ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2520/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 211 din 24 iunie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a admis, în fond după casare, acțiunea formulată de reclamantul P.M.D., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din Cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a modificat în parte Decizia nr. 4359 din 23 aprilie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor pe care îl stabilește la suma de 3584,40 lei și a obligat pârâta la plata sumei de 306 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că despăgubirile (măsuri reparatorii prin echivalent) cuvenite persoanelor îndreptățite la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, despăgubiri stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, pot fi actualizate în raport cu rata inflației, aplicabilă la data plății efective. Actualizarea cu indicele de inflație la data plății efective a despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească nu aduce atingere autorității de lucru judecat și este justificată de principiul reparației integrale ca urmare a împrejurării că suma respectivă a fost reținută în mod nejustificat de către debitor.

Dispozițiile art. 16 alin. (9) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 permit actualizarea cu indicele de inflație inclusiv în privința sumelor stabilite prin titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În speță, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 5 noiembrie 2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței actualizarea sumei de 2.132,68 lei stabilită prin sentința civilă nr. 517 din 11 noiembrie 2002 a Tribunalului Buzău.

Conformându-se dispozițiilor instanței, Primăria Comunei Glodeanu Siliștea a emis Dispoziția nr. 75 din 08 august 2003 pentru acordarea despăgubirilor stabilite prin respectiva hotărâre judecătorească, iar dosarul împreună cu documentația a fost transmis secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat la această instituție sub nr. 5271/ CC din 10 noiembrie 2006. Întrucât valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantului a fost stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, reclamantul a fost informat că poate opta, la acel moment, fie pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în cuantumul stabilit de instanță, fie pentru procedura de evaluare prevăzută de capitolul V al titlului VII din Legea 247/2005, iar reclamantul a optat pentru această din urmă procedură.

În raport cu Decizia nr. 52/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pusă în practică de Comisia Centrală prin decizia nr. 1651/2008, în favoarea reclamantului a fost emisă Decizia nr. 4359 din 23 aprilie 2009 care a stabilit valoarea de despăgubire conform sentinței civile nr. 517 din 11 noiembrie 2002 a Tribunalului Buzău, la suma de 2.132,68 lei Având în vedere îndrumările instanței supreme s-a încuviințat suplimentarea probatoriilor cu o expertiză de specialitate care a reactualizat suma cu indicele de inflație din anul 2002 până în noiembrie 2009, la suma de 3.584,40 lei. Reclamantul a solicitat acordarea despăgubirilor în cuantumul stabilit de expert, urmând a fi modificată decizia contestată în acest sens.

Instanța de fond, la pronunțarea soluției a avut în vedere și hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în materia legislației privind retrocedările /reparările prejudiciului cauzat prin privarea de dreptul de proprietate. Împotriva hotărării instanței de fond, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, recurenta-pârâtă reia integral apărările formulate la judecata în fond a cauzei, referitoare la atribuțiile sale și la etapele procedurii administrative reglementate de titlul VII al Legii nr. 247/2005, fără a-și structura criticile cu privire la sentința recurată. Se susține că hotărârea atacată este criticată prin prisma greșitei interpretări a Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite și cu ignorarea Deciziei nr. 431 din 26 martie 2009 a Curții Constituționale.

Astfel, recurenta consideră că dispozițiile legale în vigoare care reglementează modalitățile de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, nu prevăd posibilitatea actualizării cuantumului despăgubirilor, iar în cazul concret analizat, prin hotărâre judecătorească nu s-a prevăzut posibilitatea unei astfel de actualizări cu indicele de inflație. Referitor la dispozițiile art. 16 alin. (8) și (9) din titlul VII al legii invocate în motivarea sentinței atacate, recurenta susține că nu au legătură cu speța de față, întrucât vizează o altă situație, respectiv a persoanelor care beneficiază de măsuri reparatorii, în temeiul art. 31 din Legea nr. 10/2001. Recurenta critică soluția pronunțată de instanța de fond și sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, solciitând, în subsidiar, a se face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Astfel cum rezultă din considerentele sentinței atacate, problema de drept supusă dezbaterii vizează posibilitatea actualizării despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească, la nivelul anului 2002, în raport cu rata inflației, aplicabilă la data plății efective a acestora.

Recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin criticile formulate, exclude posibilitatea oricărei actualizări, apreciind că, din interpretarea considerentelor Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 431 din 26 martie 2009, rezultă că s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești prin care s-au stabilit despăgubirile și principiul securității juridice. Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt nefondate, întrucât prin sentința atacată s-a dispus emiterea unei noi decizii care să conțină titlul de despăgubire la valoarea stabilită prin sentința civilă nr. 517/2002 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă și irevocabilă, actualizată cu rata inflației la data emiterii deciziei, astfel că nu se încalcă autoritatea de lucru judecat și implicit nici principiul securității juridice.

Actualizarea despăgubirilor nu presupune stabilirea din nou a acestora, ci reprezintă o măsură compensatorie menită să asigure aceiași valoare, reală, a despăgubirilor, având în vedere că perioada mare de timp scursă de la momentul cuantificării lor, prin efectul inflației, a afectat valoarea reală a acestora. Criticile recurentei referitoare la incidența în cauză a deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite și la Decizia Curții Constituționale nr. 431 din 26 martie 2009 nu pot fi reținute, acestea fiind nefondate.

Astfel, în ceea ce privește decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii s-a stabilit că „prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi contestate în temeiul prevăzut în Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005”. Din actele și lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că prin sentința atacată s-a reținut aceiași valoare stabilită, cu autoritate de lucru judecat, fără a se considera necesară parcurgerea etapelor procedurii administrative reglementată de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, reținându-se în mod corect necesitatea actualizării valorii despăgubirilor acordate.

În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 431 din 26 martie 2009, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 se constată din considerentele acesteia, concluzia nelegalității repunerii în discuție a unei hotărâri judecătorești irevocabile. Susținerile recurentei referitoare la incidența în cauză a acestor considerente sunt nefondate, deoarece autorul excepției de neconstituționalitate urmărea reevaluarea cuantumului despăgubirilor stabilite irevocabil prin hotărâre judecătorească, în cadrul procedurii reglementate de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, ceea ce nu este cazul în cauza de față, unde se solicită doar actualizarea cu rata inflației a acestora.

Criticile recurentei referitoare la lipsa cadrului legal pentru actualizarea cuantumului despăgubirilor cu indicele de inflație nu vor fi reținute, având în vedere dispozițiile art. 16 alin. (9) și art. 22 alin. (4) și (5), din titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementează posibilitatea acestei actualizări, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond. Având în vedere soluția pronunțată, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect și legal a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, astfel că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate și nu pot fi primite.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 211 din 24 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 mai 2012.