ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4959/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 162/F-Cont.

din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Pitești a fost admisă în parte cererea de

anulare a Deciziei nr. 452 din 15 decembrie 2009 formulată de reclamanta SC V.A.

SA în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și, în consecință, a fost

anulată decizia în privința punctului 1 din dispozitivul acesteia, referitor la

suspendarea soluționării contestației administrative.

Instanța a obligat

pârâta A.N.A.F. – D.G.S.C. să soluționeze contestația respectivă și a respins

cererea de anulare a deciziei nr. 452 din 15 decembrie 2009 pentru punctul 2

din dispozitivul acesteia.

A admis în parte

cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 3 din 04 august 2009,

formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea

Națională a Vămilor, Direcția Județeană pentru Operațiuni Vamale Argeș și

Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și, în consecință,

a fost suspendată executarea deciziei de impunere în privința sumei totale de

2.157.987 lei, pentru care prin decizia nr. 452/2009 s-a dispus suspendarea

soluționării contestației administrative.

Instanța a respins

cererea de suspendare a deciziei de impunere în privința sumei totale de

725.102 lei, pentru care prin decizia nr. 452/2009 a fost respinsă contestația

administrativă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că, în ceea ce privește cererea de anulare

a deciziei nr. 452 din 15 decembrie 2009, aceasta este întemeiată în parte, și

anume în privința dispozițiilor de suspendare a soluționării contestației

administrative formulate de SC V. SA împotriva deciziei de impunere din 4

august 2009 și a raportului de inspecție fiscală din 3 august 2009 pentru suma

totala de 2.157.987 lei accize și accesorii.

Astfel, instanța a

reținut că prin decizia de impunere, reclamanta a fost obligată să plătească

10.174 lei accize si 5460 lei majorări de întârziere aferente, pentru că s-a

constatat că într-un număr de 16 facturi de vânzare băuturi alcoolice nu a

menționat distinct valoarea accizei, a calculat-o greșit și deci a plătit un

cuantum mai mic la bugetul de stat. Pentru acesta faptă reclamantei i-a fost

încheiat și proces verbal de contravenție și i-a fost aplicată amenda

contravențională.

Recursurile formulate

împotriva sentinței nr. 162/2010 de SC V.A. SA prin administrator judiciar

Cabinet de Insolvență M.D., de Agenția Națională de Administrare Fiscală și

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în nume propriu

și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Județeană pentru Accize

și Operațiuni Vamale Argeș au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 609 din

7 februarie 2012.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut următoarele:

1). Cu privire la

recursul declarat de reclamanta SC V.A. SA a reținut că în mod corect prima

instanță a apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 192 alin. (3)

C. proc. fisc., deoarece este vorba de o lipsă în gestiune care atrage

exigibilitatea accizei de la data constatării acesteia.

2). Referitor la

recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și de pârâta

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, instanța a

reținut cu privire la prima critică că în ce privește cauțiunea datorată de

recurenta-reclamantă pentru soluționarea cererii de suspendare este nefondată,

întrucât la fila 217 din dosarul de fond este depusă copia extrasului de cont

transmis de B. SA Sucursala Argeș.

Cât privește

susținerea recurentelor privind nelegalitatea sentinței cu privire la pct. 1 al

deciziei nr. 452/2009, s-a reținut că este nefondată și, că în mod corect a

reținut prima instanță că stabilirea sau nu a caracterului infracțional al

faptelor privind facturile depuse ulterior nu este de natură să împiedice

soluționarea contestației administrative cu privire la acciza datorată de

reclamantă.

De asemenea, s-a

reținut că este corectă soluția primei instanțe de a înlătura măsura dispusă

prin punctul 2 al deciziei nr. 452/2009, prin care a fost obligată recurenta

Agenția Națională de Administrare Fiscală să soluționeze în fond contestația

administrativă a reclamantei, privind modul de utilizare și gestionare a

alcoolului etilic și băuturilor alcoolice spirtoase.

În privința

suspendării executării deciziei de impunere pentru suma de 2.157.987 lei pentru

care prin decizia nr. 542/2009 s-a dispus suspendarea, s-a reținut că soluția

Curții de Apel Pitești este legală și temeinică.

Împotriva deciziei nr.

609 din 7 februarie 2012 a formulat contestație SC V.A. SA Pitești pe care a

întemeiat-o pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Astfel,

contestatoarea susține că în mod greșit instanța de recurs a reținut că prin

procesul-verbal de control întocmit de Direcția Județeană pentru Accize și

Operațiuni Vamale Argeș la data de 29 decembrie 2011 s-a constatat că este mai

mare cantitatea de alcool lipsă decât aceea avută în vedere de organele vamale

la data întocmirii Raportului de inspecție fiscală din 3 august 2009.

Acest aspect, susține

contestatoarea nu este o greșeală materială de redactare, ci este o eroare de

determinare a cantității în cauză, care obligă contestatoarea să suporte în

sarcina sa și să plătească obligații fiscale în cuantumul stabili inițial de

725.102 lei, în mod netemeinic și nelegal.

Printr-o a doua

critică, contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu a analizat

criticile formulate de recurentă împotriva sentinței nr. 162 din 15 iulie 2010,

pe baza înscrisurilor noi depuse la termenele din 8 noiembrie 2011 cu motivarea

că acestea constituie critici noi formulate tardiv, în afara termenului

prevăzut de art. 301 C. proc. civ., care a expirat la data de 8 august 2010.

În realitate aceste

înscrisuri nerealizate pe motivul că ar fi fost depuse tardiv reprezintă

omisiunea instanței de recurs de a analiza toate criticile și motivele invocate

de recurentă care conduceau la soluția de admitere a recursului și trimiterea

cauzei spre rejudecare pentru administrarea probelor.

Analizând contestația

în anulare formulată de SC ”V.A. SA Pitești, Înalta Curte constată că aceasta

este inadmisibilă pentru considerentele arătate în continuare.

Astfel, conform art. 318

teza I C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu

contestație în anulare ca o cale de atac extraordinară de retractare, când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Prin urmare, sensul

formulării tezei I al art. 318 C. proc. civ. referitoare la contestația în

anulare specială (ce constituie un text de excepție) nu poate fi extins,

noțiunea de „greșeală materială” neputând fi interpretată extensiv.

În acest sens, Înalta

Curte constată, pe de o parte, că eroarea trebuie să fie evidentă și în

legătură cu aspectele formale ale judecății, pentru verificarea cărora nu este

necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, contestația în

anulare neconstituind un mijloc de reformare a hotărârii atacate. Textul nu

vizează stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor,

ceea ce ar putea semnifica netemeinicia hotărârii, nu însă o „greșeală

materială” de natură să justifice contestația în anulare. Pe de altă parte,

Înalta Curte constată că „greșeala materială” la care se referă art. 318 C.

proc. civ., nu trebuie să fie rezultatul modului în care instanța a înțeles să

interpreteze un text de lege, căci, dacă s-ar admite această teză s-ar ajunge,

pe cale ocolită, la judecarea unui recurs la recurs, iar legea nu a urmărit să

deschidă părților calea recursului la recurs care să fie soluționat de aceeași

instanță.

De altfel, textul nu

se referă la o greșeală a instanței, ci, în mod obiectiv, la o „greșeală

materială”, indiferent din vina cui s-a produs.

În plus, nu este de

neglijat nici faptul că prin motivele contestației în anulare se încearcă o

rejudecare a cauzei.

Astfel, motivele

dezvoltate în cuprinsul contestației în anulare, sunt în esență, aceleași ca

cele din cererea de recurs depusă de societate, neîncadrându-se în ipoteza

textului art. 318 C. proc. civ. Contestatoarea invocă așadar nu erori materiale

grave ci o eventuală greșeală de judecată, de apreciere a probelor și de

interpretare a textelor de lege ceea ce este inadmisibil.

Prin urmare,

constatându-se că nu se invocă greșeli materiale în sensul art. 318 teza I, ci

eventuale greșeli de judecată, Înalta Curte va respinge contestația în anulare

nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege invocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de SC V.A. SA Pitești prin administrator judiciar Cabinet

Individual de Practician în Insolvență M.D., împotriva deciziei nr. 609 din 7 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ

și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 noiembrie 2012.