ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2559/2008

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 31 iulie 2008, inculpatul

C.I. a formulat cerere de liberare provizorie pe cauțiune, solicitând punerea

sa în libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

În motivarea cererii,

inculpatul a arătat că se află la primul conflict cu legea penală, a recunoscut

comiterea faptelor și a colaborat cu organele de urmărire penală.

Curtea de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin încheierea din 8

august 2008, a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie, pe cauțiune,

formulată de inculpatul C.I.

A dispus restituirea

cauțiunii.

În sfârșit a obligat pe inculpatul

petent la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea a apreciat că cererea formulată nu este întemeiată, pentru următoarele

motive:

Prin mandatul de arestare

preventivă nr. 11 din 21 iunie 2008, s-a dispus arestarea preventivă a

inculpatului pentru infracțiunile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art.

17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 288 alin. (1), cu aplicarea art.

41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen. Temeiule avute în vedere la luarea

măsurii au fost cele prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Din analiza prevăzută art. 160

4

alin. (1) C. proc. pen., în care se menționează că liberarea provizorie pe

cauțiune se poate acorda de instanța de judecată, se constată că aceasta este o

măsură facultativă, nefiind un drept al inculpatului. Astfel, instanța de

judecată este cea care apreciază dacă acordarea liberării provizorii este

oportună sau nu, în cauză.

În ceea ce privește

criteriile pe baza cărora se poate aprecia oportunitatea punerii în libertate a

inculpatului este de constatat că dispozițiile legale nu le indică, dar, nici

nu le limitează.

În consecință, în cauză, Curtea

va avea în vedere natura și gravitatea faptei săvârșire, împrejurările în care

aceasta a fost comisă, urmările produse prin activitatea inculpatului și

relațiile sociale care au fost prejudiciate, prin fapta comisă.

Nu poate fi ignorat nici

caracterul organizat al activității infracționale, inculpatul aderând la un

grup infracțional organizat, format în scopul comiterii, unor infracțiuni de

corupție, în care fiecare dintre membri avea sarcini bine stabilite. Rolul

inculpatului a fost unul important, acesta asumându-și sarcina de a constitui

în beneficiul mai multor persoane, în schimbul unor sume de bani primite de la

cestea și care au fost împărțite între membrii grupului infracțional, dosare

necesare înscrierii la examenul de obținere a permisului de conducere, întocmind

documente prin care s-a atestat, în mod necorespunzător adevărului,

împrejurarea că, viitorii candidați ar fi urmat cursurile școlii de șoferi,

aparținând SC C.M.A.C. SRL.

Față de cele arătate și

având în vedere și perioada îndelungată în care s-a derulat activitatea

infracțională, amploarea acesteia, numărul mare de persoane implicate, care au

obținut un mod fraudulos permisele de conducere, impactul negativ în rândul

opiniei publice, s-a apreciat că, cererea formulată nu este întemeiată.

Lipsa antecedentelor penale

ale inculpatului nu poate constitui un motiv singular pentru punerea sa în

libertate, iar faptul că acesta a revenit asupra declarațiilor anterioare și a

recunoscut comiterea faptelor pentru care este cercetat nu presupune o

modificare a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive.

Pe de altă parte, dat fiind

intervalul scurt de timp, de la data luării măsurii preventive, nu se poate

aprecia că nu mai subzistă temeiurile prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., iar garanțiile prezentate de inculpat, precum și obligațiile prevăzută de

art. 160

2

și 3

1

din același cod, ce s-ar putea stabili în

sarcina inculpatului nu sunt de natură a înlătura pericolul pentru ordinea

publică.

În consecință, Curtea, având

în vedere dispozițiile art. 160

8

alin. (6) C. proc. pen., a respins,

ca nefondată, cererea de liberare provizorie și l-a obligat pe inculpat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, susținând că, hotărârea este

neîntemeiată și nelegală, în mod greșit, respingându-i-se cererea, în loc să i

se admită. În susținerea cererii de admitere a solicitării cu privire la

liberarea provizorie pe cauțiune, recurentul a arătat că, în speță, sunt

îndeplinite cerințele prevăzută de art. 160

4

coroborat cu art. 160

2

C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de infracțiunea pentru comiterea

căreia este învinuit, nu depășește 18 ani închisoare și nu există date care să

ateste că, ar putea exista temerea că, în viitor, inculpatul ar putea comite o

nouă infracțiune.

Recursul nu este fondat.

Analiza actelor și probelor

administrate în cauză, arată că încheierea atacată, este temeinică și legală.

Într-adevăr, în raport de

fapta comisă, natura și gravitatea acesteia, precum și de împrejurările în care

fapta a fost comisă, rezultă, fără dubiu, că, lăsat în libertate, inculpatul, a

fost patron de școală de șoferi, ar putea comite alte fapte penale, fie pentru obținerea

unor venituri ilicite, prin corupție, fie pentru împiedicarea desfășurării normale

a procesului penal pornit împotriva sa. Așa stând lucrurile, Curtea, în

calitatea de instanță de control judiciar, urmează a constata temeinicia și

legalitatea hotărârii controlate, chiar dacă pedeapsa pentru care inculpatul

este arestat preventiv, nu trece de 18 ani închisoare.

Făcându-se, astfel dovada că

hotărârea primei instanțe, pronunțată, în speță, este temeinică și legală,

Curtea va trebui să privească recursul de față, ca nefondat și să-l respingă,

ca atare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând

astfel hotărârea atacată.

Având în vedere și

reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva încheierii din 8 august 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, în dosarul nr. 4638/2/2008.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 august 2008.