ÎCCJ, decizie (scj.ro #83140)

. Neacordarea daunelor cominatorii. Condiții. Cuprins pe materii : Drept comercial. Obligații comerciale. Index alfabetic: obligații comerciale - daune cominatorii - executare Daunele cominatorii nu se acordă când este posibilă executarea obligațiilor în natură, pe cale silită, prin intermediul executorilor judecătorești, sau de către creditor pe contul debitorului. De asemenea acestea nu se acordă în situația când refuzul debitorului de a executa este clar exprimat, situație în care instanța judecătorească va stabili direct despăgubirea pentru prejudiciul suferit de către creditor. ICCJ, Secția Comercială, Decizia nr.1322 din 7 mai 2009 Reclamanta AVAS a chemat în judecată pârâta SC B.H.

solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la efectuarea investiției potrivit clauzei nr.7.8.2 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni sub sancțiunea plății de daune cominatorii de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, precum și la plata echivalentului în lei a sumei reprezentând penalități de întârziere datorate pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul încheiat. În susținerea cererii reclamanta a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat între FPS și A.S. SC M. SA s-a convenit vânzarea pachetului de acțiuni reprezentând un procent determinat din capitalul social al acestei societăți. Ca urmare a convenției de cesiune a contractului arătat încheiat între pârâtă în calitate de cesionar și A.S.

SC M. SA în calitate de cedent a fost încheiat actul adițional nr.2 prin care s-a convenit completarea punctului 7.8. din contractul inițial, cu alineatele 7.8.1. și 7.8.2. potrivit cărora investițiile urmau a se realiza de către cesionari, prin preluarea obligațiilor contractuale conform anexei. Din volumul investițional asumat prin contract pârâta a realizat în anii 2001-2002 investiții rămânând o diferență nerealizată. Prin sentința nr.12352 din 30 octombrie 2007, Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea obligând pârâta să efectueze investițiile aferente anilor 2001-2002, precum și la plata penalităților de întârziere pentru neîndeplinirea în termen a obligațiilor investiționale scadente.

A fost respins capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut neîndeplinirea obligațiilor investiționale asumate prin contractul încheiat, cu sancțiunea penalizatoare prevăzută de clauza penală. Solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii până la îndeplinirea obligației acesteia de efectuare a investițiilor a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât există posibilitatea executării în natură a obligației asumate prin intermediul executorilor judecătorești, sau de creditoarea reclamantei în contul debitoarei pârâte.

Împotriva acestei soluții au promovat apel ambele părți, reclamanta arătând că nu se poate confunda natura juridică a daunelor cominatorii care reprezintă un mijloc de constrângere a debitorului pentru executarea în natură a obligației, cu amenda civilă la care creditorul poate apela în momentul în care înțelege să declanșeze procedura executării civile, sau ca îndeplinirea de către creditor a obligației în numele și pe seama debitorului. Criticile pârâtei fac referire la faptul că instanța de fond nu a luat în considerație aportul în natură realizat constând în mijloace fixe amplasate la secțiile de producție precum și în mijloace de transport indispensabile activității de comercializare a produselor proprii.

De asemenea pârâta a susținut că, în mod eronat instanța de fond nu a luat în considerație imposibilitatea practică de continuare a realizării investițiilor la care s-a obligat datorită faptului că activele aflate în patrimoniul societății au fost revendicate și o parte din acestea retrocedate irevocabil foștilor proprietari în baza Legii nr.10/2001. Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială, prin decizia nr.253 din 30 mai 2008 a respins apelurile ca nefondate. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că pârâta nu putea fi obligată la plata daunelor cominatorii câtă vreme este în discuție obligația de a face, fiind posibilă executarea acesteia în natură, iar pârâta debitoare și-a exprimat în mod expres refuzul de a o executa datorită imposibilității de realizare a investițiilor.

Se puteau acorda în baza clauzei penale inserate, despăgubiri. În ce privește apelul pârâtei, s-a reținut că retrocedarea activelor nu poate fi asimilată unei cauze de forță majoră care să fi determinat suspendarea obligației de realizare a investițiilor astfel cum ea a fost asumată prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat. Împotriva soluției instanței de apel au declarat recurs ambele părți. Reclamanta AVAS critică soluția motivat de faptul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii fiind invocate dispozițiile art.304 pct.9 C. proc. civ.. Astfel se susține că trăsătura esențială a daunelor cominatorii este aceea că ele apar ca un mijloc de constrângere prin amenințarea pe care o reprezintă, spre a-l determina pe debitor să-și execute obligația asumată, fiind un mijloc indirect de asigurare a executării în natură a obligațiilor, cu posibilitatea de a fi aplicate chiar și în cazul obligațiilor intuitu personae.

S-a susținut că motivarea instanței de apel în sensul că nu pot fi acordate daune cominatorii ci despăgubiri în baza clauzei penale inserate în contractul dintre părți este eronată, întrucât caracterul celor două instituții este diferit. (...) Recursul reclamantei este nefondat. Daunele cominatorii reprezintă sume de bani pe care debitorul unei obligații de a face sau a nu face este obligat prin hotărâre judecătorească să le plătească creditorului pentru fiecare zi de întârziere până la executarea în natură a obligațiilor sale. Acestea constituie un mijloc juridic de constrângere a debitorului de a-și executa în natură obligația, iar nu un mijloc de despăgubire a creditorului. Daunele cominatorii nu se acordă când este posibilă executarea obligațiilor în natură, pe cale silită, prin intermediul executorilor judecătorești, sau de către creditor pe contul debitorului.

De asemenea acestea nu se acordă în situația când refuzul debitorului de a executa este clar exprimat, situație în care instanța judecătorească va stabili direct despăgubirea pentru prejudiciul suferit de către creditor. În condițiile în care părțile au fixat în cadrul contractului despăgubirile la care pârâta s-a obligat pentru fiecare zi de întârziere în executarea convenției, având în vedere toate daunele și au limitat prin acordul lor de voință, cuantumul acestora criticile recurentei reclamante sunt nejustificate. (...)