ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5438/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5438/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Procedura derulată de

prima instanță

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta SC P. SA a solicitat, în contradictoriu

cu pârâții A.N.A.F. - D.G.S.C., A.N.V. - D.R.A.O.V. Cluj - Serviciul Antifraudă

Fiscală și Vamală, A.N.V. - Direcția Tehnici de Vămuire și Tarif Vamal, Ministerul

Finanțelor și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, anularea

deciziei din 05 noiembrie 2010 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., a deciziei de impunere

din 28 decembrie 2009 și a raportului de inspecție fiscala din 28 decembrie 2009

întocmite de A.N.V. -D.R.A.O.V. Cluj -Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală, iar

pe cale de consecință exonerarea de la plata sumelor stabilite ca fiind obligații

fiscale suplimentare prin decizia contestată; anularea deciziei din 09

noiembrie 2010 emisa de A.N.A.F. - D.G.S.C., a deciziei de impunere din 30

martie 2010 și a raportului de inspecție fiscala din 30 martie 2010 întocmite de

A.N.V. - D.R.A.O.V. Cluj - Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală, iar pe cale de

consecință exonerarea de la plata sumelor stabilite ca fiind obligații fiscale suplimentare

prin deciziile contestate; restituirea sumei totale de 1.344.289 RON, plătită în

executarea deciziei de impunere din 28 decembrie 2009 și a deciziei de impunere

din 30 martie 2010, precum și obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor

de judecată.

Pe cale de excepție, în

conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamanta

a solicitat admiterea excepției de nelegalitate vizând actul administrativ privind

încadrarea tarifar-vamală a unor produse alcoolice din 03 iulie 2008 (înregistrat

la societate din 14 iulie 2008) emis de către A.N.V. - Direcția Tehnici de Vămuire

și Tarif Vamal; înlăturarea efectelor actului administrativ privind încadrarea tarifar-vamala

a unor produse alcoolice din 3 iulie 2008.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că începând cu data de 14 iulie 2009 societatea a făcut obiectul

unei inspecții fiscale parțiale, ca urmare a acestui control fiind întocmit raportul

de inspecție fiscală din 28 decembrie 2009 și decizia de impunere din 28

decembrie 2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția

fiscală.

Concluziile organelor

de control fiscal, consemnate în raportul de inspecție fiscala din 28 decembrie

2009 și decizia de impunere din 28 decembrie 2009, au avut la bază actul administrativ

a cărui nelegalitate o invocă pe cale de excepție, respectiv actul administrativ

din 03 iulie 2008 emis de către Direcția Tehnici Vămuire și Tarif Vamal din cadrul

A.N.V.

Prin cererea înregistrată

la data de 28 ianuarie 2010, reclamanta a formulat contestație împotriva actelor

administrativ fiscale emise în urma controlului fiscal de fond, iar prin decizia

din 05 noiembrie 2010, comunicată în data de 10 noiembrie 2010, D.G.S.C. din cadrul

A.N.A.F. a respins contestația formulată.

Începând cu data de 15

februarie 2010, s-a desfășurat în cadrul societății o nouă inspecție fiscală parțială,

iar ca urmare a acestui control a fost întocmit raportul înregistrat din 30

martie 2010 și decizia de impunere din 30 martie 2010 privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, acte fiscale contestate la

data de 29 aprilie 2010.

Prin decizia din 09

noiembrie 2010, comunicata societății în data de 10 noiembrie 2010, D.G.S.C. din

cadrul Agenției Naționale de Administrare a respins și această contestație.

Referitor la nelegalitatea

actului din 03 iulie 2008 emis de către A.N.V. - Direcția Tehnici de Vămuire și

Tarif Vamal, reclamanta a arătat că în baza autorizației de antrepozit fiscal emisă

la data de 01 ianuarie 2004 și ulterior reînnoită, SC P. SA a fost autorizată să

primească, să producă, să transforme, să dețină și să expedieze produse intermediare,

așa cum erau acestea definite de art. 172 din C. fisc., în vigoare la acea dată.

Odată cu modificările

aduse pct. 66 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., prin H.G. nr. 1579/2007,

în sarcina antrepozitarilor autorizați pentru producția de produse accizabile din

grupele prevăzute la art. 169-173 din C. fisc., care la data de 1 ianuarie 2008

dețineau autorizații valabile, a fost instituită obligația de a îndeplini cerințele

prevăzute la alin. (6

1

) și (6

3

) ale pct. 8 în ceea ce privește

obținerea încadrării pe poziții și coduri tarifare a produselor finite efectuate

de A.N.V., până la data de 30 aprilie 2008.

Astfel, prin cererea

din 08 aprilie 2008, SC P. SA a solicitat A.N.V. încadrarea pe poziții și coduri

tarifare a tuturor produselor pentru care deține autorizație de antrepozitar fiscal,

depunând documentația necesară potrivit dispozițiilor legale.

Prin actul din 03

iulie 2008, înregistrat la societate din 14 iulie 2008, așadar după trecerea a 97

de zile de la data depunerii cererii, A.N.V. a comunicat reclamantei încadrarea

tarifară pentru toate produsele solicitate.

Potrivit acestei comunicări,

în mod nelegal a afirmat reclamanta, toate produsele din categoria Produse Intermediare

au fost încadrate tarifar ca Băuturi Alcoolice Spirtoase, din grupa alcoolului etilic.

Consecința acestei încadrări

vamale a reprezentat-o recalcularea cuantumului accizei, precum și a altor taxe,

aplicate asupra livrărilor de produse încadrate tarifar ca BĂUTURI SPIRTOASE începând

cu octombrie 2008 și, respectiv, iulie 2009.

În concluzie, a precizat

reclamanta, prin actele administrativ fiscale emise în urma controlului fiscal de

fond, și anume raportul de inspecție fiscală înregistrat din 28 decembrie 2010 și

decizia de impunere din 28 decembrie 2010 au fost stabilite în sarcina sa obligații

fiscale suplimentare de plată în cuantum de 218.218 RON.

Aceeași situație s-a repetat

ca urmare a controlului fiscal început în 15 februarie 2010, recalculându-se și

în acest caz cuantumul accizei precum și a altor taxe. Prin actele administrativ

fiscale emise în urma controlului fiscal de fond, mai exact raportul de inspecție

fiscală înregistrat din 30 martie 2010 și decizia de impunere din 30 martie 2010,

au fost stabilite în sarcina societății obligații fiscale suplimentare de plată

în cuantum de 1.126.071 RON.

A opinat reclamanta că

actul a cărui nelegalitate se cere a fi constatata este un act administrativ unilateral

cu caracter individual, acesta fiind emis de o autoritate publica, în regim de putere

publică și în vederea executării în concret a unei legi, dând naștere, respectiva

modificând anumite raporturi juridice (obligația societății de a achita accize în

funcție de dispozițiile actului administrativ, în speță, noua încadrare tarifar-vamală).

S-a mai susținut că de

actul administrativ a cărui nelegalitate se cere a fi constatată depinde soluționarea

pe fond a litigiului.

Din această perspectivă,

reclamanta a solicitat să se constate că, atât concluziile inspectorilor fiscali

cuprinse în decizia de impunere din 28 decembrie 2010 și raportul de inspecție fiscală

din 28 decembrie 2010, cât și considerentele deciziei administrative din 05

noiembrie 2010 pronunțată de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., relevă legătura directă

între actul din 03 iulie 2008 privind încadrarea tarifar-vamală dată unei categorii

de produse alcoolice și recalcularea cuantumului accizelor, respectiv obligația

de impunere consemnata în actul de control fiscal.

Aceeași legătură directă

există și între actul din 03 iulie 2008 și concluziile inspectorilor fiscali cuprinse

în decizia de impunere din 30 martie 2010 și raportul de inspecție fiscală din

30 martie 2010, cât și considerentele deciziei din 09 noiembrie 2010 pronunțata

de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F.

Operațiunea de încadrare

pe poziții și coduri tarifare a fost finalizată prin emiterea actului din 03

iulie 2008 și anexei la acesta, potrivit clasificării efectuate de Autoritate, un

număr de produse finite fabricate de societate fiind reîncadrate, de la poziția

tarifară NC 2206 "Alte băuturi fermentate, amestecuri de băuturi fermentate,

amestecuri de băuturi fermentate și băuturi alcoolice nedenumite și necuprinse în

altă parte” (clasificate fiscal în categoria "Produselor intermediare"),

la poziția tarifară NC 2208 " alcool etilic nedenaturat cu titru alcoolic volumic

sub 80% vol distilate, rachiuri, lichioruri, și alte băuturi spirtoase" subpoziția

2208 9069 "Alte băuturi spirtoase" (clasificate fiscal în categoria „Alcool

etilic").

Reclamanta a apreciat

ca nelegală aceasta reîncadrare pe poziții și coduri tarifare întrucât din analiza

pct. 66 din Normele de aplicare a Titlului VII - Accize și alte taxe speciale, modificate

prin H.G. nr. 1579/2007 rezultă că: (1) antrepozitarul trebuie sa depună la autoritatea

fiscală o documentație care să conțină printre altele și lista de produse ce urmează

a fi realizate precum și compoziția detaliată a acestora - în așa fel încât să permită

încadrarea într-una dintre grupele de produse accizabile definite la art. 169-173

din C. fisc.; (2) antrepozitarul are obligația să obțină de la A.N.V. încadrarea

tarifara a produselor, pe baza analizelor de laborator efectuate de autoritate în

laboratoare proprii sau externe autorizate. Rezultatele de laborator, împreună cu

punctul de vedere al A.N.V. se comunică autorității fiscale în vederea completării

documentației cerute de autorizare.

Or, în speță, a precizat

reclamanta, Direcția Tehnici Vămuire și Tarif Vamal din cadrul A.N.V. nu a procedat

la efectuarea analizelor de laborator cerute imperativ de normele legale, ci a efectuat

încadrarea pe poziții tarifare exclusiv prin raportare la documentațiile tehnice

depuse de societate, interpretându-le din punct de vedere fizico-chimic și organoleptic,

ceea ce nu concordă cu atribuțiile sale legale.

În absența rezultatelor

unor analize de laborator proprii, reclamanta a apreciat ca A.N.V. s-a rezumat prin

actul administrativ doar la prezentarea punctului de vedere cu privire la încadrarea

tarifară a unor produse.

În condițiile în care

reclamanta era autorizată din punct de vedere fiscal pentru fabricarea de produse

intermediare conform autorizației ulterior reînnoite, A.N.V. a procedat la o reîncadrare

tarifară a acestor produse fără să ofere o motivare a încadrării produselor respective

în categoria băuturilor spirtoase. Dimpotrivă, explicațiile oferite sub forma unor

note în cuprinsul actului, denotă tocmai dificultatea de încadrare tarifară raportat

la reglementările în vigoare la acea dată.

Se mai susține că singura

aparentă motivație oferită de nota conținută de actul administrativ, respectiv că

acest tip de produs este în realitate o bază alcoolică, care și-a pierdut în bună

măsură caracterul de băutura fermentată deoarece, datorita filtrării avansate la

care a fost supus, nu prezintă caracteristicile organoleptice, reprezintă în realitate

o argumentație de natură tehnică, ce excede competenței Autorității, în absența

rezultatelor unor analize de laborator.

După cum reiese din documentația

depusă în vederea obținerii încadrării tarifare, baza produselor clasificate de

autoritate ca alcool etilic o constituie o băutura fermentată liniștită, achiziționată

în regim intracomunitar, încadrarea vamală conferită acestui produs de către autoritățile

vamale ale ambelor state fiind NC 22060089, așadar o subpoziție a codului NC220600

- "Alte băuturi fermentate, amestecuri de băuturi fermentate, amestecuri de

băuturi fermentate și băuturi alcoolice nedenumite și necuprinse în altă parte”.

Or, în condițiile în care

acest produs reprezintă baza utilizată pentru realizarea "produselor intermediare",

iar această bază a fost clasificată anterior de către aceleași autorități vamale

ca fiind o "băutura fermentată liniștită", reîncadrarea produselor conținând

aceasta baza ca fiind NC 2208 - Alcool etilic, este nesusținută de analize de laborator

în condițiile legale.

Referitor la

motivele de nulitate ale

deciziei din 05 noiembrie 2010 emise de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. precum și ale

deciziei de impunere din 28 decembrie 2009, respectiv a raportului de inspecție

fiscală din 28 decembrie 2009, reclamanta a arătat că, prin decizia din 05

noiembrie 2010, D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. a respins contestația formulată, reținând

că problematica supusă soluționării constă în împrejurarea dacă ulterior luării

la cunoștință de către reclamantă a adresei privind încadrarea unor produse finite

ca "băuturi spirtoase", societatea mai putea calcula acciza aferentă livrărilor

acestor produse folosind elementele de calcul corespunzătoare produselor intermediare.

Reclamanta a opinat că

se impune ca analiza să vizeze, în primul rând, dacă încadrarea tarifară realizată

de A.N.V., în baza pct. 8 alin. (6

1

) și (6

3

) și ale pct. 66

din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII - Accize și alte taxe speciale

din C. fisc., modificate prin H.G. nr. 1579/2007, poate avea drept consecință o

recalculare a accizelor corespunzător cu noua încadrare tarifară sau efectele noii

clasificări tarifare se reflectă doar în ceea ce privește autorizarea/reautorizarea

din punct de vedere fiscal a antrepozitarilor fiscali.

S-a mai arătat că până

la modificările aduse Normelor metodologice de aplicare a C. fisc. prin H.G. nr.

1597/2007, agenții economici se adresau direct Autorității Fiscale Centrale cu cererea

de autorizare fiscală privind producerea de produse accizabile, așa cum erau acestea

clasificate din punct de vedere fiscal, iar pentru obținerea autorizării se depuneau,

conform legii, documentații complete referitoare la locația de producție, lista

produselor, specificațiile tehnice de fabricație, caracteristicile fizico-chimice

ale acestora, etc.

În urma verificării acestor

documente, Autoritatea Fiscală elibera agentului economic o autorizație de antrepozitar

fiscal valabila pentru fabricarea unei anumite categorii de produse accizabile.

A precizat reclamanta

că, începând cu anul 2004, a fost autorizată fiscal să fabrice băuturi din categoria

produselor intermediare, iar autorizația a fost permanent reînnoită de către societate,

fiind valabilă atât la data controlului fiscal cât și ulterior.

Odată cu modificările

legislative intervenite ca urmare a H.G. nr. 1597/2007, antrepozitarii autorizați

au fost obligați să solicite Autorității Vamale încadrarea tarifară, iar consecința

unei eventuale încadrări tarifare diferite de cea inițială ar fi fost eliberarea

unei autorizații fiscale noi - pentru o altă categorie de produse.

În speță, societatea a

fost în permanență beneficiara autorizației fiscale de antrepozitar pentru intermediere,

stare de fapt recunoscută de altfel atât de organele de control fiscal în cuprinsul

deciziei de impunere și a raportului fiscal, cât și de autoritatea administrativă

învestită cu soluționarea contestației.

Pe de altă parte, în cuprinsul

modificărilor aduse nu este prevăzută obligația agenților economici ca în urma încadrării

tarifare obținute de la Autoritatea Vamală în condițiile pct. 66 și pct. 8

alin. (6

1

) și (6

2

) din Norme să efectueze o recalculare a

accizelor corespunzător noii încadrări.

A apreciat reclamanta

că intenția legiuitorului a fost să ofere autorității fiscale mijloace suplimentare

de control în privința procedurilor de autorizare a agenților economici din domeniul

accizelor și nu să-i oblige pe deținătorii de autorizații valabile la acea dată

să recalculeze cuantumul accizelor pentru stocuri de produse fabricate anterior

în mod legal.

De altfel, abia ulterior,

începând cu data de 01 aprilie 2010, ca urmare a modificărilor aduse C. fisc. prin

O.U.G. nr. 109/2009 (M. Of. al României nr. 689/13.10.2009), legiuitorul a înțeles

să dea o altă definiție produselor intermediare.

Reclamanta a reiterat

motivele de

nulitate ale deciziei din 09 noiembrie 2010 emise

de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. precum și ale deciziei de impunere din 30

martie 2010 respectiv a raportului de inspecție fiscală din 30 martie 2010 întocmite

de A.N.V., apreciind că aspectele anterior invocate sunt aplicabile și în ce privește

aceste acte administrativ fiscale.

M.F.P. și, respectiv,

D.G.F.P. Cluj au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă

față de pârâtul M.F.P., urmare a constatării lipsei calității sale procesuale pasive,

motivat de faptul că acesta nu este organ fiscal în sensul art. 17 alin. (5) C.

proc. fisc.

De altfel, raportat la

prevederile H.G. nr. 34/2009, art. 3 pct. 81, M.F.P. reprezintă statul ca subiect

de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații

în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu în raporturi juridice, dacă

legea nu stabilește în acest scop un alt organ.

Or, în speță, dispozițiile

H.G. nr. 109/2009 privind organizarea A.N.A.F., în art. 4 pct. 37, reglementează

că aceasta reprezintă statul în față instanțelor și a organelor de urmărire penală

ca subiect de drepturi și obligații privind raporturile juridice fiscale și alte

activități ale agenției, direct sau prin direcțiile generale ale finanțelor publice

județene și a Municipiului București, Garda Financiară și unitățile sale teritoriale

și/sau A.N.V. și unitățile sale subordonate, în baza mandatelor transmise.

În concluzie, cum actele

administrative au fost emise de către D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., în speță sunt

incidente dispozițiile legale mai sus arătate așa încât în mod greșit a fost chemat

în judecată M.F.P..

Pârâta A.N.A.F., prin

întâmpinarea formulată, a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate,

solicitând totodată respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

A formulat întâmpinare

și pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând

respingerea cererii ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesual pasive,

susținând, în esență, că nu este emitentul actului și, respectiv, nu există identitate

între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic supus judecății. Totodată

a solicitat introducerea în cauză a A.N.S.T..

Pârâta D.R.A.O.V. Cluj,

în nume propriu și în reprezentarea A.N.V., a depus note de ședință, prin care a

invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a adresei, susținând

că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate directă și decisivă între actul

de încadrare tarifară și cel de control. .

Instanța învestită cu

soluționarea acțiunii în contencios administrativ, în cadrul căreia s-a invocat

pe cale de excepție, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția

de nelegalitate a actului privind încadrarea tarifar vamală a unor produse alcoolice

din 03 iulie 2008, a soluționat cu precădere, printr-o hotărâre separată pronunțată

la data de 22 martie 2011, excepția de nelegalitate, constatând nelegalitatea actului

administrativ privind încadrarea tarifar vamală.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs A.N.A.F., M.F.P., Ministerul Educației, Cercetării Tineretului

și Sportului, D.R.A.O.V. Cluj în nume propriu și în reprezentarea A.N.V. -Direcția

Tehnici Vămuire și Tarif Vamal.

Î.C.C.J., secția de contencios

administrativ și fiscal s-a pronunțat asupra acestui recurs prin decizia din 14

iunie 2011, modificând hotărârea primei instanțe, în sensul respingerii excepției

de nelegalitate a adresei din 3 iulie 2008.

Pentru a pronunța această

decizie, Î.C.C.J. a apreciat că sunt fondate criticile formulate în recursurile

declarate, având ca obiect, pe de o parte, neîndeplinirea condițiilor prevăzute

de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2024 în ceea ce privește caracterul de act

administrativ al adresei atacate, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 554/2004 și, pe de altă parte, motivele pentru care instanța a

apreciat că actul ar fi fost emis cu exces de putere.

Astfel, instanța de recurs

a reținut că adresa contestată nu este un act administrativ în sensul dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu a fost emis în regim

de putere publică, ci ca răspuns la cererea depusă de reclamantă în calitatea acesteia

de antrepozitar fiscal autorizat și că acest act se referă la încadrarea tarifară

a produselor în Nomenclatura Combinată și nu la stabilirea unei grupe de produse

accizabile.

S-a mai constatat ca adresa

contestata nu a produs efecte juridice prin ea însăși, deoarece ulterior a fost

stabilită încadrarea într-una din grupele de produse accizabile definite la

art. 169 -173 din Legea nr. 571/2003, conform adresei din 2 decembrie 2008.

În al doilea rând, în

ceea ce privește soluția de admitere a excepției de nelegalitate, instanța de recurs

a apreciat că în mod greșit s-a considerat ca nelegală adresa contestată susținându-se

ca obligatorie efectuarea analizelor de laborator de către autoritatea vamală, deși

reclamanta nu se afla în perioada de probe tehnologice ca antrepozitar fiscal, având

calitatea de producător autorizat definitiv.

În ceea ce privește cadrul

procesual, instanța de recurs a statuat cu caracter irevocabil că au fost aplicate

în mod corect dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ,

iar excepția lipsei calității procesuale pasive era neîntemeiată întrucât excepția

de nelegalitate a fost soluționată în cadrul judecării acțiunii de fond cu citarea

tuturor părților și a autorității emitente, în cadrul procesual fixat de reclamantă

prin cererea de chemare în judecată.

nelegalitate

La data de 19 septembrie

2011, după reluarea judecării cauzei, reclamanta SC P. SA, având în vedere decizia

din 14 iunie 2011, irevocabilă, pronunțată de Î.C.C.J. în soluționarea recursului

îndreptat împotriva încheierii din 22 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, a formulat,

în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate

a actului din 02 decembrie 2008 privind încadrarea într-una din grupele de produse

accizabile definite la art. 169-173 din Legea nr. 554/2004 emis de A.N.V.

Pornind de la concluziile

exprimate de Î.C.C.J. în decizia pronunțată, reclamanta a arătat că actul atacat

a fost emis de către o autoritate necompetentă. Astfel, această operațiune legală

a fost îndeplinită de către autoritatea vamală prin comunicarea adresei din 02

decembrie 2008 către Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor

Armonizate și nu a fost comunicată reclamantei. Nu în ultimul rând, actul administrativ

nu conține motivele de drept pe care se întemeiază, ci reproduce concluziile adresei

din 03 iulie 2009 care nu are caracterul unui act administrativ.

Pârâta D.R.A.O.V. Cluj,

în nume propriu și în reprezentarea A.N.V., a invocat excepția inadmisibilității

excepției de nelegalitate, susținând că actul invocat nu are caracterul unui act

administrativ unilateral, ci este doar un punct de vedere exprimat privind încadrarea

într­-una din grupele accizabile.

4.Hotărârea Curții de

Apel

Prin sentința civilă

nr. 612/2011 din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ

și fiscal a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a actului din

02 decembrie 2008. A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA, instanța

dispunând anularea deciziei din 05 noiembrie 2010 emisă de A.N.A.F. – D.G.S.C.,

a deciziei de impunere din 28 decembrie 2009 și a raportului de inspecție fiscală

din 28 decembrie 2009 întocmite de A.N.V. – D.R.A.O.V. Cluj - Serviciul Antifraudă

Fiscală și Vamală și, pe cale de consecință, a înlăturat obligația reclamantei la

plata sumelor stabilite ca fiind obligații fiscale suplimentare prin decizia contestată.

De asemenea, instanța a dispus anularea deciziei din 09 noiembrie 2010 emisă de

A.N.A.F. – D.G.S.C., a deciziei de impunere din 30 martie 2010 și a raportului de

inspecție fiscală din 30 martie 2010, întocmite de A.N.V. – D.R.A.O.V. Cluj - Serviciul

Antifraudă Fiscală și Vamală și, pe cale de consecință, a înlăturat obligația reclamantei

la plata sumelor stabilite ca fiind obligații fiscale suplimentare prin această

decizie.

S-a dispus de asemenea

restituirea către reclamantă a sumei totale de 1.344.289 RON, achitată în executarea

deciziei de impunere din 28 decembrie 2009 și a deciziei de impunere din 30

martie 2010, precum și obligarea în solidar a pârâților la plata cheltuielilor de

judecată în favoarea reclamantei în cuantum de 66.354, 96 RON reprezentând onorariu

avocat și taxe judiciare de timbru.

În ceea ce privește excepția

de nelegalitate, prima instanță a avut în vedere atât motivele invocate de reclamantă,

cât și cele statuate de Î.C.C.J. în soluționarea recursului privind excepția de

nelegalitate anterior invocată.

S-a reținut că se impune

a se clarifica dacă actul din 02 decembrie 2008 este un act administrativ unilateral

prin care s-a realizat încadrarea tarifară a produselor accizabile.

Astfel, potrivit deciziei

Înaltei Curți încadrarea tarifară nu s-a realizat prin actul din 03 iulie 2008,

care nu este act administrativ unilateral, ci printr-un alt înscris, respectiv cel

din 2 decembrie 2009, singurul act din acea dată fiind adresa A.N.V. - Direcția

de supraveghere accize și operațiuni vamale.

S-a constatat că acest

act nu a fost comunicat reclamantei și nici nu a fost depus la dosar și că potrivit

susținerilor pârâtei A.N.V. înscrisul este un simplu punct de vedere exprimat de

aceasta cu privire la încadrarea tarifar vamală, așadar o simplă operațiune juridică.

Cum actul din 02

decembrie 2008 nu a făcut obiectul judecății în procedura excepției de nelegalitate

a actului din 03.07.2008, prima instanță a reținut că în speță nu este incident

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., nefiind în prezența unei probleme de drept dezlegate

de Î.C.C.J. prin decizia din 2011.

Prima instanță a apreciat

că actul din 02 decembrie 2008 nu este un act administrativ unilateral, prin care

să se fi realizat încadrarea tarifară a produselor accizabile, aceasta cu atât mai

mult cu cât chiar Î.C.C.J. a apreciat că nici actul anterior nu întrunește cerințele

actului administrativ unilateral.

S-a concluzionat că atât

actul din 03 iulie 2008, cât și cel din 2 decembrie 2008, , nu sunt acte administrative

unilaterale, iar ambele rapoarte de inspecție au ca premisă constatarea că actul

din 03 iulie 2008, ce vizează încadrarea tarifară, a fost comunicat reclamantei,

Î.C.C.J. stabilind irevocabil însă că actul reținut în cuprinsul rapoartelor nu

reprezintă un act de încadrare tarifară.

Așa fiind, nici un alt

act administrativ prin care să se fi realizat încadrarea tarifară nu a fost emis

sau, dacă a fost emis, nu a fost comunicat reclamantei.

Prima instanță a apreciat

că prevederile legale conferă A.N.V. competența de a realiza încadrarea în coduri

tarifare conform Nomenclaturii combinate, care nu se confundă însă cu încadrarea

tarifară într-una din grupele accizabile și de a transmite Comisiei speciale de

autorizare un punct de vedere cu privire la încadrarea într-o anumită grupă de produse

accizabile,

În acest sens fiind dispozițiile

alin. (6

3

) ale pct. 8 din Normele metodologice ale Titlului VII - accize

din C. fisc. și O.M.F. din 22 aprilie 2008.

Constatând că în cuprinsul

celor două rapoarte, pentru aplicarea cuantumului majorat al accizei, nu a fost

reținut niciun alt argument de fapt sau de drept, prima instanță a concluzionat

în sensul că încadrarea produselor în categoria băuturilor spirtoase, cu consecința

aplicării accizei majorate, este nelegală.

Prima instanță a apreciat

că în speță se impune a se analiza și dacă încadrarea tarifară realizată de A.N.V.

în baza pct. 8 alin. (6

1

) și (6

3

) și ale pct. 66 din Norme,

poate avea drept consecință o recalculare a accizelor corespunzător cu noua încadrare

tarifară sau efectele noii clasificări tarifare se reflectă doar în ceea ce privește

autorizarea/reautorizarea din punct de vedere fiscal a antrepozitarilor fiscali.

Curtea de Apel a reținut

ca începând cu anul 2004, cu respectarea procedurii stabilite de normele în vigoare

la acel moment, reclamanta a fost autorizată fiscal să fabrice băuturi din categoria

produselor intermediare, autorizația acesteia fiind permanent reînnoită și valabilă

atât la data controlului fiscal cât și ulterior.

Odată cu modificările

legislative intervenite ca urmare a H.G. nr. 1597/2007, antrepozitarii autorizați

au fost obligați să solicite autorității vamale încadrarea tarifară, iar potrivit

normelor metodologice punctul de vedere al autorității vamale, codul tarifar atribuit

și rezultatele analizelor de laborator trebuiau înaintate autorității fiscale în

vederea completării documentației de autorizare fiscală a antrepozitului, consecința

unei eventuale încadrări tarifare diferite de cea inițială fiind eliberarea unei

autorizații fiscale noi pentru o altă categorie de produse.

Cu toate acestea, autorizația

fiscală a reclamantei nu a suferit nicio modificare, ea fiind în permanență beneficiara

autorizației fiscale de antrepozitar pentru produse intermediare, stare de fapt

recunoscută de altfel atât de organele de control fiscal în cuprinsul deciziei de

impunere și a raportului fiscal cât și de autoritatea administrativă învestită cu

soluționarea contestației.

S-a mai reținut că din

cuprinsul modificărilor aduse Normelor metodologice de aplicare a C. fisc. nu rezultă

obligația agenților economici ca, în urma încadrării tarifare obținute de la autoritatea

vamală în condițiile nou stabilite prin H.G. nr. 1597/2007, să efectueze o recalculare

a accizelor corespunzător noii încadrări.

Instanța a apreciat că

intenția legiuitorului prin modificările aduse Normelor de aplicare a C. fisc.,

a fost să ofere autorității fiscale mijloace suplimentare de control în privința

procedurilor de autorizare a agenților economici din domeniul accizelor și nu să-i

oblige pe deținătorii de autorizații valabile la acea dată să recalculeze cuantumul

accizelor pentru stocuri de produse fabricate anterior în mod legal, o interpretare

contrară fiind nepermisă deoarece ar adăuga la lege.

Abia ulterior, începând

cu data de 01 aprilie 2010, ca urmare a modificărilor aduse C. fisc. prin O.U.G.

nr. 109/2009, legiuitorul a înțeles să dea o altă definiție fiscală produselor intermediare

(în art. 206

13

), reglementând pentru prima dată și ponderea compușilor

ce alcătuiesc aceste produse. Până la această dată singurele elemente avute în vedere

de definiția fiscală a produselor intermediare au fost concentrația alcoolică și

natura produsului, caracteristici respectate întocmai de către reclamantă.

Cât privește capătul de

cerere prin care s-a solicitat restituirea sumelor plătite de către reclamantă în

baza deciziilor de impunere, s-a constatat că aceasta a efectuat plata tuturor sumelor

impuse prin ordine de plată necontestate, reclamanta având dreptul de a cere restituirea

sumelor plătite în baza deciziilor de impunere anulate.

5.Recursurile declarate

în cauză

Împotriva hotărârii primei

instanțe au formulat recurs toți pârâții, criticând numai partea care privește soluționarea

acțiunii în anularea actelor administrativ fiscale.

Sistematizând și structurând

criticile formulate, Î.C.C.J. reține că recursurile D.R.A.O.V. Cluj, în nume propriu

și pentru A.N.V., precum și cel declarat de A.N.A.F. privesc aspecte de fond, iar

cele declarate de către M.F.P. și A.N.S.T. au în vedere, preponderent, chestiuni

formale, de procedură.

5.1.Recursul D.R.A.O.V.

Cluj, în nume propriu și pentru A.N.V.; recursul A.N.A.F

Aceste recurente au invocat,

în drept, dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, precum și art. 304

1

C.

proc. civ., susținând că hotărârea fondului ar trebui reformată, întrucât:

-dezlegarea dată este

rezultatul luării în considerare, în exclusivitate, a alegațiilor reclamantei, cu

ignorarea argumentelor A.N.A.F. și A.N.V.;

-situația de fapt a fost

greșit stabilită; nu s-a observat că reclamanta era autorizată, încă din anul 2006,

să producă atât băuturi spirtoase, cât și produse intermediare, așa încât nu se

punea problema emiterii unei noi autorizații ca efect al unei eventuale noi încadrări

tarifare; nu are suport constatarea fondului că inspectorii fiscali ar verificat

stocurile de produse fabricate anterior datei de 14 iulie 2008, ca atare concluzia

ca autoritatea vamală ar fi dispus calculul accizelor suplimentare pentru perioada

anterioară intervenirii H.G. nr. 1579/2007 este complet lipsită de temei;

- cadrul normativ incident,

îndeosebi dispozițiile pct. 8 alin. (6

1

) și (6

3

) din Titlul

VII- Accize și taxe speciale, în forma modificată și completată de H.G. nr. 1579/2007

pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, a fost greșit interpretat

și aplicat; potrivit recurentelor, principala eroare rezidă în considerarea acestor

prevederi legale ca reprezentând doar măsuri aferente procedurii de autorizare,

iar nu dispoziții obligatorii, imperative, pentru efectuarea încadrării tarifare

și în grupe de produse accizabile, raționamentul judecătorului fondului contravenind

scopului reglementării;

-nu s-a argumentat concluzia

potrivit căreia organul vamal ar fi greșit atunci când a încadrat o băutură cu o

concentrație alcoolică de 92% la poziția tarifară „băuturi spirtoase” Cod tarifar

2208 90 69;

-cheltuielile de judecată

sunt disproporționat de mari, instanța neavând în vedere posibilitatea conferită

de dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

5.2.Recursurile declarate

de M.F.P. și de A.N.S.T.

În esență, recurenții

combat obligarea lor în solidar cu ceilalți pârâți la plata cheltuielilor de judecată,

în condițiile în care trebuia admisă excepția lipsei calității lor procesual pasive,

nefiind emitenții actelor administrativ fiscale atacate.

6.Apărările intimatei

SC P. SA

Intimata SC P. SA nu a

formulat întâmpinare dar, prin notele de concluzii depuse la termenul de dezbateri

asupra recursurilor, a solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate.

Răspunzând punctual la

recursurile declarate în cauză, intimata a arătat următoarele:

-recursul A.N.A.F. nu

vizează soluția fondului în privința deciziei din 5 noiembrie 2010 emisă de A.N.A.F.-D.G.S.C.,

a deciziei de impunere și a R.I.F. aferente, ci doar decizia din 9 noiembrie 21010,

având același emitent, de aici intimata degajă concluzia potrivit căreia soluția

curții de apel este irevocabilă în partea care privește prima decizie menționată;

-prima instanță a reținut

corect că înscrisul din 3 iulie 2008 nu este un act administrativ și nu poate avea

ca efect încadrarea sau reîncadrarea unui produs într-o grupă accizabilă, cu consecința

recalculării accizelor achitate până la acea dată; cu atât mai puțin poate genera

aceste efecte adresa interinstituțională din 2 decembrie 2008;

-faptul că era autorizată

ca producător de produse intermediare începând cu anul 2004, nu justifică teza potrivit

căreia operațiunea de încadrare tarifară a produselor finite efectuată de A.N.V.

nu presupunea o modificare a autorizației;

-concluzia recurenților

referitoare la obligația sa de a achita un alt cuantum al accizelor, doar pentru

că A.N.V. le-a comunicat un „punct de vedere cu privire la încadrarea tarifară”

este, potrivit intimatei, fără suport legal;

-argumentul potrivit căruia

produsele intermediare ar fi de fapt băuturi spirtoase întrucât concentrația alcoolică

este dată de alcoolul etilic în proporție de 92%, face abstracție de împrejurarea

corect reținută de judecătorul fondului că abia ulterior, după 1 aprilie 2010, prin

modificările aduse C. fisc. de O.U.G. nr. 109/2009, legiuitorul a înțeles să dea

o nouă definiție fiscală produselor intermediare (art. 206

13

) reglementând

pentru prima dată și ponderea compușilor ce alcătuiesc aceste produse;

-în privința criticilor

referitoare la cheltuielile de judecată, intimata a apreciat că sunt inadmisibile

în recurs, invocând o decizie de speță, din 31 mai 2012 a Î.C.C.J., secția I civilă;

-recursurile M.F.P. și

A.N.S.T. nu pot fi primite, calitatea lor procesuală fiind legată de capătul de

cerere privind restituirea sumelor plătite în temeiul actelor administrative atacate.

II.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată

prin prisma tuturor criticilor formulate de recurenți, a apărărilor cuprinse în

notele de concluzii expuse la punctul anterior, cât și sub toate aspectele, după

cum permit dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Î.C.C.J. constată că

recursurile sunt fondate, pentru argumentele expuse în continuare.

1.Argumente de fapt și

d drept relevante

Intimata-reclamantă SC

P. SA a supus controlului judiciar două decizii emise de recurenta-pârâtă A.N.A.F.

–D.G.S.C. din 5 noiembrie 2010 și respectiv din 9 noiembrie 2010, și, implicit,

actele administrativ fiscale prin care s-au stabilit în sarcina sa debite fiscale

totale de 1.344.289 RON, reprezentând: accize pentru alcool etilic, contribuția

pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, contribuția de 1% pentru Ministerul

Tineretului și Sportului și accesorii aferente.

Deși actele administrativ

fiscale contestate consecutiv au o existență de-sine-stătătoare, procedura administrativă

fiind finalizată prin două decizii, în realitate problema supusă dezlegării este

unică și vizează modul de calcul al accizelor corespunzătoare produselor livrate

din antrepozitul fiscal după momentul comunicării de către autoritatea vamală a

încadrării tarifare a băuturilor comercializate de către societatea intimată.

Prima instanță, deși a

sesizat corect care sunt aspectele în dispută și cadrul normativ aplicabil, a greșit

atunci când a concluzionat în sensul că nu există un act de încadrare tarifară valid

care să-i fie opozabil reclamantei, cu consecința plății unor accize corespunzătoare.

În esență, această concluzie

a fost determinată de următoarele premise:

Î.C.C.J. a stabilit irevocabil

că actul comunicat la data de 3 iulie 2008 nu este act de încadrare tarifară, neavând

atributele unui act administrativ;

A.N.V. nu era competentă

să efectueze încadrarea tarifară; organele fiscale nu puteau recalcula accizele

pentru stocul de produse fabricat anterior în mod legal;

Consecința unei încadrări

tarifare diferite de cea inițială ar fi fost eliberarea unei autorizații fiscale

noi pentru o altă categorie de produse; or, autorizația reclamantei nu a suferit

nicio modificare, ea fiind în permanență beneficiara unei autorizații fiscale de

antrepozitar pentru produse intermediare.

După reevaluarea probei

cu înscrisuri administrate la judecata în primă instanță, precum și a efectelor

procesuale generate de decizia din 14 iunie 2011 a Î.C.C.J., secția contencios administrativ

și fiscal, instanța de recurs a adoptat o soluție contrară în privința fondului

pricinii, considerând că organele fiscale au procedat legal atunci când au stabilit

în sarcina intimatei-reclamante debitele fiscale în discuție.

Răspunzând la motivele

de recurs care, în esență, s-au centrat pe considerentele esențiale ale soluției

fondului, Î.C.C.J. reține următoarele:

Referitor la decizia

din 14 iunie 2011 a Î.C.C.J., secția contencios administrativ și fiscal.

După cum rezultă din prezentarea

de la pct. 1.2 din decizie, prin această hotărâre judecătorească s-a admis recursul

autorităților publice, modificându-se soluția primei instanțe în sensul respingerii

excepției de nelegalitate a adresei din 3 iulie 2008.

Contrar celor reținute

de Curtea de Apel, Î.C.C.J. observă că în considerentele deciziei analizate s-a

consemnat textual că adresa atacată a fost emisă „în conformitate cu prevederile

legale în vigoare la acea dată și se referă la încadrarea tarifară a produselor

în Nomenclatura Combinată”.

Este real că în rezolvarea

incidentului procesual argumentul esențial a vizat împrejurarea că actul atacat

nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

pentru a fi considerat act administrativ, însă aceasta nu înseamnă că adresa din

3 iulie 2008 este lipsită de orice consecință juridică și nu poate reprezenta una

dintre operațiunile administrative „care au stat la baza emiterii actului supus

judecății”, cenzurabilă de către instanță potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, deși

a fost preocupată să deslușească sensul celor statuate de instanța de control judiciar

în decizia în discuție, curtea de apel nu a observat că după considerentele decisive

s-a menționat și că „în cauză nu există exces de putere deoarece (…) nu era obligatorie

efectuarea analizelor de laborator (…) pentru că reclamanta-intimată nu se afla

în perioadă de probe tehnologice, ci avea calitatea de producător autorizat definitiv

și (…) analizele au fost efectuate cu ocazia demersurilor pentru obținerea încadrării

tarifare de intimata-reclamantă în laboratorul propriu și în Laboratorul Regional

pentru Controlul Calității și Igienei Vinului din Blaj, județul Alba, analize necontestate

de autoritatea vamală”.

Potrivit pct. 66 din H.G.

nr. 1597/2007 „Antrepozitarii autorizați pentru producția de produse accizabile

din grupele prevăzute la art. 169-173 din C. fisc., care la data de 1 ianuarie 2008

dețin autorizații valabile, au obligația de a îndeplini cerințele prevăzute la

alin. (6

1

) și (6

3

) ale pct. 8 în ceea ce privește obținerea

încadrării pe poziții și coduri tarifare a produselor finite efectuate de A.N.V.,

până la 30 aprilie 2008”.

Tocmai pentru îndeplinirea

acestei obligații legale, intimata-reclamantă a solicitat recurentei-pârâte A.N.V.,

cu adresa din 7 aprilie 2008, clasificarea tarifară a unor produse care conțin alcool,

aflate în nomenclatorul său de fabricație.

Răspunsul autorității,

încorporat în adresa din 3 iulie 2008, reflectă această clasificare din perspectiva

„bazei legale în vigoare”, fiind indicate pe larg motivele de fapt și de drept care

au generat soluția administrativă.

Referitor la clasificarea

tarifară a băuturilor

Aceasta reprezintă chestiunea

de fond a litigiului fiscal de față.

În esență, autoritatea

vamală a reîncadrat băuturile produse de intimată din categoria „băuturilor intermediare”

în categoria „băuturilor spirtoase” pe baza concentrației alcoolice date de alcoolul

etilic (proporție de peste 92%). Contrar susținerilor intimatei, niciuna din cele

21 de băuturi cuprinse în anexa la adresa A.N.V. menționată, nu poate fi încadrată

în definiția produselor intermediare, astfel cum este redată în art. 172 alin. (1)

din C. fisc., respectiv „toate produsele care au o concentrație alcoolică ce depășește

1,2% în volum, dar nu depășește 22% în volum, și care se încadrează la codurile:

NC 2204, 2205, 220600 (…)”.

Pe aceeași linie cu instanța

de recurs care a pronunțat decizia din 14 iunie 2011, anterior examinată, Î.C.C.J.

reține că reîncadrarea tarifară a produselor s-a realizat cu respectarea marjei

de apreciere de care dispune autoritatea vamală în exercitarea prerogativelor sale,

în cauză nepunându-se problema unui exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1)

lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Un argument suplimentar

în sensul concluziei expuse rezidă chiar din cuprinsul actului A.N.V., autoritatea

recunoscând „dificultatea acestei analize” și prezentând transparent situația existentă

la nivel internațional în privința „analizării în cadrul Sesiunii Comitetului armonizat

al Organizației Mondiale Vamale a clasificării la poziția 2206 sau la poziția 2208

a anumitor produse alcoolice obținute prin purificarea lichidelor fermentate”, până

la data emiterii actului nefiind adoptată o decizie privind clasificarea acestor

categorii de produse. Câtă vreme însă nu se contestă cantitatea și concentrația

alcoolului etilic în compoziția produsului finit, nu există argumente solide pentru

a considera că trebuia păstrată încadrarea inițială.

Conchizând la acest punct,

instanța de recurs constată că reîncadrarea tarifară a unor produse fabricate de

intimată (pozițiile 4, 5, 7, 8, 9, 10 în Anexa menționată) de la poziția tarifară

NC 2206 „Alte băuturi fermentate, amestecuri de băuturi fermentate și băuturi alcoolice

nedenumite și necuprinse în altă parte” (clasificate din punct de vedere fiscal

în categoria „Produse intermediare”) la poziția tarifară NC 2208 „alcool etilic

nedenaturat cu titru alcoolic volumic sub 80% vol: distilate, rachiuri, lichioruri

și alte băuturi spirtoase” subpoziția 2208 90 60 „Alte băuturi spirtoase” (clasificate

fiscal în categoria „Alcool etilic”) este judicioasă în raport de proporția preponderentă

a alcoolului etilic, conform RGI nr. 1 și RGI nr. 6 din Tariful Vamal Comun.

Această concluzie este

conformă cu jurisprudența acestei secții în materia examinată, reliefată, de exemplu,

prin decizia din 25 noiembrie 2010 în care s-a reținut că „ceea ce este determinant

în clasificarea poziției tarifare a unui produs (…) reprezintă, pe de o parte, caracteristicile

și proprietățile obiective ale materialelor componente și, pe de altă parte, identificarea

acelui material care conferă produsului caracterul esențial (…)”.

Referitor la perioada

verificată

Contrar celor reținute

de curtea de apel, în cauză nu s-a recalculat cuantumul accizelor pentru stocurile

de produse fabricate anterior momentului în care i s-a comunicat intimatei noua

încadrare tarifară.

Atât în rapoartele de

inspecție fiscală, în deciziile de impunere, cât și în cele două decizii pronunțate

în procedura administrativ fiscală de contestare s-a reținut cu claritate că recalcularea

accizelor a vizat numai băuturile „produse și livrate din antrepozitul fiscal ulterior

datei de luare la cunoștință a adresei prin care s-a stabilit încadrarea tarifară

corectă”, fiind avut în vedere intervalul octombrie 2008-decembrie 2009.

La dosarul cauzei nu există

vreo dovadă în sens contrar, respectiv că diferențele rezultate din accizele corespunzătoare

încadrărilor tarifare care s-au succedat în timp s-ar fi calculat și pentru băuturile

produse anterior lunii octombrie 2008.

Unul din argumentele importante

în economia considerentelor sentinței pornește de la ideea că reclamanta, fiind

în permanență beneficiar unei autorizații de antrepozit fiscal pentru produse intermediare,

nu putea fi obligată la plata unor accize majorate, recalculate pentru produse din

categoria băuturilor spirtoase decât dacă i s-ar fi eliberat o autorizație fiscală

nouă pentru această categorie de produse.

Pe lângă faptul că acest

punct de vedere contravine criteriului economic explicitat în art. 14 din C.

proc. fisc., Î.C.C.J. constată că nu corespunde realității.

Astfel, intimata-reclamantă

deține autorizația de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003, modificată la data

17 martie 2006 și prelungită succesiv. Comisia pentru autorizarea antrepozitelor

fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării din cadrul M.F.P.

a acordat autorizația atât pentru desfășurarea activității de producție de băuturi

spirtoase, cât și pentru aceea de băuturi intermediare.

În cuprinsul apărărilor

formulate de către intimată (pct. 1.6) s-a susținut că sentința ar fi irevocabilă

în privința părții referitoare la decizia A.N.A.F. din 5 noiembrie 2010, care nu

a fost atacată cu recurs de către A.N.A.F.

Această susținere nu poate

fi primită, întrucât chiar dacă recursul declarat de partea menționată nu face nicio

referire la decizia A.N.A.F., în recursul declarat de către D.R.A.O.V. Cluj în nume

propriu și pentru A.N.V. sunt formulate critici care vizează soluția primei instanțe

pe fondul pricinii în întregul său, adică inclusiv în privința deciziei indicate.

În raport de soluția preconizată,

Î.C.C.J. observă că nu se impune examinarea efectivă a criticilor celor doi recurenți,

ca și a motivului referitor la cheltuielile de judecată din recursul A.N.A.F., întrucât

respingându-se ca nefondată acțiunea judiciară nu se mai pune problema obligării

vreunui pârât la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.

2.Temeiul legal al soluției

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

și art. 312 alin. (1) –(3) din C. proc. civ. se vor admite recursurile declarate,

cu consecința modificării parțiale a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii

formulate de către SC P. SA ca nefondate, menținând totodată partea din hotărâre

care nu a fost atacată, respectiv soluția pronunțată cu privire la excepția de nelegalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate

de A.N.A.F., de D.R.A.O.V. Cluj, în nume propriu și în reprezentarea A.N.V. – Direcția

Tehnici de Vămuire și Tarif Vamal, de M.F.P. și de A.N.S.T. împotriva sentinței

civile nr. 612 din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă,

și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA, ca nefondată.

Menține dispoziția referitoare la respingerea

ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 decembrie

2012.