ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3417/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 262 din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții B.C. și B.N., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., prin care s-a solicitat obligarea pârâtei să emită titlu de despăgubire pentru suma cuvenită prin reactualizarea la data plății a despăgubirilor în sumă de 199.894, 84 lei, calculată prin aplicarea indicilor de inflație pentru perioada septembrie 2003 - septembrie 2009. Prin aceeași sentință, instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele: î n ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a reținut că, astfel cum rezultă din lucrările dosarului, reclamanții au notificat A.N.R.P., M.F.P. și C.C.S.D. intenția de a introduce acțiune în contencios administrativ în cazul în care suma acordată cu titlu de despăgubiri nu va fi actualizată până în momentul plății efective, astfel încât procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a fost îndeplinită. Asupra fondului s-a reținut că, prin sentința civilă nr. 362 din 29 aprilie 2004 a Tribunalului Botoșani, secția civilă, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus obligarea Statului Român, prin M.F.P., la plata de despăgubiri reparatorii prin echivalent către reclamanții B.C.

și B.N., constând în acordarea de titluri nominative de valoare nominativă folosite exclusiv în procesul de privatizare în valoare de 199.894, 84 lei, reprezentând contravaloarea suprafeței de 2.340 mp teren ce nu se poate restitui în natură; că prin Decizia nr. 5193 din 30 iunie 2009, C.C.S.D.

a dispus emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 199.948,84 lei, reclamanții solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să emită titlu de despăgubiri și pentru diferența de sumă care reprezintă actualizarea valorii imobilului prin aplicarea indicelui de inflație în perioada septembrie 2003 - septembrie 2009. Instanța a reținut că prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 au fost reglementate sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, avându-se în vedere anumite principii, între care și acela al acordării unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, fără a fi prevăzută posibilitatea reactualizării despăgubirilor stabilite prin hotărâri judecătorești cu indicele de inflație, așa cum solicită reclamanții în temeiul art. 371 2 alin. (3) C. proc.

civ. Având în vedere și cele statuate în soluționarea recursului în interesul legii de Secțiile Unite ale î naltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, precum și cele stabilite de către Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 431 din 26 martie 2009, curtea de apel a concluzionat că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate. 2. Recursul exercitat de reclamanți Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții B.C. și B.N., invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenții - reclamanți au arătat că soluția instanței fond este consecința încălcării și aplicării greșite a legii, determinate de aprecierea eronată a fondului și sensului deciziei de recurs în interesul Legii nr. 52/2007, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curte de Casație și Justiție.

În acest sens, recurenții- reclamanți au arătat că decizia menționată a vizat înlăturarea procedurii administrative de evaluare a imobilelor în cazurile în care există o hotărâre judecătorească prin care s-a stabilit valoarea acestora, fără a înlătura procedura de actualizare a valorii la data plății și aplicarea întocmai a dispozițiilor art. 371 2 alin. (2) C. proc. civ. în actul de executare a hotărârii judecătorești, în vederea asigurării unei juste despăgubiri a persoanelor îndreptățite. 3. Apărările intimatei - pârâte Prin întâmpinarea depusă la dosar, C.C.S.D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apărarea sa fiind centrată pe interpretarea dată prevederilor art. 16 și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 în decizia de recurs în interesul Legii nr. 52 din 4 iunie 2007 în cazul deciziilor sau dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii și contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Cu privire la susținerile recurenților - reclamanți, legate de incidența în cauză a prevederilor art. 371 2 alin. (3) C. proc. civ., intimata-pârâtă a arătat că litigiul nu este supus procedurii executării silite reglementate de Cartea V C. proc. civ., din care face parte textul legal menționat, decizia contestată fiind emisă în cadrul procedurii administrative speciale instituite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005. În fine, intimata - pârâtă a făcut referire la principiul securității raporturilor juridice, consacrat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și la considerentele reținute de Curtea Constituțională în decizia nr. 431 din 26 martie 2009, publicată în M. Of. nr. 285 din 30 aprilie 2009, privind respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenții - reclamanți și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că recursul este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenții- reclamanți au supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Decizia nr. 5193 din 30 iunie 2009, emisă de C.C.S.D. în temeiul art. 1 alin. (1), art. 13 alin. (1) și al art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, contestând cuantumul sumei stabilite cu titlu de despăgubire, în ceea ce privește refuzul actualizării sumei cu indicele de inflație.

Calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent și cuantumul despăgubirilor au fost stabilite prin sentința nr. 362 din 29 aprilie 2004 a Tribunalului Botoșani, secția civilă, pe baza unei expertize efectuate în luna septembrie 2003. Având în vedere intervalul mare de timp, de aproape șase ani, scurs până la data emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, refuzul actualizării sumei cu indicele de inflație are caracter nejustificat, pentru că aceasta este unica modalitate de reparare efectivă a prejudiciului produs părților prin menținerea pe o perioadă îndelungată a stării de incertitudine în privința bunului lor – dreptul de creanță împotriva statului reprezentând un bun, în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

În acest sens, Înalta Curte reține că judecătorul național este chemat în mod direct și nemijlocit să facă efective drepturile și libertățile consacrate de Convenția europeană, așa cum au fost interpretate în jurisprudența C.E.D.O., cu respectarea unui just echilibru între interesul general al comunității și imperativul salvgardării drepturilor fundamentale ale individului. Motivul pe care intimata - pârâtă și-a întemeiat refuzul, însușit și de judecătorul fondului, a constat în interpretarea dată art. 16 și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prin decizia de recurs în interesul Legii nr. 52 din 4 iunie 2007, prin care Înalta Curte a stabilit că prevederile menționate nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

a parent, dispozitivul deciziei de recurs în interesul legii este lipsit de nuanțe, dar examinarea lui prin prisma considerentelor reținute de Secțiile Unite ale Înaltei Curți conduce la concluzia că interpretarea dată prevederilor legale care au generat soluții contrare în practica judiciară a avut sensul de a înlătura procedura administrativă de evaluare a imobilelor și de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru situațiile în care acestea fuseseră făcut prin hotărâri judecătorești rămase irevocabile anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 sau în cazurile în care, la data intrării în vigoare a noii legi, pe rolul instanțelor civile se aflau litigii care vizau atât îndreptățirea persoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, cât și natura sau întinderea reparațiilor, iar nu de a înlătura dreptul la o reparație justă și echitabilă, prin actualizarea sumelor stabilite cu indicele de inflație la data plății lor efective.

Astfel, motivarea deciziei pornește de la distincția pe care primele două alineate ale art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 o fac între notificările deja soluționate la data intrării în vigoare a legii și cele care nu erau încă soluționate, reținând că deciziile sau dispozițiile contestate în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 rămân supuse controlului instanțelor judecătorești deja învestite, pentru că aplicarea imediată a noilor norme ale Legii nr. 247/2005 și refuzul de a se da curs căii de atac legal exercitate în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 „ar constitui o ingerință nepermisă în dreptul celor având vocația de a primi despăgubirea, incompatibilă cu reglementarea dată protecției populației prin art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale”.

Cu alte cuvinte, interpretarea dată art. 16 și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu a fost una restrictivă pentru persoanele îndreptățite, ci a urmărit, dimpotrivă, să le protejeze față de restrângerea sferei măsurilor reparatorii, în acord cu exigențele impuse de art. 20 alin. (2) din Constituție. Prin actualizarea sumelor stabilite cu titlu de despăgubire prin decizii/dispoziții administrative sau hotărâri judecătorești anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 nu se încalcă principiul securității juridice ori cel al puterii de lucru judecat, pentru că actualizarea cu indicele de inflație se referă la o perioadă ulterioară, ținând de executarea lor efectivă.

Un argument de text, în acest sens, oferă chiar actul normativ în discuție, care în art. 16 alin. (9) stabilește că „în cazul prevăzut la alin. (8) [când prin decizii sau ordine emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 32 din Legea nr. 10/2001 s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire n.n], titlul de despăgubire se va emite de C.C.S.D. până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație”. Prin urmare, chiar dacă - în pofida celor susținute de recurenții - reclamanți - Înalta Curte reține că în speță nu sunt aplicabile în litera lor prevederile art. 371 2 alin. (3) C. proc. civ., care privesc numai procedura de executare silită a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii, așa cum este reglementată în Cartea a V-a a C. proc.

civ., legea națională, interpretată potrivit art. 20 din Constituția României, într-un sens care să nu contravină reglementărilor internaționale referitoare la drepturile fundamentale ale omului, conține prevederi care confirmă justețea „pretențiilor” recurenților- reclamanți. Decizia nr. 431 din 26 martie 2009 a Curții Constituționale nu poate fi reținută în sensul dorit de intimata-pârâtă și avut în vedere în considerentele sentinței atacate, pentru că în motivarea soluției de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, instanța de contencios constituțional s-a referit numai la „posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor” stabilite prin hotărâri judecătorești.

Or, art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 conține prevederi distincte pentru evaluare, reevaluare și actualizare cu indicele de inflație. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 din (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii reclamanților, menținând dispoziția privind respingerea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenții - reclamanți B.C. și B.N. împotriva sentinței nr. 262 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamanților și anulează parțial Decizia nr. 5193 din 30 iunie 2009 în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate. Obligă pârâta să actualizeze despăgubirile cuvenite prin aplicarea indicilor de inflație începând cu septembrie 2003 până la data plății efective. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 iunie 2010.