ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1322/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 8 din 22

ianuarie 2009, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 278

1

alin. (8)

lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de

petiționara SC K.U.V.O. împotriva rezoluției din 9 noiembrie 2007 dată în

dosarul nr. 47/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin care

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații procurori B.B., A.S.,

Z.L. de la Judecătoria Vaslui sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246,

art. 247, art. 248, art. 249 alin. (1), art. 289 alin. (1), art. 264, față de

subinspector IPJ Vaslui B.I. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246,

art. 242 alin. (1) și (3), art. 272, art. 247, art. 248, art. 249 alin. (1) C.

pen., față de comisar șef poliție IPJ Vaslui, Z.M. sub aspectul infracțiunii

prevăzută de art. 246, art. 247, art. 248, art. 249 alin. (1), art. 289 alin.

(1) C. pen. și față de inspector IPJ Vaslui N.C. pentru infracțiunea prevăzută

de art. 246, art. 247, art. 248, art. 249 alin. (1) C. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut în esență următoarele:

La data de 19 mai 2005, O.I., cetățean

german a formulat plângere penală împotriva lui F.M. solicitând tragerea la

răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215, art. 288,

art. 290, art. 291 și art. 292 C. pen.

În motivarea sesizării, s-a arătat că în

decembrie 2000 F.M. s-a deplasat în Germania, pentru a achiziționa un

autoturism marca „Mercedes”. Aici l-a cunoscut pe O.I. care l-a ajutat, în

sensul că acesta a lansat comanda, l-a achiziționat pe numele său, a contractat

la cererea lui F.M. un împrumut la bancă, cu care a achitat autoturismul la

momentul ieșirii din fabricație, convins că i se vor restitui banii.

Autoturismul a fost încredințat în baza

unui contract de leasing folosit de F.M., introdus în țară în baza unor acte

false, și fără să-și achite obligațiile financiare ce însumau la data plângerii

37881 Euro.

Actele premergătoare efectuate în cauză

de procuror B.B., nu au confirmat săvârșirea faptelor penale reclamate în plângere

între părți existând un litigiu civil, așa încât prin rezoluția din 13

septembrie 2005 dată în dosarul 1074/P/2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria

Vaslui, a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. b) C.

proc. pen., soluție confirmată de Judecătoria Vaslui care prin sentința penală

nr. 2394 din 27 septembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 4180/2006, a respins

plângerea petiționarului și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 923/R din

17 noiembrie 2006 (fila 79 dos. 47/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Iași).

Referitor la dispoziția aceluiași

magistrat procuror de a propune conexarea prin referatul din 28 iunie 2005,

lucrarea penală nr. 1074/P/2005 la cea înregistrată sub nr. 1211/P/2005,

unitate de parchet, la data de 19 mai 2005. Măsura s-a justificat întrucât viza

aceleași fapte și aceeași persoană, iar normele procesual penale impun în

astfel de situații de conexitate, conexarea numărului mai mare la cel mai mic,

împrejurare adusă la cunoștința petiționarului.

Același petiționar, la data de 14 august 2005,

a înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o altă

plângere împotriva numitului F.M. reclamând aceleași fapte, plângere care a

fost trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui și depusă în dosarul

nr. 1074/P/2005.

Plângerile astfel conexate au fost

examinate sub aspectul tuturor faptelor penale sesizate, așa încât magistratul

procuror B.B., a dispus prin rezoluția din 13 septembrie 2005 fără să-și

îndeplinească abuziv atribuțiile de serviciu prin actele procesuale dispuse în

această fază nepublică a procesului penal.

Referitor la magistratul procuror A.S.

față de care petiționarul a susținut că a comis abuz în serviciu, constând în

aceea că nu a studiat actele, corect s-a reținut în actele premergătoare că nu

există date din care să rezultă săvârșirea infracțiunii.

În sensul descris, de amintit că

magistratul procuror în exercitarea controlului permis de dispozițiile art. 275-278,

a respins ca nefondată plângerea petiționarului împotriva rezoluției dată în

dosarul nr. 1074/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, soluție

confirmată așa cum s-a expus anterior printr-o hotărâre penală definitivă.

Neconfirmată de probe s-a apreciat și

susținerea petentului potrivit căreia, procurorul A.S., ar fi săvârșit

infracțiunea prev. de art. 246 C. pen., întrucât nu a dispus înregistrarea

plângerii formulată împotriva avocatului C.C.

Astfel s-a reținut că în anul 2005, O.I.

s-a adresat Parchetului de pe lângă Tribunalului Vaslui cu plângere, ce a fost

înregistrată la 23 mai 2005 la această unitate de parchet sub nr. 1001/VIII/1.

De aici a fost trimisă la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Vaslui și înregistrată sub nr. 667/VIII/1 din 25 octombrie 2005

și pentru verificarea faptelor sesizată, înaintată Poliției Municipiului

Vaslui.

Întrucât cercetările penale efectuate de

organele care au fost sesizate nu au identificat niciun indiciu din care să

rezulte săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), art. 291, art.

292 C. pen., de către pretinsul făptuitor, C.C., la data de 4 septembrie 2006,

cauza a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea

de neîncepere a urmăririi penale, propunere însușită de magistratul procuror Z.L.

la 5 septembrie 2006.

Soluția dispusă a fost menținută prin

rezoluția nr. 1455/II/2 din 15 decembrie 2006 a prim procurorului Parchetului

de pe lângă Judecătoria Vaslui, în cadrul procedurii reglementate de art. 275-278

C. proc. pen.

Ulterior, petiționarul s-a adresat

instanței competente Judecătoria Vaslui cu plângere în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. respinsă ca nefondată prin sentința penală nr. 350 din 23

februarie 2007, hotărâre rămasă definitivă prin nerecurare (fila 102 dosar nr. 47/P/2007.

Reține prima instanță că niciuna din

persoanele reclamate în plângere, magistrații procurori sau ofițeri de poliție

în cadrul IPJ Vaslui, nu și-au exercitat abuziv atribuțiile de serviciu, cu

prilejul efectuării actelor premergătoare, soluționării dosarelor penale 1074/P/2005,

1121/P/2005 și 436/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, având

ca obiect plângerile penale formulate de O.I. în calitate de parte vătămată.

Modul în care au fost înregistrate

plângerile sub număr unic sau separat, termenele în care au fost soluționate,

apreciat prea scurt de petiționar și rezoluțiile dispuse și menținute de

instanța care a efectuat controlul judiciar, nu au putut fi interpretate ca

activități exercitate defectuos de nici unul din pretinșii făptuitori, așa

încât să prejudicieze petiționarul în calitate de parte vătămată.

Împotriva sentinței, petiționara a

formulat recurs, susținând prin memoriul depus la dosar nelegalitatea și

netemeinicia hotărârii.

În opinia recurentei petiționare, există

probe care confirmă existența infracțiunilor sesizate, în numeroasele plângeri

adresate organelor de urmărire penale, care însă nu au fost examinate.

Soluționând recursul petiționarei,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată

nefondată calea de atac.

Dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen., sunt norme legale în baza cărora se supune unui control judiciar,

exclusiv temeinicia rezoluției de netrimitere în judecată.

Prima instanță, a apreciat în baza

propriului examen, corect asupra acestor aspecte de temeinicie, câtă vreme,

actele premergătoare efectuate în verificarea aspectelor sesizate, nu au

confirmat existența unor date certe din care să rezulte săvârșirea de către

intimați a infracțiunilor sesizate.

Aceștia în virtutea atribuțiilor de

serviciu, cu respectarea normelor de drept procesual penal au verificat

sesizările adresate de O.I., și înregistrate sub numerele anterioare amintite,

actele premergătoare, finalizându-se cu soluții de netrimitere în judecată a

pretinșilor făptuitori F.M. sau C.C.

Criticile formulate în sensul unei

insuficiente activități de cercetare penală, desfășurată de ofițerii de poliție

sau procurorii investiți nu pot fi avute în vedere, întrucât, în faza actelor

premergătoare, procurorul este singurul în măsură să aprecieze asupra necesității

efectuării acestora, sub aspectul felurilor, în raport de natura infracțiunii

sesizate, în vederea dispunerii unei soluții.

De altfel, rezultă fără dubiu că

temeinicia cercetărilor penale efectuate în toate cele trei cauze a fost

confirmată de Judecătoria Vaslui care a exercitat un control judiciar asupra

rezoluțiilor, pronunțând sentințele penale 2394 din 27 septembrie 2006, 350 din

23 februarie 2007, ambele rămase definitive, fie prin respingerea recursului

formulat de O.I., fie prin nerecurare.

Practic, prin prezentele demersuri,

petiționara își exprimă nemulțumirea față de modul în care au fost rezolvate

plângerile penale care îl vizează pe F.M. și C.C., încercându-se o repunere în

discuție a acestora, situație ce nu este permisă de dispoziții legale, câtă

vreme au intrat în puterea lucrului judecat.

Concluzionând, instanța de fond, temeinic

și legal a respins plângerea petiționarei, menținând rezoluția atacată, așa

încât recursul va fi respins conform art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta

petiționară SC K.U.V.O., prin reprezentant O.I. împotriva sentinței penale nr. 8

din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă

recurenta petiționară la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

aprilie 2009.