ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4875/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial

pe rolul Tribunalului Argeș la data de 14 ianuarie 2002 reclamantul F.P.D.C. a

chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria

municipiului Câmpulung solicitând restituirea în natură a unui teren în

suprafață de 1 ha, situat în Câmpulung, cartier Vișoi și a 2 cuptoare pentru

pregătirea varului.

În motivarea cererii reclamantul a

arătat că bunurile solicitate provin de la autoarea sa, F.E. și au fost

preluate în mod abuziv de stat.

În cauză a formulat cerere de

intervenție în interes propriu numitul T.G. care a susținut că el este

proprietarul suprafeței de 1525 mp din terenul în litigiu, în baza unui act de

vânzare-cumpărare încheiat în anul 1997.

Prin sentința civilă nr. 196 din 31

octombrie 2002 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, s-a respins

acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților și a intervenientului în

nume propriu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că terenul în litigiu provine de la autoarea reclamantului, care

însă l-a donat Primăriei Câmpulung în anul 1981. Aceasta a transmis terenul

fostei C.A.P., iar în schimb a primit aceeași suprafață de teren pe un alt

amplasament, reținându-se astfel incidența prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Reclamantul a declarat apel

împotriva sentinței, însă prin decizia civilă nr. 58/A din 11 aprilie 2003

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, apelul a fost respins ca

nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că imobilul în litigiu a fost donat statului prin actul autentic

încheiat la data de 26 decembrie 1981, donație acceptată, iar reclamantul nu a

cerut constatarea nulității acestui act.

Această hotărâre a fost atacată cu

recurs de către reclamant care a susținut că actul de donație a fost făcut sub

imperiul presiunilor exercitate de autoritățile comuniste, iar pe de altă parte

că imobilul în litigiu nu poate face obiectul Legii fondului funciar deoarece a

fost donat Statului Român.

Prin decizia nr. 63 din 12 ianuarie

2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, s-a admis recursul, s-au casat ambele hotărâri

pronunțate în cauză și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la același

tribunal.

În adoptarea acestei soluții s-a

reținut că în cauză se impunea examinarea nemijlocită a donației și verificarea

valabilității schimbului cât și a atribuirii terenului în litigiu altor

persoane fizice și juridice decât moștenitorul fostului proprietar, în

condițiile în care reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de

proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.

Prin sentința civilă nr. 90 din 23

mai 2006 pronunțată de Tribunalul Argeș în rejudecare s-a respins contestația

formulată în cauză.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că autoarea reclamantului a oferit spre donație Statului Român 1 ha

teren, donație autentificată sub nr. 2772/1981 prin care s-a acceptat donația

terenului și a celor două cuptoare de var, fiind inutil a se verifica dacă s-a

întocmit sau nu vreo declarație autentificată de acceptare a ofertei.

Referitor la validitatea donației

instanța a reținut că petentul nu a făcut dovada existenței vreunui viciu de

consimțământ la data încheierii actului, donația este fără sarcini, iar

acțiunea în anularea contractului de donație pentru vicierea consimțământului

donatorului prin violență este prescrisă față de prevederile art. 3 din

Decretul nr. 167/1958; pe de altă parte, nu s-a constatat existența vreunui

motiv de nulitate absolută a contractului de donație care să poată fi invocat

din oficiu, astfel că în speță nu se regăsește situația prevăzută de art. 2

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

S-a reținut totodată că petentul și

mama sa au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru

terenurile provenite de la autorul lor D.D.L., iar prin hotărâre irevocabilă

s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 10 ha echivalent arabil, care

este însă un alt teren decât cel în litigiu, astfel că este evident că petentul

nu a solicitat anterior reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul

în litigiu și nu a făcut nici o dovadă că la data de 1 ianuarie 1990 terenul

s-ar fi aflat în administrarea C.A.P. Câmpulung, situație față de care nu poate

fi analizată împrejurarea că atribuirea terenului altor persoane s-a făcut cu

încălcarea Legii nr. 18/1991, nr. 169/1997 și nr. 1/2000.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și susținând că această hotărâre a fost dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și că instanța motivează soluția în

mod contradictoriu, cu argumente superficiale și contradictorii.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că actul de donație a fost încheiat prin „inhibarea

consimțământului” autoarei sale, care a fost amenințată, viața fiindu-i pusă în

primejdie.

Printr-un alt motiv de recurs se

critică decizia recurată sub aspectul reținerii că nu a cerut această

proprietate în baza Legii nr. 18/1991 sau că cererea sa nu se încadrează în

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În cauză a formulat întâmpinare

intervenientul T.G.

Verificând legalitatea deciziei

criticate prin prisma criticilor formulate și având în vedere prevederile

legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este

nefondat, în sensul considerentelor ce succed.

Legea nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, prevede că fac parte din această categorie, prin art. 2 alin.

(1) lit. c) și cele „donate statului sau altor persoane juridice în baza unor

acte normative speciale adoptate în perioada de referință, precum și alte

imobile donate statului, dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea

nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”.

Rezultă că restituirea imobilelor

vizate în teza a II-a a acestui text, cele donate statului potrivit dreptului

comun, deci prin act autentic, este condiționată de existența unei hotărâri

judecătorești definitivă și irevocabilă prin care s-a anulat sau s-a constatat

nulitatea donației respective.

O asemenea soluție își păstrează

actualitatea și după modificarea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001

prin Legea nr. 247/2005 și O.U.G. nr. 209/2005, prin noul text precizându-se

expres că anularea sau constatarea nulității donației prin hotărâre definitivă

și irevocabilă este cerută când donația s-a făcut prin act autentic, deci

conform dreptului comun, nu și în cazul în care donația nu s-a făcut în formă

autentică, în temeiul Decretului nr. 410/1948, Decretului nr. 479/1954 ș.a.

Cazul în speță se încadrează în teza

a II-a a art. 2 alin. (1) lit. c) prezentată, pentru care se cere imperativ

existența unei hotărâri judecătorești prin care să se fi anulat sau constatat

nulitatea donației.

În speță, nu există o asemenea

hotărâre, motiv pentru care imobilului în cauză nu-i sunt aplicabile

dispozițiile textului de lege citat.

Toate criticile invocate de recurent

privind vicierea consimțământului autoarei sale la data încheierii actului de

donație exced cadrului procesual de față, ele putând fi invocate numai în

cadrul unui alt proces, de anulare sau constatare a nulității donației, pe care

însă nu l-a declanșat.

Pe de altă parte, este de observat

că instanțele anterioare au analizat respectivele critici, răspunzând punctual

motivelor invocate, atât la fond cât și în apel.

Contrar susținerilor recurentului,

instanța de apel ca și cea de fond, în rejudecare, au analizat în mod corect

împrejurarea dacă reclamantul a solicitat sau nu reconstituirea dreptului de

proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 față de mențiunile deciziei Înaltei

Curți de Casație și Justiție și având în vedere prevederile art. 315 alin. (1)

C. proc. civ.

Față de toate considerentele expuse,

Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a respinge ca nefondat recursul

declarat în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

F.P.D.C. împotriva deciziei nr. 238/A din 9 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea

de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2007.