ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4959/2012

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 162/F-Cont. din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Pitești a fost admisă în parte cererea de anulare a Deciziei nr. 452 din 15 decembrie 2009 formulată de reclamanta SC V.A. SA în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și, în consecință, a fost anulată decizia în privința punctului 1 din dispozitivul acesteia, referitor la suspendarea soluționării contestației administrative. Instanța a obligat pârâta A.N.A.F. – D.G.S.C. să soluționeze contestația respectivă și a respins cererea de anulare a deciziei nr. 452 din 15 decembrie 2009 pentru punctul 2 din dispozitivul acesteia.

A admis în parte cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 3 din 04 august 2009, formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Județeană pentru Operațiuni Vamale Argeș și Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și, în consecință, a fost suspendată executarea deciziei de impunere în privința sumei totale de 2.157.987 lei, pentru care prin decizia nr. 452/2009 s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrative. Instanța a respins cererea de suspendare a deciziei de impunere în privința sumei totale de 725.102 lei, pentru care prin decizia nr. 452/2009 a fost respinsă contestația administrativă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în ceea ce privește cererea de anulare a deciziei nr. 452 din 15 decembrie 2009, aceasta este întemeiată în parte, și anume în privința dispozițiilor de suspendare a soluționării contestației administrative formulate de SC V. SA împotriva deciziei de impunere din 4 august 2009 și a raportului de inspecție fiscală din 3 august 2009 pentru suma totala de 2.157.987 lei accize și accesorii. Astfel, instanța a reținut că prin decizia de impunere, reclamanta a fost obligată să plătească 10.174 lei accize si 5460 lei majorări de întârziere aferente, pentru că s-a constatat că într-un număr de 16 facturi de vânzare băuturi alcoolice nu a menționat distinct valoarea accizei, a calculat-o greșit și deci a plătit un cuantum mai mic la bugetul de stat.

Pentru acesta faptă reclamantei i-a fost încheiat și proces verbal de contravenție și i-a fost aplicată amenda contravențională. Recursurile formulate împotriva sentinței nr. 162/2010 de SC V.A. SA prin administrator judiciar Cabinet de Insolvență M.D., de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 609 din 7 februarie 2012. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele: 1). Cu privire la recursul declarat de reclamanta SC V.A. SA a reținut că în mod corect prima instanță a apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc.

fisc., deoarece este vorba de o lipsă în gestiune care atrage exigibilitatea accizei de la data constatării acesteia. 2). Referitor la recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, instanța a reținut cu privire la prima critică că în ce privește cauțiunea datorată de recurenta-reclamantă pentru soluționarea cererii de suspendare este nefondată, întrucât la fila 217 din dosarul de fond este depusă copia extrasului de cont transmis de B. SA Sucursala Argeș. Cât privește susținerea recurentelor privind nelegalitatea sentinței cu privire la pct. 1 al deciziei nr. 452/2009, s-a reținut că este nefondată și, că în mod corect a reținut prima instanță că stabilirea sau nu a caracterului infracțional al faptelor privind facturile depuse ulterior nu este de natură să împiedice soluționarea contestației administrative cu privire la acciza datorată de reclamantă.

De asemenea, s-a reținut că este corectă soluția primei instanțe de a înlătura măsura dispusă prin punctul 2 al deciziei nr. 452/2009, prin care a fost obligată recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală să soluționeze în fond contestația administrativă a reclamantei, privind modul de utilizare și gestionare a alcoolului etilic și băuturilor alcoolice spirtoase. În privința suspendării executării deciziei de impunere pentru suma de 2.157.987 lei pentru care prin decizia nr. 542/2009 s-a dispus suspendarea, s-a reținut că soluția Curții de Apel Pitești este legală și temeinică. Împotriva deciziei nr. 609 din 7 februarie 2012 a formulat contestație SC V.A. SA Pitești pe care a întemeiat-o pe dispozițiile art. 318 C. proc.

civ. Astfel, contestatoarea susține că în mod greșit instanța de recurs a reținut că prin procesul-verbal de control întocmit de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș la data de 29 decembrie 2011 s-a constatat că este mai mare cantitatea de alcool lipsă decât aceea avută în vedere de organele vamale la data întocmirii Raportului de inspecție fiscală din 3 august 2009. Acest aspect, susține contestatoarea nu este o greșeală materială de redactare, ci este o eroare de determinare a cantității în cauză, care obligă contestatoarea să suporte în sarcina sa și să plătească obligații fiscale în cuantumul stabili inițial de 725.102 lei, în mod netemeinic și nelegal.

Printr-o a doua critică, contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu a analizat criticile formulate de recurentă împotriva sentinței nr. 162 din 15 iulie 2010, pe baza înscrisurilor noi depuse la termenele din 8 noiembrie 2011 cu motivarea că acestea constituie critici noi formulate tardiv, în afara termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., care a expirat la data de 8 august 2010. În realitate aceste înscrisuri nerealizate pe motivul că ar fi fost depuse tardiv reprezintă omisiunea instanței de recurs de a analiza toate criticile și motivele invocate de recurentă care conduceau la soluția de admitere a recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probelor.

Analizând contestația în anulare formulată de SC ”V.A. SA Pitești, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele arătate în continuare. Astfel, conform art. 318 teza I C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare ca o cale de atac extraordinară de retractare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Prin urmare, sensul formulării tezei I al art. 318 C. proc. civ. referitoare la contestația în anulare specială (ce constituie un text de excepție) nu poate fi extins, noțiunea de „greșeală materială” neputând fi interpretată extensiv. În acest sens, Înalta Curte constată, pe de o parte, că eroarea trebuie să fie evidentă și în legătură cu aspectele formale ale judecății, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, contestația în anulare neconstituind un mijloc de reformare a hotărârii atacate.

Textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica netemeinicia hotărârii, nu însă o „greșeală materială” de natură să justifice contestația în anulare. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că „greșeala materială” la care se referă art. 318 C. proc. civ., nu trebuie să fie rezultatul modului în care instanța a înțeles să interpreteze un text de lege, căci, dacă s-ar admite această teză s-ar ajunge, pe cale ocolită, la judecarea unui recurs la recurs, iar legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs care să fie soluționat de aceeași instanță. De altfel, textul nu se referă la o greșeală a instanței, ci, în mod obiectiv, la o „greșeală materială”, indiferent din vina cui s-a produs.

În plus, nu este de neglijat nici faptul că prin motivele contestației în anulare se încearcă o rejudecare a cauzei. Astfel, motivele dezvoltate în cuprinsul contestației în anulare, sunt în esență, aceleași ca cele din cererea de recurs depusă de societate, neîncadrându-se în ipoteza textului art. 318 C. proc. civ. Contestatoarea invocă așadar nu erori materiale grave ci o eventuală greșeală de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a textelor de lege ceea ce este inadmisibil. Prin urmare, constatându-se că nu se invocă greșeli materiale în sensul art. 318 teza I, ci eventuale greșeli de judecată, Înalta Curte va respinge contestația în anulare nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege invocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC V.A. SA Pitești prin administrator judiciar Cabinet Individual de Practician în Insolvență M.D., împotriva deciziei nr. 609 din 7 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2012.