ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 77/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, sub nr. 1435/54/2011, reclamanta SC D.P. SRL, prin reprezentant

legal, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Timișoara și Direcția Județeană pentru Accize și

Operațiuni Vamale Mehedinți, suspendarea executării actelor administrativ

fiscale reprezentate de decizia de impunere fiscală privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată din 30 mai 2011 și de raportul de inspecție fiscală din

27 mai 2011 pentru suma de 2.774.884 RON compusă din 1.068.676 RON reprezentând

accize, 400.379 RON reprezentând majorări de întârziere aferente accizelor,

949.935 RON reprezentând contribuție alcool intern (conform art. 363 din Legea

nr. 95/2006) și 355.894 RON majorări de întârziere aferente contribuției alcool

intern și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

s-a arătat că în perioada 13 aprilie 2010-15 aprilie 2010 la sediul societății din

comuna B.-sat B.A., jud. Mehedinți (secția de producție băuturi alcoolice) a fost

efectuat de către Garda Financiară - Comisariatul General un control operativ cu

privire la respectarea prevederilor din Codul fiscal privind plata accizelor pentru

produse alcoolice intermediare. Controlul a vizat activitatea desfășurată de societate

în perioada 01 ianuarie 2010-13 aprilie 2010, în speță producerea și comercializarea

de produse alcoolice.

S-au mai arătat următoarele.

În urma controlului Garda

Financiară - Comisariatul General a emis nota de constatare din 15 aprilie 2010

prin care s-a constatat că societatea a produs și comercializat produse alcoolice

intermediare, dar care în realitate erau produse alcoolice spirtoase și că a utilizat

banderole de marcare fiscală pentru produse intermediare și nu pentru produse spirtoase

pentru care acciza era mult mai mare de 750 euro/hl alcool pur și nu de 65 euro/hl

produs finit.

În consecință Garda Financiară

- Comisariatul General a procedat la estimarea obligațiilor fiscale de plată către

bugetul de stat constând în accize în cuantum de 2.018.585 RON și taxa pe valoarea

adăugată în cuantum de 383.531 RON.

În perioada 25 martie

2010 – 31 mai 2010 societatea a fost supusă inspecției fiscale de către Direcția

Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Mehedinți, control ce a vizat plata

accizelor pentru produse alcoolice intermediare. Acest control a vizat perioada

11 martie 2009 -31 mai 2010. În urma inspecției fiscale a fost întocmit raportul

de inspecție fiscală din 31 mai 2010 și decizia de impunere fiscală din 02

iunie 2010. În baza acestor acte administrativ-fiscale societatea a fost obligată

la plata sumei de 82.634 RON reprezentând accize produse alcoolice intermediare

și 3168 RON reprezentând majorări de întârziere.

La data de 20 iulie 2010,

Garda Financiară - Comisariatul General a emis, în baza notei de constatare din

15 aprilie 2010. Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii din 23 iulie 2010

care a fost pusă în executare de către D.G.F.P. Mehedinți, fiind instituite măsuri

asigurătorii constând în poprire și sechestru asigurător asupra bunurilor societății

(sume prezente și viitoare aflate în conturile societății noastre deschise la instituții

bancare și bunuri mobile și imobile).

Prin adresa la data de

20 iulie 2010 Garda Financiară – Comisariatul General a solicitat, în temeiul

art. 7 lit. f) din O.U.G. nr. 91/2003 Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni

Vamale Timișoara efectuarea unei inspecții fiscale pentru perioada 01 ianuarie 2010

– 30 aprilie 2010 în vederea stabilirii în totalitate a obligațiilor fiscale datorate

bugetului consolidat al statului.

Prin avizul de inspecție

fiscală din 04 aprilie 2011 comunicat la data de 07 aprilie 2011 societatea a fost

informată că începând cu data de 19 aprilie 2011 va fi supusă inspecției fiscale

cu privire la plata accizelor aferente perioadei 01 ianuarie 2010 – 13 aprilie 2010.

În urma controlului fiscal,

organele de control au întocmit raportul de inspecție fiscală din 27 mai 2011 în

baza căruia a fost emisă decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare

de plată din 30 mai 2011 prin care SC D.P. SRL a fost obligată la plata sumei de

2.774.884 RON compusă din 1.068.676 RON reprezentând accize, 400.379 RON reprezentând

majorări de întârziere aferente accizelor și 355.894 RON majorări de întârziere

aferente contribuției alcool intern.

La data de 12 iulie 2011

a depus la dosar întâmpinare Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

Timișoara în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, precum și în

numele și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Mehedinți,

prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinică și nelegală.

Cu privire la condițiile

de admisibilitate a cererii de suspendare, reclamanta a invocat prevederile

art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, menționând că dispozițiile

legale instituie pentru admisibilitatea cererii de suspendare a executării unui

act administrativ două condiții care trebuie întrunite cumulativ: existența unei

pagube iminente și existența cazului bine justificat.

Prin sentința nr. 392

din 13 iulie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC D.P. SRL, a dispus suspendarea

executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată

din 30 mai 2011, până la pronunțarea instanței de fond și a respins cererea de suspendare

a executării raportului de inspecție fiscală din 27 mai 2011.

Pentru a pronunța această

hotărâre s-au reținut în esență următoarele.

În urma controlului fiscal

efectuat pentru perioada 01 ianuarie 2010-13 aprilie 2010, organele de control au

întocmit raportul de inspecție fiscală din 27 mai 2011, în baza căruia a fost emisă

decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată din 30

mai 2011 prin care s-a stabilit în sarcina SC D.P. SRL o datorie fiscală în sumă

totală de 2.774.884 RON.

Împotriva actelor administrativ-fiscale

reprezentate de decizia de impunere fiscală din 30 mai 2011 și de raportul de inspecție

fiscală din 27 mai 2011, reclamanta a formulat în temeiul art. 205 și următoarele

din C. proc. fisc., contestație administrativă, înregistrată la D.R.A.O.V. Mehedinți

din 16 iunie 2011, solicitând anularea actelor administrative fiscale, fiind astfel

îndeplinită condiția efectuării plângerii prealabile.

Societatea reclamantă

a contestat modul de calcul al debitelor pe care le are față de organele fiscale,

precum și valoarea acestora, menționând și că prin raportul de inspecție fiscală

din 31 mai 2010 întocmit de D.J.A.O.V. Mehedinți, care a cuprins perioada 11

martie 2009-31 mai 2010 având ca obiect controlul privind respectarea legislației

fiscale în domeniul accizelor, s-a constatat că băuturile produse de societate sunt

produse intermediare și că societatea datora pentru această perioadă suma de 82.634

RON, sumă necontestată de reclamantă și achitată.

Procedându-se la verificarea

unei perioade incluse în perioada inițială, 01 ianuarie 2010-13 aprilie 2010, organul

fiscal a apreciat că bunurile produse de societate nu sunt produse intermediare

și că societatea ar datora pentru perioada 01 ianuarie 2010-13 aprilie 2010 suma

de 2.774.884 RON, așa cum rezultă din raportul de inspecție fiscală din 27 mai 2011.

Astfel, Curtea a reținut

faptul că s-a realizat un nou control fiscal pentru aceeași perioadă, ajungându-se

la concluzii divergente în ce privesc aspecte fiscale similare, aspecte de natură

să inducă o îndoială asupra legalității actului, îndoială ce se circumscrie noțiunii

de „caz justificat” avută în vedere de legiuitor în art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Luând în considerare susținerile

reclamantei, instanța a apreciat că, prin modul de expunere al circumstanțelor de

fapt și de drept ale cauzei, s-a creat un dubiu asupra legalității actului administrativ,

urmând însă ca toate aceste aspecte să fie analizate pe fond doar în cadrul acțiunii

în anulare.

În ceea ce privește condiția

cazului bine justificat s-a reținut că acesta derivă din faptul că procedura administrativă

nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și

mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei

constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției

de suspendare a executării actului contestat.

În raport de faptul că

prin argumentele de fapt și de drept expuse de reclamantă se pune în discuție legalitatea

deciziei de impunere, Curtea a apreciat ca îndeplinită condiția cazului bine justificat

de natură să justifice măsura suspendării provizorii a actului administrativ fiscal.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 modificată, paguba iminentă reprezintă prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În raport de cuantumul

datoriei fiscale, suma de 2.774.884 RON, de cifra de afaceri a societății reclamante

pentru ultimii trei ani fiscali, menționată în raportul de inspecție fiscală și

posibilitățile financiare ale unui agent economic în mediul rural, Curtea a apreciat

că executarea deciziei de impunere tinde să afecteze activitatea desfășurată, perturbarea

bunului mers al activității societății reclamante, în privința relațiilor contractuale,

plata obligațiilor și a celorlalte angajamente curente, dar și în privința relațiilor

cu angajații societății cu privire la plata salariilor, societatea putând fi pusă

în situația imposibilității achitării drepturilor salariale ale celor 20 de salariați.

Astfel, instanța a apreciat

că este îndeplinită și condiția prevenirii pagubei iminente, întrucât reclamanta

a făcut dovada că prejudiciul suferit nu este pur financiar, ci tinde să afecteze

activitatea desfășurată, existând riscul ajungerii societății în incapacitate de

plată.

Împotriva sentinței pronunțată

de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Timișoara în numele și pentru Direcția Județeană pentru Accize

și Operațiuni Vamale Mehedinți, susținând că hotărârea atacată este nelegală și

netemeinică pentru următoarele motive:

- instanța de fond, în

mod greșit, nu a admis cererea de introducere în cauză a Autorității Naționale a

Vămilor , având în vedere că potrivit art. 1 din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea

și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor direcțiile regionale pentru accize

și operațiuni vamale și direcțiile județene pentru accize și operațiuni vamale sunt

unități subordonate Autorității Naționale a Vămilor, fără personalitate juridică;

- în cauză nu au fost

dovedite condițiile cazului bine - justificat și pagubei iminente prevăzută de

art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța făcând referire doar la recomandarea din

13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, neindicându-se

în concret împrejurările din care a rezultat o îndoială puternică asupra legalității

deciziei de impunere din 3 mai 2011. În acest sens hotărârea este și nemotivată,

fiind încălcate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile

art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește pretinsa

nesoluționare a cererii de introducere în cauză a autorității administrative centrale

– Autoritatea Națională a Vămilor, o astfel de cerere nu a fost formulată de pârâta

Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Mehedinți, iar cadrul procesual

a fost corect stabilit de instanța de fond, pârâta Direcția Județeană pentru Accize

și Operațiuni Vamale Mehedinți având calitatea de emitent al actului administrativ

a cărui suspendare se cere, respectiv decizia de impunere din 30 mai 2011. În acest

sens, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu condiționează calitatea

procesuală a autorităților publice de existența personalității lor juridice.

Cu privire la existența

cazului bine – justificat, astfel cum este definit acesta prin art. 2 lit. t) din

Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța de fond și-a însușit, în mod

corect, o parte din argumentele reclamantei, respectiv existența unor contradicții

între raportul de inspecție fiscală din 31 mai 2010 întocmit de Direcția Județeană

pentru Accize și Operațiuni Vamale Mehedinți pentru perioada 11 martie 2009 – 31

mai 2010 și prin care s-a constatat că băuturile produse de societate sunt produse

intermediare și actuala decizie de impunere, care se referă inclusiv la o perioadă

cuprinsă în raportul menționat (perioada 1 ianuarie 2010 – 13 aprilie 2010) și prin

care s-a apreciat că bunurile produse de societate nu sunt produse intermediare,

stabilindu-se obligații fiscale mult mai mari.

De asemenea, reclamanta

a invocat și Fișele Tehnice în baza cărora a produs și comercializat băuturi alcoolice

și care constituie argumente pentru încadrarea produselor ca produse intermediare,

iar nu în categoria celor spirtoase.

În ceea ce privește paguba

iminentă, instanța de fond a interpretat în mod corect probele administrate în cauză,

respectiv înscrisurile depuse de societate, constând în înscrisurile de garanție

bancară pentru plata accizelor, rapoartele de evaluare a bunurilor sechestrate,

bilanțul contabil vizat la data de 30 iunie 2011, contractele de leasing aflate

în derulare din care rezultă în mod expres că prin executarea actelor administrativ

– fiscale societatea ar fi iremediabil prejudiciată.

Față de împrejurările

de fapt reținute prin hotărârea instanței de fond se constată că sunt neîntemeiate

motivele de recurs ce vizează netemeinicia și nemotivarea sentinței atacate.

Cu referire la art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara în numele și pentru Direcția Județeană

pentru Accize și Operațiuni Vamale Mehedinți împotriva sentinței nr. 392 din 13

iulie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie

2012.