ÎCCJ, decizie (scj.ro #83371)

de a face. Amenda civilă

Cuprins

pe materii:

Drept procesual civil. Executarea silită a altor

obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face

Index

alfabetic:

- amenda civilă

- creditor

- debitor

- executarea silită

- încheiere irevocabilă

- obligația de a face

- titlul executoriu

C.poc.civ.,art.580

3

Potrivit art.580

3

alin.(1)

C.proc.civ., dacă obligația de a face nu poate fi

îndeplinită

prin altă persoană decât debitorul,

acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi

civile. Instanța sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin

încheiere

irevocabilă, dată cu

citarea părților , să plătească , în favoarea

statului, o amendă civilă, de la 20 lei (RON) la 50 lei (RON),

stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligației

prevăzute

în titlul executoriu.

(Secția comercială, decizia

nr.2225 din 7 iunie 2007)

Reclamanta

AVAS a solicitat instanței obligarea pârâtei B.H. KFT la efectuarea

investițiilor asumate, conform clauzei din contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr.1490 din 23 decembrie 1997, precum

și la plata penalităților, în cuantum de 145.836 USD, pentru

neefectuarea investițiilor pe anul 2000 și a daunelor cominatorii de

1.000.000 lei/zi de întârziere, până le executarea obligației de

efectuare a investițiilor.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu

asociația M., în calitate de cumpărător. Acesta din urmă a

încheiat ulterior o convenție de cesiune a contractului cu pârâta din

cauza de față.

Reclamanta a invocat neexecutarea de

către pârâtă a obligației de a efectua investiții în

societatea emitentă a acțiunilor, potrivit programului de

investiții prevăzut și asumat de părți, în sumă

de 486.120 USD, motiv pentru care pârâta datorează și penalități

egale cu 30% din suma investită la sfârșitul fiecărui an.

Reclamanta a precizat că nu

există o cerere a pârâtei de amânare a efectuării investițiilor

pentru anii 2000-2001, potrivit dispozițiilor art.7.11.1 din contract, iar

motivele invocate nu au fost de natură să împiedice efectuarea

investițiilor.

S-a apreciat ca relevantă

netransmiterea certificatului semnat de cenzorii societății sau de o

firmă de audit, în termen de 30 de zile de la predarea bilanțului

contabil, pentru atestarea realizării investițiilor.

Pârâta

legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus

întâmpinare.

Tribunalul, prin sentința

comercială nr.11461 din 6 octombrie 2004, a admis cererea, în parte, obligând

pârâta să efectueze investiții în valoare de 486.120 USD, scadente la

31 decembrie 2000, și să achite reclamantei suma de 145.836 USD prin

echivalent în lei la cursul BNR, de la data plății, reprezentând

penalități pentru neexecutarea în termen a obligației.

Cererea

de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii

a fost respinsă ca nefondată.

Instanța de fond a reținut

că prin clauza instituită

la

art.7.8.2 din contract,

conform modificărilor prevăzute în actul adițional nr.2 din 14

iulie 1999, reclamanta este îndreptățită să ceară

pârâtei, în baza art.1073 C. civ., executarea obligației asumate, aceea de

a efectua investițiile stipulate, iar, în caz contrar, conform art.7.9 din

contract, să solicite daune interese.

Obligația pârâtei derivă

din contractul de cesiune, încheiat cu asociația M.,

cumpărătoarea acțiunilor, ca urmare a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat cu reclamanta.

Prin contractul de cesiune s-a

produs stingerea obligațiilor asumate de cumpărătoare și

înlocuirea acestora cu cele ale cesionarei-pârâte.

Instanța a reținut

neexecutarea de către pârâtă a obligației asumate prin contract

și a dispus îndeplinirea acesteia, cu obligarea la

penalități

pentru neexecutarea

la termen a obligației, reprezentând 30%

din valoarea investițiilor nerealizate în anul 2000.

Împotriva sentinței au declarat

apel reclamanta și pârâta prin avocat.

Reclamanta

a criticat sentința sub aspectul respingerii capătului de cerere prin

care a cerut obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.

Pârâta nu

și-a însușit apelul declarat de avocat și a reziliat contractul

de asistență juridică.

Examinând apelurile, Curtea, prin

decizia comercială nr.314 din 31 mai 2006, a respins apelul reclamantei ca

nefondat și a considerat că pârâta nu a declarat apel.

În ceea ce privește apelul

reclamantei, confirmând motivarea instanței de fond, s-a apreciat că

daunele cominatorii nu s-au acordat ca urmare a faptului că acest mijloc

de constrângere a debitorului la executarea în natură a obligației, a

fost înlocuit, prin modificarea Codului de procedură civilă prin OUG

nr.138/2000, cu posibilitatea obligării debitorului la plata unei amenzi

civile, pentru neexecutarea obligației.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a declarat recurs, invocând motivul de nelegalitate

prevăzut

în dispozițiile

art.304 pct.9 C. proc. civ.

În susținerea motivului de

recurs, recurenta a invocat interpretarea greșită dată de

instanță dispozițiilor art.580

3

C. proc.civ.,

susținând, în esență, că prevalarea de aceste

dispoziții în procedura execuțională nu exclude instituția

daunelor cominatorii în cadrul unei cereri ce are ca obiect obligația de a

face.

Critica este nefondată.

Până la modificarea Codului de

procedură civilă, prin introducerea art.580

3

prin OUG

nr.138/2000, mijlocul de constrângere a debitorului unei obligații de a

face, cu executare în natură, era reprezentat de daunele cominatorii.

Prin dispozițiile art.580

3

C.proc.civ., se prevede posibilitatea obligării debitorului la executarea

obligației sub sancțiunea unei amenzi civile.

Amenda civilă reprezintă

un mijloc mai direct și mai eficace, prin care creditorul poate

obține satisfacție în cererea de executare a obligației de a

face de către debitor.

Ca atare, s-a reținut că

instanța a făcut o corectă interpretare și aplicare a

normei juridice invocate de recurentă, situație în care se

constată că motivul de nelegalitate, pe care se întemeiază

recursul, nu subzistă.

În

consecință, recursul

declarat

de reclamanta AVAS București, împotriva deciziei nr.314 din 31 mai 2006

pronunțată de Curtea de Apel București, Secția aV-a

Comercială, a fost respins ca nefondat.