ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2225/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 22 aprilie 2002 sub nr. 3227 la Tribunalul Argeș, reclamanții H.I. și R.F. au acționat în judecată SC M. SA Câmpulung și A.P.A.P.S. București, contestând dispozițiile nr. 167 din 11 februarie 2002 și 3899 din 26 martie 2002, în condițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, dispoziții prin care li s-a respins notificarea privind restituirea terenului situat în Municipiul Câmpulung, în suprafață de 1.400 mp. La 22 mai 2002 contestatorii și-au completat acțiunea, precizând că terenul a aparținut numitului H.G. (decedat) la a cărei succesiune vine în calitate de nepoți și că pe terenul în litigiu a existat o casă de locuit și o magazie, care în decursul timpului au fost demolate.

S-a arătat că terenul a fost preluat de stat abuziv, astfel că orice act de înstrăinare, inclusiv acela din cadrul procesului de privatizare este lovit de nulitate conform art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 80 din 26 februarie 2003, Tribunalul Argeș a respins contestația formulată de H.C.I. și R.F. Pentru a pronunța această soluție tribunalul a concluzionat că reclamanții contestatori nu și-au probat dreptul de proprietate și că SC M. SA deține proprietatea terenului în baza certificatului de atestare a acestui drept emis în baza Legii nr. 15/1990 și H.G. 834/1991 iar în cadrul procesului de privatizare, imobilul a revenit societății în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 21 din 10 august 1999, încheiat de bună credință cu F.P.S.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 109 din 30 iunie 2003 a admis apelul contestatorilor și a schimbat sentința, în sensul că a admis în parte contestația și a obligat SC M. SA Câmpulung să le restituie suprafața de 612 mp teren, conform anexei la raportul de expertiză P.M., menținând sentința față de A.P.A.P.S. București. S-a reținut în considerentele deciziei că terenul a fost preluat nelegal de stat și că în cauză sunt întrunite elementele dispozițiunilor Legii nr. 10/2001 de restituire a terenului liber de construcții în suprafață de 612 mp conform raportului de expertiză. Întrucât deținătorul terenului era doar societatea M. SA, acțiunea a fost admisă în parte, numai împotriva acestei pârâte.

Prin decizia nr. 5897 din 27 octombrie 2004 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de contestatori și de pârâta SC M. SA, casând decizia civilă nr. 109/A din 30 iunie 2003, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Pitești, cu îndrumarea ca instanța să se pronunțe nu numai în privința porțiunii de 612 m teren dar și în privința celorlalte suprafețe de teren libere de construcții, vândute unei terțe persoane, în timpul procesului, și identificate prin cele două expertize, precum și în privința construcției evaluată la 53.444.135 lei, demolată de pârâtă deasemeni, instanța de recurs a constatat că instanța de apel nu a verificat dacă terenul a cărei restituire se solicită este inclus în suprafața de teren la care se referă certificatul de atestare a dreptului de proprietate al SC M. SA seria MO nr. 00181 din 29 ianuarie 1993. Prin decizia civilă nr. 457 din 23 noiembrie 2005 pronunțată după casarea cu trimitere, Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondat apelul contestatorilor H.C.I.

și R.F. pe considerentul că aceștia nu și-au probat legitimarea procesuală activă de persoane îndreptățite în calitate de succesori ai defunctului H.G. și nici dreptul de proprietate al acestuia din urmă asupra terenului în litigiu. Deasemeni instanța de apel a reținut că terenul revendicat a intrat în proprietatea SC M. SA în temeiul certificatului de atestare a acestui drept și a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat cu bună credință de societate cu A.P.A.P.S., fiind astfel întrunite cerințele art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. În recursul declarat împotriva deciziei nr. 457/a din 23 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, H.I. și R.F. arată că în pofida probelor administrate instanța de apel a reținut că aceștia nu și-au probat legitimarea de persoane îndreptățite în calitate de succesori ai lui H.G.

și dreptul de proprietate al acestuia în privința terenului de 1.400 mp și a construcției existentă pe teren. Deasemeni recurenții invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că prin decizia pronunțată instanța de apel nu s-a conformat îndrumărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, care a statuat cu putere de lucru judecat în privința suprafeței de 612 mp teren, la a cărei restituire sunt îndreptățiți recurenții. Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiunilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 atunci când a reținut că SC M. fiind privatizată, nu este ținută de restituirea în natură a lucrurilor dobândite cu bună credință, deoarece preluarea imobilului s-a făcut de stat fără titlu iar privatizarea implicând o transmisiune universală sau cu titlu universal al patrimoniului, persoana juridică dobânditoare rămâne ținută de aceleași obligații ca și persoană juridică transmițătoare.

Recursul este întemeiat. Potrivit art. 315 C. proc. civ. în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezbătute precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. După casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată. În speță, prin decizia nr. 5897 din 27 octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat cu autoritate de lucru judecat în privința legitimării reclamanților de persoane îndreptățite la restituirea terenului și corelativ la obligația SC M. de a restitui cel puțin suprafața de 612 mp din suprafața totală de 1400 mp a terenului revendicat.

În acest context instanța de trimitere nu mai avea a se pronunța în legătură cu legitimarea reclamanților și dreptul lor de proprietate asupra terenului dobândit prin succesiune, preluat de stat fără titlu. În discuție au rămas potrivit deciziei de casare suprafețele de teren de 220 mp și 280 mp, ulterior vândute în timpul litigiului, numitului G.G. și dacă aceste suprafețe sunt incluse în certificatul de atestare a dreptului de proprietate MO9 nr. 0018 din 29 ianuarie 1993 aparținând intimatei. În totală contradicție cu statuările deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care reține că pe terenul în litigiu, la data preluării de către stat a existat o construcție evaluată la 53.444.135 lei ce a fost demolată de societatea pârâtă, instanța de trimitere reține dimpotrivă, că la dosar nu există dovezi în sensul că pârâta ar fi demolat construcțiile de pe teren sau că pe teren ar fi existat o casă.

Întrucât instanța de trimitere, concluzionează asupra unor aspecte în privința cărora instanța de recurs a statuat irevocabil, înfrângând astfel principiul autorității de lucru judecat au rămas neanalizate celelalte aspecte decurgând din primele ale apelului contestatorilor și apărările de fond ale intimatei, inclusiv sub aspectul posibilității de restituire în natură a porțiunilor de teren neacoperite de construcții, în privința cărora prin decizia 5897 din 27 octombrie 2004 instanța supremă a dispus ca instanța de trimitere să se pronunțe. În acest context și întrucât Curtea de Apel Pitești nu s-a conformat deciziei de casare, în temeiul art. 319 C. proc. civ. se impune admiterea recursului declarat de contestatori și casarea cu trimitere spre rejudecare a deciziei 457 din 23 noiembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții H.I. și R.F. împotriva deciziei nr. 457 A din 23 noiembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2007.