ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2344/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2344/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 409 din

data de 10 octombrie 2008, pronunțată în dosarul penal nr. 3761/118/2007,

Tribunalul Constanța, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143 /2000, cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) și art. 76 lit. a) C. pen. l-a

condamnat pe inculpatul B.T., zis D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 3 alin. (2) din Legea

143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), c) și art. 76 lit. a) C. pen.,

l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen. a dispus contopirea pedepselor cu închisoarea, în pedeapsa cea

mai grea, stabilind ca inculpatul B.T. să execute pedeapsa de 3 trei ani

închisoare.

Totodată, în baza art. 86

1

alin. (2) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe

durata termenului de încercare prev. de art. 86

2

C. pen., respectiv

pe durata termenului de 5 ani, termen compus din durata pedepsei la care s-a

adăugat intervalul de timp de 2 ani.

Prima instanță a stabilit ca pe

durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor

măsuri de supraveghere: să se prezinte la data fixată la Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, serviciu desemnat cu supravegherea

sa; să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă.

În baza art. 359 alin. (1) și (2) C.

proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

referitoare la revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării

pedepsei și emiterea unei comunicări scrise în acest sens.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen.,

Tribunalul Constanța a stabilit ca pe durata suspendării sub supraveghere a

executării pedepsei să se suspende și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000 prima instanță a dispus confiscarea specială de la inculpat a

sumei de 3500 Euro, sumă primită de la numitul T.C. pentru cantitatea de

cocaină expediată și suma de 100 Euro expediată de investigatorul sub acoperire.

De asemenea, în baza art. 191 C.

proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2650, cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat care vor cuprinde 2000 cheltuieli efectuate în

cursul urmăririi penale.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Pe fondul existenței informațiilor

că inculpatul B.T., zis D. aducea cantități mari de droguri din Belgia, pe care

le distribuia în Județul Constanța, prin ordonanța cu nr. 340/II/2/2006 din 1

iunie 2006 a Serviciului Teritorial Constanța din cadrul Direcției de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a fost

autorizat investigatorul sub acoperire cu identitatea I.F., să strângă date și

informații despre activitatea anturajul inculpatului și să cumpere la

persoanele din anturajul acestuia.

După înfiltrarea

investigatorului sub acoperire printre persoanele din anturajul inculpatului

din localitatea Eforie, unde acesta deținea împreună cu părinții săi un imobil,

acesta și-a manifestat doleanța de a cumpăra droguri de mare risc și a indicat

ca modalitate de contact postul telefonic mobil.

Inculpatul B.T. l-a contactat

telefonic pe investigatorul sub acoperire, solicitându-i ca împreună să facă o

afacere cu „CD-uri" (comprimate ecstasy), motiv pentru care prin ordonanța

Biroului Teritorial Constanța cu nr. 61/D/P/2006 din 3 iunie 2006, confirmată

prin încheierea nr. 64 din 14 iunie 2006 a Tribunalului Constanța și prin

autorizația Tribunalului Constanța cu nr. 72 din 14 iunie 2006 s-a aprobat

interceptarea/înregistrarea pe suport magnetic sau orice alt tip de suport a

comunicărilor și convorbirilor efectuate între investigatorul sub acoperire

sus-menționat și B.T. zis D., purtate de la postul telefonic aparținând investigatorului

sub acoperire.

Această situație de fapt a fost

probată cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de transcriere a convorbirilor

telefonice interceptate, certificat conform dispozițiilor legale și CD-ul

0013/1/2006, copii conforme cu originalul ale proceselor-verbale ale

investigatorului sub acoperire I.F., copie conformă cu originalul a declarației

inculpatului T.N. din 13 iulie 2006, raport de constatare tehnico-științifică

nr. 434032 din 22 iunie 2005 a Laboratorului de Analize Fizico - Chimice

Droguri, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 67245 din 24 ianuarie 2007

al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Serviciul Criminalistic,

Biroul de Expertize și Constatări Criminalistice, raportul de expertiză

criminalistică nr. 75 din 19 martie 2007 al Institutului Național de Expertize

Criminalistice București, ordonanța Serviciului Teritorial Constanța nr. 378/II/2/2006

din 16 iunie 2006 de autorizare a colaboratorului sub acoperire, ordonanța

Serviciului teritorial Constanța nr. 340/II/2/2006 din 1 iunie 2006 de

autorizare a investigatorului sub acoperire, copii de pe chitanțele Western

Union, expeditori fiind colaboratorul sub acoperire și inculpatul T.N.V.,

declarațiile inculpatului B.T.

Împotriva sentinței penale nr. 409

din 10 octombrie 2008 a Tribunalului Constanța, în termen legal au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul B.T., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul a solicitat desființarea

sentinței penale apelate și în rejudecare, să se dispună, în principal,

trimiterea cauzei la Tribunalul Constanța pentru contradicția dintre

considerentele și dispozitivul acesteia, privind neaplicarea pedepsei

accesorii, iar în subsidiar, o nouă individualizare a pedepsei, în sensul

înlăturării prevederilor art. 86

1

C. pen.

Apelantul inculpat B.T. a solicitat

desființarea sentinței penale apelate și pe fond, în rejudecare, să se dispună

achitarea acestuia pentru lipsa probelor certe de vinovăție a acestuia.

Curtea de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 26/P din 10

martie 2009, verificând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate,

prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu cauza, sub toate aspectele,

în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și de inculpatul B.T., a desființat

în parte sentința penală atacată, numai în ceea ce privește omisiunea aplicării

pedepsei accesorii și, în rejudecare, a interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Prin aceeași decizie instanța de

prim control judiciar a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale

apelate.

Pentru a dispune astfel, din

probatoriul administrat, instanța de prim control judiciar a reținut că prin

rechizitoriul cu nr. 155/D/P/2006 din 18 aprilie 2007 s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpatului B.T., pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară

de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc, infracțiuni prev. de

art. 3 alin. (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33

lit. a) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că a oferit spre vânzare

investigatorului sub acoperire I.F. droguri de mare risc; respectiv comprimate

conținând M.D.M.A. și a expediat din Belgia în România un colet conținând 15,70

grame cocaină, beneficiar fiind T.N. și 19 comprimate M.D.M.A. pe care le-a

vândut investigatorului sub acoperire cu suma de 100 Euro.

Referitor la individualizarea

pedepsei și modalitatea de executare, instanța de prim control judiciar a

apreciat că instanța de fond, în mod corect, a interpretat și aplicat

criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. cât și art. 86 C.

pen., în raport de natura faptelor comise cât și de datele care îl

caracterizează pe inculpat.

În ceea ce privește celălalt motiv

de apel al Parchetului, din probele dosarului instanța de apel a constatat că

în hotărârea atacată nu există contradicție între dispozitiv și minută. Astfel

a constatat că deși în minută s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii, totuși

s-a omis a se dispune și aplicarea pedepsei accesorii, fapt pe care instanța de

prim control judiciar l-a apreciat ca nefiind o contradicție între dispozitiv și

minută și l-a corectat în rejudecare.

Împotriva deciziei penale mai

sus-menționată, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța

și inculpatul B.T. au declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei

decizii.

Reprezentantul parchetului, în esență,

a solicitat, invocând dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea ambelor

hotărâri și, în rejudecare, prin reinterpretarea materialului probator

administrat în cauză, majorarea pedepsei aplicate inculpatului și schimbarea

modalității de executare a acesteia prin înlăturarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Recurentul inculpat, prin apărător

ales, a invocat dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și a

solicitat admiterea propriului recurs făcând trimitere la memoriul depus la

dosar, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, în principal achitarea sa în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) sau art. 10 lit. d) C.

proc. pen., iar în subsidiar, dacă nu se vor reține aceste solicitări, să se mențină

ca fiind legală și temeinică decizia penală recurată, sub aspectul cuantumului și

modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului.

Recursurile formulate de Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpat sunt nefondate, pentru

considerentele ce urmează.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri,

conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinate cu

art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen.,

constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și a

stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului

probator administrat în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea

juridică corespunzătoare.

Înalta Curte constată că deși

inculpatul B.T., atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării

judecătorești, constant a negat faptele săvârșite, din probele administrate la

dosar, rezultă însă cu certitudine că inculpatul a comis infracțiunile de introducere

în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc, în concurs

real, fapte prevăzute de art. 3 alin. (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că a oferit

spre vânzare investigatorului sub acoperire I.F. droguri de mare risc;

respectiv comprimate conținând M.D.M.A. și a expediat din Belgia în România un

colet conținând 15,70 grame cocaină, beneficiar fiind T.N. și 19 comprimate

M.D.M.A., pe care le-a vândut investigatorului sub acoperire cu suma de 100 Euro.

Chiar dacă recurentul inculpatul,

prin apărător, a contestat legalitatea unor probe administrate în faza

urmăririi penale (cu referire expresă la activitatea investigatorului sub

acoperire, care și-ar fi depășit atribuțiile recunoscute prin lege, la

analizele efectuate de un laborator neacreditat, dar și la rapoartele de

expertiză ale scrisului de pe colet și ale vocii înregistrate în convorbirile

telefonice interceptate), făcând referire și la jurisprudența CEDO, Înalta

Curte constată că probatoriile administrate au fost obținute cu respectarea

prevederilor art. 64 alin. (2) și art. 68 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, se constată că mijlocul de

investigare special, investigatorul sub acoperire, a fost folosit în baza și în

condițiile legii, conform dispozițiilor art. 21-22 din Legea nr. 143/2000,

respectiv cu autorizarea procurorului de caz și pentru descoperirea faptelor,

identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de probă, întrucât nimic nu

oprește organele de urmărire penală să se sprijine și pe asemenea surse

probatorii, însă folosirea și, ulterior valorificarea lor de către instanță

pentru a justifica o condamnare, trebuie să fie circumscrise garanțiilor

prevăzute de lege.

Legea specială

nu indică și modalitatea în care se pot obține mijloacele de probă de către

persoanele autorizate, limitele în care ele pot acționa în acest scop, dar

aceste omisiuni sunt acoperite de dispozițiile Codului de procedură penală în

materia probelor, mai exact de dispozițiile art. 68 C. proc. pen.

Potrivit art. 68 alin. (2) C. proc.

pen. este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue

săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe, iar potrivit alin.

(1) din același articol, este oprit a se întrebuința, printre alte mijloace,

îndemnurile, în scopul de a obține probe.

Or, în speță, Înalta curte constată

că investigatorul sub acoperire I.F. nu a făcut nimic altceva decât să cerceteze

activitatea infracțională a inculpatului B.T. despre care existau anterior date

că ar trafica cantități importante de droguri în zona Constanța, astfel că nu

se poate lua in discuție susținerea potrivit căreia chiar investigatorul sub

acoperire l-ar fi determinat pe inculpat a săvârșirea de noi infracțiuni, fiind

o afirmație lipsită de orice fundament real și de orice suport probator.

De altfel, în jurisprudența CEDO -

cauzele Texteiro del Castro contra Portugaliei și respectiv Ramanauskas contra

Lituaniei au fost avute în vedere situații diametral opuse în care

investigatorul sau colaboratorul sub acoperire prin atitudinea sa provocatoare,

a instigat inculpații la comiterea unor fapte penale, ajungându-se la

constatarea încălcării dreptului la un proces echitabil, prev. în art. 6 din

CEDO, situație ce nu corespunde împrejurărilor de fapt, corect reținute, de

instanțele anterioare, în speța de față.

Referitor la susținerea că raportul

de constatare tehnico-științifică întocmit de Laboratorul de Analize Fizico –

Chimice ar fi nul, întrucât analizele fizico-chimice ar fi fost efectuate de un

laborator neacreditat, se constată că această apărare a făcut deja obiectul

analizei instanței de fond care, în mod corect, prin încheierea de ședință din

28 martie 2008, a apreciat proba respectivă ca fiind utilă și legal obținută,

observând totodată, că acreditarea, deși nu era obligatorie, s-a realizat în

anul 2005, laboratorul respectiv fiind înregistrat și la Oficiul Națiunilor

Unite pentru Droguri și Criminalitate, laborator specializat în analiza

drogurilor pe zona Balcani.

În ceea ce privește susținerile

recurentului inculpat, prin apărător, că expertizele criminalistice

grafoscopică și respectiv a vocii au relevat concluzii cu grad mare de

probabilitate, nerelevând cu certitudine că scrierea de pe capacul coletului și

vocea din înregistrările convorbirilor telefonice interceptate ar aparține în

proporție de 100% inculpatului, Înalta Curte constată că ambele instanțe au

procedat corect și justificat reținând vinovăția inculpatului în săvârșirea

faptelor pentru care a fost dedus judecății, interpretând rezultatele acestora și

prin prisma celorlalte mijloace de probă care s-au coroborat între ele

existente la dosar (proces-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice

interceptate, certificat conform dispozițiilor legale și CD-ul 0013/1/2006,

copii conforme cu originalul ale proceselor-verbale ale investigatorului sub

acoperire I.F., copie conformă cu originalul a declarației inculpatului T.N.

din 13 iulie 2006, raport de constatare tehnico-științifică nr. 434032 din 22

iunie 2005 a Laboratorului de Analize Fizico-Chimice Droguri, raportul de

constatare tehnico-științifică nr. 67245 din 24 ianuarie 2007 al

Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Serviciul Criminalistic,

Biroul de Expertize și Constatări Criminalistice, raportul de expertiză

criminalistică nr. 75 din 19 martie 2007 al Institutului Național de Expertize

Criminalistice București, ordonanța Serviciului Teritorial Constanța nr. 378/II/2/2006

din 16 iunie 2006 de autorizare a colaboratorului sub acoperire, ordonanța

Serviciului teritorial Constanța nr. 340/II/2/2006 din 1 iunie 2006 de

autorizare a investigatorului sub acoperire, copii de pe chitanțele Western

Union, expeditor fiind colaboratorul sub acoperire și inculpatul T.N.V.), care

coroborate între ele, dar și cu declarațiile inculpatului, care nu a negat că

adresa din Belgia, de la care s-a expediat coletul era a sa și nici că postul

telefonic la care s-au interceptat convorbirile îi aparținea.

Prin urmare, nu pot fi primite

susținerile inculpatului în sensul că, în speță, se impune achitarea sa, în

baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) sau art. 10

lit. d) C. proc. pen., întrucât așa cum, corect, a reținut instanța de fond și

apoi și instanța de prim control judiciar, inculpatul B.T., conform probelor

administrate în dosar, se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 2 alin. (2) și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât s-a

dovedit, în afara oricărui dubiu, că inculpatul este cel care a oferit spre

vânzare droguri de mare risc (un număr de 19 comprimate de MDMA)

investigatorului sub acoperire cu suma de 100 Euro și le-a scos de sub

controlul vamal alături de cantitatea de 15,70 grame de cocaină, identificată

la percheziția domiciliară efectuată la domiciliul inculpatului T.N. ( inculpat

care a fost trimis în judecată într-un alt dosar penal)

De asemenea, Înalta Curte constată că justificat a

procedat instanța de prim control judiciar atunci când și-a însușit pct. l de

vedere al primei instanțe, care a apreciat, corect, că în cauză se poate acorda

o largă eficiență circumstanțelor personale, dar și celor reale ale săvârșirii

faptei, reducând cuantumul pedepsei sub minimul special și păstrând ca

modalitate de executare a pedepsei dispozițiile art. 86

1

C. pen.

În ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepsei, se mai constată că prima instanță a

apreciat justificat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru

acesta, chiar și fără executarea pedepsei, că inculpatul nu va mai săvârși alte

infracțiuni, astfel încât a dispus, în temeiul art. 86

1

C. pen.,

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere cuantumul

pedepsei, lipsa antecedentelor penale, ținând seama de persoana inculpatului,

de cantitatea de droguri traficată, de perioada lungă de timp ce a trecut de la

data comiterii faptelor până în prezent.

A stabilit totodată,

pe durata termenului de încercare, măsurile de supraveghere la care urmează a

se supune inculpatul, fără să se acorde relevanță împrejurării că inculpatul ar

avea dublă cetățenie, fapt ce, în mod corect, nu i-a influențat decizia.

Dacă,

însă, prima instanță și respectiv instanța de apel ar fi interpretat altfel,

s-ar fi creat o vădită discriminare între cetățenii cu o singură cetățenie,

alta decât română și cetățenii români, chiar și în condițiile în care ar fi

avut cetățenie dublă, astfel cum este cazul inculpatului în speță, căruia

trebuie să i se aplice necondiționat și nediscriminatoriu legea română.

Prin urmare, nici solicitarea de

reindividualizare a pedepsei aplicată acestui inculpat, formulată de

reprezentantul parchetului, nu poate fi primită, apreciindu-se că, la

stabilirea pedepsei rezultante aplicate (de numai 3 ani închisoare), au fost

respectate de către instanța de prim control judiciar criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen.

Astfel,

potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții

generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen.

prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Înalta Curte apreciază că

instanța de prim control judiciar a procedat, în mod corect, atunci când a

constatat că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere, aplicată inculpatului

B.T.

, care se află la primul conflict cu

legea penală, este suficientă și corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C.

pen., fiind aptă să atingă scopul preventiv și de reeducare, consfințit prin dispozițiile

art. 52 C. pen.

Raportat la modalitatea

concretă în care inculpatul a acționat (prin comercializând droguri și introducând

în țară droguri de mare risc, prin expedierea un colet din Belgia în România ce

conținea comprimate de ecstasy și cocaină, în vederea traficării drogurilor pe

teritoriul românesc), corect instanța de prim control judiciar a dat dovadă de

suficientă clemență atunci când a apreciat că pedeapsa stabilită sub minimul

special, în regim suspensiv de executare, reflectă atât periculozitatea

faptelor, cât și intervalul de timp necesar pentru atingerea scopului pedepsei

și pentru reeducarea inculpatului, astfel încât, în speță, nu se justifică o

nouă individualizare a pedepsei prin majorarea cuantumului și schimbarea

modalității de executare a acesteia, neimpunându-se, deci, executarea acesteia

în regim privativ de libertate.

Pentru aceste motive, Înalta

Curte constată că nici majorarea cuantumului pedepsei aplicată inculpatului B.T.

și nici schimbarea modalității de executare a acesteia nu ar fi temeinică,

lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o vădită

disproporție între scopul și rezultatul acestora.

Față de cele menționate mai

sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul B.T.

împotriva deciziei penale nr. 26/P din 10 martie 2009 a Curții de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

De asemenea, în baza art. 385

17

alin. (4) C.

proc. pen. combinat cu art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen.,

va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 5

decembrie 2006 - 8 decembrie 2006.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului apărătorului

desemnat din oficiu pentru acesta, până la prezentarea apărătorului său ales,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul B.T. împotriva

deciziei penale nr. 26/P din 10 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Constată că inculpatul a fost arestat preventiv în

perioada 5 decembrie 2006 - 8 decembrie 2006.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.