ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2711/2009

Asupra recursurilor de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 63/ P din 15 mai 2009, pronunțată în dosarul nr. 2584/36/2008, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a hotărât următoarele: 1.- a respins, ca nefondate, cererile de schimbare a încadrării juridice; 2.- a respins, ca neîntemeiată, cererea de restituire a cauzei la procuror. În baza art. 254 alin. (l) și (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.C., la pedeapsa de un an și 10 luni închisoare. S-au aplicat prevederile art. 71 alin. (2) raportate la art. 64 alin. (l) lit. a teza a Il-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 2 decembrie 2008 la 15 mai 2009. În baza art. 254 alin. (l) și (2) C. pen. și a art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus obligarea inculpatului B.C. la plata sumei de 3000 euro sau a echivalentului acesteia în lei la data plății. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 15.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 26 raportat la art. 254 alin. (l) și (2) C. pen. și la art. 7 alin. (l) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu aplicarea art. 74 alin. (2) – art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.D.

la pedeapsa de un an închisoare. S-au aplicat prevederile art. 71 alin. (2) raportate la art. 64 alin. (l) lit. a teza a Il-a, lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului M.D., pe durata unui termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 C. pen. Conform art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. S-au aplicat prevederile art. 71 alin. (5) C. pen., referitoare la suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 3 ani. Inculpatul M.D. a fost obligat la plata sumei de 12.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Prin încheierea din 11 iunie 2009, din oficiu, Curtea de Apel Constanța, în baza art. 195 C. proc.

pen., a înlăturat omisiunea vădită din dispozitivul sentinței menționate, în sensul că, în baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 163 C. proc. pen., a menținut măsura asigurătorie dispusă prin Ordonanța nr. 296/P/2008. Instanța a reținut că inculpatul B.C., ofițer de poliție judiciară (ofițer specialist I cu grad de comisar) lucra în cadrul D.P.T. – S.R.P.T. Constanța – B.I.C. Potrivit fișei postului, printre altele, inculpatul B.C. avea ca atribuții de serviciu: efectuarea actelor de urmărire penală, cercetare la fața locului, verificări și investigații operative, în orice cauză penală în infracțiuni comise pe raza secției, desfășurarea activității informativ operatorie prin agentură și surse ocazionale și supravegherea calificată a activității infracționale a persoanelor suspecte.

Aceste activități și acte trebuiau desfășurate în cadrul legii. Martorul denunțător I.A., administrator al SC A.T. SRL Galați l-a contactat pe inculpatul M.D., un prieten din localitatea Ovidiu, căruia i-a relatat că are unele „probleme penale”, solicitându-i sprijinul pentru a fi pus în legătură cu orice ofițer care-și desfășura activitatea în cadrul Politiei „P.C.”. În considerarea relațiilor de prietenie, inculpatul M.D. a discutat cu B.C. care a acceptat să se întâlnească cu martorul I.A. În cadrul întâlnirii cu inculpatul B.C. la Constanța, I.A. i-a relatat situația dificilă în care se află societatea sa ca urmare a suspendării relației contractuale cu SC A.M. SA Galați, până la rezolvarea litigiului privind sustragerea unor role de tablă (dosar aflat în cercetarea inculpatului B.C.), precizându-i că dorește urgentarea cercetărilor în acel dosar și renunțarea la suspendarea contractului încheiat cu SC A.T.

SRL Galați și să reia, astfel, efectuarea plăților, dar „și să nu fie implicat în dosarul penal”. Inculpatul B.C. i-a confirmat că dosarul penal i-a fost repartizat, solicitându-i mai multe documente. I-a mai spus că cercetările pot dura și un an și jumătate, și că l-ar putea ajuta, în cazul în care ar fi implicat. Astfel, la începutul lunii noiembrie 2008, prin intermediul inculpatului M.D., inculpatul B.C. a solicitat de la denunțătorul I.A. suma de 15.000 euro pentru a urgenta soluționarea dosarului, dar și pentru a evita implicarea sa. La scurt timp, în prima parte a lunii noiembrie, I.A. a reușit să facă rost de o primă sumă de 3.000 euro pe care a dat-o martorei M.M., angajată a societății administrate de inculpatul M.D.

(plecat din localitate la acea dată), care după câteva zile a predat-o inculpatului. În continuare, inculpatul B.C. a insistat, prin intermediul inculpatului M.D., să se facă demersurile necesare pentru a primi și restul sumei pretinse, precizând că ar putea să-l incrimineze și pe I.A. Ca urmare, la data de 26 noiembrie 2008, inculpatul B.C. i-a cerut, din nou, prin același intermediar, inculpatul M.D., remiterea în cel mai scurt timp a sumei de 12.000 euro, justificând urgența prin aceea că ar fi fost nevoit să predea dosarul unei alte formațiuni de poliție, ceea ce s-a și întâmplat la 28 noiembrie 2008 când dosarul a fost predat la B.C.P. La data de 1 decembrie 2008, în intervalul orelor 11,25 - 16,15, I.A.

a avut mai multe discuții telefonice cu M.D. pentru ca acesta să-i intermedieze întâlnirea cu inculpatul B.C., în condițiile în care acesta a refuzat să poarte orice discuție cu el. Inculpatul M.D. a luat legătura cu B.C. confirmându-i că I.A. are pregătit și restul de sumă, condiții în care a acceptat să se întâlnească cu el. Inculpatul B.C. a folosit un limbaj argotic, interesându-se dacă martorul I.A. „vine hotărât” (respectiv cu diferența de bani). La 1 decembrie 2008, după ce a schimbat de mai multe ori locația (inițial în Constanța, apoi în localitatea Mihail Kogălniceanu și, în final, în Hârșova), inculpatul B.C. s-a întâlnit cu I.A. și a primit de la acesta suma de 11.000 euro și 4000 lei, ca ultimă tranșă, fiind surprins, la scurt timp, de către organele de anchetă în localitatea Hârșova.

Instanța a stabilit această situație de fapt pe baza multiplelor probe aflate la dosar (Acte, procese - verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, declarațiile date de martorii I.A., M.M., N.V., C.P., ș.a., procesul verbal de constatare însoțit de planșele foto, precum și a declarațiilor de recunoaștere a celor doi inculpați. Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanța și inculpații B.C. și M.D. Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (l) pct. 14 C. proc. pen., numai cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B.C. Inculpatul B.C. a invocat următoarele cazuri de casare: - art. 385 9 alin. (l) pct. 3 C. proc.

pen., teza finală, susținând că procurorul care a efectuat urmărirea penală era incompatibil; - soluția de neîncepere a urmăririi penale față de I.A. este nelegală; - cauza aflată în cercetarea penală a inculpatului B.C. nu-l privea pe I.A.; - restituirea sumei către denunțător este nelegală; - măsura de neîncepere a urmăririi penale față de I.A. putea fi examinată și din oficiu nu doar în cadrul art. 278 1 C. proc. pen. - nepronunțarea instanței asupra măsurii sechestrului asigurător nu putea fi suplinită printr-o încheiere în baza art. 195 C. proc. pen. Inculpatul M.D. a invocat ca motiv de casare, cazul prevăzut de art. 385 9 alin. (l) pct. 17 C. proc. pen., respectiv greșita încadrare juridică a faptei în complicitate la infracțiunea de luare de mită în loc de participație improprie prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen.

A mai susținut că ajutorul a fost dat martorului I.A., iar nu inculpatului B.C. S-a cerut achitarea inculpatului invocându-se eroarea de fapt în care s-a aflat inculpatul M.D. și aplicarea art. 51 alin. (l) C. pen. În final, a contestat cuantumul mare al cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat către stat deși nu s-au făcut dovezi în acest sens. Examinând motivele de casare invocate de toți recurenții și toate probele efectuate în cauză, Înalta Curte constată netemeinicia acestora, pentru considerentele care urmează: Referitor la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

- Serviciul Teritorial Constanța, privind pe inculpatul B.C.: Înalta Curte consideră că pedeapsa aplicată acestuia este corect individualizată în raport cu criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 alin. (l) C. pen., deoarece aplicarea circumstanțelor atenuante acestui inculpat este justificată nu în raport cu latura obiectivă a infracțiunii, ci în raport cu buna comportare anterioară a acestui inculpat, comportare care a fost justificată de competența profesională, poziția ocupată în cadrul serviciului, precum și de lipsa unor antecedente penale, ori sancțiuni disciplinare. Fiind la prima faptă penală, chiar dacă aceasta prezintă un pericol social ridicat, i s-au acordat corect circumstanțe atenuante judiciare, independent de funcția de ofițer de poliție judiciară pe care o deținea inculpatul B.C., persoana infractorului fiind un alt criteriu esențial de individualizare a pedepse, alături de gravitatea faptei.

Referitor la recursul declarat de inculpatul B.C., Înalta Curte constată că nu au incidență în cauză cazurile de casare invocate de acest recurent, pentru că: 1. - nu s-a indicat nici un caz legal de incompatibilitate pentru care procurorul desemnat să efectueze cercetarea penală ar fi incompatibil. Pronunțarea unei neînceperi a urmăririi penale împotriva denunțătorului I.A. nu constituie un asemenea caz de incompatibilitate. 2.- Soluția de neîncepere a urmăririi penale nu poate fi contestată decât în limitele procedurii plângerii prevăzute de art. 278 – art. 278 1 C. proc. pen., astfel cum legal a constatat instanța de fond. Din oficiu nu poate fi atacată o asemenea soluție. Totodată, chiar dacă ar fi fost atacată asemenea soluție și, eventual, admisă plângerea, nu i-ar fi folosit în nici un caz apărării inculpatului B.C., ci ar mai fi fost, eventual, trimis în judecată penală un al treilea inculpat.

Cauza penală aflată în cercetarea inculpatului B.C. îl privea și pe I.A., deoarece, în caz contrar, el nu l-ar fi contactat, prin intermediul inculpatului M.D., neavând nici un interes și nici nu i-ar fi dat vreo sumă de bani. Măsura restituirii către denunțătorul I.A. a sumei de 3000 euro, sau a echivalentului în lei la data plății este legală și se întemeiază atât pe prevederile art. 6 1 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, modificată, cât și pe prevederile art. 19 din aceeași lege, denunțătorul fiind o persoană lezată prin săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Referitor la nelegalitatea încheierii de înlăturarea unei omisiuni vădite, din 11 iunie 2009, aflată în același dosar, și această susținere este nefondată, deoarece, potrivit art. 196 C. proc.

pen. „dispozițiile art. 195 se aplică și în cazul în care instanța, ca urmare a unei omisiuni vădite nu s-a pronunțat, printre altele, și cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătorii”. Or, în cauză omisiunea viza tocmai o măsură de sechestru asigurător. În privința recursului declarat de inculpatul M.D., Înalta Curte reține, de asemenea, netemeinicia acestuia, sub toate aspectele invocate. Astfel, referitor la „greșita” încadrare juridică a faptei inculpatului M.D., susținerea apărării este total contrară dispozițiilor art. 31 alin. (2) C. pen. S-a susținut că inculpatul a participat, fără vinovăție la comiterea unei fapte, cu intenție, de către o altă persoană.

Dar, textul invocat este înțeles pe dos, pentru că potrivit art. 31 alin. (2) C. pen.: „determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăție, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune”. Prin urmare, complicele care cu intenție a ajutat la săvârșirea de către o altă persoană care comite fără vinovăție o infracțiune (este vorba de autorul faptei) este totuși pedepsit cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenție. Aplicarea art. 31 alin. (2) nu exonerează în nici un mod pe complicele care acționează cu intenție, ci dimpotrivă, el este pedepsit chiar dacă autorul faptei nu este pedepsit (pentru că autorul a comis fapta fără vinovăție).

Este evident că inculpatul M.D., în calitate de complice, a acționat cu intenție, ajutându-l nu numai pe I.A., cu care era prieten, dar și pe inculpatul B.C., de asemenea prieten, pe primul să-și rezolve neplăcerile penale, iar pe cel de al doilea să-și sporească ilicit veniturile prin comiterea unei fapte de luare de mită, cu intenție. Încadrarea juridică dată faptei este corectă în raport cu situația de fapt reliefată de toate probele administrate în tot cursul procesului penal (în faza de urmărire penală și în instanța de fond). În cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 51 alin. (l) C. pen., deoarece inculpatul M.D. cunoștea existența unei situații de care depindea caracterul penal al faptei, el fiind cel prin intermediul căruia se înmânase prima sumă inculpatului B.C.

și care a negociat cu inculpatul B.C. înmânarea de către denunțător a ultimelor sume acestuia. Nu s-a aflat în nici o eroare de fapt, știind de Ia început scopul pentru care i 1-a recomandat martorului denunțător I.A., pe ofițerul de poliție judiciară B.C. Nefondată este și susținerea referitoare Ia cuantumul exagerat și nedovedit al cheltuielilor judiciare efectuate de stat și la plata cărora au fost obligați inculpații. Statul nu are obligația de a dovedi cu chitanțe sau alte acte ori probe cheltuielile efectuate. Multitudinea de probe efectuate în cursul urmăririi penale, persoanele implicate, timpul în care s-au efectuat, salariile plătite, nu se pot evalua cu exactitate ci doar prin aprecierea organelor judiciare, astfel cum s-a procedat și în cauza de față, fără a se indica sume exagerate.

În consecință, recursurile declarate de Parchet, precum și de inculpați vor fi respinse, ca nefondate, sub toate aspectele invocate sentința fiind legală și temeinică. În baza art. 88 C. pen., se va scade din pedeapsa aplicată inculpatului B.C. durata reținerii și a arestării preventive de la 2 decembrie 2008 la 28 iulie 2009. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați B.C. și M.D. vor fi obligați la plata sumelor de câte 275 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanța și de inculpații B.C. și M.D. împotriva Sentinței penale nr. 63/ P din 15 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat B.C., durata reținerii și a arestării preventive de la 2 decembrie 2008 la 28 iulie 2009. Obligă recurenții inculpați B.C. și M.D. la plata sumelor de câte 275 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 iulie 2009.