ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1741/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamantul A.G. a solicitat

instanței ca în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin C.C.S.D. să i se recunoască

dreptul de recalculare prin reactualizare cu indicele de inflație a despăgubirilor

stabilite prin decizia 1595/2006 emisă de C.C.S.D. si prin titlul de plata 991

din 17 decembrie 2009.

Prin cererea

formulată, la data de 15 aprilie 2010, reclamantul a chemat în garanție M.E.F.,

solicitând ca în cazul în care pârâta C.C.S.D. va cădea în pretenții să fie

obligat chematul în garanție sa-i plătească lui A.G. despăgubirile si

cheltuielile de judecată, întrucât Comisia este un organ administrativ aflat in

subordinea ministerului, care nu are buget propriu.

Prin sentința nr. 138

din 27 mai 2010, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția autorității de lucru

judecat pentru perioada, noiembrie 2004 - iunie 2008, invocată de pârât, a

respins acțiunea având ca obiect plata daunelor reprezentate de actualizarea cu

indicele de inflație a despăgubirii de 22.040 lei pentru perioada noiembrie

2004 - iunie 2008, pentru autoritate de lucru judecat.

Totodată, a respins

acțiunea având ca obiect plata daunelor reprezentate de actualizarea cu

indicele de inflație a despăgubirii de 22.040 lei pentru perioada iunie 2008 –

31 decembrie 2009, ca neîntemeiată, și a respins cererea de chemare în garanție

formulată de reclamant în contradictoriu cu M.E.F., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut în esență, că prin sentința 181

din 11 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, definitivă și

irevocabilă prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casație și Justiție

prin decizia 1763 din 26 martie 2009, a fost respins, ca neîntemeiat, capătul

de cerere având ca obiect reactualizarea sumei de 22.040 lei pentru perioada

noiembrie 2004 - iunie 2008, părțile din dosarul 563/42/2008 fiind aceleași cu

cele din prezenta cauză, ce are ca obiect reactualizarea aceleiași sume 22.040

lei pe perioada noiembrie 2004.- 31 decembrie 2009, astfel că A.G. a promovat

doua acțiuni cu același obiect, între aceleași parți, cu aceeași cauză, fiind

incidente dispozițiile art. 1201 C. civ. si cele ale art. 166 C. proc. civ.

În ceea ce privește

cererea reclamantului privind reactualizarea sumei de 22.040 lei pentru

perioada iunie 2008 - la 31decembrie 2009, instanța de fond a constatat că

dispozițiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ce

reglementează posibilitatea actualizării cuantumului despăgubirilor cu indicele

de inflație, nu sunt aplicabile în speță, întrucât decizia nr. 1595 din 05

iulie 2006 privind titlul de despăgubire în favoarea reclamantului pentru suma

de 22.040 lei, a fost emisă potrivit hotărârilor judecătorești definitive și

irevocabile, iar art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 statuează că

actualizarea sumelor din titlul de despăgubiri cu indicele de inflație, nu se

aplică pentru despăgubirile stabilite de instanțele judecătorești, prin

hotărâri definitive si irevocabile, cum este cazul lui A.G.

Referitor la cererea

de chemare în garanție a M.E.F. formulată de reclamantul A.G., prima instanță a

constatat că aceasta este inadmisibilă, având în vedere că în cauză nu există

posibilitatea chemării în garanție a unui terț de către reclamant, pentru ca pârâtul

să se îndrepte cu pretențiile sale împotriva chematului în garanție

Împotriva acestei

sentințe, a formulat recurs reclamantul A.G., susținând că hotărârea a atacată

este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

- în mod greșit

instanța de fond a respins cererea de actualizare a despăgubirilor cu suma de

7957,57 lei, astfel cum s-a stabilit prin expertiza tehnică aflată la dosar,

având în vedere că de la data stabilirii valorii despăgubirii – 22 noiembrie 2004

și până la data plății – 31 decembrie 2009 au trecut mai bine de 5 ani. Prin O.U.G.

nr. 81/2007 s-a stabilit obligația actualizării despăgubirii cu indicele de

inflație, prevederi ce au fost ignorate de prima instanță:

- invocarea de către

instanță a Deciziei LII (52) a Înaltei Curți de Casație și Justiție este

greșită, deoarece obiectul acțiunii nu l-a constituit decizia nr. 1595 din 25

iulie 2006 (decizia de stabilirea despăgubirilor), ci titlul de plată nr. 991

din 17 decembrie 2009, care nu a mai făcut obiectul altei contestări în

instanță.

Recurentul nu și-a încadrat

în drept motivele de recurs.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate ce se

încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 și

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

În mod greșit

recurentul susține că obligația actualizării despăgubirilor ce i se cuvin este

stabilită de legislația specială aplicabilă în materie, respectiv Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente (Titlul VII), O.U.G. nr. 81/2007 și H.G nr. 128/2008 privind

modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a titlului VII.

Procedura administrativă

din Titlul II al Legii nr. 247/2005 nu a prevăzut, ca regulă generală,

actualizarea despăgubirilor o dată stabilite, deoarece în acest fel s-ar ajunge

la recalcularea perpetuă a acestora, aducându-se atingere stabilității raporturilor

juridice și eficienței legilor de reparație.

Cu titlu de excepție reglementarea

menționată prevede actualizarea despăgubirilor în ipotezele expres menționate

la art. 116 alin. (9) și art. 22 alin. (4) și (5), ipoteze în care reclamantul -

recurent nu se încadrează, iar O.U.G. nr. 81/2007 și H.G. nr. 128/2008, la

rândul lor, nu extind sfera acestor cazuri de aplicare a actualizării

despăgubirilor, astfel cum susține reclamantul.

Potrivit art. 16 alin.

(9) din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII, „În cazul prevăzut la alin. (8),

titlul de despăgubire se va emite de C.C.S.D. până la concurența sumei reprezentând

cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de

inflație”, iar alin. (8) se referă la deciziile/ordinele emise în temeiul art. 6

alin. (4) și art. 32 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989,

republicată.

În speță titlul de

despăgubire a fost emis ca urmare a Deciziei nr. 448 din 4 aprilie 2005 a Curții

de Apel Ploiești și a Dispoziției nr. 148/2005 a Primăriei Plopu, precum și a

opțiunii reclamantului pentru emiterea titlului de despăgubire conform hotărârilor

judecătorești, iar nu prin procedura evaluării.

Potrivit art. 22 alin.

(4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 posibilitatea actualizării despăgubirilor

mai este prevăzută de legiuitor în situația existenței unor obligații reciproce

de plată între stat și persoana îndreptățită, ceea ce nu este cazul în speță.

Prin urmare, actele normative

invocate de reclamant nu prevăd posibilitatea actualizării, cu indicele de

inflație, a despăgubirilor stabilite prin titlu de despăgubire emis în

condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, titlu reprezentat în speță de

Decizia nr. 1595 din 25 iulie 2006 emisă de C.C.S.D., în baza căreia s-a emis și

executat titlul de plată nr. 991 din 17 decembrie 2009.

În ceea ce privește

aplicabilitatea deciziei LII (52) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, analiza acestui motiv de recurs este inutilă în raport de considerentele

deja expuse, deoarece această decizie se referă la faza emiterii titlului de

despăgubire, titlu ce a rămas definitiv în speță, aceasta fază fiind depășită,

ceea ce se contestă fiind titlul de plată.

Pentru considerentele

menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și

temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.G. împotriva Sentinței nr. 138 din 27 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2011.