ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2344/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 409 din data de 10 octombrie 2008, pronunțată în dosarul penal nr. 3761/118/2007, Tribunalul Constanța, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143 /2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) și art. 76 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B.T., zis D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În baza art. 3 alin. (2) din Legea 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), c) și art. 76 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

a dispus contopirea pedepselor cu închisoarea, în pedeapsa cea mai grea, stabilind ca inculpatul B.T. să execute pedeapsa de 3 trei ani închisoare. Totodată, în baza art. 86 1 alin. (2) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare prev. de art. 86 2 C. pen., respectiv pe durata termenului de 5 ani, termen compus din durata pedepsei la care s-a adăugat intervalul de timp de 2 ani. Prima instanță a stabilit ca pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la data fixată la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, serviciu desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă.

În baza art. 359 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei și emiterea unei comunicări scrise în acest sens. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., Tribunalul Constanța a stabilit ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei să se suspende și executarea pedepselor accesorii. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 prima instanță a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 3500 Euro, sumă primită de la numitul T.C. pentru cantitatea de cocaină expediată și suma de 100 Euro expediată de investigatorul sub acoperire. De asemenea, în baza art. 191 C. proc.

pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2650, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat care vor cuprinde 2000 cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Pe fondul existenței informațiilor că inculpatul B.T., zis D. aducea cantități mari de droguri din Belgia, pe care le distribuia în Județul Constanța, prin ordonanța cu nr. 340/II/2/2006 din 1 iunie 2006 a Serviciului Teritorial Constanța din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a fost autorizat investigatorul sub acoperire cu identitatea I.F., să strângă date și informații despre activitatea anturajul inculpatului și să cumpere la persoanele din anturajul acestuia.

După înfiltrarea investigatorului sub acoperire printre persoanele din anturajul inculpatului din localitatea Eforie, unde acesta deținea împreună cu părinții săi un imobil, acesta și-a manifestat doleanța de a cumpăra droguri de mare risc și a indicat ca modalitate de contact postul telefonic mobil. Inculpatul B.T. l-a contactat telefonic pe investigatorul sub acoperire, solicitându-i ca împreună să facă o afacere cu „CD-uri" (comprimate ecstasy), motiv pentru care prin ordonanța Biroului Teritorial Constanța cu nr. 61/D/P/2006 din 3 iunie 2006, confirmată prin încheierea nr. 64 din 14 iunie 2006 a Tribunalului Constanța și prin autorizația Tribunalului Constanța cu nr. 72 din 14 iunie 2006 s-a aprobat interceptarea/înregistrarea pe suport magnetic sau orice alt tip de suport a comunicărilor și convorbirilor efectuate între investigatorul sub acoperire sus-menționat și B.T.

zis D., purtate de la postul telefonic aparținând investigatorului sub acoperire. Această situație de fapt a fost probată cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate, certificat conform dispozițiilor legale și CD-ul 0013/1/2006, copii conforme cu originalul ale proceselor-verbale ale investigatorului sub acoperire I.F., copie conformă cu originalul a declarației inculpatului T.N.

din 13 iulie 2006, raport de constatare tehnico-științifică nr. 434032 din 22 iunie 2005 a Laboratorului de Analize Fizico - Chimice Droguri, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 67245 din 24 ianuarie 2007 al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Serviciul Criminalistic, Biroul de Expertize și Constatări Criminalistice, raportul de expertiză criminalistică nr. 75 din 19 martie 2007 al Institutului Național de Expertize Criminalistice București, ordonanța Serviciului Teritorial Constanța nr. 378/II/2/2006 din 16 iunie 2006 de autorizare a colaboratorului sub acoperire, ordonanța Serviciului teritorial Constanța nr. 340/II/2/2006 din 1 iunie 2006 de autorizare a investigatorului sub acoperire, copii de pe chitanțele Western Union, expeditori fiind colaboratorul sub acoperire și inculpatul T.N.V., declarațiile inculpatului B.T.

Împotriva sentinței penale nr. 409 din 10 octombrie 2008 a Tribunalului Constanța, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul B.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Parchetul a solicitat desființarea sentinței penale apelate și în rejudecare, să se dispună, în principal, trimiterea cauzei la Tribunalul Constanța pentru contradicția dintre considerentele și dispozitivul acesteia, privind neaplicarea pedepsei accesorii, iar în subsidiar, o nouă individualizare a pedepsei, în sensul înlăturării prevederilor art. 86 1 C. pen. Apelantul inculpat B.T. a solicitat desființarea sentinței penale apelate și pe fond, în rejudecare, să se dispună achitarea acestuia pentru lipsa probelor certe de vinovăție a acestuia.

Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 26/P din 10 martie 2009, verificând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu cauza, sub toate aspectele, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și de inculpatul B.T., a desființat în parte sentința penală atacată, numai în ceea ce privește omisiunea aplicării pedepsei accesorii și, în rejudecare, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Prin aceeași decizie instanța de prim control judiciar a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a dispune astfel, din probatoriul administrat, instanța de prim control judiciar a reținut că prin rechizitoriul cu nr. 155/D/P/2006 din 18 aprilie 2007 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.T., pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc, infracțiuni prev. de art. 3 alin. (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că a oferit spre vânzare investigatorului sub acoperire I.F. droguri de mare risc; respectiv comprimate conținând M.D.M.A. și a expediat din Belgia în România un colet conținând 15,70 grame cocaină, beneficiar fiind T.N. și 19 comprimate M.D.M.A.

pe care le-a vândut investigatorului sub acoperire cu suma de 100 Euro. Referitor la individualizarea pedepsei și modalitatea de executare, instanța de prim control judiciar a apreciat că instanța de fond, în mod corect, a interpretat și aplicat criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. cât și art. 86 C. pen., în raport de natura faptelor comise cât și de datele care îl caracterizează pe inculpat. În ceea ce privește celălalt motiv de apel al Parchetului, din probele dosarului instanța de apel a constatat că în hotărârea atacată nu există contradicție între dispozitiv și minută. Astfel a constatat că deși în minută s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii, totuși s-a omis a se dispune și aplicarea pedepsei accesorii, fapt pe care instanța de prim control judiciar l-a apreciat ca nefiind o contradicție între dispozitiv și minută și l-a corectat în rejudecare.

Împotriva deciziei penale mai sus-menționată, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpatul B.T. au declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii. Reprezentantul parchetului, în esență, a solicitat, invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, prin reinterpretarea materialului probator administrat în cauză, majorarea pedepsei aplicate inculpatului și schimbarea modalității de executare a acesteia prin înlăturarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. Recurentul inculpat, prin apărător ales, a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. și a solicitat admiterea propriului recurs făcând trimitere la memoriul depus la dosar, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, în principal achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, dacă nu se vor reține aceste solicitări, să se mențină ca fiind legală și temeinică decizia penală recurată, sub aspectul cuantumului și modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului. Recursurile formulate de Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpat sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare. Înalta Curte constată că deși inculpatul B.T., atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, constant a negat faptele săvârșite, din probele administrate la dosar, rezultă însă cu certitudine că inculpatul a comis infracțiunile de introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc, în concurs real, fapte prevăzute de art. 3 alin. (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că a oferit spre vânzare investigatorului sub acoperire I.F. droguri de mare risc; respectiv comprimate conținând M.D.M.A. și a expediat din Belgia în România un colet conținând 15,70 grame cocaină, beneficiar fiind T.N. și 19 comprimate M.D.M.A., pe care le-a vândut investigatorului sub acoperire cu suma de 100 Euro.

Chiar dacă recurentul inculpatul, prin apărător, a contestat legalitatea unor probe administrate în faza urmăririi penale (cu referire expresă la activitatea investigatorului sub acoperire, care și-ar fi depășit atribuțiile recunoscute prin lege, la analizele efectuate de un laborator neacreditat, dar și la rapoartele de expertiză ale scrisului de pe colet și ale vocii înregistrate în convorbirile telefonice interceptate), făcând referire și la jurisprudența CEDO, Înalta Curte constată că probatoriile administrate au fost obținute cu respectarea prevederilor art. 64 alin. (2) și art. 68 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, se constată că mijlocul de investigare special, investigatorul sub acoperire, a fost folosit în baza și în condițiile legii, conform dispozițiilor art. 21-22 din Legea nr. 143/2000, respectiv cu autorizarea procurorului de caz și pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de probă, întrucât nimic nu oprește organele de urmărire penală să se sprijine și pe asemenea surse probatorii, însă folosirea și, ulterior valorificarea lor de către instanță pentru a justifica o condamnare, trebuie să fie circumscrise garanțiilor prevăzute de lege. Legea specială nu indică și modalitatea în care se pot obține mijloacele de probă de către persoanele autorizate, limitele în care ele pot acționa în acest scop, dar aceste omisiuni sunt acoperite de dispozițiile Codului de procedură penală în materia probelor, mai exact de dispozițiile art. 68 C. proc.

pen. Potrivit art. 68 alin. (2) C. proc. pen. este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe, iar potrivit alin. (1) din același articol, este oprit a se întrebuința, printre alte mijloace, îndemnurile, în scopul de a obține probe. Or, în speță, Înalta curte constată că investigatorul sub acoperire I.F. nu a făcut nimic altceva decât să cerceteze activitatea infracțională a inculpatului B.T. despre care existau anterior date că ar trafica cantități importante de droguri în zona Constanța, astfel că nu se poate lua in discuție susținerea potrivit căreia chiar investigatorul sub acoperire l-ar fi determinat pe inculpat a săvârșirea de noi infracțiuni, fiind o afirmație lipsită de orice fundament real și de orice suport probator.

De altfel, în jurisprudența CEDO - cauzele Texteiro del Castro contra Portugaliei și respectiv Ramanauskas contra Lituaniei au fost avute în vedere situații diametral opuse în care investigatorul sau colaboratorul sub acoperire prin atitudinea sa provocatoare, a instigat inculpații la comiterea unor fapte penale, ajungându-se la constatarea încălcării dreptului la un proces echitabil, prev. în art. 6 din CEDO, situație ce nu corespunde împrejurărilor de fapt, corect reținute, de instanțele anterioare, în speța de față.

Referitor la susținerea că raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de Laboratorul de Analize Fizico – Chimice ar fi nul, întrucât analizele fizico-chimice ar fi fost efectuate de un laborator neacreditat, se constată că această apărare a făcut deja obiectul analizei instanței de fond care, în mod corect, prin încheierea de ședință din 28 martie 2008, a apreciat proba respectivă ca fiind utilă și legal obținută, observând totodată, că acreditarea, deși nu era obligatorie, s-a realizat în anul 2005, laboratorul respectiv fiind înregistrat și la Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate, laborator specializat în analiza drogurilor pe zona Balcani.

În ceea ce privește susținerile recurentului inculpat, prin apărător, că expertizele criminalistice grafoscopică și respectiv a vocii au relevat concluzii cu grad mare de probabilitate, nerelevând cu certitudine că scrierea de pe capacul coletului și vocea din înregistrările convorbirilor telefonice interceptate ar aparține în proporție de 100% inculpatului, Înalta Curte constată că ambele instanțe au procedat corect și justificat reținând vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor pentru care a fost dedus judecății, interpretând rezultatele acestora și prin prisma celorlalte mijloace de probă care s-au coroborat între ele existente la dosar (proces-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate, certificat conform dispozițiilor legale și CD-ul 0013/1/2006, copii conforme cu originalul ale proceselor-verbale ale investigatorului sub acoperire I.F., copie conformă cu originalul a declarației inculpatului T.N.

din 13 iulie 2006, raport de constatare tehnico-științifică nr. 434032 din 22 iunie 2005 a Laboratorului de Analize Fizico-Chimice Droguri, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 67245 din 24 ianuarie 2007 al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Serviciul Criminalistic, Biroul de Expertize și Constatări Criminalistice, raportul de expertiză criminalistică nr. 75 din 19 martie 2007 al Institutului Național de Expertize Criminalistice București, ordonanța Serviciului Teritorial Constanța nr. 378/II/2/2006 din 16 iunie 2006 de autorizare a colaboratorului sub acoperire, ordonanța Serviciului teritorial Constanța nr. 340/II/2/2006 din 1 iunie 2006 de autorizare a investigatorului sub acoperire, copii de pe chitanțele Western Union, expeditor fiind colaboratorul sub acoperire și inculpatul T.N.V.), care coroborate între ele, dar și cu declarațiile inculpatului, care nu a negat că adresa din Belgia, de la care s-a expediat coletul era a sa și nici că postul telefonic la care s-au interceptat convorbirile îi aparținea.

Prin urmare, nu pot fi primite susținerile inculpatului în sensul că, în speță, se impune achitarea sa, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât așa cum, corect, a reținut instanța de fond și apoi și instanța de prim control judiciar, inculpatul B.T., conform probelor administrate în dosar, se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât s-a dovedit, în afara oricărui dubiu, că inculpatul este cel care a oferit spre vânzare droguri de mare risc (un număr de 19 comprimate de MDMA) investigatorului sub acoperire cu suma de 100 Euro și le-a scos de sub controlul vamal alături de cantitatea de 15,70 grame de cocaină, identificată la percheziția domiciliară efectuată la domiciliul inculpatului T.N.

( inculpat care a fost trimis în judecată într-un alt dosar penal) De asemenea, Înalta Curte constată că justificat a procedat instanța de prim control judiciar atunci când și-a însușit pct. l de vedere al primei instanțe, care a apreciat, corect, că în cauză se poate acorda o largă eficiență circumstanțelor personale, dar și celor reale ale săvârșirii faptei, reducând cuantumul pedepsei sub minimul special și păstrând ca modalitate de executare a pedepsei dispozițiile art. 86 1 C. pen.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, se mai constată că prima instanță a apreciat justificat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta, chiar și fără executarea pedepsei, că inculpatul nu va mai săvârși alte infracțiuni, astfel încât a dispus, în temeiul art. 86 1 C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere cuantumul pedepsei, lipsa antecedentelor penale, ținând seama de persoana inculpatului, de cantitatea de droguri traficată, de perioada lungă de timp ce a trecut de la data comiterii faptelor până în prezent. A stabilit totodată, pe durata termenului de încercare, măsurile de supraveghere la care urmează a se supune inculpatul, fără să se acorde relevanță împrejurării că inculpatul ar avea dublă cetățenie, fapt ce, în mod corect, nu i-a influențat decizia.

Dacă, însă, prima instanță și respectiv instanța de apel ar fi interpretat altfel, s-ar fi creat o vădită discriminare între cetățenii cu o singură cetățenie, alta decât română și cetățenii români, chiar și în condițiile în care ar fi avut cetățenie dublă, astfel cum este cazul inculpatului în speță, căruia trebuie să i se aplice necondiționat și nediscriminatoriu legea română. Prin urmare, nici solicitarea de reindividualizare a pedepsei aplicată acestui inculpat, formulată de reprezentantul parchetului, nu poate fi primită, apreciindu-se că, la stabilirea pedepsei rezultante aplicate (de numai 3 ani închisoare), au fost respectate de către instanța de prim control judiciar criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Înalta Curte apreciază că instanța de prim control judiciar a procedat, în mod corect, atunci când a constatat că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, aplicată inculpatului B.T.

, care se află la primul conflict cu legea penală, este suficientă și corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., fiind aptă să atingă scopul preventiv și de reeducare, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Raportat la modalitatea concretă în care inculpatul a acționat (prin comercializând droguri și introducând în țară droguri de mare risc, prin expedierea un colet din Belgia în România ce conținea comprimate de ecstasy și cocaină, în vederea traficării drogurilor pe teritoriul românesc), corect instanța de prim control judiciar a dat dovadă de suficientă clemență atunci când a apreciat că pedeapsa stabilită sub minimul special, în regim suspensiv de executare, reflectă atât periculozitatea faptelor, cât și intervalul de timp necesar pentru atingerea scopului pedepsei și pentru reeducarea inculpatului, astfel încât, în speță, nu se justifică o nouă individualizare a pedepsei prin majorarea cuantumului și schimbarea modalității de executare a acesteia, neimpunându-se, deci, executarea acesteia în regim privativ de libertate.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că nici majorarea cuantumului pedepsei aplicată inculpatului B.T. și nici schimbarea modalității de executare a acesteia nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acestora. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul B.T. împotriva deciziei penale nr. 26/P din 10 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

De asemenea, în baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. combinat cu art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 5 decembrie 2006 - 8 decembrie 2006. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, până la prezentarea apărătorului său ales, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul B.T. împotriva deciziei penale nr. 26/P din 10 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Constată că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 5 decembrie 2006 - 8 decembrie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.