac legal exercitate în temeiul art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 „ar constitui o ingerință nepermisă în dreptul celor având

vocația de a primi despăgubirea, incompatibilă cu reglementarea dată protecției

populației prin art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale”.

Cu alte cuvinte,

interpretarea dată art. 16 și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005

nu a fost una restrictivă pentru persoanele îndreptățite, ci a urmărit,

dimpotrivă, să le protejeze față de restrângerea sferei măsurilor reparatorii, în

acord cu exigențele impuse de art. 20 alin. (2) din Constituție.

Prin actualizarea

sumelor stabilite cu titlu de despăgubire prin decizii/dispoziții

administrative sau hotărâri judecătorești anterioare intrării în vigoare a

Legii nr. 247/2005 nu se încalcă principiul securității juridice ori cel al

puterii de lucru judecat, pentru că actualizarea cu indicele de inflație se

referă la o perioadă ulterioară, ținând de executarea lor efectivă.

Un argument de text, în

acest sens, oferă chiar actul normativ în discuție, care în art. 16 alin. (9)

stabilește că „în cazul prevăzut la alin. (8) [când prin decizii sau ordine

emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 32 din Legea nr. 10/2001 s-au

consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire n.n], titlul de

despăgubire se va emite de C.C.S.D. până la concurența sumei reprezentând cuantumul

despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație”.

Prin urmare, chiar

dacă - în pofida celor susținute de recurenții - reclamanți - Înalta Curte

reține că în speță nu sunt aplicabile în litera lor prevederile art. 371

2

alin.

(3) C. proc. civ., care privesc numai procedura de executare silită a

hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii, așa cum este

reglementată în Cartea a V-a a C. proc. civ., legea națională, interpretată

potrivit art. 20 din Constituția României, într-un sens care să nu contravină

reglementărilor internaționale referitoare la drepturile fundamentale ale

omului, conține prevederi care confirmă justețea „pretențiilor” recurenților-

reclamanți.

Decizia nr. 431 din

26 martie 2009 a Curții Constituționale nu poate fi reținută în sensul dorit de

intimata-pârâtă și avut în vedere în considerentele sentinței atacate, pentru

că în motivarea soluției de respingere a excepției de neconstituționalitate a

prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

instanța de contencios constituțional s-a referit numai la „posibilitatea de

reevaluare a cuantumului despăgubirilor” stabilite prin hotărâri judecătorești.

Or, art. 16 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 conține prevederi distincte pentru evaluare,

reevaluare și actualizare cu indicele de inflație.

soluției adoptate în recurs.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

al art. 312 din (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

și va modifica în parte sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii

reclamanților, menținând dispoziția privind respingerea excepției

neîndeplinirii procedurii prealabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de recurenții - reclamanți B.C. și B.N. împotriva sentinței nr. 262

din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamanților și anulează parțial

Decizia nr. 5193 din 30 iunie 2009 în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor

acordate.

Obligă pârâta să

actualizeze despăgubirile cuvenite prin aplicarea indicilor de inflație

începând cu septembrie 2003 până la data plății efective.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 25 iunie 2010.