ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1741/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamantul A.G. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin C.C.S.D. să i se recunoască dreptul de recalculare prin reactualizare cu indicele de inflație a despăgubirilor stabilite prin decizia 1595/2006 emisă de C.C.S.D. si prin titlul de plata 991 din 17 decembrie 2009. Prin cererea formulată, la data de 15 aprilie 2010, reclamantul a chemat în garanție M.E.F., solicitând ca în cazul în care pârâta C.C.S.D. va cădea în pretenții să fie obligat chematul în garanție sa-i plătească lui A.G. despăgubirile si cheltuielile de judecată, întrucât Comisia este un organ administrativ aflat in subordinea ministerului, care nu are buget propriu.

Prin sentința nr. 138 din 27 mai 2010, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția autorității de lucru judecat pentru perioada, noiembrie 2004 - iunie 2008, invocată de pârât, a respins acțiunea având ca obiect plata daunelor reprezentate de actualizarea cu indicele de inflație a despăgubirii de 22.040 lei pentru perioada noiembrie 2004 - iunie 2008, pentru autoritate de lucru judecat. Totodată, a respins acțiunea având ca obiect plata daunelor reprezentate de actualizarea cu indicele de inflație a despăgubirii de 22.040 lei pentru perioada iunie 2008 – 31 decembrie 2009, ca neîntemeiată, și a respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamant în contradictoriu cu M.E.F., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, că prin sentința 181 din 11 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 1763 din 26 martie 2009, a fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect reactualizarea sumei de 22.040 lei pentru perioada noiembrie 2004 - iunie 2008, părțile din dosarul 563/42/2008 fiind aceleași cu cele din prezenta cauză, ce are ca obiect reactualizarea aceleiași sume 22.040 lei pe perioada noiembrie 2004.- 31 decembrie 2009, astfel că A.G. a promovat doua acțiuni cu același obiect, între aceleași parți, cu aceeași cauză, fiind incidente dispozițiile art. 1201 C. civ.

si cele ale art. 166 C. proc. civ. În ceea ce privește cererea reclamantului privind reactualizarea sumei de 22.040 lei pentru perioada iunie 2008 - la 31decembrie 2009, instanța de fond a constatat că dispozițiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ce reglementează posibilitatea actualizării cuantumului despăgubirilor cu indicele de inflație, nu sunt aplicabile în speță, întrucât decizia nr. 1595 din 05 iulie 2006 privind titlul de despăgubire în favoarea reclamantului pentru suma de 22.040 lei, a fost emisă potrivit hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, iar art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 statuează că actualizarea sumelor din titlul de despăgubiri cu indicele de inflație, nu se aplică pentru despăgubirile stabilite de instanțele judecătorești, prin hotărâri definitive si irevocabile, cum este cazul lui A.G.

Referitor la cererea de chemare în garanție a M.E.F. formulată de reclamantul A.G., prima instanță a constatat că aceasta este inadmisibilă, având în vedere că în cauză nu există posibilitatea chemării în garanție a unui terț de către reclamant, pentru ca pârâtul să se îndrepte cu pretențiile sale împotriva chematului în garanție Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamantul A.G., susținând că hotărârea a atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: - în mod greșit instanța de fond a respins cererea de actualizare a despăgubirilor cu suma de 7957,57 lei, astfel cum s-a stabilit prin expertiza tehnică aflată la dosar, având în vedere că de la data stabilirii valorii despăgubirii – 22 noiembrie 2004 și până la data plății – 31 decembrie 2009 au trecut mai bine de 5 ani.

Prin O.U.G. nr. 81/2007 s-a stabilit obligația actualizării despăgubirii cu indicele de inflație, prevederi ce au fost ignorate de prima instanță: - invocarea de către instanță a Deciziei LII (52) a Înaltei Curți de Casație și Justiție este greșită, deoarece obiectul acțiunii nu l-a constituit decizia nr. 1595 din 25 iulie 2006 (decizia de stabilirea despăgubirilor), ci titlul de plată nr. 991 din 17 decembrie 2009, care nu a mai făcut obiectul altei contestări în instanță. Recurentul nu și-a încadrat în drept motivele de recurs. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate ce se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În mod greșit recurentul susține că obligația actualizării despăgubirilor ce i se cuvin este stabilită de legislația specială aplicabilă în materie, respectiv Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente (Titlul VII), O.U.G. nr. 81/2007 și H.G nr. 128/2008 privind modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a titlului VII. Procedura administrativă din Titlul II al Legii nr. 247/2005 nu a prevăzut, ca regulă generală, actualizarea despăgubirilor o dată stabilite, deoarece în acest fel s-ar ajunge la recalcularea perpetuă a acestora, aducându-se atingere stabilității raporturilor juridice și eficienței legilor de reparație.

Cu titlu de excepție reglementarea menționată prevede actualizarea despăgubirilor în ipotezele expres menționate la art. 116 alin. (9) și art. 22 alin. (4) și (5), ipoteze în care reclamantul - recurent nu se încadrează, iar O.U.G. nr. 81/2007 și H.G. nr. 128/2008, la rândul lor, nu extind sfera acestor cazuri de aplicare a actualizării despăgubirilor, astfel cum susține reclamantul. Potrivit art. 16 alin. (9) din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII, „În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de C.C.S.D. până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație”, iar alin. (8) se referă la deciziile/ordinele emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 32 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată.

În speță titlul de despăgubire a fost emis ca urmare a Deciziei nr. 448 din 4 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești și a Dispoziției nr. 148/2005 a Primăriei Plopu, precum și a opțiunii reclamantului pentru emiterea titlului de despăgubire conform hotărârilor judecătorești, iar nu prin procedura evaluării. Potrivit art. 22 alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 posibilitatea actualizării despăgubirilor mai este prevăzută de legiuitor în situația existenței unor obligații reciproce de plată între stat și persoana îndreptățită, ceea ce nu este cazul în speță.

Prin urmare, actele normative invocate de reclamant nu prevăd posibilitatea actualizării, cu indicele de inflație, a despăgubirilor stabilite prin titlu de despăgubire emis în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, titlu reprezentat în speță de Decizia nr. 1595 din 25 iulie 2006 emisă de C.C.S.D., în baza căreia s-a emis și executat titlul de plată nr. 991 din 17 decembrie 2009. În ceea ce privește aplicabilitatea deciziei LII (52) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, analiza acestui motiv de recurs este inutilă în raport de considerentele deja expuse, deoarece această decizie se referă la faza emiterii titlului de despăgubire, titlu ce a rămas definitiv în speță, aceasta fază fiind depășită, ceea ce se contestă fiind titlul de plată.

Pentru considerentele menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.G. împotriva Sentinței nr. 138 din 27 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2011.