ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2711/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2711/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față,

Examinând actele

dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

63/ P din 15 mai 2009, pronunțată în dosarul

nr. 2584/36/2008, Curtea de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze penale cu minori și de familie, a hotărât următoarele:

1.- a respins, ca nefondate, cererile de

schimbare a încadrării juridice;

2.- a respins, ca neîntemeiată, cererea de

restituire a cauzei la procuror.

În baza art. 254 alin. (l) și (2) C. pen.,

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu aplicarea art.

74 alin. (2) și art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.C., la

pedeapsa de un an și 10 luni închisoare.

S-au aplicat prevederile art. 71 alin. (2)

raportate la art. 64 alin. (l) lit. a teza a Il-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut

arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din

pedeapsa aplicată durata reținerii și a

arestării preventive de la 2 decembrie 2008

la 15 mai 2009.

În baza art. 254 alin. (l) și (2) C. pen. și

a art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus obligarea inculpatului B.C. la

plata sumei de 3000 euro sau a echivalentului acesteia în lei la data plății.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de

15.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 26 raportat la art. 254 alin. (l)

și (2) C. pen. și la art. 7 alin. (l) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu

aplicarea art. 74 alin. (2) – art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe

inculpatul M.D. la pedeapsa de un an închisoare.

S-au aplicat prevederile art. 71 alin. (2)

raportate la art. 64 alin. (l) lit. a teza a Il-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului M.D., pe durata unui

termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 C. pen.

Conform art. 359 C. proc. pen., a atras

atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.

S-au aplicat prevederile art. 71 alin. (5) C.

pen., referitoare la suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de

încercare de 3 ani.

Inculpatul M.D. a fost obligat la plata sumei

de 12.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Prin încheierea din 11

iunie 2009, din oficiu, Curtea de Apel Constanța, în

baza art. 195 C. proc. pen., a înlăturat omisiunea

vădită din dispozitivul sentinței menționate, în sensul că, în baza art. 20 din

Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 163 C. proc. pen., a menținut măsura

asigurătorie dispusă prin Ordonanța nr. 296/P/2008.

Instanța a reținut că inculpatul B.C., ofițer

de poliție judiciară (ofițer specialist

I

cu grad de comisar) lucra în

cadrul D.P.T. – S.R.P.T. Constanța – B.I.C.

Potrivit fișei postului, printre altele,

inculpatul B.C. avea ca atribuții de serviciu: efectuarea actelor de urmărire

penală, cercetare la fața locului, verificări și investigații operative, în

orice cauză penală în infracțiuni comise pe raza secției, desfășurarea

activității informativ operatorie prin agentură și surse ocazionale și

supravegherea calificată a activității infracționale a persoanelor suspecte.

Aceste activități și acte trebuiau desfășurate în cadrul legii.

Martorul denunțător I.A., administrator al SC

A.T. SRL Galați l-a contactat pe inculpatul M.D., un prieten din localitatea

Ovidiu, căruia i-a relatat că are unele „probleme penale”, solicitându-i

sprijinul pentru a fi pus în legătură cu orice ofițer care-și desfășura

activitatea în cadrul Politiei „P.C.”.

În considerarea relațiilor de prietenie,

inculpatul M.D. a discutat cu B.C. care a acceptat să se întâlnească cu

martorul I.A.

În cadrul întâlnirii cu inculpatul B.C. la

Constanța, I.A. i-a relatat situația dificilă în care se află societatea sa ca

urmare a suspendării relației contractuale cu SC A.M. SA Galați, până la

rezolvarea litigiului privind sustragerea unor role de tablă (dosar aflat în

cercetarea inculpatului B.C.), precizându-i că dorește urgentarea cercetărilor

în acel dosar și renunțarea la suspendarea contractului încheiat cu SC A.T. SRL

Galați și să reia, astfel, efectuarea plăților, dar „și să nu fie implicat în

dosarul penal”.

Inculpatul B.C. i-a confirmat că dosarul

penal i-a fost repartizat, solicitându-i mai multe documente. I-a mai spus că

cercetările pot dura și un an și jumătate, și că l-ar putea ajuta, în cazul în

care ar fi implicat.

Astfel, la începutul lunii noiembrie 2008,

prin intermediul inculpatului M.D., inculpatul B.C. a solicitat de la

denunțătorul I.A. suma de 15.000 euro pentru a urgenta soluționarea dosarului,

dar și pentru a evita implicarea sa.

La scurt timp, în prima parte a lunii

noiembrie, I.A. a reușit să facă rost de o primă sumă de 3.000 euro pe care a

dat-o martorei M.M., angajată a societății administrate de inculpatul M.D. (plecat

din localitate la acea dată), care după câteva zile a predat-o inculpatului.

În continuare, inculpatul B.C. a insistat,

prin intermediul

inculpatului M.D., să se

facă demersurile necesare pentru a primi și restul sumei pretinse, precizând că

ar putea să-l incrimineze și pe I.A.

Ca urmare, la data de 26 noiembrie 2008,

inculpatul B.C. i-a cerut, din nou, prin același intermediar, inculpatul M.D.,

remiterea în cel mai scurt timp a sumei de 12.000 euro, justificând urgența

prin aceea că ar fi fost nevoit să predea dosarul unei alte formațiuni de

poliție, ceea ce s-a și întâmplat la 28 noiembrie 2008 când dosarul a fost

predat la B.C.P.

La data de 1 decembrie 2008, în intervalul

orelor 11,25 - 16,15, I.A. a avut mai multe discuții telefonice cu M.D. pentru

ca acesta să-i intermedieze întâlnirea cu inculpatul B.C., în condițiile în

care acesta a refuzat să poarte orice discuție cu el. Inculpatul M.D. a luat

legătura cu B.C. confirmându-i că I.A. are pregătit și restul de sumă, condiții

în care a acceptat să se întâlnească cu el. Inculpatul B.C. a folosit un limbaj

argotic, interesându-se dacă martorul I.A. „vine hotărât” (respectiv cu

diferența de bani).

La 1 decembrie 2008, după ce a schimbat de

mai multe ori locația (inițial în Constanța, apoi în localitatea Mihail

Kogălniceanu și, în final, în Hârșova), inculpatul B.C. s-a întâlnit cu I.A. și

a primit de la acesta

suma de 11.000 euro

și 4000 lei, ca ultimă tranșă, fiind surprins, la scurt timp, de

către

organele de anchetă în localitatea Hârșova.

Instanța a stabilit această situație de fapt

pe baza multiplelor probe aflate la dosar (Acte, procese - verbale de

transcriere a convorbirilor telefonice, declarațiile date de martorii I.A., M.M.,

N.V., C.P., ș.a., procesul verbal de constatare însoțit de planșele foto,

precum și a declarațiilor de recunoaștere a celor doi inculpați.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat

recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A. -

Serviciul Teritorial Constanța și inculpații B.C. și M.D.

Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (l) pct. 14 C. proc. pen., numai cu privire la

greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B.C.

Inculpatul B.C. a invocat următoarele cazuri

de casare:

- art. 385

9

alin. (l) pct. 3 C.

proc. pen., teza finală, susținând că procurorul care a efectuat urmărirea

penală era incompatibil;

- soluția de neîncepere a urmăririi penale

față de I.A. este nelegală;

- cauza aflată în cercetarea penală a

inculpatului B.C. nu-l privea pe I.A.;

- restituirea sumei către denunțător este

nelegală;

- măsura de neîncepere a urmăririi penale

față de I.A. putea fi examinată și din oficiu nu doar în cadrul art. 278

1

C. proc. pen.

- nepronunțarea instanței asupra măsurii

sechestrului asigurător nu putea fi suplinită printr-o încheiere în baza art. 195

C. proc. pen.

Inculpatul M.D. a invocat ca motiv de casare,

cazul prevăzut de art. 385

9

alin. (l) pct. 17 C. proc. pen.,

respectiv greșita încadrare juridică a faptei în complicitate la infracțiunea

de luare de mită în loc de participație improprie prevăzută de art. 31 alin.

(2) C. pen.

A mai susținut că ajutorul a fost dat

martorului I.A., iar nu inculpatului B.C.

S-a cerut achitarea

inculpatului invocându-se eroarea de fapt în care

s-a aflat inculpatul M.D. și aplicarea art. 51 alin. (l)

C. pen.

În final, a contestat cuantumul mare al

cheltuielilor judiciare la

plata cărora a

fost obligat către stat deși nu s-au făcut dovezi în acest sens.

Examinând motivele de casare invocate de toți

recurenții și toate probele efectuate în cauză, Înalta Curte constată

netemeinicia acestora, pentru considerentele care urmează:

Referitor la recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial

Constanța, privind pe inculpatul B.C.:

Înalta Curte consideră că pedeapsa aplicată

acestuia este corect individualizată în raport cu criteriile de individualizare

a pedepsei prevăzute de art. 72 alin. (l) C. pen., deoarece aplicarea

circumstanțelor atenuante acestui inculpat este justificată nu în raport cu

latura obiectivă a infracțiunii, ci în raport cu buna comportare anterioară a

acestui inculpat, comportare care a fost justificată de competența

profesională, poziția ocupată în cadrul serviciului, precum și de lipsa unor

antecedente penale, ori sancțiuni disciplinare.

Fiind la prima faptă penală, chiar dacă

aceasta prezintă un pericol social ridicat, i s-au acordat corect circumstanțe

atenuante judiciare, independent de funcția de ofițer de poliție judiciară pe

care o deținea inculpatul B.C., persoana infractorului fiind un alt criteriu

esențial de individualizare a pedepse, alături de gravitatea faptei.

Referitor la recursul declarat de inculpatul B.C.,

Înalta Curte constată că nu au incidență în cauză cazurile de casare invocate

de acest recurent, pentru că:

incompatibilitate pentru care procurorul desemnat să efectueze cercetarea

penală ar fi incompatibil.

Pronunțarea unei neînceperi a urmăririi

penale împotriva denunțătorului I.A. nu constituie un asemenea caz de

incompatibilitate.

2.- Soluția de neîncepere a urmăririi penale

nu poate fi contestată decât în limitele procedurii plângerii prevăzute de art.

278 – art. 278

1

C. proc. pen., astfel cum legal a constatat instanța

de fond.

Din oficiu nu poate fi atacată o asemenea

soluție.

Totodată, chiar dacă ar fi fost atacată

asemenea soluție și, eventual, admisă plângerea, nu i-ar fi folosit în nici un

caz apărării inculpatului B.C., ci ar mai fi fost, eventual, trimis în judecată

penală un al treilea inculpat.

Cauza penală aflată în cercetarea

inculpatului B.C. îl privea și pe I.A., deoarece, în caz contrar, el nu l-ar fi

contactat, prin intermediul inculpatului M.D., neavând nici un interes și nici

nu i-ar fi dat vreo sumă de bani.

Măsura restituirii către denunțătorul I.A. a

sumei de 3000 euro, sau a echivalentului în lei la data plății este legală și

se întemeiază atât pe prevederile art. 6

1

alin. (2) din Legea nr. 78/2000,

modificată, cât și pe prevederile art. 19 din aceeași lege, denunțătorul fiind

o persoană lezată prin săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Referitor la nelegalitatea încheierii de

înlăturarea unei omisiuni vădite, din 11 iunie 2009, aflată în același dosar,

și această susținere este nefondată, deoarece, potrivit art. 196 C. proc. pen.

„dispozițiile art. 195 se aplică și în cazul în care instanța, ca urmare a unei

omisiuni vădite nu s-a pronunțat, printre altele, și cu privire la restituirea

lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătorii”.

Or, în cauză omisiunea viza tocmai o măsură

de sechestru asigurător.

În privința recursului declarat de inculpatul

M.D., Înalta Curte reține, de asemenea, netemeinicia acestuia, sub toate

aspectele invocate.

Astfel, referitor la „greșita” încadrare

juridică a faptei inculpatului M.D., susținerea apărării este total contrară

dispozițiilor art. 31 alin. (2) C. pen.

S-a susținut că inculpatul a participat, fără

vinovăție la comiterea unei fapte, cu intenție, de către o altă persoană. Dar,

textul invocat este înțeles pe dos, pentru că potrivit art. 31 alin. (2) C.

pen.: „determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la

săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care

comite acea faptă fără vinovăție, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege

pentru acea infracțiune”.

Prin urmare, complicele care cu intenție a

ajutat la săvârșirea de către o altă persoană care comite fără vinovăție o

infracțiune (este vorba de autorul faptei) este totuși pedepsit cu pedeapsa

prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenție.

Aplicarea art. 31 alin. (2) nu exonerează în

nici un mod pe complicele care acționează cu intenție, ci dimpotrivă, el este

pedepsit chiar dacă autorul faptei nu este pedepsit (pentru că autorul a comis

fapta fără vinovăție).

Este evident că inculpatul M.D., în calitate

de complice, a acționat cu intenție, ajutându-l nu numai pe I.A., cu care era

prieten, dar și pe inculpatul B.C., de asemenea prieten, pe primul să-și

rezolve neplăcerile penale, iar pe cel de al doilea să-și sporească ilicit

veniturile prin comiterea unei fapte de luare de mită, cu intenție.

Încadrarea juridică dată faptei este corectă

în raport cu situația de fapt reliefată de toate probele administrate în tot

cursul procesului penal (în faza de urmărire penală și în instanța de fond).

În cauză nu sunt incidente nici prevederile art.

51 alin. (l) C. pen., deoarece inculpatul M.D. cunoștea existența unei situații

de care depindea caracterul penal al faptei, el fiind cel prin intermediul

căruia

se înmânase prima sumă inculpatului B.C.

și care a negociat cu inculpatul B.C. înmânarea de către denunțător a ultimelor

sume acestuia. Nu s-a aflat în nici o eroare de fapt, știind de Ia început

scopul pentru care i 1-a recomandat martorului denunțător I.A., pe ofițerul de

poliție

judiciară B.C.

Nefondată este și susținerea referitoare Ia

cuantumul exagerat și

nedovedit al

cheltuielilor judiciare efectuate de stat și la plata cărora au fost

obligați

inculpații.

Statul nu are obligația de a dovedi cu

chitanțe sau alte acte ori probe cheltuielile efectuate. Multitudinea de probe

efectuate în cursul urmăririi penale, persoanele implicate, timpul în care s-au

efectuat, salariile plătite, nu se pot evalua cu exactitate ci doar prin

aprecierea organelor judiciare, astfel cum s-a procedat și în cauza de față, fără

a se indica sume exagerate.

În consecință, recursurile declarate de

Parchet, precum și de inculpați vor fi respinse, ca nefondate, sub toate

aspectele invocate sentința fiind legală și temeinică.

În baza art. 88 C. pen., se va scade din

pedeapsa aplicată inculpatului B.C. durata reținerii și a arestării preventive

de la 2 decembrie 2008 la 28 iulie 2009.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurenții inculpați B.C. și M.D. vor fi obligați la plata sumelor de câte 275

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75

lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea

apărătorilor aleși, se vor

avansa din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților

Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. -

Serviciul Teritorial Constanța și de inculpații B.C. și M.D. împotriva

Sentinței penale nr. 63/ P din 15 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată recurentului inculpat B.C., durata

reținerii și a arestării preventive de la 2 decembrie

2008 la 28 iulie 2009.

Obligă recurenții inculpați B.C. și M.D. la

plata sumelor de câte 275 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din

oficiu până la

prezentarea apărătorilor

aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și al

Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 iulie 2009.