ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2331/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluțiile primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamanta SC V.A. SA, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. prin D.G.F.P. Argeș, a solicitat anularea Deciziei nr. 133 din 18 august 2010, a Deciziei de impunere nr. 902 din 14 mai 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 41466 din 14 mai 2010, emise de D.G.F.P. Argeș. Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 3 din 04 august 2009, cât și a Raportului de inspecție fiscală nr. 18838 din 03 august 2009. 1.1.

Prin Încheierea de ședință din data de 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel Pitești a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 837/46/2010, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Argeș a reținut, în esență, că actele administrative contestate obligă reclamanta la plata sumei de 430.049 lei TVA și 81.180 lei majorări de întârziere, sume calculate în baza accizelor, al căror cuantum nu este definitivat. De asemenea, Curtea de apel a constatat că nu ar putea face aprecieri asupra legalității actelor fiscale din cauză, în condițiile în care nu este soluționat litigiul precedent, având în vedere și faptul că litigiul inițial ar putea să se finalizeze cu o variantă modificată de plată a accizelor, caz în care s-ar modifica și obligația de plată a TVA și a accesoriilor aferente.

Având în vedere că prin Sentința nr. l62/ F-CONT din 15 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a dispus obligarea pârâtei A.N.A.F. să soluționeze contestația reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. 3 din 04 august 2009, cât și faptul că prin Decizia nr. l33 din l8 august 2010 se reține obligația de plată a TVA aferente accizelor datorate în baza Deciziei de impunere nr. 3 din 04 august 2009, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 pct. 1 C. proc. civ. 1.2. Prin Încheierea de ședință din data de 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Pitești a admis cererea formulată de reclamanta SC V.A., în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. prin D.G.F.P.

Argeș, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 902 din 14 mai 2010, până la soluționarea irevocabilă a cauzei de fond. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că prin încheierea de ședință din 24 noiembrie 2010 s-a dispus suspendarea soluționării cauzei, însă în privința cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 902 din 14 mai 2010 s-a fixat termen de judecată la data de 15 decembrie 2010 pentru când reclamanta a fost obligată plătească cauțiunea, în limitele impuse de legiuitor. Totodată, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere dependența plății TVA și accesoriilor ce fac obiectul cauzei, de plata accizelor nesoluționată irevocabil, o eventuală executare silită conducând la blocarea activității reclamantei., fără a fi stabilită o culpă în sarcina acesteia.

2. Motivele de recurs înfățișate de recurentul-pârât M.F.P. prin D.G.F.P. Argeș, în termen legal a declarat recurs atât împotriva încheierii de ședință din data de 24 noiembrie 2010, cât și a încheierii de ședință din data de 15 decembrie 2010, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal în cauza de fond, având ca obiect contestația formulată de reclamanta SC V.A. SA 2.1. Recursul declarat împotriva Încheierii din data de 24 noiembrie 2010 prin care, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea soluționării cauzei de față, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 837/46/2010, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurentul-pârât, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că în mod nelegal s-a dispus suspendarea soluționării cauzei, pe temeiul arătat, arătând că, în realitate, ceea ce urmărește reclamanta nu este decât prelungirea fără justificare a achitării obligațiilor bugetare stabilite în sarcina sa. În opinia recurentei nu sunt întrunite cerințele art. 244 pct. 1 C. proc. civ., în condițiile în care, în dosarul menționat, aflat în curs de soluționare în recurs, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a pronunțat o hotărâre prin care s-a admis în parte acțiunea reclamantei SC V.A. și a fost obligată recurenta să soluționeze contestația acesteia împotriva unei decizii de impunere din 2009 (nr. 3 din 4 august 2009). Nu există nici o legătură, în sensul art. 244 C. proc.

civ., între această cauză și dosarul de față, în opinia recurentului. 2.2. Recursul declarat de același recurent împotriva încheierii din 15 decembrie 2010 Recurentul M.F.P. – D.G.F.P. a atacat cu recurs și încheierea din 15 decembrie 20110, pronunțată de instanța de fond, în același dosar, prin care, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, republicată, s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 902 din 14 mai 2010. Invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 304 1 C. proc. civ., recurentul a criticat și această soluție, sub următoarele aspecte: - instanța a stabilit o insuficientă cauțiune (10.345 lei), suma ce se impunea a fi depusă cu acest titlu fiind de 20 % din suma contestată; - nu sunt îndeplinite cerințele art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate.

Nu s-a dovedit în cauză existența unei îndoieli puternice asupra legalității actelor administrativ fiscale contestate și în plus, recurentul a remarcat că instanța de fond, în motivarea cererii de suspendare a analizat practic fondul cauzei ceea ce evident nu este admisibil în procedura sumară a suspendării executării actelor administrativ fiscale. 3. Apărările intimatei-reclamante Intimata-reclamantă SC V.A. SA a formulat întâmpinare la recursurile declarate de recurentul-pârât, solicitând, în esență, respingerea acestora ca nefondate, dată fiind aplicarea corectă de către prima instanță a textelor de lege incidente. 4. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursurile sunt fondate.

Înalta Curte, examinând încheierile atacate raportat la actele și lucrările dosarului și față de prevederile legale aplicabile, apreciază că au fost pronunțate cu greșita aplicare a legii astfel că se impune casarea lor, în limitele și pentru considerentele în continuare arătate, cu consecința trimiterii cauzei spre continuarea judecății, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 244 1 și 245 C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 4.1. Asupra recursului promovat împotriva încheierii din 24 noiembrie 2010 Prin această încheiere, astfel cum s-a arătat deja în expunerea rezumativă a considerentelor primei instanțe judecătorul fondului, făcând aplicarea prevederilor art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului 837/46/2010 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contrar celor reținute de prima instanță și în acord cu susținerile recurentului pe acest aspect, Înalta Curte reține că nu se impunea în cauză suspendarea soluționării cauzei pe temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. Cu toate că între părți, în mod evident există mai multe litigii în curs, astfel cum a stabilit și instanța de fond, ceea ce desigur că generează și apariția unor legături în sensul în care s-ar putea susține și existența unei „influențe”, Înalta Curte apreciază că esențial, în sensul instituției art. 244 pct. 1 C. proc. civ., este caracterul său facultativ.

Astfel, adoptarea acestei măsuri depinde de aprecierea instanței care este datoare să examineze și să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze ci și oportunitatea suspendării judecății. Din această perspectivă este evident că interesul reclamantei-intimate, care a promovat o multitudine de cauze și apoi a obținut succesiv suspendarea executării actelor contestate sau a soluționării acestora, este acela de a menține și de a prelungi pe o durată cât mai mare de timp incertitudinea referitoare la obligațiile suplimentare de plată stabilite în sarcina sa. Fără a susține că judecata trebuie realizată cu încălcarea drepturilor procesuale ale tuturor părților implicate și în conformitate cu prevederile legale incidente, Înalta Curte apreciază că un astfel de interes nu se impunea a fi proteguit pe această cale, cu atât mai mult cu cât cauza juridică a tuturor acțiunilor o reprezintă Decizia nr. 12 din 25 martie 2009, emisă de D.J.A.O.V.

Argeș prin care au fost anulate Deciziile nr. 9 din 25 iunie 2008 și 11 din 2 octombrie 2008 de utilizator fiscal, cererea de suspendare a executării acestei decizii fiind irevocabil respinsă (Decizia nr. 1322 din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești). Așadar, în considerarea celor mai sus arătate, se va admite recursul declarat împotriva acestei încheieri, cu consecința casării măsurii dispuse și a trimiterii cauzei la aceeași instanță spre continuarea judecății. 4.2. Asupra recursului promovat împotriva încheierii din 15 decembrie 2010 Examinând și această încheiere atacată cu recurs de către recurentul-pârât, Înalta Curte potrivit art. 304 1 C. proc. civ., apreciază că aceasta a fost pronunțată cu vădita încălcare a prevederilor art. 244 1 și 245 C. proc.

civ., astfel că se impune analizarea regularității căii de atac exercitate, cu prioritate din această perspectivă. Încheierea din 15 decembrie 2010 prin care, în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, republicată s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 902 din 14 mai 2010, a fost pronunțată, fără îndoială, după ce, la un termen anterior, soluționarea cauzei în ansamblul ei fusese suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. Odată ce cauza a fost suspendată pe temeiul arătat, în sensul și spiritul prevederilor art. 244 1 și 245 C. proc. civ., care reglementează calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierii de suspendare a judecării procesului și respectiv modalitățile de reîncepere a judecății, este evident că nu mai pot fi efectuate acte noi de procedură și în orice caz nu mai pot fi adoptate soluții care, la rândul lor, sunt susceptibile de căi de atac.

Înalta Curte apreciază așadar că în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor sus menționate C. proc. civ., incidente în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, prima instanță a trecut la soluționarea cererii de suspendare, cu citarea părților în ședință publică, în condițiile în care fusese deja suspendat cursul judecății în cauză, fiind irelevantă din perspectivă procesuală mențiunea judecătorului fondului în sensul că termenul de judecată pentru această cerere de suspendare a fost fixat la data la care prima instanță a rămas în pronunțare pe cererea de suspendare a judecății, pe temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Față de temeiurile de drept analizate, de natură a antrena casarea și a acestei încheieri, cu consecința înlăturării măsurii dispuse în condiții de vădită încălcare a normelor de procedură, nu se mai impune așadar examinarea și a celorlalte motive de recurs formulate de recurentul-pârât, vizând întrunirea cerințelor prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, republicată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de M.F.P. prin D.G.F.P. Argeș împotriva încheierii de ședință din data de 24 noiembrie 2010 și a încheierii de ședință din data de 15 decembrie 2010, ambele pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre continuarea judecății la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2011.