ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1826/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1826/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 145 din 30 martie 2007 Tribunalul Constanța a fost condamnat inculpatul G.V. la: - 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 alin. (1) lit. a), c) și alin. (2) C. pen.; - 1 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a), c) și alin. (2) C. pen.; În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În raport de art. 86 1 C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani, conform art. 86 2 C. pen. Pe durata termenului de încercare inculpatul G.V. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța la datele fixate de consilierul de probațiune; b) va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență; S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen.
Prima instanță a reținut că inculpatul în perioada 20 - 23 aprilie 2005, în raportul aceleiași rezoluții infracționale, i-a vândut în 3 rânduri colaboratorului sub acoperire cantitatea totală de 1,15 grame amfetamină, iar la data de 23 aprilie 2005 a fost prins în flagrant deținând asupra sa și în magazinul în care lucra, în scop de comercializare, 9,09 grame amfetamină, 6 comprimate și 3 fragmente de comprimat conținând MDMA. La data de 23 aprilie 2005 inculpatul a fost prins în flagrant deținând în scop de comercializare cantitatea de 0,72 grame de canabis. Întrucât inculpatul L.V. a ajutat pe parcursul urmăririi penale la prinderea altor persoane care comercializau droguri de mare risc, față de acesta s-a reținut aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Prin decizia penală nr. 3 din 7 ianuarie 2010 a Curții de Apel Constanța s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul L.V., cale de atac prin care inculpatul solicita, în principal, achitarea sa în raport de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea cuantumului pedepsei aplicate; Împotriva deciziei penale nr. 3 din 7 ianuarie 2010 a Curții de Apel Constanța în termen legal a declarat recurs inculpatul L.V. La termenul din 7 mai 2010, inculpatul personal a arătat că își retrage recursul, împrejurare față de care, în raport cu dispozițiile art. 385 4 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte urmează să ia act de manifestarea de voință a recurentului.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul L.V. împotriva deciziei penale nr. 3/P din 7 ianuarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.