ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5230/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5230/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Obiectul acțiunii.
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și
fiscal, reclamanta T.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român,
prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, emiterea unei decizii în
completarea deciziei nr. 2020 din 22 mai 2008 a autorității pârâte, în sensul stabilirii
unei sume mai mari reprezentând despăgubiri, decât cea stabilită inițial și obligarea
pârâtei la emiterea deciziei, reprezentând titlul de despăgubire aferent diferenței
cuvenite, în cuantum de 72.933 RON sub sancțiunea de daune cominatorii în cuantum
de 500 RON pe fiecare zi de întârziere.
Motivele de fapt și
de drept care au stat la baza formulării cererii.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că pârâta, prin decizia nr. 2020 din 22 mai 2008 a acordat despăgubiri
numai pentru o parte din sumele stabilite de instanțele judecătorești, respectiv
prin decizia nr. 989 din data de 21 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel
Ploiești, care a modificat parțial dispozițiile sentinței nr. 373 din 27
aprilie 2004 a Tribunalului Prahova, stabilind că pe lângă suma de 72.933 RON stabilită
de prima instanță, să i se acorde și suma de 57.139,63 RON. Cu toate acestea, afirmă
reclamanta, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia privind
titlul de despăgubire doar pentru suma de 57.139, 63 RON menționată în decizia Curții
de Apel Ploiești și aceasta neactualizată.
Apărările formulate
de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pârâta Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea
acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în mod corect prin decizia nr. 2020/2008 s-a
pus în executare decizia nr. 989 din 21 septembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești,
pentru suma de 57.139,63 RON, raportându-se și la dispozițiile deciziei nr. 52 din
04 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în
interesul legii, care a stabilit că „în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii
prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001 a fost stabilit printr-o hotărâre
judecătorească definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubire se va emite în baza
respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta”.
Hotărârea instanței
de fond.
Prin sentința nr. 255
din 03 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ
și fiscal, a respins acțiunea reclamantei T.E., formulată în contradictoriu cu pârâta
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Motivele de fapt și
de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut următoarele:
5.1. Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor, în baza Legii nr. 247/2005, prin decizia nr. 2020
din 20 mai 2008, a stabilit în favoarea reclamantei T.E. o despăgubire de 57.139,63
RON.
5.2. Pentru a proceda
în acest mod, Comisia a reținut situația potrivit căreia cuantumul măsurilor reparatorii
prin echivalent au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă
și irevocabilă, iar potrivit dispozițiilor deciziei nr. 52 din 04 iulie 2007 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, în această situație nu se mai poate
proceda la o altă evaluare sau reevaluare a despăgubirilor datorate.
Recursul formulat de
reclamanta T.E. și continuat de moștenitorii M.R., T.N.D., T.P. și T.V.V. împotriva
sentinței nr. 255 din 03 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială,
contencios administrativ și fiscal.
Motivele de recurs pot
fi încadrate la cele prevăzute de art. 304
1
C. proc. civ.
Recurenta consideră că,
dat fiind întârzierea la plata despăgubirii, suma de 57.139,63 RON trebuie să fie
actualizată cu indicele de inflație, deoarece suma nu mai este actuală și echitabilă.
Întâmpinarea formulată
de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
7.1. Intimata solicită
respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că în situația în care există
sentințe definitive și irevocabile prin care s-a constatat dreptul notificatorilor
la acordarea de măsuri reparatorii, întinderea drepturilor, modul în care se calculează
cuantumul acestor măsuri reparatorii în echivalent ori s-a calculat în mod direct
cuantumul acestora, se procedează la punerea în executare a sentințelor.
7.2. Aceasta este și opinia
Înaltei Curți, care prin decizia nr. 52 dată în interesul legii, a stabilit că în
situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzută de Legea
nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă,
titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut
de către aceasta.
7.3. De asemenea, Curtea
Constituțională, prin Decizia nr. 431 din 26 martie 2009 privind respingerea excepției
de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 și urm. din Titlul VII din Legea
nr. 247/2005 a reținut că „a recunoaște acestor persoane posibilitatea de reevaluare
a cuantumului despăgubirilor înseamnă a recunoaște o cale de atac neprevăzută de
lege, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 129 din Constituție”.
II. Considerentele instanței
de recurs.
Recursul este nefondat.
1.1. Din perspectiva dispozițiilor
art. 304
1
C. proc. civ. se va reține că judecătorul fondului a aplicat
în mod corect decizia nr. 52 din 04 iulie 2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
secții unite, și a constatat că recurenta-reclamantă are dreptul de a primi despăgubirea
stabilită prin decizia nr. 989 din 21 septembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești.
1.2. Obligarea intimatei-pârâte
să emită o decizie în completarea deciziei nr. 2020 din 22 august 2008 prin care
să se actualizeze cuantumul despăgubirilor, nu are suport legal.
1.3. Actualizarea despăgubirii
acordate se poate face numai în condițiile și în cazurile prevăzute de Titlul VII
din Legea nr. 247/2005 modificată și completată, speța de față nefiind însă cuprinsă
în cazurile amintite.
Față de acestea, în
drept, nefiind întrunite motivele de recurs invocate, în temeiul art. 312 alin.
(1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată
și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de T.E. și continuat de moștenitorii M.R., T.N.D., T.P. și T.V.V. împotriva sentinței
nr. 255 din 03 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 25 noiembrie 2010.