ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4085/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 125 din 9 iunie 2010 a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta SC V. Argeș SA, în contradictoriu cu autoritățile pârâte Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 2009, privind obligațiile suplimentare de plată stabilite prin Raportul de inspecție fiscală nr. 18838 din 3 august 2009. Prin aceeași sentință s-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 288.309,00 RON achitată potrivit recipisei de consemnare la C.E.C.

Bank nr. 838331/1 din 9 iunie 2010. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii reclamantei de suspendare a executării, întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, în condițiile în care a stabilit că nu este îndeplinită cerința cuprinsă în acest text, a sesizării în condițiile art. 7 din același act normativ a autorității administrative întrucât reclamanta nu a atacat Decizia nr. 452 din 15 decembrie 2009, pronunțată cu ocazia soluționării contestației împotriva Deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 2008, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 18838 din 3 august 2009 a căror suspendare s-a solicitat.

Față de excepția reținută s-a apreciat că se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare, devenind totodată inutilă verificarea susținerilor de fond din cuprinsul acțiunii reclamantei. Prima instanță a dispus restituirea de îndată a cauțiunii plătită de reclamantă, reținând pe de o parte că aceasta se justifică întrucât cererea de suspendare a fost respinsă, iar, pe de alta, că rațiunea indisponibilizării cu acest titlu a unei sume de bani este ca din ea să fie indemnizată partea care datorită unei dispoziții a instanței nu a putut executa titlul emis în favoarea sa (art. 723 1 C. proc. civ.), ceea ce nu este cazul în speță.

2. Motivele de recurs formulate de autoritățile pârâte Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, în numele propriu, dar și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, precum și în numele și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș, criticând numai încuviințarea de către prima instanță a cererii reclamantei de restituire a cauțiunii. Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că în mod nelegal și cu greșita aplicare a legii instanța de fond a decis, potrivit art. 215 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003, restituirea cauțiunii achitate în cauză, deși cererea de suspendare a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât: - reclamanta și-a exercitat cu rea-credință dreptul său procesual, formulând în decurs de cinci luni un număr de patru cereri de suspendare a acelorași acte administrativ fiscale, fără însă a formula și o acțiune în anularea actului administrativ; - reclamanta refuză să-și achite debitele către bugetul de stat, apreciind nejustificat că nu sunt datorate; - nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 723 1 C. proc. civ. întrucât cererea de anulare a actului administrativ fiscală a cărui suspendare este solicitată nu a fost soluționată irevocabil; - cauțiunea este o condiție de admisibilitate a formulării cererii iar în eventualitatea respingerii acesteia, este o garanție a faptului că poate fi încasată o parte a sumelor stabilite prin actele fiscale.

3. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport de prevederile legale incidente și față de unicul motiv de nelegalitate invocat, Înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 288.309,00 RON achitată de intimata-reclamantă, astfel că nu pot fi primite criticile recurentei în considerarea celor în continuare arătate. În sensul art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța competentă poate suspenda executarea actului administrativ fiscal numai dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate. Reclamanta-intimată s-a conformat acestor prevederi legale ca și dispozițiilor instanței, în sensul că a depus la dosar, în cadrul cererii de suspendare a executării actelor administrative menționate, recipisa de consemnare a cauțiunii în cuantumul fixat de instanță.

Prima instanță însă, respingând ca inadmisibilă cererea de suspendare formulată, fără a mai examina orice susținere de fond raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, dată fiind admiterea excepției vizând neîndeplinirea unei cerințe de ordin procedural, în mod justificat a dispus restituirea cauțiunii achitate pentru reținerea căreia nu mai subzistă nici un temei legal. Interpretarea gramaticală și teleologică a dispozițiilor cuprinse în art. 215 alin. (2) din C. proc. fisc. conduce la o primă concluzie în sensul că instanța competentă poate soluționa o cerere de suspendare a actului administrativ fiscal numai sub condiția depunerii cauțiunii. A doua concluzie logică ce se desprinde, chiar în manieră indirectă, este aceea că în cazul în care instanța nu examinează cererea de suspendare, cum s-a întâmplat în speță, prin reținerea inadmisibilității cererii, temeiul depunerii și mai bine zis al reținerii cauțiunii depuse nu mai subzistă.

Orice interpretare contrară ar lipsi de efecte juridice prevederile art. 14 alin. (6) cu referire la art. 15 din Legea nr. 554/2004, republicată, din cuprinsul cărora rezultă că partea ce se consideră vătămată printr-un act administrativ poate formula mai multe cereri de suspendare, desigur în condițiile și cu respectarea cerințelor legale, echivalând astfel și cu cum blocarea liberului acces la justiție. În mod evident este extrem de oneroasă pentru partea ce solicită suspendarea, achitarea și blocarea, la fiecare cerere, a unei cauțiuni, independent de soluția instanței.

Așadar, din perspectiva liberului acces la justiție dar și în spiritul noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța va cenzura pe fond legalitatea actelor a căror suspendare de executare s-a solicitat, se cuvenea ca societății intimate căreia nu i-a fost examinată cererea de suspendare să-i fie restituită cauțiunea consemnată, astfel cum corect a și dispus prima instanță. În fine, nefondate sunt și criticile recurentei-pârâte și pentru că în cauză nu sunt incidente, astfel cum s-a susținut, prevederile cu titlu general din art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ. care reglementează condițiile care se cer a fi îndeplinite pentru eliberarea cauțiunii celui care a consemnat-o, în situația în care cererea de suspendare a executării a fost admisă.

Cum cererea de suspendare a fost respinsă ca inadmisibilă, iar în regula generală ce derivă din norma legală invocată, se justifică restituirea cauțiunii, fără a mai fi necesară verificarea îndeplinirii altor condiții, în situația în care cererea de suspendare a fost respinsă și cu atât mai mult cu cât partea adversă, recurenta în speță, nu a suferit nici o pagubă și deci nu se pune problema despăgubirii sale din suma consemnată drept cauțiune Înalta Curte urmează să respingă ca neîntemeiate toate criticile recurentei. Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge așadar ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în nume propriu, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor precum și în numele și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș, împotriva Sentinței nr. 125 din 9 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2010. Procesat de GGC - NN