ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4085/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 125 din 9 iunie 2010 a

respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta SC V. Argeș SA, în

contradictoriu cu autoritățile pârâte Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția

Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș și Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Craiova, având ca obiect suspendarea executării

Deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 2009, privind obligațiile suplimentare

de plată stabilite prin Raportul de inspecție fiscală nr. 18838 din 3 august

2009.

Prin aceeași sentință

s-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 288.309,00 RON achitată potrivit

recipisei de consemnare la C.E.C. Bank nr. 838331/1 din 9 iunie 2010.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că se impune respingerea ca inadmisibilă a

cererii reclamantei de suspendare a executării, întemeiată pe prevederile art.

14 din Legea nr. 554/2004, republicată, în condițiile în care a stabilit că nu

este îndeplinită cerința cuprinsă în acest text, a sesizării în condițiile art.

7 din același act normativ a autorității administrative întrucât reclamanta nu

a atacat Decizia nr. 452 din 15 decembrie 2009, pronunțată cu ocazia

soluționării contestației împotriva Deciziei de impunere nr. 3 din 4 august

2008, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 18838 din 3 august 2009

a căror suspendare s-a solicitat.

Față de excepția

reținută s-a apreciat că se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii de

suspendare, devenind totodată inutilă verificarea susținerilor de fond din

cuprinsul acțiunii reclamantei.

Prima instanță a

dispus restituirea de îndată a cauțiunii plătită de reclamantă, reținând pe de

o parte că aceasta se justifică întrucât cererea de suspendare a fost respinsă,

iar, pe de alta, că rațiunea indisponibilizării cu acest titlu a unei sume de

bani este ca din ea să fie indemnizată partea care datorită unei dispoziții a

instanței nu a putut executa titlul emis în favoarea sa (art. 723

1

C. proc. civ.), ceea ce nu este cazul în speță.

formulate de autoritățile pârâte

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal a formulat recurs Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Craiova, în numele propriu, dar și pentru Autoritatea

Națională a Vămilor, precum și în numele și pentru Direcția Județeană pentru

Accize și Operațiuni Vamale Argeș, criticând numai încuviințarea de către prima

instanță a cererii reclamantei de restituire a cauțiunii.

Invocând motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că

în mod nelegal și cu greșita aplicare a legii instanța de fond a decis,

potrivit art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, restituirea cauțiunii

achitate în cauză, deși cererea de suspendare a fost respinsă ca inadmisibilă,

întrucât:

- reclamanta și-a

exercitat cu rea-credință dreptul său procesual, formulând în decurs de cinci

luni un număr de patru cereri de suspendare a acelorași acte administrativ

fiscale, fără însă a formula și o acțiune în anularea actului administrativ;

- reclamanta refuză

să-și achite debitele către bugetul de stat, apreciind nejustificat că nu sunt

datorate;

- nu sunt aplicabile

în cauză dispozițiile art. 723

1

C. proc. civ. întrucât cererea de

anulare a actului administrativ fiscală a cărui suspendare este solicitată nu a

fost soluționată irevocabil;

- cauțiunea este o

condiție de admisibilitate a formulării cererii iar în eventualitatea

respingerii acesteia, este o garanție a faptului că poate fi încasată o parte a

sumelor stabilite prin actele fiscale.

considerentele instanței de control judiciar

Recursul este

nefondat.

Examinând sentința

atacată în raport de prevederile legale incidente și față de unicul motiv de

nelegalitate invocat, Înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a

dispus restituirea cauțiunii în sumă de 288.309,00 RON achitată de

intimata-reclamantă, astfel că nu pot fi primite criticile recurentei în

considerarea celor în continuare arătate.

În sensul art. 215

din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța competentă

poate suspenda executarea actului administrativ fiscal numai dacă se depune o

cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate.

Reclamanta-intimată

s-a conformat acestor prevederi legale ca și dispozițiilor instanței, în sensul

că a depus la dosar, în cadrul cererii de suspendare a executării actelor

administrative menționate, recipisa de consemnare a cauțiunii în cuantumul

fixat de instanță.

Prima instanță însă,

respingând ca inadmisibilă cererea de suspendare formulată, fără a mai examina

orice susținere de fond raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004,

republicată, dată fiind admiterea excepției vizând neîndeplinirea unei cerințe

de ordin procedural, în mod justificat a dispus restituirea cauțiunii achitate

pentru reținerea căreia nu mai subzistă nici un temei legal.

Interpretarea

gramaticală și teleologică a dispozițiilor cuprinse în art. 215 alin. (2) din

C. proc. fisc. conduce la o primă concluzie în sensul că instanța competentă

poate soluționa o cerere de suspendare a actului administrativ fiscal numai sub

condiția depunerii cauțiunii.

A doua concluzie

logică ce se desprinde, chiar în manieră indirectă, este aceea că în cazul în

care instanța nu examinează cererea de suspendare, cum s-a întâmplat în speță,

prin reținerea inadmisibilității cererii, temeiul depunerii și mai bine zis al

reținerii cauțiunii depuse nu mai subzistă.

Orice interpretare

contrară ar lipsi de efecte juridice prevederile art. 14 alin. (6) cu referire

la art. 15 din Legea nr. 554/2004, republicată, din cuprinsul cărora rezultă că

partea ce se consideră vătămată printr-un act administrativ poate formula mai

multe cereri de suspendare, desigur în condițiile și cu respectarea cerințelor

legale, echivalând astfel și cu cum blocarea liberului acces la justiție.

În mod evident este

extrem de oneroasă pentru partea ce solicită suspendarea, achitarea și

blocarea, la fiecare cerere, a unei cauțiuni, independent de soluția instanței.

Așadar, din

perspectiva liberului acces la justiție dar și în spiritul noțiunii de

protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la

momentul la care instanța va cenzura pe fond legalitatea actelor a căror

suspendare de executare s-a solicitat, se cuvenea ca societății intimate căreia

nu i-a fost examinată cererea de suspendare să-i fie restituită cauțiunea

consemnată, astfel cum corect a și dispus prima instanță.

În fine, nefondate

sunt și criticile recurentei-pârâte și pentru că în cauză nu sunt incidente,

astfel cum s-a susținut, prevederile cu titlu general din art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ. care reglementează condițiile care se cer a fi

îndeplinite pentru eliberarea cauțiunii celui care a consemnat-o, în situația

în care cererea de suspendare a executării a fost admisă.

Cum cererea de

suspendare a fost respinsă ca inadmisibilă, iar în regula generală ce derivă

din norma legală invocată, se justifică restituirea cauțiunii, fără a mai fi

necesară verificarea îndeplinirii altor condiții, în situația în care cererea

de suspendare a fost respinsă și cu atât mai mult cu cât partea adversă,

recurenta în speță, nu a suferit nici o pagubă și deci nu se pune problema

despăgubirii sale din suma consemnată drept cauțiune Înalta Curte urmează să

respingă ca neîntemeiate toate criticile recurentei.

Față de toate cele

mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge așadar ca

nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în

nume propriu, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor precum și în

numele și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș,

împotriva Sentinței nr. 125 din 9 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 octombrie 2010.

Procesat

de GGC - NN